VISTIERIE, vistierii, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma visterie) 1. Instituția care administra altădată banii publici; localul sau încăperea în care se păstra tezaurul public (v. hazna). Azi insă vine la noi trimisul visteriei, ca să adune dările. PAS, E. I 13. Acum nu mai vrea să doarmă cu frații mai mici, de cînd e calemgiu la visterie. CAMIL PETRESCU, O. I 186. Apoi aici îi visteria țării, moșule! SP. POPESCU, M. G. 65. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. Toată prada... fu vărsată în visteria țării. BĂLCESCU, O. II 260. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. Și aceste toate din spinarea noastră, Căci țăranul este visteria noastră. HASDEU, I. V. 36. 2. Demnitatea de vistiernic, slujba de vistiernic. El împăcă pe acest destoinic boier, dîndu-i vistieria. IORGA, L. II 121. – Variantă: visterie s. f.