MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

mat¹ [At: SADOVEANU, O. XI, 623 / E: ger Matt, fr mat, tc mat] 1 sn (La jocul de șah; îs) Șah ~ Situație în care regele unuia dintre jucători trebuie să se predea, determinându-se astfel pierderea partidei. 2 sn (Fam; îe) A face ~ (pe cineva) A pune pe cineva în situația de a se recunoaște învins într-o luptă, într-o dispută etc. 3 i Cuvânt cu care se anunță situația de mat (1) în cursul jocului.

mat², ~ă a [At: NEGULICI / Pl: mați, ~e / E: fr mat, ger matt] 1 Fără luciu, fără strălucire. 2 (D. sticlă sau obiecte de sticlă) Lipsit de transparență Vz opac. 3 Fără lumină Si: acoperit, împâclit. 4 (Fig; d. sunete) Care are rezonanță slabă Si: înfundat, surd.

maț sn [At: PSALT. HUR. 118^r/1 / Pl: ~e / E: ml matia] 1 (Mpl) Intestin la animale și la oameni. 2 (Pop; îs) ~ul (cel sau ăl) gros sau ~ul curului, ~ul șezutului, ~ul dosului, ~ul umblării, ~ul dâpă urmă, ~ul lupăsc Intestin gros. 3 (Pop; îs) ~ul (cel) subțire Intestin subțire. 4 (Pop; îs) ~ul orb (sau mort) Apendice. 5 (Pop; îe) A i se lărgi (sau a i se lungi) cuiva ~ul (spre ceva) A se lăcomi la ceva. 6 (Pfm; îe) A fierbe ~ele în cineva A fi foarte enervat, înfuriat. 7 (Pop; îe) A-l pătrunde la ~e A-l surprinde ceva. 8 (Îae) A-l afecta ceva. 9 (Pop; îe) A frige (sau, rar, a pătrunde) pe cineva la ~e A face cuiva un mare neajuns. 10 (Pfm; îe) A fi pestriț (sau tărcat rău, câine) la ~e sau a fi cu ~e (sau ~ele) tărcate sau bălțate ori a avea ~e pestrițe (sau negre) A fi rău la suflet. 11 (Îae) A fi zgârcit. 12 (Reg; îla) Iute (sau strâmt) la ~ Arțăgos. 13 (Reg; lpl) Organe interne ale unor ființe. 14 (Îrg) Strună făcută din maț (1). 15 (Pfm; îc) ~e-fripte Om sărac, care n-are ce mânca. 16 (Pfm; îae) Om rău Si: abraș, afurisit. 17 (Pfm; îac) Om zgârcit. 18 (Pfm; îc) ~e-pestrițe (sau ~-albastre) Om foarte zgârcit. 19 (Pfm; îac) Om rău, primejdios și nesincer. 20 (Pop; îc) ~-uscat Om foarte sărac. 21 (Pop; îc) ~e-goale sau ~-gol Om calic. 22 (Pop; îc) ~e-sparte (sau ~-rupte) ori ~-gros (sau ~-spart, ~-dă-cal) Om care mănâncă prea mult. 23 (Pop; îc) ~e-acre Om rău. 24 (Iht; reg; îc) ~e-negre Scobar (Chondostroma nasus) 25 (Atm; reg; îc) ~u-lupului Beregată. 26 (Reg; îc) ~ul-pământului Floare nedefinită mai îndeaproape. 27 (Îvp) Pântece. 28 (Îvp; prc) Stomac. 29 (Pop; îe) A cârceia la ~e sau la inimă (pe cineva) A avea crampe. 30 (Pop) Pântece al femeii ca loc unde se concepe fătul Vz măruntaie. 31 (Înv; îlav) Din (sau de) ~e De la naștere. 32 (Atm; înv) Mijloc al corpului omenesc. 33 (Fig; înv) Interior, adânc al ființei omenești Si: inimă, măruntaie, pântece, rărunchi, suflet. 34 (Pan) Tub elastic având diverse utilizări. 35 (Pan; reg) Muc de lumânare. 36 (Îvr) Șirag. 37 (Reg) Colac făcut dintr-o bucată lungă de aluat răsucită ca o căsuță de melc. 38 (Pan; pfm) Părți care alcătuiesc interiorul unui obiect, ceea ce se găsește înăuntru. 39 (Reg) Miez fibros și gelatinos în care stau sâmburii la unele fructe. 40 (Reg) Adânc.

mătu sf vz mătușă

mătușă sf [At: MOXA, 366/19 / V: (pop) tușă, (reg) mătu / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: ml amita] 1 Soră a unuia dintre părinți. 2 (Înv; îs ~ mică) Verișoară a unuia dintre părinți sau soția unchiului Si: tanti. 3 (Reg; îs) ~ mare Soră a unuia dintre bunici. 4 (îrg) Bunică. 5 (Reg) Mamă vitregă. 6 (Pop) Termen de respect pentru o femeie mai în vârstă Si: lele. 7 (Pgn) Femeie în vârstă. 8 (Trs; gmț) Sticlă mare. 9 (Pop; euf; lpl) Malarie. 10 (Ban; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătușa (10).

mâț [At: ȚICHINDEAL, F. 20/5 / Pl: ~i / E: drr mâță] 1 sm (Pop) Mascul al pisicii Si: cotoi, (rar) mâțan (1), mâtoc (1), mâțoc (1), mâtârlan (1), motan, pisoi. 2 sm (Pgn) Pisică (Felis domestica). 3-4 sm (Prc) Pui (de sex masculin al) pisicii Si: (rar) mâțan (2-3), mâtoc (2-3), mâțoc (2-3), mâtârlan (2-3). 5 sm (D. oameni; îe) Ca un ~ plouat Fără chef, abătut. 6 av (Cu valoare de superlativ absolut; îs) Ud (sau udat) ~ Ud până la piele. 7-8 i (Reg) Strigăt cu care (se cheamă sau) se gonesc pisicile. 9 sm (Reg; dep) Cal slab, pricăjit Si: (reg) mâțoc (4). 10 sm (Reg) Pește cu mustăți, nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 12 sm (Bot; Trs; Buc) Răchită Si: (reg) mâțâieș. 13 sm (Reg) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâță (59). 14 sm Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului. 15 sm Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie.

tișă sf vz mătușă

MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.^[1]

MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin¹. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre = scobar; (fam.) mațe-goale = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.

MÂȚ, mâți, s. m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

MAT¹ s. n. (Uneori în compusul șah-mat) Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia din părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinîndu-se astfel sfîrșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a bate (pe cineva) la jocul de șah; fig. a pune (pe cineva) în situația de a nu mai putea spune sau face nimic, de a se recunoaște învins. ♦ (Adjectival, despre rege la jocul de șah) Aflat în situația descrisă mai sus. Regele e mat.

MAT², -Ă, mați, -te, adj. Fără luciu, fără strălucire, șters. Ochii îi deveniseră de un albastru mat, oțeliu. CAMIL PETRESCU, P. 223. Cu coatele pe masă, cu obrazul arămiu-mat.. declamă autoritar, ca într-un consiliu de familie. C. PETRESCU, Î. I 6. Din cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan Un soare imobil și diafan Trimite raze perpendiculare. TOPÎRCEANU, M. 18. ◊ (Adverbial) Mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. ♦ (Despre sticlă) Care nu este transparentă. Era o odăiță cu divan și c-un dulăpior cu geam mat alături. SADOVEANU, P. M. 184. ♦ Fig. (Despre sunete) Fără rezonanță, surd. Răsună-n noaptea lumei cîntul mării blînd și mat. EMINESCU, O. IV 119.

MAȚ, mațe, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Intestin al animalelor și păsărilor sau (popular) al oamenilor. Trimise mațele la pîrîu cu o credincioasă d-ale ei. ISPIRESCU, L. 66. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. A fi pestriț la mațe (sau cu mațele pestrițe) v. pestriț. ◊ Compus: (familiar) mațe-goale (sau fripte) = denumire disprețuitoare dată unui om sărac și lihnit de foame, p. ext. unui om pentru care cineva nu are considerație. Ajungem la sfîntul Ilie în Gorgani, – moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-vodă.... mațe-fripte după noi. CARAGIALE, O. I 46. Mațe-negre = (iht.) scobai. 2. (Învechit) Tub flexibil (de cauciuc), furtun. Trofin se duse și supse apă din butoiaș printr-un maț de cauciuc vechi. DUMITRIU, P. F. 13. Turcii înmărmureau, unii cu gura pe mațul narghilelelor, alții cu gura căscată. DELAVRANCEA, la TDRG.

MĂTUȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora, mai rar în raport cu copiii verilor și verișoarelor ei. Mătușa-mea... mi-a spus plîngînd și sărutîndu-mă: nu se poate, Nicolachi! GALACTION, O. I 76. Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara. CREANGĂ, A. 47. E-un congres de rubedenii, vre un unchi, vre o mătușă. EMINESCU, O. I 155. 2. (Popular) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vîrstă. Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să știi că ai să ai mai mult de la mine. CREANGĂ, P. 171. Să venim acum la copila d-tale, mătușă. NEGRUZZI, S. I 298.

MÎȚ, mîți, s. m. 1. Pisică sau pui de pisică. Smîrțoagele lui de cai erau... slabi și ogîrjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123. Ea o tot azvîrlit cu bolohani în mîț, doar s-ar întoarce înapoi, acasă. ȘEZ. I 185. 2. (Regional) Mîțișor (2).

MAT s.n. Situație la jocul de șah în care regele uneia dintre părți este într-o poziție în care nu mai poate fi apărat, determinîndu-se astfel sfîrșitul partidei. ◊ A face (pe cineva) mat = a cîștiga o partidă de șah contra cuiva; (fig.) a pune (pe cineva) în imposibilitate de a mai spune sau de a mai face ceva. [< fr. mat, cf. germ. matt, pers. mat – mort].

MAT, -Ă adj. Lipsit de luciu; șters; opac. ♦ (Fig.; despre sunete) Lipsit de rezonanță. [< fr. mat].

MAT¹ s. n. (șah) situație în care regele uneia dintre părți este într-o poziție în care nu mai poate fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ♦ a face (pe cineva) ~ = a) a câștiga o partidă de șah contra cuiva; b) (fig.) a pune (pe cineva) în imposibilitatea de a mai spune sau de a mai face ceva. (< fr. mat)

MAT², -Ă adj. 1. lipsit de luciu; opac. 2. (despre sunete) lipsit de rezonanță. (< fr. mat)

MAT² n. Situație în cadrul unei partide de șah, în care regele uneia dintre părți nu-și poate părăsi locul fără a fi prins, determinându-se în felul acesta sfârșitul partidei în favoarea părții adverse. /<fr. mat, germ. Matt

MAT¹ ~ă (mați, ~e) 1) Care este lipsit de luciu; fără strălucire. 2) (despre sticlă) Care este lipsit de transparență; fără transparență. 3) (despre sunete) Care este lipsit de sonoritate; fără rezonanță; șters; surd. /<fr. mat, germ. matt

MAȚ ~e n. pop. (la om și la unele animale) Parte a aparatului digestiv în formă de tub cuprinsă între stomac și anus; intestin. /<lat. matia

MĂTUȘĂ ~i f. 1) Soră (sau verișoară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora. 2) pop. (folosit și ca termen de adresare) Femeie în vârstă. [G.-D. mătușii] /<lat. amita + suf. ~ușa

MÂȚ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâță; pisoi. /Din mâță

mat a. 1. ce n’are lustru: aur mat; 2. (la jocul de șah) perdut: șah și mat.

maț n. 1. partea tubului digestiv, lungă și împletecită, ce vine după stomac: maț de bou; 2. conduct lung și puțin larg; adaptat la o mașină hidraulică; 3. pl. intestine; fig. pestrit la mațe, cu mațe pestrițe. Mold. rău la culme. [Lat. vulg. MATTA = INTESTINA].

mațe-fripte m. sărac lipit (ale cărui mațe sunt fripte de foame): merge.... mațe-fripte după noi CAR.

mațe-negre n. pl. alt nume dat scobarului (pește cu mațele negre), ajunge până la mărimea de 1/2 kg.

mătușă f. 1. sora mamei sau a tatălui; 2. femeie în vârstă: mătușa preoteasă. [Lat. AMITA, cu sufixul ușă (cf. cătușă)].

1) *mat adj. fix. (fr. mat, it. matto, germ. matt, turc. mat, d. pers. mat, mort, šâh mat, șahu e mort [la joc]). La jocu de șah, învins (vorbind de rege). S. n., pl. urĭ. Manevra pin care-l facĭ mat pe rege. (V. marț 2).

2) *mat, -ă adj. (fr. mat, d. mat 1). Fără lustru: geamurĭ mate (cețate), aur mat. Fără răsunet, înfundat: sunet mat.

maț n., pl. e (lat. matia, de unde mațe, apoĭ un sing. maț). Intestin, tub digestiv: mațele de vită umplute cu carne tocată se numesc „cîrnațĭ”. Tub de caucĭuc (pl. urĭ): un maț de scos vin din butoĭ. Om cu mațe pestrițe saŭ pestriț la mațe, om răŭ.

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

mîț m. (V. mîță). Mold. Munt. Puĭ de mîță. – Și mîțan, mîțoĭ cînd e maĭ mare și mîțișor, mîțuc, mîțunc cînd e maĭ mic. În Ban.(?) mîț = „mîță”.

mat² s. n.

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mată, pl. mate

maț s. n., pl. mațe

!mațe-fripte (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui mațe-fripte; pl. mațe-fripte

!mațe-goale (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. art. lui mațe-goale; pl. mațe-goale

!mațe-negre (pește) (reg.) (desp. -ne-gre) s. m., pl. mațe-negre

!mațe-pestrițe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. art. lui mațe-pestrițe; pl. mațe-pestrițe

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

!mat² s. n.

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mată, pl. mate

maț s. n., pl. mațe

!mațe-fripte (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui mațe-fripte; pl. mațe-fripte

!mațe-goale (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui mațe-goale; pl. mațe-goale

mațe-negre (pește) (-ne-gre) s. m., pl. mațe-negre

!mațe-pestrițe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui mațe-pestrițe; pl. mațe-pestrițe

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

*mătușă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătușă-mii (-tii, -sii)

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

mat s. n., pl. maturi

mat adj. m., pl. mați; f. sg. mată, pl. mate

maț s. n., pl. mațe

mațe-fripte s. m. invar.

mațe-goale s. m. invar.

mațe-negre s. m. invar. (sil. -gre)

mațe-pestrițe s. m. invar.

mătușă s. f., art. mătușa, g.-d. art. mătușii; pl. mătuși

mâț s. m., pl. mâți

mătușă, pl. mătuși

mătușă, -și.

mat s. n. Final la jocul de șah. Tc. mat (T. Papahagi, GS, VII, 295), în parte prin intermediul fr. mat.

maț (mațe), s. n. – 1. (Pl., înv.) Viscere. – 2. Intestin. – 3. Tub flexibil. – Mr. mațu, megl. maț(ă), istr. mǫțę. Lat. matia (Candrea, Revista Ist. Archeol., VII, 83; Pușcariu 1048; Candrea-Dens., 1070; REW 5412), cf. napol. matsse, sard. matssa; sing. refăcut după mațe, pl. normal din matia › *mață, cf. megl. (Byck-Graur 36). – Der. mățar, s. m. (vînzător de mațe); măți, vb. refl. (Trans., a se sforța).

mătușă (-e), s. f. – 1. Tanti,țață, tușă. – 2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. – Var. (fam.) tușe. Lat. mĭta în loc de amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -ușe, ca auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl. mati „mamă”, prin mijlocirea rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167). Rut. matuša, pe care Pascu, Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al rom., provine din acesta (Candrea, Elemente, 408). – Der. mătușo(n)iu, s. m. (Banat, unchi).

Matu, -i, -lescu v. Matei II B 3, 5.

Mățu, -l v. Maț 10 și Mîț 2.

a fi pestriț la mațe expr. (pop.) 1. a fi rău la suflet. 2. a fi foarte zgârcit.

a o ține ca gaia-mațu expr. 1. a ține ceva strâns, ferm. 2. a insista în mod obsesiv într-o anumită direcție.

a trage pe mațele altuia expr. (intl.) a cânta la vioară.

a umple mațu’ expr. a mânca pe săturate.

a-i face cuiva mațele coadă de zmeu expr. (intl.) a face pe cineva să piardă într-un fel sau altul.

a-și vărsa și mațele expr. a vomita foarte mult.

aurul mâțului expr. (glum.) metal comun asemănător la aspect cu aurul

încurcătură de mațe expr. (pop.) ocluzie intestinală.

la spate păpușă, la față mătușă expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

mațe-fripte s. m. invar. 1. om sărac. 2. om rău / afurisit. 3. om zgârcit.

mațe-goale s. m. invar. om sărac.

mațe-pestrițe expr. 1. om rău. 2. om zgârcit.

Mațo Grosso expr. (glum.) intestinul gros.

mătreață cu mațe expr. (glum.) păduchi.

ÎNCURCĂTURĂ DE MAȚE s. v. ileus, ocluziune intestinală.

MAT adj. 1. v. opac. 2. lăptos. (Un geam ~.)

MAȚ s. v. intestin.

MAȚE s. pl. v. abdomen, adânc, adâncime, afund, burtă, fund, inimă, măruntaie, pântece, stomac, suflet.

MAȚE-NEGRE s. pl. v. scobar.

MĂTUȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. v. lele.

MĂTUȘĂ s. v. bunică, mamă-mare.

MÂȚ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

încurcătură de mațe s. v. ILEUS. OCLUZIE INTESTINALĂ.

MAT adj. lăptos. (Un geam ~.)

MAȚ s. (ANAT.) intestin.

mațe s. pl. v. ABDOMEN. ADÎNC. ADÎNCIME. AFUND. BURTĂ. FUND. INIMĂ. MĂRUNTAIE. PÎNTECE. STOMAC. SUFLET.

mațe-negre s. pl. v. SCOBAR.

MĂTUȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. lele, leliță, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

mătușă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

mîț s. v. AMENT. COTOI. MOTAN. PISOI.

Mat ≠ strălucitor, străveziu, transparent

mâț, mâți, s.m. Motan, pisoi. ■ (onom.) Mâț, nume de familie în jud. Maram.; Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara („Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi”), Buteasa și Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. ♦ (onom.) Mâț, Măț, nume de familie (177 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969) („Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi”), Buteasa și Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. Mâț, poreclă pentru locuitorii din Mara (ALR 1969). „Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi” (Papahagi 1925: 315); poreclă și pentru locuitorii din Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță.

MAT¹ s. n. (La jocul de șah; și în sintagma șah-mat, de obicei construit cu verbele „a face”, „a da”, „a fi”) Situație în care regele unuia dintre jucători trebuie să se predea, determinindu-se astfel sfîrșitul partidei. Bătrînul văzu că nu mai poate evita matul împotriva regelui său. SADOVEANU, O. XI, 623. Mă înșel eu, stimate amice, ori ești mat în două lovituri? id. ib. 676, cf. ZANNE, P. IV, 584. ◊ Expr. A face mat (pe cineva) = a pune (pe cineva) în situația de a se recunoaște învins (într-o luptă, într-o dispută etc.). (Cu valoare de interjecție) Cuvînt cu care se anunță această situație în cursul jocului. Șah! mormăia indianul – șah-mat. SADOVEANU, O. XI, 651. - Din germ. matt, fr. mat, idem. Cf. tc. mat.

MAT², -Ă adj. 1. Fără luciu, fără strălucire. Cf. NEGULICI, POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. Conștientă de minunata ei frumusețe răsăriteană în deplină înflorire, albă și mată ca un chip de ceară. M. I. CARAGIALE, C. 17. Soarele alunecă, portocaliu și mat, după linia zimțuită a munților. CAZIMIR, GR. 152. Luminița. . ., cu coatele pe masă, cu obrazul arămiu-mat. . ., declamă autoritar, ca într-un consiliu de familie. C. PETRESCU, Î. I, 6, cf. id. C. V. 377. Crescuse mare. . . cu un păr negru mat, și lung ca o coadă de cal. BRĂESCU, V. 26. Din noaptea buclelor ei mate, am împrumutat primului meu articol tînguirea deznădejdei mele. KLOPSTOCK, F. 322. Urmele izbiturilor de ciocan [de pe căldări, tingiri etc.] erau amestecate, așa, că unele erau mate, iar altele aveau luciri sticloase. CAMIL PETRESCU, O. II, 214. ◊ (Adverbial) Mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. 2. (Despre sticlă, p. e x t. despre obiecte de sticlă) Lipsit de transparență. V. op a c, t r a n s l u c i d. Lămpile. . . erau. . . ascunse în mari globuri de sticlă mată. CĂLINESCU, O. I, 8. Un fum gros se înalță adunîndu-se în nouri plutitori cătră geamurile mate, instalate în acoperiș. SADOVEANU, O. IX, 323, cf. id. P. M. 184. 3. Fără lumină; împîclit, acoperit. Cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan. TOPÎRCEANU, M. 18. Ochii îi deveniseră de un albastru mat, oțeliu. CAMIL PETRESCU, P. 223. 4. F i g. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. Și răsunâ-n noaptea lumei cîntul mării blînd și mat. EMINESCU, O. IV, 119. – Pl.: (f.) mate. – Din fr. mat, germ. matt, idem.

MAȚ s. n. I. (Mai ales la pl.) 1. Intestin la animale și (învechit și popular) la oameni. Să vărsară toate mațele lui dinlontru de ieșiră pre gios. VARLAAM, C. 138. Și-i sparseră pîntecele de-i căzură mațele jos. DOSOFTEI, ap. TDRG. Datu-i-au de au înghițit un nemeteț uns și trăgîndu-l afară, i-au adus mațile la gură și alte munci ca să dea bani. N. COSTIN, LET. II, 18/26. Tulpanuri supțiri îi făce de înghițe ș-apoi le trăge înapoi, de-i scoate mațăle pe gură. NECULCE, L. 65. Carnea nemistuitâ la mațe a o trimeate poate, și apoi oricînd îi iaste voia, o boreaște și afară o scoate. CANTEMIR, IST. 79, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 214. Și atîta îl strujiră cît îi beliră obrazul și pîntecele, de se vedea mațele (a. 1 698). GCR I, 321/4. Beșica cea încordată, carea zace supt mațe, foarte încet să o strîngi. CALENDARIU (1814), 174/18. Robinson au dispoiet pe lamă și i-au scos mațile. DRĂGHICI, R. 69/6. Noroc numai c-am găsit pe-o teșitură un boț de mămăligă de-am mîncat, căci îmi gîrîiau mațele de foame. CREANGĂ, P. 145, cf. 242. Trimise mațele la pîrîu, cu o credincioasă d-ale ei, să le spele. ISPIRESCU, L. 66. Cam adesea îmblă lupul cu mațele deșerte. CONTEMPORANUL, III, 699. Mațele animalelor, curățite gata, le trimet pe piețe străine unde se plătesc foarte bine. PĂCALĂ, M. R. 314. O să mănînce fiertura de mațe, din strachină. ARGHEZI, C. J. 28. Ieși, deochi,. . . Din rănichi, Din bojoci, Din mațe, Din piept. TEODORESCU, P. P. 368, cf. 366. Ceas rău. . . ieși. . . Din mațî, Di supt mațî. MAT. FOLK. 1 519. Ieși, duh necurat. . . Din maiu, De sub maiu, Din mațe, De sub mațe. CANDREA, F. 338. Ghici ghicitoarea mea, cine o ghici, mațu i s-o zgârci. ALR II 4 248/886, cf. ALRM I/I h 72, ALR II/I h 62, A VI 26. Mațele în om încă tot se ceartă (= trai la un loc, fără ceartă, nu se poate). Cf. PANN, P. V. I, 55/16, PAMFILE, D. 20, ZANNE, P. II, 270. Mă uit în față și văd ce are în mață ( = omului i se citește pe față firea). ZANNE, P. II, 137. Cu ciupicile scîrțîind și cu mațele ghiorăind, se spune în ironie celor care, ca să umble îmbrăcați bine, flămînzesc. id. ib. III, 114. Ce fuge mereu la vale Și-și lasă mațele-n cale? (Acul cu firul). TEODORESCU, P. P. 216. ◊ Mațul (cel sau ăl) gros (POLIZU, ALR II/I MN 41, 2 219/29, 182, 334, 514, 520, 574, 605, 987) sau mațul curului (LB, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALRM I/I h 72, ALR II/I MN 41, 2219), mațul șezutului (POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W.), mațul dosului (ALR II/I MN 41, 2 219/365), mațul umblării (ALR II/I MN 41, 2219/848), mațul dîpă urmă (ALR II/I MN 41, 2 219/64), mațul lupăsc (ALR II/I MN 41, 2 219/2) = intestinul gros. Mațul (cel) subțire = intestinul subțire. POLIZU. Mațul orb (sau mort) = apendicele. POLIZU, cf. ALR II/36, 141, 235, A II 6. Aprindere la mațe v. aprindere. Încurcătură de mațe v. î n c u r c ă t u r ă. ◊ Expr. A i se lărgi (sau a i se lungi) cuiva mațul (spre ceva) = a se lăcomi (la ceva). Ducăi vodă. . . i se lărgise mațele spre luat. N. COSTIN, LET. II, 26/10, cf. ZANNE, P. 273. A fierbe mațele în cineva = a fi foarte enervat, înfuriat. Cf. DDRF, ZANNE, P. II, 272. A-l pătrunde la mațe = a-l surprinde, a-l afecta (ceva). Cf. ZANNE, P. II, 272. A frige (sau, rar, a pătrunde) pe cineva la mațe = a face cuiva un mare neajuns. Cf. id. ib. 272. A fi pestriț (sau tărcat, rău, cîine) la mațe sau a fi cu mațe pestrițe, cu mațele tărcate (sau bălțate), a avea mațe pestrițe (sau negre) = a fi rău la suflet; a fi zgîrcit. Cf. id. ib. 270, 271, 371, ALR II 3186/219, 514, 605, A VI 26. (Regional) Lung la mațe = lacom, fără saț. ALR II 3 685/325. Iute (sau strîmt) la mațe = arțăgos, ib. 3 677/ 685. ♦ (Regional, la pl.) Organele interne ale unor ființe. Cf. chest. VI 75/8, 9, 16, 17, 18, 20, 21, 30, 31. ♦ (Învechit și regional) Strună făcută din mațe (I 1). Ispovediți-vă Domnului în ceteri, în psaltire, cu dzeace mați (s t r u n e c², D, H) cîntați lui. PSALT. 56. În dzeace mațe (c o a r d e C², D, s t r u n e H) psaltiriei cu cîntece în ceateri. ib. 192, cf. CORESI, PS. 255/3. 2. C o m p u s e: mațe-fripte = a) om sărac, care n-are nici ce mînca. Mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre stabiliment – mațe-fripte după noi. CARAGIALE, T. II, 9, cf. ȘĂINEANU, D. U., JAHRESBER. XIX-XX, 42, BUL. FIL. VII-VIII, 142, IORDAN, STIL. 222, id. L.R.A. 230; b) om rău, afurisit, abraș. PAMFILE, J. III, 91; c) om zgîrcit. COMAN, GL. ; mațe-pestrițe (sau albastre) = a) om foarte zgîrcit. Cf. BUL. FIL. VII-VIII, 142, IORDAN, STIL. 228; b) om rău, primejdios, nesincer. Cf. BUL. FIL. VII-VIII, 142, IORDAN, STIL. 223. Împăratul Boșu era unu d-ăia mațe-pestrițe. RĂDULESCU-CODIN, Î. 147 ; maț-uscat = om foarte sărac. Burtă-verde, maț-uscat, Ce-ai mîncat de te-ai umflat? POP. ; mațe-goale sau maț-gol = om calic. Cf. PAMFILE, J. II, 154, ZANNE, P. II, 272; mațe-sparte (sau rupte) sau maț-gros (sau spart, dă cal) = om care mănîncă prea mult, mîncăcios. Cf. PAMFILE, J. II, 154, GIUGLEA, U. 57, ZANNE, P. II, 272, ALR I 783/186, 850; mațe-acre = om rău, mațe-pestrițe. PAMFILE, J. II, 154, cf. COMAN, GL.; (Iht.) mațe-negre = scobar (Chondostroma nasus). La Dunăre, pe tot lungul ei și în Dobrogea îi zice [scobarului] mațe-negre. ANTIPA, F. I. 193, cf. ALR I 1 746/865 ; (Anat. ; regional) mațu-lupului = beregată. DR. IX, 431; (Bot. ; regional) mațul-pămîntului = nume de floare nedefinită mal de aproape. H XI 327. (3. Învechit și popular) Pîntece ; p. restr. stomac. Și jeluiia să-și sature mațele lui de rădăcinile ce mînca porcii. CORESI, EV. 21, cf. 404. Cum au fost Iona în mațele chitului trei zile. N. TEST. (1 648), 16^r/21, cf. GCR I, 156/3. [Lupul] în mațe de atîta vreame cevași măcar nepuind. CANTEMIR, IST. 78, cf. 92. Mă cîrceie la inimă sau la mațe, se zice cînd cineva are crampe la stomac. ALR II/I h 116. ♦ Pîntecele femeii (ca loc unde se concepe fătul). V. m ă r u n t a i e. M-a [l]uat den mațele mumănriei meale. PSALT. HUR. 118^r/1. Din mațe. (p î n t e c e D, H) ainte de luceafăru născuiu-te. PSALT. 238, cf. 274, CORESI, PS. 314/12. Tu ești Doamne ce m-ai tras din mațe Și maică-mea viu m-ai dat în brațe. DOSOFTEI, PS. 65/21. Unul în mață, altul de poale se acață, se spune despre femeile care au copii mulți. ZANNE, P. III, 309. ◊ Loc. adv. (Învechit) Din (sau de) mațe = de la naștere. Din mațele (p î n t e c e l e D) măriei meale tu ești mie coperitoriu. PSALT. 137, cf. 110. Înstriinați fură păcătoșii den zgău, rătăciră den mațe, ziseră minciuni. CORESI, PS. 149/10, cf. id. L. 65/10. ♦ (Învechit) Mijlocul corpului omenesc. (În context figurat) Deaci încingeți-vă mațele (m i j l o a c e l e N. TEST. 1 648, m i j l o c i l e BIBLIA 1 688) cugeteloru voastre. COD. VOR. 142/10, cf. 215. 4. F i g. (Învechit) Interiorul, adîncul ființei omenești; inimă, suflet. V. măruntaie, rărunchi, pîntece. Dereptu frica ta, Doamne, întru mațe (z g ă u V, D) preimimu. PSALT. 324. „Cine vă creade întru mine, cum zice scriptura, rîuri vor cură den mațele lui ape vii”. Mațele amu acieea inemâ se grăiaște (ce se zice, cugetele cuvintelor sufletului). CORESI, EV. 191. II.P. anal. 1. Tub elastic avînd diverse întrebuințări. Turcii înmărmureau, unii cu gura pe mațul narghilelelor, alții cu gura căscată. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. ȘĂINEANU, D. U., ALR II 6160/157, 6161/47, 141, 833. 2. (Regional) Muc de luminare. Maz de lumină (Remetea-Beiuș). A I 12. 3. (Învechit, rar) Șirag. Pâ sama lui chir-Vasile [sînt] 15 mațe agate robin (a. 1 766). IORGA, S. D. XII, 80. 4. (Regional, la pl. art.) Colac făcut dintr-o bucată lungă de aluat răsucită ca o căsuță de melc (Luța-Făgăraș). CHEST. VIII 27/17.5. (Popular și familiar) Părțile care alcătuiesc interiorul unui obiect, ceea ce se găsește înăuntru. [Snopilor] râu legați le iasă mațele, adecă se desfac. PAMFILE, A. R. 132. ♦ (Regional) Miez (fibros și gelatinos) în care stau sîmbúrii la unele fructe. Taie într-un bostan o bortă pătrată și scot bine mațele (miezul) dinnuntru. MARIAN, O. II, 148. Sămînțele de bostan se scot din mațele lui și se usucă. PAMFILE, A. R. 180. Pui ca legătură la gît. . . semințe și mațe de tărtăguță. id. B 35. Sos cu mață dă părădaisă. ALR II 4 114/47. 6. Adînc, străfund. Din mațele (p î n t e c e l e D) iadului strigarea me, auzit-ai glasul mieu. PSALT. 325. Focul acela. . . semnează groaznici și cumplite mațe ale iadului, care așteaptă să înghițâ și să amistuiască pre cei ce iubescu mai vîrtos frumusețea și cinstea lumii aceștea. NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 166/19. Aurul, ferit de oameni într-a pămîntului mațe. CONACHI, P. 296. – Pl.: mațe. – Lat. matia.

MĂTU s. f. v. mătușă.

MĂTUȘĂ s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane ; (și, învechit, în sintagma mătușă mică, TDRG) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti. Ea se sculă cu o mătușe a ei, soră tătíne-său, de se duse în Țarigrad. MOXA, 366/19. Al șasele sînge mestecat ce am zis mai nainte, fiind cela ce va spurca patul tătîni-său, ce se zice: maștehă-sa sau soacră-sa sau mătușă-sa (a. 1640). GCR I, 90/27. De să va împreună trupeaște cu fata mătușe-sa. . . să va certa după voia giudețului. PRAV. 214. Ieșit-au înaintea craiului muma lui Roman Vod, mătușea craiului, aflîndu-să și ea acolo (a. 1 650- 1675). GCR I, 190/35. Deci Costantin Vodă au mersu de s-au împreonat cu mătușe-sa, cu doamna Rucsandra. NECULCE, L. 318, cf. MAN. GÖTT. 13. BUDAI-DELEANU, LEX., I. GOLESCU, C. Au venit sluga mătușăi noastre și luîndu-mă m-au dus ca să o văd. DRĂGHICI, R. 35/21. E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă. EMINESCU, O. I, 155. D-apoi nu știți că mâtușa-i moartă. . . și s-o făcut oale și urcioare, sermana? CREANGĂ, P. 23. Îl pofti a doua zi să-l ia la masă în familia Predeleanu (pe care i-a și vestit pe cînd se întorcea de la mătușa Mariuca). REBREANU, R. I, 53. Frusina a înțeles de ce e vorba. . . și a dat fuga la mătușă-sa. GALACTION, O.125. Mătușa mea își întoarse privirile cătră uncheș. SADOVEANU, N. F. 174. În convorbirea lui expresiile „unchiu-meu”, „mătușă-mea”, „moșu-meu”, „sorâ-mea” apăreau cu nota fanatismului. CĂLINESCU, E. O. II, 79. Tușa Finica n-a mai vrut să locuiască la sat; l-a adus pe unchiu-meu la oraș. STANCU, D. 338. Tușa Lica, sora mai mare a tatei, venind la voi acasă, continua să v-aducâ stafide și covrigi. PAS, Z. I, 29. La mătușa Adela. . . vreau să merg cu mama. DEMETRIUS, A. 176, cf. H IV 12, XIV 210, ALR I/II h 168, ALRM I/II h 236, 286. ◊ (Regional) Mătușă mare = sora bunicului sau a bunicii. Cf. CADE. ♦ (Învechit și regional) Bunică. Izvod de zestre ci dau nepoatei mele, fiica fiiului meu. . . Eu Smaranda Karagioae, mătușa copilei adiverez (a. 1809). URICARIUL, X, 255, cf. ALRM I/II h 238. ♦ (Regional) Mamă (vitregă). ALRM I/II h 217. 2. (Popular) Termen de respect folosit de. cineva cînd se adresează unei femei (mai) în vîrstă sau cînd vorbește despre ea, l e l e ; p. g e n e r. femeie în vîrstă, b a b ă. [Doctorul] rînduiește pe loc, Nalbă, mușețel și soc, Tot acelea și ei scriu Ce mătușele le știu. MUMULEANU, C. 157/22. Bătu în ușa unei casă mici a unei mătuși cu suflet prea bun. GORJAN, H. IV, 211/10. Să venim acum la copila d-tale, pre care vrei s-o dai la pansion. NEGRUZZI S. I, 298. Ia lasă-mă-ncolo mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 189, cf. 171, 175. O mătușe sihastră cum îl văzu îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Savincă hei: Auzi, mătușă ! Ian fâ-te tu de către ușă! COȘBUC, P. II, 249. Ruxandra își privi feciorul din tălpi în creștet cu milă și durere. C. PETRESCU, R. DR. 17. Ian hai noroc! Viață lungă, mătușelor. CAMILAR, N. I, 216. O fetișcană, ca sute și mii, Din multele țării țesătorii, îi spune vecinei: – Zorește, mătușă! DEȘLIU, G. 47. într-o zî se duce la lemne o afurisită de mătușă. ȘEZ. III, 192. [Cozile] li strînsărî mănuncheli, Li dădu la surățăli, La surati-n alti sati, La mătușî dupî ușî. MAT. FOLK. 1 477, cf. ALRM I/II h 282, 286, 287. În lume păpușă și în casă mătușă. BARONZI, L. 52. Închide ușa Că moare mătușa. ZANNE, P. III, 422. Moșu suie și coboară Cu mătușa subsuoară. [Găleata și cîrligul de la fîntînă]. GOROVEI, C. 97. Ilincuță, tușă, Strînge-n nas cenușă (Luleaua). id. ib. 205. 3. (Prin Transilv., glumeț) Sticlă mare. Cf. VICIU, COL. 202. 4. (La pl.) Termen eufemistic pentru malarie. CANDREA, F. 222. 5. (Prin Ban. ; mai ales art.) Numele unui dans popular. VARONE, D. – Pl.: mătuși și (învechit și regional) mătușe. – Și: (popular) túșă, (regional) mătu ALRM I/II h 286) s. f. – Lat. amita. Pentru explicarea formei, cf. CDDE. – Tușă, prin afereză. – Mătu prin apocopă.

MÎȚ s. m., interj. I. 1. S. m. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Masculul pisicii, cotoi, motan, pisoi; p. g e n e r. pisică (Felis domestica) ; p. r e s t r. puiul (de sex masculin al) pisicii; (rar) mîțan, (regional) mîtoc (1), mîțoc (1), mîtîrlan. Trecind pre acolo noaptea, văd . . . vreun cîne sau mîț alergînd. ȚICHINDEAL, F. 20/5, cf. LB, COSTINESCU. Smírțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogărjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123, cf. DDRF, TDRG, H I 236. Tu bine n-ai văzut, Că nu e nici un drăguț, Ci-i a vecinului mîț, E mîțul vecinului, Șede-n vatra focului. MARIAN, SA. 117. Cum mergea pe cale, nimerește niște copii cari chinuiau un pisic (mîț). RETEGANUL PV, P. V, 3. Mîțul tăcu . . . de ciudă că fata l-a alungat cu bolohani. ȘEZ. I, 185. Cîtu-i fata d'e micuță, Săre-n danț ca o broscuță, Dacă-ș ved'e drăguțu, Dă d'in coadă ca mîțu. ib. VII, 163, cf. V, 91, DOINE, 54. În pod urducăie mîțul ceva. Com. LIUBA, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Ma hăt dăunăz o ișit un mîț tare rău și s-o tîlnit acolo cu un leu mîțu. CANDREA, Ț. O. 30. Cînd își vede drăguțu, Sare-n sus ca și mîțu. BÎRLEA, C. P. 319, cf. ARH. FOLK. III, 151. Mîț d-ăi mici. ALR I 1 134/24, cf. ib. 1 133/308, 424, 508, 512, 588, 1 134/35, 109, 268, 378, 526, 1 135/93, 752. Te-o umplut apa ca pi-un mîț. ALR SN III h 844/219. Am un mîț fără ochi, Fără picioare, iese pe cahla mare (Fumul). GOROVEI, C. 157. Lungu-i, șerpe nu-i; Unghii are, și mîț nu-i (Rugul), id. ib. 326. ◊ E x p r. (Rar) Ca un mîț plouat = (despre oameni) fără chef, abătut, descurajat. Ia-ți inima în dinți, bre Mirel, ce naiba ?! Nu mai umbla așa, ca un mîț plouat. GALAN, Z. R. 23. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivele „ud” sau „udat”, imprimă acestora valoare de superlativ absolut) Udat mîț. ZANNE, P. IX, 656, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. Interj. (Regional) Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc pisicile. Com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC și din SEBEȘ. 3. S. m. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal slab, pricăjit; (regional) mîțoc (2) (Lupeni). Cf. DR. V, 85. 4. S. m. (Regional) Nume dat unui pește „cu mustăți” nedefinit mai îndeaproape (Roșia-Beiuș). ALR II 6 239/310. 5. S. m. (Bot.) 1. (Transilv., Ban., nordul Mold. și Bucov.; mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Încă în ajunul Floriilor, sîmbăta lui Lazar, se taie mîțișorii (mîți) ce au să se distribuie la acest praznic. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/1, 63, 164, 387, 402, 552, 1907/63, 1926/370, 378, ALRM II 2 807/310, A II 12. 2. (Transilv., Bucov.) Nume dat mai multor varietăți de răchită; (regional) mîtîieș. Cf. ALR II 6 269/310, 6 341/130, 386. III. S. m. (Regional) 1. Cursă de șoareci (primitivă); (regional) mîță (III 1) (Nojorid-Oradea). ALR I 690/320. 2. Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului (Hangu-Piatra Neamț), GLOSAR REG. 3. Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie (Dumbrava-Tîrgu Ocna). Cf. CHEST. II 245/194. – Pl.: mîți. – De la mîță.