tutu s. n. ◊ „Azi le-au luat locul simplitatea, asceza chiar. Celebra «tutu» (fustă încrețită de tul) e acum înlocuită cu maioul colant și salopeta de lucru.” Cont. 8 II 74 p. 12. ◊ „Un «policier» în «tutu» – cum l-au numit cronicarii de specialitate. În imagine – o scenă din spectacolul coregrafic «Le Concours».” R.lit. 23 V 85 p. 22 [pron. tütü] (din. fr. tutu; DEX, DN3; cuvântul este mai vechi în rom.)