ARGOU Limbaj codificat*, înțeles numai de inițiați. Este utilizat de grupuri sociale relativ închise, care se opun conveniențelor (elevi, studenți, soldați, pușcăriași), grupuri care vor să se diferențieze de alți vorbitori. Argoul utilizează un lexic specializat și structuri sintactice specifice, prin care se asigură circuitul închis. Vocabularul specific al argoului este foarte schimbător, tocmai pentru a face dificilă decodarea* de către alți vorbitori. Cuvintele de bază, fonetica și morfosintaxa sunt ale limbii pe care o dublează. Argoul se folosește mai mult oral. Denumirea de argou dată acestui tip de limbaj specializat apare numai în unele limbi, ca franceza, româna, rusa. Alte limbi folosesc, în aceleași situații, alți termeni (it. furbesco „limbajul șmecherilor”, sp. cale (provenit dintr-un termen țigănesc) desemnează „limbajul hoților”, engl. cant „limbajul răufăcătorilor”). Pentru a satisface condiția permanentei înnoiri, argoul are mai multe surse; 1. Folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din limba comună: cocor 1. „hoț” care voiajează, operând în diverse locuri din țară; 2. „pungaș care înșală femeile prin promisiuni de căsătorie”; cobzar „informator, trădător”; premiat „condamnat”; termometru „bastonul de cauciuc din dotarea polițiștilor”; universitate „închisoare, pușcărie”. Uneori se folosesc chiar mai multe cuvinte din limba comună cu același sens prin așa-numita derivare sinonimică); curcan, scatiu, sticlete „polițist”; caramangiu, hoț, junior, diurnist, angrosist „diverse denumiri pentru hoț”; academie, incubator, mititica, recluziune, preventoriu, „închisoare”. 2. Cuvinte dialectale sau arhaice, care nu sunt cunoscute de toți vorbitorii: pârnaie (reg. „oală de pământ”) „închisoare”, calemgiu „funcționar în administrația publică”, calpuzan „falsificator de bani”. 3. Termeni tehnico-știintifici, cu circulație relativ restrânsă: lunetist „informator”, streptomicină „coniac”, acciz (în expresia te bag la acciz) „intri la plată”, afazit „beat”, incubator „închisoare”, capelmaistru „hoț foarte iscusit”, draibăr, „spărgător de mare clasă” ș.a. 4. Împrumuturi din limbi străine: a) diverse neologisme: bonjur (în expresia l-a servit la bonjur) „l-a furat din buzunarul de la haină”, junior „hoț tânăr”, șvaițer „gestionar, vânzător”, tapeur „profitor”, angrosist „infractor”, audient „tăinuitor, complice”; b) din limba țigănească: rodimos „percheziție”, chișer „hoț de buzunare”, mangli „a fura”, phiraimos „spargere”, solovast „furt de buzunare”, țiflar „polițist”. 5. Derivarea: ascultătoare „urechi”, bălcești „vechea bancnotă de 100 de lei”, diurnist „delapidator”. În limbi ca franceza, există sufixe specifice pentru derivatele din argou. În ce privește expresivitatea argoului, unii susțin că în argou se aleg intenționat termenii vii, cuvinte figurate (vezi 1), folosite cu alt sens decât cel obișnuit. Se pare însă că în interiorul argoului această expresivitate nu e simțită sau e secundară. Este în general admis că termenii din argou sunt expresivi când intră în limba comună, mai ales în limbajul familiar: mișto „bun”, a ciripi „a trăda”, a șparli, a ciordi, „a fura” ș.a. Expresivitatea termenilor din argou este sporită de tipul de tropi pe care îl include: metaforă* (boboc „student în anul I”), metonimie* (foaie „bancnotă”), antonomază* (gherlă „închisoare”), eufemism* (mititica „închisoare”). • S-ar putea clasifica lexicul din argou după domeniile de activitate în care apar cuvintele: în limbajul sportiv (a bubui, boabe „goluri”, dansează-l „dublează-l”, cartonar „arbitru”, dresor „antrenor”), în limbajul studenților (boabă „examen restant”, a bubui, a buși „a nu lua (da) notă de trecere la un examen”, cui „examen greu”, felicitare „mustrare”, a se camufla „a face fițuici”). A.B.V.