*punct n., pl. e și (maĭ vechĭ) urĭ (lat. punctum, d. púngere, a împunge). Împunsătură, pată rătundă, semn rătund, maĭ ales făcut cu condeĭu saŭ de natură: a face un punct cu cerneală, cu creĭonu, cu văpsea; bibilicile aŭ puncte albe pe pene. V. picățele, puchițeĭ). Semn rătund pus pe i și pe j saŭ la urma uneĭ fraze p. a arăta că s’a terminat orĭ după o prescurtare. A pune punctele pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ (V. punctuațiune și soroacă). Pată: un punct negru se vedea la orizont. Loc anumit: punctu de plecare, fie-care gardist era la punctu luĭ (V. pont). Stare, situațiune: se află în acelașĭ punct. Parte, lucru, chestiune anumită de discutat: la ordinea zileĭ eraŭ zece puncte, care trebuĭaŭ să fie lămurite. Fracțiune de număr saŭ de notă la media unuĭ elev: 8 și 10 puncte. Însemnare a graduluĭ de cîștig făcută după fie-care dată la cărțĭ, biliard, popice și alte jocurĭ: am 55 de puncte. (A da cuĭva puncte înainte, a-l considera că are deja atîtea puncte cînd tu începĭ, fiind sigur că tot îl veĭ întrece. Fig. A fi maĭ îndemănatic, maĭ priceput de cît el). Epocă, timp, grad: a fi în cel maĭ înalt punct al gloriiĭ. Moment precis: a fi pe punctu de a reuși. Foarte mică dimensiune: pămîntu e un punct în univers. Geom. O parte din spațiŭ imaginată ca infinit de mică și considerată că n’are dimensiune: locu unde doŭă liniĭ se taĭe se numește „punct de intersecțiune”, linia se compune din puncte, circumferența e o linie ale căreĭ puncte îs toate egal de depărtate de un punct interior numit „centru”. Muz. Semn rătund care, pus după o notă, îĭ mărește valoarea. Punct de orgă, punct care suspendă măsura și acompaniamentu. Geogr. Punct cardinal, nordu, sudu, vestu și estu, adică cele patru puncte care, unite pin doŭă liniĭ care se taĭe, împart orizontu în patru părțĭ egale. Fiz. Punct de sprijin, punct pe care se sprijină pîrghia cînd o apeșĭ ca să rîdicĭ ceva, (fig.) lucru care te ajută. Punct de vedere, privință, loc pe care te puĭ ca să priveștĭ lucrurile maĭ mult orĭ maĭ puțin depărtate, (fig.) mod de a considera lucrurile: din punctu luĭ de vedere, are dreptate. Punct de onoare, lucru care interesează onoarea. Punct negru, obĭect de neliniște, lucru amenințător (ca nouru care se arată la orizont și aduce furtuna). Puncte de suspensiune, puncte care, în scriere, arată reticența saŭ suspensiunea, ca: Ce e el? Un... păcătos! A pune la punct, a pune în ordine gata de a funcționa, a lămuri o chestiune. Adv. Fix, hotărît, exact: a sosit la orele 5 punct, punct la 5 ore. – În sec. 19 punt, pl. urĭ (it. punto).

SUPORT. Subst. Suport, susținere, sprijin, punct de sprijin, reazem. Bază, temelie, fundament, fundație, talpa casei. Postament, podium, piedestal, acroteră, soclu. Stîlp, bulumac, pilon, pilastru, contrafort, picior; coloană; consolă. Grindă (bară) de susținere, faur-maur (pop.), meștergrindă (reg.); căprior. Banc, platformă, terasament; suspensie (tehn.). Rezemătoare, sprijinitoare, proptea, propteală, proptă (reg.), proptiș, sprijoană (reg.). Stativ, trepied. Șevalet. Ramă. Cuier. Poliță, policioară (dim.), policer, raft, răftuleț (dim.); rastel. Capră. Scară, scăriță (dim.), scăricică, scărișoară. Spătar, spetează, rezemătoare. Adj. De sprijin, de sprijinire, de susținere; susținător, proptitor. Vb. A (se) sprijini, a (se) rezema, a (se) propti, a susține, a servi de suport. A pune o proptă. V. construcție, mobilă, monument.

A SE NĂRUI mă năruiesc intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.

A SE SURPA mă surp intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (datorită pierderii punctului de sprijin); a se nărui. /<lat. subrupare

BASCULĂ s.f. 1. Aparat pentru cîntărit greutăți mari, de tipul balanței. 2. Pîrghie cu punctul de sprijin la mijloc rezemat pe o axă, asrfel încît să permită o mișcare oscilatorie liberă. ♦ Aparat de gimnastică folosit pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ♦ Dispozitiv care permite modificarea poziției, în plan orizontal și vertical, în raport cu axa optică a unei părți a aparatului fotografic. 3. Partea metalică a armelor de vînătoare cu țevi mobile. [< fr. bascule, cf. it. basculla].

PIVOT s.n. 1. Piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și care îl ajută să se întoarcă, să se poată roti; (spec.) capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ♦ Cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esențial. ♦ Întoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Rădăcină în formă de fus fără ramificații. // s.m. Jucător, de obicei înalt, care acționează ca vîrf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oți. / < fr. pivot].

BASCULĂ s. f. 1. balanță cu două brațe inegale, pentru greutăți mari. 2. pârghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axă, încât să permită o mișcare oscilatorie liberă. ◊ aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ◊ dispozitiv care permite modificarea poziției în raport cu axa optică a unei părți a aparatului fotografic. 3. partea metalică a armelor de vânătoare cu țevi mobile. (< fr. bascule)

PIVOT I. s. n. 1. piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și îl ajută să se rotească; capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ◊ cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esențial. ◊ întoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. rădăcină în formă de fus fără ramificații. II. s. m. jucător (înalt) care acționează ca vârf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. (< fr. pivot)

înțina (înținez, at), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu ușurință. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micșorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se folosește mai ales part. cu funcție adj.

contrapunct (< lat. punctus contra punctum, „punct contra punct”, adică „notă contra notă”), denumire dată tehnicii de combinare a mai multor linii melodice concomitente. Termenul se întâlnește pentru prima oară în scrierile teoreticienilor din sec. 13-14 (J. de Garlandia, Ph. de Vitry, J. de Muris), dar existența acestei practici este semnalată încă din sec. 10, în tratatul lui Hucbald Musica enchiriadis. Apariția c. a avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării muzicii culte europ., care, păstrând făgașul ancestral al monodiei*, a cucerit un nou limbaj bazat pe simultaneitatea sunetelor (polifonie*) și s-a angajat pe drumul unei complexități crescânde, unice în evoluția acestei arte. Trecerea din stadiul monodic în cel polif. s-a produs datorită mai multor factori, proprii muzicii europ. Dintre aceștia, un rol însemnat l-au avut diatonismul* și sistemul modal heptacordic (v. mod), cu raporturi consonante* și disonante între sunete, care au permis suprapunerea acestora în baza unui riguros control vertical. Un alt factor l-a constituit notația muzicală*, care prin fixarea exactă a înălțimii și a duratei (I, 1) sunetelor a creat posibilitatea stabilirii unor reguli precise de organizare a structurii polif. Regulile c., privind pe de o parte elementul orizontal, al desfășurării liniilor melodice, iar pe de altă parte sistemul vertical, al compatibilității sunetelor simultane, s-au cristalizat în cursul unui proces lent, care a durat în jur de jumătate de mil. (sec. 10-15), trecând prin epocile stilistice Ars antiqua*, Ars nova* și școala neerlandeză*, pentru a atinge o primă culminație în epoca Renașterii*. Dezvoltarera tehnicii c. s-a realizat pe mai multe planuri. Astfel, numărul vocilor (2), limitat la două în prima perioadă, s-a mărit treptat ajungând în timpul Renașterii, la 4, 8, 12 și chiar mai multe voci. Suprapunerea, simplă la început, de notă contra notă, s-a îmbogățit, consecutiv apariției muzicii mensurale (v. musica mensurabilis); notație (III), cu cele mai variate combinații de durate* și grupări ritmice. Mișcarea (1) vocilor a câștigat în suplețe și independență prin introducerea, pe lângă mersul paralel* (organum*, gymel*, fauxbourdon*) a mersului contrar* (discantus*) sau oblic (organum înflorit). Construcția polif., subordonată multă vreme unor melodii greg. (v. gregoriană, muzică) care îi serveau drept bază (vox* principalis, tenor (3), cantus firmus*) a ajuns cu timpul să fie creată în întregime de compozitor. Trecerea materialului melodic de la o voce la alta cu ajutorul procedeelor de imitație* a contribuit apoi, datorită repetărilor, în omogenizarea țesăturii polif. și, în același timp, la promovarea principiului tematismului. Una dintre cele mai importante probleme ale consolidării tehnicii c. a fost însă cea a raporturilor verticale, sau mai precis a a tratării disonanțelor. Stabilindu-se ca puncte de sprijin ale structurii polif. intervalele armonice consonante, la început numai cele perfecte apoi și cele imperfecte – prin suprapunerea cărora, odată cu creșterea numărului de voci au luat naștere acordurile* – s-au creat multiple posibilități de utilizare a disonanțelor în strânsă corelație cu acestea. Perfecționarea continuă a c. a constat, pe de o parte, în îmbogățirea sonorității vertical-armonice și pe de alta, în sporirea severității tratării disonanțelor, ambele atribute atingându-și apogeul prin stilul lui Palestrina. O a doua culminație a artei polif. apare în epoca barocului*, reprezentată prin stilul lui J.S. Bach. Față de c. Renașterii care avea un caracter vocal și se desfășura într-un cadru modal diatonic*, cu preponderența factorului liniar și cu o verticalitate intervalică, c. barocului are un caracter instr. și se desfășoară într-un cadru tonal funcțional (v. tonalitate; funcție), iar factorul orizontal melodic este subordonat celui vertical acordic, exprimat prin basul cifrat*. C. vocal al Renașterii și cel instr. al barocului reprezintă două tehnici care stau la baza dezvoltării c. stilurilor* ulterioare. Dintre acestea, clasicismul* și romantismul*, tributare cadrului tonal funcțional, preiau mai ales moștenirea c. barocului, în timp ce c. sec. 20, eliberat de constrângerea tonală, are afinități mai mult cu liniarismul* modal renascentist. Serialismul* dodecafonic descoperă noi valențe ale c., prin suprapunerea planurilor sonore după criterii proprii sistemului, făcând abstracție de controlul vertical armonic tradițional. Din punct de vedere didactic, disciplina c., nediferențiată încă din cadrul general al tehnicii compoziției în tratatele Renașterii (Tinctoris, Zarlino, Vicentino), este delimitată abia în sec. 18, prin separarea ei de armonie. Tratatul fundamental al disciplinei îl constituie Gradus ad Parnassum de J.J. Fux (1725), în care este preconizat stilul de bază și metoda de lucru, stilul fiind cel palestrinian, iar metoda cea a speciilor (specia I, notă contra notă; specia a II-a, două note contra o notă; specia a III-a, patru note contra o notă; specia a IV-a, c. sincopat; specia a V-a, c. înflorit). Tratatele următoare adoptă și ele metoda speciilor, cu deosebirea însă că unele pornesc, ca și Fux, de la stilul palestrinian (Bellermann, Cherubini), iar altele de la cel bachian (Richert, Jadassohn, Riemann). Disciplina c. tratează pe rând c. la 2 voci, la 3 voci, la 4 voci și la mai multe voci. Principalele ei capitole sunt: c. cu cantus firmus, c. cu linii melodice înflorite, c. imitativ și c. răsturnabil*. În urma numeroaselor critici aduse aridității metodei speciilor pe de o parte, precum și în baza achizițiilor muzicologiei* contemporane privind esența fenomenului polif. pe de alta, în pedagogia c. și-au făcut loc în ultimul timp o serie de tendințe înnoitoare. Ele se orientează în general în următoarele direcții: 1) studierea separată a c. vocal la Renașterii și a c. instr. al barocului, cu două modalități tehnice diferite; 2) începerea studiului c. prin cel al melodiei*, principala componentă a acestuia; 3) însușirea tratării disonanțelor pe baza funcției lor melodice și armonice, cu abandonarea metodei speciilor.

metaartă s. f. ◊ „Multă lume manipulează azi cuvântul metaartă; în afară de modă, acest fapt arată năzuința spre considerarea artei de pe o platformă superioară; este subînțeleasă afirmația: «dați-mi un punct de sprijin și vă voi mișca pământul» [...] În cazul acesta trebuie să acceptăm că aspectul metaartistic este mereu prezent în artă măcar în stare difuză sau ca simplă aspirație.” R.lit. 21 III 74 p. 22 (din meta- + artă, probabil după model fr.)

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

OAKLAND [óuklænd], oraș în V S.U.A. (California), în conurbația San Francisco, port la Oc. Pacific; 399,5 mii loc. (2000). Nod feroviar și rutier. Aeroport. Bază navală (Alameda). Constr. navale și de automobile. Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), electronică (computere), de prelucr. a lemnului și petrolului, chimico-farmaceutică, textilă și alim. Muzeu de științele naturii (1910). Muzeul zăpezii (1922), cu colecții din Antarctica. Este legat de San Francisco prin Podul Golfului (Bay Bridge), lung de 13,2 km, construit în 1936, având un punct de sprijin pe ins. Comorii (Treasure Island). A suferit importante distrugeri la cutremurul din 1989. Fondat în 1849 pe locul unei așezări spaniole din 1820 (oraș cu actuala denumire din 1854).

SAN FRANCISCO [sæn frənsískou] 1. Golf al Oc. Pacific, în V S.U.A., legat de apele oceanului prin canalul Golden Gate; 1,8 mii km²; 97 km lungime (de la N la S); 3-20 km lățime; ad. max.: 109 m. În el se varsă fl. Sacramento și San Joaquin. Ins. pr: Angel, Yerba Buena, Alcatraz, Treasure. Traversat de podurile rutiere Golden Gate, în NV (de 1.280 m lungime, situat la 80 m deasupra nivelului apei, deschis traficului la 27 mai 1937), Bay Bridge (care leagă S. f. cu Oakland), lung de 6,95 km, construit în 1936, cu punct de sprijin pe ins. Comorii, și San Mateo, în partea central-sudică a golfului (13,2 km lungime), cu punct de sprijin pe ins. Yerba Buena, dat în folosință la 12 nov. 1936. G. S. f. a fost descoperit în 1542 de exploratorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo. În 1579 în acest g. a acostat Sir Francis Drake, iar în 1769 a fost vizitat de exploratorul spaniol Don Gaspar de Portolá. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat în pen. San Mateo, pe țărmul golfului omonim, pe falia San Andreas, extins pe 40 de dealuri (Davidson, 280 m, Nob, Russian Hill ș.a.); 776,8 mii loc. (2000). Împreună cu orașele Oakland, San Jose, Berkeley, San Mateo, Palo Alto, Richmond și Almeida formează o conurbație de 6,2 mil. loc. (1999), cu numeroși imigranți din Asia (chinezi – cea mai mare comunitate din S.U.A. -, japonezi, filipinezi, coreeni, thailandezi, vietnamezi, laoțieni ș.a.). Nod de comunicații. Port. Aeroport (la 11 km S de oraș). Punct terminus al căii ferate transcontinentale. Important centru comercial, financiar (sediul lui Bank of America), ind., cultural și turistic. Constr. navale, de rachete, avioane, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, de computere ș.a. Ind. metalurgică, de prelucr. și chimizare a petrolului, chimică (mase plastice, produse din cauciuc), hârtiei, poligrafică, textilă, a conf. (blue jeans produși de renumita firmă Levi Strauss & Co.) și alim. Rafinărie de petrol. Exportă cereale, legume, petrol, produse chimice și ind. Universitatea San Francisco (1855), Universitatea de Stat (1899), Universitatea Golden Gate (1901), Conservator (1917), Orchestră simfonică ((1911), Academia de Științe ale Californiei, Muzeu de artă modernă, Galerie de artă, teatre. Parcurile Golden Gate (400 ha), Hyatt ș.a. Pe ins. Alcatraz din G. San Francisco se află penitenciarul Alcatraz, una dintre cele mai bine păzite închisori din lume, astăzi muzeu. Simbolul orașului S. f. este tramvaiul tras pe cablu (din 1873), inițial tras de cai, cu trei linii (16 km lungime). Orașul S. f. este afectat de frecvente cutremure, din cauză că se află pe falia activă San Andreas, cele mai distrugătoare fiind cele din anii 1868, 1898, 1900, 18 apr. 1906 (acesta însoțit și de puternice incendii, în urma cărora orașul a fost distrus aproape în întregime) și din 17 oct. 1989 (7,1 grade pe scara Richter). Monumente: clădirea Primăriei (1935) de 94 m înălțime, Pagoda păcii, Turnul pompierilor. Tunel subacvatic cu șosea între S. f. și Oakland (5,6 km lungime), cel mai lung tunel de acest fel din America de Nord. Acvarium. Planetarium „Morrison”. Grădină botanică. În 1595, exploratorul portughez Sebastian Rodriguez Cermeño a pătruns în G. San Francisco, ajungând până în zona actualului oraș, numit locul respectiv Puerto de San Francisco. În 1769, expediția spaniolă condusă de Don Gaspar de Portolá a redescoperit locul unde se află orașul și l-a revendicat în numele Spaniei. În 1776, misionarii franciscani din expediția spaniolă a lui Juan Bautista de Anza au întemeiat așezarea cu numele Yerba Buena. A aparținut statului mexican (1821-1846). Ocupat de forțele americane ale S.U.A. (în 1846), a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea de aur în ținuturile învecinate. În 1869 a devenit punct terminus al primei căi ferate transcontinentale americane. Din 1848 are actualul nume. ◊ Conferința de la ~, conferință internațională (25 apr.-26 iun. 1945) cu participarea a 51 de țări la care a fost adoptată Carta Organizației Națiunilor Unite. ◊ Tratatul de pace de la ~, trata separat de pace cu Japonia (8 sept. 1951) la Conferința de la S. f. de către 49 de state. ◊ Pactul de securitate americano-japonez (8 sept. 1951) de la ~, care prevede staționarea, pe timp nedeterminat, a trupelor americane pe terit. Japoniei.

PADÉLĂ (< germ., engl.) s. f. Vâslă (de 2,10-2,50 m lungime) prevăzută la capete cu câte o pală convexă, cu care se poate vâsli, alternativ, în cele două borduri, folosită la caiac. P. nu are punct de sprijin pe vreun dispozitiv de ghidare, ci este susținută și acționată de către caiacist.

OESCUS (Colonia Ulpia Oescus), așezare tracică, apoi colonie romană în Moesia Inferior, în apropiere de confl. Iskerului cu Dunărea. Reședință a Legiunii a V-a Macedonica (sec. 1- până la cucerirea Daciei, 106 și între anii 271 și 602), important punct de sprijin al limes-ului dunărean. Azi Ghighen (Bulgaria).

LEVIÉR (< fr.) s. n. 1. (TEHN.) Bară rigidă care basculează în jurul unui punct de sprijin și este folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. (Fig.) Ceea ce servește la ridicarea, la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. 4. (FIN.) Efect de l. = efectul pozitiv al finanțării unei întreprinderi și prin recurgerea la credite, asigurându-se astfel o rată a rentabilității financiare mai mari a capitalului față de situația în care nu s-ar fi apelat la credite; altfel spus, banii împrumutați produc un profit mai mare față de dobânda care trebuie plătită. 5. (FIZ.) Corp rigid care se poate roti în jurul unei axe și asupra căruia acționează două forțe, una motrică și alta de rezistență.

LEVIER, leviere, s. n. 1. Bară rigidă basculată în jurul unui punct de sprijin și folosită pentru a ridica greutăți. 2. Tijă de comandă a unui mecanism. 3. Fig. Ceea ce servește la depășirea unui obstacol, a unei rezistențe. [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier.

ARGUMENT, argumente, s. n. Dovadă adusă în sprijinul unui punct de vedere; probă. Argumentele lui se bazează pe lucruri disparate; paseri, vînt, lună; cu toate acestea sînt argumente. SADOVEANU, Z. C. 20.

MINUSCUL, -Ă, minusculi, -e, adj. De dimensiune redusă; foarte mic. Își caută un punct de sprijin... păianjenii minusculi atîrnați de firele de funigei. SADOVEANU, O. E. 10. Un tren minuscul coboară ca o jucărie. C. PETRESCU, S.225. Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean... se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113. ◊ (Rar, despre litere, în opoziție cu majusculă) Literă minusculă = literă mică, v. mic². S-a pus d. Niță pe brînci exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri – engleze, italice, gotice, batarde, ronde, majuscule, minuscule. CARAGIALE, O. II 245. Manuscripte scrise cu litere capitale și minuscule. ODOBESCU, S. I 343.

-BAZĂ „sprijin, suport, susținere, fundament”. ◊ gr. basis „punct de sprijin, susținere, suport” > fr. -base, germ. id., engl. id. > rom. -bază.

BAZI- „fundament, bază; alcalin, bazic”. ◊ gr. basis „punct de sprijin, suport” > fr. basi-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. bazi-. □ ~ant (v. -ant), adj., cu flori bazale; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre plante) Care preferă solurile alcaline. 2. Cu afinitate pentru coloranții bazici; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la concentrații mari ale sărurilor de calciu; ~fug (v. -fug), adj., (despre organe vegetale) dezvoltat de la bază către vîrf; sin. bazifugal^[1]; ~game (v. -gam), s. f. pl., plante superioare la care oosfera are o poziție inversată în sacul embrionar; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar; ~giniu (v. -giniu), s. n., suport al pistilului ridicat deasupra nivelului de inserție a unor verticile florale; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., raportarea variațiilor biologice la punctul de plecare, ceea ce revine la o exprimare procentuală și la o reprezentare semilogaritmică; ~onim (v. -onim), s. n., nume de bază în sistematica plantelor; ~podiu (v. -podiu), s. n., zonă autopodială, corespunzînd regiunii carpiene, formată dintr-o mulțime de oase scurte și diferențiate; ~sfenoid (v. sfeno-, v. -id), s. n., porțiune posterioară a sfenoidului, articulată cu apofiza bazilară a occipitalului; ~ton (v. -ton), adj., (despre plante) cu o dezvoltare mai pronunțată în partea bazală.

anchiră sf [At: COD. VOR. 93/14 / V: (după ger) ~ghiră (S și: ~ghyră) / Pl: ~re / E: vsl анкира cf dubletul ancoră] 1 (Mrn; înv) Ancoră Cf mâță, rac. 2 (Fig) Punct de sprijin. corectat(ă)

redută sf [At: TEODOROVICI, I, 219/17 / V: (înv) ~dut (Pl: reduturi) sn, (reg) răd~ / Pl: ~te, (rar) ~uți / E: rs редут , ger Redoute, fr redoute] 1 Lucrare de campanie de formă poligonală, construită pentru apărarea circulară și care constituia ultimul punct de sprijin în cadrul pozițiilor fortificate. 2 Mic fort de apărare, înconjurat de șanțuri. 3 (Înv) Local public de petrecere cu muzică și dans. 4 (Înv) Bal mascat.

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

pe pp [At: PSALT. HUR. 114^r/3 / V: (îvp) pă, pre, (îrg) pi, (înv) pri, (reg) pa, pî, pră, prî / E: ml super, per] 1 Exprimă situarea în contact direct a două elemente, dintre care unul este suprapus celuilalt Stă pe masă. 2 Exprimă localizarea într-o parte definită a unei suprafețe S-a rupt pe mijloc. 3 Arată sprijinul pe o parte a corpului Se ține pe picioare. 4 Situarea este între limitele unei suprafețe Stă pe pat. 5 Suprapunerea este realizată fără contact Era ceață pe oraș. 6 Exprimă trecerea printr-o suprafață prin care se realizează accesul într-un spațiu delimitat Intră pe ușă. 7 Deplasarea în spațiu se face printr-o mișcare longitudinală Merge pe drum. 8 Ceea ce trece dintr-un spațiu în altul poate fi privirea Se uita pe fereastră. 9 Privirea poate cuprinde un spațiu delimitat Privi pe câmpie. 10 Exprimă orientarea verticală a unui obiect spre o suprafață cu care va intra în contact Sămânța a căzut pe piatră. 11 Exprimă orientarea, fără contact direct Fereastra dădea pe bulevard. 12 Exprimă ideea de destinație spațială spre care se orientează o acțiune Au năvălit pe el. 13 (Îc) ~ la Exprimă un reper spațial accidental sau provizoriu Poftiți pe la noi. 14 Reperul spațial este în apropiere, nu în contact direct Satul era pe apa Tisei. 15 Exprimă contactul dintre un element și un punct de sprijin spațial Purtat pe umăr: 16 (Îvp) Exprimă transmiterea a ceva prin intermediar Trimite bani pe poștă. 17 Cu sens distributiv, exprimă încadrarea elementelor în grupuri Mergeau pe trei șiruri. 18 (Îlpp) ~ lângă, ~-aproape, ~ deasupra, ~ alături etc. Exprimă orientarea unei mișcări față de un reper spațial. 19 Arată situarea precisă în dreptul unui reper Haine strâmte pe talie. 20 Exprimă raportarea exactă la un reper temporal Pe 19 aprilie. 21 Orientarea temporală poate fi imprecisă Plecăm pe toamnă. 22 Exprimă încadrarea în niște limite temporale Pe vremea lui Duca Vodă. 23 (Îlav) ~ atunci, ~ vremuri (Exprimă depărtarea nedeterminată a momentului vorbirii față de reperul temporal trecut) Cândva. 24 (Îlav) ~ drum, ~ cale (Referirea se face la un moment nedeterminat din timpul deplasării) Undeva. 25 Exprimă încadrarea în tot cursul unei perioade Salariu pe luna mai. 26 (Fig) Exprimă spațiul parcurs într-o unitate de timp Kilometri pe oră. 27 (Îlav) ~ viitor (Exprimă un reper temporal neprecizat situat după momentul vorbirii) De acum înainte. 28 Exprimă un reper temporal viitor față de care este programată o acțiune Plecăm pe duminică. 29 Exprimă depășirea de curând a unui reper temporal Nu mâncase de două zile pe a treia. 30 (Îc) ~ la Exprimă un reper temporal aproximativ Pe la 1840. 31 Exprimă raportul dintre timpul activității și recompensa primită Șaizeci de mii de lei pe zi. 32 Exprimă încadrarea în unități temporale repetabile Cinci pâini pe zi. 33 (Îlav) ~ urmă, ~ urma (Exprimă încadrarea ulterioară față de un eveniment) În cele din urmă. 34 Exprimă coincidența a două repere temporale A căzut 1 mai pe o duminică. 35 (Îlpp) ~ când Exprimă concomitența a două circumstanțe. 36 Exprimă raportul cauzal a două circumstanțe Bând apă pe osteneală, s-a îmbolnăvit. 37 (Îlav) ~ dată, ~ loc (Exprimă o circumstanță care reprezintă o reacție la o altă circumstanță) Imediat. 38 (Înv) Arată asupra cui se exercită o autoritate Domn pe o țară bogată. 39 (Îlpp) ~ seama, pe socoteala Exprimă asumarea unei răspunderi de către cineva. 40 Exprimă un element dominant care este o circumstanță favorabilă sau nu, suportată de cel dominat Necaz pe capul meu. 41 Exprimă o stare sufletească apăsătoare Stă pe gânduri. 42 (Îlav) ~ cât... ~ atât (Exprimă un raport de proporționalitate între efectele a două fenomene) În mod egal. 43 Circumstanța este definită printr-un reper temporal de întindere nelimitată Nu adunași bogății pe acest pământ. 44 Exprimă o colectivitate asupra căreia acționează o circumstanță Ședință pe sector. 45 Exprimă o raportare cantitativă la un întreg Pe jumătate adormit. 46 (Îlpp) ~ lângă, ~ deasupra Exprimă anexarea cumulativă la un tot. 47 Exprimă aglomerarea excesivă a elementelor Veneau scrisori pe scrisori. 48 Exprimă intensificarea unei acțiuni Se pune pe citit. 49 Exprimă intensificarea maximă și scopul acțiunii Bătaie pe omor. 50 Restrânge săvârșirea unei acțiuni la un singur domeniu de aplicare A pus sechestru pe avere. 51 (Îlpp) ~ socoteala, ~ seama Restrânge domeniul de aplicare al unui comentariu, de obicei critic, ironic. 52 Restrânge sfera de cuprindere a unei tematici Poezii pe subiecte triste. 53 (Înv) Exprimă scopul acțiunii Să-l chemăm pre ajutor. 54 (Înv) Introduce beneficiarul sau destinatarul unei acțiuni Are milă pre țara noastră. 55 Însoțește un nume de ființă care reprezintă destinatarul pasiv al acțiunii, reluat printr-un pronume substitut, considerat gramatical complement direct cu prepoziția pe Îi gonea pe ei. 56 (Înv) Exprimă iminența unei acțiuni sau unui proces Bolnavul era pre vindecare. 57 Introduce un determinant cu sens modal Povesti pe scurt. 58 Introduce termenul care exprimă mijlocul de garantare a adevărului unei afirmații Pe cuvânt de onoare. 59 Exprimă garantarea mijlocului de finanțare Pe socoteala lui. 60 Exprimă limba țintă în care se face sau traduce o comunicare Spune asta pe sârbește. 61 Exprimă un mijloc de identificare Îl cunosc pe grai că e învățat. 62 Exprimă o modalitate de obținere a unui bun, serviciu Pe credit. 63 Exprimă un criteriu de clasificare Așezate pe culori. 64 (Îlav) (Rând) ~ rând (Exprimă ordinea de eșalonare a unor elemente) Unul după altul. 65 (Înv) Exprimă raportul de conformare la ceea ce indică termenul de după prepoziție Trăiesc pre învățăturile sfinte. 66 (Înv) Exprimă motivarea săvârșirii unei acțiuni Pedepsit pre vină. 67 Exprimă compensarea cantitativă sau calitativă în cadrul unui schimb Vinde un litru pe zece lei. 68 (Înv) Exprimă adevărul unei afirmații Pre adevăr este că... 69 Exprimă nonechivalența între rolul unei persoane și esența ei Face pe mironosița. 70 (Îcs) ~ motiv că Exprimă argumentul explicativ al unei acțiuni. 71 Exprimă compatibilitatea sau nu a două alternative Schimbă obiceiurile cele bune pe cele rele. 72 (Îcs) Tot atât... pe cât (de)... Exprimă echivalența între proporțiile a două calități.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi¹, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc², vârtitură (2), vier³, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean³, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir² (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel¹ (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț² de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod¹, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par¹. 29 sn (Reg) Cric². 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus¹ pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă² (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).

salt² sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pl: ~uri / E: lat saltus, it salto] 1 Mișcare prin care ființele se desprind brusc de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și revenind în același loc sau deplasându-se Si: săltat¹ (13), săritură (1), (înv) săltătură (1), (înv) săltare (1), (reg) saitoc (2). 2 Mișcare de deplasare bruscă în zbor Si: săltat¹ (14), săritură (2), (reg) saitoc (3). 3 (Îs) Triplu ~ Probă atletică de săritură (1) în lungime, în care atletul face trei sărituri consecutive care se însumează. 4 (Îrg) Dans (1). 5 Deplasare în care nu este respectată ordinea consecutivă a unor trepte sau faze. 6 Trecere (bruscă) de la o situație la alta, de obicei superioară. 7 (Îs) ~ calitativ Trecere la un alt stadiu necesar al dezvoltării în natură, societate și gândire, prin schimbarea unui obiect sau proces.

sapă¹ sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 207/2 / Pl: ~pe, (reg) săpe, săpi, sepe, sepi / E: ml sappa] 1 Unealtă agricolă alcătuită dintr-o lamă metalică lată, plană sau ușor concavă și o coadă de lemn, folosită îndeosebi la săpat și la prășit. 2 (D. oameni; îla) De ~ Capabil să lucreze cu sapa (1). 3 (Îe) A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) ~ de lemn A (se) ruina. 4 (Pop) Săpăligă (1). 5 (Reg; șîs ~ de laz) Cazma (5). 6 (Îs) ~pa și lopata Moarte. 7 (Mar; Trs; șîs ~ de laz) Ghionoi. 8 (Șîs ~ de foraj) Unealtă care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căreia se sapă gaura de sondă. 9 (Olt; Trs) Brăzdar la plug. 10 (Trs; șîs ~ de plug) Rariță¹ (1). 11 Dispozitiv situat la extremitatea inferioară a afetului de tun, care servește ca punct de sprijin și de fixare în timpul tragerii. 12 Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. 13 (Pex; șîs ~pa-casei) Scheletul acoperișului unei case țărănești. 14 (Mar; îs) ~pa casei Fața casei. 15 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). corectat(ă)

săltare sf [At: VARLAAM, C. 366 / Pl: ~tări / E: sălta] 1 Desprindere bruscă de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) cu avântare în sus și revenire în același loc sau (ceva) mai departe (de obicei cu repetarea mișcării) Si: săltat¹ (1), (înv) salt² (1), săritură (1), țopăială. 2 (Înv) Dans (1). 3 (Înv; pex) Petrecere cu dansuri, jocuri. 4 (Fig; înv) Trăire (intensă) a unei stări efective. 5 (Fig; înv) Vioiciune. 6 Elan² (1). 7 (Fig; înv) Cerință sufletească sau trupească Si: săltat¹ (7). 8 (Înv) Zvâcnire. 9 (Înv) Tresărire. 10 Mișcare (repetată, ritmică) de jos în sus (și de sus în jos) a unui corp (sub impulsul unei forțe din afară Si: săltat¹ (10). 11 Deplasare în sus, ridicare a unui corp Si: săltat¹ (11). 12 (Fig; rar) Îmbunătățire a situației (materiale, sociale etc.) a cuiva Si: săltat¹ (12).

sări² vi [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 457/2 / Pzi: 1: sar și săr, (pop) sai, săi, (reg) ser, sar; 2 sari și (pop) sai, sări, săi, (reg) seri, sei; 3 (pop) saie, (reg) săre; 4 (reg) săim, serim; 5 (reg) săiți, seriți; 6: (pop) săr, (reg) ser, sar / Cj: (pop) să săr, (reg) să sau, 3 să saie / Imt: 2 (pop) sai, sări, săi, (reg) seri; 5 sărizi / E: ml salire] 1 vi (D. ființe) A se desprinde brusc de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și a reveni în același loc sau a se deplasa (puțin) (de obicei repetând mișcarea) Si: a sălta (1). 2 vi (Reg; îe) A ~ într-un călcâi A fi vrednic, iute la treabă. 3 vi (Pop) A dansa (1). 4 vt (Pop; d. animale mascule, mai ales d. cai) A efectua monta Si: a fecunda. 5 vi (De obicei urmat de determinări care indică punctul de plecare sau direcția, locul în care se face acțiunea) A se deplasa prin salt² de sus în jos, de jos în sus sau pe o traiectorie curbă (spre a se plasa undeva). 6 vi (Îe) A ~ din lac în puț A intra dintr-o nenorocire în alta, a scăpa ori a fugi de un caz și a da de altul și mai mare. 7 vi (Rar; îe) A ~ în pod A fi foarte bucuros, fericit. 8 vi (Fig) (Adesea urmat de determinarea „de la una la alta”) A trece brusc, în cursul unei expuneri, de la o idee la alta. 9 vi (Pgn) A sălta (13). 10 vi (Fig; d. puls, temperatură) A înregistra brusc valori ridicate. 11 vi (Reg; pan; d.soare) A răsări¹. 12 vit A trece printr-o săritură sau prin escaladare peste un obstacol sau peste ceva care se înterpune Vz escalada. 13 vi (Îe) A ~ peste cal A exagera în manifestările, în acțiunile sale. 14 vt (Pop; îe) A ~ groapa A scăpa (cu greutate) de moarte sau de o boală extrem de gravă. 15 vt (Pfm; îe) A ~ pârleazul A avea purtări ușuratice, imorale. 16-17 vit (Pop; îe) A ~ garduri (ori gardul sau vi peste garduri) A umbla după sau a avea aventuri amoroase. 18 vt (Îc) Sare-garduri Persoana care umblă după sau are aventuri amoroase. 19 vt (Fig; c. i. elemente ale unui ansamblu) A lăsa la o parte (involuntar sau conștient), a trece cu vederea. 20 vi (Olt; Mun) A depăși o anumită cantitate, o anumită greutate, un anumit volum, o anumită dimensiune etc. (considerate ca etalon). 21 vi (Mun) A cere să dea mai mult decât prețul oferit (de cumpărător). 22 vi (De obicei udp „în”, „din”, „de la”, „de pe”) A se ridica brusc de undeva. 23 vi (D. vânat) A ieși brusc (și în salturi²) din culcuș, din ascunzătoare etc. când e stârnit de vânător sau de câine. 24 vi (De obicei udp „din”) A se trezi brusc din somn sau dintr-o stare de somnolență, de visare, de apatie, de neatenție etc. 25 vi (De obicei udp „din”) A tresări din cauza unei emoții puternice și neașteptate. 26 vt (Fig; fam; d. somn, lene) A dispărea. 27 vi (D. obiecte sau părți de obiecte) A se deplasa brusc în sus sau mai sus, de sus în jos, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. 28 vi (Îe) A ~ în aer A se preface în bucăți (în urma unei explozii). 29 vi (Îae) A se desființa. 30 vi (Îe) A ~ în țăndări A se sparge sau a se rupe în mai multe fragmente ca urmare a unei solicitări violente exterioare. 31 vi (Îe) Plânge (sau râde) de sare cămașa de pe el Plânge (sau râde) foarte tare, în hohote. 32 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A se deplasa, a ieși, a cădea etc. (brusc) din locul în care se află sub acțiunea unor forțe exterioare. 33 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A-și schimba brusc poziția datorită unei forțe exterioare. 34 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A se desprinde în mod brusc, neașteptat etc. de... datorită unei forțe exterioare. 35 vi (Îe) A(-i) ~ inima (din loc) A simți în mod brusc o mare frică sau o emoție intensă. 36 vi (Îe) A-și ~ din minți (sau, popular, din fire ori, reg, din urmă) A se comporta ca un nebun Si: a înnebuni. 37 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) țandăra (de-a-ndoaselea sau așchia, țâfna, muștarul, bâzdâcul, arțagul) A se enerva. 38 vi (Fam; îe) A-și ~ din țâțâni (sau din balamale, din nituri) ori (reg) a ~ de pe țăncuș A nu mai avea răbdare, a nu mai putea suporta, a-și pierde cumpătul Si: a se enerva. 39 vi (Reg; îe) A-i ~ cheful A se supăra (15). 40 vi (Îac) A-i trece timpul potrivit, favorabil, optim. 41-42 vir (Fam; fig) A înnebuni. 43 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A-și luxa. 44 vt (Înv; d. focuri, incendii) A se extinde. 45 vi A se repezi să facă ceva. 46 vi A interveni prompt, grabnic într-o acțiune. 47 s (Reg; îc) Sai că-l înghit Papanaș. 48 vi (Îe) A-i ~ (cineva) înainte A alerga în întâmpinarea cuiva cu mare grabă. 49 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (de sau, asr, în) gât A îmbrățișa pe cineva (cuprinzându-l cu brațele pe după gât). 50 vi (Îae; pex) A arăta cuiva o dragoste exagerată sau impudică, senzuală. 51 vi (Spc) A interveni grabnic, prompt pentru a ajuta pe cineva. 52 vi (Spc) A interveni într-o discuție sau a începe discuția brusc, neașteptat sau nedorit. 53 vi (Îe) A ~ cu gura (mare) sau cu vorba la (sau pe) cineva (sau asupra cuiva) A face cuiva reproșuri în mod vehement, cu tonul ridicat. 54 vi (Spc; adesea udp „asupra”, „la”, „pe” etc.) A se repezi la cineva cu dușmănie, cu agresivitate Si: a se năpusti. 55 vi (Îe) A ~ în capul cuiva sau a-i ~ cuiva în cap A se repezi la cineva cu vorbe aspre, violente, critice etc. 56 vi (Reg; îe) A ~ în coada cucoanei A se obrăznici. 57 vi A apărea pe neașteptate, brusc (în salturi² ). 58 vi (Îe) A(-i) ~ în ochi A(-i) apărea cu evidență. 59 vi (Rar; îae) A se distinge (în mod șocant) Si: a se evidenția. 60 vi (D. elemente de același fel) A se împrăștia brusc (și neîntrerupt) în toate părțile. 61 vi (Pex; d. lichide) A ieși cu presiune printr-o crăpătură, o tăietură, o deschizătură etc. Si: a țâșni.

sărire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: sări] 1 Desprindere bruscă de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și revenire în același loc sau deplasându-se (puțin) (de obicei repetând mișcarea) Si: săltare (1), sărit¹ (1). 2 Deplasare prin salt² (1) de sus în jos, de jos în sus sau pe o traiectorie curbă (spre a se plasa undeva) Si: sărit¹ (2). 3 (Fig) Trecere bruscă de la o stare, de la o treaptă etc. la alta. 4 Trecere printr-o săritură (1) sau prin escaladare peste un obstacol sau peste ceva ce se interpune Si: sărit¹ (3). 5 Ridicare bruscă de undeva, de pe ceva (pentru a porni, pentru a face ceva). 6 (Îvr) Agresiune . 7 Invazie.

săritură sf [At: AR (1830), 7¹/25 / Pl: ~ri / E: sări² + -tură] 1 Mișcare prin care ființele se desprind brusc de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și revenind în același loc sau deplasându-se Si: salt² (1), (îrg) săltătură (1), (înv) săltare (1), (reg) saitoc (1), săltat¹ (1). 2 Mișcare de deplasare bruscă în zbor Si: salt² (2), (reg) saitoc (2). 3 (Reg; îs) ~ri de inimă Palpitații. 4 (Rar; îe) A da o ~ A merge undeva în grabă. 5 (Spc; adesea cu determinări care arată felul sau instrumentul ajutător) Desprindere temporară a unui sportiv de pe sol, de pe un punct de sprijin, de pe o instalație etc., în înălțime, în jos sau în lungime ca urmare a unei mișcări bruște, de pe loc sau cu elan. 6 (Spc; lpl) Ramură a atletismului, a natației, a schiului etc. în care are loc o asemenea săritură (5). 7 (Fig; rar) Schimbare, oscilație bruscă. 8 (Îs) ~ de vânt Schimbare bruscă a direcției vântului, întâlnită de obicei în timpul cicloanelor. 9 (Fig) Trecere bruscă de la o idee la alta, de la o etapă, o fază etc. la alta. 10 (Fig; înv) Promovare rapidă, considerabilă într-o funcție. 11 (Reg) Spațiu străbătut printr-o săritură (1). 12 (Reg; pex) Distanță mică (între două puncte în spațiu). 13 Deplasare prin salt² (1) sau prin escaladare peste un obstacol sau peste ceva care se întrepune Si: (reg) sărire (4). 14 (Reg; șîcs de-a ~ra, ~ra caprei) (De-a) capra (23). 15 (Fig) Trecere cu vederea (involuntară sau conștientă) a unor elemente într-un ansamblu Vz omisiune. 16 Ridicare bruscă în picioare. 17 Schimbare rapidă a poziției corpului din poziția orizontală în cea verticală. 18 (Înv) Atac rapid împotriva cuiva sau a ceva. 19 (Trs; Ban) Cascadă (1). 20 (Trs; Mar; spc) Cădere a apei la moară (din scoc pe cupele roții).

sprijini [At: PSALT. HUR. 40^r/23 / V: (îrg) ~na, ~joni, (înv) ~jeni, ~rejăni, ~rejeni, (reg) ~jona, ~juni / Pzi: sprijin, (înv) ~nesc / Cj: 6 să ~neze / E: sprijin] 1-2 vtr A (se) așeza (lângă ori pe un punct de sprijin) astfel încât să (se) mențină în poziția dorită, să nu cadă etc. Si: a (se) propti, a (se) rezema, a (se) susține, (îvr) a se stâlpi (5). 3-4 vtr A face să-și mențină sau a-și menține echilibrul cu ajutorul unui punct de sprijin Si: a (se) propti, a (se) rezema, a (se) susține, (îvr) a se stâlpi. 5-6 vtr (Îrg) A (se) opri. 7-8 vtr (Înv) A se pripăși. 9 vt (Îvr) A mărgini. 10 vt A participa la reușita cuiva sau a ceva, la rezolvarea unei situații etc. prin recomandări, prin asigurarea mijloacelor materiale, prin crearea unor circumstanțe favorabile etc. Si: a ajuta (2), a ajutora (2), a ocroti, a proteja, a susține, (rar) a protegui, (îvp) a înlesni, (înv) a îndemna, a protecta, (reg) a prindori Vz patrona, tutela. 11-12 vtrr A crea condiții favorabile cuiva aflat în împrejurări dificile Si: a ajuta (1), a ajutora (1), a ocroti, a proteja, a susține, (rar) a protegui, (îvp) a înlesni, (înv) a îndemna, a protecta, (reg) a prindori Vz patrona, tutela. 13 vt A acționa cu devotament în vederea realizării unui scop, a unei cerințe Si: a ajuta (3), a servi, a sluji, a susține. 14 vt (Jur; înv) A apăra (37). 15 vt A face cunoscut cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, are anumite trăsături etc. Si: a adeveri (1), a arăta (6), a atesta (1), a certifica (1), a confirma (2), a demonstra (1), a dovedi (1), a întări, a mărturisi, a proba, a stabili, a susține, (liv) a corobora (4), (îrg) a probălui. 16-17 vtr A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva Si: a se baza (1-2), a se bizui (2), a conta (3) Vz fundamenta, încrede, întemeia, așeza, încredința, nădăjdui, semeți, stărui. 18 vr (Înv) A se apăra (29). 19-20 vti (Îvp) A para⁴. 21 vt (Îrg) A întâmpina. 22 vt (Îvr; fig; complememntul este privirea) A înfrunta. 23 vr A se folosi (3). 24 vt (Îrg) A prinde. 25 vt (Îrg) A ține. 26-27 vtr (C. i. lichide) A (se) colecta (într-un recipient). 28 vt (Reg) A umple (un recipient). 29 vt (Înv) A păstra.

susține [At: ARISTIA, PLUT. 89/26 / V: (îrg) subț~, (înv) ~ea, (reg) supț~ (Pzi: supțiu), supținea / Pzi: susțin, (îpf) susțiu / Cj: și să susțiu / E: ml sustinere (după ține)] 1-2 vtr (D. stâlpi, coloane, ziduri etc. sau d. oameni, d. părți ale corpului lor; c.i. spații, forme de relief sau construcții ori părți ale acestora sau oameni) A (se) așeza, a (se) fixa lângă ori pe un punct de sprijin astfel încât să (se) mențină în poziția dorită, să nu cadă etc. Si: a (se) propti, a (se) rezema (1), a (se) spijini, (îvr) a se stâlpi, (reg) a popri. 3-4 vtr A face să-și mențină sau a-și menține echilibrul cu ajutorul unui punct de sprijin de dedesubt. 5 vr (D. oameni sau d. părți ale corpului lor) A-și menține poziția verticală. 6 vr (Fig; rar; d. concepte, idei etc.) A se baza (3). 7-8 vtr (D. fenomene, d. procese naturale etc.; d. acțiuni, d. creații etc. ale oamenilor; c.i. manifestări, acțiuni ale oamenilor) A face să rămână sau a rămâne neschimbat un timp (îndelungat) Si: a (se) menține, a (se) păstra, a rezista, a (se) ține, (înv) a (se) păzi. 9 vt (Fig; îvr, d. ființe; complementul este oboseala) A suporta (4). 10 vr (Fig; îrg; d. oameni) A rezista (1). 11 vt (Fig, d. oameni; c.i. oameni sau manifestări, acțiuni etc. ale lor ori fenomene sociale, economice etc.) A fi alături de una din părți într-un diferend. 12 vt (Pex) A participa la reușita cuiva sau a ceva, la rezolvarea unei situații etc. prin recomandări, prin ajutor material sau moral, prin crearea unor circumstanțe favorabile etc. Si: a ajuta (3), a ajutora (1), a apăra (27) a ocroti, a proteja, a servi, a sprijini, a tutela, (rar) a protegui, (îvp) a înlesni, (înv) a îndemna, a protecta, (ltî) a patrocina, (îvr) a protecsni, (fam) a propti Vz prinde. 13 vt (Pex) A lupta (pentru o idee). 14-15 vtr (S.c.i. oameni, instituții, organizații, publicații etc.) A(-și) asigura (prin forțe proprii) mijloacele materiale necesare Si: a (se) întreține, a (se) ține. 16 vt (D. oameni; c.i. păreri, aserțiuni, curente, idei etc.; de obicei determinat de compliniri introduse prin conjuncția „că”) A ajunge la convingerea că… Si: a considera (2), a crede (11), a găsi (18), a gândi (18), a judeca, a opina, a socoti, (pop) a chiti (12), a cugeta (6), (înv) a cunoaște (18), a număra. 17 vt A face cunoscut (publicului) că… Si: a adeveri (5), a afirma (1), a aprecia (5), a arăta (28), a atesta (2), a certifica (1), a confirma (2), a declara (3), a exprima (1), a expune (1), a formula (2), a înfățișa, a manifesta, a pretinde, a prezenta, a pronunța, a relata, a spune, a zice, (liv) a corobora (4), (înv) a povestisi, (îvr) a pretenderi, a pretenderisi. 18 vt A arăta convingător, prin raționamente logice, prin exemple etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, că are anumite caracteristici etc. Si: a argumenta, a demonstra (1), a dovedi (1), întări, a mărturisi, a proba, (îrg) a probălui, (îvr) a prubui². 19 vt (Rar; c.i. procese juridice) A pleda. 20 vt (Rar; d. oameni; c.i. opoziția, concurența etc. adversarilor) A înfrunta. 21 vt (Îe) A ~ privirea (sau căutătura) cuiva A privi drept în ochii cuiva. 22 vt (Îae) A înfrunta privirea cuiva. 23 vt (D. forțe armate, d. flote sau d. persoane, d. popoare etc.; c.i. lupte) A lua în sarcina sa sau a efectua cu mijloace, cu eforturi etc. proprii Si: a da (25), a defășura (5), a duce (38), a purta, a suporta. 24 vt (D. candidați, d. studenți, d. elevi etc; c.i. examene, concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta (cu succes) cunoștințele în scris, oral etc. în cadru organizat pentru a obține un titlu, o promovare, o angajare etc. Si: a da. 25 vt (D. oameni; c.i. spectacole, concerte, roluri, partituri etc.) A executa în fața publicului Vz da, juca, interpreta, parastiri, prezenta, reprezenta (5). 26 vt (D. sportivi sau d. echipe sportive; c.i. jocuri, probe, activități etc. sportive) A participa la o competiție sportivă oficiaală Si: a juca.

susținere sf [At: FM (1842) 218² / 24 / Pl: ~ri / E: susține] 1 Fixare astfel încât să se mențină în poziția dorită, să nu cadă etc.. 2 Menținere a echilibrului cu ajutorul unui punct de sprijin (de dedesubt) Si: proptire, sprijinire, (înv) poprire, (îvr) stâlpire. 3 (Rar) Întemeiere. 4 (Fig) Participare la o reușită prin sprijin material sau financiar prin crearea unor circumstanțe favorabile etc. Si: ajutare (3), ajutor (1), ajutorare (1), apărare (2), ocrotire, patronare, protecție, protejare, sprijin, tutelaj, tutelare, (rar) proteguire, (îvp) înlesnire, (înv) îndemnare, (grî) prostasie, (fam) proptire. 5 (Pex) Luptă (pentru o idee). 6 Întreținere Vz subvenționare. 7 Faptul de a avea o părere, o idee etc. Si: considerație (5), gândire (4), judecare, socotire, (rar) opinare, (pop) chitire (2), cugetare (5), (înv) cunoaștere (4). 8 Aducere la cunoștință a unei idei, a unei păreri etc. Si: adeverire (1), afirmare (3), afirmație (3), apreciere (6), arătare (6), atestare (2), certificare,(2) confirmare (2), declarare (2), exprimare (1), expunere (1), formulare (1), înfățișare, manifestare, prezentare, pronunțare, relatare, zicere, (liv) coroborare (4), (rar) pretindere, spunere, (îvr) parastisire. 9 Faptul de a arăta că cineva sau ceva este într-un anumit fel Si: argumentare (1), demonstrare (1), dovedire (1), întărire, mărturisire, probare, (îrg) probăluire. 10 Efectuarea unei acțiuni militare cu mijloace proprii Si: desfășurare (6), ducere (19), (rar) purtare. 11 Prezentare a cunoștințelor la un examen. 12 (Rar) Desfășurare a unui spectacol. 13 Interpretare, într-un spectacol, a unui rol, a unei partituri. 14 (Rar) Participare la o competiție sportivă (oficială).

susținut, ~ă [At: GHICA, C. E. I, VIII / Pl: ~uți, ~e / E: susține] 1 (D. forme de relief, d. construcții sau d. părți ale acestora etc.) Care este fixat astfel încât să se mențină în poziția dorită, să nu cadă etc. Si: proptit, rezemat (1). 2 Care își menține echilibrul cu ajutorul unui punct de sprijin (de dedesubt). 3 (Fig; d.oameni sau d. manifestări, acțiuni etc. ale lor ori d. fenomene sociale, economice etc.) La a cărui reușită a participat cineva prin sprijin sau prin crearea unor circumstanțe favorabile Si: ajutat (2), apărat (2), protejat, (rar) ocrotit, patronat, tutelat, (îvp) înlesnit. 4 (Fig) (D. manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) Care se menține, fără întrerupere, la același nivel (înalt) sau la același ritm (intens) Si: activ (1), constant (1), continuu (1), neîntrerupt, neobosit, viu, (înv) nepregetat, nepregetător. 5 (Fig) Care manifestă sau care dovedește perseverență și același interes, aceeași pasiune Si: asiduu (2), insistent, perseverent, sârguincios, sârguitor, stăruitor, tenace, zelos.

vîrtej s.n. I 1 Porțiune din masa unui fluid în care acesta, ca urmare a unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, viitoare, vîrticuș. Vro zece din soții lui se înecară în vîrtejurile valurilor (ISP.). ◊ fig. În adîncul sufletului meu tulburat de toate vîrtejurile... este o apă limpede, neajunsă de nici o privire (CA. PETR.). 2 (hidrol.) Mișcare a apei (sau a spumei) în formă de cercuri repetate în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 (meteor.; și vîrtej de praf) Mișcare turbionară (cu diametrul de cîțiva metri) care ia naștere în zilele senine de vară, cînd stratificarea termică este instabilă, iar suprafața activă se încălzește excesiv; ext. sul, coloană de praf, de fum, de zăpadă etc. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic, și venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut (CR.). ◊ (adv.) Mînia, Furia și Nebunia, și dupe ele altele, plecară vîrtej în alte părți ale lumii acesteia (DELAVR.). ◊ compar. Cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului și mergea ca vîrtejul (ISP.). ◊ analog. Vîrtejul norilor mă amețea (CAR.). ◊ fig. Totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală, contînd pe ecouri mari și pe vîrtejuri de sunete (CĂL.). 4 analog. Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. Un vîrtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i (CAR.). ♦ Mișcare (amețitoare) în cerc. Cei doi universitari... se amestecară și ei în vîrtejul jocului (AGÂR.). 5 fig. (de obicei cu determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Agitație, trepidație; învălmășeală (de situații și evenimente). Mai toată inteligența țării este ațîțată și tîrîtî în vîrtejul luptelor politice (VLAH.). 6 Buimăceală, amețeală, zăpăceală; ext. tulburare sufletească. Acum sta-ntr-un cot, așteptînd ca vîrtejul din capul lui să se oprească (PER.). 7 Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. L-ar fi tentat de asemenea să încerce cu podul palmei netezimea părului pe locul rotund al vîrtejului din creștet (CĂL.). 8 (reg.) Cot, cotitură. Rîul face-un vîrtej spre stînga (VLAH.). 9 (reg.) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. II Nume dat unor unelte, care au la baza funcționării lor mișcarea de rotație: a) Fus (acționat de o manivelă) pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, folosit pentru a scoate apă din fintînă, pămînt din gropi etc. b) încuietoare la ușă sau la poartă, formată dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui. c) Unealtă din lemn, folosită pentru presat (la teascul pentru stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului). Numaidecît să se sloboadă vîrtejurile de la teascuri (SADOV.). d) Unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor de butoaie, a ciuberelor etc. e) (reg.) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata. Să fie sănătos, că, depune vîrtejul, ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic (DELAVR.). f) (pop.) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stînii sau de un stîlp înfipt în pămînt, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atîrnă ceaunul sau căldarea, g) Scrînciob care se mișcă în cerc; leagăn. Sorocul Moșilor frenetici, cu vîrteje de călușei, pocnitori și bășici cu chiot? (ARGH.). h) (înv.) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osîndit. Îndată îi băgară în vîrteje și cu plumb topit îi adăpară (DOS.). III (bot.) Compus: (bot.) vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee, cu tulpina tîrîtoare și cu florile galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu frunzele dispuse cîte trei la un nod, cu florile roșii, așezate la vîrful tulpinii, care crește în locurile stîncoase din regiunile alpine (Pedicularis verticillata). IV (fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. • pl. -uri, -e. /<sl. veche врътежь.

Dați-mi un punct de sprijin sprijin și pun pămîntul în mișcare (grec. XXXXX) – cuvinte vestite ale lui Arhimede. Printre numeroasele invenții ale acestui ilustru fizician al antichității, se numără și cele mai mari sisteme de pîrghii și scripeți din acea vreme, pentru ridicarea unor greutăți uriașe. Ceea ce l-a făcut să spună că, dacă ar găsi un punct de reazem în spațiu, ar putea urni și pămîntul din loc. Arhimede nu l-a descoperit. În schimb cuvintele lui au pus în mișcare un aforism de renume universal, care atestă că omul, avînd la îndemină mijloacele necesare, poate înfăptui chiar cele mai fantastice planuri. ȘT.

PIVOT¹ ~uri n. 1) tehn. Piesă metalică, rotunjită la un capăt, care ajută la susținerea și rotirea unui corp. 2) (la jocul de baschet) Piruetă executată de jucător într-un picior, pentru a se întoarce cu spatele la adversar. 3) fig. Punct principal de sprijin. 4) bot. Rădăcină neramificată în formă de fus la unele plante (la sfeclă, morcov etc.). /<fr. pivot

NEOIDĂ s. f. curbă plană dintr-o curbă dată cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix.

coral variat, variațiuni pe o temă* de coral (2) ce comportă, în general, tot atâtea variațiuni* câte strofe are coralul. Provine din Choralbearbeitung (germ., „prelucrare de coral”), în care melodia de coral este amplificată și ornamentată (v. ornamentare). Cu timpul, melodia de coral devine un cantus firmus* pe care se sprijină un c. punct strict sau liber (uneori sunt folosite și instr.). S-au diferențiat: a) coral figurat ( v. figurație); b) coral canon*, un coral figurat cu dezvoltarea canonică; c) coral fugat (fugato) sau motet*-coral (coralul este ori subiect al fugii*, ori un cantus firmus peste care se suprapune o fugă); d) cantată*-coral; e) fantezie*-coral (melodia de coral este tratată în stil improvizatoric); f) partita*-coral; g) preludiu-coral [v. preludiu (1)] (ex.: cele 4 partite-coral care completează Orgelbüchlein de J.S. Bach).

balansoár s.n. 1 Fotoliu care se balansează pe două tălpi curbate; (fran.) berceuse. 2 Scîndură, placă (de lemn), susținută la mijloc pe un punct fix de sprijin, pe ale cărei extremități se așază două persoane (mai ales copii) imprimîndu-i mișcări de ridicare și de coborîre prin balans. 3 Scrînciob mare. • pl. -oare. și (înv.) balansór s.n. / <fr. balançoire.

PROPTI, proptesc, vb. IV. 1. Tranz. A sprijini un gard, un zid etc. cu o proptea (sau cu mai multe) ca să nu cadă. Aceste case... erau proptite cu trunchiuri lungi de fag cojit, ca să nu se dărîme. CAMIL PETRESCU, O. I 336. Fînul cosit de curînd, adunat în cîteva clăițe proptite cu pari, umplea văzduhul cu un miros îmbătător. REBREANU, I. 19. Precum văd, aici șade cineva și i se huruie casa... Mă duc s-o proptesc cu un lemn. RETEGANUL, P. IV 54. ♦ A sprijini, a rezema. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ♦ A așeza un obiect drept stavilă, pentru a împiedica mișcare. Fata îi propti mîna în piept. DUMITRIU, P. F. 36. 2. Tranz. A rezema un obiect de ceva (ca să nu cadă). Rămase cu ochii la furca proptită de zid, aproape de dînsul. V. ROM. decembrie 1951, 218. ◊ Refl. Gemînd mă proptesc de primul copac. BENIUC, V. 97. Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. 3. Refl. A se sprijini de un punct de reazem în vederea unui efort. Caii se proptiră cu piepturile în hamuri și omul se lăsă iar din umeri, cu brațele încordate, țepene, în coarnele plugului. DUMITRIU, N. 146. Se propti în picioare și zvîrli cu o bucată de piatră, izbindu-l pe Goldenberg drept în față. SAHIA, N. 108. Piatra pe piept că punea, În picioare se proptea, Și, dacă se opintea. Trei stînjini în sus o da. TEODORESCU, P. P. 568. ◊ Fig. Era o noapte fără lună. În fundul răsăritului se proptiseră nori negri, ca munți încremeniți. SADOVEANU, M. C. 93. ◊ Tranz. Tîrînd Pe tată-său, care-l strîngea De mijloc și-n zădar proptea Picioarele-n nisip, cătînd Să-l ție-n loc, acum urlînd Spre rîpi el se ducea. COȘBUC, P.271.

CONCO- „cochilie, cornet nazal”. ◊ gr. konkhos „cochilie, scoică” > fr. concho-, engl. id., germ. koncho- > rom. conco-. □ ~id (v. -id), adj., în formă de scoică; ~idă (v. -id), s. f., 1. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. 2. Profil al unui fus de coloană arhitectonică; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul cochiliilor; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în concotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., rezecție chirurgicală a cornetelor nazale.

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen₁), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie₁), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.

balansoar¹ sn [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ. II, 82 / V: -sor / Pl: ~e / E: fr balançoire] 1 Balansier (1). 2 Scândură de lemn, susținută la mijloc pe un punct fix de sprijin, pe ale cărei extremități se așază două persoane (mai ales copii) imprimându-i mișcări de ridicare și coborâre prin balans (1). 3 Fotoliu care se balansează (2) pe două tălpici curbate. 4 (Rar) Leagăn.

concoidă sf [At: DEX² / P: ~co-i~ / Pl: ~de / E: fr conchoïde] 1 (Mat) Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante, care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. 2 (Aht) Profilul unui fus de coloană.

RECHIZITORIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitor s. n.] – Din fr. réquisitoire.

RECHIZITORIU s. n. 1. expunere a procurorului într-o instanță în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. (fig.) acuzare gravă și violentă. (< fr. réquisitoire, lat. requisitorium)

AJUTORA, ajutorez, vb. I. Tranz. (De obicei iterativ) A ajuta, a sprijini (mai ales din punct de vedere material), a procura cuiva mijloacele necesare pentru a ieși dintr-o dificultate. Ajutorez pe un elev. ◊ Refl. (Rar) [Traducătorul] să cuteze a se apuca de lucru, ajutorîndu-se, în mod accesoriu, cu dicționarele cele mai complete. ODOBESCU, S. II 364. ◊ Refl. reciproc. Umbla vorba că [țăranii] s-ar putea ajutora alcătuind o obște. GALAN, Z. R. 34. – Variantă: ajutura (SBIERA, P. 60) vb. I.

RECHIZITORIU, rechizitorii, s. n. 1. Act elaborat de procuror prin care acesta cere judecarea (și pedepsirea) unui vinovat. ♦ Cuvîntare a procurorului, în care acesta expune, în fața instanței de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. Fig. Acuzare gravă și (uneori) violentă. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Trece la un rechizitoriu al claselor conducătoare. C. PETRESCU, Î. II 86.

ajutorat², ~ă a [At: MARCOVICI, D. 12 / Pl: ~ați, ~e / E: ajutora] 1-2 Care este sprijinit de cineva din punct de vedere (moral sau) material Si: (iuz) ajutorit² (l-2). 3 Folosit².

rechizitoriu sn [At: RUSSO, S. 115 / V: ~tor, ~ium / Pl: ~ii / E: fr réquisitoire, lat requisitorium] 1 (Jur) Act prin care procurorul pune în mișcare acțiunea penală împotriva unui infractor și dispune trimiterea lui în judecată. 2 Cuvântare a procurorului în care acesta expune în fața instanțelor de judecată punctele pe care se sprijină acuzarea. 3 (Fig) Acuzare gravă (și violentă) bazată pe o amplă documentare.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață generată de o dreaptă care trece printr-un punct fix și se sprijină pe o curbă fixă. 2. Corp cuprins între suprafața generată de o dreaptă care trece printr-un punct fix și se sprijină pe o curbă fixă și între un plan care taie această suprafață. ♦ Trunchi de con = corp geometric care se obține retezînd unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. Con vulcanic = partea exterioară, în formă de con (2), a unui vulcan. Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși. – Fr. cône.

SPRIJIN ~e n. 1) Obiect de care se ține cineva sau ceva ca să nu cadă; reazem. ◊ Punct de ~ loc care servește drept sprijin. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; reazem. /<sl. suprenženu

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.

1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s’a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V. mez). Sprijin, proptea, lucru pus supt altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est rázăm, pl. -ăme.

SPRIJIN, sprijine, s. n. 1. Faptul de a (se) sprijini; sprijinire. 2. Susținere, ajutor, ocrotire, reazem. Se ținea greu pe picioare și tot căuta sprijin de umărul popii. CAMIL PETRESCU, O. I 13. Mi-e teamă că în loc de-a avea un sprijin, aș avea o piedică. REBREANU, R. II 15. Avea nevoie de... sprijin sufletesc. IBRĂILEANU, A. 31. ◊ Expr. A veni în sprijinul cuiva (sau a ceva) = a ajuta, a sprijini, a susține (pe cineva sau ceva). Vină în sprijinul meu, ajutîndu-mă cu ce te-a lăsa inima. SADOVEANU, O. VIII 250. ♦ (Concretizat) Persoană care susține, ocrotește, sprijină. Ambasadorul francez, cel mai mare dușman al munteanului și sprijinul de căpetenie al lui Tököly. IORGA, L. I 313. Fiind el cel mai mare... poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120. Domnule, măria-ta, mai lungește-mi viața Pînă vine maică-mea, Că maica-i bătrînă tare Și alt sprijin nu mai are! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 500. 3. (Tehn.) Punct, grup de puncte sau suprafață de contact dintre două corpuri solide între care se exercită forțe de acțiune și de reacțiune; reazem. ♦ Sistem tehnic prin care se realizează sprijinirea unui corp.

eterofonie (< gr. ἐτεροφωνία, de la ἔτερος [heteros], „diferit” și φωνή, „sunet”, „voce”; fr. hétérophonie; germ. Heterophonie; rus. гетерофония), formă specială de multivocalitate* ce se constituie ca urmare a abaterilor ritmice* și de intonație (I, 2) ale vocilor (2) de la starea de unison* și comportă alternarea acestuia cu desfășurarea simultană a melodiei* și a variantelor (I, 2) ei. La origine, implicit în muzica de tradiție străveche (folc. sau de cult) a unor popoare, e. se produce spontan sub acțiunea unor factori naturali (fiziologici sau de tehnică naturală a execuției) sau a a fanteziei improvizatorice. Primele referiri la e. au fost făcute în legătură cu muzica greacă* antică de către Platon în dialogul Legile, 812 D. Potrivit celor mai multe interpretări ale textului lui Platon precum și a altor texte eline, prin e. se înțelegeau neconcordanțele, diversificările de intonație și ritm, ivite între vocile care executau împreună o melodie, de regulă în formații de două (voce și instr., două voci sau două instr.) (v. acompaniament; aulodie). Cercetările muzicologice, folcloristice și etnomuzicologice* au reactualizat noțiunea de e. (inițiativa reutilizării termenului aparține lui Stumpf), raportând-o la un fenomen analog celui antic, descoperit în practica muzicală milenară, cu precădere folc., a unor popoare est- și extra-europ. O dată stabilit că e. se situează „în afara formelor reglementate” (Adler) de multivocalitate (arm., polif.), unele teorii și definiții au evidențiat latura ei variațională (Stumpf, Adler, Kunst) iar altele condiționarea ei de unison (Sachs, Schneider). Însuși procesul derivării din unison și al reîntoarcerii la acesta a vocilor denotă că, spre deosebire de formele incipiente, inclusiv pop., de polif., e. (înțeleasă ca fenomen folc. sau ca fenomen ce se păstrează într-o accepție apropiată de a acestuia) este produsul unei gândiri muzicale monodice care exclude preocuparea pentru consonanță* (este deci contestabilă, la Schneider, plasarea în cadrul e., în subcategoria Variantenheterophonie, a fenomenului de multivocalitate ce vădesc un simț consonantic* elementar). Libertatea evoluției vocilor și deci a formării variantelor în e. implică improvizația* și aceasta este în principal de natură ritmică: e. „se manifestă cu precădere în: sistemul ritmic parlando rubato” (Niculescu), de unde rezultă practic că variația eterofonică se produce prin diferențierea ca durată* a elementelor intonaționale comune vocilor participante la discurs. E. este prezentă și în muzica pop. românească, unde apare uneori ca efect al „întovărășirii glasului cu un instrument [...] care cântă aceeași melodie” (T. Alexandru). În practica de compoziție ca și în teoretizările muzicologice din cea de-a doua jumătate a sec. 20, conceptul de e. este reconsiderat din unghiul și în numele unor necesități de legiferare și legitimare a noilor realități din arealul creației / gândirii muzicale. Accepțiile noțiunii suferă transformări, în principal în sensul esențializării unor date și caracteristici ale fenomenului originar (Keller, Boulez, Niculescu, Olah) [v. și sintaxă (2)]. Un merit important în promovarea e. în creația muzicală cultă i-a revenit lui George Enescu. Orientarea lui Enescu spre e. a fost determinată de necesitatea concilierii modalității polif. cu un melos a cărui structură modală și debit ritmic liber – trăsături de filiație folc. mai mult sau mai puțin directă – se împotriveau legilor arm. și polif. tradiționale. Ca și omologa ei din folc. e. enesciană comportă „pendularea între [...] unison și [...] multivocalitate” (Niculescu) și înfățișarea acesteia din urmă ca o expunere în versiuni concomitente a unui material unimelodic, astfel încât e. reprezintă la Enescu și punctul de întâlnire a două constante ale tehnicii compozitorului: sprijinul pe monodic* și principiul variațional. Procedeul distribuirii liniei melodice la voci și implicit timbruri diferite conferă e. enesciene atributele unei dimensiuni oblice (v. oblică, dimensiune), constituind o importantă trăsătură înnoitoare a muzicii compozitorului, preluată – uneori sub semnul organizării totale – și în muzica românească postbelică.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CON², conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

con² sn [At: GHICA, S. 543 / Pl: ~uri / E: fr cône] 1 (Gmt) Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. 2 (Gmt) Corp geometric mărginit de un con² (1) și de un plan. 3 (Gmt; îs) Trunchi de ~ Corpul geometric obținut retezând unui con partea cuprinsă între vârf și o secțiune plană a conului. 4 (Gmt; îs) ~ oblic Con a cărui înălțime e oblică față de planul bazei. 5 (Ggf; îs) ~ vulcanic Formă de relief conică cât un munte, construită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. 6 (Ggf; îs) ~ de dejecție Formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta Si: agestru. 7 (Fiz; îs) ~ de lumină Mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 8 (Teh) Piesă în formă de con² (1). 9 (Bot) Fructul coniferelor Si: (reg) cucuruz, păpușoi de brad. 10 (Șnt) Scoică din mările tropicale.

liberal [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~ar smf, a / Pl: ~i, ~e / E: lat liberalis, fr libéral, it liberale] 1 a (Înv; d. oameni) Care respinge ideile dogmatice sau preconcepute. 2 a (Înv; d. oameni) Care manifestă spirit de într-ajutorare sau de înțelegere Si: darnic, generos, mobil. 3 a (Îs) Profesiune (sau profesie) ~ă Profesie liberă³ (21). 4 a (În învățământul medieval; îs) Arte ~e Discipline studiate în facultatea de filozofie (facultas artium) grupate în două cicluri: trivium (gramatica, retorica, logica) și quadrivium (aritmetica, geometria, astronomia, muzica) Si: arte libere. 5 a (Pex; d. idei, concepții, opinii etc.) Bazat pe libertate (1). 6 a (Pex; d. idei, concepții, opinii etc.) Care admite libertatea (1). 7-8 smf, a (D. oameni) (Care este) adept al liberalismului (1) și al libertății (1) umane. 9 a (Îs) Burghezie ~ă Parte a burgheziei adeptă a liberalismului (1). 10 a Care favorizează sau respectă libertățile individuale din punct de vedere politic, juridic, economic etc. 11 a Care se sprijină pe principii specifice liberalismului (1). 12 a (Îs) Partid ~ Partid care urmărește aplicarea liberalismului (1) în viața socială. 13-14 sm, a (Adept) al unui partid liberal (12). 15-16 a (D. oameni) Care face parte (dintr-un partid liberal (12) sau) dintr-o administrație liberală (9). 17-18 a (D. organisme ale administrației de stat) (Alcătuit sau) condus de un partid liberal (12). 19 a (D. mijloace de informare) Care propagă idei specifice unui partid liberal (12).

Cheia de boltă – În arhitectură se numește cheia de boltă piatra din creștetul unei bolți sau al unei arcade, care susține poziția întregii construcții. De aici, la figurat, expresia „cheia de boltă” înseamnă piatră de temelie, punctul capital, nodul unei probleme sau afaceri, pe care se sprijină tot restul. Poetul și dramaturgul german Friedrich Schiller considera că dreptatea e cheia de boltă a edificiului universal. Mihail Kogălniceanu, în Dorințele partidei naționale în Moldova, arăta că unirea Moldovei cu Țara Românească constituie „cheia boltei, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”. ȘT.

bine adv., s.n. (în opoz. cu „rău”) I 1 adv. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util; după cum își dorește cineva, spre mulțumirea cuiva; în concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (POP.). ◊ expr. A trăi bine = a duce o viață plăcută, ușoară, lipsită de griji. Pînă codrul frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine (POP.). A(-i) merge (treburile) bine = a prospera, a avea succes, noroc. Nu i-a mers bine în acea zi (CR.). A sta bine = a fi bogat, avut. A(-i) fi cuiva bine sau a fi bine de cineva = a avea parte de liniște, de mulțumire, de bunăstare etc. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întimplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...); a fi avantajat de o situație prielnică. A fi (sau a trăi) bine cu cineva = a fi în relații de bună înțelegere, apropiate cu cineva; a se înțelege, a o duce bine cu cineva. A primi bine pe cineva = a primi prietenește, cu dragoste, (fam., iron.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urîtă, condamnabilă)! A ajunge bine v. ajunge. Cu atît mai bine v. atît. A se avea bine cu cineva v. avea. A-i cădea bine v. cădea. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine v. fi. A o începe bine v. începe. Bine născut v. născut. A-i părea (cuiva) bine v. părea. A-i pica (cuiva) bine (ceva) v. pica. A fi bine situat v. situat. (A fi) bine văzut v. vedea. A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) v. veni. ◊ (în formule de salut, de întîmpinare, de urare) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! △ expr. Mai rămîneți cu bine v. mai. Îmi pare bine (de cunoștință) v. părea. Rămîi cu bine! v. rămîne. Umblă cu bine! v. umbla. (A fi) bine venit v. venit. 2 Mult și prielnic. A mîncat bine. ◊ Bine hrănit v. hrănit. ◊ expr. Hăt și bine v. hăt. Mult și bine v. mult. 3 expr. A se face bine = a se însănătoși. A se simți bine = a fi sănătos. A(-i) face (cuiva) bine (mîncarea, băutura, plimbarea etc.). (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 4 În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cîntă și dansează bine. ◊ expr. A o aduce (bine) din condei v. aduce. A (se) îmbrăca bine v. îmbrăca. A(-i) sta (cuiva) bine v. sta. A (nu)-i suna bine la (sau în) urechi (sau ureche) v. suna. ♦ (fam.; adj.; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. Un bărbat bine. ◊ expr. A arăta bine v. arăta. A-și purta (sau duce) bine anii v. an. A se ține bine v. ține. 5 În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. ◊ expr. A vedea bine = a-și da seama. Văd eu bine că nu vrei să mă ajuți. Să știu bine că mor, și nu mă las pînă nu-mi aflu dreptatea! Ba bine că nu! v. ba. A fi bine inspirat v. inspirat. Bine intenționat v. intenționat. A judeca bine despre sine v. judeca. Nu-l vede bine de drag v. vedea. 6 (avînd val. unei afirm.) Da, desigur. Bine, am să procedez cum vrei tu! ♦ De acord cu ceva. Bine, Maria, poți să pleci. ◊ expr. Ei bine... = după cum spuneam... Ba că bine zici! v. ba. (Că) bine zici v. zice. ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 7 Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. Cămașă bine călcată. ♦ (la compar.) Mult A fost plecat doi ani și mai bine. II s.n. sg. 1 Ceea ce este util, favorabil, prielnic; ceea ce aduce mulțumire sau folos cuiva; ceea ce este conform unui ideal, moralei; ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. Facere de bine v. facere. ◊ Loc.adv. De bine de rău v. rău. ◊ expr. A face (cuiva) (un mare) bine = a ajuta (pe cineva) la nevoie. A face cuiva bine cu ceva = a împrumuta pe cineva cu ceva. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (iron.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A i se urî cu binele sau a da binelui cu piciorul = a disprețui o situație bună. A nu face a bine = a nu fi semn bun. Parcă nu faceți a bine! (CR.). A lua (pe cineva) cu binele v. lua. A se lua pe lîngă cineva cu binele v. lua. A nu fi a bine v. fi. A-i gîndi cuiva bine v. gîndi. A grăi (de) bine (de cineva) v. grăi. A-i ieși cuiva de bine v. ieși. A învăța de bine pe cineva v. învăța. A lua (ceva) în nume de bine v. lua. A meni a bine v. meni. A nu(-i) mirosi (a) bine v. mirosi. A lua în nume de bine (pe cineva) v. nume. A vrea (cuiva) binele (sau bine) v. vrea. A zburda de bine v. zburda. ♦ Faptă bună. Binele ades vine pe urmele mîhnirii (ALEX.). ◊ Loc.adv. De-a binele(a) = așa cum trebuie; bine de tot. Afară se întunecase de-a binelea (SADOV.). Cu binele = cu blîndețe. ◊ expr. A întoarce binele făcut v. întoarce. 2 (filos.; art.; calc după gr. „άγαθός”, germ. „das Gut”) Obiectul moralei ca știință. • /lat. bĕne.

RECHIZITORIU s.n. 1. Act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].

REAZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: razăm (SLAVICI, N. II 212), razem, razim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reazăm (BĂLCESCU, O. I 24), reazim s. n.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

veni [At: PSALT. HUR. 64^r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni¹ din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune¹. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni¹. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad¹) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica¹. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi¹ (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri¹. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea¹. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.