REPARTIȚIONIST, -Ă adj. Teorie repartiționistă = teorie antiștiințifică care susține că clasele sociale s-ar deosebi, în esență, numai după sursa venitului. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].

bioenergie s. f. Energie de natură organică ◊ „În anul 2000, în ansamblul balanței energetice mondiale: petrolul va constitui 30 la sută din această balanță; cărbunele și derivații – 13 la sută; energia nucleară – 12 la sută; hidroenergia și energia solară – câte 5 la sută; bioenergia, 2 până la 5 la sută; geotermia – 2 la sută și energia eoliană – 1 la sută.” Sc. 3 II 78 p. 8. „«Bioenergia» deschide largi perspective. Organismele vii – sursă inepuizabilă de produse energetice. Microbi «dresați» depoluează mediul înconjurător, produc hrană și biopesticide, vaccinuri și hormoni.” Sc. 11 II 78 p. 5. ◊ „Dl. I.I. poate vindeca prin bioenergie.” Ev.z. 1 VI 93 p. 2; v. și R.l. 17 V 80 p. 6 (din engl. bioenergy; DTN 1977; DEX-S)

hrăni [At: PSALT. SCH. 490/19 / V: hăr~, ar~ (arâni) / Pzi: ~nesc / E: vsl хранити] 1-2 vtr (Șfg) A da cuiva să mănânce sau a mânca Si: a (se) alimenta, a (se) nutri. 3-4 vtr (Pex) A (se) întreține. 5-6 vtr (Pex) A(-și) asigura existența cu cele necesare. 7 vt A crește copii. 8 vt A da hrană animalelor. 9 vt (Pex) A crește animale. 10 vt (Îe) A ~ batoza A alimenta batoza cu snopi. 11 vt A da hrană multă și de calitate Si: a îngrășa. 12 vr (Fig; d. vinuri) A deveni tare datorită vechimii. 14 vtr (Mol; șfg) A se sătura de hrană. 15 vr (Îe) A se ~ cu vânt A nu avea ce mânca. 15 (Îae) A mânca foarte puțin Si: a ciuguli. 16-17 vtr (Pex) A(-și) găsi sursa veniturilor necesare traiului. 18 vr (Pex) A-și câștiga existența dintr-o anumită muncă. 19 vr (Fig) A trăi cu cât se poate și cum se poate. 20 vr (Fig) A-și face iluzii. 21 (Jur; înv) A avea uzufructul unei averi. 22 (Slî) A feri.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.

VISTIERIE, vistierii, s. f. 1. Instituție care administra în trecut banii publici, tezaurul statului; localul sau încăperea în care se păstra tezaurul public. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visterie s. f.] – Vistier + suf. -ie.

ARTICOL s.n. 1. Expunere făcută într-o publicație periodică, tratînd o problemă dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtînd de obicei un număr de ordine. ♦ Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care conține denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comerț, lucru care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire care însoțește substantivul, avînd rolul de a arăta în ce măsură obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate între ele care alcătuiesc diferite părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article].

BAHAMAS [bəhá: məz], Uniunea Bahamas, stat situat în arh. cu același nume – extins pe c. 1.000 km – în SE Pen. Florida, format din cca. 700 de ins. (21 locuite); 13,9 mii km²; 249 mii loc. (1989, dintre care 72,3 la sută negri). Ins. pr.: Andros, Grand Bahama, Great Abaco, Little Abaco. Cap.: Nassau. Limba oficială: engleza. Relief puțin accidentat (alt. max.: 120 m). Climă tropicală. Expl. forestiere. Ananas, trestie de zahăr (240 mii t, 1988), citrice, banane, legume, bumbac. Creșterea animalelor. Mare rafinărie de petrol (la Freeport, închisă în ultimii ani), fabrici de ciment, medicamente, produse alim. ș.a. Pescuit. Turism (principala sursă de venituri a B.). Activitate financiară și comercială dezvoltată. Moneda: 1 bahamian dollar = 100 cents. Exportă produse petroliere (87,5 la sută), produse chimice, rom, mijloace de transport ș.a. și importă petrol (c. 75 la sută), mașini și utilaje, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Arh. a fost descoperit de Cristofor Columb în 1492. Colonizat de englezi la jumătatea sec. 17. B. devine prin Tratatul de Pace de la Paris (1783), oficial, colonie britanică. Plantații de trestie de zahăr sînt lucrate cu sclavi aduși din Africa, care devin populația majoritară. În 1834 sclavia a fost abolită. B. obține autonomia internă la 7 ian. 1964, iar la 10 iul. 1973 își proclamă independența în cadrul Commonwealth-ului. B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat și Adunarea legislativă, iar cea executivă de un cabinet condus de prim-min., liderul partidului majoritar din Adunarea Legislativă.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Compoziție cu caracter informativ, documentar, științific etc., tipărită într-o publicație periodică. ◊ Articol de fond = articol cu un conținut general de îndrumare, de orientare în problemele importante actuale; editorial. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice, la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli într-un buget sau într-un plan financiar. Articol contabil = formulă de înregistrare a unei operații economice, în ordine cronologică. 3. Obiect de comerț. 4. Particulă sau cuvînt care se alătură unui substantiv sau unui echivalent al lui, pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. – Fr. article (lat. lit. articulus).

VATICAN, Cetatea Vaticanului ~ (Stato della Città del Vaticano/Status civitatis Vaticanae), stat în S Europei, în perimetrul Romei (Italia), pe dreapta râului Tibru; 0,44 km² (cel mai mic stat din lume); reședința papei și centrul mondial al catolicismului. 921 loc. (2005) – statul cu cel mai redus număr de loc. din lume. Limba oficială: italiana; latina este limba Bisericii romano-catolice. Religia: creștină (romano-catolică) 100%. De dimensiuni liliputane (c. 900 m lungime max. și c. 600 m lățime max.) statul V. este amplasat pe colina omonimă (una dintre cele șapte coline ale Romei) cu alt. între 19 m și 75 m. Înconjurat de ziduri, V. dispune de șase intrări, dintre care trei pentru public (inclusiv intrarea în muzeul V. amplasată în zidul de nord). V. cuprinde bazilica San Pietro, piața omonimă, palatele V., muzee, grădini; în afara acestui spațiu Sfântul Scaun dispune de alte 13 edificii în Roma (bazilicile Santa Maria Maggiore, San Giovanni în Laterano, San Paolo’ fuori le Mura, unele palate și vile), palatul de la Castel Gandolfo (reședința estivală a papei) și zona din apropiere de Cesano (în vecinătatea Romei). Climă mediteraneană. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le Opere di Religione (IOR, 1887), de contribuții voluntare, donații și dobânzile investițiilor făcute în străinătate, din comercializarea timbrelor poștale și din turism. V. dispune de un patrimoniu cultural și artistic inestimabil care atrage anual mil. de turiști din întreaga lume. Întregul stat a fost inclus (din 1984) în Patrimoniul cultural universal. Bazilica San Pietro, cel mai mare edificiu religios creștin din lume; „Capela Sixtină”; Palatul Vatican (construit începând cu sec. 15) cuprinde muzeele Pio-Clementino (cu sculpturi antice elene și romane, între care „grupul Laocoon”, „Apolo din Belvedere” și „Atletul”), Chiaromonti (sec. 19). Galeria candelabrelor. Muzeul egiptean, Muzeul etrusc, Muzeul Etnologic, Muzeul istoric; faimoase sunt, de asemenea, Pinacoteca (unde pot fi admirate tablouri de Rafael și alți pictori celebri ai Renașterii italiene și europene), Galeria hărților, Galeria de tapiserii și Biblioteca cu peste 2 mil. volume și o colecție de hărți și manuscrise (65.000 cele mai multe în latină și greacă) unică în lume. – Istoric. V. este astăzi cel mai mic stat suveran al Globului, constituit în 1929 pentru a asigura o bază temporală suveranității spirituale a papei. Episcopul orașului Roma, considerat urmaș al Sf. Apostol Petru, își impune treptat primatul în Italia, apoi asupra episcopilor din Occidentul latin. În 313, Papalitatea dobândește proprietatea domeniului Lateran din Roma, care devine reședința princiară până în 1309. Papa Gelasius I (492-496) afirmă primatul puterii spirituale a papei asupra celei lumești, ceea ce va declanșa, în Ev. med., conflicte între Papalitate și suveranii Sfântului Imp. Roman („lupta pentru învestitură”) sau regii Franței („captivitatea babiloneană”, la Avignon, în 1309-1377). Statul papal ia ființă în sec. 8, când papa obține în stăpânire fostele posesiuni bizantine din Italia centrală, sporite în cursul Ev. med., făcând din Roma centrul politic și spiritual al Bisericii catolice. În Ev. med., statul papal deține un rol important pe eșichierul politic european. Reforma (sec. 16) scoate de sub autoritatea papală terit. ai căror loc. îmbrățișează confesiunea protestantă. Declinul puterii papale continuă și în sec. 17-18. Desființat de către Napoleon I, statul papal (0,44 km²) este restaurat prin hotărârile Congresului de la Viena (1814-1815), dar terit. sale sunt înglobate în statul național italian. În 1870, trupe italiene ocupă Roma, ultimul bastion deținut de Papalitate și o proclamă, la 20 aug. 1870, capitala Italiei. În semn de protest, papa se retrage (1870) în Vatican, pe care nu-l părăsește până în 1929. Legea din 1871 garanta papei suveranitatea și libera exercitare a autorității sale spirituale. Statul V. ia ființă prin Tratatul de la Lateran din 11 febr. 1929 (devenit art. 7 al Constituției italiene din 26 mart. 1947), când statul italian recunoaște V. proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din NV Romei. Noua Constituție a Italiei din 22 dec. 1947 reafirmă adeziunea la Concordat (prin care religia catolică devine religie de stat pe terit. italian) și la Tratatul de la Lateran. Conclavul V. îl alege, la 16 oct. 1978, pe cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, drept cel de-al 264-lea papă, Ioan Paul II devenind primul papă neitalian de după 1523 și cel mai tânăr di ultimul sec. Personalitatea puternică și dinamică a papei Ioan Paul II marchează din plin istoria Bisericii catolice din ultimele decenii. Noul Concordat dintre V. și Italia, semnat la 18 febr. 1984, îl înlocuiește pe cel din 1929 și consacră abolirea „relațiilor speciale” instaurate prin Tratatul de la Lateran, Biserica catolică și statul italian fiind acum „independente și suverane”, catolicismul încetând a mai fi religia oficială a statului italian, iar predarea religiei în școlile italiene devenind facultativă. În 1993, V. și statul Israel se recunosc reciproc, iar la 15 iun. 1994 stabilesc relații diplomatice. Ioan Paul II se afirmă, în decursul celor 25 de ani de pontificat, ca un factor activ în viața internațională, militând, în cursul vizitelor sale întreprinse în cele 129 de țări ale lumii (multe situate în zone de conflict – Bosnia și Herțegovina, Liban, Cuba, Israel ș.a.), pentru pace și concordie. Vizitând, în mai 1999, România, Ioan Paul II este primul suveran pontif care pășește pe pământul unui stat locuit în majoritate covârșitoare de credincioși ortodocși. La 30 oct. 1999, Biserica catolică și Uniunea Mondială Protestantă semnează, la Augsburg, un document care pune capăt unor dispute vechi de 450 de ani între aceste două confesiuni creștine. În timpul manifestărilor, suveranul pontif a cerut iertare pentru greșelile comise de catolici, în ultimii două mii de ani, împotriva semenilor lor, pentru persecuțiile religioase sau discriminările față de femei. Călătoria lui Ioan Paul II în Grecia (2001) este prima vizită a unui papă după Marea Schismă (1054) care a separat cele două Biserici. Vizitând Siria (2001), Ioan Paul II este primul papă care intră într-o moschee și se roagă ca musulmanii și creștinii să-și ierte reciproc fărădelegile săvârșite unii împotriva altora. La 1 febr. 2001, Ioan Paul II a promulgat noua „Lege fundamentală a statului V.”, Care o înlocuiește pe cea din 1929. După 26 de ani de pontificat, timp în care a vizitat 129 state și s-a întâlnit cu peste 1.300 șefi de stat și guvern căutând să împletească dimensiunea politică cu cea de promovare a valorilor credinței și moralei creștine, se stinge din viață la 2 apr. 2005. La 19 apr. 2005 conclavul cardinalilor reuniți în Capela Sixtină îl alege pe Joseph Ratzinger ca suveran pontif sub numele de Benedict XVI.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

NEVADA [nəvædə], stat în V S.U.A.; 286,4 mii km²; 1,7 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Carson City. Expl. de min. auroargentifere, cupru, plumb, zinc, mangan, wolfram, mercur etc. Ind. metalurgiei neferoase, chimică și de prelucr. a lemnului. Creșterea bovinelor și ovinelor. Plante furajere și cereale; legumicultură. Turism. Una dintre principalele surse de venit ale statului N. o constituie cazinourile (Las Vegas, Reno ș.a.).

VISTIERIE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visterie s. f.] – Vistier + suf. -ie.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.

FEUDALISM s. n. 1. Ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personală, dintre suzeran și vasal, cel dintâi asigurându-i celui din urmă protecție și o sursă de venit, iar vasalul fiind obligat față de suzeran cu sprijin militar și participare la adunările de judecată. 2. Organizare social-economică în cadrul căreia baza relațiilor o constituie feudalismul (1). [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. féodalisme.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Compoziție cu caracter informativ, documentar, științific etc., care are un conținut de sine stătător și se tipărește într-o publicație periodică. Articolele din presa burgheză occidentală oglindesc faptul că dificultățile crescinde economice și ascuțirea contradicțiilor economice dintre țările capitaliste capătă tot mai mare însemnătate în determinarea politicii acestor țări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2642. ◊ Articol de fond = articol cu un conținut general de îndrumare, de orientare în problemele importante actuale; editorial. Cezar... scrie zorit articolul de fond. VLAHUȚĂ, O. A. 256. Articol-program = text scris care cuprinde, în linii largi, concepțiile și programul de activitate ale unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune sau subdiviziune într-un document oficial, juridic, legislativ etc., marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. Constituția R.P.R. are 105 articole. ▭ Uneori se desfăta ascultîndu-se pe sine cum declama cu patos, fără să cunoască nici un articol din lege. BART, E. 265. ◊ Diviziune care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli într-un buget sau într-un lian financiar. V. capitol. 3. Produs al muncii care circulă în societate prin cumpărare și vînzare; obiect de comerț. Capitalistul îl pune, așadar, pe muncitor să confecționeze o valoare de întrebuințare anumită, un articol determinat. MARX, C. I 165 ◊ Articol de larg consum (mai ales la pl.) = obiect produs pentru a satisface nevoile de trai ale omului: alimente, îmbrăcăminte, obiecte casnice etc. Un foarte important element al creșterii salariului real este reducerea prețurilor la articolele de larg consum. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 2/3. 4. Particulă care se alătură unui substantiv sau unui echivalent al lui pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. Articol adjectival. Articol hotărît. - Pl. și: (învechit, s. m., 1,2) articoli (ODOBESCU, S. I 499). – Variantă: (învechit, 1) articul s. n.

ÎNZESTRA, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cînd se mărită); a dota. Nu m-ei da mie fata asta, omule? Că eu ți-oi înzestra-o, ș-a fi bine de ea. VLAHUȚĂ, O. A. 498. ♦ A acorda un bun material, o sursă de venituri etc. Ridicase el... mînăstirea Crinului, cu hramul Troiței și o înzestrase cu multe podoabe și avere mare. CARAGIALE, O. III 87. 2. A prevedea (o întreprindere, o instituție, o locuință) cu cele necesare, a procura obiecte necesare. Bucurîndu-se de sprijinul frățesc al țării care construiește comunismul, țările de democrație populară își înzestrează industria lor cu tehnica cea mai înaintată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. Își vor mări locuința înzestrînd-o cît mai bine. SADOVEANU, E. 27. ◊ (Glumeț) D-na Timotin a ținut să mă înzestreze cu tot ce trebuie și nu trebuie unei călătorii. IBRĂILEANU, A. 137. 3. Fig. A dota (pe cineva) cu calități morale, fizice etc. Natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. CARAGIALE, O. II 140.

VISTIERIE, vistierii, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma visterie) 1. Instituția care administra altădată banii publici; localul sau încăperea în care se păstra tezaurul public (v. hazna). Azi insă vine la noi trimisul visteriei, ca să adune dările. PAS, L. I 13. Acum nu mai vrea să doarmă cu frații mai mici, de cînd e calemgiu la visterie. CAMIL PETRESCU, O. I 186. Apoi aici îi visteria țării, moșule! SP. POPESCU, M. G. 65. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. Toată prada... fu vărsată în visteria țării. BĂLCESCU, O. II 260. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. Și aceste toate din spinarea noastră, Căci țăranul este visteria noastră. HASDEU, I. V. 36. 2. Demnitatea de vistiernic, slujba de vistiernic. El împăcă pe acest destoinic boier, dîndu-i vistieria. IORGA, L. II 121. – Variantă: visterie s. f.

articol sn [At: CANTEMIR, 1.1.1, 9 / V: (înv) ~cui, ~cule, ~culuș, ~clu / Pl: ~e, (înv) ~ism / E: lat articulus] 1 (Înv) Percept al unei dogme sau credințe (religioase) Si: cap. 2 (Înv; îf articul) Articulare a sunetelor vorbirii, a cuvintelor. 3 (Înv) Petiție. 4 Articulație (1). 5 Inele articulate ale artropodelor Si: segmente, (înv, fam) bucățele. 6 (Trs; înv; sîf cirticuluș) Diviziune într-un document oficial, marcată printr-un număr de ordine sau printr-o literă Si: (înv) ponct, (înv) articuluș, (reg) articuș. 7 Diviziune într-un buget, într-un plan financiar, care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli Si: (înv) condei. 8 Text publicistic pe o temă politică, economică, culturală etc. Vz comunicat, informație, știre. 9 (Îs) ~ program Articol (7). 10 (Îs) ~ de fond Articol (7) care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice asupra unei probleme de actualitate. 11 Obiect care se vinde în comerț. 12 Parte de vorbire flexibilă care stă pe lângă un substantiv sau, mai rar, pe lângă alte părți de vorbire și care marchează diferite funcții gramaticale ale acestora.

hrănire sf [At: PSALT. SCH., ap. DA ms / Pl: ~ri / E: hrăni] 1 (Șfg) Ingerare a hranei Si: hrănit¹ (1), hrănitură (1). 2 (Șfg) Oferire a hranei cuiva Si: hrănit¹ (2), hrănitură (2). 3 (Pex) Suportare a cheltuielilor de întreținere Si: hrănit¹ (3). 4 (Pex) Asigurare a existenței cu cele necesare Si: hrănit¹ (4). 5 Creștere a copiilor Si: hrănit¹ (5), hrănitură (3). 6 Alimentare a animalelor Si: hrănit¹ (6), hrănitură (4). 7 (Pex) Creștere a animalelor Si: hrănit¹ (7), hrănitură (5). 8 (Agr) Alimentare a batozei cu snopi Si: hrănit¹ (8). 9 Oferire a unei hrane îmbelșugate și de calitate Si: hrănit¹ (9), hrănitură (6), îngrășare. 10 (Fig; spc) Învechire a vinului Si: hrănit¹ 11 (Mol; șfg) Săturare de hrană Si: hrănit¹ (11), hrănitură (7). 12 (Pex) Găsire a sursei de venit necesare traiului Si: hrănit¹ (12). 13 (Pex) Câștigare a existenței dintr-o anumită muncă Si: hrănit¹ (13). 14 (Fig) Supraviețuire după posibilități Si: hrănit¹ (14). 15 (Fig) Alimentare cu iluzii Si: hrănit¹ (15). 16 (Jur; înv) Obținere a uzufructului unei averi Si: hrănit¹ (16). 17 (Slî) Ferire.

hrănit², ~ă a [At: N. TEST. 1648 / V: hăr~ / E: hrăni] 1 (D. oameni) Alimentat. 2 (Pex; d. oameni) întreținut. 3 (Pex; d. oameni) Căruia i se asigură existența. 4 (D. copii) Crescut și educat. 5 (D. animale) Sătul. 6 (Agr; d. batoză) Alimentat cu snopi. 7 (D. oameni și animale, șîs bine ~) Gras. 8 (D. animale) Crescut². 9 (D. vin) Devenit tare prin vechime. 10 (Pex) Care are o sursă de venit pentru asigurarea traiului. 11 (Pex) Care își câștigă existența dintr-o anumită muncă. 12 (Fig) Care supraviețuiește după posibilități. 13 (Fig) Care se alimentează cu iluzii. 14 (Slî) Ferit².

hrănitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 204 / Pl: ~i, ~oare / E: hrăni + – (i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care alimentează. 3-4 smf, a (Persoană) care suportă cheltuielile de întreținere. 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) care asigură cuiva existența. 7-8 smf, a (Persoană) care crește copii. 9-10 smf, a (Persoană) care alimentează animale. 12 smf, a (Persoană) care deține animale. 13-14 smf, a (Persoană) care găsește surse de venit pentru asigurarea existenței sale și a altora. 15 a (D. alimente) Care satură. 16 a (D. alimente) Care îngrașă. 17 a (D. alimente) Care conține toate principiile nutritive. 18 a (Pex; d. alimente) De bună calitate.

înzestra vt [At: PRAV. MOLD. 111/2 / V: (înv; cscj) ~ri / Pzi: ~rez, (înv) ~estru / E: în- + zestre] 1 (Îvp) A da zestre unei fete (când se mărită). 2 A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 3 A prevedea cu cele necesare o instituție Si: a dota. 4 (Fig) A dota pe cineva cu anumite calități. 5 (Fig) A împodobi.

înzestrare sf [At: LEG. EC. PL. 83 / Pl: ~rări / E: înzestra] 1 Oferire de zestre unei fete când se căsătorește Si: înzestrat¹ (1). 2 Acordare a unui bun, a unei surse de venituri etc. Si: înzestrat¹ (2). 3 Dotare a unei instituții, a unei întreprinderi etc. cu cele necesare Si: înzestrat¹ (3). 4 (Fig) Sumă de calități morale, fizice etc. Si: înzestrat¹ (4). 5 (Înv) Raport fiduciar între o femeie și cel care i-a asigurat bunuri, o sursă de venit etc. Si: înzestrat¹ (5). 6 (Fig) Dotare a unei persoane cu anumite calități Si: înzestrat¹. 7 (Fig) Talent nativ Si: înzestrat¹ (7). 8 (Ccr) Zestre. 9 (Fig) Împodobire.

madem sn [At: N. COSTIN, LET. I, 55/12 / V: ~dâm, ~en / Pl: ~uri / E: tc maden] (Înv) 1 Minereu. 2 (Prc) Metal care se extrage din minereu. 3 (Spc) Aliaj din care se fac tacâmuri Cf alpaca, pacfon. 4-5 Mină¹ (1-2). 6 (Fig) Sursă de venituri.

venit¹ sn [At: COD. VOR². 71^v/9 / V: (înv) ~net, (îvp) ~ă sf / Pl: (14-22) ~uri, (îvr) ~e / E: veni] 1-2 Venire (1-2). 3 Venire (6). 4 (Îs) Bun ~ Formulă de salut prin care se exprimă mulțumirea în legătură cu sosirea cuiva. 5 (Înv; în religia creștină; îs) Întâiul ~ Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 6 (Înv; în religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 7 (Înv; în religia creștină; șîs ~ul al doilea) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 8 (Înv; în religia creștină; și îas) Judecata de apoi. 9 (Înv; în religia creștină; și îas) Sfârșitul lumii. 10 (Înv) Venire (22). 11-12 (Pop) Venire (24-25). 13 (Îvr) Venire (31) la domnie. 14 (Uneori cu determinări care indică sursa, proveniența) Totalitate a mijloacelor bănești sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăți Vz rentă. 15 Mijloace materiale sau bănești care provin dintr-o anumită sursă Si: beneficiu (1), câștig (6), produs, profit², (reg) mirișug, (înv) product, spor, ghelir. 16 (Îs) ~ național Parte a produsului economiei naționale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producție. 17 Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. 19 Remunerație obținută în urma prestării unei activități, a practicării unei profesiuni Si: leafă, retribuție, salariu. 20 (Îvr) Sursă de venit. 21 (Imp) Fond (19). 22 (Nob) Pradă.

MADEM s.n. 1. (Mold., ȚR) Minereu. A: Era de cinste bișugul acelor locuri pentru mademurile aurului, argintului în Ișpaniia. NCL I, 27; cf. NCCD, 288. B: Are scală mare ocna unde se face sare pietroasă ca mademurile. COSM 1766, 90^v. 2. (Mold.) Mină. Mademurile aceale zmaragdicesti le va lăsa. AETHiOPICA. 3. (Mold.) Sursă de venituri. De la dînsul s-au scornit hîrtiile, el le-au scos întâi, de este madem bun și pănă astădzi în Moldova. NECULCE. Etimologie: tc. maden. Cf. b a i e.

MADÉM s. n. (Învechit) 1. Minereu ; p. r e s t r. metalul din care este format minereul. [Văzînd] și în țara lor munți bogați de mademuri, aur, argint și hier. . ., s-au așezat acolo. N. COSTIN, LET. I, 55/12. Fiindcă au fost madem foarte bun... [în clopot], mademul să nu se schimbe, că glasul acestui clopot nu s-au aflat din Olt încoace. (a. 1779). IORGA, S. D. VIII, 3. Mademurile ceale ce scoate pămîntul, adecă fierul, argintul, aurul și pietrili ceali scumpe. (a. 1782). BV II, 275. În Calabrie să află multe minieri de aur..., de marmuri, de alabastru și alte feliuri de mademuri. AMFiLOHIE, G. 123/20. [Cine] află niscareva locuri din ceale cu mademuri ascunse întru dînsele, nu să depărtează îndată de dînsele. (a. 1811). BV III, 32. De să va întâmpla ca numiții prozectori. . . să dea peste vreo vînă dă vreun madem... să dea numaidecît cu într-adins trimis știre. (a. 1811). DOC. EC. 108. În ținutul mademurilor, pietrilor și al sărilor, celor din lăuntrul pîntecelui pămîntului. PISCUPESCU, O. 52/19, cf. 206/9. ♦ S p e c. Aliaj (din care se fac tacimuri). Cf. a l p a c a, p a c f o n. ȘIO II₁, 240, cf. POLIZU. Candele, sfeșnice de maden. CHIRIAC, 171, cf. 21. 2. Mină¹ (1). Avea venit, den maden de aur și de argint. HERODOT (1645), 326, cf. 282, 402. Mademurile aceale zmaragdicești le va lăsa, însă el să nu pătimească nici o nevoie să ruga. AETHIOPiCA, 53^r/2. Satul Hudinte, cu curți, mademuri, mori, heleșteie. (a. 1805). ap. TDRG. Călătorind eu... în cele 5 județe de peste Olt, am aflat și am dat peste mademuri de fier și aramă. (a. 1835). DOC. EC. 595. ♦ F i g. Sursă de venituri. De la dînsul s-au scornit hîrtiile, el le-au scos întâi, de este madem bun și până astădzi în Moldova. NECULCE, I. 91. - Pl.: mademuri. – Și: madén, madîm (ddrf) s. n. – Din tc. maden.

MERCANTILISM n. 1) Doctrină economică, apărută la începutul dezvoltării capitalismului, conform căreia avuția statului era identificată cu banii și cu metalele prețioase, iar sursa principală a veniturilor era considerată circulația mărfurilor. 2) Caracter mercantil. /<fr. mercantilisme

A FURA a achiziționa, a agăța, a aporta, a apreta, a arde, a avea mâna lungă, a bali, a blătui, a buli, a cabota, a cardi, a căduli, a cărăbăni, a ciordi, a ciuguli, a ciupi, a-și completa efectele, a coti, a cujbi, a da cu cioarda / cu jula / cu panacotu’ / cu racu’ / cu vastu / cu zula, a da extemporal, a da la spate, a da pui de giol, a da recital, a da șapte degete și-o fugă bună, a dosi, a executa, a extrage, a face ceva la stânga, a face curățenie, a face cinci ori cinci douăzeci și cinci, a face harim-narim, a face număru’ cinci, a face piața / plinul, a face pui de giol, a face recepția, a fi lung de gheară / de mână, a furgăsi, a gioli, a golgăni, a goli, a hașli, a hăli, a horșchi, a îmbrățișa, a întoarce, a întoarce cu acul (pe cineva), a întoarce (pe cineva) de gologani, a înțepa, a juli, a-i lăsa (cuiva) doar de zugrăvit, a lăsa (pe cineva) inginer, a lăsa țuț, a lua caleaua / canciogul, (d. hoții care au o sursă legală de venituri) a lucra extern, a mangli, a mătura locul, a mușca, a palma, a panacota, a panghi, a pașli, a paște, a pescui, a pișca, a prădui, a pune cazmaua / mâna, a pungăși, a răcui, a sălta, a sălta în laterală, a sălta ploconul, a sări (pe cineva) din portofel, a servi, a servi (pe cineva) la flanc, a sfeterisi, a speria, a șparli, a șpringui, a șterge, a șterpeli, a șuti, a o trage groasă, a tira, a trosni, a umbla cu lama, a umbla prin chimire, a umfla, a ușchi, a vămui, a vântura mălaiul, a zuli.

a lucra extern expr. (d. hoții care au și o sursă legală de venituri) a fura în timpul liber.

PUTERNIC, -Ă, puternici, -e, adj. 1. Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. Vițelul... crescuse, sub îngrijirea lui, mare și puternic. V. ROM. decembrie 1951, 203. Acum cred că mă cunoști... și de bătrîn și de tinăr, și de slab și de puternic. CREANGĂ, P. 197. Mă simt, zău,. încă puternic cît un tun. ALECSANDRI, T. II 64. ◊ (Despre părți ale corpului) Puternicele brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. 2. (Despre facultăți sau manifestări ale ființelor) Tare, intens, rezistent. I se păru că aude plînset, plînset puternic de țăran. SAHIA, N. 90. Poetul nu află, în puternica sa închipuire, alte imagine mai potrivite. ODOBESCU, S. III 34. Am un viers femeiesc, Seamănă a haiducesc Și, puternic la cîntat, Se aude-ndepărtat. TEODORESCU, P. P. 632. ◊ (Adverbial) Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. ♦ (Despre sunete sau despre glas) Care se aude pînă (sau de) departe, răsunător, tare; (despre lumină sau surse de lumină) viu, intens. Pe marginile drumului, într-un soare puternic, curgeau pîraie grăbite. SADOVEANU, O. VII 210. A strigat o dată cu glas puternic. CREANGĂ, P. 91. Buzduganul căzînd se izbi de o poartă de aramă și făcu un vuiet puternic și lung. EMINESCU, N. 6. ◊ (Adverbial) În lumina slabă, figurile lor liniștite sub căciulile de oaie se zugrăveau puternic. SADOVEANU, O. I 374. ♦ (Despre senzații, sentimente) Care impresionează în mod deosebit, adînc, pătrunzător. Miros puternic. Entuziasm puternic. ◊ Fig. Puternica ta liră... A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. ALEXANDRESCU, M. 27. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. Narcotic puternic. Purgativ puternic. 3. (Despre unelte, mașini etc.) Care posedă o forță mecanică sau motrice însemnată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă energie mare. Motor puternic. 4. Fig. (Despre oameni) Care impune prin însușirile, situația sau rolul său; care are influență, autoritate; care deține putere. [Victor Hugo] a fost cel mai înzestrat, mai divers și mai puternic dintre poeții lirici francezi. SADOVEANU, E. 225. Părinții mei voiau să facă din mine un om de lume – un advocat, un inginer, un om puternic. GALACTION, O. I 56. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prim pregiurul lui și-i supuse. ISPIRESCU, L. 11. ♦ (Substantivat, m.; de obicei la pl., cu nuanță ironică; și în expr. puternicii zilei, puternicii pămîntului) Persoane însemnate care ocupă un loc de frunte în societatea pe clase, care fac parte din clasele dominante. Știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. 5. (Despre organe sau organizații social-politice) înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. Statul democrat-popular este puternic prin conștiința maselor, prin activitatea și inițiativa creatoare a poporului. SCÎNTEIA, 19S3, nr. 2784. ◊ (Adverbial) Canada a devenit în ultimul timp o țară puternic industrială. RALEA, O. 119. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic, valoros. Argument puternic. Motiv puternic.

proveniență sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ni-en~ / V: (înv) ~nan~, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr provenance, it provenienza] 1 Loc de unde vine sau provine¹ (3) cineva sau ceva. 2 Sursă de unde vine sau provine¹ (2) ceva. 3 (Pex) Origine. 4 (Nob) Ceea ce vine sau provine¹ (1) de undeva.

VENIT¹ ~uri n. 1) Volumul surselor materiale sau bănești care îi revine unui stat, unei întreprinderi, unui particular etc. pe o anumită perioadă de timp. ◊ ~ național totalitate a bunurilor obținute în economia națională într-o anumită perioadă de timp. /v. a veni

VIOLENT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu violență, cu intensitate mare; puternic, intens. În cuvintele cu care-i recomandă pe iubita sa, se arată lot vîrtejul de simțiminte violente ce-i rup inima. GHEREA, ST. CR. III 282. Ieri a fost cald; astăzi, ploaie și pîclă, după o furtună violentă. CARAGIALE, O. VII 12. Un vînt rece și violent începu să bată de la coasta Europei. BOLINTINEANU, O. 270. (Adverbial) Un cîine începu să latre violent. CĂLINESCU, E. O. I 124. ♦ (Despre culori, lumină, surse de lumină) Intens, viu, puternic, tare, țipător. Îmi aduc aminte de-o întîmplare care a rămas pentru totdeauna zugrăvită în culori violente dinaintea ochilor mei. SADOVEANU, O. VIII 128. Trecea la colțuri cu lămpile violente de cinematograf. C. PETRESCU, Î. II 158. Culori violente scot în iveală siluete mișcătoare de femei. ANGHEL, PR. 173. ◊ (Adverbial) Nu vor obține, cu tablourile lor, nici cel puțin întîietatea asupra unei gravuri violent colorate. MACEDONSKI, O. IV 106. 2. (Despre oameni și despre caracterul lor) Care are accese de furie, care se lasă condus de mînie, care se aprinde ușor, se înfurie repede, are manifestări nestăpînite; coleric, impulsiv, furtunos, năvalnic. Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – ești violent. CARAGIALE, O. III 128. ◊ (Adverbial) Mișu, subțirel și slăbuț, în picioare, gesticula violent, ca și cum s-ar fi luptat cu întunericul. REBREANU, R. I 65. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează violență, impulsivitate, nestăpînire, agresiune. Clopotul suna stins printre glasuri violente. DUMITRIU, N. 41. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. Era un copac putred, trunchiul era prea slab, ca să mai țină coama. Ce mai trebuiau lovituri violente? CARAGIALE, O. III 153. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de o rană, de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingindu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morți în spitale; unii loviți de moarte violentă. BART, S. M. 77.

STINGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge. 1. Încetare a arderii unui foc, a unei flăcări. [Flacăra] clipește-abia din cînd în cînd Cu stingerea-n bătaie, Lumini cu umbre-amestecînd Prin colțuri de odaie. COȘBUC, P. I 191. (Cu pronunțare regională) În stîngerea flăcărilor, o tăcere mare ne învălui pe toți ca o taină. SADOVEANU, O. VII 349. 2. Întrerupere a unei surse de lumină, dispariție a unei lumini; apusul soarelui. Și-n stîngerea de soare Părea un chip din basmuri. COȘBUC, P. I 186. Duce-m-aș fără-ncetare, Ca vulturul să pătrund Peste-a ochilor hotare Orizonul fără fund. Să văd stingerea de soare În adîncul ocean Ș-a lui coamă arzătoare Răsărind ca un volcan. ALECSANDRI, P. II 128. ◊ (Poetic) Înainte de stingerea asfințitului, începură să se strîngă în adunarea de la școală. MIHALE, O. 518. ♦ Semnal prin care se anunță într-o cazarmă trecerea la odihna de noapte; timpul cînd se dă acest semnal. (Cu pronunțare regională) Sara pînă tîrziu, cînd tremura în noaptea de-afară fiorul stîngerii, se auzea ca dintr-o hrubă murmurul teoriei. SADOVEANU, O. VI 255. 3. Moarte. Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă! EMINESCU, O. I 116. ♦ Dispariție, pieire. (Cu pronunțare regională) O căzut pe biata Moldova... toate rălele ce pot aduce stîngerea unui neam întreg. ALECSANDRI, T. II 9. ♦ Dezastru, prăpăd. Să nu care cumva să te muște șarpele de inimă să te duci acolo, că e stingere de tine. ISPIRESCU, L. 278. 4. Încetare a unei obligațiuni, a unei acțiuni penale, a unui împrumut, a unui privilegiu. S-a acoperit numai de banii împrumutați, dînd acestuia un venit sigur pentru stingerea datoriilor. CĂLINESCU, E. 20.

A SE CONTAGIA mă ~ez intranz. A se îmbolnăvi, venind în contact cu o sursă de infecție; a contacta o boală; a se infecta; a se contamina; a se molipsi; a se umple. /<fr. contagier

A SE CONTAMINA mă ~ez intranz. A se îmbolnăvi, venind în contact cu o sursă de infecție; a contracta o infecție; a se contagia; a se infecta; a se molipsi; a se umple. /<fr. contaminer, lat. contaminare

A CONTRACTA² ~ez tranz. 1) (maladii) A prinde, venind în contact cu o sursă de infecție. 2) (deprinderi, sentimente) A căpăta prin anumite eforturi; a obține; a dobândi; a căpăta. /<fr. contracter, lat. contractare

A SE INFECTA mă ~ez intranz. 1) A se îmbolnăvi venind în contact cu o sursă de infecție; a contracta o infecție; a se molipsi; a se contagia; a se contamina. 2) fig. A decădea din punct de vedere moral; a duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se destrăbăla; a se desfrâna; a se deprava; a se strica. /<fr. infecter

A SE MOLIPSI mă ~esc intranz. 1) A se îmbolnăvi venind în contact cu o sursă de infecție; a contracta o boală contagioasă; a se contamina; a contagia; a infecta; a se umple. 2) fig. A căpăta anumite deprinderi (rele) sub influența cuiva. /<ngr. mólepsa

A SE UMPLE mă umplu intranz. 1) (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A se acoperi parțial sau peste tot. ~ tot de grăsime. ~ de cornuți. 2) fig. (urmat de denumirea unei boli) A se îmbolnăvi venind în contact cu o sursă de infecție; a se molipsi; a se infecta; a se contamina; a se contagia. 3) fig. A fi cuprins total. ~ de ciudă. ~ de bucurie. /<lat. implere

BENEFICIU s. n. 1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligații. 2. folos, profit, câștig. ♦ ~ de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune. ◊ venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare. ♦ sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva verificării. (< lat. beneficium, fr. bénéfice)

PTAH (în religia egipteană), personificare a forței creatoare a Universului, sursă a tot ce este viu. Protector al artelor și meșteșugurilor. Inițial o zeitate locală a Memphis-ului, capitala Egiptului începând cu prima dinastie. Identificat de greci cu Hefaistos.

MARE¹, mari, adj. 1. (Indicînd dimensiunea; în opoziție cu mic) Care depășește dimensiunile obișnuite, care întrece măsura mijlocie. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, P. I 48. Ghemele tari și mari ca bostanii. RETEGANUL, P. I 57. Literă mare = literă folosită în mod obișnuit ca inițială a substantivelor proprii și a cuvintelor cu care începe o frază. Degetul cel mare = degetul cei mai gros, format numai din două falange (și care, la mînă, se poate opune celorlalte degete). Cuprinzîndu-și tîmplele între degetul cel mare și arătător, se gîndea la ceva. GALAN, B. I 54. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. [Evantia] deschise ochii mari cătînd în jurul ei cu spaimă. BART, E. 205. Cît toate zilele de mare v. zi. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa pe cineva dezamăgit, cu buzele umflate. Pupăza... își ia apoi drumul în zbor spre Humulești și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitîndu-mă după dînsa. CREANGĂ, A. 57. A fi (sau a umbla) cu capul mare = a fi încrezut, a-și da aere. ◊ (Adverbial; în legătură cu «a măcina», «a pisa») Sarea era tot atît de vînătă ca zahărul, pisată mare. C. PETRESCU, Î. II 166. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast, larg. O țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Apa... în mari cercuri se-nvîrti. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Fig. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În mare = a) după un plan vast, în proporții vaste. Începu să facă, în tovărășie, negoț în mare și cu străinătatea. CAMIL PETRESCU, O. II 65; b) în linii generale, în rezumat. În linii mari v. linie. ♦ (În opoziție cu jos, scund) Înalt. Un deal mare ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ♦ (În opoziție cu scurt) Lung. Fată cu cosița mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ Încăpător, cuprinzător, spațios, voluminos. Au împlut un sac mare, mare. SBIERA, P. 184. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Casa cea mare = camera cea mai frumoasă dintr-o casă țărănească, destinată oaspeților. ♦ (Despre cursuri de apă; în opoziție cu îngust, mic) Lat, adînc. Era o apă mare, ca Dunărea, ori poate și mai mare. RETEGANUL, P. II 11. 2. (Indicînd cantitatea, numărul sau intensitatea; în opoziție cu puțin, mic, redus) Mult, îmbelșugat, bogat, abundent, în cantitate însemnată; numeros. Lisa își săpase albie prăpăstioasă, iar la viituri mari, puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C, 5. O ceată mai mare de fete Au prins pe flăcăi, mai puțini. COȘBUC, P. 11 47. Se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla. Apa venise mare. În munte se topeau încă nămeții. C. PETRESCU, Î. II 174. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Puternic, intens. Fă lampa mai mare! 3. (Despre diviziuni de timp; în opoziție cu scurt) De lungă durată, lung. Făcu noaptea aceasta să fie de trei ori mai mare. ISPIRESCU, U. 16. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73. Că ziua cîtu-i de mare Nime gînd ca mine n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 4. (Purtînd accentul în frază, adesea precedînd substantivul) În grad înalt, intens, adînc, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el. SADOVEANU, M. C. 7. Marea înzestrare auditivă a lui Caragiale a fost una din rădăcinile artei lui. VIANU, S. 114. Mă, dă drept să-ți spun că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, O. A. 150. ◊ Mare viteză v. viteză. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul v. drag. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare dragul (sau mila, rușinea, necazul etc.) = (a-i fi cuiva) foarte drag, foarte bine, foarte plăcut (milă, rușine, necaz etc.). Și-n mijloc el, mai mare dragul. COȘBUC, P. I 241. Ți-i mai mare dragul să te duci la el. CREANGĂ, A. 19. Ziua-mare = moment al dimineții cînd soarele a răsărit de mult, cînd lumina începe să devină intensă. Cînd am deschis ochii, era ziua-mare. NEGRUZZI, S. I 60. Ziua în amiaza-mare v. amiază. Îndata-mare v. îndată. ♦ (Despre sunet, glas; în opoziție cu slab, stins) Tare, puternic, ridicat. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. VII 28. Și-n glas mare îți urăm... Ani mulți. ALECSANDRI, P. II 110. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glasul ridicat, tare, strigînd. Striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. A fi cu gura mare = a fi certăreț. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic, aspru. Ger mare. ▭ Țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. Vînt mare Se rădică. CONACHI, P. 265. ♦ (Adverbial, popular) Din cale-afară, peste măsură, tare. A să fie Mare mult omor! ALECSANDRI, P. I 54. Mare posomorîtu-i. id. T. 138. 5. (Despre ființe; în opoziție cu tînăr) Adult, matur, major, vîrstnic; (la comparativ) mai în vîrstă, mai bătrîn. Tu să te supui mie, căci îți sînt frate mai mare. SADOVEANU, M. C. 17. Și-oi ajunge să-mi cresc copiii, să mi-i văd mari și voinici. MIRONESCU, S. A. 37. Aici nu sîntem la leș ca să mă iei în rîs. Acu-s mare!. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Fată-mare v. fată. Mamă-mare v. mamă. Coană-mare v. cucoană. Socru-mare v. socru. ◊ Tată-mare v. tată. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni adult, matur. Dragii mei copii, v-ați făcut mari. ISPIRESCU, L. 33. ◊ (Substantivat) Ba mai bine îi dau eu una peste bot ca să nu se amestece în vorba ălor mari. SADOVEANU, M. C. 6. ◊ (Expr.) Cu mic cu mare v. mic. 6. Vestit, renumit, ilustru. Viața marelui nostru poet Mihail Eminescu a fost nefericită și scurtă. SADOVEANU, E. 75. ◊ (În componența unor nume proprii) Ștefan cel Mare. Alexandru cel Mare. 7. (În opoziție cu inferior, de jos, subaltern) Care ocupă un rang superior într-o ierarhie; puternic, sus-pus. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. Șădea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ◊ Expr. Mare și tare = puternic, influent. Iară mare și tare-i în comună primarele. C. PETRESCU, Î. II 11. A se ține mare = a fi mîndru, fudul, semeț. A călca a mare v. călca. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. ◊ (Substantivat) Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. EMINESCU, O. I 165. (Expr.) Mai-marele = șeful, superiorul. A luat poziție de drepți dinaintea mai-marilor, așa cum se ia la armată. PAS, L. II 24. Mai-marii lui văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. CREANGĂ, P. 297. ◊ (Precedînd denumirile de dregători din trecut, arată treapta cea mai înaltă a dregătoriilor respective) Mare ban, mare logofăt. ▭ Călărime, supt comanda marelui paharnic. BĂLCESCU, O. I 13. ♦ (Despre familie, nume, neam) Nobil, ales, făcînd parte din protipendadă. De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. 8. (În opoziție cu de rînd, obișnuit) Important, de seamă, hotărîtor. Lupta cea mare se va da odată. SAHIA, N. 40. Prînzul cel mare v. prînz. Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Săptămîna mare = săptămîna care precedă imediat sărbătoarea paștilor la creștini. Strada mare = nume dat în orașele de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte umflate, vorbe fără miez, bombastice, promisiuni goale. Aceia care vorbe mari aruncă. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. Cu mare ce v. ce. Mare lucru v. lucru (III 2). ♦ (Despre onoruri, glorie) Deosebit, ales, înalt. Fură bine dăruiți și trimiși înapoi cu mare cinste. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ (Despre obiecte; în opoziție cu ieftin, neînsemnat) De preț, valoros, scump. Cu mari daruri l-au dăruit. CREANGĂ, P. 102. ♦ Uimitor, extraordinar. Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241.

puternic, ~ă [At: CORESI, EV. 40 / V: (îrg) pot~, (îvr) ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: putere + -nic] 1 a (D. oameni, d. trăsături ale caracterului lor) Capabil să facă ceva prin forța capacității intelectuale și psihice Si: (înv; liv) potent, (înv) putincios (1). 2 a (D. oameni sau d. caracterul lor) Caracterizat prin dârzenie, tenacitate, fermitate. 3 a (Îvr) Bun cunoscător al... 4 a (Înv) Care are forță de convingere. 5 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Care are o mare forță fizică sau o construcție robustă Si: (înv; liv) potent, (înv) puteros (1), putincios (2), (reg) putut, tare, vânjos, viguros. 6 a (Pex; rar) Sănătos. 7 a (D. părți ale feței oamenilor) Pronunțat. 8 a (D. lucruri) Solid. 9 a (D. mașini, unelte etc.) Care posedă o forță mecanică sau motrice însemnată. 10 a (D. oameni, organe, organizații social-politice etc.) Care (se) impune prin rolul său, prin calitățile sale, prin inteligența sa etc. Si: (înv; liv) potent (2), (înv) putincios (4). 11 a (Înv; îla) ~ de bani Înstărit. 12 sm (D. oameni; lpl; art) Persoană care deține un loc de frunte într-o ierarhie, într-o comunitate socială. 13 a (Bis; cu referire la divinitate) Atotputernic (2). 14 sm (Bis) Dumnezeu. 15 smp (Bis; înv; art) Totalitate a îngerilor. 16 sfp (Mtp; art) Iele. 17 a (D. țări, organizații statale, populare, națiuni etc.) Înzestrat cu mare forță organizatorică, politică, militară etc. Si: (înv; liv) potent (1), (înv) putincios (8). 18 a (Spc; d. forțe armate; prc d. membrii unor forțe armate) Care are o mare capacitate de luptă. 19 a (Îvr) Excepțional. 20 a Care nu poate fi pus la îndoială Si: temeinic, solid. 21 a Esențial. 22 a Care se manifestă cu intensitate Si: intens, tare, viu. 23-24 a, av (D. lumină, surse de lumină, fenomene ale naturii etc.) (Care este) intens. 25 a (Rar; d. anotimpuri) În miezul... 26-27 a, av (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens. 28-29 a, av (D. stări patologice, simptome etc.) (Care evoluează) rapid. 30-31 a, av (D. acțiuni, manifestări, însușiri etc. ale ființelor) (Care are sau se produce) cu o mare forță. 32-33 a, av (Rar; d. privire) (Care este) pătrunzător. 34 a (D. ape curgătoare, izvoare etc.) Care curge, țâșnește cu forță și debit bogat. 35 a (D. substanțe chimice, medicamente etc.) Care acționează imediat și cu efect. 36 a (D. creații literare, artistice etc.) Care are caracter mobilizator. corectat(ă)

quinoa s. f. (cuv. amerind.; bot.) ◊ „Quinoa – o supercereală a viitorului? O cereală mai puțin cunoscută – quinoa – de proveniență sud-americană, ar putea constitui [...] o sursă extrem de promițătoare de hrană.” Sc. 28 VII 77 p. 6 [pron. chinoa] (cf. fr. quinoa)

scăpăra¹ vi [At: BIBLIA (1688), 38¹/49 / Pzi: scapăr / E: nct] 1 (D. oameni) A lovi cremenea cu amnarul și a scoate scântei (pentru a aprinde iasca sau fitilul) sau a freca între ele alte ustensile (ori părți ale unei ustensile) de aprins focul. 2 (D. oameni) A scoate scântei ori a aprinde focul scăpărând (1). 3 (Îe) Cât ai ~ din amnar (Într)-o clipă. 4 (Pgn; d. corpuri dure) A scoate scântei prin lovire. 5 (Rar; îe) A-i ~ fălcile A mânca foarte lacom. 6 (Îe) Fuge (sau aleargă) de (îi) scapără picioarele (sau călcâiele, potcoavele, etc.) Fuge foarte repede, din toate puterile. 7 (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) picioarele (sau călcâiele) sau a ~ din picioare A azvârli, a arunca picioarele în toate părțile, a lovi din picioare. 8 (Îae) A bate din picioare de neastâmpăr, de nerăbdare. 9 (Îae) A fi extrem de nerăbdător sau de dornic. 10 (Reg; îe) Scaperi în... Se spune despre un teren pietros, nisipos, neproductiv. 11 (Îae) Se spune despre cineva care e foarte sărac. 12 (Îe) A-i ~ buza (de ceva) A dori, a avea nevoie foarte mult de ceva. 13 (Rar; pgn; d. corpuri incandescente) A scoate flăcări, scântei (în timp ce arde). 14 (Mai ales despre surse de lumină) A produce o lumină mai puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Vz a licări, a luci. 15 (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a sclipi, a scânteia Vz a străluci. 16 (Pop) A fulgera (1). 17 (Reg; d. stele) A cădea (lăsând pentru puțin timp o dâră luminoasă). 18 (Mar; Trs; pan) A clipi (din ochi). 19 vt (C. i. indică surse de lumină) A împrăștia în mod intermitent (și cu intensitate). 20 (D. ochi, privire; adesea urmat de determinări care arată cauza ori felul) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Vz a luci, a scânteia (5), a sclipi. 21 (D. ochi, privire; adesea urmat de determinări care arată cauza ori felul; pex) A simți (brusc) o senzație intensă (de durere), de obicei exteriorizată în privire. 22 (Rar; îe) A-i ~ gura A avea o senzație de usturime intensă. 23 (D. oameni; determinat prin „din ochi”) A avea o privire strălucitoare, vie, care trădează un sentiment puternic, a privi pătrunzător Si: a scânteia (5). 24 (Fig; d. idei, imagini, sentimente) A se ivi brusc, fulgerător (și pentru scurt timp). 25 (Fig; d. idei, imagini, sentimente) A se exterioriza cu intensitate, cu violență Si: a izbucni. 26 (Rar; d. ființe) A dori intens ceva. 27 (Rar; fig; d. ființe) A fremăta.

viu, vie adj., subst. I adj. 1 (despre ființe; în opoz. cu „mort”) Care se află în viață, care trăiește; care este înzestrat cu viață. Numărul statuilor ar întrece în oraș populația vie (CĂL.). ◊ Loc.adj., adv. De viu = fiind încă în viață, trăind. Au îngropat de vii pe soldați după ce-i silise mai întîi să-și sape singuri gropile (E. LOV.). Δ expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decît poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Pe viu = (în mod) direct, nemijlocit. A constata pe viu cîte tulburătoare afinități... există între cele două limbi (PER.). ◊ expr. Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. (A fi) mai mult mort decît viu = a fi într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). Cică aici ar fi adus pe un miner strivit de stîncî,... era mai mult mort decît viu (AGÂR.). A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pîmînt) v. băga. 2 (bis.; despre Dumnezeu) Care este etern, nemuritor, veșnic. Să piei din casă, tălanițo, căci pe viul Dumnezeu, te omor (FIL.). II s.m., s.f. 1 Persoană care trăiește; om în viață. Straja morților, ți-a înăsprit sufletul pentru cei vii (VLAH.). ◊ Loc.adj. Între vii = (despre acte juridice) care are valabilitate, putere executorie numai în timpul vieții părților contractante. Loc.adj., adv. Pe viu = a) așa cum se prezintă în realitate, în viață, direct, nemijlocit; b) (în pictură) după natură, avînd ca model realitatea înconjurătoare. ◊ expr. Morții cu morții (și) viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude, a unui prieten etc. sau ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi și ca îndemn de a se îngriji de cei rămași. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre cineva bolnav care nu moare, nici nu se însănătoșește. A lua (și) de pe (sau de la) viu (ori vii) și de pe (sau de la) mort (ori morți), se spune despre cei lacom, hrăpăreți. A fi mort între vii = a fi ca și mort. A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre vii = a muri. A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) = a omorî. A da cu mort peste viu v. mort. 2 (înv.) Făptură, ființă care este în viață; totalitatea viețuitoarelor de pe pămînt; spec. totalitatea oamenilor de pe pămînt. E mumă tuturor viilor (BIBLIA 1688). III adj. (despre celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa; a cărui funcționare face posibilă viața. Capacitatea de expansiune și multiplicare a materiei vii fiind enormă (CĂL.). ♦ (despre plante sau despre părți ale lor) Care este în plină vegetație, care este viguros, plin de sevă, sănătos, verde. Mirosea a lemn proaspăt și viu (VOIC.).* Gard viu v. gard. Pătură vie v. pătură. IV adj. (despre părți ale corpului, organe, carne etc.) Care aparține unei ființe în viață. Trupul meu tînăr și alb, cu sînge viu și bogat (PAPAD.). ◊ Rană vie = rană a unui organism în viață care sîngerează, de pe care s-a luat pielea. Carne vie v. carne. Δ Trafic cu (sau de) carne vie v. carne. ◊ expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie v. carne. V adj. Care persistă, care se menține, care dăinuie încă. Ele sînt momente încă vii ale picturii noastre monumentale (OPR.). ♦ (despre cuvinte, limbă etc.) Care este expus, comunicat oral; care este în circulație. Amintirile și poveștile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului (SADOV.). ◊ Limbă vie v. limbă. ◊ Loc.adv. Prin (sau cu) viu grai v. grai. ♦ (despre sufixe) Care este productiv. VI adj. (cu sens intensiv) 1 (despre ființe) Care este plin de viață, de energie, de neastîmpăr; cu mișcări iuți, vioaie; vioi, sprinten. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor (CA. PETR.). ♦ (despre ochi, privire etc.) Care denotă vioiciune, energie, inteligență; ager, vioi. Ne aștepta un bătrîn înalt și impunător, cu... niște ochi vii și însuflețiți (VOIC.). ♦ (despre gîndire, imaginație, inteligență) Care se manifestă cu promptitudine, cu rapiditate, în mod spontan. Are o inteligență vie. ♦ (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care se produce cu repeziciune, cu intensitate, cu însuflețire; care este plin de dinamism, energic. E aplaudată... cu o vie participare la cei din salon (CA. PETR.). ◊ (adv.) Eminentul tînăr a fost viu felicitat (CAR.). 2 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc. ale oamenilor) Care se manifestă cu intensitate și persistență; intens, puternic. Îl cuprindea o vie îngrijorare (SLAV.). ♦ (despre discuții, comentarii, discursuri etc.) Care este animat, aprins. Mi-a răspuns într-un discurs cam viu (MAIOR.). 3 (despre creații, realizări ale oamenilor) Care este expresiv, convingător, viabil; care evocă ceva în imagini sugestive; care animă, care dinamizează. Are o replică vie, spumoasă, presărată cu accente umoristice (PER.). ◊ Tablou viu v. tablou. 4 Care este conform unui fapt real, concret, palpabil sau care este alcătuit din fapte reale; adevărat, autentic; elocvent. El... totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare (m. I. CAR.). 5 (despre ape) Care curge repede. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră (EMIN.). ◊ Apă vie v. apă. 6 (despre foc) Care arde cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron (SADOV.). ◊ (adv.) Focurile ard viu (CA. PETR.). 7 (despre lumină, ext., despre surse de lumină) Care strălucește cu intensitate; care este tare, puternic, strălucitor, orbitor. Cînd intrarăm în sufragerie... ne izbi deodată lumina vie a luminărilor (SADOV.). ♦ (despre culori) Care este intens, aprins; strălucitor. ♦ (despre obiecte) Care are o culoare intensă, bătătoare la ochi. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii (EMIN.). 8 (despre voce, sunete, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică, tare; care impresionează. A prins să sune sunet viu (COȘB.). (despre muzică, melodii) Care are un ritm accelerat și antrenant. ♦ (despre ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 9 (despre aer) Care este curat, proaspăt, tare. Stejarul cel drept crește pe munte în aer viu (ALECS.). 10 (despre mirosuri) Care este pătrunzător, puternic. Condurașul... trimite o aromă vie, proaspătă (IORGA). 11 (despre corpuri, elemente din natură etc.) Care se mișcă sau se deplasează într-un ritm rapid, care este mobil. A iubitei mele frunte cu vii umbre colora (ALEX.). ◊ Operă vie v. operă. ♦ (despre mișcare, deplasare) Care este iute, rapid. Era o unduire vie de sute de culori (VOIC.). 12 (despre fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce, se propagă cu rapiditate. Se observă o căldură vie și lumină (MARIN). 13 Care este caracteristic sau esențial pentru viață; în care rezidă viața; vital. Creaturile primesc impulsul viu (ȚOIU). VII s.n. 1 Forță vitală, viață. A-nvîrtit pumnalul-n carne să se scurgă viul tot (COȘB.). ◊ Loc.adj. În viu = (despre carne) care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 2 (reg.; art.; predomină ideea de mijloc, de parte centrală) Viul nopții = miezul nopții. Viul focului = porțiune a focului unde acesta arde mai intens; toi. Viul codrului (sau pădurii) = mijlocul unui codru, al unei păduri. Viul apei (sau de apă) = albia unei ape curgătoare; loc în albia unui rîu unde apa este adîncă și repede. • pl. vii. /lat. vivus, -a, -um.

înregistrare. Captarea, păstrarea și apoi redarea sunetelor a preocupat omenirea din timpuri îndepărtate; în sec. 16, fizicianul it. Giambattista della Porta își imagina că vorbele pot fi închise în cilindri de plumb, care apoi redeschise dau drumul cuvintelor. De la imaginație s-a trecut la realizarea unor jucării și mecanisme cântătoare în sec. 17 (boîtes à musique, harfonela, chardifon, polifon, eufoniu, simfonion – v. mecanice, instrumente). În sec. 19, apar „turcoaia vorbitoare”, construită de mecanicul germ. Faber (1841), funcționând pe baza unui mecanism cu foale, și apoi un aparat imaginat de muncitorul tipograf Edmond-León Scott, fonoautograful, care consta dintr-un cilindru acoperit de funingine pe care se înscriu curbe corespunzând vibrațiilor* provocate unei membrane de către o sursă sonoră. Cu anul 1877 începe adevărata istorie a î. și reproducerii sunetelor – odată cu apariția fonografului cu cilindru imaginat de Charles Cros (în Franța) și Thomas Alva Edison (în S.U.A.). Această invenție va duce mai departe la apariția gramofonului*, a patefonului, a pick-up-ului, a î. pe disc*. În anul 1898 însă fizicianul danez Valdemar Poulsen se gândește la posibilitatea î. sunetelor pe cale electromagnetică și deschide astfel drumul î. electromagnetice, a magnetofonului* și celorlalte aparaturi adiacente, integrate procesului de î. și redare sonoră. În 1900, V. Poulsen publică, în revista Annalen der Physik, principiul telegrafonului său: de la un microfon*, vibrațiile sonore erau transformate în impulsuri electrice, care cu ajutorul unui electromagnet se imprimau pe o sârmă de fier, deplasată manual prin fața acestui dispozitiv. La expoziția internațională de la Paris (1900), V. Poulsen primește Marele premiu pentru telegrafonul inventat. În 1920, Dr. Stille a obținut succese in acest domeniu folosind o sârmă de oțel, apoi Pfleumet din Dresda (1928) a construit un aparat care, în locul sârmei de oțel, avea o panglică de hârtie impregnată cu granule de fier, servind drept suport al î. În 1935, s-a construit un dispozitiv care folosea în locul benzii de hârtie o peliculă de celuloid pe care erau impregnate granule de fier (precursoare ale benzii magnetice actuale), astfel născându-se așa-zisul magnetofon. Calitatea reproducerii sunetelor la acest magnetofon era egală cu calitatea reprodusă de o placă de patefon. În perioada respectivă, î. magnetice au fost întrebuințate în egală măsură cu plăcile de patefon. Printr-o întâmplare fericită (1941), lucrând cu un amplificator defect, Dr. von Braunmühl și Dr. Weber au reușit să pună la punct un nou procedeu de î. numit Hochfrequenzvormagnetisierung, adică premagnetizare cu înaltă frecvență. Laboratoarele AEG – Telefunken, la Berlin, au perfecționat procedeul și au pus la punct primul magnetofon profesional. Astfel, î. magnetică se perfecționează continuu, aparatura tehnică de î. și redare, amplificarea ajungând la un înalt nivel de tehnică, realizând î. de înaltă fidelitate și putându-se obține efecte sonore deosebite. Î., care era la început doar un mijloc de a reproduce o sursă sonoră (voce vorbită, muzică), este folosit pentru realizarea muzicii însăși (muzica electronică*). Tehnica folosirii muzicii preînregistrate în concerte (1), fie singură, fie susținând un alt comentariu muzical „pe viu”, precum și dialogul dintre muzica produsă de sursele tradiționale și cele electronice [uneori canonul (4) între muzica „pe viu” și înregistrarea ei, imediat redată – v. playback] au pătruns curent în practica muzicală componistică, determinând o nouă direcție a dezvoltării acesteia în sec. 20.

VIU², VIE, vii, adj. 1. (În opoziție cu mort) Care e în viață, care (mai) trăiește. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. Să nu mai știu De sînt mort sau de sînt viu. ALECSANDRI, P. 102. Cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții ii mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (În opoziție cu limbă moartă) Limbă vie = limbă care se vorbește și care evoluează; limbă în circulație. Limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici. SADOVEANU, E. 35. Amintirile și povestirile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului, ridicată la un înalt potențial artistic. id. ib. 97. ◊ Loc. adj. De viu = fiind încă în viață, trăind încă. Chinul ăsta cum se cheamă, Cînd de viu ești în mormînt? COȘBUC, P. II 10. Amîndoi se pierd de vii În codri merei pustii. ALECSANDRI, P. II 90. Cine face orz din grîu, Să-l mînce viermii de viu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. Îl mănîncă viermii de viu, se spune despre cineva extrem de leneș sau de neîngrijit, de murdar. ◊ Expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu î a supune pe cineva la chinuri, jupuindu-l; fig. a jefui, a jecmăni pe cineva; a fi fără milă față de cineva. V. jupui. A îngropa (pe cineva) de viu sau a băga (pe cineva) de viu în mormînt (sau în groapă, în pămînt) v. băga (I 2). A mînca (pe cineva) de viu v. mînca (1). Viu-viuț (sau -viuleț)= chiar viu, într-adevăr viu; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia vie-viuliță, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Căprioara ce-o împușcase fugea vie-viuliță. ȘEZ. VII 50. Viu sau mort = în viață sau mort, în orice stare s-ar afla, oricum ar fi. Mai mult mort decît viu v. mort (1). ◊ (Substantivat) Cu viii nu mai am de-a face de mult. MACEDONSKI, O. I 32. Părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luînd și de pe viu și de pe mort... el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. (Expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune celor care se consolează greu de pierderea unei persoane dragi, neglijîndu-și interesele. Morți cu morți și vii cu vii, Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. ♦ (În opoziție cu inert, neînsuflețit) Care este dotat cu viață, p. ext. cu simțire, cu mișcare; însuflețit. Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, N. 36. Harabagia... e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos. CREANGĂ, P. 107. Eu sînt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. Inventar viu v. inventar. Gard viu v. gard (1) Carne vie v. carne (1). Rană vie = rană deschisă, care sîngerează. Îl legă în pat, și-l bătu, și-l crestă cu iataganul de i-a făcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. VIII 236. Argint viu v. argint (3). 2. (În concepția creștină, despre dumnezeu) Care trăiește în veci; etern, nemuritor. Mă jur pe viul dumnezeu și pe stema mea de împărat că... îi voi da pe fata mea. ISPIRESCU, L. 378. 3. Plin de viață, de neastîmpăr, cu mișcări, iuți, vioaie. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. ♦ Cu reacțiuni viguroase, prompte, firești; plin de vitalitate, dinamic. Duduie, să știi că de dala asta te admir eu, pentru că urăști, iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. IBRĂILEANU, A. 751 ♦ Expresiv, animat. Mesenii încîntați Rămas-au – Atît era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui. ALECSANDRI, T. II 100. 4. (Despre plante) Viguros, sănătos; verde. Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. ALECSANDRI, P. P. 35. ♦ (Despre ape) Care curge vioi, repede. Iată punțile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I 8. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ♦ (Rar, despre aer) Curat, proaspăt, răcoros. Stătură toți trei în picioare în aerul viu, trezit, tare, desprimăvărat. DUMITRIU, N. 21. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron. SADOVEANU, O. VIII 214. 5. (Despre zgomote și despre sursele zgomotelor) Răsunător, puternic. A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Tunetul prin bubuire viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. ♦ (Despre lumină, p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. O lumină vie se deschisese într-o clipă cătră sale în ceață, cătră apele împrăștiate ale Moldovei. SADOVEANU, O. IV 486. Era un soare viu ca de cristal apos. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, N. 55. ◊ (Adverbial) Și cît de viu s-aprinde el [luceafărul] în orișicare sară. EMINESCU, O. I 168. ♦ (Despre culori, p. ext. despre obiecte colorate) Aprins, strălucitor. Îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins și de culorile vii și minunate pe care le-am șters, în glumă, de pe aripile lor. STANCU, D. 24. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii. EMINESCU, O. IV 165. ◊ (Adverbial) Raze de soare scînteiau în mătăsuri și dantele viu colorate, răspîndite în neorînduială pe mese. SADOVEANU, O. VIII 39. Sînt păduri de portocale Ce s-acoper viu cu flori. ALECSANDRI, P. III 130. ♦ (Despre ochi, priviri) Care strălucește de vioiciune, de inteligență; ager, vioi. Privea țintă numai cu ochii lui vii și zîmbea cu zîmbetul lui misterios. SADOVEANU, O. VII 77. Pe figura lui negricioasă, cu privirea vie de diamant negru a ochilor, a trecut un surîs. CAMIL PETRESCU, O. I 283. 6. (Despre abstracte) Intens, puternic. În oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului. HOGAȘ, M. N. 107. Aici amintirile istorice sînt vii. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere crește nencetat. BOLINTINEANU, O. 87. ◊ (Adverbial) E Ileana Cosînzeana!... la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III 20.

vâlcâi vi [At: UDRESCU, GL. / Pzi: 3 vâlcâie, ~ește / E: vâlc + -âi] (Mun) 1 (D. surse de lumină) A răspândi brusc o lumină vie și tremurătoare. 2 (D. păsări) A fâlfâi din aripi. 3 (Spc; d. o pânză, un steag) A flutura (3).

BIOENERGETIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

BIOENERGETIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

bioenergetic, ~ă [At: DEX² / P: bi-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr bioénergétique, eg bioenergetics] 1 sf Ramură a biofizicii (1) care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2 a De bioenergetică (1). 3 a Referitor la bioenergetică (1). 4 a Care aparține bioenergeticii (1).

bioenergetic, -ă s.f., adj. 1 s.f. Ramură a biofizicii care se ocupă cu studiul surselor energetice și al transformărilor de energie în organismele vii. 2 adj. Care ține de bioenergetică, care se referă la bioenergetică. • sil. bi-o-. pl. -ci, -ce. /<fr. bioénergétique, engl. bioenergetic, bioenergetics.

MARE¹, mari, adj. 1. Care depășește dimensiunile obișnuite. ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mînă, se poate opune celorlalte degete. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa (pe cineva) dezamăgit. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast. ◊ Expr. În mare = după un plan vast; în linii generale. ♦ Înalt. Un deal mare ne desparte (JARNÍK-BÎRSEANU). ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (În expr.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adînc. Apă mare. 2. În cantitate însemnată, abundent, mult; numeros. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. 3. De lungă durată. 4. În grad înalt; intens, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). Ziua-mare = moment al dimineții cînd lumina devine intensă. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, strigînd. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic. Ger mare. ♦ (Adverbial, pop.) Din cale-afară, peste măsură. A să fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav. Greșeală mare. 5. Adult, matur, vîrstnic; (la comparativ) mai bătrîn. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni matur, adult. 6. Vestit, renumit, ilustru. 7. Care ocupă un rang superior, sus-pus. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mîndru, semeț. A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. Mare și tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat) Mai-marele = căpetenie, șef. ♦ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. 8. Important, de seamă; hotărîtor. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales. Mare cinste. – Lat. mas, maris.

PLÁNTĂ (< lat., fr.) s. f. I. Nume generic dat organismelor vegetale cu corpul format dintr-un tal uni- sau pluricelular, lipsit de țesuturi (plante inferioare, talofite) sau dintr-un corm, alcătuit din rădăcină, tulpină, frunze cu structură tisulară (majoritatea plantelor superioare, cormofite). În clasificarea tradițională, alcătuiesc unul din cele două regnuri ale lumii vii (Plantae sau Vegetalia). În unele clasificări moderne, regnul Plantae nu mai include ciupercile (considerate un regn aparte), nici algele (incluse în regnul Protoctista). Celulele p. au membrană solidă, de obicei celulozică. Cele mai multe trăiesc fixate în sol, de unde își extrag apa și sărurile minerale necesare; există și p. acvatice (submerse sau cu frunze și flori plutind deasupra apei; cu rădăcinile înfipte în mâl sau plutitoare) și p. epifite (care trăiesc pe trunchiul sau crengile arborilor). După modul de obținere a hranei se împart în p. autotrofe (plantele verzi, care realizează procesul de fotosinteză) și care constituie principala sursă de hrană (direct sau indirect) pentru toate celelalte organisme vii și heterotrofe (saprofite și parazite). După durata ciclului de dezvoltare sunt: anuale, bienale și perene. ◊ P. mamă = p. cultivată pentru a genera alte plante. Plante tehnice = p. cultivate pentru a fi utilizate ca materie primă în diferite ramuri industriale. De ex.: p. textile (in, cânepă, bumbac, iută, ș.a.), p. oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță, in pentru ulei), p. folosite în industria zahărului (trestie de zahăr, sfeclă de zahăr). II. (ANAT.) Talpă (I, 1).

SECETOS, -OASĂ, secetoși, -oase, adj. Fără ploi, bîntuit de secetă. Trecuse vara cea secetoasă și plină de sărăcie și venise iarna. SANDU-ALDEA, U. P. 117. ♦ (Despre regiuni) Lipsit de surse de apă; expus la secetă.

pentru pp [At: (a. 1626) GCR I, 74/2 / V: (îrg) păân~, păn~, păntu, pân~, pântu, pean~, peân~, ~ră, ~tu, pin~, pintu, pre~, pun~ / E: pe + întru] 1 Semnifică ideea de referire retrospectivă la un element invocat ca sursă generatoare a ceva Si: din cauza Pentru asta a plecat. 2 (Îe) Nu (e) ~ alta, ci... Nu (e) din altă cauză. 3 Cauza decurgerii unui fapt e prezentată ca mediator indirect în producerea faptului Am fost pedepsit pentru tine. 4 Exprimă sursa din partea căreia se adresează cuiva, prin intermediar, faptul respectiv Sărută-l de două ori, pentru tata și pentru mine. 5 Exprimă ideea de fapt particularizator prin sursa de existență a unui fapt Iașiul e renumit pentru vin. 6 Exprimă ideea că factorul determinant este un element de condiționare N-a putut sta în pustie pentru lipsa hranei. 7 Introduce un complement indirect cu nuanță de cauză cerut de anumite verbe care implică un factor de îndatorire morală Mulțumește pentru ceva. 8 (Îe) ~ puțin (sau nimic, ori nu ai ~ ce) Formulă de politețe cu care se răspunde când cineva mulțumește. 9 (Îe) ~ nimic în lume Cu nici un preț. 10 (Îae) În nici un caz. 11-12 (Îe) ~ (numele lui) Dumnezeu! Exclamație care însoțește (o cerere sau) o rugăminte. 13-14 (Îae) Exclamație care exprimă (uimirea sau) indignarea cuiva. 15 Exprimă ideea de compensare pentru o faptă Răsplătit pentru credința sa. 16 Introduce ideea de restabilire a unei echități prin compensare Se face moarte pentru moarte. 17 În scopul... Scrie pentru bani. 18 Introduce un complement indirect cu nuanță de scop cerut de anumite verbe Pledează pentru el. 19 În interesul... 20 În folosul... 21 (Eliptic; îoc contra, îcs) Voturi ~ Voturi favorabile. 22 Potrivit cu Serviciul nu era pentru el. 23 În măsură să. 24 După Plânge pentru cel plecat. 25 Față de Are grijă deosebită pentru mama lui. 26 Introduce un atribut cu sens de scop Plic pentru scrisoare. 27 Cu destinația Autobuz pentru Pitești. 28 Oferit cuiva Cadou pentru Ion. 29 Contra Medicament pentru diabet. 30 Împotriva Leac pentru durerile de cap. 31 Exprimă un raport de relație S-au schimbat lucrurile pentru el. 32 În legătură cu. 33 Cu privire la. 34 Referitor la. 35 În raport cu. 36 (Îe) ~ unii mumă, ~ alții ciumă Se spune când cineva este părtinitor cu unii și persecută pe alții. 37 Exprimă un raport temporal Pleacă pentru o clipă. 38 (Îlav) ~ moment Momentan. 39 (Îal) Deocamdată. 40 În compensație. 41 În echivalență. 42 În schimbul A dat o rochie pentru un costum. 43 Exprimă o relație consecutivă negativă Subiectul e prea vast pentru a putea fi epuizat. 44 Exprimă o relație consecutivă afirmativă Nu i separe prea mult pentru a reuși. 45 (Îc) ~ ca să În scopul să. 46 (Îc) ~ că Fiindcă. 47 (Îae) De vreme ce. 48 Întrucât. 49 (Îc) ~ ce De ce. 50 (Îc) ~ aceasta (sau ~ aceea) Așadar. 51 (Îac) De aceea. 52 (Îac) Drept care. 53 (Îac) Din care cauză.

APRINS² ~să (~și, ~se) 1) v. A APRINDE și A SE APRINDE. 2) (despre o sursă de lumină) Care luminează. 3) (despre culori) Care are o nuanță vie. Roșu ~. [Sil. a-prins] /v. a (se) aprinde

A STRĂLUCI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot. – Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭ › țipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”).

lucitor, -oare adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre surse de lumină) licăritor², scânteietor, sclipitor, <astăzi rar> lucind, sclipind, <pop. și fam.> sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, <fig.> clipicios. Flacăra lucitoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este lucitoare. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. și reg.> sticlit, strălucios, vederos, <reg.> stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit², străluminat. Farul împrăștie o lumină lucitoare. 3 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) briant, licăritor², lucios, luciu², scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, <astăzi rar> lucind, <rar> lucid, străfulgerător, <înv. și pop.> luminat², <înv. și reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. 4 (despre materii, materiale, despre piele, față, păr etc.) lucios, scânteietor, sclipitor, <rar> luciu², <înv.> sclivisit. 5 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor², lucios, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit², <rar> sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit², <fig.> aprins², înfocat, învăpăiat, <fig.; pop. și fam.> luminat². Fata are ochii negri, lucitori, plini de vioiciune. 6 (înv.; despre lumină sau despre surse de lumină) v. Eclatant. Fervid. Intens. Mare¹. Puternic. Strălucitor. Tare. Viu. 7 fig. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creații etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare¹. Renumit. Reputat. Strălucit. Strălucitor. Ultracunoscut. Vestit. 8 fig. (înv.; despre peisaje, priveliști etc.) v. Elizeic. Magnific. Minunat. Mirific. Paradiziac. Splendid. Strălucitor. II s.n. (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie.

VIRUS, virusuri, s. n. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. [Pl. și: (m.) viruși] – Din fr., lat. virus.

VIRUS, (1) virusuri, (2) viruși, s. n. 1. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. 2. (Inform.) Program având capacitatea de autoreplicare, conceput pentru a perturba funcționarea calculatoarelor [Pl. și: (1, m.) viruși] – Din fr., lat. virus.

virus [At: HELIADE, O. II, 85 / V: ~uș sm / Pl: ~uri sn, ~uși sm / E: fr virus, lat virus] 1 sn (Med) Agent patogen, vizibil cu microscopul electronic, care are forme diferite și care se reproduce numai în interiorul celulelor vii, provocând diverse boli infecțioase Si: inframicrob. 2 sn Toxina virusului (1). 3 sn (Fig) Sursă de contagiune morală. 4 sm (Inf) Instrucțiune parazită introdusă într-un program care poate perturba grav funcționarea calculatorului.

PÎLPÎI, pers. 3 pîlpîie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre flăcări) A crește și a descrește în cursul arderii, a se mișca, a tremura, producînd un pocnet ușor, caracteristic; (despre foc) a arde cu o flacără tremurătoare. Focul pîlpîia în poiană și împrejur pădurea era neagră ca păcura. SADOVEANU, O. I 127. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad, Focul pîlpîie în sobă, Iară eu pe gînduri cad. EMINESCU, O. I 105. (Tranz.) Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe pereți. BOGZA, Ț. 66. Baba rămase cu ochii ațintiți asupra gazorniței care-și pîlpîia sîmburele de lumină de pe prichiciul hornului. SADOVEANU, B. 50. ◊ (Subiectul este o sursă de lumină) Lumînările pîlpîiau pe sfîrșite. CAMILAR, N. I 213. Stele multe pîlpîiau viu deasupra, pe cerul întunecos. SADOVEANU, O. VII 186. Mii și mii de lumini, geometric înșirate, pîlpîie între cer și pămînt. BART, S. M. 39. ◊ Fig. Arar tristețea-mi scade pîlpîind. LESNEA, C. D. 134. 2. (Despre păsări) A mișca ușor din aripi, producînd un zgomot ușor, caracteristic; a fîlfîi. Printre ramurile răchiții bătrîne pîlpîi o turturică vînătă, apoi se zvîrli în zboru-i iute, zvîcnit, peste fînețe tăcute. SADOVEANU, O. III 389. – Prez. ind. și: (rar) pîlpîiește (ALECSANDRI, O. 172).

virus s.n., s.m. 1 (microbiol.) Agent patogen, vizibil numai la microscop, caracterizat printr-un parazitism celular strict, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii infectate și provoacă diverse boli infecțioase (grave); ext. toxina acestui agent. 2 Fig. Sursă a unui rău moral. Pretutindenea colcăie virusul corupției (VLAH.). 3 (inform.) Program cu efecte distructive asupra componentelor sistemului de operare al computerului sau asupra unor fișiere de date. • pl. n. -uri, m. -și. /<fr. virus, lat. vīrus, -i.

berbință (berbințe), s. f. – 1. Vas, putină, mai ales pentru a păstra brînza. – 2. (Înv.) Taxă de intrare în breasla cizmarilor. – 3. Larvă de furnici. Mag. berbence, de unde provine și rut. berbenicja (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 84; Treml, Hung. Jb., II, 296). Miklosich, Fremdw., 77 și Wander., 12, cred că termenul rut. provine din rom.; urmînd pe același drum, Drăganu, Dacor., VI, 262, respinge ideea că mag. poate fi sursa cuvîntului rom.; dar fără a oferi altă explicație mai plauzibilă; iar în Dacor., VII, 216, se referă la sl. ber „contribuție”, cf. bir.

CINEMATOGRAFÍE (< fr..) s. f. 1. Arta și tehnica de înregistrare forografică pe peliculă a unor imagini succesive și apoi a proiectării lor cu ajutorul unei surse de lumină pe un ecran, astfel încît să se creeze impresia unui spectacol viu. Prima proiecție cinematografică publică a fost realizată la Paris, în 1895, de L. Lumière. În preajma anului 1930 a apărut filmul sonor. 2. Arta filmului. 3. Industrie producătoare de filme.

VIU, VIE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

VIU, VIE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

pîrîu (-îuri), s. n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde și pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme și lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea și Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiași familie cu roi, noroi, și identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alți cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni și numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenții de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „șuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, față de ponor „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

LUCIOS, -OASĂ, lucioși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrînge lumină, care sclipește. Așa de frumos era oul și lucios. ISPIRESCU, L. 266. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, P. A. 120. O cremene lucioasă. ȘEZ. IV 131. Scoate paloșul lucios. TEODORESCU, P. P. 633. ♦ (Despre ochi) Cu reflexe strălucitoare. Lupul... e cu ochii lucioși și așezați pieziș către bot. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. Ochi lucioși purta. ALEXANDRESCU, M. 339. 2. (Despre surse de lumină) Care strălucește, strălucitor. Puzderia de stele lucioase. NEGRUZZI, S. II 134. ♦ Luminos. A trecut ziua lucioasă, Vine noaptea răcoroasă... Și ortacii nu se culcă, Dară stau și tot ascultă. DEȘLIU, M. 48.

NESFÎRȘIT adj. 1. interminabil, (fig.) kilometric. (O cuvîntare ~.) 2. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, permanent, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 3. etern, nemuritor, nepieritor, neuitat, perpetuu, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 4. inepuizabil, interminabil, neepuizabil, neistovit, (fig.) nesecat. (O sursă ~ de...). 5. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.) 6. colosal, enorm, imens, nemărginit, nemăsurat, vast, (livr.) incomensurabil. (Suprafață ~.) 7. imens, infinit, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nețărmurit, (rar) ilimitat. (O cîmpie ~.)

diesel [At: DAVIDOGLU, M. 84 / P: dizel / Pl: ~e, ~uri / E: Diesel] 1-2 sn, a (Șîs motor ~) Motor cu ardere internă la care combustibilul introdus în camera de ardere se autoaprinde venind în contact cu aerul, comprimat în prealabil în cilindrul motorului. 3 a (Îs) Locomotivă ~ Locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel (1).

umplător, ~oare [At: AR (1829), 168/35 / V: (înv) îm~ sm, (reg) ~lutor a, sf, împlutor a / Pl: ~i, ~oare / E: umple + -ător] 1 sm (Înv) Persoană care avea sarcina de a umple paharele cu vin la masă Si: paharnic. 2 a (Îrg; d. boli) Contagios (1). 3 sf (Reg; îf umplutoare) Pâlnie. 4 sf (Reg) Loc unde se află o sursă de apă Si: izvor.

vedere s.f. 1 Faptul de a vedea sau de a fi văzut; rază de acțiune a privirii; ceea ce se percepe cu ajutorul văzului; ext. cîmp vizual; percepere a imaginilor cu simțul văzului. ◊ Loc.adv. La vedere = a) în fața tuturor, în public; b) în mod vizibil, evident. Din vedere = a) (numai) privind; b) la repezeală, în mod superficial; c) (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut mai îndeaproape. ◊ Loc.prep. În vederea... = a) în fața, dinaintea, sub privirile cuiva; b) într-o manieră care permite, care pregătește un scop; în interesul, în scopul..., pentru... Avînd în vedere = datorită..., din cauză..., ținînd seama de... Din unghi de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct de vedere... sau din punctul de vedere al... v. punct. ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a avea grijă, a se gîndi la cineva (pentru un anumit scop); a se ocupa de cineva. A avea ceva în vedere = a urmări ceva, a avea un plan, o intenție; a-și propune, a viza; a intra în preocupările cuiva. A pune (cuiva) în vedere = a) a comunica cuiva o decizie; a atenționa, a avertiza pe cineva; b) a expune privirii; c) a da la iveală; a scoate în evidență. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită; a nesocoti, a desconsidera. Din moment ce specialiștii îl prețuiau, nu putea să-l treacă cu vederea (CĂL.); b) a lăsa la o parte, a nu se îngriji de...; a pierde din vedere; a uita. Ai trecut cu vederea și ai nesocotit vînatul numit grives (ODOB.); c) a nu ține cont de..., a nu ține seama de...; a nu lua în nume de rău; a scuza o greșeală; a omite. Își dedea silința să uite cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca și cînd n-ar fi fost (SLAV.). Trecere cu vederea = neglijare, omitere. A pierde (sau a scăpa) pe cineva (sau ceva) din vedere = a neglija, a uita. Acest fapt nu a scăpat ulterior din vedere (PER.). Scăpare din vedere = neglijare, uitare. Unghi de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gîndi; opinie. (De) la prima vedere = a) după o primă impresie; la un prim contact; fără a exprima (ceva) în profunzime ; b) văzînd pentru prima dată; după o privire superficială; numai după înfățișare. Punct de vedere v. punct. Din punctul de vedere al cuiva v. punct. A răpune ceva din vedere v. răpune. A fi scump la vedere v. scump. ♦ (fin.; înv.) Prezentare a unei polițe, a unei cambii etc. la o instituție financiară pentru încasarea sumei înscrise. ♦ (fin.; actual) La vedere = a) Loc.adj., adv. (pe baza căruia se face restituirea banilor) la prezentarea la o instituție financiar-bancară; b) Loc.adj. (despre dobînzi) care se aplică sumelor depuse într-o instituție bancară a căror utilizare nu este condiționată de un termen fix de depozitare. ∆ Depunere la vedere v. depunere. ♦ (înv., reg.) Lumină; ext. sursă de lumină. 2 Simțul văzului; capacitatea de a percepe (ceva) cu ajutorul văzului; organul văzului, ochii. Unsei și pre orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ (întărit prin „ochilor”) Perzîndu-și vederea ochilor ei, merse la Ierusalim (MIN.). ◊ Vedere scurtă v. scurt. ◊ Expr. A avea vederea scurtă = a fi miop. A lăsa (pe cineva) fără vederi = a orbi (pe cineva). A-i fura (cuiva) vederile v. fura. A-i lua (cuiva) vederea (ori vederile) v. lua. A petrece (pe cineva sau ceva) cu vederea v. petrece. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din vedere v. scăpa. (A fi) scurt de vedere v. scurt. A nu (mai) slăbi (pe cineva sau ceva) din vedere v. slăbi. A fi tîmp la vedere v. tîmp. 3 Aspect exterior; chip, înfățișare. De acolo coborîndu-se, figura sa la vedere era sublimă (ARIST.). 4 Priveliște, peisaj, perspectivă. De-aici încolo... alt tablou, altă vedere ți se deschide (VLAH.). ◊ Aparat de luat vederi = cameră video. Cameră de luat vederi v. cameră. ◊ Fig. Se desface în el vederea interioară a unui paradis pierdut (CA. PETR.). ♦ Tablou, desen, fotografie etc. care înfățișează un peisaj, panorama unui oraș, a unui cartier etc.; spec. carte poștală ilustrată. 5 Faptă, acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a atrage atenția; întîmplare (interesantă); scenă. Boieriipămîntului se turbură la această vedere. (BĂLC.). 6 (pop.) Întîlnire dintre două sau mai multe persoane. Părea bucuros de vederea unui prieten. ◊ Expr. La bună vedere! = la revedere! ♦ Întîlnire dintre două persoane de sex opus organizată (de rude sau de pețitori) în scopul unei căsătorii. ♦ (reg.) Vizită făcută la părinții unei fete de către viitorul ginere. ◊ Loc.adv. Pe vedere = cu scopul de a cunoaște familia, averea, casa unui tînăr în vederea unei căsătorii. ♦ Vizitare a unui obiectiv turistic, a unei localități, a unui muzeu etc. Pentru concediu a ales vederea Văii Regilor din Egipt. 7 (înv.) Vedenie. O vedere de vis arătîndu-mi-să în somn, mi-au arătat... că de o suliță de fier vei fi perit (HER.). 8 (mai ales la pl.) Ceea ce gîndește, crede sau afirmă, susține cineva asupra cuiva sau a ceva, părere, opinie; convingere; orizont de idei. Concepția expusă e în concordanță cu vederile lui Aristotel (JOJA). ◊ Schimb de vederi = consultare, împărtășire reciprocă a opiniilor, a concepțiilor referitoare la anumite probleme politice, sociale, economice etc. (litigioase) între persoane care reprezintă state, guverne, organizații etc., cu scopul de a se ajunge la un consens. ◊ Expr. A intra în vederile cuiva = a fi obiectul atenției, al preocupării cuiva. Lărgime de vederi v. lărgime. 9 Capacitatea, însușirea de a forma imagini mentale, de a-și reprezenta ceva în minte; exercitarea acestei însușiri. Un om cult, cu vederi democratice. • pl. -i. /v. vedea; cf. și fr. vue.

străfulgera [At: BARCIANU / Pzi: străfulger / E: stră- + fulgera] 1 vi A fulgera tare. 2 vi (Pex; mai ales d. surse de lumină) A produce lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Si: a licări, a luci. 3 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci (1), a scânteia (4), a sclipi (2). 4 vi (D. ochi) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a scăpăra (15), a scânteia (5). 5-6 vti (Fig; d. inspirație, gânduri, idei etc.) A(-i) apărea dintr-o dată, brusc, fulgerător Si: a scăpăra. 7-8 vti A lovi pe neașteptate (ca un trăsnet). 9-10 vti A izbi cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; rar; d. sunete) A străbate cu iuțeală mare.

PROASPĂT, -Ă, proaspeți, -te, adj. 1. Pregătit sau recoltat de puțină vreme, în care nu s-au petrecut procese de uscare, de alterare; care se poate consuma fără a fi fost supus unui procedeu de conservare. Veni... cu pită proaspătă și cu un hîrzob de păstrăvi afumați. SADOVEANU, B. 57. Brînză, smîntînă și ouă proaspete...avea mai totdeauna cucoana Marioara la cămară,. HOGAȘ, DR. II 103. ◊ Fig. Neagu aducea un suflet proaspăt, candid. BART, E. 135. 2. Fig. Fraged. Primăvara toate sînt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte și vii, toamna toate pălesc. DELAVRANCEA, A. 5. ♦ De dată recentă. Ca sublocotenent proaspăt, întîia dată concentrat, luasem parte... la fortificarea văii Prahovei. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. La cimitirul eroilor... am găsit groapa proaspătă. SAHIA, N. 119. N-auzică știreae proaspătă, adusă de șeful de cabinet de la Interne? REBREANU, R. II 35. ◊ (Adverbial) Se bărbierise tocmai proaspăt și-și rînduise uneltele. DUMITRIU, N. 185. Căsuța era proaspăt zugrăvită, gardul era îndreptat și-n grădină se jucau cîțiva copii. BARANGA, I. 174. Fumegă ogoarele proaspăt arate. SADOVEANU, O. I 566. ◊ Loc. adv. Din proaspăt = de curînd. Am luat pe juncani trei sute fără doi lei, zise Dumitrache Hazu, cu un zîmbet blajin pe obrazul din proaspăt ras. SADOVEANU, O. III 383. Venise în gazdă la noi din proaspăt. CREANGĂ, A. 102. ♦ Care-și păstrează noutatea; viu, actual. După această scenă urmează îndată, în amintirea mea, a doua – tot vie și proaspătă. SADOVEANU, O. VIII 214. ◊ (Adverbial) Așa de proaspăt sună pămîntul și răsună, în freamăt de motoare și vuiet de mulțimi! DEȘLIU, G. 22. Mirosea crud, proaspăt. DUMITRIU, N. 15. 3. (Despre aer) Neviciat. Venea, mereu o adiere statornică, proaspătă. DUMITRIU, N. 26. Dimineața, trăiam într-un aer răcoros și proaspăt. SADOVEANU, O. VIII 128. ♦ (Despre apă) Adus de la sursă de curînd; rece. Oi clătări plosca bine ș-oi umple-o cu apă proaspătă. CREANGĂ, P. 204. Savo, adă apă proaspătă de la șipot. ALECSANDRI, T. I 346.

scânteia [At: CANTEMIR, I. I. I, 41 / P: ~te-ia / V: (îvr) schin~ / Pzi: 3 ~ză, scânteie (A și: (rar) scânteie) / E: scânteie] 1 vi A produce sau a împrăștia scântei (1). 2 vr (Reg; îf schinteia) A se arde (2). 3 vi (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie (1) Si: a licări, a luci. 4 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci, a sclipi (1), a scăpăra¹ (15). 5 vi (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a luci, a sclipi, a scăpăra¹ (20). 6 vi (D. oameni) A privi pătrunzător.

limpede adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedeslușit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, deslușit, distinct, evident, lămurit, precis, <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. După ridicarea ceții, în față, apare imaginea limpede a muntelui. 2 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, pur², senin, străveziu, <livr.> limpid, <rar> lucid, <înv. și pop.> viu, <reg.> despăienjenit, liber, tistaș, <înv.> luciu², seninat², seninos, <poetic> dalb, lin², <fig.> spălat². Cerul a devenit limpede după furtună. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. și reg.> sticlit, strălucios, vederos, sclipos, <reg.> stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit², străluminat. Farul împrăștie o lumină limpede. 4 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) luminos, senin, <înv. și reg.> luced, <poetic> dalb, <fig.> alb. Când s-a trezit, era o zi limpede. Zorii se revarsă limpezi peste oraș. 5 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, netulburat, pur², transparent, <rar> lamur, limpetos, pelucid, <înv. și pop.> viu, <pop.> vioară¹, <reg.> rouros, tistaș, viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa limpede. 6 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, luminos, <înv.> limpeziu. În această dimineață cerul este de un albastru limpede. 7 (despre ochi, privire) clar, luminos, pur², <fig.> curat, senin. Fetița are ochii mari și limpezi. 8 (în opoz. cu „răgușit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, nealterat, pur², <poetic> viu, <fig.> argintiu, argintos, cristalin, curat, <fig.; rar> senin. Soprana are vocea limpede. 9 (despre acțiuni, stări, situații etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, <livr.> obvios, <rar> direct, ostensibil, <fig.> marcat², străveziu. Dă semne limpezi de oboseală. Starea proastă a sănătății lui era limpede. 10 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; mai ales fig.; despre senzații, sentimente, stări sufletești, atitudini etc. ale oamenilor) clar, deslușit, evident, fățiș, manifest, vădit, vizibil, <rar> aparent, <înv.> lămurit, vegheat², <fig.> conturat. Supărarea lui este limpede. Afișează o bucurie limpede că afacerile îi merg bine. 11 fig. (despre modul de viață al oamenilor, despre momente din viața lor etc.) bun, calm², lin², liniștit, netulburat, pașnic, plăcut, tihnit, <fig.> senin, <fig.; înv.> seninos. Toți își doresc o bătrânețe limpede, fără griji. 12 fig. (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; înv.; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) v. Citeț. Clar. Deslușit. Lizibil. II adj. (adesea fig.) 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informații, concepții, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, deslușit, explicit, expres², inteligibil, lămurit, net², precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, <fig.> luminos, transparent, <fig.; rar> neted, <fig.; înv.> luminat². Are o reprezentare limpede a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, lucid, pătrunzător, profund, rațional, <fig.> luminos, subțire, treaz. Este considerat un om cu mintea limpede. 3 (despre afirmații, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, <rar> direct, <fig.> palpabil. Mărturiile martorilor au fost limpezi pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre oameni) clar, coerent, deslușit. Trebuie să fim foarte limpezi când facem o demonstrație. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepției, ale distingerii) bine, clar, deslușit, distinct, lămurit, <pop.> luminat², <reg.> răzvedit. Aude limpede cel mai fin zgomot. 2 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”,„a socoti”⁷) clar, lucid, rațional. Judecă limpede faptele când trebuie să ia o hotărâre. 3 (în legătură cu vb. ca „a ști”, „a pricepe”, „a se încredința” etc.) exact, precis, <fig.> perfect. Știe limpede ce trebuie să facă. 4 clar, evident, vădit, <înv. și reg.> acurat. În această chestiune are limpede dreptate. 5 aievea, clar, deslușit, explicit, expres², lămurit, răspicat, <reg.> lișteav, nilvan, pur², <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. I-a repetat limpede cum trebuie să procedeze.

URLA¹, urlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. ◊ (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. ◊ Tranz. Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. 3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ (Fig., despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. ◊ Expr. (Rar) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.

scăpărător, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: scăpăra¹ + -tor] 1 sf (Mpl) Instrument format din amnar, cremene și iască (sau fitil), cu care se scapără¹, pentru a aprinde ceva Si: (pop) scăpărământ, (îvr) scăpărătură (1), (reg) scăpărar, scăpărici. 2 sf (Reg; spc; mpl) Chibrit (1). 3 sf (Reg; spc; mpl) Brichetă¹. 4 sf (Rar; pex; mpl) Scânteie, flacără produse cu scăpărătoarea (1-3). 5 sf (Rar; mpl) Parte a unei cutii de chibrituri (acoperită cu un strat de fosfor roșu) pe care se freacă chibritul pentru a se aprinde. 6 sf (Trs; mpl) Percutor al unei arme de foc. 7 a (Mai ales d. surse de lumină) Care scapără¹ (14). 8 sm (Ent; reg) Licurici (Lampyris noctiluca). 9 a (D. ochi, privire) Care scapără¹ (20) Si: scânteietor (3), sclipitor (5). 10 a (Fig; d. oameni) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei spontan (ce impresioneză puternic) Si: scânteietor (4), sclipitor (6), strălucitor. 11 a (Fig; d. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care arată o inteligență sau un talent ieșite din comun Si: scânteietor (5), sclipitor (7), strălucitor.

SĂMÎNȚĂ, semințe, s. f. 1. (La sg. de obicei cu sens colectiv) Parte a plantelor superioare, de obicei închisă în fruct, care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; (sens curent) parte care se seamănă a unei plante (și care cuprinde uneori și alte organe, în special fructul). Din sălcii ningeau semințele ușoare, albe, ca niște fulgi de zăpadă. SANDU-ALDEA, U. P. 105. Iaca vă dau o mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Pămîntul de-a răcorit Și sămînța-a încolțit. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ Fig. Pămînturile împărătești nu binevoiesc a primi totdeauna sămînța filozofiei. SADOVEANU, D. P. 19. ◊ Loc. adj. De sămînță = păstrat și folosit pentru reproducere. E amenințat să rămîie fără porumb de sămînță. REBREANU, R. I 234. Mai întotdeauna o dată cu sămănatul popușoilor, printre grăunțele de sămînță se amestecă și sămînță de cînepă. PAMFILE, A. R. 70. ♦ (La pl.) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. Cataplasmă cu semințe de in. 2. (Popular, cu sens colectiv) Nume dat ouălor unor insecte. 3. Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ◊ Loc. adj. și adv. De sămînță = pentru prăsilă, pentru reproducere. De la o nuntă, Costică Bibescu se făcuse c-un rățoi ș-o rață de sămînță. SADOVEANU, P. M. 14. Nu-i gîscă, ci-i gînsac, l-am cumpărat de sămînță. CREANGĂ, P. 43. ♦ (Neobișnuit, cu sens colectiv) Microbi, germeni. În Iafa soldații lui Napoleon căpătară sămînță de ciumă. BOLINTINEANU, O. 292. 4. (Învechit și popular, cu sens colectiv) Progenitură, urmaș, descendent. Bunurile mele și toată averea mea, precum și împărăția mea, vor rămînea la cei străini după moartea mea, că eu n-am sămînță de bărbat. RETEGANUL, P. III 13. 5. Specie, gen, fel, soi; viță, neam, seminție. Uracu zise, răstit: – Trebuie să-i tăiem pe toți, oameni buni... Intrăm prin casele lor și le stingem sămînța de pe fața pămîntului. DUMITRIU, N. 99. Nu s-a pierdut sămința noastră de pescari. DAVIDOGLU, O. 52. Așa i-i sămînța lui, din oameni răutăcioși; tată-său e crîșmar hoțoman. MIRONESCU, S. A. 59. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai; parcă a pierit sămînța omenească de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 201. ♦ Parte mică, neînsemnată, urmă mică din ceva; nici unul, nimeni. Supărarea părintelui Oșlobanu ajunsese la culme; să nu vadă sămînță de călugăr pe la biserica lui, că-i potopește! CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pe rudă pe sămînță v. rudă. ♦ Rasă, specie de animale. De unde-ai dobîndit așa sămință de boi? SADOVEANU, O. VII 239. S-au... introdus turme de merinoase, de unde toată lumea poate să prinză la sămință bună. I. IONESCU, D. 466. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen, izvor, sursă. Sămînța dezrobirii, ca să spun așa, ei au aruncat-o la noi. PAS, L. II 182. După ce s-a însurat, a căutat omul să muncească cu drag, să prindă și el sămînță de parale. SADOVEANU, O. II 151. ♦ Cauză, pricină, pretext, motiv. Lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de gîlceavă. ISPIRESCU, U. 2. Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor viețe ce semințe sînt de ură? EMINESCU, O. I 157. Unde-i să vadă ce blăstăm și-o făcut cu banii, lăsînd în urmă-i sămînță de vrajbă. ALECSANDRI, T. 914. ◊ Expr. Sămînță de vorbă = prilej de a începe vorba, ocazie de discuție, intrare în discuție. Începu a găsi sămînță de vorbă, începu... a-și aminti. SADOVEANU, P. S. 230. A căuta sămînță de vorbă = a căuta ceartă. Iar cauți sămînță de vorbă, măi Buzilă? CREANGĂ, P. 255. Nicu se opri chiar în drum și-o întrebă ce mai face, cătînd, cum se zice, sămînță de vorbă. CONTEMPORANUL, V_II 485. A avea sămînță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală, a avea mîncărime de limbă, a fi flecar.

ȘCOALĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățămînt (mai ales de învățămînt elementar și mediu); p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățămînt. A fost și el muncitor ca și mine... A făcut școala greu!... s-a ridicat. BARANGA, I. 194. Îl deteră pe la școli și filozofi. ISPIRESCU, L. 2. Și ce chilie durată ș-a făcut în poarta bisericii, pentru școală. CREANGĂ, A. 2. Școală profesională = școală care pregătește muncitori calificați din absolvenți ai cursului elementar, într-o perioadă de școlarizare de doi sau trei ani. ♦ Localul, clădirea în care este instalată instituția de învățămînt. Mai încolo. venea primăria cu o ogradă mare, apoi, pe stingă, școala. REBREANU, R. I 93. Ș- Totalitatea elevilor unei instituții de învățămînt. Toată școala a luat parte la concurs. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc; sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătura, experiența dobîndită pe această cale. Folclorul este o școală la care înveți să-ți adîncești dragostea de țară. BENIUC, P. 8. Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială. EMINESCU, O. I 140. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. Ridicîndu-se în fața școlii declamatorii a lui Aristia și Caragiale... preconizează o artă simplă și o dicțiune naturală. SADOVEANU, E. 71. Alegerea acestor elemente a fost opera școlii critice moldovenești. IBRĂILEANU, SP. CR. 20. Socotim că literatura romînă se împarte astăzi în două școli. RUSSO, O. 62.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice care impresionează ochiul omenesc, fiind emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente. În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. GÎRLEANU, L. 16. Lămpi mari de bronz, cu globuri de porțelan, aruncă o lumină albă peste covoarele orientale. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ Fig. Nu o să ne învrednicim să vedem o rază de lumină care să ne îndrepteze spre obșteasca fericire? GOLESCU, Î. 180. ♦ Prezența radiațiilor care impresionează ochiul. Ziua e tot mai caldă și în văzduhul senin e lumină mare și limpede. SADOVEANU, O. VI 233. În tot satul, numai la casa lui Moș Gheorghe se vede lumină. SP. POPESCU, M. G. 23. ◊ (Urmat de determinări în genitiv, indicînd timpul) Lumina dimineții. ▭ Abia începeau să se distingă lucrurile din casă, la lumina slabă a zorilor. BUJOR, S. 109. ◊ Fig. Camera tăcută, solemnă se umplu deodată de lumina și voioșia sănătoasă a tinereții. BART, E. 174. ◊ Lumină electrică v. electric. An-lumină = unitate întrebuințată în astronomie pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an. ◊ Loc. adv. Pe lumină = în timpul zilei, după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a se însera. M-am trezit pe lumină. ◊ Loc. prep. (Urmat de o determinare în genitiv) În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... În lumina materialismului dialectic, problemele teoretice științifice capătă un aspect concret și clar. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 10/2. (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu mijloacele..., cu ajutorul... Arată-ne, la lumina talentului tău, durerile și aspirațiile societății noastre de azi. VLAHUȚĂ, O. A. 452. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului. Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei. Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei. EMINESCU, O. I 115; b) fig. a se naște. Creangă a văzut lumina zilei la Humulești. (Rar) La lumina mare = fățiș, în mod deschis, în văzul tuturor. A luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate, contra despotismului. GHICA, S. A. 135. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere. Paserile își văd de hrană, gîgîlicii răsar iarăși la lumină și liniștea și pacea se lasă peste curtea mea. GÎRLEANU, L. 11. El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși la liman. O, minune! Iată-ne, iată, C-am ieșit iar la lumină. ALECSANDRI, T. I 438; b) a ieși la iveală, a deveni evident. Adevărul a ieșit la lumină; c) (învechit; despre tipărituri) a se publica, a deveni cunoscut publicului. Poeziile ei... vor ieși la lumină, căci am gînd să le tipăresc. NEGRUZZI, S. I 76. A scoate (pe cineva) la lumină = a scăpa de primejdii, a scoate dintr-o încurcătură. O, tu zînă adorată, Scoate-ne iar la lumină. ALECSANDRI, T. I 421. A pune (ceva) în lumină = a scoate ceva în evidență, a atrage atenția asupra...; a sublinia. A pune (ceva) într-o lumină frumoasă (sau zdrobitoare, urîtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. Peste cîteva zile se publicau mărturisiri, autografe, fotografii, care puneau într-o lumină zdrobitoare tot trecutul... prin care trecuse omul acesta. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. A da lumină = a lumina. (Fig.) Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zîna cu farmece cerești. EMINESCU, O. IV 430. A da la lumină v. da (I 11). A vedea lumina tiparului = a fi publicat, a fi tipărit. Limpede ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire, înseninare. Îi trecu repede peste față o lumină, ca și cum îi venise un gînd neașteptat. V. ROM. noiembrie 1953, 125. N-are nici o lumină pe față tata. STANCU, D. 141. În ochii lui adînci plutea iarăși o lumină cumplită. SADOVEANU, O. I 432. 2. Izvor sau sursă de lumină (I 1). Nici o lumină nu se zărea la fereastră. BUJOR, S. 106. Abu-Hasan a aprins lumini în odaie. CARAGIALE, O. III 80. Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri. EMINESCU, O. I 225. ♦ (Popular) Lumînare. Se apropie de un paltin frumos, înalt și drept ca lumina. MARIAN, O. II 159. Fă-mă lumină de ceară Și mă pune subsuară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Mai ales la pl., astăzi numai familiar) Unitate de măsură pentru fluxul luminos. Un bec de o sută de lumini înlocuise vechea lampă cu petrol. MIHALE, O. 401. 3. (Adesea determinat prin «ochilor») Pupilă. Avea ochi albaștri. Dacă-i priveai mai cu luare-aminte, vedeai lucind în jurul luminilor niște raze dese, aurii. GALAN, Z. R. 44. Ochii, cu luminile mărite, negre, luceau ațintiți, plini de gînduri. SADOVEANU, O. IV 66. Mă privi o clipă, cu zîmbetul pe față, drept în luminile ochilor. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ (Poetic; ca termen de comparație, ca simbol pentru tot ce-i poate fi omului mai drag, mai de preț) Binele ce mi l-ai făcut mie nu ți-l pot plăti nici cu lumina ochilor. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri, a păzi cu cea mai mare atenție. Ei aveau numai o fată și o păzeau ca lumina ochilor. ISPIRESCU, L. 120. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească, ceea ce o ajută să priceapă limpede și adînc; învățătură, înțelepciune, cultură, educație. Școala dă lumină poporului. Fără lumina cărții nu se poate ieși din întuneric. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a explica, a clarifica o problemă. Victoriile în munca pașnică, înregistrate în țările de democrație populară, aruncă o lumină puternică asupra situației jalnice din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2371. A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a i se lămuri cuiva ceva, a pricepe, a înțelege. În capul lui Rață se făcu lumină... Știu totul, totul cum s-a petrecut. SAHIA, N. 77. A face apel (sau a apela) la luminile (cuiva) = a cere părerea unei persoane competente în materie. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Învechit; de obicei urmat de «apei», «cîmpului», «de apă» etc.) Suprafață. Locul ales e o mlaștină cu stuf și cu răchită, în mijlocul căreia a rămas o lumină de apă netedă. ODOBESCU, S. III 109. Urmînd a se împărți lumina cîmpului în trei părți... s-au scos pădurea 4105 pogoane 525 stînjeni. I. IONESCU, M. 650. [Orașul] este zidit pe o movilă... avînd nălțime peste 50 st, socotindu-să din lumina apii pînă în cel mai nalt loc al orașului. GOLESCU, Î. 169. 2. Gura scocului, stăvilarul morii. Apa cădea la moară de la înălțime de aproape doi stîngeni: prea era ridicată lumina morii. SLAVICI, V. P. 35. – Pl. și: (învechit) lumine (EMINESCU, O. IV 28).

SORGINTE, (1, rar) sorginți, s. f., (2, rar) sorginte, s. n. 1. Izvor, sursă de informații. Putem spune, din sorginte autorizată, că ieri s-a petrecut... o scenă, care caracterizează situațiunea întreagă. CARAGIALE, O. II. 298. Din sorginte particulară nu am vreo știre. id. ib. VII 38. 2. (Învechit) Izvor de apă. Pe aici erau grădinile lui Priam și sorgintele Seamandrului. BOLINTINEANU, O. 308. În stînga acestei gîrle, la munteni, cum le numesc localnicii, sînt salamuri sau sorginte de apă sărată. I. IONESCU, P. 31.

lumină sf [At: PSALT. 289/5 / Pl: ~ni, (îvr) ~ne, ~nuri / E: ml lumina] 1 Radiație electromagnetică emisă de corpuri incandescente, cu sau fără flacără sau luminiscente care impresionează ochiul Si: (îvr) lucoare (1). 2 Efect al acestei radiații. 3-4 (Îljv) (Limpede) ca ~na zilei (Care este) incontestabil Si: clar, evident. 5 (Îlav) Pe (sau la) ~ În timpul zilei. 6 (Îe) A se bucura de ~ (sau a vedea) ~na A se bucura de viață. 7 (Îae) A fi înzestrat cu simțul văzului. 8 (Pfm; îe) A vedea ~na (zilei) A se naște. 9 (Pfm; îe) A nu mai vedea ~na A orbi. 10 (Pop; îe) A se arăta (sau a răsări) la ~ (sau la ~na zilei) A ieși la vedere. 11 (Îe) A da (sau a scoate, a ieși) la ~ A scoate pe cineva dintr-o încurcătură. 12 (Pop; îae) A ajuta pe cineva să dobândească o situație. 13 (Pop; îe) A ieși la ~ A scăpa de primejdie. 14 (Îae) A se dezvălui. 15 (Înv; îae; șîe a vedea ~na tiparului) A tipări. 16 (Înv; îe) A fi în ~ A fi valabil. 17 (Îe) A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-o ~ oarecare A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere. 18 (Îe) A arunca (sau a răspândi) o ~ asupra unei chestiuni A clarifica o problemă. 19 (Îe) A pune (o chestiune) în ~ A atrage atenția asupra ei Si: a sublinia. 20-21 (Îe) A (se) face ~ în mintea (sau în capul) cuiva A (înțelege sau) a face pe cineva să înțeleagă o chestiune. 22 (Fig) Strălucire. 23 Efect de lumină (1) într-o pictură, într-un tablou, într-o fotografie etc. 24 (Pop; îe) A vorbi de un lucru ca orbul de ~ A vorbi despre lucruri necunoscute. 25 (Ast; îs) ~ zodiacală Pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. 26 (Chm; îs) ~na de var (a lui Drummond) Lumină (1) albă, foarte intensă și strălucitoare, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant. 27 (Chm; îs) ~na Auer Lumină (1) foarte vie și strălucitoare, obținută prin aplicarea unei site de incandescență la lămpile cu petrol sau gaz. 28 (Îs) ~na apei (sau a câmpului) Suprafață (a apei sau) a câmpului. 29 (Pgn) Orice sursă de lumină (1). 30 (Îe) A lucra la ~ A lucra noaptea la lampă. 31 (Pop; îe) A-i stinge cuiva ~na A omorî pe cineva. 32 (Reg; îe) A aprinde ~na A înțelege. 33 (Îrg; îe) A pune ~na sub obroc A ascunde adevărul. 34 (Pfm; îe) A căuta ceartă cu ~na (sau cu lumânarea) A căuta ceartă cu orice preț. 35 (Pop) Lumânare (1). 36 (Pop; îs) ~ de veci Lumânare (1) care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. 37 (Îvp; îs) ~ de stat Lumânare (1) foarte înaltă, care se aprinde lângă sicriu. 38 (Pop; îs) ~ morților Lumânare (1) care a ars aproape în întregime. 39 (Pfm; îe) A ține ~na (sau lumânarea) cuiva A fi naș la cununia cuiva. 40 (Pfm; îae) A asista la moartea cuiva, punându-i în mână o lumânare (1) aprinsă. 41 (Pop; îe) A nu avea parte de ~ A muri singur, fără să-i țină cineva lumânarea (1). 42 (Reg) Prăjină dreaptă, de care se atârnă găleata pentru scos apa din puț. 43 (Mol; Trs) Flacără (1). 44 (Ban) Foc mic care se face la morminte, lângă cruce, în Joia Mare. 45 (Pop) Lună (1). 46 (Îvp) Lună (59). 47 (Nob) Lunație (2). 48 (Șîs ~na ochiului) Pupilă. 49 (Pex) Ochi. 50 (Pex) Privire. 51 (Fig) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț. 52 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) drag ca ~na ochilor A-i fi cuiva foarte drag. 53 (Pfm; îe) A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva ca (pe) ~na ochilor A îngriji, a păzi, a feri pe cineva cu multă grijă și atenție. 54 (Pop; îe) A fi lipsit de ~ sau a-și pierde ~na A nu vedea. 55 (Înv) Mărime interioară a unei încăperi sau clădiri Si: suprafață. 56 (Îvr) Fereastră prin care se luminează interiorul unei încăperi. 57 (Reg) Spărtură făcută iarna în podul de gheață de pe un râu, unde se adună peștii Si: răsuflătoare. 58 (Pgn) Deschizătură prin care se poate vedea în interiorul unui obiect. 59 Stăvilar la moară. 60 (Pop) Germene al oului fecundat Si: bănuț (8). 61 (Pop; lpl) Piatră prețioasă la un inel Si: diamant. 62 (Ent; îc) ~-de-pădure Licurici. 63 (Liv) Fericire. 64 (Tlg) Dumnezeire. 65 (Tlg; îs) Fiii (sau îngerii) ~nii Îngeri rămași credincioși lui Dumnezeu. 66 (Tlg; îs) Oameni ai ~nii Oameni care trăiesc cu frica lui Dumnezeu. 67 (Îvp) Călăuză. 68 (Fig) Ceea ce aduce claritate în mintea omenească Cf cultură (12), educație (2), învățătură. 69 (Înv) Explicație. 70 (Tlg; înv) Adevăr moral. 71 (Îs) ~ albă Lumină (1) mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. 72 (Îs) ~nă rece Lumină (1) care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. 73 (Îs) ~nă monocromatică Lumină (1) formată din radiații de o singură culoare spectrală. 74 (Îs) ~nă compusă Lumină (1) care conține radiații de mai multe lungimi de undă. 75 (Îs) ~ naturală Lumină (1) complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. 76 (Îs) ~ polarizată Lumină (1) alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. 77 (Ast; îs) ~ antisolară Pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. 78 (Fzl; îs) ~ animală Lumină (1) produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. 79 (Îlav) La ~na mare În văzul tuturor Si: fățiș. 80 (Îlpp) În ~na ... Din punctul de vedere al... 81 (Îlv) A da ~ A lumina (1). 82-83 (Îe) A pune într-o ~ bună (sau rea, urâtă etc.) A scoate în evidență aspectele (pozitive sau) negative din viața sau din activitatea cuiva. 84 (Îs) ~ electrică Iluminare pe bază de energie electrică. 85 (Îs) ~ de control Indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. 86 (Spc) Sursă luminoasă, de obicei colorată, situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. 87 Unitate de măsură pentru fluxul luminos Cf lumen (1). 88 Distanță liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 89 (Mun; îs) ~na casei Fațadă a unei case.

strălucire sf [At: ST. LEX. 149^v/1 / V: (îvr) ~rel~ / Pl: ~ri / E: străluci²] 1 Producere a unei lumini vii, strălucitoare. 2 Lumină vie și strălucitoare Si: (îvr) strălucoare. 3 Răspândire a unei lumini puternice. 4 Lumină puțin intensă (și intermitentă ca o scânteie) Si: licăr, licărire, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (10), scânteie (2), scânteiere (5), sticlire, sclipire (3), (rar) scăpărat, străluciu² (1), străluminare (1), (înv) lucoare, scăpărătură, străluceală, strălucitură. 5 Producere a unei lumini puțin intense (și intermitente) ca o scânteie. 6 Reflectare a luminii primite Si: luminare, lucire (Vz răza, zări). 7 (Pan) Impresie de curățenie, de albeață. 8 Expresie specifică, luminoasă, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: licărire, lucire, scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire (3), sbicire. 9 (Îvp) Fulgerare (1). 10 (Fiz) Mărime fotometrică a senzației de luminozitate produsă de sursele de lumină relativ intense Si: luminanță. 11 (Ast; îs) ~a stelelor Mărime stelară. 12 (Fig) Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe, mândrețe, splendoare, (înv) mândrie. 13 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogăție (2), fast (1), lux, măreție, pompă², semeție, somptuozitate, splendoare, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 14 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care împresionează în mod profund prin merite excepționale, prin fapte sau atribute lăudabile, printr-o stare deosebită etc. Si: glorie (2), grandoare (1), măreție, mărire, splendoare, (înv) mărime, străluminare (2). 15 (Pex) Renume. 16 (Înv; art; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt. corectat(ă)

spălăcit², ~ă [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 124/13 / V: (reg) ~luc~ / Pl: ~iți, ~e / E: spălăci] 1 a (D. obiecte, d. substanțe etc.) Care are o culoare puțin intensă Si: decolorat² (1), șters, (reg) spălat² (8), spălătocit (1), spălătuit (1). 2 a Care și-a pierdut culoarea inițială Si: decolorat², șters, (reg) spălat², spălătocit (2), spălătuit (2). 3-4 a, av (D. culori) (Care este) puțin intens Si: șters², (liv) tern, (reg) stricat. 5 a (Rar) Care este slab conturat Si: vag, estompat (1). 6 a Care se distinge cu greutate Si: vag, estompat (5). 7 a (Fig; d. stil, exprimare, artă etc.) Care este lipsit de expresivitate, de vigoare etc. 8 a (D. oameni) Care are obrazul lipsit de culoare Si: searbăd¹, șters², (pop) spelb. 9 a (D fața oamenilor) Care este fără culoare Si: searbăd¹, șters², (pop) spelb. 10 a (Pex; d. fața oamenilor) Lipsit de expresivitate Si: inexpresiv, neexpresiv. 11-12 a (D. păr) Care este decolorat sau de culoare deschisă. 13 a (D. ochi) Care au o culoare ștearsă, lipsită de luminozitate sau expresivitate. 14 a (D. privire) Fără expresivitate. 15 a (D. lumină, d. surse de lumină sau d. corpuri luminoase) Care este lipsit de intensitate Si: stins, palid, pal², (rar) pălit, (pop) searbăd¹. 16 a (D. momente ale zilei) Lipsit de suficientă luminozitate. 17 a (Îrg; d. vin) Diluat (1). 18 a (Olt; d. fasole) Care este fiartă puțin și apoi clătită cu apă rece.

limpede [At: CORESI, EV. 5 / V: (îvp) ~di, (înv) ~ped, ~ă / Pl: ~ezi / E: ml limpidus, -a, -um] 1 a (D. lichide; îoc tulbure) Care nu conține impurități, în urma filtrării, decantării etc. Si: curat, neamestecat, pur (1). 2 a (Rar; d. fluide în stare vâscoasă) Care nu conține impurități. 3 a (D. lichide) Care poate fi străbătut de lumină. 4 a (D. lichide) Care lasă să se distingă forma, culoarea etc. Si: clar, cristalin, străveziu (1), transparent (1), (pop) chiar, vioară, (reg) tista. 5 a (D. forme de cristalizare sau de agregare a unor substanțe, pietre semiprețioase sau prețioase și obiectele făcute din acestea) Care reflectă parțial lumina prin strălucire caracteristică. 6 a (Pex; d. materiale subțiri, transparente) Care reflectă în mod caracteristic lumina. 7 a (Fig; d. spirit, manifestări ale psihicului uman) Care este cinstit Si: nepătat, neprihănit, pur. 8 a (Pop; d. ou) Care nu are putere de germinare. 9 a (Înv; d. post) În care se bea numai apă, fără a se consuma nimic altceva. 10 a (D. cer, atmosferă) Care este lipsit de intemperii. 11 a (D. cer, atmosferă) Care este caracteristic timpului frumos, de o seninătate desăvârșită Si: albastru, pur; senin, (înv) seninos, seninat. 12 sm (Rar; fig) Cer. 13 a (Îlv) A da în ~ A se limpezi. 14 a (Îal) A se însenina. 15 a (D. stări atmosferice) Însorit. 16 a (Înv; îe) A sta în ~ A se potoli. 17 a (Înv; îae) A înceta. 18 a (D. surse de lumină sau corpuri cerești) Care dă o vizibilitate foarte bună. 19 a (D. surse de lumină sau corpuri cerești) Care strălucește intens Si: lucitor, luminos, scânteietor, sclipitor, (reg) sclipos, strălucitor, (îrg) sticlit. 20 a (D. surse de lumină sau corpuri cerești) Care se observă cu claritate. 21 a (Fig) Clarificator. 22 a (Fig) Revelator. 23 a (Fig) Pur. 24 a (D. culori) Care se conturează cu precizie. 25 a (D. culori) Care are intensitate vie. 26 a (D. ochi, privire, îoc „tulbure”) Care exprimă o stare de seninătate sufletească, de luminozitate, de puritate Si: luminos, pur. 27 av Cu sinceritate. 28 av Cu calm. 29 av În mod destins. 30 a (Fig; d. viață) Care este lipsit de griji. 31 a (Fig; d. viață) Care se desfășoară armonios. 32 a (D. peisaje reale) Care se poate vedea foarte bine. 33 a (D. imagini păstrate în memoria afectivă și d. reprezentări artistice, filozofice ale acestora) Care poate fi reprodus din memorie cu claritate. 34 a (D. imagini, peisaje etc.) Care pot fi imaginate. 35 av Bine. 36 av În mod clar. 37 a (D. sunete, voce) Care se distinge bine Si: clar, deslușit, distinct. 38 a (D. sunete, voce) Care răsună energic. 39 a (D. puterea de judecată sau d. oameni) Care înțelege Si: chibzuit, deștept, inteligent, înțelept. 40 a (D. oameni) Care sesizează faptele conform realității sau adevărului. 41 a (D. oameni) Care vede, înțelege și expune lucrurile într-un mod clar, deslușit. 42 a (D. puterea de judecată) Prin intermediul căreia se observă cu luciditate Si: lucid, rațional. 43 a (D. puterea de judecată) Prin intermediul căreia se analizează temeinic Si: pătrunzător, profund. 44 a (Rar, îs) ~ văzător Clarvăzător. 45 av Exact. 46 av Adevărat. 47 av (Rar) De drept. 48 a (D. acțiuni, fapte, stări, fenomene etc.) Care se manifestă în mod evident. 49 a (D. acțiuni, fapte, stări, fenomene etc.) Care se impune de la sine Si: deslușit, distinct, lămurit, tranșant, vizibil. 50 a (D. senzații, sentimente, stări sufletești, atitudini) Clar. 51 a (Reg; îe) A fi ~ A nu mai avea nici o datorie față de cineva. 52 a (D. adevăr, elemente adeveritoare sau juridice) Care nu poate fi contestat Si: incontestabil, (înv) neîndoios. 53 a (D. adevăr, elemente adeveritore sau juridice) Care nu poate fi ascuns Si: categoric, flagrant, vădit. 54 a (Îlav) ~ ca lumina zilei sau ~ ca (bună) ziua De necontestat. 55 a (Îal) Evident. 56 a (D. exprimare verbală, scrisă) Care este ușor de înțeles Si: deslușit, explicit. 57 a (D. exprimare verbală, scrisă) Care este formulat în mod coerent și argumentat logic. 58 a (Pex; d. oameni) Care se exprimă corect și coerent. 59 av Sincer. 60 av (Înv; d. scrieri) Care se poate descifra cu ușurință Si: citeț, lizibil. 61 a (Îvp; d. suprafețe, terenuri, căi de comunicație terestră) Care se desfășoară în linie dreaptă, fără ocolișuri sau denivelări Si: drept, neted, plan, (pop) oblu, (reg) șesos, (reg) podejnic, (înv) tins. 62 a (Înv; îe) A chema la ~ A provoca la luptă. 63 a (Reg; îe) A scăpa ~ A rămâne nevătămat. 64 a (Reg; d. obiecte) Lipsit de asperități, de denivelări etc. 65 a (Îvr; d. locuri) Neocupat. corectat(ă)