Dobrița Dintr-o foarte bogată serie antroponimică de compuse sau derivate din tema Dobr- n-au mai rămas astăzi în uz, ca prenume, decît Dobríța, Dobrína, probabil Dobrícă, Dóbra, dar și acestea numai în onomastica rurală, a unor zone mai tradiționale. În mare parte împrumutate de la popoarele slave vecine (unele derivate sînt cu siguranță creații românești), aceste nume aveau în secolele trecute o largă arie de răspîndire și un ridicat indice de frecvență; eliminate de prenumele calendaristice sau de numeroasele împrumuturi din latină și limbile occidentale, aceste antroponime nu au dispărut încă cu totul pentru că au intrat în categoria numelor de familie (dat fiind faptul că numele de familie se generalizează la noi de abia din secolul trecut, putem presupune menținerea în uz a multor compuse și derivate din Dobr- pînă nu demult, în sec. 19). În ceea ce privește originea și semnificația numelor de care ne ocupăm, în general lucrurile sînt clare: onomastica veche slavă înregistrează un mare număr de compuse al căror prim element este dobr- „bun” (ca în rus. dobrîi „bun”, dobrota „bunătate” etc.; și la noi apare, numai regional însă, vb. a dobri „a desmierda”, cuvînt a cărui semnificație a putut sprijini multă vreme numele personale apropiate ca formă). Folosite inițial ca hipocoristice pentru numele compuse, Dobr-, în combinație cu diferite sufixe, începe să apară și independent (operația a avut loc probabil pe teren slav, dar din punct de vedere teoretic ea se putea produce și la noi). Folosite de români de multă vreme, aceste nume apar încă din primele noastre documente și se mențin multă vreme, în ciuda faptului că sînt necalendaristice. În documentele Țării Românești, numai pînă la 1500 apar Dobromir, Dobra, Dobre, Dobrul, Dobrin, Dobruș(a), Dobrotă, Dobrotin, Dobrița etc. cunoscute astăzi în inventarul numelor de familie (simple sau compuse cu alte sufixe) sau din toponimie.