țârâit², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~iți, ~e / E: țârâi¹] 1-2 a, av Cu întreruperi Si: discontinuu (1). 3 av (D. modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță. 4 a (Reg; d. mămăligă) Care se face lăsând să cadă câte puțină făină din mână în timp ce cu cealaltă mână se amestecă cu făcălețul.

țârâit¹ sn [At: CONTEMP, V₁ , 239 / V: ~ă sf, (reg) ~răit, țiriit, țărăit / Pl: -uri / E: țârâi¹] 1-9 Țârâire (1-9). 10 (Îlav) Cu ~a Puțin câte puțin.

ȚÂRÂIT ~uri n. 1) v. a ȚÂRÂI¹. ◊ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi

țărăi v vz țârâi

țărăit sn vz țârâit

țârăi³ v vz țârâi²

țârăi² v vz țârâi¹

țârăit sn vz țârâit¹

țârâi¹ [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr² + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi² (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi² (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).

țârâi² vt [At: CIHAC, II, 435 / V: ~răi / Pzi: țârăi / E: ucr цирувати] (Reg) A țese (18).

țârâită sf vz țârâit¹

țârui v vz țârâi¹

țirăi v vz țârâi¹

țirii v vz țârâi¹

țiriit sn vz țârâit¹

ȚIRII 👉 ȚÎRÎl.

ȚÎRÎI¹ (-rîiu) l. vb. tr. A picura, a face să curgă puțin cîte puțin: i-a țîrîit cîteva picături în gură. II. vb. intr. A picura, a curge picătură cu picătură; a ploua cu picături mărunte și dese: din văzduhul vînăt, țîrîia o ploaie măruntă și rece de toamnă (SAD.) [onom.].

ȚÎRÎI² (-rîiu), ȚIRlI (-riiu, -riesc) vb. intr. 1 A cînta ca greierii, a scoate un sunet ascuțit, pițigăiat: se tîra binișor, să vază ce face lăcusta de țîrîie așa de tare (BR.-VN.); Țiriesc încet ca greieri, Printre negre, vechi zidiri (EMIN.); se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile (CAR.); despre glasul păsărilor: cînd țîrîesc vrăbiile, are să se strice vremea (ȘEZ.); hulubul țîrîe acolo în legea lui (VAS.); saltă dintr’o brazdă neagră o ciocîrlie care fîlfîe pe deasupra noastră și țîrîe ușurel (SAD.) ¶ 2 = ȚÎRLÎI: după ce bău paharul, începu să țîrîe încet din scripcă (SAD.) [onom.].

❍ȚÎRÎI³ (-rîiu) vb. tr. Mold. A țese (ciorapi): ~ colțuni [pol. cyrować].

ȚÎRÎIT, ȚIRIIT sbst. Faptul de a țîrîi²: țîrîitul lăcustelor îi sfredelea urechile (S.-ALD.); despre păsări: prin adierile lui moi de răcoare, tresărea din cînd în cînd țîrîitul unei paseri (SAD.); pr. ext.: țîriitul clopoțelului de la o bicicletă militară (IRG.); despre sunetele ascuțite ale vioarei: de sus... venea o larmă nedeslușită în care se deosebea un țîrîit de strune (SAD.).

ȚÎRÎITĂ sf. Cu țîrîita loc. adv. Puțin cîte puțin, cîte puțin deodată, picătură cu picătură: simbria o scotea Duminecile cu țîrîita (RET.); de la o vreme, începu să răsufle cu greu și să mănînce cu țîrîita (SLV.); în sfera conștiinței lui nu poți introduce decît cu țîrîita o anumită provizie intelectuală (VLAH.); aduni cu țîrîita și împarți cu nemiluita (ZNN.) [țîrîi¹].

ȚÎȚÎI¹ (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) ¶ 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].

ȚÎRÎI², țîrîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A repara, ciorapii astupînd găurile printr-o țesătură făcută cu acul.

ȚÎRÎI¹, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

ȚÎRÎIT² s. n. Faptul de a țîrîi¹; sunetul, zgomotul produs prin această acțiune. 1. v. țîrîi (1). Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. 2. v. țîrîi (2). În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. 3. v. țîrîi (3). Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. 4. v. țîrîi (4). Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125.

ȚÎRÎIT¹ adv. (În legătură cu modul de a cînta la un instrument cu coarde) Din vîrful arcușului, fără rezonanță; tremurat. Un țigan cînta dintr-o scripcă repede-repede, țîrîit. SADOVEANU, O. VII 233.

A ȚÂRÂI² țârâi tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând țesătura cu acul; a țese. /<ucr. țiruvati

A ȚÂRÂI¹ pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi

țărăì v. a bâzăi ca greierii: fig. amintiri țărăesc încet ca greierii EM. [V. țăr!].

țărăì v. a picura. [V. țără].

țărăit adv. cu țărăita, puțin câte puțin: a plăti cu țărăita. [V. țărăì].

țărăit n. sbârnăitul greierilor.

țîrîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ.

țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita.

țîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a țîrîi: țîrîitu greĭerilor.

țârâit² s. n., pl. țârâituri

țârâit¹ adv.

țârâit² s. n., pl. țârâituri

țârâit¹ adv.

țârâit adv.

țârâit s. n., pl. țârâituri

țârâi¹ (a ~) (a bura; a cârpi; a face să curgă) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 pl. țârâiau; conj. prez. 3 sg. să țârâie

+țârâi² (a ~) (a cânta) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârâi, 3 țârâie, imperf. 1 țârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârâi, 3 să țârâie

!țârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 să țârâie

țârâi (a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiește, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiască

țîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. țîrîie)

țârâesc, -râe 3, -râiam 1 imp.

țîrîi (țîrîi, țîrîit), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold.

ȚÂRÂIT s. țârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)

ȚÂRÂI vb. v. cârpi, coase, prinde, țese.

ȚÂRÂI vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a țâțâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.

ȚÎRÎI vb. 1. a picura, a țîrcîi. (Chiuveta ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrcîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.) 3. (rar) a sfîrîi, a țîțîi. (Greierii ~.) 4. a suna, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.)

țîrîi vb. v. CÎRPI. COASE. PRINDE. ȚESE.

ȚÎRÎIT s. țîrîitură, zbîrnîit. (~ soneriei.)

țârâít, țârâituri, (țârăit), s.n. 1. Ploaie măruntă. 2. Zgomot strident. – Din țârâi.

țârăí, v.i. v. țârâi.

țârâí, țârâiesc, (țârăi), v.i. 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER).