fofeáză f., pl. eze (imit. ca și pupăză, pin aluz. la mișcările și zgomotu eĭ, și rudă și cu goglează, ca glomotoc cu folmotoc). Aripă de la roata moriĭ saŭ de la vîrtelniță. Tut. Spetează, șindilă de cele marĭ (doŭă la număr) la zmeŭ. A-țĭ merge gura ca fofeaza (saŭ ca melița), a vorbi mult și răpede. – Și fofélniță, f., pl. e: începu să-ĭ umble gura ca o fofelniță (Neam. Rom. Lit. 2, 810). Și fufează (Vechĭ).