BĂDĂRĂU < magh. adaró „cel ce vorbește bolborosit, absurd”, din care derivă și bădăran (DLR); cf. sens ard. „mămăligă cu untură” cf. și magh. badar. 1. Bădăreu (16 A IV 119); Bădărău (17 B I 240; Arh); – V. (Tut); – mazil (Isp V¹); Bădărău, M. (B-răz 70). 2. Bădăran, V. (Isp V¹) < subst. 3. Bădîrlegiu (s. r. Cislău), probabil o contaminare cu Bătăr < Batory (v. mat sus) -f- suf. -legiu ca în Coslegiu.