SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

scobai sm [At: I. IONESCU, M. 93 / V: ~e (Pl: scobăi) / Pl: ~ / E: scobar¹ css, cf scr skobalj] 1 (Iht; reg) Scobar¹ (1) (Chondrostoma nasus). 2 (Îs) ~ de cârmă Scobari¹ (1) mai mari, care conduc bancurile de scobari¹ (1) în migrațiile lor.

SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din scr. skobalj.

SCOBÁI, scobai, s. m. Scobar. Am prins cleni și scobai în Moldova, și păstrăvi în bulboane reci pe Bistriță. SADOVEANU, Î. A. 135. Uneori intram printre sfărîmăturile negre ale podului, mă așezam undeva, între lemnării, ca pe un scaun prielnic și priveam jocul clenilor ori al scobailor în undele limpezi. id. O. V 153.

scobáĭ (nord) și scobár (Olt.) m (sîrb. skobalj, šk-, bg. skobarĭ, id.). Un peștișor cu aripĭoarele roșiatice (chondrostoma [saŭ cyprinus] nasus). – În Trans. Suc. și poduț.

scobaie sf vz scobai

scobar m. pește alb foarte gustos, e caracterizat prin gura-i transversală sub un bot prelungit, se prinde mult în Olt și Bistrița (Chondostroma nasus). [Mold. scobaiu: dela scoabă, după conformațiunea botului său].

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobái s. m., pl. scobái, art. scobáii

SCOBÁI s. v. scobar.

scobai s. v. SCOBAR.