MÂȚIȘOR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

mâțișor sm [At: LB / V: (reg) miț~^[1] / Pl: ~i / E: mâț + -ișor] 1-4 (Pop) Mâț (1-2) (mic) Si: mâțuc (1-4), mățuș (1-4), mâțuț (1-4), mâțăl (1-4). 5-6 (Pop) Pui (de sex masculin) al mâței (1) Si: mâțuc (5-6), mățuș (5-6), mâțuț (5-6), mățăl (5-6). 7 (Bot; pop; mpl) Ament al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc. Si: mâț (9), mâță (51), mâțișoară (7), mâțucă (7), (reg) mâțuș (7). 8 (Pex) Ramură verde și înflorită, mai ales de salcie, care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor Si: stâlpare. 9 (Trs; Mol) Salcie. 10 (Bot; Trs; mpl) Papanași (Trifolium arvense).

MÂȚIȘOR, mâțișori, s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.

MÂȚIȘOR ~i m. (diminutiv de la mâț) 1) Pui de mâță (în special, de sex masculin). 2) pop. Inflorescență din flori foarte mici dispuse pe un ax, care atârnă pe ramuri ca un ciucure (la nuc, alun, salcie etc.); ament. /mâț + suf. ~ișor

mâțișor m. 1. Mold. puiu de mâță; 2. Bot. spic lung și mlădios la floarea nucului, alunului, sălciei; 3. pl. Tr; trifoiu. [Florile stufoase ale amentaceelor au fost comparate cu părul mătăsos al pisicii; sensul 3 face aluziune la coada animalului].

mățișor sn [At: CANTEMIR, ap. HEM 1838 / Pl: ~oare / E: maț + -ișor] 1-2 (Șhp) Maț (1) (mic) Si: (reg) mățiguș (1-2), mățuc (1-2).

mițișor sn vz mâțișor

*AMENT (pl. -te) sn. 🌿 Inflorescență asemănătoare cu un spic, formată din reunirea pe o axă principală a mai multor flori unisexuate, fără codiță (așa la salcie, anin, alun, plop, stejar, etc.) (🖼 96); 👉 MÎȚIȘOR [lat.].

MÎȚIȘOR, mîțișori, s. m. 1. Diminutiv al lui mîț. Un mîțișor pe care-l deprinsese... să steie în mijlocul mesei, pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246. 2. (Mai ales la pl.) Spic pufos cu flori de un singur sex (la salcie, stejari, alun etc.). Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. IV 9. Poate scutura-va vîntul mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I 43. – Pl. (2) și: (n.) mîțișoare (PAMFILE, M. R. I 268).

mîțișór m. (dim. d. mîț). Est ș. a. Mîț mic. Stîlpare, ramură de salce înflorită (ca fr. chaton, de la chal, mîță), care se ține în mînă la Floriĭ.

mâțișor (pisic, inflorescență de salcie) s. m., pl. mâțișori

mâțișor (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișori

mâțișor (zool., bot.) s. m., pl. mâțișori

mâțișor, -ri.

MÂȚIȘOR s. v. ament, papanaș, stâlpare.

mîțișor s. v. AMENT. PAPANAȘ. STÎLPARE.

MÎȚIȘOR s. m. I. (Popular, mai ales în Mold.. și Transilv.) Diminutiv al lui m î ț (I 1); mîț mic; pui (de sex masculin) al mîței; (regional) mîțuc, mîțuș, mîțuț, mîțăl. Cf. LB, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 163, H X 535, 582. Avea acest boier și un mîțișor, pe care-l deprinsese ca sara, la cină, să steie în mijlocul mesei pe picioarele de dinapoi. SBIERA, P. 246, cf. 247. Pe mine m-ai lăsat, Numai cu ușa-ncuiată Și Cu mîțișoru-n vatră. CĂTANĂ, B. 90, cf. ALR I 1134. II. (Bot.) 1. (Popular; mai ales la pl.) Ament (al sălciei, mai rar al stejarului, alunului etc.), (regional) mîțuș (2), mîț (II 1), mîță (II 1), mîțișoară (II 1), mîțucă (II 1); p. e x t. ramură verde (și înflorită, mai ales de salcie) care se duce sau se împarte la biserică, în duminica Floriilor, s t î l p a r e. Cf. LB, COSTINESCU. Poate scutura-va vîntul Mîțișorii vrunei sălcii peste groapa mea. VLAHUȚĂ, O. A. I, 43. În dumineca Floriilor sau a vlăstarilor aduc mîțișorii din biserică. MARIAN, S. R. II, 261, cf. BARCIANU. Trei lămuri de tei și trei mîțișori de salcie. PAMFILE, S. V. 13. Mîțișori de salcie de la Florii. id. VĂZD. 79, cf. 155, GOROVEI, CR. 448, com. FURTUNĂ. Mîțișorii, legați mănunchiuri, se încărcau pe un măgar. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. CANDREA, F. 97, 249, DS. O dîră de aer proaspăt, încărcat cu mirezme de míțișori, de muguri, de iarbă. P. CONSTANT, R. 138. Trăsura trecea pe drumul larg, pe sub sălcii bătrîne pline de mugurii vieții înnoite, mîțișori cenușii și lucioși. SADOVEANU, O. II, 141. Sălciile făcuseră puf și mîțișori. CAMIL PETRESCU, O. II, 75, cf. V. ROM. decembrie 1954, 70. Sălciile grădinii se pregăteau să-și desfacă peste trei-patru zile mîțișorii galbeni. STANCU, R. A. I, 163. A pipăit o crenguță de salcie și a simțit mîțișorii mătăsoși. T. POPOVICI, SE. 57, cf. ALRM II/I h 261, ALR SN III h 627. 2. (Prin Transilv. și Mold.) Nume dat mai multor varietăți de salcie. Noi, soro, – atunci ne-om vedea, Cînd o face plopul pere Și răchita vișinele, Mîțîșorul mere dulci. VICIU, COL. 147, cf. ALR SN III h 627, 628. 3. (Transilv., mai ales la pl.) Papanași ( Trifolium arvense). PANȚU, PL., cf. CADE, ALR SN III h 658. – Pl.: míțișori. – Și: (regional) mițișór s. m. ALEXI, W., ALRM Il/l h 261. – Mîț + suf. -ișor.