6 intrări

73 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc

A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

Turci m. pl. ramura cea mai civilizată din grupul etnic al Turcomanilor, se așezară în Azia pe ruinele Statului Abasizilor, pătrunseră în sec. XIV în Europa, unde fundară în sec. XV un Stat puternic pe ruinele imperiului bizantin, Stat care ajunse la apogeul său, sub Soliman I.

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1), privitor la Turcia sau la turci; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (I 2), brezaie (1). – Et. nec.[1] corectată

  1. Corectat trimiterea la capră (în original este 3). — gall

TÚRCA s. f. art. (Pop.) Capră (I 2), brezaie (1). – Et. nec.[1] corectată

ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka.

ȚÚRCĂ2, țurci, s. f. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie țurcană. – Cf. țurcan.

ȚÚRCĂ2, țurci, s. f. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie țurcană. – Cf. țurcan.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețisor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka.

TURC2, -Ă, turci, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo; p. ext. persoană de religie mahomedană. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89. Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Expr. Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui, v. gură (I 1). Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sînt și faptele lui, prietenii lui. (Doar) nu dau (sau vin) turcii, se spune pentru a modera graba neîntemeiată a cuiva. Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28. A fi turc (sau ca turcul) = a fi încăpățînat, a nu ține seamă de nimic, a nu vrea să înțeleagă. E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85. Turcul plătește, se spune cînd cineva este silit să plătească, vrînd-nevrînd, paguba sau cheltuiala făcută de alții.

TURC1, -Ă, turci, -e, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turcesc. Limba turcă.Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331. La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.

TÚRCĂ, turci, s. f. (Transilv., Mold.) Capră (I 2). Începînd de la Ignat și sfîrșind cu zilele crăciunului... tineretul romîn umblă cu turca, capra sau brezaia. PAMFILE, CR. 162. În sărbătorile crăciunului și-n ziua de anul nou se îmblă cu turca. MARIAN, O. II 405. ♦ Nălucă, stafie, fantomă. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii... turca. ALECSANDRI, T. 616. – Variantă: țúrcă s. f.

ȚÚRCĂ3, țurci, s. f. Căciulă mare și mițoasă făcută din piele de oaie țurcană; țurcană. S-au îmbrăcat în niște sumăiașe și cu țurci pe cap. SBIERA, P. 113. Și-n cap [avea] o țurcă flocoasă. ODOBESCU, S. I 65. Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brîu paloș și pe frunte... se coboară-o neagră țurcă. ALECSANDRI, P. I 33.

ȚÚRCĂ2, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercînd să-l arunce cît mai departe cu ajutorul altui băț; jocul la care se folosește acest bețișor. De-a țurca ne-am jucat. STANCU, D. 220. Lăncile lor... îi azvîrleau pe sus ca pe niște țurci. VISSARION, B. 44.

TURC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk

TURC1 ~că (~ci, ~ce) v. TURCESC. /<turc. türk

arată toate definițiile

Intrare: turci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turci
  • turcire
  • turcit
  • turcitu‑
  • turcind
  • turcindu‑
singular plural
  • turcește
  • turciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turcesc
(să)
  • turcesc
  • turceam
  • turcii
  • turcisem
a II-a (tu)
  • turcești
(să)
  • turcești
  • turceai
  • turciși
  • turciseși
a III-a (el, ea)
  • turcește
(să)
  • turcească
  • turcea
  • turci
  • turcise
plural I (noi)
  • turcim
(să)
  • turcim
  • turceam
  • turcirăm
  • turciserăm
  • turcisem
a II-a (voi)
  • turciți
(să)
  • turciți
  • turceați
  • turcirăți
  • turciserăți
  • turciseți
a III-a (ei, ele)
  • turcesc
(să)
  • turcească
  • turceau
  • turci
  • turciseră
Intrare: turc (adj.)
turc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcii
  • turce
  • turcele
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
  • turce
  • turcei
plural
  • turci
  • turcilor
  • turce
  • turcelor
vocativ singular
plural
Intrare: turc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turc
  • turcul
  • turcu‑
plural
  • turci
  • turcii
genitiv-dativ singular
  • turc
  • turcului
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
  • turcule
  • turce
plural
  • turcilor
Intrare: turcă (dans)
turcă (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcă
  • turca
plural
  • turci
  • turcile
genitiv-dativ singular
  • turci
  • turcii
plural
  • turci
  • turcilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
Intrare: țurcă (băț)
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
Intrare: țurcă (căciulă)
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurcă
  • țurca
plural
  • țurci
  • țurcile
genitiv-dativ singular
  • țurci
  • țurcii
plural
  • țurci
  • țurcilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turc

  • 1. substantiv masculin admite vocativul Persoană care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX diminutive: turculeț 3 exemple
    exemple
    • Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496.
      surse: DLRLC
    • (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89.
      surse: DLRLC
    • (Cu sens colectiv) Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Persoană de religie mahomedană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui. Vezi gură (1.9.).
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.4. expresie Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85.
        surse: DLRLC
    • 1.6. expresie Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. adjectiv Care aparține Turciei sau turcilor (1.), privitor la Turcia sau la turci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: turcesc 2 exemple
    exemple
    • Un agă turc consimțise să asiste la ceremonia de instalare. IORGA, L. I 331.
      surse: DLRLC
    • La mal ne întîmpină mai mulți ofițeri turci. BART, S. M. 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

turcă (dans) țurcă

  • 1. articulat popular Capră (2.), brezaie (?).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: brezaie capră (zool.) 2 exemple
    exemple
    • Începînd de la Ignat și sfîrșind cu zilele crăciunului... tineretul romîn umblă cu turca, capra sau brezaia. PAMFILE, CR. 162.
      surse: DLRLC
    • În sărbătorile crăciunului și-n ziua de anul nou se îmblă cu turca. MARIAN, O. II 405.
      surse: DLRLC

etimologie:

țurcă (băț)

  • 1. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: climpuș 2 exemple
    exemple
    • De-a țurca ne-am jucat. STANCU, D. 220.
      surse: DLRLC
    • Lăncile lor... îi azvîrleau pe sus ca pe niște țurci. VISSARION, B. 44.
      surse: DLRLC

etimologie:

țurcă (căciulă)

  • 1. Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: țurcană (căciulă) 3 exemple
    exemple
    • S-au îmbrăcat în niște sumăiașe și cu țurci pe cap. SBIERA, P. 113.
      surse: DLRLC
    • Și-n cap [avea] o țurcă flocoasă. ODOBESCU, S. I 65.
      surse: DLRLC
    • Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brîu paloș și pe frunte... se coboară-o neagră țurcă. ALECSANDRI, P. I 33.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cf. țurcan
    surse: DEX '09