moț (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. moțuri

conci (conciuri), s. n. – 1. Coc de păr. – 2. Basma. – 3. Moț de păr, smoc. Mag. konti (Cihac, II, 492; DAR; Gáldi, Dict., 120), din it. concio, cf. sb. konča rut. konča, kanča, pe care Miklosich, Wander., 16 îl presupune der. din rom. Tot din rom. provine bg. konč (Capidan, Raporturile, 227), pe care Bernard 28, îl derivă în mod greșit direct din mag., recunoscînd că așa se numește pieptănătura tipică femeilor romînce din Vidin.

moț² (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. moțuri

smoc n. 1. mănunchiu: un smoc de nuiele: fig. un smoc de raze; 2. buchet: smoc de mac și de busuioc AL.; 3. viță de păr: smocuri de păr smuls din cap CR.; 4. teanc: un smoc de terfeloage NEGR. [Origină necunoscută]. ║ m. Bot. corabațică.

smocoti, smocotesc, (zmocoti), vb. tranz. – (reg.) A se zbate, a se smuci. – Et. nes., cf. smocăi „a trage de păr” (< smoc + suf. -ăi) (MDA).

moț³ (șuviță de păr; smoc de pene; ciucure; vârf) s. n., pl. moțuri

CIUF¹ sm. I. 🐦 1 CIUHUREZ; în Mold. cunoscut și sub forma CIOF: Iar cioful juruește că noaptea fără somn în veci o va petrece (DON.) ¶ 2 Pasăre de noapte, de 18-20cm. ce seamănă cu bufnița; trăește prin livezi, grădini și vii, stînd toată ziua nemișcată într’un copac, în a cărui scoarță se confundă prin coloarea penelor sale, și numai după apusul soarelui pornește să-și caute hrana; numită și „ciuf-pitic” (Scops Aldrovandi) (🖼 1232) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, ~-DE-BALTĂ, varietate de ciuhurez, avînd pe cap un moț mic alcătuit din pene scurte; petrece în timpul zilei printre ierburi sau trestii (Otus brachyotus) (🖼 1233). II. (pl. -furi) sn. 1 Moț de păr, smoc de păr sbîrlit în vîrful capului ¶ 2 F Părul capului ¶ 3 F Om, copil cu părul sbîrlit, nepieptănat: aci fuseși, ciufule? (DLVR.) III. adj. Cu părul sbîrlit, ciufulit: iapă ~ă (PANN) [comp. it. ciuffo].

BARBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (Tragopogon); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. 4. Țepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

ȘOMOIOG, șomoioage, s. n. Mănunchi de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc., șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

RÂS², râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.

ciuf (smoc de păr) s. n., pl. ciufuri

BARBĂ bărbi f. 1) Păr care crește (la bărbați) pe bărbie și pe obraji. A-și lăsa ~. ◊ A râde în ~ a râde pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi în ~ a spune ceva încet; a vorbi numai pentru sine. Câți peri în ~ în număr foarte mare. 2) v. BĂRBIE. 3) Smoc de păr care crește la unele animale sub bot. 4) Totalitate a țepilor unui spic de cereale. * ~a-împăratului plantă erbacee, cultivată mai ales în scopuri decorative, având flori de diferite culori și rădăcini cu proprietăți purgative. ~a-caprei a) plantă erbacee, având frunze lungi și înguste, flori galbene și fructe achene de formă lunguiață; b) ciupercă comestibilă sub forma unor ace suculente. [G.-D. bărbii] /<lat. barba

BUHAI² ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

CHIȘIȚĂ² ~e f. înv. Pensulă pentru vopsit, confecționată dintr-un smoc de păr. /<bulg. kitica

CIUF¹ ~uri n. 1) Smoc de păr zbârlit (care atârnă pe frunte). A apuca de ~. 2) glum. Ființă cu păr zbârlit. /<ung. csuf

FLOC floci m. 1) Smoc de păr sau de lână. 2) Fir de păr încrețit. [Pl. și floace] /<lat. floccus

LINX ~cși m. Mamifer carnivor de talie medie, cu blană galbenă-roșcată și pete cafenii, cu coadă scurtă și cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; râs. /<fr., lat. lynx

PENSULĂ ~e f. Instrument de vopsit sau de colorat, constând dintr-un smoc de păr sau din fire sintetice, prins într-o coadă (de lemn, de metal etc.). /<germ. Pinsel

PERCICĂ ~ele f. reg. 1) Smoc de păr lăsat puțin pe frunte; moț. 2) Șuviță de păr care acoperă fruntea unui cal; perciune. /<turc. pürçek

RÂS² râși m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roșcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă și cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi

ȘFICHI ~uri n. 1) Capătul subțire, neîmpletit, al harapnicului, care produce pocnituri. 2) Lovitură dată cu vârful biciului (însoțită de o pocnitură). 3) reg. Smoc de păr care rămâne neîmpletit sau care iese de sub broboadă ori căciulă. 4) Fiecare dintre vârfurile mustăților. 5) fig. Vorbă usturătoare; împunsătură; înțepătură. ◊ A lua pe cineva în ~ a lua în râs pe cineva; a ironiza. / Onomat.

ȘUVIȚĂ ~e f. l) Smoc de păr, lână etc. 2) Porțiune lungă și îngustă de stofă, de teren etc.; fâșie. 3) Dungă subțire de lichid, fum etc. /<bulg. ševica

ȚULUC ~ci m. pop. Smoc de păr zbârlit; moț; ciuf. /< bulg. țuluf, ngr. tsulúfi

ciopârtac, -ă, adj. (reg.) cu coada scurtă, cu coada fără sfichi (smocul de păr din vârf).

fofolog, fofoloagă, fofologi, fofoloage, s.m. și f. (pop.) 1. om greoi, îndesat, leneș, împiedicat, tont. 2. (la pl.) smocuri de păr crescute pe partea de jos a picioarelor unor cai. 3. boboc de rață.

pâștiță², s.f. sg. (reg.) smoc de păr la pintenul calului.

percică, percele, s.f. (reg.) 1. cârlionț, moț (pe frunte); smoc de păr pe fruntea cailor. 2. coadă făcută prin împletirea părului.

pozmoc, pozmoace, s.n. (reg.) 1. smoc de păr crescut în partea de jos a piciorului calului. 2. cantitate mare de ceva; grămadă.

smoatic, smoatice, s.n. (reg.) 1. smoc de păr sau de lână. 2. păr încâlcit, nepieptănat. 3. (în forma: șmoatic) mănunchi. 4. (în forma: zmoatăc) grup de obiecte de același fel. 5. bulz de brânză.

spegmă, spegme, s.f. 1. (pop.) ață de cânepă, răsucită și împletită, în două fire. 2. (pop.) smoc format din fire de cânepă, de bumbac, de lână, după dărăcit; câlți de proastă calitate care cad la melițat; smoc de păr sau de iarbă.

șomoltoc, -oacă, adj., s.m., f. și n. 1. (reg.; s.m. și f.) (om) mic de statură. 2. (reg.; s.m. și f.) (om) încet, moale, bleg. 3. (reg.; s.m. în forma: șolmotoc) fulg mare de zăpadă. 4. (pop.; s.n.) șomoiog, mototol. 5. (reg.; s.n. în forma: șolmotoc) smoc (de păr sau de lână). 6. (reg.; s.n.; în forma: șolmotoc) bucată ruptă dintr-un cojoc. 7. (reg.; s.n.) buchet, mănunchi.

șuvină s.f. (reg.) smoc de păr.

ciucă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.

ciucure (ciucuri), s. m. – 1. Moț, smoc de păr. – 2. Ornament făcut dintr-un mănunchi de fire, canaf. – 3. Pompon. – 4. Franj, ceapraz. – 5. Țurțur de gheață. – 6. Lacrimă de cristal, la candelabre. – 7. Ciorchine. – Istr. cicur. Din ciuc „smoc,” pe baza unui pl. astăzi puțin folosit, ciucuri, de la care s-a refăcut un nou sing. Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvîntul mag. este un împrumut dialectal în rom. Pare puțin probabilă der. propusă de DAR, din lat. ciccum < gr. ϰίϰϰος „partea cărnoasă a rodiei” (cf. REW), sau de la dim. său *cicculum (Pușcariu, Studii istrorom., II, 226). Der. ciucuri, vb. (a face ciucuri); ciucurar, s. m. (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adj. (moțat); ciucuros, adj. (cu multe ornamente); înciucura, vb. (a împodobi; a încărca). Din rom. sau din mag. provine sb. čokur „nod”.

ciuf (ciufi), s. m. – 1. Smoc de păr zbîrlit. – 2. Moț. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu părul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, sluțenie, persoană urîtă și caraghioasă. – 6. Afemeiat, petrecăreț, depravat. – 7. Șarlatan, pungaș. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul 6 pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă tîrziu, noctambul.” Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, consideră cuvîntul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la mag. csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), consideră că ciuf „moț” drept cuvînt diferit, care derivă din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvîntul it. se consideră de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă der. din bg. čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl. čubŭ „creastă” (Cihac, II, 57). Der. ciuhă (var. ciofă, ciof), s. f. (bufniță; sperietoare); ciuș, adj. (moțat); ciuș, s. m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s. m. (varietate de varză); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci părul; a se lua la harță, a se lua de păr, a se părui; a face pe cineva ridicol; a-și bate joc de cineva; Trans., a înșela); der. expresivă (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleală, s. f. (bătaie, chelfăneală; pedeapsă); ciuhurez, s. m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminării între ciuhă și huhurez. Nu este clară relația acestei rădăcini cu ciurlă (var. ciurlos), s. m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s. m. (tufiș, mărăciniș); și cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuhă, it. giufà, cu arab. ğuhā „nebun,” pare incertă.

ciup (ciupi), s. m. – 1. Smoc de păr, moț, tupeu. – 2. Șuviță, plete, cîrlionț. – 3. Copac stufos, frunziș. – Mr. ciup „ață de cînepă”. Sl. (sb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „plete”. Nu poate proveni direct din sb., cum crede DAR, datorită circulației extinse a cuvîntului rom. Pare cuvînt diferit de cel anterior, probabil în legătură cu ciuf. – Der. ciupos, adj. (zbîrlit, ciufulit).

dup interj. – Poc (exprimă zgomotul produs de o lovitură). – Var. sdup. Creație expresivă, cf. buf, hop și ngr. δοῦπος. – Der. dup, s. m. (bilă; bețișor care înlocuiește bilele la anumite jocuri de copii; smoc de păr), cuvinte care adesea sînt considerate de origine diferită, dar care provin din aceeași intenție expresivă, de a desemna un obiect rotund și greu. După Cihac, II, 105 ar trebui plecat de la dup „joc cu bile”, care ar proveni din sl. duplŭ „concav”, cf. pol. dup „scorbură”, ceh. dupa „gaură”, bg. dup(č)ĭă „a găuri”. Aceste paralele sînt evidente; însă sensul lui dup „joc de bile” nu este atestat și pare a fi rezultatul unei greșeli de interpretare a expresiei a juca în dupi „a juca popice (care trebuie să fie băgate într-o gaură)”. După Conev 40, din bg. dupka. Dublet de la dup „smoc de lînă” trebuie să fie dop, s. n. (bucată de plută cu care se astupă o sticlă; plută); se știe că un smoc de lînă sau o bucată de cîrpă este cel mai simplu dintre dopurile primitive. Cuvîntul rom. a fost explicat prin cr. tapun (Cihac, II, 99), care cu greu s-ar putea admite, și puțin sau deloc probabil pe baza gepidicul *dups (Gamillscheg, Rom. Gem., II, 251) sau a săs. dop (Meyer-Lübke, Z. vergl. Sprachf., XXXIX, 597; Dacor., III, 734; Scriban; Rosetti, II, 80). Der. dupac, s. m. (lovitură; palmă; pumn), der. cu suf. -ac (Pascu, Suf., 191; cf. Iordan, BF, I, 110; după Candrea, trebuie să se pună în legătură cu sb. dupac „lovitură”); dupăci, vb. (a lovi, a da cu pumnul; a călca în picioare; a lega); dupuros, adj. (Mold., păros, plin de smocuri); dupurlui, vb. (a jumuli, a curăța), de la pl. dupuri cu un suf. expresiv ; dupăi (var. dupui), vb. (a tropăi, a călca zgomotos); sducni, vb. (Banat, a scutura, a face să tremure); (s)dupăit, s. n. (tropăit); (s)dupăială, s. f. (tropăit); îndupăca, vb. (a se ghiftui, a înfuleca), cuvînt înv., folosit de Cantemir; îndopa, vb. (a hrăni, peste măsură, a ghiftui; a umple, a sătura; a hrăni o pasăre vîrîndu-i mîncare pe gît pentru a o îngrășa; refl., a se sătura, a se ghiftui); doapă, s. f. (femeie dolofană); dopar, s. n. (tirbușon). Din rom. provine mag. dop (Edelspacher 13) și săs. dop.

BARBIFER, -Ă adj. (despre plante) prevăzut cu un smoc de peri lungi. (< fr. barbifère)

SAGUIN s. m. maimuță mică din America de Sud, cu smocuri de păr la urechi. (< fr. sagouin, port. saguin)

miță (mițe), s. f. – 1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

șovăi (șovăiesc, șovăit), vb. – 1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – Var. înv. șuvăi, Bucov. șovoi și der. Creație expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. șopăi, țopăi, moțăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der. – Der. șovăială, s. f. (nesiguranță, ezitare); șovăielnic (var. șovăitor), adj. (nesigur, ezitant); șovăitură, s. f. (nesiguranță; sinuozitate, ocoliș, cotitură); șuvoi (var. șivoi, Trans. șioi), s. n. (flux, debit mare de apă), var. cf. șiroi; șuviță, s. f. (smoc de păr; pîrîiaș; fîșie, bandă), cu schimb de suf. și prin contaminare cu bg. ševe, ševica „șuviță” (după Cihac, II, 447, în loc de *juviță, din sl. šuvęža „legătură”). – Cf. șovîlc.

BARBĂ, bărbi, s. f. 1. Părul care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. Rîde în barbă. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă = a nădăjdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = plantă erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = plantă erbacee a cărei tulpină se întrebuințează în medicină și în industrie (Equisetum arvense). 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care-l au unele animale sub bot. 4. Țepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

BUHAI², buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producînd un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai¹.

CIUF (cuv. autohton) s. n., s. m. 1. S. n. Smoc de păr zburlit (căzut pe frunte). 2. S. m. C. de pădure = cea mai frecventă pasăre de pradă de noapte din România, din ordinul strigiformelor, sedentară, de c. 36 cm, cu penaj cafeniu-pătat și două smocuri de pene deasupra ochilor (Asia otus). 3. C. de cîmpie = pasăre călătoare, din ordinul strigiformelor, de c. 38 cm, care vînează și ziua și noaptea (Asia flameus).

PRJEVALSKI, Nikolai Mihailovici (1839-1888), explorator rus. A întreprins numeroase călătorii în Asia Centrală și partea central-estică a Chinei; a cercetat lacul Lop Nur (1876-1877), a explorat Tibetul și izvoarele fl. Huang He, apoi deșertul Gobi (1879-1885). A identificat specii noi de plante și animale, inclusiv calul sălbatic mongol. – Calul lui ~, singura specie de cal sălbatic care se mai păstrează în fauna globului, în prezent doar cu efective mici și pe un areal restrâns, în stepele din SV Mongoliei și izolat în V Chinei (Equus przewalskii). Existența sa a fost semnalată pentru prima oară de exploratorul rus Prjevalski. Este asemănător cu calul domestic, de care se deosebește doar prin coama scurtă, dreaptă ca o perie, lipsa smocului de păr de pe frunte și dimensiuni ceva mai mici (1,8-2 m lungime, 1-1,1 m înălțime). Blana sa este de culoare roșcat-cafenie. Pentru menținerea și chiar extinderea sa, se realizează repopulări pe baza exemplarelor existente în parcuri și grădini zoologice. Sin. calul sălbatic mongol.

cipili, cipilesc, vb. tranz. – A îndepărta penele de pe o găină pentru a putea fi pregătită / gătită (Antologie 1980). – Din ciup „smoc de păr” (< srb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), probabil cu un interm. *ciupili.

ciuf, -i, s.m. – 1. Smoc de păr zbârlit. 2. Om de nimic (D. Pop 1978); om de râsul lumii, de comedie (Bârlea 1924): „Pentru frunza mătrăgunii / Ciufu și fata minunii” (Bârlea 1924 I: 198). – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).

ciufuli, ciufulesc, vb. intranz. – A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” > ciufuli „a se părui”, contaminat cu magh. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”.

ciup, -i, s.m. – 1. Smoc de păr, moț: „Saie-le ochii, / Pice-le ciupu” (Bilțiu 1990: 294). 2. Mătasa-porumbului; cosâță (ALR 1971: 404). 3. În expr. dă ciup = leagă rod (ALR 1973: 806). – Cf. alb. čupë „pleată”, srb. čup „smoc”, rus. čup „moț” (DER).

RÂS² (< sl.) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, lung de c. 1 m, cu blană galben-roșcată cu pete cafenii, coadă scurtă și având câte un smoc de păr în vârful urechilor (Lynx lynx). Trăiește în pădurile Eurasiei; în România este ocrotit prin lege. Sin. linx. Specii înrudite sunt râsul canadian (L. canadensis), răspândit în Canada, Alaska de N și N S.U.A. și râsul roșu (R. rufus), numit și bobcat, în S Canadei, S.U.A. și Mexic. În regiuni aride din Africa și Asia se întâlnește râsul de deșert (L. caracal), cu păr mai scurt și blană gălbuie fără pete.

ciuf² (smoc de păr) s. n., pl. ciufuri

caier n. 1. fuiorul pieptenat și periat, gata de tors: când torsul ș’aude l’al vrăjitor caier Em.; 2. fig. smoc de păr: te-oiu înșfăca de caier. [Origină necunoscută].

dup m. Mold. floc de lână, smoc de păr mototolit. [Origină necunoscută].

ciuf a. 1. cu părul în sus, nepieptănat: cu chica ciuf; 2. cu perii sbârliți: o iapă ciufă PANN. ║ n. smoc de păr și părul în genere: i-a luat ciuful foc ISP. [Termen înrudit cu it. ciuffo, moț de păr].

încăierà v. 1. a se lua la bătaie, apucându-se de păr: era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.; 2. a începe lupta: oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): metaforă luată din tehnica țesutului].

tufă f. 1. arbust (mai ales spinos) cu multe ramuri; a) alun; b) tufan; 2. cracă verde de tufan: cu tufele îi mulțumesc GR. AL.; 3. tufă de Veneția, ceva ce nu există (tufa crescând în păduri și Veneția fiind oraș maritim); 4. fig. lipsă completă: copii tufă! CR. [Macedo-rom. tufă, smoc de păr, moț. [= lat. TUFA, peniș de coif (românește cu sensul lărgit)]. ║ adv. fără bani: tufă în buzunar. [Tufă, cu acest sens, e prescurtat din tufă de Veneția].

BARBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (Tragopogon); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. 4. Țeapă de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

ȘOMOIOG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

RÂS², râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.^[1] corectat(ă)

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

BLESTEMĂȚIE, blestemății, s. f. (Și în forma populară blăstămăție) Calitate sau (mai ales) purtare, faptă de om blestemat; mișelie, infamie, ticăloșie; situație care decurge din asemenea fapte. Nu avusese nimeni... curajul să-i spună despre nemaipomenita blestemăție a derbedeilor. PAS, Z. I 49. De cînd sînt n-am văzut asemenea blăstămăție. SADOVEANU, N. F. 33. Să fi văzut ce blăstămăție... era în casă: fereștile sparte, soba dărîmată, smocuri de păr smuls din cap. CREANGĂ, A. 113. Așa-numitele lor blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. EMINESCU, N. 98. ♦ Vorbă urîtă, injurioasă. N-avem poftă să ascultăm blestemățiile tuturor cioflingarilor. PAS, L. I 152. – Variantă: (popular) blăstămăție s. f.

FLOCOS, -OASĂ, flocoși, -oase, adj. Cu păr des și moale, cu smocuri de păr dese și moi; mițos. Pămînteni în cojoace lungi, flocoase... pîndeau pustia. CAMILAR, T. 191. Cîni flocoși dormeau în umbra caldă; numai cîteodată hîrîiau, își ridicau capul și clămpăneau după muște. SADOVEANU, O. I 110. Înainte mergeau suitarii călări cu nalte căciuli flocoase. NEGRUZZI, S. I 29.

BUHAI², buhaiuri și buhaie, s. n. Instrument popular făcut dintr-o putinică cu un singur fund, de piele (de oaie) tăbăcită și bine întinsă, prin mijlocul căruia trece un smoc de păr de cal; cînd acest smoc este tras (cu mîna umezită), pielea vibrează producînd un sunet asemănător cu mugetul taurului; se întrebuințează de colindătorii care umblă cu plugușorul în ajunul anului nou. În ajunul sfîntului Vasile, toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă și mie un buhai. CREANGĂ, A. 41. [Lăutarii] numai la videre ne umplea pe noi de spaimă și frică ca buhaiul urător, în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22.

CIUF², (1) ciufuri, s. n. (2) ciufi, s. m. 1. Smoc de păr zbîrlit (de obicei căzut pe frunte). M-a apucat de ciuf și mi-a ridicat spre el fruntea. SADOVEANU, N. F. 13. Bine, mă, pitpalac cu ciuf, somn la ora asta – ca în țara leneșilor? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 148 ◊ Fig. De sus, de pe ciuful zbîrlit al pădurilor bătrîne de la Pietrile Albe, venea vîntul. DUMITRIU, V. L. 54. ◊ (În metafore și comparații) Părul le cădea ciuf pe ochi. PAS, Z. I 81. Părul, crescut în voia lui și ciuf, mi se lăsa în cîrlionți pe tîmple. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. Doi copilași cu chica ciuf, cîrlionțată... așteaptă. DELAVRANCEA, S. 40. 2. Nume dat în glumă oamenilor și, mai rar, animalelor cu părul ciufulit. Aici fuseși, ciufute? răspunse bătrinul, nu mai poți după povești și basme! DELAVRANCEA, S., 264. Ciuful de «pinch»... sucește gîtul chițcanilor. ODOBESCU, S. III 149. ♦ Om cu înfățișare neîngrijită sau cu caracter urîcios. Bate-l, doamne, și-l trăsnește, P-ăl se-nsoară pentru zestre Și-și ia ciuf între neveste. BIBICESCU, P. P. 191.

MIȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

POMEȚI s. m. pl. (Adesea determinat prin «obrajilor») Umerii obrajilor. Nu-i era cu totul necunoscută această față lungă, roșcată, cu pomeții obrajilor lucindu-și porii mari printre smocurile de păr prăfuit. GALAN, Z. R. 7. Țăranii, mărunți și osoși, cu mustățile stufoase pomeții proeminenți. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 40. Tușea necontenit o tuse seacă; pomeții obrajilor săi erau neîncetat rumeni. BOLINTINEANU, O. 455. – Variantă: pomete (DELAVRANCEA, CARAGIALE, la CADE) s. n. pl.

SADINĂ, sadini, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele acoperite cu peri lungi, cu spiculețe violete sau gălbui, avînd la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii; crește pe dealuri aride, prin regiuni de stepă (Andropogon gryllus).

cipili, cipilesc, (ciupili), vb. tranz. – (reg.) A îndepărta penele de pe o găină pentru a putea fi pregătită / gătită (Antologie, 1980). – Var. a lui ciupili, ciupeli (< magh. csupálni, MDA); din ciup „smoc de păr”.

ciuf, ciufi, s.m. – 1. Smoc de păr zbârlit. 2. Om de nimic (D. Pop, 1978); om de râsul lumii, de comedie (Bârlea, 1924): „Pentru frunza mătrăgunii / Ciufu și fata minunii” (Bârlea, 1924, I: 198). 3. (mit.) Ciufu’ Nopții, personaj mitologic echivalent cu Omul Nopții: „Ciufu’ Nopții i-o purtat pă tăte câmpurile acelea, numa drumu’ bun nu l-o găsit, până n-o cântat cocoșu” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 94; Petrova). ♦ (onom.) Ciufu, Ciofu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă (DER); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. cufkë „smoc de păr”.

ciufuli, ciufulesc, vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A se părui. 2. A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria, 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” (DEX, MDA).

ciup, ciupi, s.m. – (reg.) 1. Smoc de păr, moț: „Saie-le ochii, / Pice-le ciupu” (Bilțiu, 1990: 294). 2. Mătasa-porumbului; cosâță (ALRRM, 1971: 404). 3. În expr. dă ciup = leagă rod (ALRRM, 1973: 806). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din sl. (srb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „pleată” (DER); din srb. čup (DA, DLRM, MDA).

dub, dubi, (dubdi), s.n. – (reg.) 1. Smoc de păr (Faiciuc, 2008; Dragomirești). 2. Materialul cu care se îmbracă tocul de perină plin cu pene (în zona Codru). – Et. nec.; posibil din ucr. dub, dar transformarea semantică e incertă.

dubui, dubuiesc, vb. tranz. – 1. A trage de păr. 2. A îndesa. – Probabil din dub „smoc de păr”.

CIUMĂ subst. 1. – L. (Isp V²); Ciumești s. (Mus). 2. + art. -ul: Ciumulești s. (16 A II 22). 3. Ciumal/ă b. (C Bog); -ea b. (C Ștef); -ești s. (16 A III 462). 4. Ciumeta ar. (Cara 34) < ar. ciumă „smoc de păr” (Cara 42). 5. Dintr-o formă grecească (?): Ciumelita „grecul” (16 B III 215).

CIUP subst. „smoc de păr” și CIUPĂ, subst. „albie” (DLR). 1. Ciupa, fam., (act). Ciupe, (Viciu 15) și -a; Ciup/ăscul (Glos). 3. Prob. Ciupina (17 B III 13) < vb. a ciupi ( = a fura). 4. Ciupic, D., act. 5. + -lea: Ciuplea (17 B I 416) sau sinC. din Ciupelea. 6. + -oca: Ciupoca b. (Hur).

Ageratum houstonianum Mill. (syn. A. mexicanum Sims). Specie care înflorește de la sfîrșitul primăverii pînă la venirea gerului. Flori albastre-deschis sau gri-albastre, tubuloase, în capitule mari, grupate în corimbe terminale. Papus cu 5 solzi, mai rar peste 6, dentat sau cu smoc de peri (mustăți). Frunze cordiforme sau ovate, crestate, cu vîrf bont, opuse, pețiolate. Plantă anuală sau bienală, semitufă înaltă pînă la 0,60 m, ramificată în partea superioară.

ALSEUOSMIA A. Cunn., ALSEUOSMIA, fam. Caprifoliaceae. Gen originar din Noua Zeelandă, cca 4 specii, tufe, toate semănînd între ele. Flori (pe tip 4 sau 5, caliciul ovat cu sepale caduce, corolă cu tubul prelungit, diviziunile dentate, ovar cu 2 loji) parfumate, pendente. Frunze alterne cu smocuri de păr roșiatic în axa lor.

EPILOBIUM L., PUFULIȚĂ, fam. Onagraceae. Gen originar de pe tot globul, în afară de regiunile tropicale, cca 190 specii, erbacee sau semiarbuști, erecte sau tîrîtoare. Frunze alterne sau opuse, dentate sau nedentate. Flori radiat-simetrice, roșii-purpurii, albe, rareori galbene, caliciu cu 4 segmenți, 8 stamine biseriate, dintre care 4 mai scurte. Ovar cu 4 loji, receptaculul depășește înălțimea ovarului. Fruct, capsulă prelungită cu 4 muchii, sămînță prevăzută cu peri mătăsoși (smoc).

Ipomoea arborescens Don. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori (sepale ovate, obtuze, cu peri mătăsoși) albe, semințe negre cu un smoc de peri lungi, albi. Frunze ovate pînă la cordiforme, pubescente. Arbore erect, pînă la 6 m înălțime, cu ramuri pubescente.

Iris sibirica L. Specie care înflorește vara. Flori (foliolele externe, fără smoc de peri, violete-albastre cu, nervuri închise, unguicula galbenă, spatulat-obovate, ondulate; cele interne eliptice, erecte, mai închise la culoare decît primele, cu unguicula alburie-violetă foarte deschis) înconjurate pînă spre mijloc de o membrană pieloasă, maro, dispuse pînă la 3, mai rar 5, pe pedunculi inegali de lungi, terminal, pe o tulpină cilindrică, fistuloasă, deseori ramificată în treimea superioară, înaltă pînă la 1 m. Frunze liniare, ușor albăstrui, la bază roșii. Rizomi gazonanți.

Calamagrostis villosa (Chaix) Gmel. Specie care înflorește vara. Flori în spiculețe lungi de 0,3- 0,5 cm dispuse în paniculă cu ramuri subțiri. Tulpină (cca 1,70 m înălțime) neramificată. Frunze verzi, vagina cu un smoc de peri.

COPIAPOA Br. et. R., COPIAPOA fam. Cactaceae. Gen originar din- Chile, cca 40 specii, plante în tinerețe sferice, mai tîrziu se ramifică și formează coloane groase verzi, albe sau maronii, cu foarte multe coaste drepte, în spirală sau rotunde, bombate, alungite sau conice, areole pîsloase (galbene, albe, maro), în vîrf cu un smoc de păr (alb, galben, maro) sau țepi numeroși, negri, cenușii, maro. Flori galbene, infundibuliforme, la unele specii parfumate, glabre, cca 5 cm diametru și 4 cm lungime.

Copiapoa cinerea (Phil.) Br. et R. Specie cu flori galbene (2-2,5 cm lungime). Plantă sferică, apoi cilindrică, cu un smoc de păr alb-cenușiu în vîrf și cca 18 muchii late, în tinerețe are 5-6 spini negri, lungi de 2 cm, iar la maturitate deseori numai 1 singur spin.

BARBI- „barbă, smoc de păr”. ◊ L. barba „barbă” > fr. barbi- > rom. barbi-. □ ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) prevăzut cu un smoc de peri lungi; ~form (v. -form), adj., în formă de barbă.

Crataegus monogyna Jacq. Specie care înflorește în mai-iun. Flori hermafrodite, albe-rozee (pedunculii și caliciul glabre, uneori păroase), dispuse în corimbe erecte, odorante. Frunze glabre, lat-ovate, adînc-dințate, cu 5 lobi acuți, verzi, cu smocuri de peri pe axele nervurilor de pe partea inferioară. Arbust (cca 6-10 m înălțime) cu coroană rară, pendentă și ramuri spinoase. Fructe mici, ovoide, roșii-aprins, foarte decorative toamna, cu un singur sîmbure.

Lepismium cruciforme (Vell.) Miq. (syn. Rhipsalis squamulosa K. Schum; Lepismium commune Pfeiff.). Specie cu flori campanulate, albe, lungi de 1 cm. Plantă pendentă sau urcătoare, cu rădăcini adventive. Lujeri gri-verzi, roșietici, cca 0,50 m lungime, cu coaste dentate. Areole cenușii sau maro, cu un smoc de peri aspri și peri moi. Fruct roșu-violet.

Liatris graminifolia (Walt.) Willd. Specie care înflorește vara-toamna. Flori. roșietice, nînă: 1a 15 în capitule (foliolele involucrului subțiri, cu cîteva puncte, spre vîrf purpur), reunite în spic. Papus cu smoc de peri lungi. Tulpină înaltă pînă la 1 m. Frunze îngust-liniare, lungi pînă la 30 cm.

Liatris punctata Hook. Specie care înflorește vara-toamna. Flori roșu, cîte 3-6 în caprițul (foliolele ovate cu vîrf ascuțit), sesile, formînd un spic de pînă la 20 m lungime. Papus cu smoc de peri lungi. Plantă înaltă pînă la 0,85 m cu frunze dense, liniare, lungi pînă la 0,25 m.

Liatris scariosa (L.) Willd. Specie care înflorește vara-toamna. Flori roșii-albăstrui, cîte 30-40 într-un capitul (foliolele mici, roșietice, așezate, imbricat) mare, scurt-pedunculat. Papus cu smoc de peri scurți. Plantă înaltă pînă la 0,85 m, cu frunze lat-lanceolate, lungi pînă la 0,25 m.

Liatris spicata L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori roșii-purpur, rezistente mult timp, 5-14, capitule dense (foliole cu vîrf bont) fără peduncul, reunite în spice. Papus cu smoc de peri scurți. Frunze mici, liniare, lungi pînă la 0,40 m, verzi-închis. Tulpină înaltă, pînă la 2 m erectă, simplă, înfrunzită (Pl. 45, fig. 266).

COMI- „coamă, păr, setă; pilos, păros”. ◊ L. coma „chică, coamă” > fr. comi-, engl. id. > rom. comi-. □ ~fer (v. -fer), adj., care este înzestrat cu un smoc de păr; ~form (v. -form), adj., în formă de coamă.

LOPHOPHORA Coult, LOFOFORA, fam. Cactaceae. Gen originar din Mexic și S.U.A., 2 specii, corpuri globulare groase, gri-verzi, fără spini, cu coaste puține, drepte sau ondulate, rotunjite, puțin proeminente și smocuri de păr pe areolele turtite. Flori mici, roz sau gălbui.

Lophophora lewinii Thoms. (syn. Anhalonium lewinii Hennings). Specie cu flori gălbui, număr mai mare de coaste ondulate, cu smocuri de păr dense pe areole.

Loxanthocereus eriotrichus (Werderm. et Bckbg.) Bckbg. (syn. Borzicactus eriotrichus Werderm. et Bckbg.). Specie cu flori roșii, 12-15 spini marginali și 3-6 spini centrali, gri. Cactus cu 15-16 coaste, cu protuberanțe slab conturate și, în creștet, cu smoc de păr argintiu.

Pilosocereus sartorianus (Rose), Byl. et Rowl. [syn. Cephalocereus sartorianus Rose; Pilocereus sartorianus (Rose) Berger; P. houlletianus hort.]. Specie cu flori roșii. Tulpină columnară, verde, coaste cca 9 cu spini maro-galbeni, areole cu smocuri de peri albi, de asemenea vîrful și locurile din jurul florilor.

POPULUS L., PLOP, fam. Salicaceae. Gen originar din Europa, America de N, nordul Africii și Asia, cca 35-45 specii cu foarte multe varietăți și forme hibride, arbori, repede crescători. Lăstari flexibili, cu muguri deseori aromatici și rășinoși, acoperiți de numeroși solzi, cei foliacei mai mici decît cei floriferi. Frunze caduce, întregi, lobate, inegal-sinuat-dințate, lungi cît și late, de forme diverse, cu pețioli lungă, dispuse dioic, în amenți penduli, cu scvamele sectate, laciniate sau dințate, stamine numeroase, antere roșii, stigmat 2-4. Fruct, capsulă cu 2-4 valve. Sămînță mică, ușoară, cu un smoc de peri argintii.

Quercus palustris (L.) Munchh, « Stejar de baltă ». Specie care are fructe cu peduncul scurt, ghindă aproape rotundă, mică, vîrf acut, cupă lățită. Frunze lat-alungite, pînă la 15 cm lungime, cu pînă la 7 lobi înguști și foarte adînci, ascuțiți, pe partea inferioară verzi-palid cu smocuri de peri la intersecția nervurilor, pe cea superioară verzi, toamna roșii. Arbore exotic, 20-40 m înălțime, tulpină dreaptă, coroană lat-piramidală, scoarță mai tîrziu brună și mărunt-brăzdată. Ramuri roșii-închis, în verticil. Este pretențios față de sol și umiditate, rezistă la ger.

Quercus rubra Du Roi (syn. Q. borealis Michx.), « Stejar roșu ». Specie cu ghindă ovată, cîte 2, scurt-pedunculată, cupa cu solzi alipiți îi înconjoară treimea inferioară. Frunze alungite, pînă la 20 cm lungime, lobat-fidate, lobii terminați într-un vîrf aeuminat, mai întîi păroși, apoi glabrii, afară de axa nervurilor de pe partea inferioară unde sînt prezente smocuri de peri, pe partea inferioară verzi-palid, pe cea superioară verzi-închis-lucioase, toamna roșii. Arbore pînă la 50 m înălțime, cu tulpină dreaptă, scoarță netedă, subțire, iar la bătrînețe formează ritidom crăpat-adînc, brun-închis coroană globuloasă, ramurile tinere roșii-închis. lucioase. Rezistă la geruri și secetă, fum și gaze, preferă solurile afinate, nisipo-lutoase, suportă umbra. Este bine aclimatizat și a dat rezultate bune și în plantațiile de aliniament de pe străzi.

SALIX L., SALCIE, fam. Salicaceae. Gen răspîndit în întreaga emisferă nordică, cca. 295 specii cu nenumărate varietăți și forme hibride, arbori, arbuști și subarbuști cu lujerii elastici, de obicei netezi, cu cîte un mugure spiral, acoperit de un solz, în axa frunzei. Frunze așezate altern, întregi, rar lobate, știpelate, cu pețioli scurți sau sesile. Flori unisexuate, așezate dioic, rar monoic (la bază cu o scvamă păroasă și 2 glande nectarifere), dispuse în amenți drepți, ce apar o dată sau înaintea frunzelor; 2-10 stamine, ovar bicarpelar, stil cu 2-4 stigmate bifurcate. Fruct, capsulă cu 4 valve. Semințe mici, în număr mare, acoperite cu smocuri de peri argintii.

Scirpus cernuus Vahl (syn. Isolepis gracilis hort.; Scirpus gracilis Koch). Plantă de cca 20 cm înălțime, formează smocuri de păr dense, verzi. Tulpini filamentoase, la început erecte, mai tîrziu pendente, frunze cu aspect de peri aspri. Nu rezistă iarna.

Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.

TILLANDSIA L., TILANDSIA, fam. Brameliaceae. Gen originar din Peru, Argentina și Chile pînă în S.U.A., cca 405 specii, epifite, glabre sau făinoase. Frunze sub formă de rozetă, lungi și înguste, nedentate. Tija florală este rezistentă, roz, purtînd flori foarte frumoase, bleu sau cîteodată roz, foarte rar solitare, de obicei în spic terminal simplu sau compus; în spatele fiecărei bractee se află o floare. Sepale verzi, libere sau cîte 2 concrescute, petale și stamine libere, petale cu dinți erecți, apropiați, stil filamentos, ovar cu multe semințe. Fruct, capsulă liniară, deschizîndu-se cu 3 clape. Semințe cu peduncul lung și un smoc de peri lungi.

TRICHODIADEMA Schwant., TRICODIADEMA, fam. Mesembryanthemaceae. Gen originar din Africa de S, Australia, Chile, Mexic, cu cîteva specii mai reprezentative ca: T. densum Schwant. și T. murabile Schwant. Plante formate din miei tufe, cu frunze mici prevăzute cu papile, la vîrf cu smocuri de peri. Florile apar după o perioadă lungă de timp. Perioada de repaus o are în ian.-febr.

Ulmus procera Salisb. (syn. U. campestris L.), « Ulm de cîmp, Ulm pufos ». Specie care înflorește primăvara-devreme înaintea frunzelor. Flori hermafrodite, aproape sesile, apar în fascicule roșii-închis. Fruct, samară orbi- culară, cu sămînță dispusă excentric. Frunzele, de la lat-eliptice la ovate, pînă la 7 cm lungime, ascuțite la vîrf, cu 12 nervuri și smocuri de peri alburii la întretăierea lor, pe partea superioară verzi-închis cu peri scurți și rigizi, dublu-serate, nesimetrice la bază, pe cea inferioară aspre sau pubescente. Arbore, pînă la 40 m înălțime, tulpină dreaptă, scoarță adînc brăzdată.

VICIA L., MĂZĂRICHE, fam. Leguminosae. Gen originar pe tot globul, 150 specii, erbacee, des agățătoare sau tîrîtoare, rar erecte. Frunze paripenate, cîteva perechi de foliole, rar numai 1 sau 2. Stipele semisagitate. Flori divers colorate (caliciul cu sepale concrescute într-un tub, la vîrf cu 5 diviziuni, corolă cu 5 petale, dintre care -2 unite formînd carenă, stil filamentos sau în vîrf puțin plat, rar glabru, pe spate cu un smoc de păr sau tot stilul pubescent, vîrf curbat, 10 stamine) solitare, în buchet sau ciorchine. Fruct, păstaie plată și cîteva semințe.

LOFO- „creastă, smoc de peri”. ◊ gr. lophos „coamă, creastă” > fr. lopho-, engl. id., it. lofo- > rom. lofo-. □ ~for (v. -for), s. n., organ tentacular în formă de potcoavă situat în jurul gurii briozoarelor; ~pode (v. -pod), s. n. pl., subclasă de briozoare, cuprinzînd indivizi dulcicoli, avînd coroana de tentacule incompletă; ~trih (v. -trih), adj., (despre bacili) care are un smoc de cili vibratili la una dintre extremități.

PAPI- „smoc de păr, egretă”. ◊ L. pappus „puf, smoc de păr” > fr. pappi-, engl. id. > rom. papi-. □ ~fer (v. -fer), adj., (despre fructe) prevăzut cu un smoc de peri sau cu scuame; ~form (v. -form), adj., în formă de egretă.

PENICILI- „pămătuf, pensulă”. ◊ L. penicillus „smoc de păr, pensulă” > fr. pénicilli-, engl. id. > rom. penicili-. □ ~form (v. -form), adj., (despre stigmat) în formă de pensulă.

POGONO- „țepi, tentacule”. ◊ gr. pogon, onos „barbă” > fr. pogono-, germ. id., engl. id. > rom. pogono-. □ ~for (v. -for), adj., s. n. pl., 1. adj., Prevăzut cu un smoc de peri lungi. 2. s. n. pl., Grup de nevertebrate marine vermiforme și cilindrice, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor.

VILI- „peri, păros”. ◊ L. villus „smoc de păr” > fr. villi-, engl. id. > rom. vili-. □ ~fer (v. -fer), adj., cu peri lungi și lînoși; ~form (v. -form), adj., în formă de peri lungi și moi.

buche sf [At: CANTEMIR, HR. 306 / V: buchea^[1] / Pl: buchi / E: vsl боуки] 1 Numele celei de-a doua litere a alfabetului chirilic. 2 (Pex) Literă. 3 (Pex) Literă a alfabetului chirilic Si: slovă, potcoavă. 4 (Pex) Scriere. 5 (Pex; îlav) După ~ a cărții Conform regulii. 6 (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic. 7 (Pop; îe) A spune cuiva buchile A spune cuiva părerea fără înconjur. 8 (Pan; reg) Smoc de păr sub buza de jos. modificată

chișiță³ sf [At: LB / V: căș~, caș~ / A: chișiță / Pl: ~țe / E: srb kičica] (Trs) 1 Smoc de păr. 2 Moțul de păr de deasupra copitei calului sau a boului. 3 Adâncitura de deasupra copitei. 4 Glezna calului. 5 Bătătură. 6 Pensulă de încondeiat ouăle, făcută dintr-un smoc de păr. 7 Pămătuf. 8 Mănunchi de flori de tei. 9 (Pex) Mănunchi de flori. 10 Cunună. 11 (Îf cășiță) Căpiță de tuleie de porumb. 12 Mai multe vase de lemn (băgate unul într-altul). 13 Legătură de 100 de șindrile. 14 (Îs) O cășiță de prăștile Legătură. 15 (Îf cășiț) Legătură de lemne despicate.

ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

floacăn sn [At: CADE nr. 609 / Pl: ~e / E: floc] (Reg; mpl) 1 Smocuri de păr care cad de pe piele când aceasta se argăsește. 2 Smocuri de lână care cad la țesut.

flocos, ~oasă [At: CANTEMIR, IST. 89 / Pl: ~oși, ~oase / E: floc + -os] 1 a (D. animale sau d. obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu (smocuri de) păr des, lung și moale Si: mițos. 2 a (D. păr) Care crește în smocuri dese și moi. 3 s (Bot) Măture.

fofolog, ~oagă [At: PANN, P. V. II, 117/19 / V: (1-2) fomf~ smf, (3) ~oc sm, (4) fotoloage snp / Pl: ~ogi, ~oage / E: fo] (Pop) 1 smf Persoană greoaie și proastă. 2 smf Persoană leneșă și indolentă. 3 sm (Îffofoloc) Boboc de rață. 4 snp Smocuri de păr care cresc pe partea de jos a picioarelor unor cai.

lămpaș [At: N. TEST. (1648), 32^v/28 / V: (înv) lampas, lam~, (reg) ~ă sf, lâm~, lim~, lom~, lum~, luom~ / Pl: ~e, (îvp) ~uri, (5) ~i E: mg lámpás] 1 sn Dispozitiv pentru iluminat, fix sau portativ, alcătuit dintr-un schelet metalic cu rezervă pentru combustibil, deasupra căruia este montat un glob de sticlă care adăpostește flacăra sau dintr-un glob de sticlă în interiorul căruia se află o sursă de lumină. Vz: candelă, felinar, lampă. 2 sn (Reg) Jucărie făcută dintr-un dovleac cu miezul scobit, cu găuri în formă de ochi, nas, gură, în interiorul căruia se introduce o lumânare. 3 sn (Reg; îf limpaș) Opaiț. 4 sn (Reg) Fachie pentru pescuit. 5 sm (Iuz) Persoană care se ocupa cu aprinderea și stingerea felinarelor de pe străzi Si: (înv) lămpăcciu. 6 sn (Reg) Inflorescență de păpădie. 7 sn (Reg) Smoc de păr alb din fruntea vitelor. corectat(ă)

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

râs¹ [At: (a. 1658) URICARIUL, XVI, 202 / V: (înv) ris sm / Pl: râși sm, ~uri sn / E: vsl рысь] 1 sm Animal sălbatic carnivor din familia felidelor, asemănător cu pisica sălbatică, având blana cenușie-roșcată, uniformă sau cu pete, și cu smocuri de păr pe urechi Si: linx (Lynx lynx). 2 smn Blană de râs¹ (1) (prelucrată).

pâștiță² sf [At: DR. V, 303 / A: nct / Pl: ~țe / E: nct] (Trs) Smoc de păr la pintenul calului.

percică sf [At: ALECSANDRI, P. P. 333 / V: ~ciucă, ~rici~ / Pl: ~ici / E: tc pürçek cf păr¹] 1 (Mol) Cârlionț la oameni Si: percea (1). 2 Moț¹ de pe frunte Si: percea (2). 3 Coadă făcută prin împletirea părului Si: percea (3). 4 (Reg; rar) Smoc de păr de pe cap la cai Si: percea (4), perciune (4). 5 (Rar) Perciune (1). 6 (Bot; reg; îc) ~ca-fetei Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris).

pinten sm [At: IST. Ț. R. 40 / V: pent, ~teg, ~tenă sf (pop) ~tene, pintin, pintină sf, ~tine (pmz) timpin / Pl: ~i / E: vsl *пѧтьнъ, bg петєн „al călcâiului”, петник„pinten al cocoșului”] 1 (Mpl) Obiect de metal¹ în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul fiecărei cizme pentru a îndemna cu el calul la mers. 2 (Îe) A bate din ~i (sau ~ii) A lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii (1), și a lua poziția reglementară de drepți. 3 (Îe) A da (sau a bate) din (sau în) -i (de bucurie) A se bucura foarte tare, manifestându-se în mod zgomotos. 4 (Îe) A da ~i (cuiva) sau (rar) a strânge în ~i (pe cineva) A împinge, a îndemna un animal de călărie, pentru a-l face să pornească sau să meargă mai repede. 5 (Pex) A grăbi pe cineva Si: a zori. 6 (Reg; îe) A lua (în) ~ (pe cineva) A-și bate joc de cineva. 7 (Reg; îe) A primi ~i (de la cineva) A primi vești de la cineva. 8 (Fig) Imbold. 9 (Pan) (La unele păsări, spc cocoși) Formațiune cornoasă, ca o unghie ascuțită, situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. 10 (Reg; îc) Pintinul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Rar) Gheară atrofiată situată în partea de jos și de dinapoi a piciorului unor animale (câinele, pisica etc.) 12 Protuberanță cărnoasă acoperită cu un smoc de peri lungi, situată deasupra gleznei, în partea din spate a piciorului calului sau al boului. 13 (Reg) Piele îngroșată ca o bătătură, situată la încheietura genunchiului calului Si: (reg) castană, pipă. 14 (Trs) Pată albă pe picioarele calului, în porțiunea dintre copită și genunchi. 15 (Reg; la om; îs) ~ul piciorului Os rotund, proeminent, care unește laba piciorului cu partea de jos a femurului Si: (reg) oul piciorului. 16 (Pop) Bărbie la cocoș. 17 Prelungire ascuțită cu care se termină caliciul, corola, petala etc. unor flori. 18 (Rar) Spin de pe ramurile sau tulpina unor plante. 19 (Îrg; șîc ~ul-secarei) Cornul-secarei (Claviceps purpurea). 20 (Bot; reg; lpl) Nemțișor (Delphinium consolida). 21 (Bot; reg; lpl) Surguci (Delphinium ajacis). 22 (Bot; Trs; lpl) Călțunaș (Tropaeolum majus). 23 (Bot; reg; lpl; îf pintini) Canale (Impatiens balsamina). 24 (Teh) Proeminență a unei piese, care servește la limitarea cursei altei piese aflate în mișcare sau ca punct de articulație. 25 (Îrg) Rotiță metalică zimțată fixată într-un mâner, folosită în gospodărie la tăierea aluatului. 26 Unealtă folosită de apicultori la fixarea fagurelui pe ramă. 27 (Mol) Spiță la roata carului. 28 (Reg) Patină². 29 Element de construcție plasat în afara liniei ansamblului cu scopul de a susține sau întări o zidărie, un terasament etc. Vz contrafort. 30 Întăritură care consolidează malul unui râu sau care-i îndreaptă cursul Vz coteț, capră. 31 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub îngrăditura de pe malul unei ape. 32 (Reg) Bucată scurtă de lemn care se pune sub ulucul care transportă buștenii de pe munte. 33 Porțiune de teren care depășește nivelul celor din jur. 34 Vârf mic de pe coasta unui deal sau a unui munte, situat aproape de piciorul acestora. 35 (Reg) Bifurcație. 36 Drum care leagă șoseaua principală cu un drum improvizat. 37 (Trs) Năframă. 38 (Spc) Văl al miresei. 39 (Reg) Nume dat unei orații de nuntă. 40 (Mar; art) Dans popular care se dansează în ritm de horă. 41 (Mar; art) Melodie după care se execută acest dans. corectat(ă)

șomoiog [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 68/23 / Pl: ~mo-iog / V: (reg) jumui~, moșoiag, moșoioc, moșoi~, -măiag, ~mâi~, ~miiag, ~ioc, ~muiag, șumoiag, șumuiac (Pl: și ~uri) șumuiag, șumuioc, șumui~, (înv) șum~, (nob) șumai~ sn, (reg) ~iag (Pl: ~uri, ~iegi) snm / Pl: ~oage sn, ~ogi sm / E: ns cf mg csomó] 1 sn (Pop) Mănunchi de fân, paie, câlți, hârtie etc., cu care se freacă sau se șterge un obiect sau cu care se aprinde focul etc. Si: (pop) mototol¹, șomoltoc (1), (reg) șumulteț (1). 2 sn (Pop) Smoc (de păr¹ sau de lână) Si: (pop) șomoltoc (2), (reg) șumulteț (2). 3 sn (Reg) Vălătuc (de fân). 4 sn (Reg; îf șomoiag) Legătoare (pentru snopi). 5 sn (Pop) Buchet (de flori) Si: (pop) șomoltoc (3). 6 sm (Pop) Om mic de statură Si: (pop) șomoltoc (6).

pleată sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 42/14 / Pl: plete / E: slv плєть] 1 (Mpl) Păr al capului unei femei, mai rar al unui bărbat, lăsat să crească mai lung și adesea să atârne răsfirat pe spate. 2 (Pgn) Păr nearanjat, necoafat. 3 (Reg; pex) Coadă din păr împletit. 4 (Reg; îe) A se da (sau a umbla) cu pletele în vânt A căuta ceva cu înfrigurare. 5 (Reg; îae) A se agita. 6 (Reg) Coadă falsă atașată la părul natural, pentru a-l completa sau a-l înfrumuseța Vz meșă. 7 (Îvr) Blană la animale. 8 (Reg) Moț¹ la cai. 9 (Reg) Smoc de păr la pintenii calului. 10 (Îvr) Panglică cu care se leagă părul. 11 (Bot; îc) Pletele-muierii Lichen filamentos de culoare cenușie-verzuie, care crește mai ales pe brazi, atârnat pe ramurile acestora ca niște mănunchiuri de firișoare Si: (reg) barba-ursului, mătreața-bradului, mătreață-de-arbori (Usnea barbata). 12 (Reg; îc) Pletele-doamnei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 13 (Trs) Mănunchi de fuior. 14 (Ast; îvr; îc) Pletele-Verenicăi Părul Berenicei.

șuvină sf [At: DR. IX, 421 / Pl: ? / E: ns cf șuviță] (Reg) Smoc de păr¹.

pozmoc s [At: DR. V, 302 / Pl: nct / E: cf smoc, pozmă¹] (Reg) 1 Smoc de păr crescut în partea de jos a piciorului calului. 2 Cantitate mare din ceva Si: grămadă.

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

zbilță sf [At: COMAN, GL. / V: zvi~ / S și: sb~ / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) 1 Smoc de păr sau de fibre textile. 2 (Lpl) Fire de lână scoase de piuă, la suprafața păturii. 3 (Lpl) Franjuri (1).

zmiciug sn [At: LEXIC REG. II, 103 / Pl: ~uri / E: ns cf zmicea] (Trs) Smoc de păr care se află în vârful cozii vitelor.

vâlvă³ sf [At: CĂLINESCU, L. L. 131 / Pl: ~ve / E: vâlvoi] (Nob) Smoc de păr.

țugui¹ [At: LB / V: (reg) țucui, țuclui, ~glui, ~e sf, ~ghii sn / Pl: ~uri, ~e / E: ns cf țicui¹] 1 sn Vârf ascuțit al unor ridicături de teren Si: (reg) cucui¹ (6). 2 sn (Reg) Deal nu prea înalt și ascuțit. 3 sn (Reg) Deal înalt și izolat, despărțit prin văi și șesuri de alte dealuri. 4 sn (Reg) Deal mic și rotund Si: colină¹, dâmb (1), movilă. 5 sn (Reg) Teren ridicat. 6 sn Parte ascuțită a unor articole vestimentare, a unor construcții etc. Si: (rar) țuguitură, (reg) cucui¹ (2). 7 a În formă ascuțită. 8 sn (Reg) Țurțur¹ (1). 9 sn (Reg; îf țuclui) Colț de stâncă. 10 sn (Reg) Smoc de păr de pe creștetul capului Si: moț¹, (reg) cucui, pupui¹. 11 sn (Reg) Smoc de pene de pe capul păsărilor Si: moț¹, (reg) cucui¹ (4), pupui¹, țuguiaș (1). 12 sn (Îvr; îf țuclui) Proeminență pe toarta unui urcior de lut, prin care se bea apă. 13 sn (Îvr; îaf) Trenă¹ la rochie.

sadină sf [At: POLIZU / V: (reg) săd~ / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: bg садина] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase albicioase și cu spiculețe violete sau gălbui, prevăzute la bază cu un smoc de peri aurii sau ruginii, care crește spontan în regiunile aride de câmpie Si: (reg) cipcină, sad (5) (Chrysopogon gryllus). 2 (Reg) Bărboasă (3) (Botriochloa ischaemum). 3 (Reg) Butaș (de salcie). 4 (Rar; pex) Pepinieră. 5 Vie sădită de curând. 6 Loc necultivat. 7 (Rar) Neam. 8 (Rar) Soi¹ (2).

saguin sm [At: DN⁴ / Pl: ~i / E: fr sagouin, por saguin] Maimuță mică din America de sud, cu smocuri de păr la urechi.

smoatic sn [At: MAT. DIALECT. I, 235 / V: ~tec, ~otic, șm~, zmoacec, zmoatăc, zm~ / Pl: ~ice / E: scr smotak „ghem, legătură”] 1-2 (Ban; Olt) Smoc de păr sau de lână. 3 (Olt; irn) Păr încâlcit, nepieptănat. 4 (Reg; îf șm~) Mănunchi. 5 (Trs; pex; îf zmoatăc) Grup de obiecte de același fel. 6 (Ban; Trs) Bulz de brânză.

bárbă s.f. I 1 Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◇ expr. A șopti în barbă = a spune ceva încet, numai pentru sine. A rîde (sau a-și rîde) în barbă = a rîde pe ascuns, în sine. A se trage de barbă cu cineva = a fi în relații apropiate cu cineva. A-și da barba pe mîna altuia = a se lăsa la discreția altuia. A purta (sau a fi cu) gîsca în barbă (sau a-i ieși brînza în barbă) = a-i încărunți cuiva barba. A pune o barbă cuiva = a înșela pe cineva. A pune (sau a trage) bărbi = a minți. A o lua în barbă = a avea necazuri mari din cauza cuiva; a fi respins de cineva. A da banii prin barbă = a freca de barbă sau de bărbie primii bani încasați într-o zi sau la o afacere, pentru a avea noroc. A face dîră prin barbă v. dîră. A-i ninge în barbă v. ninge. A-și smulge barba v. smulge. A smulge barba cuiva v. smulge. Cînd va face spînul barbă v. spîn. A se șterge pe barbă v. șterge. 2 (anat.) Bărbie. 3 Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. Țap cu barbă. 4 (bot.) Țepii sau țepușele de la spicele cerealelor. Barba grîului. II Compuse: (bot; pop.) barba-boierului (sau -leului) = chica-voinicului (Nigella damascena); barba-caprei = a) bărboasă (Andropogon ischaemum); b) merișor (Buxus sempervirens); c) crețișoară (Dryodron coralloides); d) crețușcă (Filipendula ulmaria); e) gheață (Cryophytum cristallinum); barba-ciutei = iarba-fiarelor (Cynancum vincetoxicum); barba-cucului = poroinic (Orchis); barba-dracului = torțel (Cuscuta epithymum); barba-împăratului = a) plantă erbacee din familia nictaginaceelor, cu florile roșii, galbene, albe sau pestrițe, plăcut mirositoare, originară din America de Sud, cultivată ca plantă decorativă, a cărei rădăcină are proprietăți purgative (Mirabilis jalapa); b) neghină (Agrosthema githago); c) lalea pestriță (Fritillaria imperialis); barba-lupului = plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene și cu fructele achene (Crispis biennis); barba-ungurului = plantă erbacee din familia cariofilaceelor, cu numeroase tulpini, cu florile albe sau roz, plăcut mirositoare, care crește numai în Carpații României, pe roci calcaroase (Dianthus spiculifolius); barba-ursului = coada-calului (Equisetum arvense); barba-lui-Tatin (sau -tatei) = tătăneasă (Symphitum officinale). • pl. bărbi. /lat. barba, -ae.

barbifér, -ă adj. (despre plante) Prevăzut cu un smoc de peri lungi. • pl. -i, -e. /<fr. barbifère.

spegmă sf [At: ECONOMIA, 221/23 / V: (reg) ~ecmă, ~ecnă, ~emă, ~emnă, spacmă, spagmă, spahmă, spamă (Pl: spămuri), spăcmă, spăcumă, spăg~ (Pl și: spămuri), spămne sfp, spâcnă, spâgmă, spâhnă, spâmă / Pl: ~me / E: nct] 1 (Pop) Ață de cânepă răsucită și împletită în două fire. 2 (Pop) Smoc format din fire de cânepă, de bumbac, de lână etc., după ce a fost tras prin dinții dăracului. 3 Câlți de proastă calitate. 4-5 (Pex) Smoc de păr sau de iarbă. 6 (Reg; lpl; îf spămne) Câlți de proastă calitate care cad la melițat.

sfârc sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) sfâlc, zvârc, (reg) scârc, spâlc, jvârc, zvâlc, zmârc / Pl: ~uri sn, (reg) ~rci sm / E: nct] 1 (De obicei cu determinările „sânului”, „țâței”) Vârful proeminent al mamelei, de obicei pigmentat mai intens, prin care se scurge laptele Si: mamelon, (reg) bot, bont, buburuz, bumb, gurgui, muc, zâmboc. 2 (Pls) Dop în formă de sfârc (1) care se aplică biberonului. 3 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (proeminență) de obicei moale sau cartilaginoasă a unor organe, a unor părți de organe, a unor oase etc. 4 (Rar) Extremitatea dinspre tâmplă a pleoapei. 5 (Înv) Cartilaj. 6 (Reg; csnp) Partea scobită de după ureche. 7 (Reg) Tendon. 8 (Reg; îs) ~ul gâtlanului Uvulă. 9 (Fam) Obiect de dimensiuni reduse. 10 (Reg) Doagă de dimensiuni reduse. 11 Smoc de păr sau de pene, de obicei în formă prelungă sau ascuțită. 12 (Pgn) Capăt ascuțit. 13 (Spc; de obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (flexibilă) a unor obiecte, a unor părți de obiecte etc., având de obicei o formă ascuțită. 14 Capătul subțire și neîmpletit, de obicei adăugat, al biciului Si: șfichi², (pop) pleasnă, (reg) plesnitoare, șugar. 15 (Reg; îe) A lua în ~ A glumi pe seama cuiva. 16 (Reg) Fir subțire care se leagă la capătul sforii undiței și de care se prinde cârligul Si: (reg) pleasnă. 17 (Reg) Prâsnel (1). 18 Bucată de parâmă prinsă cu un capăt la zbirul unei macarale cu scopul de a prinde macaraua sau palancul de o parâmă, de un scondru etc. 19 Vârf la paloș. 20 (Nob) Gurguiul opincii. 21 Porțiune dintr-o suprafață de teren, de apă etc. situată într-o zonă periferică.

stemă sf [At: MOXA, 36²/6 / V: (îrg) ~eamă, (înv) stimă, (reg) stem sn / Pl: ~me / E: ngr στέμμα, slv стєма, lat stemma, fr stemma] 1 (Îvp) Coroană (cu însemnul puterii pe care o reprezintă). 2 (Pex) Puterea pe care o conferă stema (1). 3 (Îe) A fi cu (sau a avea) ~ma (sau ~) în frunte A fi cu stea (30) în frunte. 4 (Irn; îae) A fi de neam mare, ales. 5 (Îae) A fi cuminte, drept, cinstit. 6 (Înv) Piatră prețioasă. 7 (Pex) Giuvaer (1). 8 (Înv) Podoabă. 9 Ansamblu de semne și culori cu o anumită semnificație care reprezintă calitatea, puterea, autoritatea unei țări, a unui oraș sau județ, a unei dinastii sau familii nobiliare etc. Si: blazon (1), (rar) armoarii, (înv) armătură (5), herb (2), marcă, pavăză, scut. 10 (Înv; fig) Specific (1). 11 (Îvp) Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. 12 (Rar) Reprezentare grafică a filiației manuscriselor unei lucrări.

CHIȘIȚĂ s. f. (Mold., Ban., Trans. S) (Smocul de păr de la) glezna calului. A: Și cură sîngile pînâ în chișița calului. IT 1778, 6^v; cf. IT 1778, 10^r; IT SEC. XVIII, 145^v. C: Kishiczĕ. AC, 346. Cura sîngele oaminilor pînă în chișiță pre porțile cetăției. IT 1714, 35^v; cf. IT 1748, 194^v; IT 1779, 174^v. Etimologie: scr. kičica, bg. kitčica.

ciuf² (smoc de păr) s. n., pl. ciufuri

cipilí, cipilesc, (ciupili), v.t. (reg.) A îndepărta penele de pe o găină pentru a putea fi gătită: „Mai avem multe găini nefripte, / Numa trebe cipilite” (Bilțiu, 2015: 159). – Var. a lui ciupili, ciupeli; din ciup „smoc de păr”.

FLOC¹ I. (pl. floace) sn. Mic smoc de păr, de lînă sau de mătase: mai multe fire de lînă ținute laolaltă formează șuvițe, și mai multe șuvițe împreunate într’un mînunchiu mai mare formează pletele, floacele sau lațele MAI.; pe cap purtau căciuli cu floace albastre FIL.. II. sm. pl. Părul din regiunea organelor genitale [lat. floccus].

FOFOLOG, ‼FOFOLOC sm., FOFOLOAGĂ (pl. -ge), ‼FOFOLOACĂ (pl. -ce) sf. 1 Care abia mișcă picioarele, de lene, de trîndăvie ¶ 2 Cu părul sbîrlit, ciufulit; buhos ¶ 3 pl. m. și f. Termen de desmierdare pentru pui de găină, boboci de gîscă sau de rață și pentru fetișoare: fofolocii gălbiori de rață fug de la cloșcă și-i dau tîrcoale DLVR. ¶ 4 pl. FOFOLOAGE, smocuri de păr care cresc pe partea de jos a picioarelor la unii cai.

ciúf, ciufi, s.m. 1. Smoc de păr zbârlit. 2. Om de nimic. 3. Om de râsul lumii, de comedie: „Pentru frunza mătrăgunii / Ciufu și fata minunii” (Bârlea, 1924, I: 198). 3. (mit.) Ciufu' Nopții, personaj mitologic, aidoma cu Omul Nopții: „Ciufu' Nopții i-o purtat pă tăte câmpurile acelea, numa drumu' bun nu l-o găsit, până n-o cântat cocoșu” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 94); Ciufa Lumii = Fata Pădurii. ■ (onom.) Ciufu, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. cufkë „smoc de păr”.

ciufulí, ciufulesc, v.t.r. (reg.) 1. A se părui. 2. A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria, 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” (MDA).

ciúp, ciupi, s.m. (reg.) 1. Smoc de păr, moț: „Saie-le ochii, / Pice-le ciupu” (Bilțiu, 1990: 294). 2. Mătasa-porumbului; cosâță. 3. Perciuni. 4. (în expr.) Dă ciup = leagă rod. ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din sl. (srb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „pleată” (DER); din srb. čup (DA, DLRM, MDA).

dub, dubi, s.m. (reg.) 1. Smoc de păr. 2. Materialul cu care se îmbracă tocul de perină plin cu pene (în zona Codru). – Et. nec.; posibil din ucr. dub, dar transformarea semantică e incertă.

dubuí, dubuiesc, v.t. 1. A trage de păr. 2. A îndesa. – Probabil din dub „smoc de păr”.

MUSCĂ s. f. I. (Entom.) 1. (Și în sintagmele muscă năzdrăvană, MARIAN, INS. 366, JAHRESBER. XII, 141, XIX-XX, 47, muscă de casă, CUPARENCU, V. 46, DER) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentru supt; (regional) bîză, gîză (Musca domestica). Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). GCR I, 98/5. Paingul carele întinde mrejile sale prin case și prin multe locuri și cînd cade în mreaja lui muscă sau albină. CHEIA ÎN. 10^v/11. Și-i ungea cu miere ca să-i mănînce muștele. MUSTE, LET. III, 22/17. Cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă (a. 1799). GCR II, 172/2. Nu era prea multe muște pișcătoare. DRĂGHICI, R. 160/29, cf. CONACHI, P. 268. Ian feriți într-o parte că eu îi sînt popa. Acuș o să-nvie ca o muscă de iarnă. ALECSANDRI, T. I, 164. Cum erau filele [ceaslovului] cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Bonzăiau muște pe o farfurie cu slănină uscată. C. PETRESCU, Î. II, 206, cf. id. S. 129. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. II, 518. Veneau . . . roiuri de gînduri neplăcute, exasperante și lipicioase ca muștele. V. ROM. iunie 1954, 155. Musca s-a întors în colivie, a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Vei pieri-n a vieții ceață, Ca-n borcanul de dulceață Viespea galbenă sau musca. BENIUC, V. 18. Două muște Fac haluște Un cocoș Toarnă-n coș. MARIAN, INS. 487. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci de butoaie de oțet. ZANNE, P. I, 559, cf. 560. Musca, și de nu mușcă tare, tot ți-aduce supărare. id. ib. 561. Pentru o muscă își dă palme, se zice despre omul iute, mînios și îndărătnic, id. ib. 564, cf. MARIAN, INS. 378. Musca cînd își vîră tot capul în miere acolo și-l lasă, se spune despre omul, lacom pe care lăcomia îl duce la pieire. Cf. ZANNE, P. I, 561. De n-ar fi muscă pe resteu, ar rămîne pămîntul nearat, se spune în ironie despre cei care își dau importanță dar nu lucrează conștiincios. Cf. id. ib. 562. Vulturul după muște nicicum aleargă, se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. Cf. id. ib. 713. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. Cf. id. ib. 247. Se ținea ca să înghită un bivol și de abia înghiți o muscă mică. Cf. id. ib. III, 583. Ce e mică, mititea Și se ferește și vodă de ea (Musca). ȘEZ. XIII, 26. ◊ (În context figurat) Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ F i g. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (De-a) musca-n groqpă = numele unui joc de copii. PAMFILE, J. I, 51, cf. 128. ◊ E x p r. A se aduna (sau a se strînge, a veni) ca muștele la miere = a se aduna în mare număr și cu mare plăcere, acolo unde se pot realiza foloase sau cîștiguri. Cf. BARONZI, L. 41, ZANNE, P. I, 565, III, 670, 671. A se lua după muscă = a se lua după povățuitori răi. ZANNE, P. I, 562, cf. MARIAN, INS. 377. A-i veni (cuiva) musca la nas = a se supăra. ZANNE, P. I, 565, cf. MARIAN, INS. 378. A-i lua (cuiva) musca de la nas = a domoli avîntul sau pornirile (cuiva), a nu lăsa (cuiva) libertate de acțiune sau de mișcare, a ține din scurt. Cf. ZANNE, P. I, 564, MARIAN, INS. 378. A spune (sau a scrie) muscă pe perete = a spune lucruri fantastice, de necrezut. BARONZI, L. 44, cf. ZANNE, P. I, 565, V, 587, MARIAN, INS. 379. De cînd se scria musca pe perete = de demult; niciodată. Cf. ISPIRESCU, L. 1, ZANNE, P. I, 565, MARIAN, INS. 379. Ca musca-n lapte = (în mod) nepotrivit; nepoftit. ZANNE, P. I, 564, cf. VI, 453, MARIAN, INS. 378, 379, PAS, Z. I, 293. A se vîrî ca musca în băligar = a se vîrî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. Ho, cotoroanțo, ho ! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vîri ca musca-n băligar ? REBREANU, I. 279. A fi (sau a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se simți, a se ști) vinovat. Cf. ISPIRESCU, ap. GCR II, 376, ZANNE, P. I, 563, III, 44, MARIAN, INS. 378, STĂNOIU, C. I.67. A se bate de muscă = a sta degeaba. În timp ce d-tră vă bateți de muscă, în alte armate se lucrează mereu. BRĂESCU, M. B. 128. Se bătea toată ziulica de muscă. CV 1949, nr. 5, 34. Are iapa muscă, se spune despre oamenii nervoși, neastîmpărați sau nerăbdători. Cf. ZANNE, P. I, 488. A se bate ca de muscă = a nu-și găsi locul, a fi neastîmpărat. id. ib. IX, 670. A avea gustul muștelor = a avea obiceiuri rele. Cf. id. ib. I, 562. A face musca cît cămila = a exagera, a face din țînțar armăsar, id. ib, 563. Rea (sau, rar, rău) de muscă = (persoană) care nu-și poate înfrîna simțurile; (om) senzual. Cf. PAMFILE, CR. 245. Așa cum era . . . rea de gură, rea de muscă. . . , avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Fusese rea de muscă. PAS, Z. III, 278. Îi muít mai tînără . . . și-i rea de muscă. CAMILAR, N. I, 269. A-i pieri (cuiva) musca = a se potoli. PAMFiLEj CR. 245. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. Cf. dl. Șă se audă musca !, se spune pentru a impune o tăcere totală. Cf. IORDAN, STIL. 278. ◊ Muscă neagră (sau cenușie, mănînțică) = specie de muscă (I 1) foarte mică (Musca corvina). Cf. MARIAN, INS. 370. .Muscă de gunoi (sau de baligă, verde) sau musca țiganului = specie de muscă (I 1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). Cf. id. ib. 369, PĂCALĂ, M. R. 32, H XVI 226. ◊ C o m p u s e: muscă-mare (sau -albastră, -de-carne, -năzdrăvană) sau musca-hoiturilor (sau -hanțului) = insectă mai mare decît musca (I 1), avînd culoarea albăstrie; (regional) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 366, SIMIONESCU, F. R. 355; muscă-de-cireșe = insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brîulețe castanii pe pîntece, care își depune ouăle în cireșe ; musculița-cireșelor (Rhagoletis cerasi). Cf. MARIAN, INS. 389, PĂCALĂ, M. R. 32, SIMIONESCU. F. R. 359; musca-calului sau musca-cailor (sau -cîinelui), muscă-de-cal (sau -căiască, -cîinească) = a) (și în compusele musca-vitelor, MARIAN, INS. 365, ALR SN III h 753/170, muscă-rea, ALR SN III h 753/250, muscă-veninoasă, ib. h 753/250, muscă-verde, ib. h 753/310) insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor ; (regional) muscoi (I 1 c), gîza-calului, strechea-cailor, trîntor-de-cai (Gastrophilus equi sau pecorum, intestinalis) ; b) insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe cîini; (regional) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goandă-de-cîini, goandă-cîinească (Hippobosca equiría). Tremise sprinșii muștele cînești. PSALT. SCH. 251/11, cf. PSALT. 159, 221. Muște cînești le-au trimis să-i pișce. DOSOFTEI PS. 262/1, cf. LB, MARIAN, INS: 363, 396, DR. V, 149, SIMIONESCU, F. R. 358. Muștele de cal puse într-o vișină și date bolnavului pentru aceeași boală. CANDREA, F. 407, cf. H I 40, II 80, III 140, IX 143, X 151, XI 428, 437, XII 266, ȘEZ. VI, 44, ALR SN III h 753. (La sg. cu valoare de pl.) Voiu trimite . . . peste casele tale muscă cîinească. BIBLIA (1688), 44²/24; muscă-bețivă (sau -de-struguri, -de-poamă, -de-vin, -de-a-mă-nuntă) = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (I 1); (regional) muștiță (1), bețivă, musculiță (I 1) (Drosophila funebris sau. fenestrarum). Cf. MARIAN, INS. 393, ALR SN i h 243; muscă-de-viermi (sau -albatră, -verde, -vînătă, -veninoasă, -de-hoit, -cu-streaped, -răsunătoare) sau musca-cîinelui = viermănar. (Sarcophaga carnaris). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 382, JAHRESBER. XII, 119, XIX-XX, 25, SIMIONESCU F. R. 356, ALR II 6 575; musca-morților = insectă ceva mai mare decît musca (I 1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). Cf. MARIAN, INS. 386, 387; muscă-columbacă (sau -rea, -veninoasă, -năprasnică, -otrăvitoare, -de-șarpe, -de-cea-mică, -d-a-mică, -mușcătoare) = insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacînd vitele și inoculîndu-le un lichid toxic care le poate provoca moartea ; (regional) goangă-de-marhă (Simulium colum baczensis). Cf. CUPARENCU, V. 47, MARIAN, INS 332, 333, JAHRESBER. XII, 164, XIX-XX, 25, SIMIONESCU, F. R. 366. Era spre seară și musca-rea se rătăcise undeva peste păpușoiștile verzi. CAMILAR, C. 48. Iorgovane, nu mă tăia de tot ! Dacă mă tai, io oi face muscă-d-a-mică șî ț-oi omorî calu tău. ALRT II 2, cf. ALR II 6 572/2, 27, 29, 95, 228, 250, 762, 848, 886, 899 ; (regional muscă-de-bîzdărit (sau -de-bîzai, -de-bîzăit, -de-marhă) sau musca-boului = streche (hypoderma bovis). Cf. ALR I 1 894/255, 259, 345, 359 ; (regional) muscă-de-bîzdărat (sau -mărhască) = streche (Hypoderma bovis): b) tăun (Tabanus bovinus). ib. 1 894/295, 339, 343, 351 (învechit) muscă-oarbă (sau -tăună) = tău; (țabanus bovinus). Cf. CUPARENCU, V. 46, 47 (regional) muscă-dălăciță = „muscă otrăvită din cauza căreia moare vita”. ALR II/605 (învechit) musca-fructului-alb = muscă care „năzuiește și face mușiță la brînzuri (Cutris). CUPARENCU, V. 46. ♦ Muscă artificială = imitație de muscă (I 1), folosită de pescari în locul celor naturale. Cf. ATILA, P. 185, DER. Muște zburătoare (sau volante) = mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în cîmpu vizual, indicînd congestia retinei, o anemie etc Cf. BIANU, D. S. (Categoria) muscă = categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme); boxer care faci parte din această categorie. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit și popular; regional și în sintagma musca grădinii. CHEST. VI 35/16) Albină (Apis mellifica). De s-ar învăța cei mai mari de pre niște muște fără minte cum se ține domnica ; că toată albina își apără cășioara și hrana lor cu acele și cu veninul său. URECHE, LET. I, 188/5. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albínăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar: nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. Tata a fost stupar și tata știa cîte muște fug dimineața și cîte vin sara la stup. RĂDULESCU-CODIN, Î. 303. Roi de muște. CHEST. VI 147/32. Nu fac toate muștile mere. Cf. NECULCE, L. 355. ISPIRESCU, L. 14, MARIAN, INS. 376, ZANNE, P. I, 557. ◊ (Cu sens colectiv) Are multă muscă. MARIAN, INS. 144. Am un stup cu muscă multă. CHEST. VI 25/26. ◊ C o m p u s: (regional) muscă-mare = regina albinelor; matcă (1). ALR I 1 680/815. P. g e n e r. Insectă. Nuorul ceal de lăcuste cum vine o oaste stol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muștelor. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/20. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I, 85. Forma acestor muște [efemeride] lungi, cu aripi mari, e a unei mici lăcuste. ATILA, P. 63. Acest vierme de la un timp, făcîndu-și aripi, se preface în gîză (muscă, insectă). ȘEZ. IV, 116, cf. ALR I 1 199/23, 94,174, 835. ♦ C o m p u s e: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis)-, (regional) muscă-verde (sau -de-pădure) = ploșniță-de-cîmp. Cf. ALR I 1899/122, 363, 522; muscă-de-brad = car-de-pădure (Bostrychus typographus). ALR SN III h 748/551; (învechit) muscă-țînțară = țînțar (Culex). CUPARENCU, V. 47. 4. (Regional) Fugău (Hydrometra stagnorum sau paludum). (Glimboca-Caransebeș). ALR II 6 563/27. II. P. a n a l. 1. Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară; (rar) buche, musculiță (II 1). Omul ce poartă muscă (musculilă) la buză, e pătimaș de ceva. GOROVEI, CR. 40. Mustața mică, mătăsoasă, avea parcă sub ea un soi de sedilă, pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. CAMIL PETRESCU, O. I, 514. ♦ (Și în sintagma mustăcioară-muscă) Mustață mică, lăsată să crească pe scobitura de sub nas. Intră pe ușă un bondoc smead, sclivisit, cu mustăcioară-muscă sub nas. STANCU, R. A. IV, 244, cf. V, 106. . (Popular) Vînă neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). Cf. CANDREA, F. 46. I se vede în marginea ochiului drept, sub frunte, unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moașele îi zic ”muscă". SADOVEANU, O. XIII, 739, cf. PĂCALĂ, M. R. 160, ȘEZ. VI, 44, ZANNE, P. IX, 340. 3. (Regional) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, pînă la vîrstă de șase ani; (regional) mursă² (1), mișină (4), negreață, butură. Cf. DR. V, 289, A VI 3, 26. Calul de dar nu-l cată de muscă la măsele. ZANNE, P. I, 346. 4. (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 5. (Regional; mai ales la pl.) Broderie cu floricele sau cu motive naționale (cusută cu amici sau cu ață neagră). Cf. MARIAN, INS. 379, PĂCALĂ, M. R. 319, LEXIC REG. 30, 80. Nu știe să facă o muscă sau nu știe să facă două, care nu știe să coasă rîuri pe cămăși. MARIAN, INS. 379.6. (Regional) Altoi (Groși-Baia Mare). Cf. ALR SN I h 218/349, 221/349. 7. (Regional) Cătare (la armele de foc). Cf. DL. 8. C o m p u s: (regional) muscă-căiască =numele unei boli a calului; (regional) șoarec. Cf. DR. V, 149. – Pl.: muște și (rar) muști. – Lat. musca.