Definiția cu ID-ul 834943:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine.Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea!De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu!Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).