cep, -uri, s.n – 1. Bucăți de lemn (patru) așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară (Felecan 1983). 2. Partea superioară a stâlpilor (de la porțile tradiționale) cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar (Nistor 1977: 22). 3. Dop; astupuș, stupuș (ALR 1971: 312). – Lat. cippus.

cep, cepuri, s.n – 1. Bucăți de lemn (patru) așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară (Felecan, 1983). 2. Partea superioară a stâlpilor (de la porțile tradiționale) cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar (Nistor, 1977: 22). 3. Dop; astupuș, stupuș (ALRRM, 1971: 312). – Lat. cippus „trunchi” (Scriban, Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).

proptea sf [At: ANON. CAR. / V: proft~, ~pea, (reg) ~eauă, ~euă / Pl: ~ele, (rar) ~eli / E: drr propteală] 1 Lemn, stâlp, bară etc. cu care se sprijină un gard, un zid, un pom etc. Si: (pop) poprea, (reg) prijin, proptă (1), propteală (4). 2 (Pop; îs) ~ua (~eala) gardului Persoană leneșă și urâtă. 3 (Îas) Copil nelegitim. 4 (Îvr; lpl) Gard. 5 (Reg) Piedică la car, la căruță. 6 (Înv; fig) Favoare nemeritată Si: sprijin. 7 (Pex) Persoană care acordă cuiva un sprijin neprincipial. 8 (Reg; fig; fam) Lovitură de pumn. 9 (Înv; îf propteală) Rezemare.

cep, cepuri, s.n – 1. (pl.) Bucăți de lemn așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară. 2. Partea superioară a stâlpilor de la porțile maramureșene cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar. 3. Dop; (a)stupuș. – Lat. cippus „trunchi” (Scriban, Șăineanu, MDA).

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

PILOT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

STRĂJER, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejar s. m.] – Strajă + suf. -ar.

ARBORE ~i m. 1) Plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și cu crengi ramificate, pe care se află frunzele, formând o coroană; copac. ◊ ~ de cacao plantă lemnoasă tropicală cultivată pentru semințe comestibile. ~ de cafea plantă lemnoasă tropicală din care se obține cafeaua și cofeina. ~ de cauciuc plantă lemnoasă tropicală din scoarța căreia se extrage un suc, prin coagularea căruia se obține cauciucul brut. ~ de chinchină plantă lemnoasă tropicală din a cărei scoarță se extrage chinina. ~ de pâine plantă lemnoasă exotică având fructe mari, sferice, cu gust de pâine, care se consumă fierte și coapte. ~ genealogic figură în formă de copac reprezentând ramificațiile unei familii și filiația membrilor ei. ~ele vieții a) arbore exotic cu tulpina înaltă, cu coroana deasă, foarte rămuroasă, și cu frunze mici solzoase, cultivată ca plantă decorativă; tuia; b) formă a unei figuri reprezentând evoluția omului dea lungul vieții sale. 2) Organ de mașină care transmite o mișcare prin rotire în jurul axei sale. 3) Stâlp de lemn sau de metal fixat vertical pe o navă pentru a susține pânzele și instalațiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

CANDELĂ ~e f. 1) Lampă mică cu ulei care se aprinde la icoane sau la morminte. 2) Unitate de măsură pentru intensitatea fluxului de lumină. 3) Stâlp de lemn menit să susțină bolta unui tunel până la turnarea betonului. /<sl. kanudilo, ngr. kandila

POPRITOARE ~ori f. reg. 1) Bucată de lemn (par, stâlp, prăjină etc.) cu care se sprijină provizoriu ceva; proptea. /a popri + suf. ~toare

PROPTEA ~ele f. 1) Bucată de lemn (par, stâlp, prăjină etc.) cu care se sprijină, provizoriu, ceva (ca să nu se prăvălească). 2) fig. mai ales la pl. Susținere nemeritată (acordată cuiva). 3) fig. Persoană care acordă asemenea susținere. /v. a propti

ceatlău, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.

dereg s.m. (înv.) stâlp de lemn (la casă).

sleme s.f. (reg.) 1. stâlp de lemn sau de bârnă, par, prăjină, scândură etc. folosite în diferite lucrări de construcție (la casele și acareturile țărănești). 2. schelăria podului unei case. 3. (în forma: slemn) loc îngrădit. 4. culme a unui deal. 5. linie de despărțire a apelor pe coama unui deal. 6. paiele de pe vârful caselor acoperite cu snopi.

strejură, strejure, s.f. (reg.) stâlp de lemn la porțile țărănești.

trupinar, trupinare, s.n. (reg.) stâlp de lemn; țăpoi de stog.

BILĂ² s. f. 1. sferă de lemn, sticlă, metal etc. pentru popice, biliard, rulmenți etc. 2. (albă, roșie, neagră etc.) notă care se dădea în trecut la unele facultăți. 3. (fam.) cap. 4. stâlp de lemn, rotund, în construcții. (< fr. bille)

PALAFITĂ s. f. locuință lacustră pe o platformă sprijinită pe stâlpi de lemn; construcție pe un teren, întărit cu pari. (< fr. palafitte, it. palafitta)

MINCU, Ion (1852-1912, n. Focșani), arhitect român. Prof. la Școala superioară de Arhitectură din București. Întemeietor al școlii naționale de arhitectură, a valorificat, printr-o interpretare modernă, elemente de construcție și decorație ale arhitecturii feudale și populare românești (foișoare, stâlpi de lemn, arcade, capiteluri), folosind materiale tradiționale (ceramică smălțuită, lemn, piatră). Lucrări importante: Casa Lahovari (azi Spitalul Dr. I. Cantacuzino), Casa Vernescu, Școala Centrală, „Bufetul” de la Șosea (azi restaurantul „Doina”), toate în București.

șopron, șoproane, (șopru), s.n. – Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. „Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m., legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m. (...) Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm. de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide” (idem). Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceiași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). – Din germ. Schoppen (DER, DEX).

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A³ + mânar[e] (< lat. manuale).

STRĂJER, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejar s. m.] – Strajă + suf. -ar.

PILOT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

oboroc, oboroace, (oborog), s.n. – (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. Construcție nelipsită din curțile gospodăriilor din satele de pe Vișeu, Iza, apărând ceva mai rar în bazinul Marei și a Cosăului și aproape deloc în celelalte regiuni (Bănățeanu, 1969: 78). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. oborog. Etnologii au localizat astfel de construcții (șoproane cu acoperiș glisant) în țările din nord: „În Olanda, de pildă, având absolut aceeași structură și înfățișare ca cele maramureșene” (P. Petrescu, 1969). „Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc” (Bilțiu, 2001: 261). – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” < vsl. uborokǔ (Scriban, Șăineanu).

șopron, șoproane, (șopru), s.n. – Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. „Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m, legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m (...). Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide”. Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceeași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). ♦ (onom.) Șoproni, Soproni, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din germ. Schoppen (Scriban, DER, DEX, MDA).

amnar snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn~, (îrg) ~iu, ~i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapazon^[1], cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare. corectat(ă)

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.

catarg¹ sn [At: VARLAAM, C. II, 31/2 / V: (înv) catart / Pl: ~rge și ~uri / E: ngr ] 1 Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de radio Si: arbore. 2 (Pex) Brad lung și gros curățat de crengi și de coajă, din care se fac catarge (1). 3 (Reg; pex; lpl) Plută formată din trei sau patra catarge (2) legate la un loc. 4 (Pex; nob) Băț de steag. 5 Construcție metalică care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră.

dereg¹ sm [At: COMAN, GL. / V: ~ring / Pl: ~egi / E: mg derék] (Mgm) Stâlp de lemn la o casă.

cuib sn [At: PSALT., 173 15 / V: ~iub / Pl: ~uri / E: ml *cubium] 1 Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2 (Pfm; îe) A-și face ~ A se stabili. 3 (Pfm; îe) A-și face ~ în ~ul altuia A trăi cu soția altuia. 4 (Pfm; Olt; îs) ~ul dracului Adulter. 5 (Pex) Toate păsările dintr-un cuib (1). 6 Cuibar (Fig). 7-8 (Pex) (Animalul cu) puii dintr-o vizuină. 9 (Fig) Locuință. 10 (Fig) Loc în care te așezi confortabil (pentru odihnă). 11 (Fig) Loc de origine. 12 (Fig) Reședința obișnuită. 13 (Fig; prt) Loc de unde se răspândesc anumite inițiative sau acțiuni. 14 (Fig) Ascunziș pentru dușmani, tâlhari, conspiratori sau cei organizați în mod clandestin. 15 (Fig) Spațiu închis de jur-împrejur. 16 (Fig) Despărțitură făcută pe puntea unei corăbii. 17 (Fig) Spațiu restrâns în care ceva prețios se găsește în cantitate mare. 18 (Îs) ~ de viorele Teren acoperit cu multe viorele. 19 Spațiu mic în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. 20 Gropiță făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale Si: cuibar (9). 21 Grămăjoară de pământ, în formă de mușuroi, adunat la prășit în jurul lăstarilor de porumb sau de cartofi. 22 (Reg) Scobitură făcută într-o bucată de lemn sau de piatră în care se îmbină altă bucată. 23 (Reg) Gaură făcută la capetele unui stâlp de lemn sau al unei coloane de piatră, cu scopul de a se fixa bine în talpa și în grinda unui edificiu. 24 (Mol; Buc) Cantitate de lapte acru care se pune în cel dulce ca să se prindă. 25 (Pop) Fermenți care înăcresc vinul, borșul, laptele etc. 26 (Mol) Esență de culoare. 27 (Bot; Mol; îc) ~ul-pământului, ~ul-rândunelii, ~ul-păsării, ~ul rândunicii Trânji (Neottia nidus civis). 28 (Bot; reg; îc) ~ul-necuratului Șopârliță (Veronica chamaedris). 29 (Pop; îs) ~ul-izvorului Adâncitură dintr-o fântână, din care izvorăște apa. 30 (Îs) ~ul albinelor Fagurii cu puiet și cu hrană în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 31 (Fig) Loc adăpostit unde se plasează o armă automată grea. 32 (Îs) ~ul corbului Post de observație de pe catargul unor nave, în care stă marinarul de veghe. 33 (Fig) Focar.

obelisc sn [At: CĂLĂTORIE, I, 51^v/8 / V: (îvr) ove~ / Pl: ~uri și (nob) ~sce, ~iști sm / E: fr obélisque, ngr οβελίσκος] 1 Monument de forma unui stâlp înalt și ascuțit la vârf, de obicei alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții comemorative. 2 Stâlp de lemn, de piatră etc., de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură.

ostreț sn [At: BARONZI, L. 94 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: bg острец] (Reg; mpl) 1-2 (Par sau) șipcă din care se construiesc garduri. 3 (Pex) Împrejmuire din ostrețe (1). 4-5 (Stâlp de) lemn utilizat la construirea pereților casei. 6 Împletitură de nuiele sau de trestie, așezată în apele râurilor sau ale bălților pentru pescuit sau pentru închiderea și păstrarea peștilor.

șarampoi² [At: AETHIOPICA, 5477 / V: (reg) ~pău, ~pon, șerăm~ (Pl: ~oaie) șorompou (Pl: ~pauă) șeremplău, șorompău / Pl: ~poi sm, ~oaie, ~uri sn / E: mg sorompó (reg sarampó)] 1 sm (Pop) Stâlp de lemn, lung și gros, folosit pentru a face garduri, picioare de pod etc. Si: par, (reg) șaranț (1). 2 sm (Buc) Leaț. 3 sm (Buc) Scândură groasă, utilizată în construcție Si: (reg) ulucă. 4 sn (Olt; lpl; îf șerămpoaie) Cuie foarte mari. 5 sn (Reg) Iesle (pentru oi), având forma unui coș, făcută din nuiele împletite în jurul unor bețe înfipte în pământ. 6 sn (Reg; îf șorompou) Barieră la intrarea în oraș.

pilot² sm [At: ANGHEL – IOSIF, C. M. I, 153 / Pl: ~oți / E: fr pilot] 1 Stâlp de lemn, de oțel sau de beton armat, fixat în pământ în poziție verticală sau înclinată, pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul Vz pilon. 2 (Mol) Stâlp în care sunt fixate cozile ciocanelor de piuă. 3 (Reg) Stâlp puternic, fixat în malul unei ape, de care se leagă plutele Si: (reg) bailon, cazâc, pociumb. 4 (Reg) Lemn subțire din care se face coada lopeții de la cârma plutei. 5 (Reg) Stâlp care susține gardul.

taraș sm [At: MOXA, 393/6 / V: (înv) ~ac, ~as, (reg) tăr~ / Pl: ~i / E: ucr, rs тарас] 1 (Reg) Stâlp de lemn bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. 2 (Înv) Băț ferecat pentru vânătoare.

săgeată [At: PSALT. 86 / V: (înv) sege~, sige~, săcea~ / Pl: săgeți, (îrg) ~te, ~ete, (înv) ~ețe / E: ml sagita] 1 sf Vargă subțire de lemn, trestie, etc., la un capăt cu un vârf (metalic) ascuțit, aruncată dintr-un arc încordat, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, iar astăzi, la unele probe sportive de tir Si: (înv) săhăidac (3), (reg) răpezitor. 2 sf (Ccr) Lovitură de săgeată (1). 3 av Cu viteză mare. 4 sf Resturi de arme vechi ca vârful săgeții (1), găsite în pământ (considerate, în credințele populare, ca vârfuri de trăsnet). 5 sf (Pan) Rază luminoasă a unui corp ceresc, care străbate rapid spațiul. 6-7 sf (Îvp; pan; șîs ~ta cea de piatră, reg ~ de trăsnet, ~ de piatră) (Lumină de) fulger Si: trăsnet. 8 sf (Pan; lpl) Privire sfredelitoare (și aspră). 9 sf (Pan; dep) Vorbă sau afirmație, aluzie răutăcioasă, ironică sau critică. 10 sf (Pex; dep) Ironie (usturătoare) Si: înțepătură. 11 sf (Pan) Durere fizică vie, pătrunzătoare și de scurtă durată Si: înțepătură, junghi, săgetătură (9). 12 (Reg; pex) Săgetătură (10). 13 sf (Reg; rar; pex) Suferință morală (neașteptată și intensă). 14 (Pan) Semn ca o săgeată (1) care servește la indicarea direcției, a evoluției unui proces etc. 15 sf (Pan) Vârful ascuțit al coroanei (piramidale a) unor arbori. 16 sf (Reg; pan) Brad tânăr cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt la capul unui flăcău sau al unei femei tinere. 17 sf (Gmt; pan) Distanță maximă dintre coarda care unește extremitățile unui arc de curbă și punctele arcului. 18 sf (Gmt; pan) Perpendiculară trasă din mijlocul unui arc pe coarda acestuia. 19 sf (Pan) Piesă a navei, formată din bare ori traverse de lemn sau de fier care servește la susținerea, consolidarea, fixarea etc. altor piese ale navei. 20 sf (Reg; Pan) Fiecare dintre stâlpii caselor țărănești, ai pătulelor, ai coșarelor etc. care sunt fixați cu un capăt în temelie iar cu celălalt în grinzile acoperișului. 21 sf (Reg; pan) Fiecare dintre căpriorii care formează cele patru muchii laterale ale acoperișului casei țărănești. 22 sf (Pan) Fiecare dintre barele de care sunt fixate aripile morii de vânt Si: (reg) căluș (11). 23 sf (Reg; pex) Aripă a morii de vânt. 24 sf (Reg; pan) Fiecare dintre barele scrânciobului de care sunt atârnate scaunele Si: pârghie. 25 sf (Reg) Fiecare dintre stâlpii de lemn, de metal ai șteampului, care pisează mineralul în piuă. 26 sf (Reg; pan) Fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor țărănești Si: (reg) bold (20), sulinar, suliță, țeapă. 27 sf (Reg; pan) Prăjină folosită ca proptea la o stivă de lemne. 28 sf (Pop; Ban) Prăjină (la fântână). 29 sf (Mol; Buc; pan) Cumpăna fântânii. 30 sf (Reg; pan) Cordar (la ferăstrău). 31 sf (Trs; Olt; pan) Coardă (la arc). 32 sf (Reg; pan) Deschidere a rostului, la războiul de țesut, pe unde trece suveica. 33 sf (Reg) Tuleu la usturoiul de toamnă. 34 sf (Reg; pan) Pistil¹ (1) la usturoiul de toamnă. 35 sf (Reg; pan) Lucrare simplă de fortificație cu ridicătură de pământ sau o ieșitură de zid. 36 sf (Ggf; pan; îs) ~ litorală Forma pozitivă de relief din zona țărmurilor marine joase, care poate închide un golf, formând un liman. 37 sf Cordon litoral, pe nisip. 38 sf (Bot; șîc ~ta apei, ~ta apelor) Plantă erbacee cu frunza ca vârf de săgeată (1), cu flori albe, cu tuberculi comestibili, care crește pe marginea râurilor sau în apele stătătoare Si: (reg) iarba-săgeții (Sagittaria sagittifolia). 39 sf (Bot; Mol) Rodul-pământului (Arum maculatum). 40 sf (Bot; reg) Săbiuță (4) (Gladiolus imbricatus). 41 sf (Bot; reg; îc) ~-lui-Dumnezeu Verigel (Orabanche caryophyllacea). 42 sf (Bot; reg; îac) Verigel (Orabanche gracilis). 43 sf (Bot; reg; îac) Crăielici (Orabanche lutea). 44 sf (Bot; reg; îae) Crăielici (Orabanche major). 45 sf (Bot; reg; îc) ~ta-Domnului Sporiș (Verbena officinalis).

vișeu sn [At: ANON. CAR. / V: jișău, jișlău, ~șlău / Pl: ~eie, ~șauă / E: mg vésö] 1 (Trs; Ban) Daltă (1). 2 (Trs, Ban; șîs ~șău de șorubălit) Șurubelniță. 3 (Reg; prc; îas) Lama șurubelniței. 4 (Trs) Sfredel. 5 (Reg) Coarbă² (1). 6 (Trs; Ban) Priboi¹. 7 (Trs) Gealău². 8 (Trs; Ban) Cuțitoaie (2). 9 (Reg) Ciumpei (1). 10 (Reg) Cuțit întrebuințat de dogari la confecționarea cercurilor. 11 (Reg) Țepușă. 12 (Reg; îf vișlău) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn de la colțurile acoperișului unei case țărănești. 13 (Reg; îaf; csnp) „Loc în formă de șanț”.

sleme sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: ~mne sf(p), ~mn s, ~mnă sf, slimnă sf, scleam (Pl: scleamuri) sn, scleamă sf, sclem (Pl: sclemi sm, scleme, sclemuri, sclemure sn) smn, scleme sfp, sclembe sfp, sclemn sm, sclemnă sf, sclemne sf, șcleam s, șclean (Pl: șcleanuri) sn, șcheam s, șleam s, ștleam (Pl: ștleamuri) sn, zl~ sfp / Pl: ~, ~mi / E: bg слеме, srb sleme] (Reg) 1 Stâlp de lemn, bârnă, par, prăjină, scândură etc. folosite în diverse lucrări de construcție (la casele și acareturile țărănești), pentru a prinde, a fixa, a sprijini etc. 2 Bârna orizontală în care sunt fixate capetele de sus, îmbinate ale fiecărei perechi de căpriori din acoperișul casei țărănești, pentru a-i mări rezistența Si: (pop) samai, coamă (15), coroană (28), culme (3), (reg) căprior (5), cătușă, chingă (24), cheotoare (8), încheietoare, limbă, mâță, plimbă, prinsoare, slemnea. 3 Prăjină (în coteț) pe care se culcă găinile. 4 Cumpănă (la fântână). 5 Prepeleac. 6 Par de care se prind cârligele ceaunului. 7 Balustradă (la o scară). 8 (Îf șclean) Scândură din gardul unei stâne. 9 (Lpl) Lemnele puse deasupra parilor peste care se așază fânul, paiele sau cocenii. 10 (Pgn) Schelăria podului unei case țărănești. 11 (Pex; îf slemn) Loc îngrădit. 12 Culme a unui deal. 13 (Pex) Linie de despărțire a apelor pe coama unui deal. 14 (Îf slemne) Paiele de pe vârful caselor acoperite cu snopi.

străjer, ~ă [At: MOXA / V: (îvp) ~jar, ~rejar, (reg) ~jan / Pl: ~i, ~e / E: strajă + -ar] 1 sm Locuitor de la graniță (din Moldova) care era însărcinat cu paza frontierei țării în regiunile de munte Si: plăieș, strajă (15). 2 sm (Îvp; pgn) Paznic. 3 sm (Înv) Străjuitor (1). 4 sm (Îvr; îc) ~rejar-major-general Șeful avangărzii. 5 smf Membru al străjeriei. 6 sm Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor.

strejură sf [At: LEXIC REG. II, 17 / Pl: ~re / E: streajă] (Olt) Stâlp de lemn la porțile țărănești.

călăreț, călăreți, s.m. 1. Pragul de sus al porților maramureșene; fruntar, cunună (grinda se pune „călare” peste stâlpii porții). 2. Lemne legate câte două la un capăt care, așezate călare pe coama casei, apără acoperișul de paie contra vântului. – Lat. caballaricius (DER, MDA).

oboróc, oboroace, (oborog), s.n. (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. ■ Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” (Scriban, Șăineanu).

șoprón, șoproane, (șopru), s.n. Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc: „Odată on om o durnit în podu di la șopron…” (Bilțiu, 2007: 284). ■ „Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m, legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m (...). Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide” (Paul Petrescu). ■ (onom.) Șoproni, nume de familie în jud. Maram. – Din germ. Schoppen (DER, DEX, MDA).

BABALÂC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalıc.

CANDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității unui izvor de lumină. 3. Stâlp rotund de lemn, întrebuințat pentru susținerea bolților unui tunel până la turnarea betonului. – Din sl. kanŭdilo sau ngr. kandíla, (2) din fr. candela.

URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

chituși, s.m. – Contrafișe. Bucăți de lemn ce leagă stâlpii porților de fruntar și pragul de sus al portiței de stâlpi. Chitușii au și un rol arhitectural decorativ (Nistor 1977: 22). – Et. nec.

fruntar, -e, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni 1936). – Lat. frontale (Pascu, DA).

urs, urși, s.m. – 1. Mamifer (Ursus arctos) care face parte din fauna specifică Maramureșului; 2. Mască zoomorfă. În vechime, pe parcusul sărbătorile de primăvară, în Maramureș se suțineau mini-spectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. L. Berdan (2002), într-o reconstituire a acestui obicei străvechi, apreciază: „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtare unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline, și pe acela al ascezei celor inițiați” (89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor 1977: 22). 5. (gastr.) Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză„ (Faiciuc 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan 1983). Ursu, supranume în Repedea-Borșa (neamul Ursenilor). Ursoi, top. în Săcel, ”teren acoperit cu iarba denumită Părul Ursului (Grad 2000). Ursuc, unsoarea de pe lâna oilor (Morariu 1937: 124). – Lat. ursus.

stăvilar n. 1. lemn cu patru stâlpi pentru o stavilă de ape; 2. fig. obstacol.

URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

BABALÂC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca aceasta să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalıc.

ȘTACHETĂ, ștachete, s. f. 1. (Reg.) Ulucă, leaț. 2. Bară subțire, așezată transversal între doi stâlpi, confecționată din lemn, metal sau material plastic, peste care se execută sărituri în înălțime (libere sau cu prăjina) în atletism. [Var.: stachetă s. f., ștachete s. m.] – Din germ. Staket.

CANDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela.

călăreț, călăreți, s.m. – 1. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene; fruntar, cunună. De la faptul că grinda se pune „călare” peste stâlpii porții (Nistor, 1977: 22). 2. Lemne legate câte două la un capăt care, așezate călare pe coama casei, apără acoperișul de paie contra vântului (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). – Lat. caballaricius (DLRM, DER, DEX, MDA).

chituși, s.m. – (reg.; înv.) Contrafișe. Bucăți de lemn ce leagă stâlpii porților de fruntar și pragul de sus al portiței de stâlpi. Chitușii au și un rol arhitectural decorativ (Nistor, 1977: 22). – Probabil din chită „mănunchi, snop, ciorchine” (< srb. kita < sl. kyta).

fruntar, fruntare, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni, 1936). – Lat. frontale „din frunte” (Șăineanu, Scriban; Pascu, DA, cf. DER; DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).

urs, urși, s.m. – 1. (zool.) Ursul brun (Ursus arctos), mamiferul cel mai mare din pădurile județului. Semnalat în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, mai frecvent pe Valea Ruscovei și în pădurile de pe Valea Izei, dar și în Munții Gutâi (Posea, 1980: 75). 2. Mască zoomorfă. Jocul ursului. În primele decenii după război, acest obicei se mai practica doar în câteva sate din Maramureș (Sarasău, Berbești, Ruscova, Poienile de sub Munte etc.). În Maramureș, se practica „din bătrâni”. Ceata era formată din 6-7 persoane, cu două măști de urs. Tinerii care acompaniază „urșii” nu au rol de ursari, ca și în Moldova. În unele sate maramureșene (Berbești, Sat Șugatag), se practica jocul ursului și la nuntă (la miezul nopții), joc bazat numai pe pantomimă și având un caracter ritual. De asemenea, la Săcel, Săliștea, Borșa și Moisei se practica jocul ursului la priveghi, tot cu rol ritual (Nistor, 1973: 15-17). În vechime, pe parcursul sărbătorilor de primăvară, în Maramureș se susțineau minispectacole cu caracter ritualic, în cadrul cărora se utilizau măști zoomorfe, personajele întruchipând cerbi, urși sau alte animale. „În cultul lui Zamolxis au fost preluate credințe și superstiții anterioare despre cultul ursului. Acest cult implica și purtarea unor măști-costume, care asigurau pe lângă secretul inițierii depline și pe acela al ascezei celor inițiați” (Berdan, 2002: 89-93). 3. Tălpile caselor, din trunchiuri masive de stejar (Pănoiu, 1977: 28); 4. Porțiunile de 20-30 cm de la baza stâlpilor porților de lemn din Maramureș; de obicei se ornamentează (Nistor, 1977: 22). 5. (gastr.) „Cocoloși de mămăligă ce au în interior brânză, făcuți și mâncați în special de copii, până când gospodina prepară păturile de coleșă cu brânză” (Faiciuc, 1998: 183). 6. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor pe uluc (Gh. Pop, 1971: 88). 7. Cele patru lemne scobite care strâng și țin în loc piatra zăcătoare, la morile de apă (Felecan 1983). 8. Cei patru sau șase stâlpi pe care stă podul morii; babe (Felecan, 1983). ♦ (top.) Ursu, cascadă situată pe Valea Neagră, pe drumul ce duce spre Stațiunea Izvoare; are o cădere de circa 10 m (Portase, 2006: 63). ♦ (onom.) Urs, Ursan, Ursanu, Ursaru, Ursoi, Ursu, Ursuleac, Ursulean, Ursuleanu, Ursulescu, Ursuț, nume de familie (237 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursus „urs” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

babalâc, ~ă smf [At: DIONISIE, C. 186 / V: -luc, băbălog, bobolâc, bubuluc / Pl: ~âci, ~âce / E: tc, srb babalyc] 1 (Înv) Titlu de respect cu care se adresa cineva unui bătrân. 2 Bătrân. 3 (Reg; prt) Om bătrân și neputincios. 4 (Reg; prt) Om cu obiceiuri bătrânești. 5 (Reg; prt) Om îmbătrânit înainte de vreme. 6 (Teh; pop) Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului.

balustru sm [At: ODOBESCU, S. II, 504 / V: ~tră / Pl: ~uștri / E: fr balustre] 1 Stâlp (mic) de lemn, de piatră etc. care, împreună cu alții la fel, formează o balustradă. 2 Compas special folosit pentru trasarea cercurilor foarte mici.

braț¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 25/2 / Pl: ~e și (înv) ~ă / E: lat brachium] 1 Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr. 2 Parte de la umăr până la încheietura mâinii Si: mână. 3 (Îe) A ține (sau a lua ori a cuprinde etc.) în ~e A strânge pe cineva la piept, încrucișând brațele în jurul său. 4 (Fig; îe) A ține pe cineva în ~e A favoriza pe cineva. 5 (Îlav) (~) la ~ (sau de ~) Cu brațul trecut pe sub brațul altcuiva. 6-7 (Îe) A da (sau a oferi, a lua cuiva) ~ul A trece brațul (1) sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. 8 (Îe) A duce pe cineva de ~ (sau la ~) A sprijini pe cineva, ducându-l de braț (1). 9-10 (Îe) A primi cu ~ele deschise A primi (sau a aștepta pe cineva) cu mare plăcere. 11-12 (Îe) A fi ~ul (drept al) cuiva A fi sau a ajunge omul de încredere al cuiva. 13 (Îe) A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în ~ele cuiva A ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 14 (Îe) A sta cu ~ele încrucișate A nu se implica. 15 (Îae) A nu face nimic. 16 (Îe) A fi cu ~ele legate A nu putea face nimic. 17 (Fig; lpl; șîs ~e de muncă) Muncitori. 18 (Pex) Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe. 19 (Pan) Părți ale obiectelor care, prin forma, poziția sau funcția lor, se aseamănă cu brațele omului. 20 (Lpl) Cei patru stâlpișori înfipți în tălpile războiului de țesut în care se sprijină sulurile Si: furci, mâini, picioare de sul, stâlpi. 21 (Lpl; lrț) Lemne verticale unite în partea de sus cu arțarul și în partea de jos cu vetalele Si: băteli, bete, brățare, fălcele, fofeze, lopățele, mănuși, mâ(i)ni, speteze. 22 (Lpl) Lemne orizontale care leagă podul coșului morii Si: chingi, corzi, curmezișuri, legătura-brâului, speteze, stinghii. 23 (Lpl) Cele două lemne verticale ale ferăstrăului Si: conduce, cotoaie, craci, margini, mâini, mânere, pervazuri, speteze. 24 Coadă a cleștelui. 25 Loitre a căruții. 26 Mâini ale grapei. 27 (Lpl) Cele două lemne de care se apucă targa Si: mânuri. 28 (Lpl) Cele două stinghii verticale ale oloiniței. 29 (Lpl) Stinghii din care se compune războiul de rogojini. 30 (Lpl) Stinghii ale caprelor de la podul caselor. 31 (Lpl) Stinghii de care atârnă polița scrânciobului Si: holobe, spițe. 32 Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 33 Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 34 Distanță de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 35 Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. 36 (Îs) ~ mort Ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări.

candelă sf [At: (a. 1691) MĂRGĂRITARE, ap. TDRG / V: ~dilă, ~dile sfp / Pl: ~le, ~li / E: vsl кандило, ngr ϰανδηλα, fr candela] 1-3 Lampă cu ulei, care se pune la icoane sau morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 4 Unitate de măsură pentru calcularea intensității unui izvor de lumină. 5 Stâlp rotund de lemn întrebuințat pentru susținerea bolților unui tunel până la turnarea betonului. 6 (Trs; lpl; îf ~dile) Chibrituri.

laițuri snp [At: A V, 22 / E: nct cf leaț] (Reg) Bucățele de scândură bătute în cuie pe stâlpii caselor de lemn, care susțin bârnele.

opincă sf [At: HERODOT (1645), 65 / Pl: ~nci / E: bg опинък, опинка] 1 Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau cauciuc, cu marginile încrețite și răsfrânte în sus, strânsă pe picior cu ajutorul nojițelor. 2 (Reg) A fi ~ hârzobată A fi om de nimic. 3 (Reg) C-un pantof și c-o ~ Luat prin surprindere Si: nepregătit. 4 (Pop; îe) A-l strânge (pe cineva) ~ca A avea un necaz. 5 (Pop; îe) A călca (pe cineva) pe ~nci A jigni. 6 (Pop; îe) A întinde (pe cineva) ca pe o ~ scurtă A bate pe cineva foarte tare. 7 (Pop; îe) A pune cuiva (sau a-i da cu) ~ca (în obraz) A păcăli. 8 (Îae) A face de rușine. 9 (Reg; îe) A sparge dracul ~ncile A nu-i merge cuiva Si: a i se înfunda. 10 (Pop; îe) A umbla cu ~nci de fier sau a rupe trei perechi de ~ci de fier A umbla mult. 11 (Pop; îe) Pe unde și-a spart dracul ~ncile Departe. 12 (Reg; îe) ~nci rupte și zile pierdute Lucru neterminat sau nereușit pentru care s-a depus mult efort. 13 (Fig; lsg) Țărănime. 14 (Pop; îe) De la vlădică până la ~ Toată lumea, indiferent de clasă socială. 15 (Pop; îe) A fi din ~ A fi de origine țărănească. 16 (Reg) Bucată de lemn montată sub stâlpii de susținere ai unei galerii de mină, când terenul din galerie este instabil. 17 Opritoare de fier la căruță. 18 (Reg) Fier al plugului. 19 (Reg) Bucată de slănină. 20 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 (Reg; art) Melodie după care se execută acest dans. 22 (Reg) Joc de copii cu pietricele. corectat(ă)

prepeleac [At: NECULCE, L. 105 / V: (reg) perp~, perpeliag, perpelig, ~lac, ~leag^[1], ~leci, ~lic, ~lici, ~lig, ~liț, prip~, pripil~ / Pl: ~ece, (reg) ~ace, ~uri, (rar, sm) ~eci / E: nct] 1 sn Par¹ cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. 2 sn (Pop; pgn) Par¹ (1). 3 av (Reg; îe) A fi gol ~ A fi foarte sărac. 4 a (Reg; d. cozile sau coarnele animalelor) Care este drept și ascuțit ca un par¹. 5 sn (Reg) Scară rudimentară formată dintr-un stâlp în care sunt bătute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. 6 sn (Olt; îf prepeleag) Stâlp din mijlocul ariei, în jurul căruia se învârt caii pentru a treiera grâul. 7 sn (Mun) Prăjină crăpată la vârf, care se folosește la culesul fructelor din pom Si: (reg) pișcătoare. 8 sn (Reg) Stâlp în perete de care se fixează fereastra sau ușa unei case. 9 sn (Pop) Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. 10 sn (Pex) Căpiță clădită pe o prăjină. 11 sn (Buc) Barieră din lemn. 12 sn (Mun) Băț prevăzut la unul dintre capete cu două bețișoare încrucișate, cu care se bat urzicile fierte. 13 sn (Reg) Dispozitiv prevăzut cu cârlige de care se agață carnea la măcelărie. 14 sn (Reg) Bețișor pe care se înșiră fructe sau flori. 15 sn (Trs) Par lung care se pune pe acoperișul caselor. 16 sn (Reg) Foișor sau platformă de lemn înălțată pe stâlpi, care servește drept loc de pază la câmp, la vie etc. 17 sn (Reg; îf prepeleag) Construcție rudimentară care servește ca adăpost ciobanilor și țăranilor la câmp. 18 sn (Reg; pex; îf prepeleag) Casă urâtă. 19 sn (Îrg; îf prepeleag) Roată de plug fără obadă, numai cu spițe. 20 sn (Ent; Mun) Molie-de-casă (Oniscus irarius). 21 sn (Reg; dep) Persoană înaltă. 22 sn (Reg; dep) Tânăr ușuratic. 23 sn (Reg; dep) Om bleg, neputincios. corectat(ă)

chituși, s.m. (reg.; înv.) Contrafișe; bucăți de lemn ce leagă stâlpii porților maramureșene de fruntar și pragul de sus al portiței de stâlpi; „chitușii au și un rol arhitectural decorativ” (Nistor, 1977: 22). – Probabil din chită „mănunchi, snop, ciorchine”.

MARTAC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, întrebuințat ca material de construcție. – Din tc. mertek.

OBELISC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui stâlp înalt și ascuțit la vârf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque.

scof, scofuri,s.n. (reg.) 1. troacă mică de lemn. 2. flămânzare la vite. 3. stâlp în care se fixează ușa casei. 4. stavilă, zăgaz (la moară).

BOLARD s. m. stâlp scurt de metal, lemn sau beton, montat pe chei, la ancorarea navelor. (< fr. bollard)

FULING s. n. strat de organisme acvatice pe pietre, pe stâlpii de beton, de lemn sau de metal ai podurilor, pe coca navelor etc. (< engl. fulling)

jilip, -uri, (jlip, jlibd, șlip), s.n. – 1. Jgheabul pe care curge apa la moară (ALR 1956: 155). Porțiune făcută din scânduri, de la stavilă până la moară, pe care vine apa; uluc (Felecan 1983). Termen atestat doar în nordul Transilvaniei (ALR 1956). 2. Construcție solidă, fixă, utilizată pentru scoaterea din pădure a lemnului rotund: „Jilipurile se confecționau din lemn decojit, suspendate pe stâlpi puternici, înfipți în pământ sau ancorate direct pe pământ. Prin forma trapezoidală în secțiune, precum și prin înclinare, ele permiteau curgerea apei și alunecarea lemnului” (Dăncuș 1996: 66). – Din magh. zsilip „stăvilar; ecluză”.

pripon, -oane, s.n. – Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor 1977: 22). – Din sl. prĕponŭ „obstacol”, cf. srb. pripon (DER).

chezaș m. 1. garant; 2. lemn ce proptește un stâlp de bordeiu; 3. pl. bârne pe cari s’așează buțile în pivniță: buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor Od. [Ung. KEZES].

OBELISC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque.

MARTAC, martaci, s. m. (Pop.) Stâlp, bârnă, par de lemn, folosit ca material de construcție. – Din tc. mertek.

jilip, jilipuri, (jlip, jlibd, șlip), s.n. – (reg.) 1. Jgheabul pe care curge apa la moară (ALR, 1956: 155). Porțiune făcută din scânduri, de la stavilă până la moară, pe care vine apa; uluc (Felecan, 1983). (Trans. Nord). 2. Construcție solidă, fixă, utilizată pentru scoaterea din pădure a lemnului rotund: „Jilipurile se confecționau din lemn decojit, suspendate pe stâlpi puternici, înfipți în pământ sau ancorate direct pe pământ. Prin forma trapezoidală în secțiune, precum și prin înclinare, ele permiteau curgerea apei și alunecarea lemnului” (Dăncuș, 1996: 66). – Din magh. zsilip „stăvilar; ecluză” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pripon, pripoane, s.n. – 1. Țăruș de care se leagă animalele la păscut. 2. Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor, 1977: 22). ♦ (onom.) Pripon, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din scr. pripon (DEX); din sl. prĕponŭ „obstacol” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

păzitor, păzitori, s.m. – Paznic, strajă. ♦ Păzitorul casei, motiv în cultura populară maramureșeană, incizat pe porțile de lemn sau sculptat în stâlpii portițelor de la intrarea în casă. Figură umanoidă, stilizată, cu rol protector. – Din păzi + suf. -tor. (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. pazitor (Miklosich, cf. DER; Scriban).

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

cios⁴ sm [At: CHEST. II, 112/396 / Pl: ~oși / E: ns cf cioșc] (Reg) Fiecare din cei patru stâlpi ai caselor de lemn.

crivală sf [At: DAMÉ, T. 173 / V: gri~, ~vea~ sf (3) ~al sm / Pl: ~le și ~vele, ~văli / E: sl крив cf crivac, crival] 1 (Mol; Buc) Unealtă ciobănească. 2-3 (Psr; Mol; Buc) Trepied sau bucată de lemn din care se improvizează un suport pentru drobul de sare pe care-l ling oile. 4 (Reg) Băț despicat în două la un capăt, cu care se prindeau șerpii. 5 O parte a joagărului care transmite mișcarea roții Si: (pop) coacă, cocârlă, crivea (2), manivelă, vârtej. 6 Unealtă pentru confecționarea frânghiilor. 7 (Dog) Clește de lemn al tâmplarului Si: teasc, crivea (3). 8 (Trs) Spărgătoare de alune sau de nuci. 9 (Reg) Lemnul orizontal care ține stâlpii șteampurilor în mină. 10 (Mun; îf crival) Lemnul care se pune lângă foc, între pereții stânei și pe care se pun lemnele la uscat. corectat(ă)

cumpănă sf [At: (a. 1574), TETRAEV. 209 / V: cumpăn, (Mol) ~pâ~ / Pl: ~pene și ~peni / E: vsl конпона] 1 Dispozitiv format dintr-un braț mobil de lemn așezat pe un stâlp înalt, având legată, la un capăt, o greutate pentru echilibru și, la celălalt, o găleată cu care se scoate apă din fântână. 2 Balanță (1). 3 (Înv; îs) ~ de galbeni Balanță (2) mică de cântărit monede. 4 (Înv) Cântărire. 5 (Îe) A arunca (ceva) în ~ A aduce ceva ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. 6 (Înv; îe) A pune (pe cineva) în ~ A pune (pe cineva) în încurcătură. 7 (Îe) A fi (sau a sta) în ~ A șovăi în luarea unei hotărâri. 8 (Psr) Cantitate de brânză (sau de caș) pe care o primesc proprietarii de oi de la simbriași. 9 (Pop) Pârghie. 10 (Reg) Prăjină. 11 (Mol) Unealtă folosită la transportul vaselor cu struguri din vie la teasc. 12 (Înv; spc) Barieră. 13 (Ban; îs) ~ de drum Barieră pusă la intrarea unui drum în pădure. 14 (Reg) Băț pe care un copil îl pune între miri la ieșirea lor în tindă. 15 Prăjină cu care își țin echilibrul dansatorii pe sârmă. 16 (Îs) ~na fântânii (sau a puțului) Braț mobil al cumpenei (1). 17 (Pop; îcs) De-a ~na Joc de copii constând în păstrarea echilibrului pe o pârghie. 18 Pârghie cu care se ridică și se lasă piatra morii Si: (reg) buhai, capră, cântar. 19 (Pop) Pârghie cu care se ridică stavila joagărului. 20 (Pop; la plută) Scoabă. 21 (Îs) ~na lemnului Punct de suspensie al lemnului plutei. 22 (Reg; la căruță) Cruce. 23 (Olt;) Parte a vârtelniței nedefinită mai îndeaproape. 24 (La construcții; îs) ~na verticală (sau de plumb, ~ zidarilor) Fir cu plumb. 25 (Îs) ~na orizontală (sau ~ hidrostatică) Poloboc^[1]. 26 (La casele țărănești) Partea superioară a acoperișului. 27 (La ceasornic) Pârghie. 28 (Înv; la telefon) Furcă. 29 (Jur) Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. 30 Echilibru. 31 (Îe) A ține în ~ A echilibra. 32 (Îae) A ține ceva în poziție suspendată făcând să se balanseze. 33 (Îlav) În ~ Ținându-și echilibrul. 34 (Îal; d. arme) În echilibru. 35 (Iuz) Limită. 36 (Iuz) Măsură. 37 (Înv; șfg) Judecată. 38 (Înv) Influență. 39 (Înv; îf; complinit adesea prin atributul „mare”, „multă”, „grea”) Primejdie. 40 (Mol) Încercare. 41 (Înv) Nenorocire. 42 (Înv) Neajuns. 43 (Înv) Greutate. 44 (Înv) Soartă rea. 45 (Înv; îe) A fi în ~ de viață (sau de moarte, rar, de pieire) A fi în pericol de moarte. 46 (Art) Constelația Balanței. 47 (Îs) ~na apelor (sau de ape) Punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante. 48 (Îs) ~na vâltorii Loc unde curentul unei ape duce obiectele ce plutesc pe ea. 49 (Îs) ~na nopții Miezul nopții. 50 (Mol) Cataclism. 51 Furtună (cu grindină). corectat(ă)

faileri smp [At: COMAN, GL. / V: fal~ / E: ger Pfeiler] (Reg) 1 Stâlpi de piatră sau lemn care susțin un gang. 2 (Îf faIeri) Stâlpi care sprijină streașină casei.

poterși smp [At: COMAN, GL. / E: ns cf poteraș] (Reg) Stâlp de susținere din lemn.

scof sn [At: LIUBA-IANA, M. 86 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: ns cf scafă] (Reg) 1 Troacă (1) mică de lemn. 2 Flămânzare (la vite). 3 Stâlp în care se fixează ușa casei. 4 (Îf scofă) Bârnă care leagă stâlpii casei în partea superioară. 5 (Reg) Stavilă (la moară).

jilíp, jilipuri, (jlip, jlibd, șlip), s.n. (reg.) 1. Jgheabul pe care curge apa la moară; porțiune făcută din scânduri, de la stavilă până la moară, pe care vine apa; uluc. 2. Construcție solidă, fixă, utilizată pentru scoaterea din pădure a lemnului rotund: „Jilipurile se confecționau din lemn decojit, suspendate pe stâlpi puternici, înfipți în pământ sau ancorate direct pe pământ. Prin forma trapezoidală în secțiune, precum și prin înclinare, ele permiteau curgerea apei și alunecarea lemnului” (Dăncuș, 1996: 66). – Din magh. zsilip „stăvilar; ecluză” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pripón, pripoane, s.n. 1. Țăruș de care se leagă animalele la păscut. 2. Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel. ■ (onom.) Pripon, nume de familie în jud. Maram. – Din scr. pripon (DEX); din sl. prĕponŭ „obstacol” (Scriban, MDA).

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

BORNĂ s. f. 1. stâlp de marcaj din beton, lemn etc., la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc. 2. piesă metalică aparținând circuitului electric interior al unui aparat, al unei mașini sau instalații, care asigură legătura cu un alt circuit. (< fr. borne)

streajă, streaje, s.f. – Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon. (Nistor 1977: 22). – Din sl. straža.

șatră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu 1957: 91). 3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. „Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi 1925: 246). – Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

streajă, streaje, s.f. – (reg.) Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon (Nistor, 1977: 22). – Cf. strajă (< sl. straža) (MDA).

șatră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu, 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu, 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu, 1957: 91). 3. (reg.) Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș, 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud, 1908; Bârlea, 1924; ALRRM, 1971: 251). „Maică, dacă-s supărată, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar, 1980: 103). (Maram.). 4. Platou montan. ♦ (top.) Șatra Pinti), masiv (1.014 m) în Munții Lăpușului, un rest eruptiv, izolat către sud, care are formă de con, cu un larg piemont în jur. Șatra desparte depresiunile Lăpuș și Copalnic, pe care le domină ca un masiv impunător (Geografia, 1987: 64; Posea, 1980). Se presupune că aici își avea haiducul Pintea Viteazul unul dintre locurile sale de refugiu (Vișovan, 2008). „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi, 1925: 246). – Din bg. šatra „cort” (Scriban, Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER; DEX, MDA), srb. šatra „baracă, umbrar” (Scriban, DEX, MDA), magh. sátor (DEX, MDA), sl. šatǐrǔ „cort” (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER).

coloană sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 254 / Pl: ~ne / E: fr colonne cf columnă, cortină] 1 (Aht) Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. 2 (Fig) Protector. 3 (Teh) Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 4 (Îs) ~ de ancoraj Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care servește la consolidarea straturilor de la suprafață. 5 (Îs) ~ de forare Coloană metalică, ale cărei capete se fixează în talpa și în tavanul galeriei care susține perforatorul. 6 (Îs) ~ filtrantă Tub de oțel introdus în pământ cu ajutorul căruia se captează izvoarele subterane. 7 (Îs) ~ montantă Conductă principală la care se racordează țevile sau cablurile de apă, gaz, curentul electric etc. în diferite etaje ale unei clădiri. 8 (Îs) ~ hidraulică Gură de apă, de mare debit, situată lângă o linie de cale ferată în stații și în depouri de locomotive pentru alimentarea cu apă a tenderului locomotivei. 9 (Chm; îs) ~ de distilare (sau de fracționare) Aparat (industrial) cu ajutorul căruia se separă, prin distilare, componentele unui amestec lichid. 10 (Fiz) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. 11 (Mar) Partea de jos a catargului. 12 Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb. 13 (Pex) Conținutul unei coloane (12). 14 (Îe) A pune pe cineva pe două ~ne A demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. 15 Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 16 Despărțitură verticală a unui registru marcată prin două linii paralele. 17 (Șîs) ~ de marș Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 18 Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. 19 (Îs) ~ mobilă Corp de trupe dislocate într-o anumită regiune pentru a menține liniștea. 20 (Iuz; îs) ~na a cincea Grup de fasciști organizați pentru propagandă, luptă și spionaj împotriva democrației într-o țară nefascistă. 21 (Îs) ~ vertebrală Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate. 22 (Îs) ~ sonoră Ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film.

coltuc sn [At: LB / V: cul~ / Pl: ~uce, (rar) ~uri / E: tc koltuk] 1 (Mol) Pernă mică servind drept căpătâi. 2 (Reg) Sul întrebuințat drept pernă. 3 (Reg) Sac umplut cu lână, cu păr etc. servind ca pernă sau ca așternut. 4 (Reg) Perniță (de ace). 5 Cerc umplut cu paie, fân, păr, lână etc. care se pune la gâtul unui animal. 6 Fiecare din cele două capete ale unei pâini. 7-8 (Mun; îf cultuc) Colț de pâine sau de colac cu coaja groasă și coaptă bine. 9 Pâine care s-a lipit la copt. 10 (Îs) ~ul căciulii Vârful țuguiat al căciulii. 11 (Reg) Sculptură de lemn, în formă triunghiulară, la stâlpii casei. 12 (Pfm; îe) A arăta ~ul A refuza pe cineva.

pâj [At: CONACHI, P. 302 / V: (reg) pâș, pinj / Pl: ~e, ~uri, (4) ~i / E: nct] 1 sn (Mol) Cui de lemn cu care se fixează între ele obezile unei roți de lemn Si: pâjele. 2 sn (Pex) Capăt ascuțit, proeminent, al unui stâlp, al unei bucăți de lemn etc. Si: pișleag. 3 sn (Reg; îf pinj) Cui la jug. 4 sm (Mol) Stâlp. 5 sn (Mol) Tigaie la vechile arme de foc. 6 sn (Îrg) Scobitură în lung, făcută la capătul unei piese de lemn sau de metal, pentru a o îmbuca cu alta. 7 (Îdt) Cută.

zvârlugă sf [At: LB / V: (înv) ~ligă, (reg) ~loagă, sfârloacă, sfâ~ / Pl: ~ugi / E: z- + vârlugă] 1 Pește mic comestibil din familia cobitidelor, cu corpul alungit, comprimat lateral, de culoare gălbuie-lucioasă, cu gura prevăzută cu mustăți și cu o țeapă pe osul suborbital, cu mișcări extrem de rapide, care trăiește în ape line sau stătătoare Si: (reg) mușcătoare, nisiparniță, sfaret, sfârlar, țipar¹, unghiță, vârâtoare, vârlugă, zmorlă (1) (Cobitis taenia). 2 (Fig; fam) Persoană vioaie. 3 (Iht; reg) Câră (Cobitis aurata). 4 (Iht; înv; îf zvârligă) Porcușor (Gobio gobio). 5 (Iht; îvr) Plevușcă¹ (Leucaspius delineatus). 6 (Reg) Închizătoare rudimentară alcătuită dintr-un lemn care se bate în stâlpul porții sau ușorul ușii, astfel încât să se blocheze ușa. 7 (Îe) (O) ~ de băț Distanță până la care se poate arunca un băț, o piatră etc. 8 (Îae) Distanță mică.

streájă, streaje, s.f. (reg.) Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon. – Cf. strajă (MDA).

șátră, șetre, s.f. 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească, / Cai negri să potcovească” (Bilțiu, 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri: „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu, 1957: 91). 3. (reg.) Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și / sau pe toate cele trei laturi ale acesteia; pridvorul caselor țărănești, târnaț: „Maică, dacă-s supărată, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar, 1980: 103). 4. Platou montan. ■ (top.) Șatra Pinti, masiv (1.014 m) în Munții Lăpușului, un rest eruptiv, care are formă de con, cu un larg piemont în jur. Se presupune că aici își avea haiducul Pintea Viteazul unul dintre locurile sale de refugiu (Vișovan, 2008). – Din bg. šatra „cort” (Ivănescu, după DER; MDA), srb. šatra „baracă, umbrar” (Scriban, DEX, MDA), magh. sátor (DEX, MDA), sl. šatǐrǔ „cort” (Șăineanu).

cranț, cranțuri, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucăți de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi așezați față în față la 40 cm depărtare; între rândurile de paiente se pune pământ pentru formarea zidului unei case de țară.

stâlp, stâlpi s. n. 1. Element construit din lemn, metal sau beton înfipt în pământ, care susține ceva. 2. Fig. Persoană care constituie un sprijin de căpetenie pentru o colectivitate. 3. (Bis.) Cruce de lemn sau de metal, de dimensiuni mai mici, care se poartă înaintea carului mortuar și se pune la mormânt. 4. (La pl.) Rugăciuni însoțite de 11 sau 15 pericope evanghelice, care se citesc de preot înainte de slujba de înmormântare și separat de aceasta. – Din sl. stlŭpŭ.

paiantă sf [At: IORGA, S. D. XXI, 416 / V: (reg) paiant^[1] sn, ~ndru sm, ~ient sn, ~ientă / Pl: ~te, ~iente / E: tc payanda „proptea, suport”] 1 Fiecare dintre piesele de lemn, rotunde sau fasonate, care proptesc stâlpii caselor țărănești Si: chezaș. 2 Sistem de construcție a pereților unor case, constând dintr-un schelet de lemn ale cărui spații goale sunt umplute sau acoperite cu diferite materiale, împletituri de nuiele tencuite cu lut, chirpici etc. 3 (Prc) Material care umple sau acoperă scheletul de lemn de paiantă (2). 4 (Pex) Perete construit prin paiantă (2). 5 (Reg; îf paiant) Cui lung și gros, cu floarea mare, pentru fixarea căpriorilor sau a grinzilor. 6 (Pan; reg) Cartilagiu al nasului. corectat(ă)

pergolă sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 96 / Pl: ~le / E: fr pergola, it pergola] Construcție ușoară din grinzi de lemn susținute de coloane sau de stâlpi, folosită în parcuri și în grădini pentru a susține plantele agățătoare decorative.

prevină sf [At: ANTIPA, P. 581 / V: (reg) ~ilă, priv~ / Pl: ~ne / E: nct] Fiecare dintre grinzile de lemn legate transversal, cu odgoane, de stâlpii de susținere ai îngrăditurilor pescărești Si: (reg) privisină.

prispă sf [At: URICARIUL, V, 323/5 / V: (reg) ~scă, ~smă, ~izmă / Pl: ~pe / E: ucr приспа] 1 Parte exterioară a unei case țărănești, ca un fel de terasă îngustă și acoperită în partea de sus, construită din lut sau din pământ bătătorit, din lemn sau din piatră, de-a lungul peretelui din față și a celor laterali, adesea mărginită de o balustradă de lemn sau de zidărie și de stâlpi care susțin streașina Si: (reg) podmol, prăguș, prici³, prus, streașină, streie, supărete, taban, tălpoane, târnaț, târnăcior, vatră, vătruță. 2 (Îvr) Platformă la vagoanele de cale ferată. 3 (Olt) Tindă la o casă țărănească. 4 (Reg) Temelie la o casă țărănească. 5 Formă de relief, situată la o altitudine oarecare Si: platformă. 6 Dig rudimentar de pământ sau de lemn, folosit pentru a menține un anumit nivel al apei din bălți, lacuri etc. provenite din apele curgătoare.

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

PAPUC¹, papuci, s. m. 1. Încălțăminte ușoară (fără călcâi), care se poartă în casă; p. gener. pantof ușor de vară. ◊ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o șterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a ține etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a ține etc.) sub ascultarea deplină a cuiva, a se lăsa sau a face să se lase condus de cineva. (Rar) A lăsa (pe cineva) la papuci = a sărăci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afară, a obliga (pe cineva) să plece. 2. Piesă de lemn care se așază la baza unui stâlp pentru a-i mări suprafața de sprijin. ♦ Piesă de oțel fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este bătut în pământ. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtător al unui funicular. ♦ Piesă folosită la legarea unui conductor electric la bornele unei instalații electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) păpuc s. m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.

LISĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. – Din fr. lisse.

LISĂ s. f. 1. bară orizontală între stâlpii unei balustrade. 2. bară metalică sau de lemn montată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. (< fr. lisse)

perină, -i, -e, s.f. – Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor 1977: 22). – Din sl. perina, din pero „pană” (Cihac, Conev cf. DER).

PAPUC¹, papuci, s. m. 1. Încălțăminte ușoară (fără toc), care se poartă în casă; p. gener. pantof ușor de vară. ◊ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o șterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a ține etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a ține etc.) sub ascultarea deplină a cuiva, a se lăsa sau a face să se lase condus de cineva. (Rar) A lăsa (pe cineva) la papuci = a sărăci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afară, a obliga (pe cineva) să plece. 2. Piesă de lemn care se așază la baza unui stâlp pentru a-i mări suprafața de sprijin. ♦ Piesă de oțel fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este bătut în pământ. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtător al unui funicular. ♦ Piesă folosită la legarea unui conductor electric la bornele unei instalații electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) păpuc s. m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.

LISĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion, cu rol de fixare și de susținere a învelișului acestuia. – Din fr. lisse.

perină, perini, perine, s.f. – 1. Pernă. 2. Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor, 1977: 22). – Din sl. perina < pero „pană” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX); din srb. perina (MDA).

SOCOND, com. în jud. Satu Mare, situată în zona de contact a C. Aradului cu dealurile Codrului, pe cursul superior al râului Maria (afl. dr. al Crasnei); 2505 loc. (2005). Satul S. apare menționat documentar în 1424. În satul Soconzel, atestat documentar în 1424, se află biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1777) cu picturi interioare originare și ornamentată cu un bogat decor sculptat la ancadramente și stâlpi, iar în satul Stâna biserica de lemn Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (sec. 18).

curmeziș [At: COD. VOR. 24/6 / V: ~ă sf / Pl: ~uri sn / E: curma¹ + -iș] 1-2 sn Direcție transversală sau oblică. 3-4 sn (Îlav) De-a (sau în) ~(ul) Transversal sau în diagonală (dar nu drept). 5-8 a, av (Îoc lungiș) Care este (transversal sau) oblic (nu drept). 9 av (Îlav) În cruciș (sau în lungiș) și-n ~ Pretutindeni. 10 av (După un adjectiv) Foarte. 11 sn Orice obiect care se pune de-a latul pentru a întări o construcție, o cutie, un obiect etc. Cf întăritoare, traversă. 12 sn (Mol) Fiecare dintre cele două bârne care încheie pereții laterali ai casei. 13 sn (Mpl) Brațele morii. 14 sn Chingă care leagă cele două brațe ale ferăstrăului Si: punte, mijlocaș, pod, război. 15 sn Stinghie pusă transversal la fundul vaselor de lemn Si: (reg) calafat, chingă, pop, punte, stâlp, ușă, zăplat. 16 sn (Mpl) Stinghie de lemn care leagă scândurile fundului carului Si: spetează.

grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / Pl: ~e / V: (reg) grindeu, grân~, ~u / E: vsl *грєдєли] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezișul unor construcții. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoții la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părți și care se sprijină, la un cap, pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie și care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de țesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârtește roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuți în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfășoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliței.

lisă⁴ sf [At: DL / Pl: ~se / E: fr lisse] 1 Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel, fixată între stâlpii unei balustrade. 2 Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuselajului sau pe nervurile aripii unui avion.

pérină, perini, perine, s.f. 1. (dial.) Pernă. 2. Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii porților, atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ. – Din sl. perina (Scriban, DEX); din srb. perina (MDA).

PREPELEAC, prepeleci, s. m. 1. Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. ◊ Expr. A fi gol prepeleac = a fi sărac, neîmbrăcat. Cu mustățile în prepeleac = cu mustățile răsucite și întoarse în sus, în furculiță. 2. Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. ♦ Căpiță clădită pe o astfel de prăjină. 3. Scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt petrecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [Var.: prepeleag s. m.] – Et. nec.

TĂLPIG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpic s. m. și n., tălpică s. f.] – Talpă + suf. -ig.

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de încălțăminte cu înălțimea până deasupra gleznei; gheată. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fără rost. A ține (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau călcâi) a ține sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva în acțiuni. A fi sub ~cul (sau călcâiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat în acțiuni de cineva. ~cul-doamnei plantă erbacee perenă, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de încălțăminte ușoară, de casă (fără călcâi); pantof de casă. 3) tehn. Piesă de lemn pusă sub capătul de jos al unui stâlp pentru a-i mări suprafața de sprijin. 4) Înveliș metalic fixat de capătul ascuțit al unui pilon pentru a-l proteja și pentru a-i înlesni pătrunderea în pământ; sabot. 5) Piesă de metal care unește un conductor cu o instalație electrică, asigurând realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuç, ung. papucs

TĂLPIG, (1, 2) tălpige, s. n., (3, 4) tălpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. S. n. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. ♦ Fiecare dintre tălpile unei sănii. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină pentru a împiedica pătrunderea stâlpilor în talpa galeriei. 3. S. m. Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Șosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. [Var.: tălpic s. m., s. n., tălpică s. f.] – Talpă + suf. -ig.

PREPELEAC, prepelece, s. n. 1. Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. ◊ Expr. A fi gol prepeleac = a fi sărac, neîmbrăcat. Cu mustățile în prepeleac = cu mustățile răsucite și întoarse în sus, în furculiță. 2. Prăjină cu crăcane sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. ♦ Căpiță clădită pe o astfel de prăjină. 3. Scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt trecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [Pl. și: (m.) prepeleci. – Var.: prepeleag s. n.] – Et. nec.

cățel sm [At: ANON. CAR. / V: ~țăl / Pl: ~ei / E: ml catellus] 1 Pui de câine (de curând născut, care încă suge). 2-3 (Pan; șhp) Câine (mic). 4 (Îe; îlav) (A pleca) cu ~, cu purcel (A pleca) cu întreaga familie și cu tot ce are. 5 (Îs) Ușa ~ului Ușă secretă. 6 (Zlg; îc) ~ul-pământului Orbeț (Spalax microphthalmus). 7 (Zlg; îc) ~-de-mare Corosbină (Blennius sanguinolentus). 8 (Zlg; îc) ~-de-frasin (sau ~ul-frasinului) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 9 (Îe) A asculta la ~ul-pământului A dormi adânc. 10 (Îae) A fi mort. 11 (Pan) Pui de orice alt animal (sălbatic) care seamănă cu câinele (lup, urs, vulpe etc.). 12 (Fig) Om lingușitor și fără scrupule. 13 (Fig) Expresie de dezmierdare adresată unui copil. 14 (Ent) Larvă de albină. 15 (Med; pop; șîc ~ei (-de-turbă) Boală la om (sau la vite) sub forma unor bășicuțe ce se fac sub limbă, primăvara. 16 (Med; pop; îae) Vine de sub limbă, pe care sunt înșirate mai multe formațiuni. 17 (Îe) A-i face cuiva ~ei pe inimă A-l supăra rău. 18 (Bot; mpl) Parte a unei căpățâni de usturoi. 19 (Țes; Ban) La râșchiat, unitate de măsură a firelor din motcă, egală cu 20 de jerbe (sau cu 60 de fire). 20 Dinte aflat la coada coasei, perpendicular pe aceasta, care intră într-o scobitură. 21 (Îdt) Parte în care intră veriga unei uși. 22-23 Parte (crestată) a cheii, care intră în gaura cheii. 24 (Țes) Scândurică cu crestături folosită pentru a opri sulurile războiului de țesut să dea înapoi Si: cordenci, cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. 25 (La construcții) Butuc pe care se sprijină o parte orizontală a unei mașini motrice care transmite mișcarea. 26 Capăt al unui stâlp, cioplit pentru a intra în scobitura altui lemn. 27 Zimț. 28 Trăgătoare care se întrebuințează la descălțatul cizmelor Si: slugă. 29 Stâlp. 30 (Trs; Mol) Piesă de metal găurită. 31 (Mol) Fire de barbă lăsate să crească numai sub buza inferioară Si: muscă. 32 (Ast; pop) Câinele-mic. corectat(ă)

cigă¹ sf [At: LB / V: cegă / Pl: cigi / E: mg csiga] (Reg) 1 (Zlg) Cochilie de gastropod. 2 Scripete. 3 (Pan) Macara. 4 Ciocan de crăpat lemne. 5 Unealtă de fier cu care se bat stâlpii în pământ. 6 Titirez. 7 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Bot; reg; îs) ~ mică sau ~ migă, ~ga-miga, ~ga-niga, ~gai-nigai Bureți-galbeni (Cantharelus cibalus). 9 (Fig; îas) Fleac.

șoș sm [At: LB / V: (reg) șăș, șeș, șoaș, șorș, șos / Pl: -i / E: mg sas(fa)] 1 (Reg) Stâlp. 2 (Reg) Bârnă¹ (1). 3 (Reg) Grindă (1). 4 (Trs) Proptea de lemn. 5 (Reg) Scândură groasă folosită în construcții.

tălpig [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ic, tel~ snm, ~ică, ~ice, ~ă sf, telpici, tulpici ssp / Pl: ~ige, (reg) ~uri sn, ~igi sm / E: talpă + -ig] (Reg) 1 sn Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele Si: (reg) călcător, iapă, măiuț, piciorong, podnog, schimbător, scăndureauă, tălpău, tălpel, tălpete (3), tălpeț (3), tălpigei (1), tălpiș (1), tălpiță (3), tălpoi (12). 2 sn Pedala de la scăunoaie pe care dulgherul apasă cu piciorul pentru a fixa lemnul de cioplit. 3 sn Scobitură făcută în trunchiul² (1) unui copac. 4 sn Instrument de lemn cu pedală, folosit la pescuit pentru a stârni peștii și a-i alunga spre plasă. 5 sn Fiecare dintre tălpile unei sănii Si: (reg) tălpiș (2), tălpoi (13). 6 sn Sanie formată dintr-un „molid îngemănat”, pe care se transportă mortul la cimitir. 7 sn Patină de lemn. 8 sn Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune în loc de picioare. 9 sn Grindă de lemn care se pune la temelia unor case. 10 sn Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stâlpii unei galerii de mină, pentru a împiedica pătrunderea lor în talpa galeriei. 11 sn (Teh) Suportul unui aparat. 12 sm Încălțăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă (49) de lemn cu o baretă de piele Si: (reg) tălpar (3). 13 sm Bucată de piele cu care se cârpesc opincile Si: (reg) potlog. 14 sf (Îf tălpigă) Fâșie de pânză cusută în partea de jos, la cioareci sau la indispensabili, care se fixează sub talpa piciorului. 15 sm Laba piciorului. 16 sm (Pex) Calapod pentru încălțăminte. 17 sm (îf tălpici) Șosete care acoperă laba piciorului.

țeapă sf [At: COD. VOR². 39^r/4 / V: țep (Pl: țepi sm, reg, țepuri sn), (reg) țeap (Pl: țepi sm, țeapuri sn) sm, ~aplă, ~pră, ~afă sf / Pl: țepi, (reg) țepe, ~pe / E: ns cf alb thep „vârf ascuțit de stâncă”] 1 Par¹ lung, având diferite întrebuințări (în construcții rudimentare, pentru a se clădi clăile de fân sau de grâu, ca armă de luptă etc.) Si: bold¹ (20), țăruș (6), țepușă (1). 2 sf (Spc) Țepușă (2). 3 (Spc) Bucată de lemn sau metal, lungă și ascuțită la capăt, folosită ca instrument de tortură Si: țepușă (26). 4 (Prc) Vârful țepei (3) Si: bold¹ (10), țepușă (27). 5 (Îe) A trage (sau a pune, a înfige, a împlânta, a sui) în ~ A omorî pe cineva străpungându-l cu o țepușă (2) fixată în pământ. 6 (Reg; îe) Doar nu e (chiar) ~pa Se spune pentru a arăta despre un lucru că nu e urgent. 7 Țăruș (1). 8 Așchie de lemn. 9 (Înv) Frigare (1). 10 (Reg) Țăruș (5). 11 Fiecare dintre cei patru pari înfipți vertical la extremitățile oplenelor saniei, care servesc la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, (reg) țepăruie (4), țepuie (1), țepușel. 12 Fiecare dintre parii așezați la car, vertical, care servesc la susținerea unei încărcături mai mari Si: (reg) țepie, țepușă (7), (reg) țepăruie (3), țepigă (2), țepușcă (3). 13 Parte prelungă și ascuțită a unui obiect (de lemn). 14 (Reg) Țăruș (14). 15 (Reg) Fiecare dintre cei doi stâlpi pe care se reazemă perna morii Si: undrea. 16 (Reg) Țăruș (15). 17 (Reg) Săgeată (din stuf) Si: (reg) țepușă (24). 18 Prelungire subțire și ascuțită care pornește de la învelișul bobului unor graminee Si: aristă, barbă (52), (pop) mustață, (reg) țepașniță, țepăruie (9), țepligă (13), țepoc (6), țepuc, țepușă (29). 19 (Mpl) Partea tulpinilor unor păioase care rămâne înfiptă în pământ după ce plantele au fost cosite Si: (reg) șteap¹, ștopleag, tuleu, țeapcă (2). 20 (Mpl) Formație tare și ascuțită de pe tulpinile, ramurile, frunzele sau fructele unor plante Si: ghimpe, spin¹, (rar) țepăruc (1), (pop) țepușă (30), (înv) țepăruie (8), (reg) țepeligă¹ (14). 21 (Reg; îe) A avea țepi pe limbă A fi malițios, ironic. 22 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 23 (Mpl) Fiecare dintre prelungirile epidermice ghimpoase care acoperă corpul unor animale Si: (rar) țepăruc (2). 24 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepușă (34). 25 (Lpl) Prelungiri subțiri, rezistente, mobile sau imobile, situate pe tegumentul unor nevertebrate. 26 Țandără de lemn foarte mică. 27 Așchiuță care intră sub piele sau sub unghie Si: (reg) ațapcă, oțapoc, scărâmbă, spin¹, țașcă (2), țepeligă¹ (3), (rar) țeplie, țepoc (5), țepușă (24), țipaniță (1). 28 (Lpl) Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepei sau a inului la melițare și la scărmănare Si: puzderie. 29 Bucată mică de metal, subțire și ascuțită la un capăt. 30 (Reg) Os de pește Si: (reg) spin¹. 31 (Reg) Bucată îngustă de pământ. 32 (Pop) Junghi. 33 (Pop; pex) Nume dat unor boli manifestate prin junghiuri. 34-35 (Fam; îe) A da, a trage sau a lua ~ A înșela sau a fi înșelat. 36-37 (Fam; îae) A fura sau a fi furat. 38 (Fam; fig) Înșelare a așteptărilor cuiva.

LISĂ ~e f. Bară de lemn, de metal sau de beton prinsă orizontal de stâlpii unei balustrade. /<fr. lisse

țiitor, ~oare [At: CORESI, EV. 127 / P: ți-i~ / V: (îrg) ținăt~ a, smf, țiet~ a, s, ținet~ a, smf, (înv) ținiet~ sm, (reg) țini~ a, sm, țeitoare sf / Pl: ~i, ~oare, (îrg) ~i sf / E: ține + -itor] 1-2 s, a (Înv) (Persoană) care are în stăpânirea sa ceva sau pe cineva. 3-4 s, a (Înv) (Persoană) care deține ceva. 5 a (Îvr) Dominant (1). 6 a (Înv; d. oameni; ca termen de politețe) Puternic. 7 a (Îvr; ca termen de politețe) Ales² (16). 8 sm (Îrg; adesea udp „de”) Persoană care crește animale. 9 sm (Îrg; adesea udp „de”) Proprietar (a ceva). 10 sm (Adesea udp „de”) Persoană însărcinată cu o funcție, cu o dregătorie. 11-12 sm (Adesea udp „de”) Persoană care administrează un serviciu public sau o avere personală Si: funcționar. 13 sm (Îvr; îs) ~ de cinste Persoană însărcinată cu o funcție înaltă. 14 sm (Îvr; îas) Supraveghetor. 15 smf (Îrg) Persoană cu care cineva are legături de dragoste în afara căsătoriei Si: concubin (1). 16 sm (Reg; îf ținător) Persoană care ține în păstrare lucrul altuia. 17-18 s, a (Înv) (Persoană) care păstrează și respectă ceva. 19-20 s, a (Înv; determinat prin „aminte”) (Persoană) care păstrează ceva în memorie. 21 sm (Reg) Persoană care ține copii în gazdă. 22 sf (Îrg) Femeie care are grijă de cineva sau de ceva (în special de menaj). 23 sf (Îrg) Doică. 24 a (Îrg) Care rezistă mult timp la diferite solicitări Si: durabil (2), rezistent, solid, trainic. 25 a (Reg; d. oameni) Viguros. 26 a (Reg) Sățios. 27 sfn (Udp „de”) Suport în care (sau pe care) se pun, pentru a fi păstrate, diferite lucruri. 28 sn (Reg; îf țietor) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 29 sm (Reg) Stâlp care susține patul morii. 30 sn (Trs) Par de lemn cu care se sprijină carul încărcat cu fân când merge pe un teren înclinat. 31 smf Balustradă la scară, la o punte, la un pod etc. 32 smf (Buc; lpl) Bare de protecție de pe marginea șoselei. 33 sf (Reg) Fiecare dintre bucățile de frânghie, de lemn etc., care susțin scaunele scrânciobului. 34 sn (Reg; îf țietor) Mâner la sabie. 35 sn (Reg; îaf) Scoabă¹. 36 sf (Reg; îf ținătoare) Bucată de fier fixată în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 37 sf (Reg; îf țeitoare) Piesă la cotiga plugului, cu ajutorul căreia se potrivește lățimea brazdei Si: schimbătoare. 38 a (Înv; udp „de”, „la”) Care aparține cuiva. 39 a (Înv; udp „de”, „la”) Care depinde de cineva sau de ceva. 40 a (Înv; udp „de”, „la”) Care este parte integrantă a ceva. 41 sm (Reg; îf ținător) Persoană care la vânătoare așteaptă vânatul într-un loc bine ales, pentru a-l ucide. 42 sf Loc unde stau la pândă vânătorii. 43 sf Loc pe unde trece vânatul. 44 a (Îvr) Care își impune să se abțină de la ceva Si: abstinent. 45 a (Îvr) Care ține post. 46 a (Trs) Strângător. 47 a (Trs) Zgârcit. 48 sf (Mun; fam; îe) A se rupe ~oarea A muri. 49 sf (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

BARĂ, bare, s. f. 1. Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări. 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. locul din instanță unde pledează avocații. 4. Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apă, de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

STÂLP ~i m. 1) Element de construcție, lung și gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, servește pentru a susține ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat. ~ de cafenea se spune despre o persoană care își petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a țintui) la ~ul infamiei (sau rușinii) a condamna în public faptele urâte ale cuiva. ~ de hotar stâlp care indică o graniță. 2) fig. Persoană care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societății. ◊ ~ul casei susținătorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcații; scândura care formează marginea de sus a unei luntri; usnă. 3. poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie 4. fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 5. bancă transversală făcută dintr-o scândură lată și fixată în partea dinapoi a unei bărci. 6. fiecare dintre tăbliile sau dintre cele două scânduri care leagă tăbliile patului. 7. ghizdurile din bârne ale unei fântâni. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scânduri, care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 11. scobitură în forma unui șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii unei case, pentru a fixa capetele bârnelor. 13. bârnă de lemn.

colejnă, -e, s.f. – 1. Adăpost pentru oi. 2. Lemnărie: „O construcție nelipsită din gospodăriile țărănești maramureșene, indiferent de starea lui socială, este colejna, în care se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemnele și toate uneltele necesare.” Construcția se sprijină pe patru stâlpi, doi înalți în față (circa 2,80 m) și doi în spate (0,80-1,20 m). Ei sunt legați prin contrafișe. Acoperișul este în general în două ape (Dăncuș 1986: 102). – Et. nec. (MDA).

amânar n. Mold. 1. V. amnar; 2. numele floarei (din lemne cioplite în patru muchi) ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești.

BARĂ, bare, s. f. 1. Bucată lungă de lemn sau de metal cu întrebuințări în construcție, în tehnică. 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 3. Loc pe care îl ocupă avocații într-o sală de judecată în timpul pledoariei. 4. Linie verticală sau orizontală care separă părțile dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apă, de obicei la gura unui fluviu. 6. Val de mare care urcă odată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

colejnă, colejne, s.f. – (reg.) 1. Adăpost pentru oi. 2. Lemnărie: „O construcție nelipsită din gospodăriile țărănești maramureșene, indiferent de starea lui socială, este colejna, în care se țin lemnele de foc, butucul pentru tăiat lemnele și toate uneltele necesare.” Construcția se sprijină pe patru stâlpi, doi înalți în față (circa 2,80 m) și doi în spate (0,80-1,20 m). Ei sunt legați prin contrafișe. Acoperișul este în general în două ape (Dăncuș, 1986: 102). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA).

poartă, porți, s.n. – (brand local) Poarta maramureșeană, construcție monumentală amplasată la intrarea în gospodăria tradițională. În general, este alcătuită din trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având acoperișul șindreluit. În trecut, era un însemn nobiliar (numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe – confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte). Cele mai reprezentative porți sunt situate în satele de pe Mara, Cosău și Iza, dar și în unele localități din Țara Lăpușului. – Lat. porta „poartă, ușă; strâmtoare” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

bară sf [At: DEX² / Pl: ~re / E: fr barre] 1 Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări. 2 Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. 3 (Îs) -fixă Aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 4 Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați. 5 (Pex) Locul din instanță unde pledează avocații. 6 Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr-un text. 7 (Muz) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 8 Prag de nisip situat sub apă, de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu. 9 Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. corectat(ă)

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.