de-a-n picioarelea/de-a-n picioarele loc. adv.

!de-a-n picioarelea (pop.) loc. adv.

de-a’mpicioarele.

de-a-n picioarelea (pop.) loc. adv.

A¹, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]

na² av vz nu

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

POALĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola.

azot sms [At: PONI, CH. 62 / E: fr azote] (Chm) Element simplu, gazos, incolor, inodor, insipid, inactiv chimic, impropriu pentru ardere și respirație, care intră în componența aerului atmosferic în proporție de 4/5 și a țesuturilor vegetale și animale Si: nitrogen.

în pp [At: COD. VOR. 33/6 / V: -n, (înv) (î)r, îm / E: ml in] 1 Indică interiorul unui spațiu în borcan. 2 Indică un spațiu în interiorul căruia se derulează o acțiune Cântă în pădure Cf prin. 3 (Fig) Indică starea unui lucru, a unui fapt etc. Este în extaz Cf întru. 4 Indică intrarea într-un anumit spațiu Merg în Asia. 5 Indică mișcarea într-un anumit spațiu Aleargă în hol. 6 Indică o acțiune incipientă Se pune în mișcare. 7 Indică trecerea dintr-o stare în alta Se preface în cerb. 8 Indică o transformare Se schimbă în bine. 9 Indică suprafața unui spațiu S-au așezat în scaune Si: pe. 10 Indică direcția spre locul sau spre ținta acțiunii, speranței etc. Se arată în prag Si: asupra, la, pe. 11 Indică ideea de așezare Stă în loc. 12 Indică ideea de legare Pune boii în jug. 13 Indică ideea de fixare înfipt în pământ. 14 (Îcr din, dintru, de la) Indică repetabilitatea mișcării Din loc în loc. 15 (Spc) Din. 16 (Spc) Între. 17 (Spc) La. 18 Peste. 19 Spre. 20 Indică ideea de limitare În margine Si: asupra, în dreptul, la. 21 înainte. 22 Indică ideea de instrument Prind în clește Si: cu, de, din, pe, prin. 23 Indică ideea de preț sau echivalență Socotesc în lei Si: cu, în loc de, pentru. 24 (Îlav) ~ cinste (sau dar) Gratuit. 25 (Îlpp) ~ urma Indică ideea de consecință Si: ca, drept. 26 Indică ideea de măsură, cantitate Volum în litri Si: cu, de, pe. 27 (Îcr din, de) Indică ideea de progresie Din ce în ce. 28 Indică ideea de distribuție În sferturi. 29 (Îs) ~ două rânduri, ~ trei rânduri etc. Indică ideea de multiplicitate Si: de două ori, de trei ori etc. 30 Indică modul în care se face sau se derulează o acțiune În salturi. 31 (Spc) Indică forma unui obiect În trei muchii Si: cu. 32 Prin. 33 După. 34 (Îs) ~ numele (sau baza, temeiul) Indică autoritatea, baza, temeiul din care pornește o acțiune. 35 (înv) Indică ideea de comparație Îmbrăcat în marinar Si: ca. 36 Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment Vin în trei ore Si: după, peste. 37 Indică obiceiul de care se atârnă ceva Pus în cui. 38 Indică o parte a corpului care (nu) este acoperită, îmbrăcată, etc. în picioarele goale. 39 Indică timpul în care se petrece o acțiune Termin în trei ore 40 Indică o cauză În frig. Cf din pricina, în urma. 41 (Îlpp) ~ vederea Indică scopul În vederea victoriei. 42 (Lin; pop) Indică limba în care se comunică În grecește Si: pe.

în(i) i [At: CUV. D. BĂTR. II, 235 / E: fo] (Înv) Iată, deci.

newton sm [At: LTR / P: niu-ton / S și: (abr) N / Pl: ~i / E: fr newton, ger Newton] Unitate de măsură pentru forță în sistemul metru-kilogram-secundă, egală cu forța care imprimă unui corp de 1 kg o accelerație de 1 m pe secundă.

nă av vz nu

nitrogen sm [At: NEGULICI / Pl: ~i / E: fr nitrogène] (Chm) Azot.

no¹ i [At: ȘINCAI, HR. III, 200/5 / V: noa / E: mg na] (Trs; Ban) 1 (Introduce o propoziție interogativă, imperativă, exclamativă) Hei! 2 Iată! 3 De obicei cu sens conclusiv, arată trecerea de la o idee la alta, mărind conținutul afectiv al frazei.

no² i vz nu

noa i vz no¹

noale, noa no vz nouălea

noată sf vz notă

nord sns [At: AMFILOHIE, G. F. 133^v/3 / E: ger Nord, it nord, fr nord] 1 Punct cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare Si: miazănoapte, (îrg) crivăț, (înv) septentrion, septentrie. 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. așezată spre nord (1) Si: miazănoapte, (îrg) septentrion, septentrie. 3 Ținut nordic. 4 (Îs) ~ magnetic Direcție spre care se îndreaptă vârful unui ac magnetic care se poate roti liber. 5 (Îlav) De ~ Nordic (1). 6 (Pex) Popoare din țările sau din ținuturile situate în nord (1).

NORD s. n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei Polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic.Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

N, n, s. m. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat prin această literă (consoană nazală dentală). [Pr.: en, ne, nî. – Pl. și (1, n.) n-uri]

Wer „A” gesagt hat, muß auch „B” sagen (germ. „Cine a spus «A» trebuie să spună și «B»”) – proverb corespunzător zicalei noastre: Dacă ai intrat în horă trebuie să joci. FOL.

AL, A, AI, ALE Ai săi = Cei ce sunt legați din el prin rudenie sau prin aceleași idei, principii:Printre-a serii umbră cu-ai săi scutieri / Domnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri. (d. BOLINTINEANU) Al dracului = a) Îndrăcit: − Mai încet, măi drace, nu te face al dracului, c-acu fac o cruce și te duci opt și cu a brânzii nouă până-n fundul iadului. (POP.) − Al dracului țigan, bine face pă mortu! Lasă, leat, c-am mai văzut eu d-astea! (ANTON BACALBAȘA) b) Răutăcios: Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!... (I. L. CARAGIALE) Ale tale dintr-ale tale = Noi îți aducem din bunurile tale: Părintele d-sale n-a știut desigur să-i spună că pâne și sare nu se cade a se oferi decât Domnului legiuit al țării, zicându-i-se oarecum „din pânea și sarea Ta mâncăm Doamne, în zilele Măriei Tale, ale Tale dintru ale Tale”, o străveche rămășiță din principiul juridic… (MIHAI EMINESCU) Dacă epigramele vor avea darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc de gratitudine și de simpatie: ale tale dintru ale tale. (CINCINAT PAVELESCU)

a, prep. (înv.) La: „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad „la” (MDA).

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop, 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi, 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad „la” (DEX, MDA).

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la”.

altă-aia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane

ai², s.m., pl. (pop.) Ani. – Din an, ani.

arie, arii, s.f. 1. Locul unde se treieră grâul: „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu, 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel, 1979: 44). – Din lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (DA, DER, MDA).

n smi [P: ne și en] 1 A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera n (1), consoană nazală dentală. 3 Semn grafic corespunzător literei n (1).

N sm. 1 A paisprezecea literă a alfabetului, a unsprezecea din seria consonantelor; se numea în alfabetul cirilic „naș” – ¶ 2 N., abreviațiune pentru „nord”; N. B., prescurtare pentru „nota bene”, însemnează-ți bine, ține minte.

N' 👉 NU.

N s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană nazală (2) dentală). [Pr.: ne, en]

N s. m. invar. A șaisprezecea literă a alfabetului, numită «ne», și sunetul pe care îl reprezintă; este o consoană ocluzivă nazală, dentală, sonoră.

N s. m. invar. A șaisprezecea^[1] literă a alfabetului, numită „ne”, și sunetul corespunzător.

N m. 1. a 14-a literă a alfabetului; 2. abreviațiune pentru Nord.

* n m. A pai-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin: un n, doĭ n saŭ doĭ de n. (Ca sunet, e un d emis pe nas). Prescurtare îld. nord.

nord-americancă sf [At: DLR / Pl: ~nce / E: nord-american + -că] 1 Femeie care face parte din populația de bază a Americii de Nord. 2 (Prc) Femeie care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii. 3 Femeie originară din America de Nord. 4 (Prc) Femeie originară din Statele Unite ale Americii.

nord-american, ~ă [At: IORDAN, L. R. A. 227 / Pl: ~i, ~e / E: nord + american] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Americii de Nord. 3-4 smf, a (Pre) (Persoană) care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii. 5-6 smf, a (Persoană) care este originară din America de Nord. 7-8 smf, a (Prc) (Persoană) care este originară din Statele Unite ale Americii. 9 smp Populație care locuiește în America de Nord. 10 smp (Prc) Populație care locuiește în Statele Unite ale Americii. 11-12 a Care aparține (Americii de Nord sau) nord-americanilor (9). 13-14 a (Prc) Care aparține (Statelor Unite ale Americii sau) nord-americanilor (10). 15-16 a Care se referă la (America de Nord sau) la nord- americani (9). 17-18 a (Prc) Care se referă (la Statele Unite ale Americii sau) la nord-americani (10). 19-20 a Caracteristic (Americii de Nord sau) nord-americanilor (9). 21-22 (Prc) Caracteristic (Statelor Unite ale Americii sau) nord-americanilor (10).

nord-dunărean^[1], ~ă [At: ROSETTI, I. S. L. 18 / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + dunărean] 1-2 a Care aparține (teritoriilor situate în nordul Dunării sau) popoarelor de acolo. 3-4 a Privitor la (teritoriile din nordul Dunării sau) la popoarele lor. 5-6 smf, a (Persoană) care este originară din nordul Dunării. corectat(ă)

nord-apusean, ~ă a [At: AR (1839), 47²/39 / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + apusean] 1-2 (Asr) Nord-vestic (1-2).

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

*NORD-EST (prescurtat N.-E.) sbst. 🌍 Partea cerului aflată între nord și est; porțiunea dintr’o țară situată între nord și est [fr.].

*NORD-VEST (prescurtat N.-V.) sbst. 🌍 Partea cerului aflată între nord și vest; porțiunea dintr’o țară situată între nord și vest [germ.].

*NOTĂ (pl. -te) sf. 1 Însemnare pe care o face cineva pe o carte, pe un manuscris ¶ 2 Comentariu, tălmăcire a unui pasaj dintr’un autor ¶ 3 Extras sumar, expunere pe scurt; notiță: a lua note de pe un discurs ¶ 4 Socoteală: a achita o ~ ¶ 5 Declarațiune, comunicațiune oficială sau semioficială pe care guvernul o publică într’o gazetă ¶ 6 Adresă, comunicare ce-și trimit agenții diplomatici unul altuia ¶ 7 Observațiune, însemnare asupra purtării sau silinței la învățătură a unui elev, asupra muncii depuse de un subordonat: i-am dat nota 7 ¶ 8 🎼 Semn care reprezintă un sunet muzical și durata Iui (🖼 3359); fie-care din numele ce se dau acestor semne: do, re, mi, fa, sol, la, si sînt cele șapte note ale gamei; pr. ext.: Sonia, vara lui Alfred, pare a fi adus o ~ de veselie în casă (VLAH.) [fr.].

NU I. adv. 1 Exprimă negațiunea și e opus lui „da”: ~ știu; ~ vreau; ~ pot; ~ eu, ci tu; mă prind că ~; Ai fost pe-acasă? – Nu! ¶ 2 👉 BA1; CUMVA1; NUMAI6 ¶ 3 Pierde mai adesea pe u înainte de un cuvînt care începe cu a sau o: n’am nimic; n’aude bine; n’o să vie; n’oiu mai pleca; n’or fi aflat vestea. II. sbst.: pentru un ~ e în stare să-ți dea palme [lat. non].

NU-MĂ-UITA sf. 🌿 1 Plantă ce crește în pădurile de la munte, cu flori mici albastre sau roșietice; numită și „ochiul-șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis silvatica) (🖼 3368): culege ~, ca să facă un buchet pentru amorezul ei (NEGR.) ¶ 2 = OCHII-PĂSĂRUICII¹ [nu + mă + uita, trad. din germ. Vergissmeinnicht].

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) = Nu multe, dar mult. Cînd e vorba de învățătură.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

AZOT s. n. Corp gazos simplu, incolor și inodor, parte componentă a aerului; intră în compoziția albuminei și a altor substanțe chimice și este un element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen.

*NORD sbst. 🌍 1 Partea cerului aflată la stînga aceluia care stă cu fața îndreptată spre răsărit, miază-noapte; steaua ~ului, steaua polară ¶ 2 Partea țării care înaintează mai mult spre nord: ~ul României ¶ 3 Țările septentrionale ale Europei: popoarele de la Nord [fr.].

❍NOA! interj. Tr.-Carp. Ei (bine)!: noa! îmi dai banii acuma? (SB.) [srb. no].

nord-coreean^[1], ~ă [At: DEX / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + coreean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Coreei de Nord. 3-4 smf, a (Persoană) originară din Coreea de Nord. 5 smp Popor din Coreea de Nord. 6-7 a Care aparține (Coreei de Nord sau) nord-coreenilor (5). 8-9 a Care se referă la (Coreea de Nord sau) la nord-coreeni (5). corectat(ă)

nord-vestic, ~ă a [At: DLR / Pl: ~ici, ~ice / E: nord + vestic] 1 De la nord-vest (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (rar) nord-apusean (1). 2 Dinspre nord-vest (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (rar) nord-apusean (2).

Un Tiens vaut mieux que deux Tu l’auras (fr. „Un «ia-l» prețuiește mai mult decît doi «vei avea»”). La Fontaine (Cartea V, fabula nr. 3 Peștișorul și pescarul). Și fabulistul explică în continuare: „L’un est sûr, l’autre ne l’est plus” (Unul e sigur, celălalt nu). Echivalentul românesc: Ce-i în mînă nu-i minciună. LIT.

nord-est sns [At: I. GOLESCU, C. / E: fr nord + est] 1 Punct cardinal secundar situat la distanță egală, între nord și est Si: (înv) nord-ost (1). 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unei regiuni etc. așezată, în raport cu un punct, o regiune etc. spre nord-est (1) Si: (înv) nord-ost (2).

nord-estic, ~ă a [At: DL / Pl: ~ici, ~ice / E: nord-est + -ic] 1 De la nord-est în raport cu un punct sau o regiune Si: (înv) nord-ostic (1). 2 Spre nord-est (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (înv) nord-ostic (2).

nord-ost sns [At: AR (1830), 34¹/42 / E: ger Nord-Ost] (Înv) 1-2 Nord-est (1-2).

nord-ostic, ~ă a [At: IORGA, L. R. 69 / Pl: ~ici, ~ice / E: nord-ost + -ic] (Înv) 1-2 Nord-estic (1-2).

nord-ovest sns [At: AMFILOHIE, G. 16/5 / E: it nord-ovest] (Înv) 1-2 Nord-vest (1-2).

nord-uest sns [At: I. GOLESCU, C. / E: fr nord-ouest] (Înv) 1-3 Nord-vest (1-3).

nord-vest sns [At: IORGA, L. I, 313 / E: ger Nord-West] 1 Punct cardinal secundar situat la egală distanță între nord și vest Si: (înv) nord-ovest (1), nord-uest (1). 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unei regiuni etc. așezată, în raport cu un punct, o regiune etc., spre nord-vest (1) Si: (înv) nord-ovest (2), nord-uest (2).

notă sf [At: (a. 1793) URICARIUL, XI, 314 / V: (îrg) noată / Pl: ~te / E: lat nota, fr note, it nota] 1 Însemnare, indicație, comentariu, remarcă în scris asupra unei chestiuni sau a unui fapt Si: (înv) notițe (1), notiție (1). 2 Text scris care conține o notă (1). 3 (Cdp fr prendre note; îe) A lua ~(de ceva) A afla ceva. 4 (Îae) A reține ceva. 5 (Îae) A ține seamă de ceva. 6 (Lpl) Însemnări rezumative scrise în timpul sau după terminarea lecturii unei cărți, a unui articol etc. Si: notițe (4). 7 (Lpl) Scurte notări făcute în cursul unei ședințe, audierii unei conferințe, unei lecții etc. Si: notițe (5). 8 (Lpl) Titlu nepretențios dat unor însemnări sau reflecții literare scrise și publicate, cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric, un fapt etnografic etc., redate, de obicei, în formă narativă Si: (înv) notiță (6). 9 (Mpl) Adnotare la un text literar sau științific tipărit, cuprinzând lămuriri sau informații suplimentare de amănunt asupra unei probleme ridicate de acel text, referințe bibliografice etc., trecută în josul paginii, la sfârșitul sau, rar, la începutul volumului adnotat Si: (rar) notiță (7). 10 (Șîs ~ diplomatică) Comunicare oficială scrisă, prin care un stat se adresează altui stat, expunându-și punctul său de vedere într-o anumită problemă sau îl informează despre o anumită problemă, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. 11 Comunicare făcută, de obicei, în scris de o instituție Si: adresă, înștiințare. 12 Socoteală scrisă cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate, pentru consumații, servicii etc. 13 (Îs) ~ de plată Document prin care se dispune plata unei sume de către o persoană fizică sau juridică, în numerar sau prin virament, din contul ei disponibil. 14 (Îs) ~ de comandă Document emis de client către furnizor, prin care se cere livrarea unor anumite mărfuri, prestarea unui anumit serviciu sau executarea unei lucrări determinate. 15 (Îs) ~ contabilă Document folosit pentru înregistrarea operațiilor economice în conturi. 16 Calificativ exprimat în cifre sau mențiuni speciale, prin care se apreciază cunoștințele, lucrările, comportarea unui elev, student etc. 17 Bancnotă emisă în Imperiul Austro-Ungar, în timpul războaielor napoleoniene. 18 (Șîs ~ muzicală) Semn grafic convențional prin care se indică înălțimea, prin poziția în raport cu liniile și spațiile portativului, și durata intonării, prin formă, unui sunet muzical și care folosește la notarea¹ compozițiilor muzicale. 19 (Îas) Sunet care corespunde notei (18). 20 (Îs) ~ discordantă (sau falsă) Afirmație, atitudine, element etc. care nu se potrivește într-un caz dat, în ansamblu, care face o impresie neplăcută, șochează. 21 (Îe) A face ~ discordantă A avea o atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. 22 (Îae) A avea o părere sau o atitudine diferită față de a altora. 23 (Îe) A fi în ~ A se potrivi unei situații. 24 (Îe) A forța (sau a exagera) ~ A trece dincolo de limitele obișnuite în atitudini, comportări etc. 25 (Îe) A fi în ~ A fi în concordanță cu situația. 26 (Fam; îlav) Ca pe note Așa cum trebuie. 27 (Fig) Ton. 28 (Fig) Accent. 29 (Fig) Ținută. 30 (Înv) Melodie. 31 (Înv) Bucată muzicală. 32 (Lpl) Foaie de caiet cuprinzând piese muzicale transcrise Si: partitură. 33 Trăsătură specifică a unei noțiuni. 34 (Îdt) Marcă². 35 (Îvr) Acuzare. 36 (Fig) Trăsătură, aspect, nuanță caracteristică. 37 (Pex) Semn distinctiv Si: particularitate.

*NITROGEN sbst. 🔬 Nume cu care se designa la început azotul, pentru că intră în compoziția nitrului sau azotatului de potasă [fr.].

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

*AZOT sbst. 🔬 Gaz care intră în compoziția aerului în proporția de 79% și care e impropriu respirațiunii și combustiunii [fr.].

FORSE CHE SI, FORSE CHE NO (ital.) = Poate da, poate nu.

NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].

NE-¹, pref. care se unește cu un substantiv, cu un adjectiv, cu un pronume, cu un verb, sau cu altă parte de cuvînt, spre a le da o valoare negativă: – 1 Dinaintea unui substantiv: neliniște, nedreptate, nevinovăție, neprieten, neom, etc. – 2 Dinaintea unui adjectiv: nebun, necurat, nedrept, neplăcut, nesănătos, nevrednic. – 3 Dinaintea pronumelui altul, alta, în locuțiunile ca nealtul, ca nealta, cum nu mai este, cum n’a mai fost altul, alta. – 4 Dinaintea unui verb: – a) dînd naștere unui verb nou, cu înțeles negativ: a necinsti, a neliniști, a nemulțumi, a nenoroci, a nesocoti; – b) dinaintea unui participiu trecut, întrebuințat ca adjectiv: necopt, necunoscut, nehotărît, neisprăvit, nesupus, etc.; – c) dinaintea unui part. trec. Ia forma f. pl. și precedat de prep. pe, dînd naștere unei locuțiuni adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nesimțite, pe neștiute, pe nevăzute; – d) dinaintea unui part. prez.: neauzind, neavînd, nefiind, nevăzînd; – e) dinaintea unui adj. verb.: neascultător, nepăsător, nerăbdător. – 5 Dinaintea ori-cărei alte părți de cuvînt, în anumite locuțiuni: ca ne altă dată, cum ne cum; un lucru ne la locul lui o îngheța (BR.-VN.). – 6 Se separă de forma verbală cu care e unit, în cazul cînd se interpune adv. mai: ne mai avînd, ne mai știind, ne mai auzit, ne mai văzut [vsl. ne].

NE² pron. pers. enclitic și proclitic 1 dat. și ac. pl. de la EU ¶ 2 👉 NI [‡NĂ < lat. nobis și nos].

NIMENI, NIME NE(A), ‡NIMENILEA, †NIME, Băn. Olten. NIMA (gen.-dat. nimănui, nimărui, nimului) pron. nedef. Nici un om, nici o femeie, nimenea nu poate să zică acum le știu toate (PANN); pe acela nu l-am spus nimărui, m’am temut (VLAH.); ca la noi, la nimeni (cu mireasa înainte), se zice cînd într’un loc, într’o țară, se fac lucrurile anapoda, cînd se petrec lucruri ce nu se mai văd aiurea [lat. nēmĭnem].

Vodă vrea și Hîncu ba! – În anul 1672, în timpul domniei a doua a lui Duca Vodă, boierul moldovean Hîncu Mihalcea, din ținutul Orheiului, nemulțumit de comportarea domnitorului, s-a ridicat împotriva lui și, venind la Iași, în fruntea unor trupe, l-a silit pe Duca să fugă la turci. Numai sprijinit de oastea otomană, domnul a reușit să-i înfringă pe răsculații lui Hîncu și să revină pe scaunul Moldovei. De atunci a rămas vorba: Vodă vrea și Hîncu ba, care înseamnă o deosebire de păreri, un dezacord între două persoane. IST.

Ochi au, dar nu vor să vadă; urechi au, dar nu vor să audă. Psalmul 115 (versetele 5 și 6), unde se spune de fapt: „ochi au, dar nu văd; urechi au, dar nu aud” – Se referă la idolii altor neamuri, ciopliți din piatră, lemn etc. și împotriva cărora psalmistul punea în gardă pe credincioși, vrînd să-i ferească de idolatrie. Poporul a „actualizat” aceste cuvinte și a început să le aplice acelora care, din patimă, din ignoranță sau din reacționarism nu voiau pur și simplu să vadă și să audă, făcînd pe orbii și pe surzii în fața realităților sau a primejdiilor. Uneori se citează versiunea latină: Oculos habent et non videbunt. Quis habet aures audienti audiat. În tableta Momente, Tudor Arghezi folosește expresia în traducere: „Cîteodată chiar simpla onestitate a modestiei echivalează cu talentul. Se speră că cine are urechi de auzit o să audă!” („Contemporanul”, nr. 763). BIB.

Tu l’as voulu, George Dandin! (fr. „Tu ai vrut-o, George Dandin!”) – Molière, George Dandin (act. I, sc. 7). Dandin, un „țăran bogat”, cu visuri de parvenire, ia în căsătorie o fată de neam mare. Înșelat și la propriu și la figurat, el se mustră singur, repetînd textual: „Vous l’avez voulu, vous l’avez voulu, George Dandin, vous l’avez voulu” (adică își vorbește respectuos, la persoana a doua plural). Devenind o expresie, ea a fost scurtată în vorbirea curentă și făcută mai familiară (la persoana a doua singular). Se adresează celor care sînt singuri vinovați de necazurile lor. În locul unei mustrări, le amintim vorbele lui Molière: „Tu l’as voulu, George Dandin!”, în sensul de „Așa-ți trebuie... ai găsit ce căutai”, cum a tradus Tudor Arghezi (Molière, Opere, vol. III, pag. 331). LIT.

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba romînă, Iași, 1929).

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

avea (am, avut), vb. – 1. A poseda, a deține, a stăpîni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.

vrea (vreau, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.

a 1. Numele primului sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din ev. med. În teoriile muzicale anglo-germ. actuale, a este echivalentul lui la*. La popoarele romanice, literele au fost înlocuite în solmizare* (A = la). 2. În sistemul modurilor (I, 3), greg., A este confinalis* în modul dorian. După Glareanus, cu A începe modul eolian. 3. Abrev. pentru: alto*, altus, antifon*. V: acord; tonalitate (2); dualism; cifraj.

arie s.f. teritoriu delimitat de o isoglosă sau de un grup de isoglose, pe care se înregistrează una sau mai multe particularități lingvistice.

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).

a deux v. a due.

al loco (loc. it. „la loc”), indicație de revenire la normal după un pasaj având indicația all’ ottava*; sin. loco (1).

al rovescio (loc. it., „în răsturnare, pe dos”) v. recurență.

Å s. m. (METR.) Simbol pentru ångström.

ah, interj. – Indică durere, chin. – Var. aha, interj. (arată satisfacția); aho (var. ho), interj. (arată dorința de a face să se oprească; mai ales cu privire la boi). – Mr. ah(a). Creație expresivă; cf. explicația sa, incompletă și incorectă, la Carstensen 20-4. Pentru aho, cu var. sa, cf. ven. ao, sp. jo. – Der. aht, s. n. (oftat), a cărui formație pare a fi influențată de ngr. ἄχτι; ahtiare, s. f. (jinduire; lăcomie, aviditate), format pe baza inf. unui vb. care nu s-a folosit niciodată, ca și cuvîntul următor; ahtiat, adj. (avid, lacom), pe care Roesler 588 îl derivă greșit de la tc. ihtiay „nevoie”.

A² (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.

ah !

de-a binelea

de-a face

de-a fir-a-păr

de-a lungul

de-al doilea

vrea (ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, imperf. vream (1 sil.), conj. vrea)

a posteriori.

a priori.

aibă (conjunctivul dela avea).

am, ai 2 ind. și conj., aibă 3 conj.; el a făcut, ei au făcut.

arie, -riei gen. a.

aș (verb auxiliar).

de-a-binele.

de-a-lungul.

voiu, vei 2, va 3.

vreau, vrei 2, vrea 3, vrem 1 pl.; vrea 3 conj., vrând, nevrând ger.

a prep. – 1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron. rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.

A¹ s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.

A³ (< fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.

Si vis amari, ama! (lat. „Dacă vrei să fii iubit, iubește!) spune Seneca în Epistola IX, 6. Maxima are o dublă interpretare: Numai sufletele iubitoare pot inspira iubirea (vezi Tudor Vianu, ”Dicționar de maxime") și: Nu poți cere dragoste de la cei pe care tu însuți nu-i iubești. Vezi: Ut ameris, ama! LIT.

A priori (lat. „Din cele precedente”, „Din ceea ce este mai dinainte”). Apriorismul este o teorie idealistă a cunoașterii, formulată de filozofii germani Leibniz și Kant, concepție care se bazează pe rațiunea pură, independent de experiența lumii înconjurătoare. Cînd cineva pretinde că cunoaște ceva dinainte, se spune că știe apriori. Uneori este întrebuințat și derivatul: aprioric. De pildă Engels, în celebra sa lucrare Anti-Dühring, scrie la pag. 45: "Dl. Dühring socotește de asemenea că poate construi întreaga matematică pură, asemeni formelor de bază ale existenței, în mod aprioric, adică din cap, fără să se folosească de experiențele pe care ni le oferă lumea exterioară. FIL.

ăl adj., pron. v. CEL.

ăla pron. v. ACELA.

iarba-datului-și-a-faptului s. v. FECIORICĂ.

ochiul-boului-a-ferigei s. v. NĂPRASNICĂ.

VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)

A, ab, ad... Cu aceste prepoziții latine s-au format numeroase expresii. lată cîteva mai răspîndite: Ab absurdo (prin reducere la absurd); Ab antiguo (din vechime); Ab hoc et ab hac (de la aceasta și de la aceea); Ab imo pectore (din tot sufletul); Ab initio (de la început); Ab intestat (fără testament); Ab irato (sub imperiul mîniei); Ab origine (de la obîrșie); ș.a. Ad acta (la acte, la dosar); Ad gloriam (pentru glorie); Ad hominem (la om, personal); Ad honores (onorific, fără plată); Ad infinitum (la nesfîrșit); Ad interim (interimar, provizoriu); Ad libitum (după plac, pe alese); Ad litem (pentru un proces); Ad litteram (după literă, cuvînt cu cuvînt); Ad patres (referitor la strămoși); Ad perpetuam rei memoriam (spre veșnică amintire); Ad rem (la problemă, la obiect, precis); Ad unum (pînă la unul); Ad usum (după obicei); Ad valorem (după valoare); ș.a. A fortiori (cu atît mai mult); A minima (prea puțin); A priori (din cele dinainte); A posteriori (din experiență) ș.a.

A (se) vinde pe un blid de linte – Expresia, foarte veche și răspîndită, vine din biblie, care era pe vremuri singura carte pe care o învățau și… neștiutorii de carte. Se povestește că Esau, întîiul născut al patriarhului Isac, revenind într-o zi acasă de la cîmp, obosit și înfometat, i-a cerut lui Iacob, fratele său geamăn, să-i dea și lui să mănînce din lintea pe care acesta o gătise. Iacob, care încă din pîntecele mamei (spune legenda) se afla într-o mare rivalitate cu Esau, fu de acord să-i dea un blid de linte, dar cu condiția ca fratele său să-i cedeze în schimb dreptul de primogenitură (de prim-născut), care la orientali, ca și la casele domnitoare, era legat de anumite privilegii. Tîrgul s-a făcut, și acel biet „blid de linte” a ajuns de atunci în multe limbi și în multe guri! Expresia înseamnă: a te vinde pentru o nimica toată, a-ți închiria serviciile pentru o bagatelă etc. BIB.

A De la a (până) la z(et) (fam.) = De la început până la sfârșit; în întregime: Profesorul de grecește, tip original și întotdeauna băut, care, imperturbabil și nedezmințit o singură dată, striga la catalog „Bolohan” în loc de Balaban, „Dihanie” în loc de Divani, „Rus oof! vițiu” în loc de Rusovici, și așa de la A până la Z afară de unul cu breton pomădat pe frunte, pe care-l numea Marița de la Morile de vânt […] (G. IBRĂILEANU) Sunt risipiți, din fericire, pe toată întinderea alfabetului de la „a” la „zed”. (ION VINEA)

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau! – În nuvela Alexandru Lăpușneanu, scriitorul Costache Negruzzi povestește că Lăpușneanu, intrînd în Moldova cu oști turcești spre a-și lua domnia în primire, a fost întîmpinat de o solie de boieri în frunte cu vornicul Moțoc, care-i spuse: „...obștia ne-a trimis pe noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește, și Măria ta să te întorci înapoi”. - Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau – răspunse Lăpușneanu. Expresia se aplică în împrejurarea cînd o persoană încearcă să se impună împotriva voinței majorității, sau, cu alte cuvinte, cînd vrea dragostea cu sila. LIT.

ARIE s. 1. compartiment, domeniu, sector, sferă. (~ de aplicare.) 2. (BIOL.) areal. (~ unei specii.)

Guenille, si l’on veut: ma guenille m’est chère (fr. „Zdreanță, dacă vreți, dar zdreanța mea mi-e scumpă”) E un vers al lui Molière din Femeile savante (act. II, sc. 7). În această comedie, jupîn Crizal e constrîns de nevastă și de cumnată (femei „savante”) să dea afară bucătăreasa, care îi făcea niște ciorbe delicioase, pe motivul că franțuzeasca ei populară supără urechile lor delicate. Crizal nu se poate totuși consola și zice: „Eu mă hrănesc cu ciorbă și nu cu limbaj savant”, la care nevastă-sa indignată îi răspunde că-i pur și simplu o rușine pentru un om să se coboare la asemenea nevoi materiale: „Ce prețuiește trupul, această biată zdreanță Ca să-i acorzi cu gîndul măcar vreo importanță?” Și atunci Crizal îi replică: „Ba, trupul sînt eu însumi, și-l îngrijesc cum pot Din parte-mi fie-o zdreanță, dar are-ntîietate.” Acest vers e invocat în sensul că trebuie să acordăm locul cuvenit satisfacțiilor sau necesităților materiale. În acest sens l-a și folosit economistul francez Frédéric Bastiat (1801-1850) – citat de Karl Marx în vol. I din Capitalul – cînd în lucrarea sa, intitulată Armonii economice, spune: „Sînt oameni care bagatelizează ceea ce ei numesc cu dispreț nevoi materiale, satisfacții materiale. Ei îmi vor spune, fără îndoială, ca Belise lui Crizal: «Trupul, această zdreanță»... și mă vor blama că am semnalat ca una din primele noastre nevoi: hrana”. LIT.

Habemus papam! (lat. „Avem papă!”) – Cu aceste cuvinte conclavul pontifical de la Roma anunță alegerea unui papă. Ele au fost preluate și de laici, spre a semnala, cu o nuanță ironică sau glumeață, că în sfîrșit, după lungi dezbateri, frămîntări, conciliabule etc. (ca la Vatican), s-a numit un nou șef de guvern, s-a ales un nou președinte la cutare societate sau asociație etc. În asemenea ocazii, prin similitudine cu alegerea înaltului pontif, se poate spune: „Așadar, habemus papam!” IST.

Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.

Jai voulu voir, jai vu (fr. „Am vrut să văd și am văzut”) – emistih al lui Racine din tragedia Athalie (act. II, sc. 7). Athalie, regina din Iudeea, vrînd să-și asigure domnia, i-a ucis pe toți pretendenții la tron. Unul singur a scăpat: un copil ascuns de marele preot. Într-o noapte, Athalie visează că se urzește un complot împotriva ei. A doua zi se duce la templu să se închine, dar acolo îl recunoaște în Ioas pe copilul apărut în vis că va fi proclamat rege, în timp ce ea va fi trimisă la moarte (ceea ce se și întîmplă mai tîrziu). Plecînd din templu, Athalie spune: „Jai voulu voir, jai vu !”. Cuvintele acestea au devenit o expresie, care atestă că: „bănuiala s-a adeverit”, „m-am convins cu ochii mei!” LIT.

L’avarice perd tout, en voulant tout gagner (fr. „Zgîrcenia pierde totul, vrînd să cîștige totul”) – Primul vers din fabula Găina și ouăle de aur de La Fontaine, care a prelucrat pilda cu același titlu (nr. 89) a lui Esop. E vorba de un om nesățios care avea o găină ce-i făcea ouă de aur. Sperînd să găsească o comoară în pîntecul ei, omul spintecă pasărea, dar nu descoperi nimic; decît tîlcul acestei întîmplări: goana oarbă după multă avuție te face să pierzi și puținul ce-l aveai. E tocmai sensul moral cu care se aplică citatul lui La Fontaine. Noi spunem: lăcomia pierde omenia. LIT.

Mundus vult decipi, ergo decipiatur! (lat. „Lumea vrea să fie înșelată, fie deci înșelată!) – unul din paradoxele lui Sebastian Frank, cunoscut mai ales sub numele de Francus. Acesta a fost un teolog mistic german care în anul 1533 a publicat o carte intitulată chiar Paradoxa, unde cuvintele de mai sus figurează la nr. 236. Citatul este des întîlnit în literatura scriitorilor idealiști din ultimele trei secole, fiind una din maximele lor preferate. Poetul german Sebastian Brandt spunea și el în cartea ”Narrenschiff„ (Corabia nebunilor) că ”Die Welt will betrogen sein„ (Lumea vrea să fie amăgită). Comentatorii care încearcă să salveze acest paradox din naufragiul uitării susțin că el trebuie interpretat în sensul că ”nur die Welt die will betrogen sein, soll betrogen sein" (numai lumea care se vrea înșelată, să fie înșelată!). LIT.

Nolens, volens (lat. „Nevrînd, vrînd” – sau, cum se spune obișnuit: „vrînd, nevrînd”) – Expresia aparține teologului și filozofului Augustin, cunoscut mai ales sub numele de „Sf. Augustin”. A folosit-o pentru prima oară în Retractări (I, 13, 5), o lucrare în care autorul revine asupra unor păreri din tinerețe. Expresia s-a introdus aproape în toate limbile, fiind utilizată alături de formele proprii, ca de pildă: „willy-nilly” (engleză), „bon gré, mal gré” (franceză) etc. LIT.

NEWTON, newtoni, s. m. Unitate de măsură pentru forță în sistemul de unități metru-kilogram-secundă, mai mică de aproximativ 9,81 ori decît kilogramul-forță. – Pronunțat: niu-ton.

AVEA vb. 1. a deține, a poseda, a stăpîni, (înv.) a posesui. (~ un bun material.) 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de roman.) 3. a căpăta, a cîștiga, a dobîndi, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 4. a conține, a cuprinde. (Cartea ~ ilustrații.) 5. a cîntări, (pop.) a atîrna. (Cît ~ acest pește?) 6. a se alcătui, a se compune, a consta. (Blocul ~ două corpuri.) 7. a deține, a ocupa. (A ~ funcția de...) 8. a purta, a ține. (~ în mînă un buchet de flori.) 9. a purta. (~ pantofi galbeni.) 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. a găsi, a poseda, a ști. (~ eu soluția problemei.) 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~ în sfîrșit un ceas tihnit.) 14. a simți. (~ amețeli.) 15. a trebui. (~ să mai fac un singur pas.)

AH interj. a!, aoleu!, au!, i!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~!, ce durere simt!)

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

aia pron. dem. (pop. eufem.) 1. penis 2. vulvă, vagin

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.

TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

a (nu) le avea cu (ceva) expr. a (nu) se pricepe la (ceva)

a face ă-ă expr. (în limbajul copiilor mici) a defeca.

ăl mai tare din parcare expr. (iron.) individ grozav / formidabil

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!

PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.

A interj. ah!, aoleu!, au!, i!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce durere simt!)

AH interj. v. of!

ARIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.

AVEA vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

ĂLA pron. v. acela.

IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI s. v. feciorică.

OCHIUL-BOULUI-A-FERIGEI s. v. năprasnică.

ÎN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia are loc o acțiune sau se află ceva) În cameră se făcuse o tăcere solemnă. BART, E. 388. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. În cotlon torcea motanul, pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. ♦ Printre. Nu departe stă Pepelea tupilat în flori de mai. ALECSANDRI, P. A. 116. 2. (În legătură cu verbe de mișcare; complementul arată spațiul în care intră cineva sau înspre care are loc o mișcare) S-arunca în slava cerului. ISPIRESCU, L. 1. Se suie iute în pod. CREANGĂ, P. 5. Îl duseră în templul cel mic. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ (Complementul este un abstract) Acești ochi pătrundeau în sufletul lui ca două săgeți aprinse. HOGAȘ, DR. II 142. Iaca în ce încurcătură am intrat. CREANGĂ, P. 201. ♦ Printre, între. Visă că picase în niște turme de țapi furioși. BĂLCESCU, O. II 258. 3. (Complementul arată că starea sau mișcarea are loc la suprafața sau deasupra unui obiect sau între obiecte) Pe. Căluții muntenești nici nu erau asudați, cînd au poposit în culme. SADOVEANU, F. J. 545. Ce stai în capră ca un degerat și nu zici surugiilor să meargă? ALECSANDRI, T. I 110. ♦ Între. Și-atunci... scobește-te fata babei în dinți! CREANGĂ, P. 294. 4. (Complementul arată direcția sau ținta mișcării) La. Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale. EMINESCU, O. I 55. ◊ (După verbele «a lovi», «a trînti»,«a bate» etc.; complementul arată obiectul asupra căruia se răsfrînge acțiunea) Slujitorii deteră în timpine și în surle. ISPIRESCU, L. 2. Începe a bate în poartă, cît putea. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Împreună cu verbele «a lega», «a fixa», «a anina» etc.; complementul arată obiectul de care se atîrnă sau se leagă ceva) În belciugul de la carîmbul dedesubt, din stînga, era aninată o bărdiță. CREANGĂ, P. 106. (După verbe care cuprind ideea de încunoștințare, răspîndire, difuzare) Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea. CREANGĂ, P. 77. ◊ (În corelație cu «din», fiind precedat și urmat de același substantiv, formează o construcție care arată o succesiune în spațiu) Trecu muntele, cățărindu-se din colț în colț. ISPIRESCU, L. 25. 5. La, în dreptul. Pîndind tocmai cînd era soarele în cruce... se răpede ca prin foc și ia trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 273. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 6. (Împreună cu adverbe, prepoziții locale sau cu substantive, formează adverbe sau locuțiuni adverbiale, prepoziții compuse și locuțiuni prepoziționale) Înainte, înapoi, încoace, încolo, în cap, în cruciș, în curmeziș, în dos, înspre, în sus, în urmă, în față v. c. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. În vară dulci păsărele Sosesc voios. ALECSANDRI, O. 157. O cometă... nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ (În legătură cu «pînă», arată momentul pînă la care ajunge acțiunea) Se adunase ca să privească alergarea de cai ce se prelungise pînă în luna lui septembrie. NEGRUZZI, S. I 35. ♦ (În corelație cu «din», fiind precedat și urmat de același substantiv, formează o construcție care arată o succesiune în timp) Amîna din zi în zi și de joi pînă mai de-apoi. CREANGĂ, P. 141. 2. (Complementul, format dintr-un substantiv determinat de un numeral, marchează intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. De azi în trei zile plecăm. ISPIRESCU, L. 4. 3. (Complementul este un abstract care arată durata și alcătuiește împreună cu prepoziția un grup de cuvinte care poate fi înlocuit cu o propoziție subordonată de timp sau cu un participiu) N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. EMINESCU, O. I 95. Nu apucase s-o afle în viață. NEGRUZZI, S. I 32. 4. (Cu nuanță cauzală) De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură. NEGRUZZI, S. I 251. III. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, mai ales în legătură cu substantive abstracte) Din pricina..., în urma... Începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. Dar ochii-i ard în friguri. EMINESCU, O. I 96. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) A doua zi iarăși așa făcu... fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. ISPIRESCU, L. 34. O vulpe rău stricătoare Ducîndu-se în vînătoare... PANN, P. V. I 69. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod). 1. (Complementul indică modul propriu-zis) Rămase cîtva timp în picioare, rezemată cu spatele de tulpina unui nuc. VLAHUȚĂ, O. A. 125. Să se înțeleagă în scris. SLAVICI, O. I 74. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. ♦ (În_legătură cu substantive, formează locuțiuni adverbiale) În adevăr, în ascuns, în deșert, în grabă, în toată mintea, în taină, în zadar v. c. 2. (Construcția prepozițională are valoare comparativă) În formă de, ca. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Fumul țigaretei... zboară în spirale. ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ (Împreună cu substantivul care urmează alcătuiește un grup de cuvinte care poate fi înlocuit printr-un gerunziu) Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. Eu cu mîndra rîd în șagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ♦ Conform cu..., potrivit cu... Și-și tocmi oștile... cum știa el în legea lui. ISPIRESCU, L. 103. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) 1. (Complementul arată instrumentul propriu-zis) Se băteau urșii în coadă. ISPIRESCU, L. 1. Fiul craiului, văzîndu-se prins în clește... îi jură credință. CREANGĂ, P. 207. 2. (Complementul este un nume de materie) Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș. TOPÎRCEANU, B. 54. Să-mi dea orzul fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 16. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, (cu privire) la. Un bondar rotund în pîntec... EMINESCU, O. I 87. Grîul... Erea-n spic cît vrabia, Erea-n pai ca trestia! TEODORESCU, P. P. 145. Mi-e murgul sprintinel, În picioare subțirel. ALECSANDRI, P. P. 17. VIII. (Introduce un complement indirect) Petrecea zile întregi cufundat în studiul documentelor adunate. GHICA, S. A. 142. ◊ (În legătură cu verbe care înseamnă «a se preface», «a se schimba», introduce complementul indirect, care arată obiectul prefacerii) Pădurile se schimbaseră în cîmpii. ISPIRESCU, L. 9. Luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. EMINESCU, O. I 142. Amorul meu se prefăcu în compătimire. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (După verbe care înseamnă «a lovi», construcția prepozițională are valoare de complement direct) Să nu lovești în el! COȘBUC, P. I 53.

NITROGEN, nitrogeni, s. m. Azot.

Ă (pr. ă)

notă de schimb v. broderie.

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Pușcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Pușcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).

cercar la nota (loc. it. „a căuta nota”), indicație tehnică în muzica vocală a sec. 17, prin care se solicită atacul (2) indirect al unui sunet, abia după o scurtă și ușoară atingere, ca o anticipație*, a sunetului alăturat superior sau inferior și pe aceeași silabă de text.

denumirea silabică (literală) a notelor v. notă (1).

notă (< lat. nota „semn”) 1. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetului muzical (forma n. = durata* sunetului, locul n. pe portativ = înălțimea sunetului). ♦ Termenul nota este întâlnit în această accepțiune încă de la Aristeides Quintilianus (sec. 2 d. Hr.), care-l aplică scrierii alfabetice gr. a sunetelor, ca și Boethius. Mai târziu, termenul este aplicat și scrierii neumatice (nota romana, v. notație (III)), notației chorale (nota quadrata) precum și celei rombice, modale și mensurale (v. musica mensurata). ♦ Figuri de n.; diferitelor forme de n. reprezentând durata relativă a sunetelor (și valori de n.) le corespund semne pentru pauze. (Valorile mici de note pot fi grupate cu bare (II, 1), care înlocuiesc stegulețele). Un punct* pus la dreapta unei n. îi mărește durata cu jumătate din valoarea ei, un al doilea punct cu trei sferturi, iar un al treilea punct cu șapte optimi. Pauzele de obicei nu se punctează; totuși punctarea este folosită uneori în măsurile ternare*. Dacă durata unei n. trebuie prelungită peste bara (II, 2) de măsură, atunci este unită, printr-un arc de legato*, cu prima n. din măsura* următoare, având aceeași înălțime. ♦ N. întreagă, valoarea uzuală cea mai mare din notația (1) actuală, este considerată a avea 4 timpi (1, 2) (aprox. 4″ în mișcarea modernă). ♦ N. brevis, v. breve. ♦ Denumirea silabică a n. ♦ N. joase, înalte, medii. ♦ N. falsă. ♦ fr. petite note („n. mică”), sin.: apogiatură. ♦ N. străină de acord; v.: anticipație; întârziere; broderie; n. de pasaj*. ♦ N. contra n., alt termen pentru contrapunctul* de specia a I-a. ♦ N. pedală (3). ♦ N. sensibilă. ♦ N. fundamentală*. N. inegale. 2. Din punct de vedere semiologic, n. reprezintă unitatea minimală de la care pornește elaborarea sintaxelor (1) muzicale; corespunde fonemei. 3. Sub forma lat. nota (fr. note), numele unui dans* instr. sau vocal din sec. 13, alcătuit dintr-un număr determinat de fraze* sau puncta, de obicei patru.

note melodice [în armonia (III, 2) și contrapunctul* tradițional], notele* secundare ale liniilor melodice care întră în componența țesăturii* armonice sau polifonice a unui text muzical. N. puse în evidență prin raportare pe verticală la notele reale, prezintă următoarele caracteristici: a) nu aparțin acordurilor* principale ale discursului muzical multivocal*, determinând apariția unor acorduri secundare sau – în cazul n. efectiv disonante* – a unor conglomerate sonore ireductibile la vreuna din structurile acordice ale limbajului adoptat de textul muzical; b) sunt plasate în general în imediata vecinătate a notelor reale; c) sunt instabile și au tendința de a se rezolva (v. rezolvare), prin mersuri melodice cel mai ades treptate, la notele reale. N. cele mai des utilizate sunt: întârzierea*, apogiatura*, notele de pasaj*, broderia*, échappée*-ul, anticipația*. Ele pot fi clasificate după poziția față de notele reale (ascendente, descendente), după plasarea lor în schema metro-ritmică a textului muzical (pe timpi* sau fracțiuni de timpi accentuațe sau neaccentuate), după număr (simple, multiple) etc. În armonia (III, 1, 2) clasică, atât numărul cât și durata n. sunt mici în raport cu numărul și durata notelor reale; în epoca romantică (Wagner), n. devin tot mai numeroase iar rezolvările lor tot mai întârziate, ceea ce conduce la o tensiune uneori excesivă a discursului muzical.

noa interj. – (Trans., Banat) Bine, să mergem! Sb., slov. no (Tiktin).

ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces), note melodice* și formule (1) ce „înfrumusețează” linia melodică, cu înflorituri de scurtă durată, fără a-i modifica sensul inițial (principal). Între cele mai frecvente: floritura – scurte pasaje melodice scrise cu note mici, plasată între două note reale dintr-o melodie; cadența melodică sau cadența de bravură; pasaj ornamental mai lung, plasat de obicei în lucrări concertante în puncte culminante. V. cadență (2).

N¹ s. m. invar. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă, oclusivă, nazală, dentală).

N² 1. (METR.) Simbol pentru newton. 2. Simbol chimic pentru azot (nitrogen). 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor naturale.

N³, abreviere pentru nord.

n (METR.), simbol pentru prefixul nano-.

AZÓT (< fr. {i}; {s} gr. a- „fără” + zoe „viață”). s. n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p. t. -209,86°C, p. f. -195,8°C), gazos, mai ușor decît aerul, care se găsește în atmosferă în proporție de 78,4 la sută în volume sau de 76 la sută în greutate. La temperatura ordinară este inactiv, dînd compuși numai în condiții speciale (temperatură, presiune, catalizatori). Este întrebuințat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obținerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit în 1772 de D.R. Rutherford.

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.

MULTUM, NON MULTA V. NON MULTA, SED MULTUM.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

notă (note), s. f. – Însemnare; evaluare a rezultatelor școlare; vază. Fr. note. – Der. notar, s. m. (scrib; secretar de municipiu sau de primărie), din germ. Notar; notărie, s. f. (secretariat; notariat); nota, vb., din fr. notifier; notiță, s. f. (însemnare, schiță; articolaș); notoriu, adj., din fr. notoire; notorietate, s. f., din fr. notoriété; noțiune, s. f., din fr. notion.

în- Prefix verbal, care adaugă noțiunii de bază o nuanță factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît servește pînă și la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndușmăni, însufleți etc. Este puțin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari șanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romînești cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în și de, de folosește în puține expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, și îndemnînă (după ipoteza greșită a lui Crețu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tânăr „Epistulae”, 7. Nu mulțimea cunoștințelor contează, ci calitatea lor. Trebuie să spui mult în cuvinte puține. Variantă: Multum, non multa.

nu-mă-uita s. f.

în prep.

newton s. m. [pron. niuton], pl. newtoni; simb. N

nitrogen s. m. (sil. -tro-); simb. N

no interj.

nord s. n., simb. N

notă s. f., g.-d. art. notei; pl. note

nu adv. (și: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar și n-are)

nu mai adv. + adv.

poale-n-brâu s. f. pl.

în prep. – 1. Indică locul sau spațiul în care se desfășoară o acțiune. – 2. Indică scopul sau finalitatea unei acțiuni. – 3. Indică intrumentul, materia sau modul. – 4. Indică o cauză. – 5. Indică timpul. – 6. Indică prețul și, în general, echivalența numerică. – Mr. (î)n, istr. (ă)n. Lat. in (Pușcariu 799; Candrea-Dens., 833; REW 4328; DAR), cf. it. in, prov., fr., cat., sp. en, port. em. Cf. Moser 427. – Comp. din, prep. (de la, indică originea, proveniența, sursa; indică materia, instrumentul, modul sau cauza; de la, indică timpul), de la de și în (înv. deîn, den); prin, prep. (indică spațiul parcurs; indică mijlocul, modul sau cauza), de la pre și în, sau din lat. per in (Candrea-Dens., 835), înv. pre în, pren.

în lături

în preajma

în zadar

nord

nu mai (el nu mai vine)

nu-mă-uita

Nord (abreviat: N.).

nu mai (spre deosebire de numai).