șpiț³ [At: IORGA, S. D. XII, 297 / V: (reg) sp~, șpriț, ~it, șpriț sn, spițură sf / Pl: ~uri / E: ger Spitze] 1 sn (Reg) Vârful pantofului. 2 sn (Buc) Vârful țapinei. 3 sn (Buc; îe) A lua (sau a da) la ~ A rostogoli buștenii cu țapinele. 4 i (Buc) Cuvânt prin care se anunță începerea acțiunii de rostogolire a buștenilor cu țapinele. 5 sn (Reg) Vârful unui stâlp, țăruș etc. care se înfige în pământ. 6 sn (Reg) Par¹ ascuțit folosit la încărcatul lemnelor. 7 sn (Buc) Colțul toporului. 8 sn (Reg) Colțul vinciului. 9 sn (Reg) Fiecare dintre muchiile verticale formate de pereții unei case. 10 sn (Reg) Clin de pământ. 11 sn (Min; Trs) Porțiune de formă alungită și ascuțită dintr-un strat de cărbune rămasă neexploatată. 12 sn (Trs) Clin (la îmbrăcăminte). 13 sn (Trs) Petic de piele cu care se cârpește talpa la încălțăminte. 14 sn (Buc) Blacheu. 15 sn (Min; reg) Loc unde se ramifică o galerie. 16 sn (Reg) Dantelă (croșetată) care se folosește ca garnitură. 17 sn (Pfm; îe) A pune (sau a fi pus) la ~ A se dichisi (sau a fi dichisit).