NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].