TUȚIE, tuții, s. f. (Înv.) Doză (de medicamente).

TUTĂ¹, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

LEAGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) țuțul. (~ pentru copii.) 2. v. scrânciob. 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)

ȚUȚUL s. v. leagăn.

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

tută (persoană, instrument) s. f., pl. tute

tutelă s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutu s. n. [pron. fr. tütü], art. tutuul; pl. tutuuri

țuț s. n., pl. țuțuri

țuțu interj.

țuțula vb., ind. prez. 1 sg. țuțul, 3 sg. țuțulă

TUTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tuț, tuți, s.m. (reg.) duzină; set.

tuțin, tuținuri, s.n. (înv.) duzină; set, tuț.

combate (-t, -tut), vb. – A lupta împotriva unor atitudini, idei etc. Fr. combattre, adaptat conjug. lui a bate. – Der. combatant, s. m.; combativ, adj.; combativitate, s. f., din fr.

TUTU s.n. Fustă din tul scurtă și încrețită (purtată de dansatoare, de balerine). [Pron. tü-tü. / < fr. tutu].

TUTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)

TUTU [TÜTÜ] s. n. costum de scenă purtat de dansatoare, de balerine, din mai multe fuste din tul, scurte și încrețite, suprapuse. (< fr. tutu)

țîță (-țe), s. f. – 1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari).

țîțîi (-i, -it), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).

tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

tui (-iesc, -it), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun).

țurcă (-ci), s. f. – 1. Căciulă de oaie. – 2. Tac, băț lung și subțire, folosit în anumite jocuri asemănătoare celui de biliard. – 3. Măscărici, paiață, mascat ce colindă pe la case în timpul sărbătorilor de Crăciun, în Trans. Origine incertă. Probabil aparține aceleiași familii expresive a lui țîr, care a ajuns să exprime ideea de „vîrf, pisc”, cf. țurțur și țurțan, s. n. (Olt., stîncă ascuțită). În general, dicționarele consideră că cele trei sensuri sînt cuvinte independente; dar este evident sensul comun de „obiect ascuțit” (măscăriciul se termină de regulă cu un cap ascuțit și corespunde la ceea ce se numește în Munt. barză). Există un anumit paralelism între formarea lui țurcă și cea a lui căciulă. Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 175, se gîndea la un cuvînt dacic. Cihac, II, 536, pornea de la mag. turcos „cu păr lung”, pentru sensul 1, iar II, 427, de la sb. turica „măscărici”, pol. tur „gogoriță, sperietoare”, pentru sensul 3. După Diculescu, Elementele, 439, ar trebui să se meargă la gr. συριϰός. În fine, Bogrea, Dacor., IV, 854, explică sensul 3 prin rut., rus. curka, care probabil provine din rom. Cf. și țuț, țîță, țiglă. Der. țurcan, adj. (se zice despre o anumită varietate de oi cu părul lung); țurcănesc, adj. (făcut din lîna acestor oi); țușcă, s. f. (varietate de oi asemănătoare cu cele țurcane), probabil în loc de *țurșcă, cf. țușcă „basma cu noduri”; turcă, s. f. (Trans., paiață de Crăciun), var. a lui țurcă, datorată unei contaminări cu turc, datorită aspectului său care vrea să inspire frică.

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

FEMEIE PROASTĂ bandoală, bleagă, cartoafă, gâscă, matracucă, mută, oaie, paceaură, tută, vacă.

FORMIDABIL adevărat, bengos, bestial, beton, brici, ca lumea, căcarea lumii, cel mai tare din parcare, crimă, crimă și pedeapsă, criminal, de comă, de milioane, demențial, futere, giopsi, giorno, mambo, marfă, marfă de marfă, mișto, mortal, muc și sfârc, parfum, pe cinste, periculos, prima-ntâi, super, șuncă, teribil, trăsnet, țais, țuț.

A FURA a achiziționa, a agăța, a aporta, a apreta, a arde, a avea mâna lungă, a bali, a blătui, a buli, a cabota, a cardi, a căduli, a cărăbăni, a ciordi, a ciuguli, a ciupi, a-și completa efectele, a coti, a cujbi, a da cu cioarda / cu jula / cu panacotu’ / cu racu’ / cu vastu / cu zula, a da extemporal, a da la spate, a da pui de giol, a da recital, a da șapte degete și-o fugă bună, a dosi, a executa, a extrage, a face ceva la stânga, a face curățenie, a face cinci ori cinci douăzeci și cinci, a face harim-narim, a face număru’ cinci, a face piața / plinul, a face pui de giol, a face recepția, a fi lung de gheară / de mână, a furgăsi, a gioli, a golgăni, a goli, a hașli, a hăli, a horșchi, a îmbrățișa, a întoarce, a întoarce cu acul (pe cineva), a întoarce (pe cineva) de gologani, a înțepa, a juli, a-i lăsa (cuiva) doar de zugrăvit, a lăsa (pe cineva) inginer, a lăsa țuț, a lua caleaua / canciogul, (d. hoții care au o sursă legală de venituri) a lucra extern, a mangli, a mătura locul, a mușca, a palma, a panacota, a panghi, a pașli, a paște, a pescui, a pișca, a prădui, a pune cazmaua / mâna, a pungăși, a răcui, a sălta, a sălta în laterală, a sălta ploconul, a sări (pe cineva) din portofel, a servi, a servi (pe cineva) la flanc, a sfeterisi, a speria, a șparli, a șpringui, a șterge, a șterpeli, a șuti, a o trage groasă, a tira, a trosni, a umbla cu lama, a umbla prin chimire, a umfla, a ușchi, a vămui, a vântura mălaiul, a zuli.

A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

A UIMI a lăsa cu gura căscată (pe cineva), a lăsa mască / paf / țuț, a rupe gura lumii / târgului, a speria.

coral (< lat. cantus choralis „cântare corală”ș gr. χορός [horos], „cor”) 1. Cântare corală a cărei structură este determinată de corespondența muzicii cu versul. 2. Gen al muzicii religioase V-europ. caracterizat printr-o atmosferă de meditație, liniște și reculegere. Determinant pentru conturarea unui c. este ritmul*, foarte puțin variat, bazat pe valori* de note* egale și lungi. De asemenea, linia melodică este foarte simplă. C. este interpretat de obicei de coruri (1) mixte. În ev. med. c. era cântat la unison* în bis. catolice și polifonic* de către protestanți. Odată cu Reforma lui Martin Luther (sec. 16) c. a căpătat o importanță deosebită. Cunoscător și iubitor de muzică, Martin Luther și-a dat seama de importanța muzicii pentru educarea poporului în practica de cult. De aceea el a cules melodii profane și le-a adaptat la textele bis. C. a cunoscut o largă răspândire în muzica lui J.S. Bach, care l-a prelucrat și l-a folosit în compozițiile sale (imnuri*, fugi*, mise*, psalmi* etc.). Sunt renumite și foarte numeroase c. prelucrate (armonizate) de J.S. Bach. pentru cor și care apar în cantatele *, motetele*, magnificatul* și pasiunile* compuse de el, cum ar fi: Wien schön leuchtet der Morgenstern (BWV 1), pe un coral (BWV 436) de Philipp Nicolai (1597), folosit de Bach și în alte cantate (BWV 36, 37, 49, 61, 172), dar și într-o prelucrare pentru orgă* (BWV 739); Komm, du süsse Todesstunde (BWV 161), în care apare celebrul coral al lui Christoph Knoll (1611) Herzlich tut mich verlangen, de mai multe ori utilizat de Bach în cantate (BWV 135, 153), dar mai cu seamă în Matthäus-Passion BWV 244 (de 5 ori, pe textele O Haupt voll Blut und Wunden și Befiehl du deine Wege), dar și în Weihnachts-Oratorium BWV 248 (pe textul Wie soll ich dich empfangen) ș.a. De altfel armonizările de c. din cuprinsul operei lui Bach au fost strânse în colecții separate începând chiar după moartea maestrului (Joh. Seb. Bachs vierstimmige Choralgesänge gesammelt von Carl Philipp Em. Bach. Erster Theil, Berlin u. Leipzig 1765, Zweiter Theil, 1769) și au continuat să apară și în deceniile următoare (BWV 253-438 editate în 4 volume de Kirnberger și Ph. Em. Bach între 1784 și 1787). Ediția critică Erk-Smend este cea utilizată și astăzi. C. a pătruns și în muzica instr. fiind adeseori temă* pentru realizarea unor variațiuni* (J.S. Bach în Simf. nr. 4, partea a IV-a, realizează 32 de variațiuni polif. pe baza c. Nach dir, Herr, verlanget mich, care a dat și titlul cantatei BWV 150 de J.S. Bach). C. generând atâtea forme* și genuri (1, 2) muzicale cunoscute, a stat și la baza altor categorii noi: cantata-c., fantezia-c., fuga-c., preludiul-c. [v. preludiu (1); c. variat] etc. În muzica simf. contemporană c. este folosit adesea fără nici o legătură cu textele religioase, fiind preferat pentru redarea unei atmosfere de meditație, sobre, profunde. Asemenea lucrări sunt Simf. nr. 9 (partea a II-a) de Dvořák, Simfonia nr. 15 (partea a II-a) de Șostakovici. În muzica românească c. apare cu precădere în muzica simf. a lui W. Berger (Simfonia nr. 4, partea a IV-a; Simfonia nr. 11, partea a II-a).

țuț adj. invar. bun; frumos; de calitate superioară; excelent.

ȚUȚUL, țuțule, s. n. (Reg.) Scrînciob. – Comp. sb. cucati „a legăna”.

ANTHROPOS ON TUT ISTHI KAI MEMNES AEI (Aυθρωποζ ων τοντ ϰχι μέμνηζ ἀει) (gr.) nu uita niciodată că ești om! – Maximă aparținând poetului grec Philemon. Constituie un apel pentru păstrarea unei condiții umane superioare în orice împrejurare.

tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

tutu s. n. ◊ „Azi le-au luat locul simplitatea, asceza chiar. Celebra «tutu» (fustă încrețită de tul) e acum înlocuită cu maioul colant și salopeta de lucru.” Cont. 8 II 74 p. 12. ◊ „Un «policier» în «tutu» – cum l-au numit cronicarii de specialitate. În imagine – o scenă din spectacolul coregrafic «Le Concours».” R.lit. 23 V 85 p. 22 [pron. tütü] (din. fr. tutu; DEX, DN3; cuvântul este mai vechi în rom.)

țuțăr s. m. Persoană ușor manevrabilă; favorit; profitor ◊ „Vadim Tudor, țuțerul lui Eugen Barbu.” Cuvântul 33/93 p. 6. ◊ „Când este doar o mică secătură [...] se dă pe lângă alții mai ajunși și este [...] un fripturist, un țuțăr și un ticălos.” R.l. 27 V 94 p. 2. ◊ „Iată o meserie, am putea zice chiar o vocație, care nu va dispărea niciodată: aceea de țuțăr. Greu de găsit în dicționare, cuvântul desemnează o realitate umană complexă, un amestec inextricabil de inhibiții, aspirații secrete și orgolii dramatice, la limita balamucului. [...] țuțărul doar se învârte în jurul persoanei ori grupului în orbita cărora l-au împins interesele, mărginindu-se a scoate nu învățăminte din existența pilduitoare a modelului, ci doar oala lui de noapte.” ◊ Rev. 22 2/95 p. 7; v. și 39/96 p. 15 [scris și țuțer] (probabil din țig. țuț „om pus la patru ace” – comunicat Dragoș Gheorghiță)

babáș n. fără pl. Tut. Boștină, resturi de ceară topită.

bibán (Munt.) și ghibán (Mold.) m. (bg. biban). Mold. Un fel de pește de rîŭ cu aripile roșiĭ. În Tut. bubuĭoc. V. baboĭ, ghiborț.

bichĭ n., pl. ĭurĭ (cp. cu ung. pige, id.). Mold. Sud. O bucățică de lemn pe care băiețiĭ o pun vertical, și pe urmă încearcă s’o lovească de departe cu mada (pe aĭurea tot una cu țurcă 2). – În nord pichĭ, în Trans. bichie, f. În Tut. momîrlan. V. beg.

brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.

bubuĭóc m. (cp. cu baboĭ). Tut. Biban.

bulboácă, bulboánă, hulboánă, bolboácă și holboánă (oa dift.) f., pl. e (bg. glybok, dŭlbok, adînc; rut. hlubókŭ, d. vsl. glonbokŭ, adînc). Est. Loc adînc în rîŭ saŭ în lac și primejdios pentru înotătorĭ (gîldăŭ, ghiol, steoalnă, plisă). – Și hîlboacă și -oană. La Dos. dîlboană, abis. În Tut. (rev. I. Crg. 8, 155) hulboacă, în Trans. duldoacă. În R. S. și Mold. sud dulbínă și (CL. 1924, 195) dulghină (bg. dulbiná), în Ban. tulbínă, în Bihor (Șez. 37, 126) dîlbínă. Forma hulboană și bulb- în Șez. 30, 293. V. afundătoare, anafor, copcă 2, dornă.

*cop n., pl. urĭ (ung. köpü, putineĭ, stup. Cp. și cu copaĭe, cofă). Vechĭ. O măsură de capacitate p. lichide (Iorga, Negoț. 117). Azĭ. Nord Covată maĭ lată (une-orĭ rătundă și cu coadă). – În Tut. cob, oală de vin (1 litru). V. chersîn.

crop n., pl. inuz. urĭ (vsl. kropŭ, de unde și rus. dial. okróp, apă clocotită. V. uncrop, în- și o-cropesc). Rar. A da în crop, a da în fert, a da în undă, a începe să clocotească. – Și crob (Tut.).

crov n., pl. urĭ (sîrb. krov, vsl. krovŭ, acoperiș, acoperemînt, sîrb. skrovište, vsl. sŭkr-, ascunzătoare, zakrovŭ, vizuină. V. pocrov). Olt. Groapă, adîncătură (În Rț. și croc. Augm. crovan, pl. e; dim. croviț, pl. e). Croh (d. vsl.). Mold. sud. Ascunzătoare, culcuș (de ĭepure orĭ de alt animal sălbatic orĭ și de cîne orĭ de porc). Covru (met. din crov, ca codru din crod). Mold. Culcuș de animal sălbatic. Peșteră (de sihastru). – Și groh (Tut.) V. bîrlog, vizuină, cotlon, somină.

falbalá f. (rus. falbalá, fr. falbala, it. falpalá, germ. falbel, d. engl. furbelow, din fur, blană și below, jos). Sec. 19. Volan mare (saŭ volan în general) la rochiĭ. – Și farbalá, farbará, falbará. Azĭ în Tut. harbará. Și vapél (Munt.) n., pl. urĭ (d. germ.)

fofeáză f., pl. eze (imit. ca și pupăză, pin aluz. la mișcările și zgomotu eĭ, și rudă și cu goglează, ca glomotoc cu folmotoc). Aripă de la roata moriĭ saŭ de la vîrtelniță. Tut. Spetează, șindilă de cele marĭ (doŭă la număr) la zmeŭ. A-țĭ merge gura ca fofeaza (saŭ ca melița), a vorbi mult și răpede. – Și fofélniță, f., pl. e: începu să-ĭ umble gura ca o fofelniță (Neam. Rom. Lit. 2, 810). Și fufează (Vechĭ).

fofígă f., pl. ĭ (rudă cu fofează). Tut. Un fel de pește lung de vre-o 20 de centimetri.

1) gălămóz și golomóz (Mold. Trans.) și glomóz (Bucov.) n., pl. oaze saŭ urĭ (ceh. hlemýžd, melc [Bern. 1, 303], rudă cu lat. glomus, ghem [Wld.]. Cp. și cu glomotoc, gămălie, chilimoț și gălămoz 2). Gogoloș, mototol (de hîrtie, de bumbac, de mĭez de pîne ș. a.). Chilimoț, boț. Gunoĭ. S. m., pl. jĭ. O plantă graminee sălbatică (dáctylis glomerata). – Și gălămoț, golomăț, golomoț, gomoloț În vest golomoz, boț, bulz: un golomoz de mămăligă (Lung. Univ. 9 Dec. 1929, 3, 1). În Tut. golomoz, în Suc. gilmoază (f., pl. e), gunoĭ, băligar.

hánță f., pl. e (cp. cu sas. hânts, vită saŭ persoană lălîĭe, de unde și rut. gánca, pron. hánța, vită. Cp. și cu ung. hanc, zburdălnicie. Dac. 3, 708). Munt. Trans. Haĭnă proastă, fleandură. Fig. Fleoarță, femeĭe depravată (V. tarbă). – În Tut. și foanță, buleandră.

háșmă și hágimă f., pl. e (ung. hagyma, ceapă. V. hașmacĭucă). Mold. Arpagic. Un fel de ceapă care face cățeĭ ca usturoiu. Trans. hajmă (la Panțu și hasmă), pur. – Și hágĭumă (Tut.). Cp. cu cîrcĭumă, crîșmă. V. orceag.

hreáșcă f., pl. eștĭ (d. hreapcă și rașpă). Tut. Scoĭcă de răzuit ceaunu. Cov. Un instrument de făcut gardina la butoĭ.

1) dud m. (turc. dud, dut, d. pers. tud, cuv. din limba aramaică [Bern. 1, 233]. De aicĭ și ar. dud, verme, adică „pomu omizilor de matasă”; bg. sîrb. dud, rus. tut, de unde și numele județuluĭ Tutova). Munt. Agud, un pom din familia mureĭ (morus). Cel cu poame albe (în Trans. frăgar) e adus din China, cel cu poame negre din Persia. Cu frunzele luĭ se nutresc gîndaciĭ de matasă. V. sicamenă.

MARSHALL [má:ʃəl], Insulele ~, Republica Insulelor M. (Republic of the Marshall Islands, Majõl), stat situat în arhipelagul omonim, în Pacificul Central (Micronezia), la SV de arh. Hawaii și la SE de ins. Guam; 181,5 km²; 60,3 mii loc. (1997). Limbi oficiale: engleza și marshalleza. Religia: creștină (protestanți 62,8%, catolici 7,1%, mormoni 3,1%). Capitala: Dalap-Uliga-Darrit (pe atolul Majuro). Localit. pr.: Ebeye, Jahrit. Este împărțit în 26 districte electorale. Cuprinde două lanțuri insulare, totalizând 32 atoli și 867 recifi coraligeni: Ralik în V (cu atolii Kwajalein 29 km², Eniwetok 27 km², Jaluit 17 km², Rongelap) și Ratak în E (atolii Majuro 30 km², Maloelap, Wotje, Mili, Likiep, Aur, Bikini etc.). Climă tropical-oceanică cu temperaturi medii anuale ridicate și precipitații bogate (până la 4.000 mm/an). Vegetația arborescentă este dominată de palmieri și bananieri. Faună bogată în specii de pești și păsări. Economie slab dezvoltată, bazată pe asistența financiară americană și pe veniturile din înregistrarea de companii navale străine. Agricultura, de subzistență, deține 14,9% din PNB și concentrează 18,7% din populația activă. Se cultivă taro (1.300 t, 1991), batate, manioc, legume (mai ales varză și dovleci), fructe (arborele de pâine, papaya, bananieri, pandanus), palmieri de cocos, arbori de piper și de cacao. Se cresc (mii capete, 1994): porcine (12,35). Pescuit (260 t pește, 1995). Se exploatează fosfați naturali pe atolul Ailinglaplap. Se produce copra (5,55 mii t, 1991), ulei de cocos (7,73 mii t, 1995), bărci de pescuit, confecții și țesături, energie electrică, se prelucrează peștele. Nu are c. f., ci doar o mică infrastructură rutieră. Port și aeroport pe atolul pe atolul Majuro. Turism: c. 8.000 turiști străini anual. Principalele obiective turistice sunt plajele cu nisip fin, umbrite de cocotieri. Moneda: 1 dollar S.U.A. = 100 cents. Export (1995): pește (38,8%), ulei de cocos (18,2%), copra, fructe. Principal partener: S.U.A. (c. 80%). Import (1995): produse alimentare, băuturi și tutun (28,2%), mașini și utilaje de transport (24,6%), combustibili și uleiuri (24%), produse manufacturate (8,9%). Principalii parteneri: S.U.A. (51%), Guam (14,5%), Japonia (7,5%), Australia. – Istoric. Descoperite în 1529 de navigatorul spaniol Miguel de Saavedram insulele au fost cercetate de-abia în 1788 de către căpitanul englez John Marshall, de unde provine și denumirea lor. În sec. 17-19, insulele au aparținut Spaniei; în 1885, s-au aflat în stăpânirea Germaniei, iar din 1914 sub cea a Japoniei, care, în 1920, a primit din partea Societății Națiunilor mandat de administrare asupra lor. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost ocupate de S.U.A. și incluse, în 1947, împreună cu insulele Mariane de Nord și insulele Microneziei, în componența Teritoriului sub mandat al insulelor din Oceanul Pacific, administrat de S.U.A. sub tutele O.N.U. În anii 1946-1956, S.U.A. a efectuat în atolii Bikini și Eniwetok 67 de explozii nucleare, iar, ulterior, atolul Kwajalein a fost folosit ca poligon pentru testele cu rachete intercontinentale. La 1 mai 1979, insulele M. adoptă o Constituție, care proclamă Rep. Insulelor M. În oct. 1982, S.U.A. semnează cu aceasta un acord (aprobat prin referendum în 1983 și nitrat în vigoare în 1986), potrivit căruia insulele devin un stat suveran, responsabilitatea pentru relațiile externe și de apărare revenind guvernului american. La 22 dec. 1990, Consiliul de Securitate al O.N.U. a decis abrogarea mandatului de tutelă executat de S.U.A., M. fiind admisă în O.N.U. ca membru cu drepturi depline. Republică prezidențială, potrivit Constituției din mai 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de un cabinet, condus și numit de președinte.

1) paláncă f., pl. e și pălăncĭ (d. pălăngesc, polignesc, pologesc supt infl. luĭ palancă 2). Est. (Tut.) Turtă de făină de popușoĭ acoperită cu frunze de nuc orĭ de hrean și coaptă’n spuză. Adv. Trîntit la pămînt, întins, vrașilă: grîŭ trîntit palancă de ploaĭe. – Și -ngă (vest). V. polog, blană.

stătut, stătuturi, (stătământ), s.n. – Casa, curtea cu acareturile, dar și grădina de lângă casă (Dăncuș 2010): „O șădzut în stătutu lor” (Papahagi 1925; Săpânța). -Din sta „a locui” (< lat. stare) + -tut.

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.

șotrógĭ m. pl. (orig. vgerm. Cp. cu ngerm. schuh, gheată, și -trogĭ îld. troșĭ. V. troșĭ). Mold. Iron. Încălțăminte prea largă; toloapă: un băĭat în niște șotrogĭ. Moș Șotrogea (în Cov. Cotrogea), cel încălțat în ghete orĭ cizme prea largĭ. – Și șotroagă (Tut. Nț.), gheată mare și ruptă, sfîrloagă.

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

tută (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

tutelă s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutu (fr.) [pron. tütü] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!

úret n., pl. e (d. ur, urez). Tut. Urătură.

vĭéspe (vest) și véspie (est) f. (lat. *vĕspis [după apis, albină], cl. vĕspa; it. pv. pg. vespa, fr. guêpe, sp. avispa). Un fel de albină sălbatică ceva maĭ mare și maĭ supțire. Fig. Femeĭe rea: ce vĭespe! Talie de vĭespe, talie foarte fină. – Și veaspă, pl. vespe (Vs. Tut.).

zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.

zborș m. (var. din borș, adică „țepos”). Ghiborț. Pălămidă de baltă. – Și zbóriș și zbórîș (Tut. Fc.).

2) scălîmb și -éz, a -á v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).

TUTĂ¹, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

TUTĂ¹, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.

TUTĂ², tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; ocrotire, protejare; instituție legală avînd drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau (impropriu) a unei persoane puse sub interdicție (v. curatelă); epitropie. E pur și simplu căzută în mintea copiilor... Cum sosește la oraș, pot cere s-o pun sub tutelă. DUMITRIU, B. F. 151. Împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub tutela unchiu-meu, fratele mamei. DELAVRANCEA, H. T. 56. ◊ Fig. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii. GHEREA, ST. CR. III 137. Poezia, ca o tutelă eternă a omenirii, trebuie să-și reformeze cu totul mijloacele sale cele vechi. BOLLIAC, O. 40. ♦ Sarcină pe care o primește sau și-o ia o țară, un grup de țări, o organizație politică internațională etc. de a administra și de a ocroti (pe un anumit termen) un teritoriu, o țară. 2. Drept (abuziv) pe care și-l ia cineva de a ține pe altul sub ascultare, sub dependență; stare de dependență în care se află cineva; stăpînire apăsătoare. De altmintrelea nu era întăia oară cînd se adoptau de un sinod romînesc... tutele străine. IORGA, L. II 58. A fost scrisă de... niște ipocriți și fanatici care, vrînd să ție lumea sub tutela lor, iscodeau feluri de basme ca să o sparie. NEGRUZZI, S. I 235.

TUȚIE, tuții, s. f. (Învechit) Doză. Ia mercur... tuție bună, douăzeci de grăunțe. PISCUPESCU, O. 315.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

ȚUȚUL, țuțule, s. n. (Regional) Scrînciob.

SCOBI, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. A face o gaură, o adîncitură în ceva (tăind sau desprinzînd materialul cu o unealtă). Pe urmă se băgau iar în șopronul lor și scobeau lemne și le încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159. Puse de scobi, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru astfel de pîrdalnică de fiară sălbatică. ISPIRESCU, U. 116. Harap-Alb... găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Subiectul este o forță a naturii) Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Înaintăm prin strîmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stînci. VLAHUȚĂ, O. AL. I 136. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița. RUSSO, O. 155. ◊ Refl. pas. Pe cît jos se scobește stînca, Pe-atît se-mpodobește sus. CARAGIALE, O. III 123. ♦ A sculpta, a grava. Citim, scobit în litere mari, numele lui Grigore Cornescu. ODOBESCU, S. II 511. 2. Intranz. A săpa, a scormoni, a scociorî (cu scopul de a scoate ceva). Constantin lăsă tîrnăcopul și scobi cu cuțitul. Dar deziluziune sfîșietoare! în loc de oală, scoase din pămînt un craniu de o incalculabilă vechime. GALACTION, O. I 149. Nouă zile a trebuit să scobească zmeul pe lîngă buzdugan, pînă și l-a putut scoate din munte, și-a venit apoi cu el pă umăr năcăjit. RETEGANUL, P. V 29. 3. Refl. Fig. A scotoci, a cotrobăi. Tot se scobea în sîn și scotea galbeni. SADOVEANU, D. P. 154. ♦ A curăța o gaură, o cavitate. Un copil cu ochii negri... umbla scobindu-se în nas pe străzi, sub soarele apăsător și în aerul prăfos. DUMITRIU, N. 265. Țuțu se scobi într-o măsea și răspunse: Așa-i, Pamfilie. DUNĂREANU, CH. 166. Tu ești Duțu al lui Ene? întrebă el scobindu-se cam obosit în nas. SLAVICI, N. II 330. ◊ (Ironic) Credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri. Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți. CREANGĂ, P. 294. ◊ Tranz. Lina, după ce deșertă paharul, începu să-și scobească dinții. DUNĂREANU, CH. 15.

tui, tuiesc, vb. tranz. – (reg.) A lovi (Papahagi, 1925). – Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut (DER).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

ANGHEL gr. ῎Aγγελος, lat. angelus. 1. Anghel; -a, -ea (Paș). 2. Derivate: -escu; -ița t. (RIV 225 și XI 207); -iu, N. (îDiv); -oiu, act. -uș (Păsc); -ușa f., mold.; -uți (Tec. 1); -uță act. 3. Cu afer.: Ghelea (Ard; Tec. II); Ghelețul (17 B II 78). 4. Gu sufixe grecești: Anghelit negustor din Gurtea de Argeș (17 B IV 63); Anghelache (17 B II 353) și act. 5. Anghile boier argeșan, 1638 (AO XIV 125). II. Feminine: 1. Anghela (Hur; VM; P Bor). 2. Angila, 1822, munt. (Sd XXII). 3. Ngelă, ar. (Fărș). 4. Anghelica (I Div); Anghelina (Olt; 16 A IV 47); Anghilin/a (Băl III; 17 A III 207); -ă (Ard II175). Cf. gr. Áγγελίνα (But) și srb. And’elina (Rad. voi 81 p. 82). 5. Cu di < ghi (ca Dorde < Gheorghe): Anditină (Mar); Angileana, ard. (Nepos) 6. Anghelușa (P⁵). III. Cont. cu înger: 1. Angerești fam., olt. (AO XV 65). 2 Angherești t. (16 A III44). 3. Deformare: Angăl a lui Andrică (17 B III 212); Angălina f. (G. Dom); Anigăl, 1596 și Angl (Sur VI). IV. Angheluță, dim. divizat în: Anghe – Luță: 1. Anghe, -a, formă cont. cu Agheu, scris Agghea = Anghea (Geaslov) sau cu Agheu (Áγγίας, scris greșit Aghie, la DH). Cf. și alb. Angje (Gand) și srb.-cr. And’a (Rad. vol. 82 p. 82). 2. Anghei genitiv < Anghe (17 A III 117); Anghie 1613 (Isp II¹); Anghioiu (Tel 58) 3. + Ion: Anghion (Isp II¹) și deformat Angonescu (Arh). 4. Anghina f., 1690 (RI XII 243; Răc 8). 5. + Evghenie: Angheni (Puc); -ci, mold., 1690 (RI X 275); -e (Tec); Anghene, P., act.; Anghinești s.; Anghenia f. (Sd XV 184) și Anghinia (Isp III¹ și V¹; Sd VI 92). 6. Luță (partea finală de la Angheluță): – (Vr); răzeș (Isp V²); Luța (Ard); Luțea postelnic munt. (Sd V 519); Luțea sin Luțiia din Buzău (Sd V 528); Luția, Ilie, prof. buc.; Luțașy ard.; Luțoiu (Am 157 și T. Jiu); Luți (Tut); Luțescu fam.; Luțeni s.; acestea s-au putut crea și din alte nume terminate în -l ca: Gavriil, Mihail etc. 7. Modern: Angel, -a, escu; scurtate: Gelu, Angica ard. (Paș).

BARTHOLOMAEUS; lat-cat. < ebr. bar-Tholmaj « fiul lui T. », fon. ortod. Vartolomei; Forma latină trecută din Ardeal în Moldova sau adusă de străini boieriți la noi – ca Bartolomeo Brutti, mare stolnic sub Radu Mihnea, numele acestuia variind în acte, cu a trecut în e sau i. Varietatea formelor face dovada că numele, introdus prin sec. XV, a fost adoptat și de romîni, de la unguri și sași dar numai în formele ipocoristice: Barta, Berta. Pentru originea acestora v. BL II 38. I. 1. Bart, Peter, sas (Iorga VIII 94); -a (16 A I 285; DM 62; Ștef; 17 A V 202); -ă, Toma (BCI VII 25); -ă, Gh., mold. act.; -ic, olt. (Sd VI 474); -ic, Cazan, olt. (Sur VI); Bărticulești (16 B VI 333); Bartoe (17 B III 309); Bartoș (Dm); Bartuș, M., sas (C Ștef). 2. Bărta = Bîrta = Berte, Pătru (Cat); Bărte, Gh., dobr. (RI XI 212); Bărtan, olt. (17 B II 314); -ul (A Gen II 79).; Bărtilă, S. (17 A V 351); Bărtoc (Mar); Bărtuș din tg. Trotuș (Sur II; Paș). 3. Bîrta, Patru, din Bîrtcovești (13 – 15 B 179); -n (16 B III 342); Bîrtoi buc. sec. 18; Bîrtoș, mold. (RI V 224). II. Cu e în temă: 1. Bertolomei, brașovean (Rel); Bertolomei – Bartolomeu Brutti (17 BIV 261; Sd V 519) și Bertolomi (Sd V 6). Din această formă s-a creat ipocristicul Berte. 2. Berte, Sp. (Bîr I); Berte scris și Bărta, Bîrta, P., munt. (Cat; Ț-Rom 342; 13 – 15 B 179); Bertea popă, munt. (Sur 1); – P., mold. (C Ștef); – ard. (Paș); – fam. mold. act. etc.; Bertea și Bertești ss.; Berta, I., companist, 1780, ard. (Braș); Bertha, Șt. (Ard I 269). Berte – Bertea = Beartea, mold. 1645 (RI II 143); Bertescul, Stanciu (Drj. nr. IV). 3. Berti, S. (Tut); Bertil, fam. act., -ă, S. (17 A V 365). Pt. aceste forme cf. și Berto < Alberto, Umberto (Pallazi, Diz. it.). III. 1. Forma magh. Bertalan în uz la ardeleni (BA ung 9), a dat: Birtălan, mold. (C Bog; Sur XX; 16 A I 346 și IV 220). Cf. și Birtolomei Brutti (Sd XI 100); Birtolom ard (Viciu). 2. Bartolomeu Drágffy, voievod ard., aliat cu Ștefan cel Mare în 1492, numit în cronici; Birtok (Kog I 144, 146, 171, 285), < magh. Bërtok, diminutiv < Bartholomaeus (com. de Al. Cristureanu). 3. Birtoc, 1698 (Vr C); – I., aprod. 1634 (Tec I). 4. Variantă dialectală: Ghirtoc, Ioan – (Sd VII 64) ș.a. (Sur X). 5. Birt, Gh. (Mag Br); -a, băn. (AO III 481); -ic, Gh. (Sd VII 324).

CHESARIE gr. Kαιασάριος < lat. Caesar, 1. Chesar (Sur VI; 17 B I 2; P¹¹; – log., 1586 (Tis); vornic, 1613 (Cras); moșn. (16 B III 300); Al. (Fil A 27); – ie, H. (IS 270) 2. Chesaru t. (Mus); Chesarĭu (Șez). 3. Cu apoc. Chesa, M. act. II. 1. Chisariu (Isp III¹); Chisar frecv. (Giur 280; AO XIV 114; Sur VI; Isp. V¹ etc.); – din Tăulești (BCI V 187); – pah. (17 B II 30); 2. Chisăr fam. (din Băilești); -ești s. (G. Roș 70). 3. Chisăroaia moșie (Cat.) 4. Chisa M., ard.; Chisul (Sur VI) 5. Cisar, 1636, munt. (BCI V 190). 6. Chesarion eg. (Cat. mold. II). III. Forme frecvente, scurtate: 1. Isarie (Vr; Tut; Paș TC II 5); – grec (A Gen II 188). 2. Isariu (Ard.; RI XI 204). 3. Isar (Isp V²; Tec; Ard; Paș); – Posa (din Posești); – vameș (BCI IV 176); log., 1697 (AO V 31) etc.; – Isar/a b., 1655 (Sd IV 39); – a f. (P² fila 143; Conv. Lit. 1922, p.410); -escu, act.; -ești s. (Tis). IV. Cu afer.: 1. Saru (Cat); stolnic, 1426 (Ț.-Rom.149); munt., 1601 (17 B I 71); -l, vlah Serbia sec. XIV (DR IV¹); Sarul jupan (AO XI 219), -lești s. 2. Sară (Sd XVI 157); Saria b., 1695 (IO 135); Sărescul, Drag. (17 B IV 368); Sărăști s. (17 B II 344). 3. Săroiu munt. (BCI IX 112); Săroaia t. 4. Sarogea, I. (Tg-Jiu). 5. Săriian mold. (Sur. VIII). 6. + -lea: Sarlea Al., act. Toate acestea n-au relație cu subst. sare – dar unele pot fi din Visarion.

COSMA „doctorul fără arginți” < gr. Kοσμᾶς, cf. ϰόσμος, „ordine, podoabă”; sărbătoare populară, (1 nov.). I. 1. – frecv. 2. Cosmache; cu afer.: Osmache, mold. (Sd X 160; Ard); iar afer. Mache, sau de la Toma. 3. + Cosman, act. 4. + -at, Cosmatu, D. act. 5. -ac, -oniu: Cosmacon buc. sec. 18. 6. Cu alte sufixe: Cosm/ești s.; -ie (Mar); -in, Codrul t.; -oiu, act.; -uță și -ulescu act. II. Contaminări: l. +Damian: Cosmandin, în folc. 2. + Mirea: Cosmirești t. (16 B I; Cosmirin (Dm). 4. Deformat: Cosuma (11 – 13 G I 44). III. Cu z: Cozma, frecv. (Dm); Cozman, Stan. ard. (RI VII 210); – Popei (17 A V; Cozmea (C Ștef); -escul (Dm); -eni, -ești ss.; -in b. (16 A I 404); -iș, -iță (Dm);-iță (DM 38; Ștef; Tut); Cozmufan (Mar). 2. Cf. Cozna f., dobr. (RI XI 209). 3. Sub influența ucr. Kуэьма > Kуэьа (Grinc): Cuzma, ard. (11-13 G I 171); olt. (AO XIX 85); Cuzmulescu, Iovan (AO IV 181); Cuzmescu, Gh. (AO III 427). 4. Cf. etim. Drăganu: Cuza < Cozma, la bulgari.

CRISTOFOR gr. Xριστο-φόρος I. Scurtat: A. cu e în temă: 1. Chrestus M. Aurelius (inscripție, RI XIII 194) și Cristus b. inscr. la Trop. Traiani (OR I 560). 2. Crestu, dobr. (RI XI 211); Crestina f. (AO XV 37; Ard II 194); Creștina f. (Tut 116). B. cu i: 1. Cristul scris și Crăstiul (Sur XV). Crist/e, C., mold. (RI V 58); -ea, frecv.; -escu; -ești s.; Cristei, act. 3. Cristache, act.Crist/iĭan (C Ștef); -ian, frecv., ard. (Paș); olt. 1500 (P Gov 10) și munt. act. *Cristin; Cristănel, vlah din Galiția, 1476 (Drăg 649); 6. Cristin/a (C. Ștef; Sur III); -ești s. Cristiu și Criștiu (Tel 58). 7. Cristocea (ib.) Cristoman, I., act. II. Cu r semivocalic transcris din slavă în patru forme: 1. Cărsta jup. (RI XI 46), Cârste, -a (CL; P Bor 11). 2. Cărstian pren. (P¹; P²); cu sora Cărstina (Div 379); Cărstăna (17 A I 218); Cărstian Șupitul (16 B I 194); 3. Cărstocea (17 B III 212). 4. Cărstone (16 B II 207). B. 1. Crăstea (C Bog); Crăstești (ib). 2. Crăstiian (BCI VIII 10); Crăstina (Ștef). 3. Crăstocea (Olt). 4. Crustian, 1629 (A Gen 188). C. 1. Cîrstu (16 B III 149); -l (17 B II 209). 2. Cîrsta (Acte Sc); Cîrste, frecv. buc.; -a (Dm; Rel, etc.) Cîrstean al lui Căpușă (17 B 1 489); Cîrstănești s., olt. (Sd XXII). 3. Cîrstici (16 B IV 484; Cîrsticel (Puc.) 4. Cîrstia b. (16 B I 100). 5. Cîrstian (P¹¹; Paș, Băl VI); – munte (AO XVI 259); -u, -a tt, (Mus); -a f. (16 B VI 117). Cîrstien/i -ești ss. 6. Cîrstilă (Cat; 16 B IV 306; 17 B II 395). 7. Cîrstin, S. (Buc); -a (Mar). 8. Cîrstinoiu (Mus). 9. Cîrstița f. (pomelnic din București). 10. Cîrstocea (Paș; 16 B I 450, II 101); Cîrstoace (17 B IV 83). 11. Cîrstoiu (Paș); Cîrstui fam. (Bucur); 12. Cîrstulicea (17 B III 326). D. 1. Crîstea, frecv. (Dm; C Ștef; Mar); Crîstoaia (16 B II 56); 2. Cristocea (17 B II 429). Cf. etim. dată de Al. Graur (BL IV 80): Cristea și Cîrstea < Christianus printr-un intermediar bulgar. III. 1. Fonetism ngr.: Hristofor (Dm). 2. Cu afer. și metateză: Istrofor, Ilie, munt; 1800 (Sd VII 283). 3. Cu afer.: Forăscu Forăști s. sau< Nichifor. 4. Hrist t. (D Cpol); -u, act.; Hrista (Moț:); Hristea (Dm); Hristan (Sur XX); cf. și gr. Xριστιανός și Xριστίνα. 5. Hîrste (Dm). 6. Hârst (16 B II 16). Cf. și formele bulgare Xрист/o, -a,-ина, Pист/o, -a; și cele albaneze: Risto, Ritsi, Tsiko (Weig). 7. Fără h: Rista (Sd XVI); Ristea, Cucu (Acte Sc), Ristache (P Bor 118); Răstea (16 A IV 15). 8. Cu afer.: Istina (Sd VII 222); – mold. (Isp IV¹); – dobr. 9. (RI XI 205) etc.; Istinii, Ioan al -, mold. (RI XIII 287); acestea și din Iustina. IV. Din magh. Kristof; 1. Criștof (Paș). 2. Carstofie, Cristea, 1798 (Draj).

DESPINA gr. Δέσποινα, epitet luat de soția sau fiica unui „despot”; în mediogr. « Madona ». I. 1. Despina, Milița, soția lui Neagoe Vodă; – Calea, soacra Iui Matei-Basarab. 2. Despinian, Ioniță, mold. (Sd VI 92). 3. Dăspina f. (16 B III 210). 4. Scurtare populară: Despa f., act.; Despe f. (Olt); -a b., olt.; Despan, Gr. (Puc.). 5. Sub influență ucr.: Odespa (Tut). II. Cu mutarea lui e în o, prin etim. populară, asemănat cu vb. a dospi: 1. Dospina f. (IO 169; Ins 332) și act. 2. Cu term. de masculin: Dospinu b. (Sd XV 34). 3. Dospinescu (Puc; Arh). 4. Dospinoiu, act. matronim ca „Floricoiul” < Florica. 5. Doschin, Zanet și -ul, Gh. mold. (Bîr IZ).

EFTIMIE gr. Eὺθύμιος < εὺθύμια „voie-bună” I. 1. Eythymie (Syn); cu y < u: Eutimie (16 B IV 174). 2. Cu e < ev: Etimia f. (C Bog); trunchiat, Mia. 3. Eiheme (Vr C 109); Ethimie (P⁶). 4. Ithimie mon. (17 A I; cf. Ethimia (Syn 16 sept.) = Efimia; Itimii, țig., 1675 (M Put 232). 5. Ethenca (17 A III 146) și Ithinca f. (P⁵). II. Cu ef < ev. A. 1. Eftim/ie, -escu, -iu act. 2. Efteme, l. (Ul 19); Eftemia f. (Sur IX; Aș Br 178). B. 1. Eftene (Ard); Eftăne, seimen, (D Buc); Eften/iia (Aș Br 178); -oiu, olt (Cand 134). 2. Eftin/a, -ia f., ard.(Paș). 3. + ca, -cu: Eftinca (17 A III 83; Sd XVI). 4. *Eftincu > Tinca, Velea, băn. (LB). 5. + -cea: Tincea, 1568 (RI I 21). 6. Cu apoc.: Efta (P¹¹) pren.; C., act.; Eftana f. (17 B. 99). C. 1. Iftemi/e (BCI VII 59); -i (CL 94). 2. Iftim/ie (Tec II; Buc); -escu, act.; -ia sau Aftimia f, (Tec. II). 3. Iften/e (MO 16 nov. 1944); -ie (Hur). 4. Iftine (Ur XXII 193); Iftini (Sd XXI). 5. Iftinca (AO XVIII 124; Sd XVII; Tec I; Sur VII); Aiftincei, P., mold; Aiftinca (Tel 58). 6. Iftincăi, I. (Buc). D. Cu af.< ef-: Aftemi/e (C Bog); -a (Băl II; Sd XVI). 2. Aftim (Băl VI); -ie (Sd XI 279; BCI VII 63; Tut 98; Bîr III; -ia, olt. (Sd. V 406); mold. (Băl IV). 3. Afteni (Sd XVI); -e, mold. (17 A I 169; Sd XXI); olt- (Sd VII 59); -a f. (Tec I). 4. Aftene episcop ard. 5. Aftin/e Popa (Met 100); -i, mold.; -ia, f. dobr. (RI XI 204); Aftina (Mar). 6. Aptśeniĭe b. hațeg (Cand 134). E. Cu s<f: 1. Estimia f. (Sur V). 2. Isten/e (Paș); -ire (Ard); Istinca f. (Sur IV). 3. Fără t: Isimiia (Sur II); -e (Ard II 86). III. Alte deformări: 1. Cu o < ef, sub infl. ucr. Oтими: Otimie (Mar). 2. Actimie f. (Mar). 3. Ifticar, V. (CL) < Iftincu + -ar. 4. Cu afer.: Timică artist dram. sau < Timotei. 5. Cu afer. + suf. ov, -an: Timovan, Gr., ard. 6. Cu afer. și apoc.: Tem, Popa, ard. martir în răscoala din 1848 zis și Eftemie Popovici. 7. Cu afer.: Teni (Bîr I); Tenie, (Bîr I) scris și Tanie; Tenie, prof., 1890; munt., 1846 (BCI XII 140); Ten/ea, -escu, act.; Tenă Brumaru (Moț). 8. Tenciul (16 B IV 403). 7 și 8 se pot raporta etimologic la Artenie (< Artemie) și Partenie, dar nu este probabil, sub raportul importanței eponimului. 9. Neftinia este prenume f. (AO XV 290).

EVDOCHIA Samarineanca etc. gr. Eὐδοϰία „bună voință”. 1. Ivdochiia (17 A IV 183). 2. Evdohia, dobr. (RI XI 209). 3. Ivdohia (ib. 208); > Dohia (Tec I). 4. Evda f., mold., 1660 (Sur IV; 17 B III 528); 5. Eudochia (Mar); derivate: a) cu apoc.: Eudii M., b (Mar); b) cu afer.: Udochia, 1633 (Sd XXII 206-7). 6. Eodochia (Ard); 7. Edochia (17 B I 242 și IV 281). 8. Eodoca (Mar); cu afer.: Doca (17 A V 116). 9. Ivdoha, dobr. (RI XI 209). Odochia (Dm; 16 A I 541 și III 34); Odochie(Ard); mar. (Sd XVI). 11. Odoche și Odotie frecv. (Mar; Ard) Odochița (CL). 12. Contras Ochița. 13. Cu nazalizare; Ondochie f., mold., 1607 (BIR 231); cu afer.: Dochia, frecv.; Baba-, folclor; Dochie, Doche (Maj 38); Docia f., ard. (Nepos). 14. Doichia, olt. (Cand; Chiia (Sur IX). 15. Docuța = Dochița (Isp VI²); Dochița f. (Tut 117). 16. + -iana: Dochiana, dobr. (RI XI 207 – 8); + -ina, Dochina (ib; Ra VI). 17. Cu afer.: Chifa, frecv.; cf. dobr. (RI XI 205) și ar. (Ant Ar);- Portăreasa, 1711 (Ins 342); Chițana f., mold. (Sd V 89).

GAN temă obscură, contaminată și cu forma bulgară Γана, -e < Ghergana < Gheorghe (Weig). 1. Gan (Moț). 2. Gane, Costea 1524; – N. scriitorul; -a (17 B II 422; Arh); -a, Taurul, 1487 (Ț-Rom. 366); -eș (Moț); Gănescu, I. (Am); Gănești, Găneasa, Gănicel ss.; Găneasa (16 A II 8). 3. Ganul (Bih; Ard; Băl III); Gănuleasa f., mold, (Sd XXI). Gania s, (M mar); Gănuța f. (Tut 89). 4. + -cu, -tiu: Gancul (Mar 50); Ganciu (ib). 5. Forme apropiate: Gînea (16 B VI 139); Gîneci, V, act.; Găneci, G, (An Pit. 27).

GAVRIIL ebr. Gabhriēl I. Gavril 1. -ă (C Bog); -aș (Sd XI 49; Arh); -ean fam. (Buc.); -ei (CL); -escu; -ești s.; -iță (Sur IV); -ișoae, mold.; -icior, mold. (Sd XXI) -iu, act.; -oiu (act.); -on, hațeg (Cand 139); -ugă, P., mold. (Grai I 474). 2. + -cea: Gavrilcea (16 A IV 138; Băl II; Sd XVI). II. Gavru: 1. Gavrul, mold. (Sd XV 210). 2. Gavr/a, băn.; -ea (Hur 102; Sd XXII); -escu (Hur 101) cf. și gr. Γαβρᾶς (Hurm XIII). 3. -in, -ince: Gavrin/a f. (16 A IV 200); -cea b. (AO XII 448) etc., Găvrince (Mar). 4. Gavr/iș ard, frecv. în f. jd. Someș (inform. Cristureanu); -ița b., mold. 1638 (BCI VIII 71; Sd VII 91); -iță (Sur II și IV); -ițe, T. (Ard II 135); -uț(Sur IV). 5. Găvroi (Hur 102); Găvruș (Mar). 6. Cu metat. Gîrva, D. (17 A IV 458). 7. Cu apoc.; Gav și -a (Sd XXII); -a, ar., act.; -alin neg. (Ț-Rom 134); -ig, Ioan, act. 8. + -an: Găvan (v. Partea a II-a). III. Sub infl. ucr.: 1. Havril/ești s. (Dm); -ăuți s. 2. Havriș (17 A IV 373; Isp VI¹) 3. Hovrileta t. (Tut 70 – 71); Hovrileații apa, în genitiv (Tut). 4. Cf. prob. prin metat.: Hovîrla munte. Vezi și E. Petrovici (Romanoslavica IV 45). IV. Din lat.-magh.: Gabriel – Gábor: 1. Gabriel, Valahul, doc. latin (C. Bog), formă răsp. în Ardeal și Moldova, sub influența catolică. 2. Gabru s. 3. Gabăr (Ard; Sd XVI; Sur III și VII); Gaber, I., act.; -a s. 4. Gabur, mold. (Șez); -ă și -ești s. (BA ung 10); cf. Gabur Batăr = Gabriel Bathory (17 B II 258). 5. Gaboran (M mar). 6. Gabre 1722 și -a fam. ard (Paș). 7. Gabrov s. (17 B I 405); -i b. (16 B IV 128); cf. orașul blg. Gabrovo, și, după coloniștii veniți de acolo, „ulița Gabroveni” în București. 8. Gabrian, I. (Met 277). 9. Cu metat.: Garbul (Mar); Gărbul, M. (16 B I 79); 10. Ipoc.: Gaba, Gabi b. și f.; Gabu (Puc); Gabia f. (Tec I). 11. Prob. + -unea: Găbunea, C. (IO 139); Găbănea (Sd X). V. Din blg. Γацо sînt.< Gavriil (Weig); 1. Gațu, Stan (Sd XXII); -l fam. (Sur XXV). 2. Găța b. (17 B II 175). 3. Gațea, mold. (Sd XI 48). 4. Gățilă (ib 74).

GHEORGHIE gr. Γεώργιος „agricultor”. I. A. Gheorghe forma comună; -a (Ard II 146). 1. Cont. cu Gherghel: Gheorghelaș (G. Dm 591). 2. Gheorghi formă mold.; -e formă cultă, literară; cu afer.; Orghie, P., munt. (BCI XI 20); Gheorghi/eș (Sur IV; Șez); -an, Preda, buc., 1790 (Băl VI); -an, Iosif. mitr.; Gheorghi/nă (Cand 141); -oiu, T. (Vr C 103); -oa, hațeg (Cand 141); Gheorghișor V. (AO XXI 173; Sc); – I. (Ul 137); Gheórghiu, Ian. (BCI X 106); – Coste (Băl VI); Gheorghiu, + suf. ngr. -iu, obișnuit la nume străine și răspîndit la noi, prin imitație, în locul lui -escu, în sec. XIX. 3. Gheiorghie Părtoacă, munt., 1629 (BCI V187). 4. Gheorghin/a f.; -oiu (Am); -escu act. 5. Gheorghiț/a, f. (Grș 12; Î Div); -ă (Dm), frecv. act.; -an. 6. Cu afer., ipoc. obișnuit: Ghiță, frecv. act; nume unic (17 B II 317); Ghițău fam. (Racovița r, R-S); Ghița, ar. (Ant Ar); -n, olt. (Cand 142); Ghiț/ea (Dm); -escu, Ilie (Băl VI); -ești s.; Ghițeș megiaș (16 A III 331); Ghiț/oi; -oiu, olt.; -uică; -un, Gh., act.; -ulescu, act.; -ulan (Cand 141); -ulete (ib); cf. Gîțulescu, T. (Bîr I). B. *GHEORGA: 1. Gheorgan, 1789 (AO XIX 108); – N. (AO XII 385); Gheorganii fam. olt. (AO XV 65). Cf. blg. Γеорга (Weig).Cu afer.: Gane, -a, cf. blg. Γане (Weig); v. Gan. 3. + -man: Gheorgoman (Cat.) C. -ică: 1. Gheorghică, mold. (Sd XXI); olt. (Cand 141). 2. Cu afer.: Ghica moșu(16 B IV 295), formă ce se întîlnește cu alb. GHIKA, adus de emigranți din Albania; boierul Ghika își ia numele, ca Domn, „Gheorghe Ghika”, făcînd din prenume un nume de familie „Ghiculeștii”; Ghica pren., 1746 (B Cr 53, 74). 3. Ghican (Bibi. rom. veche III); V. Bălaru (Șoimari); -i s. 4. Ghicul, Coman, 1658, munt. (BCI XII 104); -eț (Sd XVI); -escu, L. (IS 274). D. Cu fon. ard. ghe > dĭ: 1. Gheordie (Hur 222). 2. Dĭorde și Dĭurdea (Mar 183); Dĭordei An., ard. act. 3. Dorda f., mold. act.; Dorde (Mar 183); -a, I., act. II. GHERGHE; 1. Ghierghie banul Băleanul (Aș Br 34); Ghierghe (Mano 20). 2. Gherghi spătar (16 B II194) -e (Pom; 16 A II 72). 3. Gherghe (Dm; Cat; Rel; Sd XVI 140; Ard I 59; 17 B II 77; An C III 746), etc.; – Ungurul; – Sasul (17 B II 37, 225); Ghergh/easa, -ești ss. (Sur II); -escul (Bîr III). 4. Gherghei, V. (BCI VII 10). 5. Ghergăe (17 B IV 302). 6. Ghergheș, frecv. (M mar); -an, dobr. (RI XI 208); Gherghiș diac (D Buc); Gherghișanu, act. 7. Gherga sasul, transcriere a germ. Georg, burgmeister din Sibiu (RS 77); Ghergani s. 8. Gherghiu pren. (RI XV 137). 9. Ghergul, V. (Bîr IV); -escu act. 10. Gherguș (C Dom; 16 B VI 160). 11. Gherghin, Chelbe (AO XXI 143), în contaminare cu subst. gherghin, -ă; Gherghina pren., 1664 (Acte Sc; P Bor 50) etc.; – boier (Rel; Giur; 17 B 11); – diac (Cat); – f.; Gherghena b. (17 B I 243); Gherghinica jude (Cat); Gherghinoiu, olt. (VM). 12. + -ar; Gherghinar fam. (Buc). 13. Gherghiț/ă (Cand 140); -a tîrg, -oiu, olt. (Cand 140). 14. + Grighentie: Gherghentie, R., mold. (Isp II²). Forma Gherg – se poate explica și prin germ. Georg, ca mai sus, prin ngr. Γεργουί prin alb. Gyergi, Gergj, sau blg. Γерга. 15. Ghirghi (17 B I 19); – diac (ib 183; 424); -e, vornic (Sur V). 16. Ghirgiu, Stepan (BCI IV 108). III. Cu o < eo: GORGHE, formă ce apare deseori ca eroare de scriere sau scurtare, dînd lui g cirilic valoarea de ghe; este evident însăcă forma a circulat și în graiu. 1. Gorghie (Mar 183; Isp I¹; 17 A II 206); – Iura (Ard I 242). 2. Gorghe (P³; Sd XVI 189, 192, XV 243; Ard I 45; 16 A I 441); Gorghea (Ard II); Gorghești s.; Gorgești s. (C Bog); Gorgea și Gorjea, mold. (16 A I 441); Gorgescu, 1644 (RI XIII 279); Gorgiulescu, act. 3. Gorga (Paș; 13-15 B 223; 16 A III 129; 17 B I 346; III 371; (Puc); – f. și fiica sa Ana; Gorgoae, Ana (Cat mold II); Goarga t. (Mus). 4. Gorghi = Gheorghi (Sd XVI 189); Gorghieș (Cat mold II); Gorghiță (Isp III²); Gorguța (17 A III 162). 5. Gorgul (Sur XII). 6. Gorgan (P¹² Bîr III; Kog 1308; Tis); -u, Stan, zis și Gorgon (Puc nr. 286, 323); cu afer. Orgon; Gărgan (17 B III 354). Pentru etim. cf. și subst. gorgan și calend. Gorgonie. 7. Gorgoiu (Puc); Gorgoești t. (Mus). 8. Gorghină, țig (Vit 30). 9. Gorgoceală (17 B 1297). 10. + -otă: Gorgota(Mînăstirea), și Gorgotescu, A. (Puc nr. 37); cf. însă și ebr. Golgota cu rotacism și srb.-cr. Grgota derivat din Grigorie (Rad vol. 82 p. 125). 11. Pt. Gorgos (Vr; Isp VI²) și Gorghias, Ion, mold. (Sd V 263), cf.și gr. γοργος „vehement” și gr. Γοργίας. 12. Cu mutarea lui g în h: Horghie, Stan, călăraș din Rușii de Vede zis și Horghea (BCI XI 18), și cu afer.: Orghie (Paș); se poate conchide și la o relație între Horga, Orga (v. Partea a II-a) și Gorga. IV. Forme de origine balcanică. A. GOG/U, -A. 1. Gog, -a fam. (Ard; Paș). 2. Goga, frecv. ar. (AO VII 224); – munt. (16 B IV 53, 444; 17 B I 463, III 54; Am); – mold (Sd XVI 160; Cat mold II; Arh); -ard. sec. 18; topice: – pîrîu (Ștef) și sat lîngă Rîfov. 3. + -an, Gogan, I., munt. (RI XVI 372); -ul t.; cf. arm. gogan „prună sălbatică” și antroponim (DR II). 4. Gogancea, act. 5. Gogănici (Giur 274). 6. Gogea, T. (17 A II 95); Goğa nr. (Fărș); + -eală: Gogealea, Vlad, 1721 (Pol 117); Gogean (Vr); Gogescul (17 B I 368); Gogiulescu, olt. (Nif); Gogioiul, I. (Puc 364); cf. și subst. gogeá (de sare). 7. Gogă, N, (Ocina); Goagă comis, originar albanez (Cotr 45); Goaga, C-tin, ar. (Cat gr I), cf. subst. mold. gogă (coajă de nucă). 8.. Gogolea, C., 1643 (Vit 7); Goglea (Nif); Gogolina s.; cf. și rus Γоголи. 3. Gogoiu (AO XII 83; Vr; Paș); -s. (Dm). 10. Gogoncea (Vr; 17 B I 168). 11. + -otă: Gogotă (Sd XXI; Mar); – ard., 1726 (Paș); Gogotan Mar); Gogoțea, olt, (Sd XXI). 12. Gogu, Mihail (Cat mold) II); -ar. și dr. act.; Gogul(C Ștef; Tec I; Sd XXI; 17 A V 322); -escu. 13. Goguț și scurtat: Guță ușer, mold. (Sur V); Gută olt. (17 B II 274; P Bor 59); dar Guțu și Guțan < Neguțu sau < Griguță. 14. Gogă este și supranumele dat aromînilor de către albanezi, cf. „Gogii aromînii vestiți zidari” (BIFR I 70); obișnuit la aromîni, numele apare de timpuriu în Vrancea (Gogoi, -asa, -ești etc.) și în genere în Muntenia și Moldova. B. Cu sincopa lui g final: 1. Ghcore, ard.(Paș). 2. Gheoroe, Stanciul (17 B I 240) zis și Ghioroae (17 B II 60; Cand); Gheoroaia t. (16 A I 304). Această formă se întîlnește și se confundă cu cea sîrbească Dĭora, Dĭura (Rad v. 82 p. 83) și srb.-blg. Dyра, Тюра (Weig). 3. Ghiura, 1489 (Ț-Rom 377; Cat; Ard); – călăraș, 1655 Sd IV 42); – paharnic (16 B II 67); – log. zis și Giura (Cat; 16 B II 128, 130, 233, 390; 17 B 1453); Ghiura, ar. (RI IX 144). 4. Ghiureș, mold. (Sd XXI). 5. Ghiurca (Met 135; Moț); cf și magh, Gyurka. C. GIURA, cf. blg. Džuro, Džurko (Weig). 1. Giura pren. (P⁴); Giurlea, -escu; -ești, -oiu, ss.; Giurău, act,; Giuran (VT); Giurul, mold.; Giurica, olt, (Cand). 2. Giurca (Dm; Cat; Moț; Sd X; RS 14; Mar); Giurcă rumîn (AO III nr, 73); Giurcă sau Jurcă Pîntece (Ștef). 3. Giurcu, -lescu. 4. Giurcanu (Vr; Cand 141). 5. Giurconiu, P. (Tg-Jiu). 6. Jurca, mold. (P Gov 18); Jurchescu, R.; Giurcani = Jurcani (Ștef,). D. IORG(A)-U, fonetism ngr. 1. Iorgu, ar. (Cara 28); – frecv. dr.; -lescu, 2. Iorga pren. (P³; P Bor 7, 55); – ar; – mold (Ștef; Ard); olt., 1604 (17 B 1120); Iorga post., unchiul lui Vasile Lupu; – (RA II 277); Iorgă f., ar. (Fărș). 3. Iorgea (Sur V); prob. Orgești (Sur IV) cu afer. 4. + -ociu: Iorgociu, I. (Tg-Jiu), + suf. gr. -ache; Iorgache (Sd XXII); – Mavrodin (Ins 278) < gr. Γιωργάϰης (But); cu afer.: Orgache zis Iorga (17 B III 442), identitate ce confirmă derivația Orga < Iorga, prin afereză; Iorgachi ~ Iurgachi (Cat mold II). 6. + -an: lorgan, olt. și hațeg. (Cand 142).7* Iorghiceni = Iurghiceni (Cat mold II). E. Cu g>d: IORDACHE. 1. Iorda armaș (D Buc); -Pelin, mold. (Sd V226); cf. Gheordie(Hur 222). 2. + -ache; Gheordache popa, 1760, munt. (RI XI 516); Ieordache; Iorgachi devine din sec. XVII, Iordache (P Bor etc.) frecv; Cantacuzino, doi cu acest nume după 1600. Iordachia f, (Grș 9; P¹; P²). 3. Iordăcuță (Sd XVI); Iordăch/escu; -ești, -eni ss.; -ioiu, act. Cf. alb. Jordi, pren. lui Gheorglie Castriota. F. Din srb.-cr. JUKO (Rad v. 82, p. 111); 1. Iuca (Dm); – vistierul lui Dim. Cantemir; Iucaș (Dm; Ștef); Iucașanul, Cîrstea (16 A I 133); Iucul,1750 (Paș). 2. Iucuș, T. (16 A II; Iocușeni și Icușeni ss. (Sd XVI). 3. Iucșă (Dm); Iucșa Piteș (16 A 1133). Cf, blg. Юка (Weig) și srb. Юкo < Gheorghie (Rad 82 p. 135 – 6). 4. Din tcl kidrelez sărbătoare musulmană la 23 april, „prima zi a primăverii”: a) Catîrleț nume vechiu al portului Sf. Gheorghe; b) Cotărleci moșier buzoian (16 B I 153). V. GIURGIU, cf. it. Giorgio. 1. Giorgia, ar. (Ant Ar); Giorgiu, mold. (16 A III 379). 2. Giurg/ea, mold. (Dm; Ștef; C Bog); -ea (Ștef; Moț; Ard; 16 B II 160); -escu, act.; -eni, -ești ss. 3. Giurgi, olt. (Cand 141; 17 B IV 18); Giurgi/că (Dm); Giurgilă, olt. (Cand 141). 4. Giurgeaca, D., munt. (Sd VI 528); Giurgeală b. (16 A I 542, III 171). 5. Giurgeu, Moga (Sd IV 16). 6. Giurgin (Sur V). 7. Giurgița s. 8. Giurgioana s. 9. Giurgiu b. (Dm, frecv; Moț; M mar); – băn. (Cat); -lești s. 10. Giurgiuca, Em., poet; cu afer.: Giuca Zănescul, olt.(Sd VII 6); Giucă, olt. (Am); 11. Giurgiuman (Isp VI²; 17 A I 97). 12. + suf. sl. -ov: Giurgiuv și Giurgiov (formă cultă pentru orașul Giurgiu în doc. slave: v. N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, 1916). Giurgiuv/-ul, munte (Drj V); -an (Băl VI); -ean, locuitorul orașul Giurgiu. 13. Gĭurja păcurar mold. (Sd V 212); Giurjea (17 A I 149) și cu metat.: Jurgea (v. mai jos). 14. Girgina (16 A II 8); cf. blg. Γаргина. 15. Ghiurghiu și -leț, bb. ard.(Paș) 16. Giurg, ar.; -achi (Ant Ar), înainte de a se introduce litera ∏ în scrierea cirilica a doc. slavo-romîne, consoana ğ era redată cu г + ĭ, cu цж, cu дц, cu дж sau simplu ж (v. Ioan Bogdan, Doc. lui Ștefan cel Mare II, numele Giurgiu, la index. Grafia cu ж a avut ecou în pronunțarea Jurja pentru Giurge(a) și Jurcă pt. Giurcă, etc. VI. Cu ğ > j: JURG, JURJ, cf. srb-cr. Žurg < Georgius (Rad II p. 135). 1. Jurg Costi (Sur XV); Jurga (Bih). 2. Jurgea (C Ștef; 16 A III 413, IV 263). 3. Giurgea zis și Jurja vornic (Ștef); Jurj, frecv. (Dm; Ștef; C Ștef; Ard II 42; Băl II; Sur XIX). 4. Jurja, frecv. mold. (Ștef); – Tomăscul (16 A IV 258); Jurjă (C Bog); Jurjiu (Mar); Jurjoaia (Băl IV); 5. Jurje (Dm; C Ștef); -a (17 A IV 105); -a Stravici (16 A III 157); Jurjești s. (Tec I). 6. Jurjani s. (Ț-Rom 366); Jorjanii s. (16 B 15); Jurjanescul, act.; Jurjoń, hațeg (Cand 141). 7. Jurjuman (16 A III 310). 8. Jorj, ar. (Cara 26-28); -a, mold. (C Ștef 136); -a boier, 1436 (Sd XIX 11); Jorje (Tec I); Jorjeni = Giurgeni s. munt. (Cat). VII. Sub infl. ucr. A. 1. Jura fam. act. (Jiul ard).- (Ard; Mar). 2. Jurea, țig. (Ștef); Jurescul (16 A IV 201); Jurești (Sur II) și s. 3. Jurel, ard. (nu din juratu, etim. Paș). 4. Jurca (Ard; Măr); Jurcă = Giurcă. B. 1. Jora b. (Ștef; Tec; Arh); s.; – frecv. (Băl II; Tut; Șez). 2. Joran (Deal 127). Cu grafie greșită: Ioranu (deputat în Adunarea ad-hoc). 3. Jora = Jorea, 1669, mold.; Jorea, Sim. (16 A IV 268); – I. (Isp II¹), Jorăști s. 4. Joriță (C Ștef). 5. + -ca: Jorea vornic (Isp I²). Cf. srb. Žore (Rad vol. 82, p. 99). C. IURG. 1. Iurg (C Ștef); -a b. (17 B II 125); -a fiul lui Dinga (17 A V 276); Iurghiu, Ileș (Ard); + Iorgachi: Iurgachie (D Cpol).Iurghici (Dm; Ștef); Iurghiceni, devenit prin etim. pop. Erbiceni s. (Dm I 467). > Erbiceanu, C. D. Din ucr. Юр, Юра, Юрiй, Юрко (Grinc): 1. Iura (Dm; Ștef; Ard; Mar); Iurani s.; Iurașcu (Sd XVI; Dm; Băl II); cu lectură greșită: Iorașcu (Tec II); cu afer.: Urașcu (Cat mold II). 2. Iurie, Jurii, frecv. (Dm; Ștef; C Bog); – Dăvidescul (Ștef); Iuriescul, Gav. (17 A II 293). 3. Cu afer.: Urie cleric (Bis R); Uriia s.; Uriian, Mincul (Aș Br 139); Urianu (An C III 747; I Div; IO 32); – Iancu (AO X 382); – Istrati (RI I 22). 4. Iuriaș (16 B III 134; C Ștef); Jure (Ard; Mar); *Iurea > Urea, Gh. (AO XXI 222); Jurești s.; Jurescul (Băl II; 16 A III. 5. Jureș (Ștef). 6. Juriceni s. (Dm).Jurinca (Sur II). 8. Iurș/a (Dm; Ștef; C Bog); -u, ard., 1696 (Paș); cf. srb.-cr. Iuroș > Uroș (Weig). 9. + -cu: Jurc, -ă, -a (Dm; C Ștef); -ani, -eni, -ești ss. (Dm); -o (C Bog; 17 A II 260); -u (Orh). 10. Cu o < u: Iorc log. (Tut); -u (CL); -ani s. (Dm). Formele derivate din ucr. Iurg și Iurie au pătruns în Maramureș și Moldova la persoane cu pa- tronim romînesc. Din ucr. Ir, -ĭa ipoc. din Iuriĭ: Irea, v. Ire. E. IUGA. Iuga, frecv. mar. și mold. (Mar; M mar; Dm; Ștef; CL); – ard, 1680 (Paș); – olt. (13-15 B 153; Sd VII 50). „Ignatie zis Juga mare vistiernic” (Ștef I 70, 211). Iug/ani, -ești, ss. 2. Iugaș (ard). 3. Iugșa (Dm; Sur II). F. Din blg. Γoчo, Γoo, Γoшo, Γoтo sintome < Gheorghie; 1. Gociu, -l, Goc/ești, -ilă, Goceanu, care se pot raporta și la subst. Gociu (DLR), v. aceasta (Partea a II-a). 2. Goț/a, -ul, -e, -eală etc., care se pot raporta și la subst. Goță (var. la gogoriță), v. aceasta (Partea a II-a). 3. Goș/u, -ea -oiu, -ești, cf. expresia goș-gogea (Partea a II-a). 4. Got, -a, -e, -ea, -eș, -ar etc., care se pot raporta și la Sava Gotul, și la scurtarea Gotă < Neagotă, v. Got și Neagu (Partea a II-a). VIII. Direct din lat. Sanctus Georgius: Sîngeors (Mar); Singeorz, T. (RI XIV 159). 2. Sîngeorz (Mar; cf. și DR VI 321); – b., munt., 1593 (Cat); – olt. (Hur 240); -eni s. mold.; Sîngeordz s. (Năsăud); Singeor(d)z, sărbătoarea (Candrea, Enc.); Sămgiorz, Toader (Isp VI²; Sur XI); Sîngĭrogĭ ar. (Ant Ar); Sîngeorgiu ard. 3. Fără sin: Giorzu, olt. (17 B IV 84); mold. (16 A IV 229); -l (Sur V); Giordzu b. și Giordzești s. (17 A III 24); Giordzu, zis și Giorgiu de Urzici (16 A III 379); Georza (Moț); 4. Cu g pentru ge: Gorza (M mar); cf. Groza, ca metateză(?). 5. Semjordzu din Plăcicoi (16 B VI 64); Sînjorz sărbătoare (Ard II 187); Jordzeanul (16 A I 428); Sînjorj răzeș dorohoian (Arh), redat la 1711 în forma: Ion sin Giorziu (Acte mss Singeorgiu). 6. Somgiordz, meglenoromîn (DR I). 7. Sînzor datină (Sc). 8. Zorza stolnic, 1400 (Iorga III 267; Ț-Rom 79); Prob. cu grafie germană: Sors, V. ard. (Met 69); Zorzi Iancu, zis și Jurge, I. vornic, 1837 (Bîr II). 9. Zorge zis și Zorj mold. (Sur VII). Zorzilă s. (Gorj). 10 Prob. Zuze, Zuza mar. (Ard I 258 – 9). 11. În cont. cu forma calendaristică: Sănghiorghii. Ioan, mold. (RI XIII 286); Singheorghe, Ileana (Acte Sc).

GHIGANTIE gr. Γιγαντιος < γίγας „gigant” 1. Ghiga (Sd XXI și XI 56; Tg-Jiu; Î Div; IS 282). 2. Ghigă, frecv. (Tut): neamul Ghigulesc (ib). 2. Ghigul (17 B I 409; Paș), Ghiguță (CL). 3. Ghigoiasca t. (Cat); Ghigoești = Ghigăeșli s. (Ștef). Pașca (după Rječnik) derivă Ghigul < srb.-cr. Gigo < Grigorij. 4. Prob. Ghigonța f. (17 A II 290).

GORDIE lat. Gordius la origine numele unui rege frigian. I. 1. Gorde (Vr). 2. Gordașu, T. (Hur 129). 3. Gordul (Tec I; Tut; Sur IV; Isp V²); 4. Gordul = Gardul, I., Vornic, 1779 (BCI VII 55; Bîr III). 5. Prob. cu c = g: Cordi, A. (Ard II 185); -n, Săcăluș (17 A IV 413); Cordul, moșul fam. Meleghi, mold. (Sur XI 137). 6. Gordiță (Moț). Gordilă, olt. (16 B VI 276). 7. Hordou satul poetului Gh. Coșbuc, expl. de E. Petrovici (Romanosl. IV 49) < ucr. Γордiй + оy < oв II. 1. Gordin, D-tru (17 B I 346 și III 417); -ești s. 2. Gorden (17 B I 490). Pentru acestea cf. și subst. gordin (un soi de struguri).

HRISANT gr. Xρυσανθής, „floare de aur”. I. 1. Hrisantie (Ard). 2. Cu fon. gr. Hrisandu eg. (Gob 26). Hrisanft eg. (Băl V); -u pren. b. (P¹³); -ia f. (Ard II184). 3. Cu afer.: Antha (P¹¹). 4. Hrisaftu arhiereu (RI X 192); cu afer.: Saftu (Am 97), nume ard. și munt. 5. Săftoiu (Gras 104; Gorj 101; Fil 56); Săftescu (Tg-Jiu). 6. Saftel, jup., 1638 (AO XIX 119). 7. Săftian, mold. (Șez), sau < subst. saftian, „marochin”. 8. Hrisanfi (Ștef). 9. Hrisafi P., act. 10. + Sofia: Hrisofia f, (Î Div). Cf. și Hrisaf. II. Cu apoc.: 1. Hris (Ștef), cf. gr. Xρύση; -u (Dm); -a b. (16 B I 4); -in, G.,act.; -icu, ar. act.; -ava, dobr. (RI XI 205); -cu (ibid). 2. Hrisîia Cehan, f. (Tut 107). III. 1. Crisant (DR II), -a f. act. 2. Crezantu fam. 1915. Vezi și Hrizan și Hîrs.

LAUR – LAVRU, < lat. Laurus, „laur”. I. 1. Lavru scris Layru (Ceas). 2. + -ie: Lavrie b. (16 A 224); Lavrie (Tut); Lavrești s. (Dm); Lăvrești zis și Lăureni s., ard., mold. 3. Prob. Lavu, V., ard. (Grd 42). II. 1. Laur, 1443 (Dm; Glos; 16 A IV 44; Băl I); – și Lăurel (Vlah PB); Laur/a, t.; -escu, act. 2. Lăuran prelat; Lăureni s. 3. Laor (17, A II 75). Forma Laur s-a menținut și prin infl. subst. laur. 4. Laurian, Aug. Treboniu, formație cultă.

LAZĂR cf. „Sîmbăta lui Lazăr”; aramaic Lăzâr, presc. < ebr. Elcázar n. teoforic < el, azár « doamne ajută » (Tagl). I. 1. Lazar (Moț); -ul, C (RI XII 287). 2. Lazăr frecv.; 3. Lăzarea s. 4. Lăzăr/el, -ică, -iciu, -uc (Paș); -oiu, olt. (Sd XXII); -oniu hațeg.; -uț (Ard II). 5. Zăroni, hațeg. 6. Lăzăreanci (Ard. II 191); Lăzărina f. (Grd 11). II. A Lazăr = Lazor, frecv. (Dm); Lazor (Ștef; C. Ștef. CL; Mar; Ard; 16 A I 48; Vit 28). B. Lazor din cauza frecvenței se scurtează în Zor> cf. și subst. pl. zorĭ. 1. Zor -ă și Zorică f. ar. (Fărș), derivat de Capidan din Lazor. 2. Zori b., mold. 3. Zorea (Dm; 16 B I 178; 17 B I 439). 4. Zorel (17 Bl 66); Zorescu, act.: Zoreni, Zorești ss. 5. + -ca: Zorea (16 Bl 178); Zorcești s. (ib). 6. Lazoreci (17 A III 182). 7. Cu disimilare: Lazol Pitărel (Sd XI 274). C. 1. Lazur (Ard); Lăzurești s.; -escu (Î Div). 2. Lăzurea, mold. (Sd XXII). 3. Lă- zurcă (Sd XX 282). 4. Lazer, Gh. (Răc 29). III. Cu apoc.: Laz: 1. Lazu (Arh; Sd XXI și XXII); -ul, N. și C. (Kog III 64; P⁶ fila 20); Laz/a G., act.; -e (17 B I 311 și II 124; Met 224); -ea (Sd XVI; G Roș 79; Paș; Dm; Moț; Ștef); -ia, pan (16 A III 63); -ie (Sd XVI). 2. Lăzascu; Lazoae, I. (Buc). 3. Lăzan, mold. (Sd XXI); Lazanța t.; -u pren. (Tut). 4. Lăziian (17 AI 99); Lăzian 1613 (Sur II). 5. Lăzău (Moț). IV. Din srb.-blg. Lacko = Лацко (folosit și de unguri) < Lazar (Weig): 1. Lațcu, olt. (Sur VI; Sd VI 467). 2. Lațco = Lascu fam. ard., 1789 (Paș); Lațcu Lazea, munt., 1785 (RI I 22). La ardeleni și moldoveni însă Lațcu magh. Lack, ipoc. < László = Vladislav (BL II 38) cf. și Iorga (1 Bot 14). 3. Lațcu zis și Lașcu (Ștef II 11); Lașcu Danilă, răzăș de Scorțăni, 1782 (Sur XI 142); Lațe, frecv. mar. (Mar); Lațco Vvd., fiul lui Bogdan I, domnul Moldovei; Lațco, munt. (Giur 90; 16 B I 24; 17 B I 364); – diac (Cat); – ard. (Ard); Lațcu jupan (Olt); – mold. (Ștef; Dm); Lațcani s. (Ștef) azi Lațcana. 4. Lăscău, Lăscoiu, și Lăscuț, ard. (Paș), acestea pot fi în legătură și cu Lascăr. 5. Lazu s. (Constanța), fost Laz-mahalè ante 1878, etn. Lăzii, popor caucazian 6. Din blg. Лачо sint. < Lazar (Weig): Laciu, Nicu. ar. (Cat. gr I); Lăcescu (Tg-Jiu); Lacea M. (Cras 46); m-tele Lacei t.; Drăganu îl derivă < slovac Vlača < Vladića etim. posibilă pentru toponimele din Ardealul de Nord.

MANUEL ebr. Emmanoil. I. Căderea lui e inițial s-a produs în greaca medie, ca în numele împ. Manuel Comnen. 1. Manoil (Dm; Ștef; Cat; C Bog; Cand etc.); -ă (Dm; C Ștef); -escu; -ești s.; -easa (Cat). 2. Cu afer.: Oilești s. 3. Manuil (Syn); -o (Dm; C Bog); -ă (Mar); -ă zis și Manoil și Mănăilă, cu asim. progresivă pîrcălab de Neamț (Ștef); Mănăilă (Dm; Mar; Ard; 16 B II 22 etc.). 4. Mînăil/ă (Mar; Ard); – pan (AO VI 43); -ești s. (G ur 237); Măniilă, Ghighă, 1763 (Tut 37). 5. Cu apoc.: Mănui (17 B IV 3). II. Manole, frecv., cf. ngr. Mανώλης. 1. Manol, -ea (P¹¹; Ard; Cand 135); -a f. (P Bor 73); -easa (Puc); -ică; -iu. 2. Cu afer.: Nole pîrcălab de Roman, 1617 mart. 12; -a și Nolică (Cand 135); Candrea îl dă ca ipoc. < Manole. 3. Manoliță (17 Bl 437; Cand 135); -ețu. (Cat mold II) 4. + -ache: Manolache; ipoc. Lache; Mănălachi Costachi vornic (B răz 29). III. Man, cf. ipoc. gr. Mανός și sl. Mano; coincidențe: trac. Manius (An C III Onom. tracă). 1. Man (Mar); – jude (16 AII 67); -a tig- (17 A III 152); Man/e, mold. (Dm); -ea, frecv.; -escul (Ștef). 2. Maneț (17 B II 349). 3. Manevici (Dm). 4. Maneaică (Cand). 5. Manela, țig. (16 B II 16). 6. Măn/escu; -ești s.; -easa (17 B II 114); -easă, I. (RI XI 317). 7. Manac, act.; Manache eterist (IT); Maneța b. (16 B VI 329). 8. Mani, olt. (Cand; Met 58); Mănioaia s. 9. Maniță (17 B IV 406); Manițiu, ard (Paș); cf. subst. maniță „ștofă groasă” (Tiktin) și ngr. μάνιτζα „manșon”; prob. cu sincopă: Manțul, mold. (Sur VII). 10. Mániu (Tis; Moț; Ard; Paș), Maníu este o lectură greșită sub influența suf. grec -iu; -l (Giur 256; 16 B I 86); Măniul = Manul 1525 (Gorj 269). 11. Manu, munt. (P Bor 73); ard., 1534 (Paș); Manu = Emanoil (C Ștef); Manul (Mar); -e (Tec I); -a f. (P Bor 11); Manuț (Șez). 12. Mănul/ești s. (Tec); -eț (Isp I²); -escu. 13. + -ușca: Manușca (17 B II 357; Sd XXI). IV. Mănu: 1. Mănăești s. (Ștef) < *Mănae. 2. Mănea, munt. (Cat; Sd XI 263). 3. + -eciu: Măneci, fiul lui Mițan (17 B IV 382), omofon cu numele satului act. Mănéciu din r. Teleajen, scris în documente: 1425 Mănieaciul (Ț-Rom 147) și Maniaciul (13 – 15 B 83) < Man + -eciu (etim. S. Pușcariu DR VII 114), care s-ar putea explica din vb.,a mînea, sau mîneca, satul fiind situat la ultimul popas al vechiului drum de negoț cu Brașovul, prin Bratocea sau Tabla Buțiilor; Măniiacul, Alexe (Sur XVI). 4. Măneș, 1722 (Paș). 5. Prob. Mănetu t. (Mus). 6. Mănic (Paș); -a, I. (Puc 253); Mănic/ea -ești ss.; -el (Paș); Măniciul (17 B II 380). 7. Mănie, R. (17 B IV 18). 8. Mănilă (Paș; 17 B II 304). 9. Mănioc 1437 (13-15 B 97). 10. Măniș (17 A IV 352); -or (Olt; Ard I 189; Paș); -ora t. (16 B III 296). 11. Mâniț (Ard I și II 146); -escu, act. 12. Mănoe (17 B II 380); Mănoiu (Cand 138); -l (Drag 121). 13. + -otă: Mănotești s. (16 B IV 188). 14. + -uc: Mănucu, Ion, act.; -l s. 15. + -uș; Mănușoaia t.; Mănușca b. (Giur 281); – f. (16 B IV 247; Mănușcă (17 B IV 462). 16-18 Contaminări: 16. + iuga: Măniugu (16 B II 181); -l (17 B III 116); prob. Maniga, mold. (Sd V; ard. (Paș); Măniga, Gr. (Bîr III); Manega fam. (I Div); Mămigă, olt. (16 B V 37). 17. + Negoi: Măneguia b. (17 B III 356). 18. + Neguț: Mâniguț (Ard II 146-7). 19. Contaminări neclare sau apropieri: Măneaza, munt., 1581 (Sd VII 269); Mănicir (17 B IV 448); Manioniul Cristian (Mag Br). 20. Manliu, I., autorul gramaticilor, n. latinizat după lat. Manlius < Manilius, n. gentiliciu format din Manius < mane „dimineață” sau < zeii Mani (Tagl); sau scurtare din Caramanliu. V. Man + sufixele: -cu, -ca, -cea, -ciu: 1. Manco (16 B I 109; 17 B II 27); Mancu, V., ard. sec.18; cf. și tatar Manku: Mănculescu (Nif). 2. Manca (16 B II70); Mancăș (Sd XXII) și Mancaș, act. 3. Mancea (Ur XXII 70) sau < Dimancea; Măncea, Măncete și Mănicioiu, olt. (Cand). 4. Manciu, olt. (Cand); -l (16BII 31); – pren.(Dm; C Ștef); ar. (Cara 99; Moț); -lescu. VI. Mîn = 1. Manea se confundă și cu Mînea provenit din subst. mînă sau mîine: Manea zis Mînea pren. (Dm 333; RS 28). Mînea, mold. (Dm; C Stef), scris și Mîinea, munt., olt. (Ț-Rom 263; Giur 273; 16 B II 249, 281, 385); popa (Tis 265); țig. (16 B I 59) etc.

OBREJIE < sl. Oьрѣзанвiе „circumcizie” 1. Obrezania (Syn) s.: 2. Obrejenia sărb. (AO XXI 261). 3. Obrejie b.(16AI 262 și III 29) etc.; – b., 1698 (Vr C 7); – V. (Sur VIII); pren. (17 A I 102; IV 119, 425 și V 374). 4. Obrejă b. (Tut); Obreja, ard. (Paș) și s. și fam. mold. (Arh); dr. Obreja, Alex.; Obrejea, act. 5. Obrăj călăraș, 1655 (Sd IV 38); cu afer.: Brăja (17 B III 54). 6. Obrej, -e (Tec II). 7. Obrijeni s. 8. Obrejan, I. (An Pl; cu afer. *. Brejan, Gav. (Băl VI). 9. Prob. Obăja mold., (Sd XXI). II. Cu -ea în temă: 1. Obreazie, fiul lui Ghițivoe (Isp II¹). 2. Obreajie, mold (Sd VI 89) b. – 1650 (RI II 161); – fiul Stanei, mold, (RI XII 257). 3. Cu afer.: Breajie b., 1663. mold. (Sd VI 84). 4. Obreaje, mold., 1642 (Răc 12). Nume specific moldovenesc, cu unele forme venind poate și din termenul geografic ard. obreajă „tăietură” de pădure, ca în expresia: „hotarul merge pe obrejie” (16 B I 81), sau „muche de deal”, cum s-a explicat cuvîntul.

PARMENIU gr. ∏αρμενίων, cont. cu subst. armean: 1. Parmenești s. (Isp IV²). 2. Cu afer.: Armenești s. (Dm); Armenescul (Sur X); Armeniu s. (Sd XII -XIII); f. Armenia (16 A I 347; 17 A IV 271; P⁷ fila 34 vo.; P¹⁴). 3. Cu schimbarea părții finale: a) Armina f. (Sd XVI 401); b) Armeni, I., diacon (Tut); -e (ib); -i b., mold., 1683, din Folești (BCI IV; -ca b. fiul Gligorcei, 1692 (Isp Iv^l). 4. + -ega: Armega (Isp VI²); – popa (Sur VI și Sd VI 488); – ban al Craiovei (Cat); olt. (17 B I 371, 402); ban, 1589 (16 B V 420) zis și Armag Banul, 1589 (AO III 437). 5. + -ag: Armagul serdar, mold. 6. Cu afer. primei silabe: *Mena > Menești s. (17 A II 234); + -că: Dima al Mencăi (AO V 233).

PĂGÎN subst. 1. – fam.; + suf. -iste, Păgîniște, oronim buc. (M. Put 245). 2. Din magh. pogány „păgîn”: Pogan, munt. (17 B I 320); – mold. (16 A II 6; Sd VI 88; Isp I¹); -u și -a ss.; Pogăn/el (Ștef)- ești, satul lui Necoară Pogan (Tut), acomodat azi prin etim. pop., în Pogonești.

SEVER și SEVERIN lat. Severus și Severinus < adj. severus. Sinaxarul ortodox conține trei nume Sever, doi Severin și trei Severian; aceste nume explică satisfăcător pe cele de mai jos, folosite în trecut și chiar astăzi, pentru locuri și persoane, spre a nu mai recurge la alte etimologii; în calendarul catolic este și Severinus din Noric, după care un rege ungur a botezat castrul Severin, construit la 1230-33. Greșite etim. lui D. Dan, după tribul slav Severi, și a lui Drăganu din sl. severŭ „vînt nordic” (Drăg p. 261 – 264). Forma calendaristică explică suficient toponimele iugoslave, ungurești și romînești; I. SEVER, 1. -a f. mold., sec. XV (Ștef). 2. Săveri, 1674 (Răc 24). 3. Actuale: Sever, -a, -ia (Paș). 4. + -an: Severani (16 A IV 250) sau Severeni s. (Ștef). II. SEVERIN, frecv. începînd din sec XVI. 1. – mar. (M mar); – mold. (Sd V 221); – cu soră-sa Dronța (16 A IV 196); – munt. (16 B II 304 și VI 26; 17 B II 69 și III 491; Puc; etc.); – Ivan (Sd XVI 217); – ard., 1726 (Paș, Ard); -olt., 1636 (Sd VII 5); Severin sat morlac (Mori 14) și -u fost s. lîngă T-viște (17 B III 112). 2. Seaverin clucer, 1719, mold. (Sd VII 339). 3 + -ca: Severinca f. sec. XVII (Tut 90). III. SEVERIAN. 1. Sevirian (Syn). 2. Severian diacon (Băl I); Severiian (17 A V 303); mon. (17 A III 187); pren. act. (Paș).

SOLOMON rege în Israel, ebr. Salomo < Shĕlōmōh „pacific, norocos” (EI). I. 1. Solomon/escu; -ești s. 2. Salomon, -ești s. 3. Sălăman (Syn). 4. Prob. cu apoc. Sala, V, sulgeariul mold.;- act., moț; „Sala Ioan = Szalay Iános” (Costin); Sali (Moț); cf. și Sala, biblic, nepot lui Sem (Luca 3, 33) și trac. Salas și Salu (OR I 27, 28). 5. Cu s > ș după fonet. latino-magh.: a) Șolomon (Ștef); -u (16 B VI 155; 17 B I 385, II 85); b) Șulomon, V., mold. (Sd VII 292); c) Șalamon, Ioan, ard (RA II 418). 6. Cu schimb. părții finale: Solominca f. și s. (Sur III și XIX); scurtat Solomca f. (Tut 114; 16 A I 542; 17 A II 104; V 193); – fiica lui Vlădică (17 A IV 158). II. Cu eliminarea silabei -lo-: 1. Somon (17 A V 13); -iș s. (17 B III 269); -ești și Șomonești ss. (AO X 20). 2. Cu s > ș: Șomonescu Dincă (Sd XI 253). 3. Șomăn/escu Sava, olt.; -ești (Tis; Gorj). 4. Scurtat în *SOLON: Solonea (B răz 48); Solun din Focșani (17 B II 197. 5. Solonea f., mold. (16 A III 158; 17 A IV 43; RI XII 238). Pentru explic. formelor II 4 și 5 cf. calend. Solohon. 6. + tc. Soliman: Săliman birar, olt. (Sur VI). III. Divizat în Solo-Mon. A. Sol, cf. și coincidența cu dacul Sola. 1. Soli Rusul, mold. 1618 (BCI IV 204); Solea, act.; Solescul T (C. Ștef.), Solești s. 2. + -ic Solicești s. 3. + -in: Solin (Tec). 4. Cu fon. ung-Lat. s <ș Șole 1478 (Mus 32); -a b. (Cat; Ț-Rom 303; 13 – 15 B 161; Moț; Bz); Șolea s. în Argeș; Șolescu. 5. + -ca, -ce: Solea, Ivul, boier (Ștef); Solea sătean (Braș); – s. (Buc); – f. (A Gen 67); Solce b. (Sd XVI); -a, Radul (13-15 B 196; AO XVII 291). 6. Șolea f. (16 A I 259) și s. B. vezi: Mon și derivatele lui.

STATIE lat. Statius < statio, „repaos, oprire”. 1. Statie (Băl II); – clucer, 1668 (BCI VII 7); Stati, răzeș mold., 1803. 2. Statu (Sd XVII Ins 338); -l fiul lui Chelariul, mold., 1709 (BCI IV 214). 3. Statiul călăraș, 1655 (Sd IV 38). 4. Stata f., dobr. (RI XI 211). 5. -achi: Statachi, mare vistier (16 B VI 59); -u mold. act. 6. State, frecv., act.; derivate: Stăt/escu; -ești s.; -uță b. 7. Cu afer. Tuță b., Tuța f. (P³); Tuțescu. Actual Tuți f. < Veta. 8. + isar: Statisar, orășan (16 B V 431). 9. Cf. Staci, Goria, mold., moș,1605. Toatea ceste nume se pot referi ca sens și etim. și la Eustatie, prin afereză.

ȘTEFAN arhidiaconul, gr. Στέφανος „cerc, coroană”. I. 1. Forma greco-slavă cu S: Ștefan, frecv. (Dm; Ștef); Ștefan Vvd; – (Pom); 2. Ipocoristice: Fan (Var 20); -e act.; -ea, Ion (Isp I²); Fani ar. (Cara 87); Fana (Moț); moș 1667 mold. (Bîr III); Fanului, T. (Tut); Fană b., țig. (Sur IV); Fanaca, mold., act. 3 – 10. cu ș: 3. Ștefan; Ștefănel (Dm; Ard);Ioan (CL); Ștefăneii, neam (CL); italienizat: Ștefanelli, T. V. scriitor; Fănel; Ștefăn/escu; -ești s.; Fănescu, act. 4. Ștefănică; Fănicâ. 5. Ștefăniță (P°); Ștefăniță Vvd = Ștefan cel Tînăr; Făniță Triță, act. Cu suf. grec -iu: Ștefăniu (Bîr; Arh). Ștefănoiu (Sc). 7. Ștefănache; Fănachi (Sd XXI 393). 8. Ștefănucă ard. (Paș). 9. Ștefănuț (Mar); cu afer: Nuț/u, -escu, V., act.; Nuță, răzeș mold., 1797; Nuțăscul (CL). 10. + -cu: Ștefancu act. 11. + -ciu și cu afer.: Fanciu, Făncel an 1400 (Drăg). Cf. blg. Фанчo (Weig). II. Fără finala -an, confundată cu suf. -an: 1. Ștef Foale (C Bog); -u 1726 (Paș); Șteful, frecv., mold. (Dm; Ștef. C Ștef); -escu, Al. erudit oltean; -eni, -ești ss. 2. Ștefa, olt. (Sd XXII); – mold. (16 A III 455; 37 A I 165); Ștefea (Sd XXII; Paș). 3. Ștefca (Sd XVI și XXII). 4. Ștefei (Ard). 5. Ștefin (13- 15 B 230; 16 B I 2, 4; Rel); -a b. (RS 37); -a pîrgar în R-Vîlcii olt. (16 B I 39) zis și Ștefonia. 6. -lea, Șteflea fam., ard.; Șteflești s. Ștefură fam. (Șez); + -ac: Ștefureac, Șt. prof. 8. Ștefirță, Mac., mold. (BCI VII 119). III. Din blg-rus. Cтепан. 1. Stepan (Dm; Ț-Rom 387; Cat; Giur 281); – popa (17 B II 381); -escu, olt. 2. Cu i protetic, Istepăneasa (16 B VI 8). 3. Stepean (Dm). 4. Stăpan, L., munt (Sd XI 262); – pren. (AO XXI 189). 5. *Stepa > Tepa, D. (Sur V; Met 15). 6. Stepca (17 B II 225, 435). 7. Stepcea (17 B I 491); – popa (17 B III 24). 8. + Ștefan: Ștepan, escu (Sd XXII). IV. Din ucr. Cтецкo: 1. Steț/co, -cu (Dm; Ștef; Ard); Steț și -co (M mar). 2. Stețu și Stețco (Mar); Tețul (17 A III 152) 3. Stesc (ib); -u, act. 4. Cu afer. Tețcu (Ard); Stețcani s. (Ștef) azi Tețcani s.; Stețcani, 1679 = = Tețcani = Tescani, sat. Pentru a explica pierderea lui S inițial, caz obișnuit de afereză în onomastica calendaristică, I. Bogdan trimete numai la cazul Calafindești < Scolofendie (Ștef II 579); Steșcani s. (Sd XVI); Tescanul (Tec I); Teascu b. din Tescani (16 A III 81), poate și din subst: teasc. V. Din ung. István. 1. Estivan (Cost I); Istăvoiu, Oană (C Bog). 2. Istfan (17 B I 463); Iștfan (Ștef I); Iștifan (16 B IV 303); 3. Fără T: Ișefan (17 B II 336); Ișfan (Pom); Esfan Pătru (17 B I 256); Ișvan (17 B II 172). 4. + Ioan: Eștioan (Sur IV); Iștion (Sur V); Istioana Blaj (Sur II). 5. Iștoc, ard., 1758 (Ard; Paș) < ung Istok; – (BA ung. 12), cf. și srb. Ištok (Rječ apud Paș); -u, Luca mold. 1507 mart 1 (mss Sîngeorgiu) 6. Din ung. Pista; Piștești s (Gorj). Formele § V provin de la maghiarizarea oficială a onomasticei romîne din Ardeal, înainte de 1916. VI. Feminine: Ștefana (16 A IV 148; AO XV 291); Fana; Fănica; Ștefaniĭa (Isp III¹); Ștefania act.; Ștefanca, mold. 1764 (Sur XVII).

TROFIM gr. Tρόφιμος „nutritor, nutrit”. Derivatele acestuia se confundă în genere cu ale lui Trifon. Finala -im trece în -in la toate derivatele. 1. Trofin vameș (Sd VI 58; Tec I); -a f. (Tut); 2. Trohin, mold. (Sd VI 81); fără -r: Tohin (Sur VI). 3. Trufin, -a f. (Sur V); -ești s. și cu apoc. Trufești s. (17 B II 22). 4. Cont. cu Tofan sau Topan: Trofan 1609 (BCI VII 55); -a (17 A III 152; Sd V 94 și VI 81); -a, fiica Iui Alex. Lăpușneanu Vvd (Sd XXIII 422). 5. Trufan (Cat); -a, Pieleșoae (Glos). 6. Trohan, Gr. (Isp II¹);. -eț Necula (17 B IV 407); -ești s. (Sd VI 58). 7. Truhina mold. 8. Probabile: Hiina f. (16 A III 29); Hina, pren., din Vernești, 1639 (RI X 138). O familie Hina, poate fi de origine greacă, apare din sec. XVIII (Ghibănescu, Sur VII); Hina, Gh. prof., 1760; Hina Alecu, paharnic, 1840; derivația din Xήνα „gîscă” ori σχοινά „sfoară” nu pare probabilă; cf. Trihina și subst.: hină (chinină), Hină < hinna „leagăn, partea dinapoi a plutei” (DLR), dar etimologia depinde și de accent, pe care documentele nu-l dau. 9. Echivalent; Hrană, v. Partea II-a.

Tuț/ă, -escu v. Dimitrie III 2 1 și Statie 2.

VASILIE, cel MARE, ierarh gr. Bασίλιος cognomen grec < Bασιλεύς „rege”, lat. Basilius, luat ca nume numai la începutul erei noastre. I. VASILIE forma calendaristică, cultă. 1. – (Dm; Ștef); cu afer: Silie (17 A IV 272). Vasălie, Vaselie, Vasîlie (Mar; Br); Vasalie (Mar, Ard); Văsălie (Mar), scurtat Sălie 1707 (BCI VII 11); diminutive: Văsălică și Văsălucă, Sîlucă (Paș) – II. Vasile forma curentă. 1. Vasil (Rel; Drag); -escu; -ești și -eni ss. 2. Ipoc.: Sile, b.; Sila s. sau < s-t Sila; Sileni s.; Silĭ ar. (Ant Ar). 3. Derivate: a) Vasilaș -că, -cu (Buc); -co (Sd XVI; LM), din care s-ar explica; Lașco, olt. (16 B I 59; Sd XXII) și Lașcu, mold. sau < Mihalașcu; b) Vasil/cea (Dm; 17 A V 135); c) Vasil/ea pren. (Mano 19), de unde avem: Silea (Dm; C Ștef; Ard) și s.; Șilea (Moț); d) Vasil/ică, frecv. act. e) sincopat: Vasilcuță și Cuță, act.; f) Vasilin, scurtat în Silinești s. (Dm); Silinescu; g) Vasiliță, mold. (Sd V 104; BAP II 169); h) Vasiloiu (Ard). 4. Văsale (BCI IV 165). 5. Vasăle, scurtat, Săle, C. (Sur XXI). 6. Vasălța t. (16 A IV 226). 7. Feminine: Vasila (Dm; Ștef; Ard; P³) etc.; Vasilia (Sc); Vasăleia (Ard I 64). Vasilica (17 A IV 517); < Silica (Sc); < Lica, frecv. (Sc) Vasîia (Mar 167); Vasilena (Sucev 175); Vasilina s. (Dm); – f., dobr. (RI XI 206); Văsălina (Sur VIII); Văselina = Veselina, mold., (Sd V 213-4); Vesila (P¹¹ f° 27 verso). III. Din lat. vulg. sanctus ◊ Vasilius: Sinvăsiĭu și Sînvăziĭ (Șincai II 53). Din lat. vulg.* Vasilius: Văsiiu (Ard II 36); 1. ◊ Vasiiu: Vasiĭu (Ștef); Vasîi, Von (Met 123); Vasii ard, 1633 (Paș); Vasi, Ion (Drag 304); – Gr., olt. (Sd XXII 351), cu – iĭ contras în i; Vasai, V., ard.; Vaste (Mar 91); Vasieș (M mar); 2. Văsiia b. (16 A II 5); Văsie (Mar; 16 A II 109); Vasiica f. (Sd XVI 298). 3. Vasăi (Cat. mold II); Văsii, frecv. (Mar; Șchei I; R. Gr); -u (Ard II 36); Văsiu (16 B VI 375; 17 B I 252); cu afer Siĭului, Apa (17 B IV 150); prob. Șiul t.; Văsiia (16 A II 5); Văsie (Mar; 16 A II 109); Văsieni s.; Văsiescu act.; Văsioiu, act. 4. Văsîiu (17 B III 4); Văsăiu, munt., 1644 (Vieri 66); Văslești s. 5. + Vasian; Vâsiian, mold. (Sd XXII); Văsîian (Vr).; Vasăian (Cat mold II). IV. Cu apoc. și schimb, părții finale: Vas (Ard) sau < Vas (lat. Bassus); Vasu (Fag); -l 1556 (Paș); Vas/ea (Ard); -escu (act.); Vaseia (16 A I 598). 2. Vasoc (Mar). 3. Vasucici (16 A II 115). 4. Văsea (16 B III 194); Văsel (Ard I 242); Văsigan, mold. 1630 (BCI IV 165); Văsui (Moț; 17 B II 430); -ul și Văsoaia ss. 5. Prob. cu rotacism Văsiran, C. (Sur VIII). V. Cu sufixe grecești: 1. + -ache: Vasilache; cu afer. Lache formă ce se poate explica și prin < Manole, Anghel, Mihail; Vasilachea (Sd XVI 85.) 2. + -at, plural -ați; Vasilați s.; Văselați s. (Giur 44), cf. gr. Bασιλάτος 3. + -iu: Vasiliu (Tec I); cu afer. Liu, C., (act.). 4. + suf. -iki: Vasilichi; -a f (Puc). VI. Forme de origine slavă: 1. Vasile + suf. -co, -ev, -ov, etc.: Vasilco (Buc); Vasilca b., țig. (16 B II 16); Silea b. (16 B III 362); Vasilcoiu fam.; Vasilcău s.; Vasileva, Vasileu, Vasilou, Vasîlău ss. (Dm); Vasiliuți s. 2. Ucrainene: a) Vasĭa (Ștef); Vasiova s. b) Vasco = Vasca, prenume la boieri mold. din sec. XV (Dm; Ștef); Vasca b. (Mar; C Ștef; Sd XVI); – f. (16 A I 216); c) Vascu, Văscul (Sur XVII); Vescul popa (16 A III 185); d) Vascan (Dm; Ștef); -i s; Văscan (Dm; C Ștef; Sd XVI și XXII; 16 A I 530) -i s.; Vîșcan (Tut 7); e) Vascău (Dm); Văscăuți s.; Văscuțoiul (Tis 317); f) Vascoc (Mar); g) Văscunel (16 A III 282); h) Vescan, act.; i) Vașincă, G. ard. (C Cos II 480). 3. Feminine: Vasilc/a (P¹); -ă, olt. (RI VI 263); Vasălca (Tec I); Vasîlcă (Mar; Șez); Vasolca (17 A IV 420); Vasiutca (Dm); Vasutca, sec. XV (Ștef; RI I 48); Vasuta (17 A II 333) etc. VII. Compuse și contaminări. 1. + Chir: Chirvasie; Chirvăsuță (Puc). 2. + Ion: (Va) Silion (Dm; C Ștef; Tec I; 16 A III 33); Sălion (Vit 27); + Ioan: Silioan = Siloan (16 A I 138, 392); Sălioan mon. (RI X 118) Silieoana f. (Grș 10). Formele 1 și 2 se pot explica și din Ghervasie (VII 1), sau din Siluan < Silvan (VII 2). 3. + Iancu: Silianco (16 A IV 232). 4. + Filimon: Silimon, T. (An Pl 125). VIII. Basilius forma latină, dacă s-a reținut de tradiție, ar explica formele: 1. Basu, mold. 2. Basa b. (C. Ștef); m-te în Muscel. 3. Băsa (Mar). 4. Basea (Ț-Rom 77; Dm; C Ștef; 16 B II 75; 17 B II 159). 5. Băsăscul (Dm; Ștef); Băsăști și Băsești, Băseni, Basinți ss. 6. Băsan, Gav., mold. (Sd VI 92); -ul (16 A IV 125); Băseanu (Sd XI). 7. Basea boier sec. XVI (P Gov f° 11) și s., ard.; Basea = Basina (C Bog). 8. Băsica munt. 1821 (E. Vîrtosu, Mărturii... 1941). 9. Basîna b (C Ștef; C Bog). 10. Basoc (Tec I); -u răzeș mold. 1770; Băsoc, N. (Sur XV 268). 11. Băsoi, Onța (Isp V¹). 12. Asemănări: Basilca f., țig. (AO X 22); Basoba b. munt. 1639 (RI X 138); Bascu, I., ard (Braș).

BĂDĂRĂU < magh. adaró „cel ce vorbește bolborosit, absurd”, din care derivă și bădăran (DLR); cf. sens ard. „mămăligă cu untură” cf. și magh. badar. 1. Bădăreu (16 A IV 119); Bădărău (17 B I 240; Arh); – V. (Tut); – mazil (Isp V¹); Bădărău, M. (B-răz 70). 2. Bădăran, V. (Isp V¹) < subst. 3. Bădîrlegiu (s. r. Cislău), probabil o contaminare cu Bătăr < Batory (v. mat sus) -f- suf. -legiu ca în Coslegiu.

BOSTEA. 1. – (Cat; 16 B V 86). 2. + -ac: Bostaca b. (Isp IV¹; Bîr I); – fam. (Tut; Bîr III); – N., mold., act. 3. Cf. Boștiog fam. din Vrancea; – fam., buc. (M. Put 131), v. și Bust-.

BRAZDĂ subst. și BRĂZDEI subst. 1. Brizde, 1681 (Tut 34). 2. Brăzdeiu (Sur IV).

BUCIUM subst. 1. – frecv. mold. (Dm 59; Ștef; Isp II²; Buciumau, Ieremia (Cat mold II; 17 A I 182); – zis și Bucim Candrea (16 A III 169 – 170). 2. Buciumaș (Glos); – St (17 B IV 184); – N. (Tut). 3. Bucimeti t. (17 B I 357). 4. Bucina b. (AO VII 34).

BUIAC subst. (nebun). 1. – (Giur 302; 16 B V 319; 17 B II 124); Buiac, vecin al lui „Buiac cnezul satului” (17 B III 126); -ul s. (Ind 13-16 B); Buiaci b. (17 B IV 558); Buiacă, mold. (RI V 225). 2. Buecilul, Partenie (Tut). 3. Marital: Buecoae f. (17 A 335); Buecani s. (ib.).

BUI cf. sl. ьoуй „crud, violent”. I. 1. Bui și Buiu, D. act.; Buiul, ard. 1231 (O Deus 393); – mold. (Dm); – fam. ar. (Cara 6). 2. Buescu, Pană, stolnic (Fil. 44); Bueasca t.; Buești s. 3. + -il: Buil (17 B II 85); -a t.; -ă (17 B IV 154; AO XVI 345). II. 1. Buia b., 1415 (Ț. Rom 111);- 1635 (Hris I 229). 2. Bua și Buia ar. (DR II); ca prenume: Buia lui Brebul (17 B I 481). 2. + -an, Buian pren. mold. (P¹⁴). 3. + -că: Buic, R. (Olt); -ă, munt. (RI I 21; 16 B V 47; 17 B I 307) etc.; Buica boier 1521 (P Gov f° 14 v°) – f., frecv. (16 B IV 320, 410, V 216, VI 210, 261; 17 B IV 18); – f. (Mus 27) etc. etc.; j-ța Buica (AO XVII 296; Sd V 14, din 1618). 4. Buice b., olt., 1631 (Sd. VI 468); Buic/escu, Diicu (R Gr; Sd XI) etc.; -ești s. 5. Buicea, 1619 (Gorj 118); – olt. (AO VII 29; Sur VI). 6. Buiceale, Tanasie (Tut). 7. Buicioiul, Vlad., olt. (Sur VI). 8. Buiculescu, C., act. 9. Cf. + -it: Buit b. (16 B III 206); -ul, G. 1630 băn. (LB; Met IB).

CAP subst. I. 1. Capa, spătar, 1512 (Dealu 18). 2. < subst. capăt: Capătă, fam. (16 BI 18; Viciu 15); – ard., 1726 (Paș). 3. + -an, Căpătan (Vr). 4. < subst. căpătîi: Câpătîi, pren. (AO XVII 300).II. Cu sufixe: + -otă 1. Căpet, Aurel, băn. act. 2. Capotă (16 B I 18; Tec I; Sd XXII; AO XVIII 141); – Nicoară (16 AII 14); pren. (16 B II 328). 3. Capot, N. (Sur XXII). 4. Capotea s. (Dm; 16 A I 371); Căpot/eni s. vechiu.; -ești s. (Dm; Cat; Ștef). 5. Căpotici (C Bog; Băl VI); – moșinaș (16 A I 88); – Ionaș (17 A II 243); Cîpoticiu (17 A IV 35). 6. + -lea: Caplea, f., munt. (Hurm; – în lit. pop.: sora lui Miu Cobiul; soția meșterului Manole (G. Dem 461); fam., ard. (Paș); Caple f. (Stavr 2); – fata lui Gh. Părtoc 1667 (Vieri 67); Căplescu (Tec I). 7. + -lea, -an: Caplan, vornic, 1708 (BCI VII 26); Căplan, P. (AO XIX 170). 8. + -șa: Capșa (Arh; Băl VI); – Chirica (Sd V 64); Capșea, Sim. (17 A V 60); Căpșești s (Cat. mold. II); Căpșuleț, Sava (17 A II 105) = Căpșulea, Sava, 1607 (BIR 231). III. Compuse: 1. Capdebo[u] Erna (An Com); – Iohan din Brașov (Cat gr. I). 2. Capdeghindă, Ioan clucer (Sd V 232); Capdeșer (Viciu 33) = de fier: Caplat, 1820 (Sur XV 259). 3. Capmare act. (V. Bistr. – Bicaz): Caproșu s. 4. Capverde, Ioan, buc. (An Com); – Natalia, act. 5. Caprău (Glos). 6. Captare, diac (16 B I 115) zis și Căptar (Cat; 16 BI 115; V 450); Căptari(u), Radu (17 B I 316, II 280); Căptărești s. (17 B I 188); cu suf. ucr. -enco: Captarenco, mold.; cf. Căputaru, Ion (Tut) sau < subst. captar „capac” (Tiktin). 7. Capdehier, Radu (Cat; Braș. 380). 8. Cătcăunu, Ilie (Meșt Cr) < căpcăun.

CÎRCOTĂ subst. 1. – Gh. boier 1829 (Fil); 2. – Ilie (Isp II¹); – Sandul (Tut).

CÎRMÎZ subst. < tc. kyrmyz < arab. kermez „stacojiu”. I. 1. Cîrmăzan/ul și -a b., frecv. în Muscel (Mus); – mold. (16 A II 84). 2. Cont. cu Cămîrzan: Cîrmîrzănescul, Lupe și Crămărzan (16 A I 225; 17 A I 143). II. Prin met. Cămărzan < *Cîrmăzan: 1. Cămărzan (Bîr III; RI II 143; 17 A V 301); -a, fam., Mar. și Satu Mare (Drăg. p. 278). 2. Cămîrzan (Dm; Tut), frecv. în nordul Ardealului. 3. Scurtat prob. Mărzănescul, Voicu (BCI XI 53). 4. Camarzinești în 1468, Comorzinești în 1485, azi, „prin metateză, Cărmăzinești” s. (Drăg 278), prin a doua met. se revine la prototip. 5. Comîrzan D., mold. act. 6. Comorzana s. (Mar). 7. Cf. Cîmrezea b. (16 B III 87).

COC subst. cu trei sensuri, după Drăganu (pp. 79, 140): 1° tortă de casă, 2° boabă, 3° „bucătar”, la care trebuie adăugat, coca, cocu, cocon, termeni de alintare pentru copii, cf. ital. cucca, cocolo, „prîslea”; cuvîntul rom. a trecut și la pop. balcanice (Drăg 79 n. 3). 1. Coc, D., munt. 1688 (BCI V 212); – mold. act.; – Ioan, pr., 1916. 2. Cocu, V. (Bîr I; Ist Pl 368); – G., ar. (AO VII 222); – l, mold. (Tut; Sur VIII; Bîr II); – T. (Sur X); ard., 1722 (Paș); 3. – munt. (16 B II 190: 17 B IV 264); Cocul/escu; -ești, fam., mold. 4. Coca, b., ard., 1409 (Drăg) și 1680 (Paș); olt. (AO X 130; 16 B II 406, VI 340); Mihali, neg. (Sd XXII); – Ion, mold. (Tec. I; CL; Am); – D-tru (Sur XXV); fam., ar. (Cara 91); Coca numele cîtorva sate din r. Buzău; Cocaia, Stan (Î Div). 5. Cocă, B. (Drag 151); – Stan (17 B III 337). 6. + -an, Cocan, N. (Băl III); – P. (RI VII 210); Cocani s., 1566 (Mss 3699 Ac RPR p. 29) din r. Buzău. 7. + -lea, Cocolea, munt. (Puc); – ard. (Paș); – P., mold. (Tut 98). 8. + -ici, Cocolici, Radul (17 B IV 295); -u, moșn. (17 B II 40). 9. Cocolin (Bz). 10. -otă: Cocota (Mar; Sur XII); Cocuță ard. (Mar; Ard); – mold. (Arh); Cocotă, C-tin, 1827, boier, din Iași; Cucotă, fam., ar. (Cara 87). 11. Cucuța b. (Glos); – boier (17 A IV 52); – f. (ib. 197). 12. Cocariu (Ard). 13. Cocaina b. (16 B II 400), eufonic pt. Căcaina pîrîu, cu sens determinat.

COROD cf. ung. koroda „spital”. 1. – (Dm); – Stan (C Bog); – Pătru (16 A III 114); – „bătrîn” (Isp V²); -escul, Lupu (Tut); -ești s. 2. Corozel T. (Isp V²).

*COȚ 1. Coțan (Moț). 2. Coțic (Băl VI). 3. Coțoiu (RI IV 225). 4. Coțuș, olt. (17 B IV 323). 5. +man: Coțman (Tut; C Bog) – Gh., din s. Coțmănești (Dm; Sur XXIV); G., popa (Isp V²); – Necula (Bîr IV); -ul (16 A I 173). 6. Cuțman b. (Tut); cf. și t. Coțman. 7. Compus: Coțobăț, olt. (Sd V 305) și Cotbuțul (17 B I 443). Pentru etim. cf. și blg.-alb. Koțo sint. < Koste (Weig 126).

DAFIN subst. planta < din gr. δἄφνη „laur” și nume latin Daphinus < gr. 1. Dafin, 1502 (16 B I 12); – Stoica, ard. (Cat gr. I); -escu (Puc); 2. Dafina sau Dahina, doamna lui Dabija-Vodă (Bir IV); – nume popular (P Bor 10,12 etc.); Dahin, Bucur (Cat gr. I); -a f. (Tut 115; 17 A I 53). 3. Sinc.: Dafnă f. (Ant Ar); Dahna j-sa (16 B II 303; 17 B III 123). 4. Cu apoc. Dafa f., ar. (Fărș); – fam. act. Dafia f. (Mz Pl I 67).

DUMA sl. „gîndire, cuvînt” 1. – pren., frecv., în sec.al XV-lea (Dm; Ștef; C Bog); 11 boieri de sfat ai lui Ștefan cel Mare îl poartă ca prenume; – boier 1500 olt. (P Gov f° 10). 2. Dum/e (17 B I 222); Dumescul, Fetion, diac, 1572 (Isp I¹); – Șandru din Dumești (16 A II 162); Dumeni s. 3. Dumul olt. (16 B VI 125). 4. Dumeș (AO XVIII 133). 5. Dumiea, Neagul (Ștef). 6. Dumici (Dm; Băl VI), cu diminutivele: Dumicico (ib.) și Dumișca s, (ib.). 7. Dumin (16 A I 590). 8. +-ca: Dumca (16 A I 208, III 459); Dumcescul, Mihul (16 A I 537). 9. Dumșa (Dm; Ștef; C Bog; Sur II; Isp l¹; Bîr IV; Tut; Ard). 10. + -an: Dumean, mold., 1918; Duman t. (C Bog); – țig. (16 B I 151) sau < tc. duman tatar. tuman „negură” 11. Dumața b (Cat mold X).

GHEUCA alb. 1. frecv. pren. și n. de familie (Sd XI, XXII; Tut; Sur IV; Bîr IV) etc.; – Bejan (Băl II). 2. Gheoca pren. (P¹ fila 5 v-o; 17 B II 388). 3. Gheoica, Slăvițeseu (Olt). 4. Ghioca, ar. (Fărș); Ghioca = Gheuca căp. (Cotr 3); Ghioca pren. (Pom; P¹¹ fila 27; 17 B I 313, 445; 16 B VI 254; Hur; Drag274); – log. Stănescul(Aș Br 7). 5 *Ghiovcu (16 B VI 139). 6. Ghioga, mold., act. în cont. prob. cu subst. ghioagă. 7. Ghiuc, V. (Băl VI); -a (Moț; Bîr III). 8. – grec < alb. Гϰιόϰα (But); Un Гϰέουϰα din „Misia” 1762, în București (Iorga III 6 n. 2); „Mitropolitul Leon Gheaca de origine albanez” (ib.).

GHINDĂ subst. 1. Ghinda f. (Ștef; C Ștef; Glos; 16 A II 104, 117 etc.); – b. (16 A III 146). 2. Ghindă (Sd XI 272). 3. Ghindău St. (Sur III); cf. s. Ghindăoani (locul luptei lui Sigismund cu Ștefan I Vvd., 1395) și Vindăoani (Dm), dar v. și Hindău. 4. Ghind/e b. (C Ștef); -ea, mold. (Isp IV¹); -ea, ard. 1726 (Paș); -ești s. 5. Ghindul, fam. (17 B II 228; Tut 35). 6. Ghindaș (17 B II 357). 7. Profesiune: Ghinder, mold. (Sd XXI ^ Isp III).

GRĂD sau GÎRD < sl. гpъдъ „mîndru”. I. 1. – (17 B III 137). 2. + -ină: Grădină b. 1622 (RI VIII 199; Moț); – din Putna (16 A II 58); N. fiul Grădinei din Trotuș, 1656 (Sd VII 380), sau < subst. grădină. 3. Grădinca f., 1628 (Tut 33, 44). 4. Cu met. Gărdinești s. A se compara cu formele teniei Gard și Grad. II. 1. Gîrdul (16 B IV 232). 2. Gîrde scris și Gîrde (Dm). 3. Gîrdovici (Dm); Gîrdea, mold. (Dm; Arh); munt., 1483 (Ț-Rom 331); Gîrd/ești și -oaia ss. 4. Gîrdani și Gîrdăneasa ss. 5. Gîrdei, Valea, t. (17 B I 357). 6. Gîrdoman boier (Rel). III. Grid formă din Ardeal: 1. Grid, V., pren., ard., 1696; – Ion, ard. (RI XIII 281); – (Sd X); – din Bîrsa (Ard). 2. -an, Gridan, P. (T-Jiu).

*GUL. 1. Gul/ea olt. (Cat; 16 B II 224, 394); -ești s. 2. Guloiu, Ioan (Î Div). 3. Gului, Safta lui (Tut 78). 4. + -mari: Guliman (Sd XXI); -escu act.

HORGA I. 1. – b, (Dm; Ștef; Rel; 17 B II 422; Buc; 17 A IV 122; Șez; Ard); numele e răspîndit deci pretutindeni. 2. Horga zis și Horgăiul, Danciu (16 A I 419). 3. + -an: Horgan (Isp I²). 4. + -aș: Horgaș, Stoian, munt. 1388. și Horgos b, (BA ung 21) sau < magh. horgaș „strîmb” (etim, B- Albescu); Horgaș, Gr., ard., 1757 (RA II 419). 5. + -ilă: Horghilă, mold. 6. + -ea, Horg/ea (Moț); -ești s. (Isp III²; Răc 24); -escul (CBog). 7. Compus cu Dan sau din horghidan, subst. folosit ca poreclă în Bucovina pentru „vlăjgan” (DLR): Orghidan, fam., ard, Brașov, scris și Horghidan, v. Orghidan. II. Identitatea formei horghidan cu Orghidan, pronunțat fără aspirație, justifică derivația din această temă a numelor fără h: 1. Orga (Moț); – T. (16 A II 85); – din Focșani (Sd VII 314). 2. + -oniu, Orgone(Dm); Orgone, Micul, 1479 (Tut); Orgoane, Șt. (Tut 47; Sur I); Orgojești s. (16 A I 296); -escu, Șt. (Tut); Orguești s. (C Ștef); cf. și tema orgoiu „joc cu mingea” (DLR) 3. Cu diftong: Oarga b. (16 B II 89) și Oargă ard., act., pe care B-Albescu îl explică din ung. varga „cismar” (BA ung 40); Varga fam., ard. (Viciu, 16). 4. + -otă: Orgotă, sau < Hîrgot 2. V. și tema Horja.

IUBU – IUBA și LIUBAN, < Sl. люьнтн „a iubi”, cf. și nume slave: Люьoмнp, Люьa etc. I. 1. Iubu b. (16 B I 102); -l, ard., 1722. (Paș). 2. Prin fonetism sintactic Ubul ard. (14 C I 207). 3. Iuba b. (Ard II 176; Cat F 16 B II 306). 4. Cu term. -an (participiu slav – sau sufix): Iuban (Giur 271; C Ștef; 13 – 15 B 211; 16 B I 65); -a s. (C Ștef); Iubănești s. (Dm; Sd XXI). 5. + -in: Iubin, vecin (17 B IV 353). 6. + -enca: Iubenca (16 B II 188). 7. + -ca: Iubea s. (16 B III 149). 8. + -ița și fără i: Ubița (Moț). 9. Transcrieri greșite cu -io în loc de -iu din cirilică: Ioba, 1758 și Ioban, ard. (Paș) pt. Iuba și Iuban. 10. Iuban se reduce de către dieci, uneori, la Banu (C 10 Ștef 49) sau la Ieban (cf. Arhiva, Iași 1934-1940, Bogaci) și Iban, din care provin: Ibana s. (C Ștef). Ibănul t. (17 B IV 83), Ibăneasa s., Ibăn/ești (patru sate); -escu, Ion (Tut); -escul (Bîr III). 11. + -aș, -an: Ibășan (Ard). 12. Din vb. romîn a iubi: Iubitul, St. (16 B IV 10); și, cu pretenție literară: Liubitul Șerban, 1418 (13 – 15 B 71; Ț-Rom 116; Giur 245; Flor 41). II. Forme primite direct de la slavi și acomodate: 1. Liubana, pîrîu în Tutova, zis și Iubana, azi Ibana (G 10 Ștef 54). 2. Liubăneasa (Ștef) și Iubăneasa. 3. Liuban mold. (Dm; C Ștef; C Bog); -a (Glos). 4. + -cea: Libancea, G. (AO XVI 359). 5. + -aș: Lubaș, boier (13 – 15 B 54, 55; Div 54; Iorga III 268); cf. Lubaj b. (Flor 18). Numele acestea se pot explica și prin pretenția literară a diecilor, restaurînd pe l inițial la formele cu i, u inițial. 6. Cf. Viba b., ard. (11-13 C 1 107) care s-ar explica prin fon. ungar, ca în Vonu pt. Onu etc.

LEHACI frecv. buc,; etim, lui B-Albescu < ung. léha „ușurel” (BA ung, 27), nu lămurește sufixul. 1. – (CL; Buc; Sd XI 87); Lehaciu, Simion (16 B VI 144); – t. (Ștef); – Ioan (Tut); Lehac/ea (Tec II) și Lehăceni ss. 2. Lehancea s, 3. Cf. expresia: „Partea lehăcească” în doc, din sec. XIV-XV (Venelin, Vlaho-blg. gramotî) și „partea Ligăcească” (Ț-Rom 77). V. mai sus Leah III și Grigore IV 4 (Partea I).

LEPĂDA vb. 1. Lepăduș, moț; Lăpăduș, pren. (Ard);-fam. (T-Jiu); -a f. (Ard II 194). 2. Lepăduță, 1620 (Glos). 3. Cf. Lepedeanu, Ș., act. 4. Participiu luat ca adjectiv: Lepădat, pren. (Am 108); – 1557 (Glos); -a f. (AO XV 276; Tut 90); -a f., țig, (17 B I 242); prenumele acesta stă în legătură cu credințele populare despre copilul „lepădat” sau „vîndut”, de formă, spre a-l feri de moarte; – Lepădații neam (Vr); variante grafice: Lepedat căpitan (Sd XI 263), Lăpădat (Ard). 5. Latinizat: Lapedatu, Al.

NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P⁵). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P¹³ fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III²). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).

NEGRU adj. 1. – (DM; Ștef; Paș; Tecii); -l (ib.); -lești s.; Negrul zis și Negrea, Vlad (Ștef). 2. -a sau de la gen. slav: Negra b., mold., 1440 (Glos). 3. Negr/ae b. (Sur VII); -aia s. < n. marital; – ița: Negrăița t. 4. + -aș: Negraș, -ii s. 5. + -ea: Negre pren. (P¹¹; Dm; Rel CL; Tec I; Buc); Negre zis și Negrea, boier sec. al XV-lea (Ștef); Negr/ea fam. (Dm; Ștef) etc. -ești, -eni ss. 6. Negreaiu b. (Sd XVI); Negrei/a s.; -u b. (Sd XI 56; 17 B III 591; Isp III¹); Negr/eni, -ești ss.;. -eu, Ion (BCI XII 141). 7. Negreș ard. (Paș); 8. Negrețu act. 9. Negri, ard., 1766 (Paș); Costache, om politic; – s. (Dm). 10. Negriciu, mold. (17 A IV 485). 11. Negrii (Tec I); -ă pren. (Sd XI 87; RI X 274); frecv. fam. (Ștef; C Ștef; Rel CL; Paș;. 16 A I 538; Tut); Negril/aș (Dm; Ștef); -escul (Ștef); -easa, -ești ss. 12. Negrin (CL); -a b. (16 A I 258); -eac act.; -ții s. (Dm). 13. Negriu b. (Giur 245). 14. Negrit b. (Giur 46); -a b. (16 B IV 236); Negrită f. (DM 57; Dm; Ștef; 16 B II 336;. 16 A I 534; 17 B I 188; P¹⁴; RI VIII 173); – baba, 1708 (BCI XI 91); Negreta (17 B II 197, 241); Negrit/u (Puc); -easca t. (Ștef);. -ești s. 15. Negrițescu (Puc). 16. Cu afer. Grita țigancă (17 B II 258). 17. Negroiu (Sd XXI). 18. Negrotă, P. (Vr C 15, 74). 19. Negruș/a, -ca tt. 20. Negruț (Cat mold; Sd XXI); -u, Grigore (Tec I), -i (Tec II); -i Enachi, spătar (ib.); Negruțăsc, neamul (b.); Negruzzi C. și Iacob, cu grafie italienizantă.

PANTAZI < gr. ∏ανταζῆς (But) nume ca sens echivalent cu Dabija. 1. – (Tec I; 17 B I 371); – C-tin, grecul (Buc); – pren. (A0 222; P Bor 9); – Cîmpineanu (Sd XI 260); Pantazescu act. 2. Pantazicul, C. (Tec II). 3. Pandazi vornic (Sur V); – I. (Bîr I; Sd XXII 357). 4. Contras; Paza, Alexe, olt. (AO V 228); Paza f., 1661 (Tut 33) și 1647 (BCI IV 165); cf. și subst. paza; Pazică, mold., act.

PERJ subst. 1. Perjul fam., mold. (17 A II 260; A Gen II 66). 2. Perjă N. (Tut); Perja, D-tru (Șchei III). 3. Perjoiu, mold. Cf. Pergia (Moț).

PICIOR subst. 1. – St. (16 B III 292). 2. Picioran pren. (16 A II 129), 3. Piciorea Badea (P Bor 7); – Pătru, 1702 (AO XX 97). 4. Picioruș (Am); – T, (BCI X 109). 5. Chicioruș, dobr. (RI XI 212). 6. + -og: Piciorog (Dm); -a t, (Tut); Picioroaga Carp (Băl II). 7. Picioranga, mold (Sd XXI) < subst. picioroange. 8. Compuse: Piciorgros (Vra); – Tofan (Sd VII 331); Piciorlung Sandu. munt. (ib. 330); Chiciorman (Ur XXII 221),

POIANĂ subst. Poiana, Gavril (16 III A 9); – P. (Tut); – Mihul (17 A II 233); Poeană (Dm); Poenești s.

RIC. 1. Ricul, olt. 1631 (Sd VI 468). 2. Ricea, țig. (16 B I 156). 3. Riciul, Apost. (Tut).

ROSETTI < Ruset, nume purtat de familia Roseteștilor în sec. XVI – XVIII, schimbat în Roset la începutul secolului al XIX-lea (VT; Arh), apoi în forma italiană, la modă, în același secol, Rosetti, ca Negruzzi < Negruț, ș.a. 1. Ruset, Antonie, Vvd; – Iordachi postelnic (Sd X); – boier 1740 (Vit 20, 47); – Iancu, ofițer, 2. Roset, Ștefan, mare ban (ib); – Veniamin, episcop 1844 – 51; – Nicolae (Tut); Rosăt, Mih. (ib). 3. Rosit, V. (ib). 4. Rosetti, Carol-Scarlat; – C.A., om politic din sec. XIX; – Alex. prof., ș.a., numele actual al familiei.

SÎRCA etnic, format din sîrb. sau sîrba + suf. -ca, valabil pentru ambele sexe, mai rar primind suf. -cu (Sîrcu) pt. bărbați. A. 1. Sîrbca ( < subst. sîrboaică) sora lui Miron Costin (RI XII 106), prenume de modă (ca Sasca, Armanca, Rusca etc.) v. Bogrea (DR I 213); – f. (16 A I 331); pîrîu (Dm) scris și Sîrsca. 2. Sîrbaca f., mar. (Ard I 246); Sărbăca f., mold. 1644 (Sd XXII). 3. Sărbuca f. (17 A IV 230). 4. Sîrbsca t. (Dm) și s., olt. (Cat); redus la Sîrsca s., olt., fostul jud. Dolj (AO I 251). 5. Cf. Sărbușcă, Ioan (Tut) < subst. sărbușcă. B. Sîrca antrop., luat ca prenume, de ambele sexe, apoi toponim redus din Sîrsca < Sîrbsca, sau < Sîr(b)ca după Bogrea (DR I; cf. DR III 213). 1. Sîrca s., mold. și munt.; v. Soroca. 2. Sărea f. (Sd XXII 61); pren. mold Iași (Sd XV 187); Sărea apare și ca pren. oltean la bărbați în urm. ex.: ginerele Iui M.; – fiul lui P.I.; – Merișescu (Hur 47). 3. Sărcu. Toader (Sur XV). 4. Sîrcul, C. (C Ștef); – fam. frecv. (Sd XXI). 5. Sirca f. (Sd XV 224), în pomelnicul familiei lui Vasile Lupu Vd.; – b. (Dens, Curs 182); – t. (Isp IV¹); – V. (Sd III 31); Sirca și Sircuția fam. (Moț) Este o enigmă dacă numele cu i reprezintă o grafie i < î sau se explică prin blg. cиpкa „plop”; Weigand explică Sirku < sl. cиpaкz „orfan” (!).

TUT, -Ă adj. tont; „mut” (Sr); cf. rus. тyт „dud” (Weig-Flussn.). 1. Tutu Preda (Am 107); -l (Sd XVI); -escu, Lupul, mold., (Sd V 413); -ești s. (Ștef). 2. Tutela fam., (Moț; Cl). 3. Tuta V., act. 4. Tutana și Tulănești ss. 5. Tutelea, I. (Sd XVI). 6. Tutilă Vintilă (AO IV 322). 7. Tutiloi, Anița (AO IV 472). 8. *Tutac > Tutăcesti s. (16 B VI 146). 9. Tutolici, Ilie (Bîr I), v. și Totolici.

ȚIPLĂ subst. 1. Țiple (Ard; Tut); 2. Țiplea, mold. (Tec II; RI I 224; Isp IV¹); frecv. (Mar); – țig. (17 B I 398); Țiplești s. 3. Țiplașcul, Nan (17 B II 422). 4. Țiplic, mold. (Isp IV¹); Sur XXII; RI I 225); – vătaf (17 B V 153); -ă, Sava (BAP 197); Țîplica, mold., act. 5. Cf. Țiplitești s. mold. < vb. a țipli (a lipi cu țiplă) fereastra.

Țuțu, -l v. Țîță II 1.

ȚUȚ, țuță și țuțu (vîrf, moț). 1. Țuții, (Cat gr I); Țuțul (Weig); -ești s.; -ea (Î Div). 2. Țuțea, Ion act.; – Banu munt. (RA I 275). 3. Țuțui (Sd XVI); Țuțuianu, act. < subst. țuțuian „cioban ardelean”. 4. Țuțoiu, St. (Î Div). 5. Cf. Țuțcani s.

BAHLUIAN diacul (Tut); Bahluianie [i], D-tru fiul, 1603 (Sd XI 275) < Bahlui, pîrîul.

CORANGA, fam. (Tut 120; Sur II; Bîr II 375), cf. subst. coroagă (coajă).

GHIERACHI, boier (Tut), < ngr. γερἄϰι „șoim”.

GIUȘCĂ, Ioan (Tut).

IMBU, Leon, 1754 (Tut).

PRĂVĂLICIU, Vas. (Tut),< vb. a prăvăli.

*SITÁR subst.: Sătariul, Șt. (Tut 11).

TÎC 1. Ttcu, N. din Ceraș (BCI XII 141). 2. Tîca f. 1680 (Tut 34).

VĂTÁF, subst.: Vătășescul (Sd XXII); Vătășoiu, act.; cf. eronat (?) Vătan, St. (Tut 115), pentru vătav.

ZĂVÎTEA (16 B I 158); Zăvantie (Tut 93), cf. rus. зaxват „cotropire”.

LEAGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) țuțul. (~ pentru copii.) 2. dulap, scrînciob, (înv. și reg.) scîrcium, (reg.) huiț, (Transilv.) vîrtej, (Ban.) vîrtiloi, (prin Transilv.) zdrîncă. (S-a dat în ~ la moși.) 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)

țuțul s. v. LEAGĂN.

duzină sf [At: (a. 1766) FURNICĂ, D. C. 25 / V: (îrg) doz~, dujină^[1] sf, duțăn, duțân, tudzăn, tuț, tutăc, tuțân sn, tuțină sf, toțăt, tuțăt, tuțin sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ngr ντουζίνα^[2], cf fr dauzaine, it dozzina] 1 Grup de douăsprezece (sau zece) obiecte de același fel care formează un întreg. 2 (Îla) De ~ De calitate inferioară Cf mediocru, prost, slab. modificată

huițuța [At: CV 1950, nr. 4, 33 / Pzi: ~țuț / E: ns cf huița] (Reg) 1-2 vtr A (se) legăna. 3 vr A se da în scrânciob.

huțuța [At: MARIAN, NA. 342 / Pzi: ~țuț / E: huța] (Reg) 1 vt A lgăna (un copil mic). 2-3 vtr A (se) legăna în scrânciob.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)