zăbroaie sf [At: CADE / V: zabroi, ~oi sn / Pl: ~ / E: zăbrea¹ + -oaie] (Reg) 1 Plasă de pescuit. 2 Plasă în care se prind prepelițe¹. 3 Targă formată dintr-o rețea de sârmă fixată pe două bare de lemn, cu care este transportată pleava de la batoză la locul unde va fi adunată grămadă Si: (reg) trailă.

FILÉU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă care desparte în două terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

LÉȘNIC, leșnice, s. n. (Reg.) Specie de plasă de pescuit. [Var.: léșniec s. n.] – Din bg. leštnik „alun”.

TÂRBÓC, târbocuri, s. n. Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din scr. trbok, trbuk.

ANDREÁ s. cârlig, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.)

LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanică.) 2. (LINGV.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică v. limba neogreacă; limba veche slavă v. paleoslavă; limbă ariană v. limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. arătător, (Transilv.) manoș, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) țagăr. (~ la ceas.) 6. v. încălțător. 7. v. tăiș. 8. v. cuțit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tindă. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucată. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbușoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arățel, boranță, otrățel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunția. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) șoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, șoarece-de-mare.

MANÍLA f. Fibră textilă obținută din frunzele unei plante exotice, din care se fac frânghii, plase de pescuit și unele pânzeturi rezistente. /<sp. manilla

iéteră, iéteri și iétere, s.f. (reg.) unealtă de pescuit cu plasa pe cercuri; vârșă.

pláșcă¹, plăști, s.f. (reg.) 1. un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. 2. plantă cu frunzele crețe; crețișoară, tășculiță. 3. (înv.) pelerină lungă, mantie, hlamidă; veșmânt lung. 4. (înv.) platoșă. 5. bandaj, pansament; cataplasmă. 6. acoperișul casei. 7. loc în care se păstrează nutrețul pentru vite. 8. obiect care servește la susținerea fagurilor. 9. (înv.) praștie de aruncat pietre.

plășcár, plășcári, s.m. (reg.) persoană care pescuiește cu plașca (plasă de pescuit).

postăvéte s.m. (reg.) greutate folosită de pescari pentru a fixa capetele unor plase de pescuit.

samandúră, samandúri, s.f. (reg.) mămăligă pusă în plasa de pescuit și folosită ca momeală pentru pești.

sulác, suláce și sulácuri, s.n., suláci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sulă lungă și ascuțită din metal sau din lemn, cu întrebuințări diverse. 2. (s.n.; reg.; în forma: suhac) partea ascuțită în formă de sulă a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; în forma: sulhac) andrea (pentru împletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; în formele: suvac, suhac) bucată de lemn cilindrică și subțire cu care se scoate măduva dintr-o creangă de soc tăiată pentru pușcală; băț folosit la pușca de soc (pușcală). 5. (s.n.; reg.) gârbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de formă lunguiată; crap săltăreț, crap sulatic.

cercálă (cercắli), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rut. čekalo (Drăganu, Dacor., VI, 267); r s-ar explica prin asimilarea cu vb. a cerca. Din rom. ar putea proveni mag. cserkálo.

SEINÉR s.n. Navă puntată destinată pescuitului cu plase aproape de suprafața apei, în larg sau de-a lungul coastelor. [< engl. seiner].

cîrlíg (cîrlíge), s. n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).

cistíc (cístice), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. Sl., cf. sb. čestar, rut. čistak, cu același sens; lipsește veriga imediată. Aceeași origine în cistină, s. f. (Dobr., vîrșă), cf. bg. čistina, găstina „grosime”.

cóbcă (-ci), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rus. kobka „sac” (DAR). În Dobr.

SÉINĂ s. f. plasă de pescuit triunghiulară, folosită pe fundurile nisipoase și puțin adânci. (< fr. seine)

halắu (haláie), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. – Var. hălău, aloavă. Mag. haló (DAR; Cihac, II, 504), cf. sb., cr. (h)alov (Miklosich, Fremdw., 74), de unde var. Diez, Gramm., I, 128, se gîndea la gr. ἀλιεύειν „a pescui”.

mátcă (mắtci), s. f. – 1. Matrice, uter. – 2. Albia unui rîu. – 3. Regina albinelor. – 4. Stupul-mamă. – 5. Cotorul, partea care se păstrează la un chitanțier. – 6. Năvod, fundul plasei de pescuit. – Megl. matcă „regina albinelor”. Sl. (bg., ceh., rus.) matka, din sl. mati „mamă” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Berneker, II, 26; Conev 40). Cf. matiță. – Der. mătcuță, s. f. (Banat, prietenă intimă, soră spirituală), din slov. matka, prin intemediul mag. matka „iubită”; mătcălău, s. n. (Banat, sărbătoare folclorică în marțea de după Paști), din mag. mátkáló „căsătorie” (Drăganu, RF, II, 75); mătcuța, vb. refl. (Banat, a se înfrăți).

mátiță (mátițe), s. f. – 1. Sîn, focar, sursă, parte interioară. – 2. Garnitură. – 3. (Mold., Trans.) Fundul plasei de pescuit. – 4. (Banat) Răboj, bețigaș marcat care servește la măsurat. – 5. Registru, înregistrare. – Megl. matiță „regină a albinelor”. Sl. (bg., sb., cr.) matica „mamă” (Cihac, II, 182); Tiktin; Conev 74). Cf. matcă.

năpădí (năpădésc, năpădít), vb. – A invada, a irupe. Sl. napadati, der. de la napasti, napada (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 211; Tiktin), cf. sl. napadŭ „invazie”; bg. napadam și prăpădi. – Der. năpadă, s. f. (învazie; oprimare, atac); năpăditor, adj. (invadator); năpastă (var. năpast(i)e), s. f. (înv., impozit suplimentar, contribuție adițională, introdusă pentru prima oară în Muntenia de Mihnea Vodă, în 1586; înv., nedreptate, injustiție, opresiune; nenorocire, calamitate, necaz), direct din sl. napastĭ „calamitate” (Miklosich, Lexicon, 408; Cihac, II, 211); năpăstui, vb. (a oprima; a acuza pe nedrept, a calomnia); năpăstuitor, adj. (asupritor; nedrept); năpatcă, s. f. (Mold., plasă de pescuit), din rut. napadka (Candrea, Scriban).

năvód (năvoáde), s. n. – Un tip de plasă de pescuit. Sl. nevodŭ (Miklosich, Lexicon, 421; Cihac, II, 214; Conev 74), cf. sb. navod, ceh., rus. nevod, pol. niewód. – Der. năvodar, s. m. (pescar).

órie (órii), s. f. – (Munt.) Plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalație”. Relația propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” și cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă.

pînză (pấnze), s. f. – 1. Țesătură. – 2. Țesătură cu care se acoperă fața morților. – 3. Giulgiu. – 4. Țesătură de păianjen. – 5. Velă (la nave). – 6. (Mold.) Plasă de pescuit. – 7. Albeață pe ochi. – Strat, rînd, văl. – 9. Extindere, suprafață. – 10. Tablou, pictură. – 11. Lamă de ferăstrău. – 12. Lamă de topor. – Mr. pîndză, megl. pǫndză, istr. pănzę. Lat. *pandea „țesătură”, probabil rezultat din încrucișarea lui pannus cu brandeum, cf. brînză, brîu. Etimonul este admis în general, dar explicația lui diferă de la autor la autor: der. din pandĕre „a întinde” (Pușcariu 1373; Tiktin; REW 6190; Densusianu, GS, II, 320); sau în loc de *pannea < pannus (Skok, Arhiv za arbanašku Starinu, I, 15, cf. Rosetti, I, 161). Der. din tracul penza (Pascu, I, 191) legată de gr. πήνη este dubioasă, ca și legătura cu gr. πενίζομαι „a țese”. Der. pînzar, s. m. (fabricant sau vînzător de pînză); pînzărie, s. f. (atelier, prăvălie); pînzătură, s. f. (țesătură, pînză; fular; lenjerie, rufărie); pînzea, s. f. (bucată de pînză fixată la gherghef); pînzet, s. n. (rufărie, albituri) se folosește mai ales la pl. pînzeturi; pînziș, s. n. (înveliș, strat); pînzui, vb. (a înfășura un mort în giulgiu; a ascuți securea; a echipa o ambarcație); împînzi, vb. (a întinde, a răspîndi, a desfășura; a acoperi, a ocupa, a invada).

plávie (plắvii), s. f. – Morman, grămadă de crengi și ierburi amestecate cu pămînt, care plutesc pe suprafața anumitor rîuri. – Var. plaghie. Sl. plavĭ „navă”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plavă, s. f. (Olt., plasă de pescuit); cf. și plaur. – Der. plavină, s. f. (Bucov., limbă de foc; pală de fîn); plavnă, s. f. (regiune mlăștinoasă); plavcă, s. f. (loc unde se usucă năvoadele).

plocát (plocáte), s. n. – Cuvertură, pătură, macat, care servește și ca valtrap. – Var. poclad(ă), plocad(ă). Sl. pokladŭ „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. clădi, năclad; pentru metateză, cf. plocon. Forma placat, folosită în limbajul modern (Gib Mihăescu), este greșită, și datorată fără îndoială confuziei cu fr. plaquer. Plocău (var. poclău), s. n. (Bucov., plasă de pescuit) pare var. aceluiași cuvînt (după Scriban, din mag. pokhálo „pînză de păianjen”). – Cf. poclit.

rac (ráci), s. m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).

STÁTNIC, -Ă, statnici, -e, adj. (Reg.; despre plasele de pescuit) Lat, cuprinzător, mare.

rostogól (rostogóluri), s. n. – 1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli < tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- și bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 și Tiktin) pare mai puțin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s. f. (întoarcere, rotire).

sétcă (-ci), s. f. – Plasă de pescuit. Rus. šetka (Tiktin).

tărbúc (-ce), s. n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).

toánă (-ne), s. f. – 1. Aruncarea plasei de pescuit. – 2. Gaură, copcă în apa înghețată pentru a putea pescui. Sl., cf. sb. ton „acțiunea de a scufunda”, tonuti „a scufunda” (Scriban).

vintír (-re), s. n. – Plasă de pescuit. Rus. venterĭ (Scriban).

volóc (-oáce), s. n. – Plasă de pescuit în apele mari. – Var. volog. Rus. volok (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 462; Tiktin), cf. sb., cr., slov. vlok.

ÎNGRELÁ, îngrelez vb. I. Tranz. A îngreuia (prin bucăți de plumb) marginile inferioare ale unei plase de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală. – Din în- + grele (pl. lui grea).

ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.^[1] modificată

ZĂGÁȘTINĂ, zăgaștine, s. f. (Reg.) Plasă de pescuit.

NĂVÓD (< sl.) s. n. Plasă de pescuit de dimensiuni mari (100 până la 1.500 m lungime și 2 la 20 m lățime), confecționată din fire de cânepă, bumbac sau mase plastice. E compusă din două aripi între care se fixează matița. Se folosește la pescuitul în ape stătătoare (lacuri, bălți, eleștee, iazuri), în mare sau în râuri.

MALE, capitala Republicii Maldive (din 1965), port la Oc. Indian, situată în insula cxu același nume; 62,9 mii loc. (1995). Aeroport. Pr. centru politic și comercial al țării. Reparații navale. Prelucr. peștelui, conserve de fructe, ulei de cocos. Produse meșteșugărești (plase de pescuit, frânghii, coșuri, țesături). Pescuit. Palatul sultanului (sec. 19), în stil arab, Marea moschee, mausoleul lui Abdul Barahatul Barbar (sec. 12).

ígliță f., pl. e (vsl. sîrb. iglica, dim. d. igla, ac, ghimpe). Acușor, cîrligel de împletit cĭorapĭ. Acușor de lemn de împletit plasa de pescuit. Bz. Năpatcă. – În Mold. sud și ingliță.

omắt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

crấsnic² (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice

cegarniță f. plasă de pescuit cega.

ciorpac n. Mold. 1. plasă de pescuit (în formă de sac); 2. căuș cu coada lungă. [Rus. ČERPAKŬ].

copcă f. 1. cârlig de încheiat, cataramă; 2. plasă de pescuit, fixă, suspendată. [Turc. KOPČÁ: forma copcă a fost abstrasă din plural].

tifan n. plasă de pescuit: iarna morunașul se trage cu tifanele pe sub ghiață. [Origină necunoscută].

vârlog n. plasă de pescuit. [Tras din vârli-svărli: sac ce se aruncă în apă].

TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.

LÉȘNIC, leșnice, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit. [Var.: leșniec s. n.] – Din bg. leštnik „alun”.

FILÉU, fileuri, s. n. Produs textil cu ochiuri în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ Plasă la tenis, volei etc. ♦ Rețea de ață subțire folosită pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

NĂPÁTCĂ, năpătci, s. f. (Regional) Plasă de pescuit, legată de două nuiele arcuite, dispuse în cruce și fixate la o prăjină lungă; crîsnic ².

NĂVODÁR, năvodari, s. m. 1. Pescar care pescuiește cu năvodul. Purta ciubote de năvodar și care miroseau strașnic a untură. DUNĂREANU, CH. 117. Să scrie la năvodari Să-ntindă năvoadele. ȘEZ. VIII 127. Năvodari chema, Năvod aducea, Și-n mare-l băga. TEODORESCU, P. P. 424. 2. Meșter care face năvoade sau lucrător în industria textilă care face sfori, frînghii, plase pentru pescuit etc. 3. Pasăre de baltă de mărimea unui porumbel, cu pene albe și negre, cu picioare lungi și cu ciocul încovoiat în sus (Recurvirostro avocetta). – Variantă: nevodár (PĂSCULESCU, L. P. 159) s. m.

TIFÁN, tifane, s. n. Plasă de pescuit la adîncime mică, în ape cu maluri joase.

TÎRBÓC, tîrbocuri, s. n. Plasă de pescuit în formă de sac. De primăvara pînă toamna tîrziu, cu tirbocul, pe malul bălții, prinde juveți. STANCU, D. 314. Voiesc să plece cu tîrbocul la rîu să prindă pește. ȘEZ. VI 49. ♦ Sac de pescuit scoici. [Scoicile] se prind cu un sac special, numit... sacul de scoici sau tîrboc. ANTIPA, P. 76. – Variante: tîrbúc (ANTIPA, P. 394), tărbúf (id. ib. 394) s. n.

ZĂGÁȘTINĂ, zăgaștine, s. f. (Transilv.) Plasă de pescuit.

VOLÓC, voloace, s. n. Plasă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu cîte un băț gros, cu ajutorul cărora se întinde în apă. V. mreajă. Să nu cumva să vă mai vîrîți cu voloacele în iazul de la Miroslava. SADOVEANU, N. P. 358. Abia de mai ținea în ițele ei învechita haină a lăutarului, sămănînd mai mult a voloc decît a antereu. GANE, N. II 151. ♦ Mulțime compactă de pești sau, figurat, de oameni. Au înțesat tăriile codrului de dincolo de Șiret cu voloc de oameni. SADOVEANU, N. P. 66. Țăranii lui Tomșa făcuseră voloc și cercetau prin zăvoaiele Prutului pe fugari. id. o. VII 15. – Variantă: vológ (ISPIRESCU, L. 179) s. n.

STÁTNIC, -Ă, statnici,-e, adj. (Regional, despre plasele de pescuit) Lat. Cu cît volocul e mai statnic (mai lat)... cu atîta prinde mai bine. ANTIPA, P. 149.

SUVÉICĂ, suveici, s. f. 1. Piesă la războiul de țesut, alcătuită dintr-un cadru de lemn de formă lunguiață, în care se fixează țeava cu firul de bătătură și care alunecă prin rost, desfășurînd firul pentru a țese; navetă. Ana mînuia ca nimeni alta suveica și acul, plăcîndu-i să se știe pricepută în toate treburile casei. V. ROM. iulie 1953, 84. Punînd țevile în suveică, au început a țese. CREANGĂ, O. A. 299. Mărita-m-aș mărita, Cu suveica nu știu da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. ◊ (În comparații, sugerînd ideea de iuțeală și sprinteneală în mișcări) Treceau rîndunele în zborul lor iute ca niște suveici întunecate în urzeala luminoasă a văzduhului. SANDU-ALDEA, U. P. 195. Ca o suveică alunecă pluta pe sub bolți de mesteacăni. VLAHUȚĂ, O. A. 172. ♦ Mic instrument de lemn de formă lunguiață, pe care se deapănă sfoara pentru a împleti plasele de pescuit. 2. Piesă din mecanismul mașinii de cusut care conține firul de dedesubt, înfășurat pe o țeavă sau pe un mosorel.

ANDREA s. cîrlig, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.)

CÎRLIG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. andrea, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.) 3. (TEHN.) buhai, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ este un dispozitiv la coasă.)

IGLIȚĂ s. 1. croșetă, (reg.) cîrligel. (~ pentru împletit dantela.) 2. andrea, cîrlig, navetă. (~ pentru plase de pescuit.)

LIMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanică.) 2. (LINGV.) limba veche slavă = paleoslavă. 3. (LINGV.) limbaj, vorbire. (După apariția ~.) 4. exprimare, vorbă, vorbire. (Îl poți recunoaște după ~.) 5. arătător, (Transilv.) manoș, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) țagăr. (~ la ceas.) 6. încălțător. (~ de ghete.) 7. ascuțiș, lamă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ cuțitului, a briceagului.) 8. (TEHN.) cuțit, (pop.) bătător, condei, fofelniță, (reg.) cordenci. (~ la meliță.) 9. (TEHN.) pisc, (reg.) splină. (~ la sanie.) 10. (reg.) gîrlici, pridvor, tindă. (~ la plasa de pescuit.) 11. bucată, fîșie, petic, sprînceană. (O ~ de pădure.) 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbușoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arățel, boranță, otrățel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) șoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, șoarece-de-mare.

NAVETĂ s. (TEXT.) 1. suveică, (pop.) suvelniță. (~ la războiul de țesut.) 2. andrea, cîrlig, igliță. (~ pentru plase de pescuit.)

ávă¹ sf [At: LTR² / Pl: ave / E: tc av] Plasă de pescuit așezată vertical în apă, susținută prin plutele de la marginea superioară și prin plumbul de la cea inferioară.

fileu sn [At: DA ms / Pl: ~ri, ~ee / E: filet] 1 Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc. Si: plasă. 2 Săculeț făcut dintr-un fileu (1), care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături Si: sacoșă. 3 Plasă dreptunghiulară întinsă între doi stâlpi, care desparte în două terenul de joc la tenis, volei etc. 4 Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat.

jgheab sn [At: DOSOFTEI, V. S. 104 / S și: (înv) jghiab / V: jdeav, sghiab, șghiab / Pl: ~uri / E: slv жлѣбъ] 1 Canal pentru scurgerea apei. 2 (Înv; fig) Cataractă. 3 Albie săpată într-un trunchi de copac sau în piatră pentru scurgerea apei din fântână. 4 Adăpătoare pentru vite. 5 Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcute în piatră, într-un trunchi de copac etc. permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. 6 Trunchi de copac scobit în care se pune hrana oilor. 7 Fântână mică. 8 Scoc de lemn sau de tinichea pus de-a lungul streașinii de la casă pentru scurgerea apei de pe acoperiș Si: uluc. 9 Scoc la moară. 10 (Îf sghiab) Parte a morii în care curge făina măcinată. 11 (În industria carboniferă; îs) ~ oscilant Serie de tole de fier curbate în formă de jgheab (9) puse în funcțiune de un motor. 12 Călcător folosit la prepararea vinului. 13 Crestătură. 14 Scobitură. 15 Adâncitură. 16 Șănțuleț care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat) Si: rigolă. 17 Scobitură în formă de canal făcută de ploi în stânci. 18 Scobitură făcută de om în lemn sau în piatră. 19 Loc pe unde se coboară lemnele din pădurile de munte. 20-21 Făgaș sau râpă făcute la munte de șuvoiul ploilor. 22 (Pex) Vale. 23 (Înv) Albie. 24 (Înv) Scobitură în bârnele din care se construiesc pereții caselor țărănești Si: (reg) jghebături. 25 Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 26 Joncțiune a bârnelor de la colțurile casei. 27 Șanț la masa dulgherului, unde se țin uneltele. 28 Loc cuprins între două masive de munte. 29 Drum îngust și adânc între două dealuri. 30 Colț de stâncă. 31 (Reg) Loc arid. 32 (Reg) Osie a vagonetului cu care se scoate piatra din mină. 33 (Trs) Plasă de pescuit Si: pleșcă. 34 (Trs) Sicriu. 35 (Reg; lpl) Gospodărie cu toate acareturile.

leșnic sm [At: DOSOFTEI, PS. 33/7 / V: lejn~, ~iec / Pl: (1-2) ~ici, (3) ~ice / E: mg lesnic] (Îrg) 1 Pândă. 2 (Pex) Loc ascuns unde cineva pândește. 3 (Reg) Plasă pentru pescuit Si: crâsnic² (3).

luptaci sn [At: DEX / Pl: ~ace / E: nct] Plasă de pescuit în ape marine Si: voloc.

zăgaștină sf [At: ATILA, P. 117 / Pl: ~ne / E: ns cf zăgaz] (Trs) Plasă¹ (1) de pescuit.

năvodar sm [At: (a. 1743) URICARIUL, XVI, 224 / V: (reg) ne~ / Pl: ~i / E: năvod² + -ar] 1 Pescar care pescuiește cu năvodul² (1). 2 Lucrător în industria textilă care face sfori, plase de pescuit etc. Si: (reg) năvodaș. 3 Pasăre de baltă, cu picioare lungi, cu pene albe și negre și cu ciocul încovoiat în sus Si: (reg) ciocîntors (Recurvirostra avosetta).

JUVÉLNIC, juvelnice, s. n. (Reg.) 1. Construcție de scânduri, nuiele sau stuf, folosită pentru păstrarea peștelui viu în apă. 2. Unealtă de pescuit confecționată din plasă sau din nuiele, în formă de coș sau sac. – Et. nec.

PẤNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite întrebuințări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de ferăstrău = tăișul de metal al unui ferăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

SÉTCĂ ~ci f. Plasă mare de pescuit. /<rus. setka

cegárniță, cegárnițe, s.f. (reg.) plasă specială de pescuit cega.

éteră, étere, s.f. (reg., înv.) unealtă de pescuit făcută din plasă așezată pe niște cercuri; vârșă.

sitélcă s.f. (reg.) plasă folosită la pescuit.

cîrstă (-te), s. f. – Grămadă de snopi aranjate în formă de cruce. Sl. krŭstŭ „cruce” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toți cu sensul de „cruce.” – Der. cîrsteț (var. cîrst(e)ață), s. n. (grămadă de snopi); cîrstată, s. f. (Olt., prescură); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s. m. (sacristan; plasă pătrată de pescuit), cf. bg. krŭstnik „naș”; crîstăș (var. cîrstaș, cristeș, cristaș), s. n. (năvod); cîrstov (var. cristov, hristov), s. n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ „Ziua Crucii”.

pláșcă (plắști), s. f. – 1. Mantie, veșmînt lung. – 2. (Trans., Olt.) Plasă, fileu de pescuit. – 3. Plantă (Alchemilla vulgaris). – Var. înv. pleașcă. Sl. plaštĭ „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plašt, slov. plašč, pol. plaszcz, rus. plaštĭ. Sensul 2 arată că în rom. s-a simțit ca un diminutiv al lui plasă. – Der. plășcar, s. m. (Olt., pescar); împlășca, vb. (a pune o haină pe umeri, a purta).

tifán (-ne), s. n. – Plasă, năvod de pescuit. – Var. difan. Origine necunoscută, poate tc.

JUVÉLNIC, juvelnice, s. n. 1. Construcție de scânduri, nuiele sau stuf, folosită pentru păstrarea peștelui viu în apă. 2. Unealtă de pescuit confecționată din plasă sau din nuiele, în formă de coș sau sac. – Et. nec.

PẤNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite utilizări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de fierăstrău = tăișul de metal al unui fierăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de strate geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

SĂLTĂTOÁRE, săltători, s. f. Sac de plasă folosit la pescuitul crapului.

ieteră sf [At: ANTIPA, P. 61 / V: et~, ~tră / Pl: ~ri și ~re / E: nct] (Mol) 1 Instrument de pescuit. 2 Vârșă de plasă cu trei sau patru cercuri și cu aripi.

juvelnic sn [At: DAMÉ, T. 125 / Pl: ~icel E: bg жубелник] 1 Unealtă de pescuit confecționată din plasă sau din nuiele, în formă de coș sau sac Si: juvac (1). 2 Construcție de scânduri, nuiele sau stuf, folosită pentru păstrarea peștelui viu în apă Si: juvac (2).

VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

PROSTOVÓL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. scr. prostrica.

MREÁJĂ, mreje, s. f. 1. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă foarte ușoară, cu ochiuri relativ mari și împletită din ață subțire, cu ajutorul căreia se pescuiește în porțiunile liniștite ale apelor curgătoare sau în bălți. ♦ Coteț de pescuit. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Mijloc viclean de a prinde sau a înșela pe cineva; cursă, laț; p. ext. situație în care se află o persoană ademenită. ♦ Ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 3. P. anal. (Adesea la pl.) Pânză de păianjen. [Var.: mréjă s. f.] – Din sl. mrĕža.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare prevăzută la mijloc cu un sac, cu care se înconjură și se adună peștele de pe suprafețe întinse de apă. [Var.: (reg.) nevód s. n.] – Din sl. nevodŭ.

SACÓVIȘTE, sacoviști, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două nuiele încrucișate și agățată de o prăjină, cu care se pescuiește de pe mal în locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -oviște.

SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, întrebuințată mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

MINCIÓG ~uri n. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă mică, în formă de coșuleț, prinsă de un băț; ciorpac. [Pl. și mincioage] /cf. ucr. mišok

NĂVÓD ~oáde n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă lungă, având la mijloc o adâncitură în care se adună peștele. /<sl. nevodu

PROSTOVÓL ~oále n. înv. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă prevăzută cu greutăți de plumb pe margini, care o fac să se cufunde în apă și să se strângă la gură când se scoate din apă. /Orig. nec.

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea și transportarea substanțelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ◊ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obțină bunuri în cantitate cât mai mare; nesățios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâța în ~ a da de cineva în momentul când săvârșește o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (așa e) și peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleași însușiri negative. 2) Conținutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ◊ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă și cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiții de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă și adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

cúcă¹, cúci, s.f. (reg.) 1. măciucă cu cârlig cu care se lovește în cap morunul prins la cârlige. 2. instrument de pescuit alcătuit dintr-o plasă pe două inele puse cruciș; capcană, gaie, năpastă. 3. (reg.) o parte a războiului de țesut.

jegájnie (jigájnie), jegájnii (jigájnii), s.f. (reg.) unealtă de pescuit, în formă de plasă care are la capete câte o prăjină.

krill s. (zool.) ◊ „Specialiștii presupun că un mic crustaceu din apele antarctice, așa-numitul «krill», va permite, dacă nu eradicarea subnutriției din lume, cel puțin atenuarea considerabilă a acestui flagel.” Sc. 20 IV 75 p. 5. ◊ „Roiurile de krill [...] s-au extins considerabil.” Sc. 4 I 78 p. 3. ◊ „Întreprinderea pentru producerea plaselor și uneltelor de pescuit din Galați a realizat un nou tip de trauler destinat flotei de pescuit oceanic în vederea pescuirii pentru prima dată a krillului, o specie de crustaceu de mare, comestibil, ce se găsește în anumite zone ale Oceanului Atlantic.” R.l. 10 IV 81 p. 5; v. și Sc. 31 VII 77 p. 6, 15 I 81 p. 5 (din engl. krill; CD)

NĂPÁSTĂ (< sl.) s. f. 1. Nenorocire mare, pacoste (1), belea. 2. Acuzație nedreaptă, învinuire neîntemeiată, calomnie. ♦ Nedreptate, urgie, prigoană. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a birului plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări rămase necunoscute. 4. Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă rotundă, de 4-5 m în diametru, dintr-un inel metalic central și o frânghie circulară la periferie, de care sunt atârnate greutăți de plumb. Când e scoasă afară, plasa se strânge ca un sac; prostovol.

mreájă, mreji, s.f. – Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă de sfoară, cu ochiuri de circa 2 cmp, lungă de 10-12 m și lată de 160-170 cm. De niște sfori se fixau greutăți de plumb, pentru ca în timpul folosirii mrejei să ajungă până la fundul râului. Pescarii adunau plasa în cerc (Șainelic 1986: 47). – Din sl. mreža.

SACÓVIȘTE, sacoviști, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două nuiele încrucișate și agățată de o prăjină, cu care se pescuiește în locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -oviște.

SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, folosită mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

PROSTOVÓL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. sb. prostrica.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare prevăzută la mijloc cu un sac, cu care se înconjoară și se adună peștele de pe suprafețe întinse de apă. [Var.: (reg.) nevód s. n.] – Din sl. nevodŭ.

MREÁJĂ, mreje, s. f. 1. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă foarte ușoară, cu ochiuri relativ mari și împletită din ață subțire, cu ajutorul căreia se pescuiește în porțiunile liniștite ale apelor curgătoare sau în bălți. ♦ Coteț de pescuit. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Mijloc viclean de a prinde sau de a înșela pe cineva; cursă, laț; p. ext. situație în care se află o persoană ademenită. ♦ Ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 3. P. anal. (Adesea la pl.) Pânză de păianjen. [Var.: mréjă s. f.] – Din sl. mrĕža.

CRÎ́SNIC², crîsnice, s. n. (Mold., Transilv., Bucov.) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă legată de două bețe așezate în cruce și fixate la o prăjină lungă, de care apucă pescarul. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. ◊ (Poetic) Cad așchii de albastru în crîsnicul pădurii. LESNE A, A. 52.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă mare, cu care se pescuiește în apele mari, peștele putînd fi adunat de pe suprafețe întinse. Pe sîrmă, atîrna năvodul, cel mai mare din sat. DUMITRIU, N. 233. Cîțiva oameni din sat dădură cu năvodul în heleșteu. GALACTION, O. I 254. În apă, pînă la brîu, moșneagul așeză năvoadele. C. PETRESCU, S. 38. – Variantă: nevód (ALECSANDRI, P. P. 384) s. n.

TRANDADÁ, trandadale, s. f. Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă sau dintr-un sac a cărui gură se poate închide. (Atestat în forma trandadaie) Unul din instrumentele... pe care le avem la Dunăre este trandadaia pe care pescarii noștri au adoptat-o abia în timpurile din urmă de la pescarii sîrbi. ANTIPA, P. 524. – Variantă: trandadáie s. f.

PROSTOVÓL, prostovoluri și prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă rotundă prevăzută la margine cu un șir de plumbi care o trag la fundul apei, iar la scoatere o serie de sfori lungi strîng marginea de jos, formînd o pungă pentru ca peștele prins să rămînă în plasă.

VINTÍR, vintire, s. n. (Și în forma vintil) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri, ca un sac cu gura strîmtă și întoarsă înăuntru. V. vîrșă. Umblă careva la vintire. DAVIDOGLU, O. 66. Somnul este... uneori mosafir neplăcut, căci mănîncă pe toți ceilalți cari au căzut în vintir. ANTIPA, P. 415. Prin canal nu se poate; doar am vintile. – Ai vintile? zise Vania rîzînd. DUNĂREANU, N. 72. – Variantă: vintíl s. n.

mreájă, mreji, s.f. – Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă de sfoară, cu ochiuri de circa 2 cmp, lungă de 10-12 m și lată de 160-170 cm. De niște sfori se fixau greutăți de plumb, pentru ca în timpul folosirii mrejei să ajungă până la fundul râului. Pescarii adunau plasa în cerc (Șainelic, 1986: 47). – Din vsl. mrěža (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

eteră sf [At: ASACHI, S. L. II, 63 / V: (reg) ede-, iatră (pl: ietre), ie~ (Pl: ietere, ieteri) / Pl: ~re, ~ri / E: pbl rs ятеръ] (Mol, Mun) 1 Vârșă¹. 2 Unealtă de pescuit asemănătoare vârșei¹, cu plasa montată pe trei sau pe cinci cercuri și prevăzută cu două aripi.

jegajnie sf [At: ANTIPA, P. 112 / V: jagajne, ~ne, jigajne, jigajnea, jig~, jigasnie, jigașnie / Pl: ~ii / E: srb záganja] (Olt) Unealtă de pescuit în formă de plasă Si: (reg) jegazniță.

jicasnă sf [At: H V, 368 / Pl: ~ne / E: nct] (Pes; reg) Unealtă de pescuit în formă de plasă.

jigajniță sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: jigajnie + -iță] (Pes; reg) Unealtă de pescuit în formă de plasă.

năvod² sn [At: CORESI, ap. GCR I, 18/5 / V: (îrg) nâv~, nev~, nov~, (reg) ~oadă sf / Pl: ~oade / E: slv нєводъ] 1 Unealtă de pescuit, formată dintr-o plasă lungă, cu care se adună peștele de pe suprafețe întinse Si: (reg) matulă, motorugă. 2 (Îlv) A trage (sau a da) cu ~ul sau a trage la ~ (ori la ~voade) A năvodi (1). 3 (Înv; îlv) A face ~ de oameni A năvodi (2). 4 (Reg; îe) A se duce la ~ A se duce la pescuit.

CHIPCÉL s. n. Unealtă de pescuit pește mărunt, formată dintr-o plasă prinsă pe un schelet de lemn și având forma unei linguri mari. [Var.: chepcél s. n.] – Et. nec.

CIORPÁC ~ce n. 1) Căuș cu coadă lungă. 2) Lingură mare de lemn. 3) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un săculeț de plasă prins de capătul unui băț; minciog. /<rus. țerpak

VINTÍR ~e n. Unealtă de pescuit, constând dintr-un sac de plasă, îmbrăcat pe cercuri dispuse unul deasupra altuia. /<rus. ventelj

privítă, privíte, s.f. (înv. și reg.) 1. nuia flexibilă, răsucită, cu care se leagă o sarcină de lemne, de fân. 2. numele mai multor obiecte, piese, părți ale unor unelte, construcții etc. (de lemn sau de metal) care au, în general, rolul de a fixa, de a lega (cele două nuiele puse cruciș la plasa crâsnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzătoare de păsări; nuia pentru lărgirea mațelor de porc; băț pus peste varză în butoi; stinghia din coteț pe care se urcă găinile; piesă metalică ce îmbracă partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lanț scurt care leagă două tânjale; nuiele de salcie care fixează, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioară a tocului unei ferestre la casele țărănești. 4. etajeră mică.

CHEPCÉL, chepcele, s. n. (Reg.) Unealtă de pescuit pește mărunt, formată dintr-o plasă prinsă pe un schelet de lemn și având forma unei linguri mari. [Var.: chipcél s. n.] – Et. nec.

CIORPÁC, ciorpace, s. n. 1. (Regional) Unealtă de pescuit, formată dintr-un săculeț, de plasă prins de un cerc de sîrmă, prevăzută cu coadă de lemn; mincioc. Se născuse pe apă, crescuse pe apă, învățase să mîie luntrea, să tragă cu ciorpacul, să spele puntea și să lege odgonul. DUNĂREANU, N. 100. Moșneagul... mereu lasă ciorpacul în apă și mereu îl scoate. DUNĂREANU, CH. 83. 2. Căuș cu coada lungă, linguroi folosit mai ales la stînă.

ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, folosită la pescuitul în ape curgătoare adînci, fiind manevrată de doi oameni din aceeași luntre. Năvoadele și oriile erau întinse la vînt, pe pari strîmbi de salcie, ca să se usuce. SADOVEANU, N. P. 205.

ciorpác sn [At: DRĂGHICI, ap. TDRG / Pl: ~ace / E: rs чepпакь, чopпакь] (Reg) 1 Lingură cu coadă lungă folosită la stână Si: polonic. 2 (Pex) Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită la scoaterea din apă a peștelui Si: minciog. 3 Strecurătoare pentru strecurat brânza.

comihériu sn [At: DA ms / V: ~rt / Pl: ~re / E: nct] (Reg) 1 Plasă pentru prins pește. 2 Unealtă de pescuit.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescari în două bărci, folosită la adâncimi mari. – Et. nec.

LĂPTÁȘ ~e n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. /<bugl. laptaš

DRÁGĂ s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescarii din două bărci, folosită pentru adâncimi mari. – Et. nec.

ÓRIE ~i f. Unealtă de pescuit în apele curgătoare adânci, constând dintr-o plasă în formă de sac. [G.-D. oriei] /Orig. nec.

TRAULÁRE s.f. Metodă de pescuit industrial practicat în largul mărilor cu ajutorul plaselor; trauling. [Pron. trau-. / < traul].

plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.

MEREDÉU¹, meredeie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac făcută dintr-o plasă de ață sau de sîrmă. Pregătim meredeul: cum vezi, e o cupă de sîrmă împletită, întărită în capătul unui băț. SADOVEANU, N. F. 89.

PÎ́NZĂ, pinze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cînepă etc., din care se confecționează albituri, cearșafuri etc. Așternutul era de niște pînză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De s-ar țese pînza-n baltă, Fără iță, fără spată, Fără leac de suveicuță, Ar țese ș-a mea mîndruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Fig. Soarele risipea ceața alburie. Pînza subțire a negurilor se destrăma. C. PETRESCU, S. 140. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele este singura fericire ce am avut-o. EMINESCU, N. 74. Pînză de casă = pînză țesută la război manual; pînză țărănească. Pînză tare v. tare. ◊ Expr. Pînă în pînzele albe = (în legătură cu verbe de mișcare) oricît de departe, pînă la capăt; (în legătură cu verbe care exprimă o prigonire, o urmărire) pînă la ultima limită, necruțător. Eu cu asemenea oameni aș merge pînă în pînzele albe. Ți-e mai mare dragul să pornești cu el la drum. C. PETRESCU, Î. II 137. Cîștigăm la sigur. Nu-l las nici mort... pînă în pînzele albe o să merg... pînă la Casație. BART, E. 264. Prinse și mai multă pică pe dînsul, prigonindu-l pînă în pînzele albe. ISPIRESCU, U. 19. A zări ca printr-o pînză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită., Nu mai văd, abia zăresc, ca printr-o pînză. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ține-te, pînză, să nu te rupi = ține-te bine, fii curajos. Apucă [Joe] trăsnetele și fulgerile în mînă și apoi să te ții, pînză, să nu te rupi. ISPIRESCU, U. 82. A curge pînză = a curge neîntrerupt, ca o masă continuă. Prahova își rostogolea valurile, curgînd aci pînză, aci zdrențuite de stînci. La TDRG. A țese pînzele = a face intrigi. A (i se) încurca (cuiva) pînza = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. V. iță. A (se) înălbi pînza = a se face ziuă. A lega gura pînzei v. gură (II 1 f). A prins pînza gură v. gură (II 1 f). ◊ (În metafore și comparații) Căpitanul Tudor ridică ochii și văzu într-o pînză de lacrimi privirile aspre ale moșneagului. SADOVEANU, O. VII 101. Colo, departe, se zăreau cîteva case, pînza limpede a unui lac și, în dosul lor, un tren în mers. DAN, U. 3. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. ALECSANDRI, O. 186. ♦ Unealtă de pescuit, rețea din ață subțire și ochiuri dese; plasă deasă. [Peștele] îl prinde cu vîrșa, cu undița... cu mîna, cu pînza, cu mreja, cu năvodul. ȘEZ. II 32. ♦ Fig. Șir, rînd (rar) de oameni. Pînză de trăgători. ◊ Expr.(învechit) Pînză de oaste = corp de oaste, grup de ostași. în urma tuturor venea rămășița armatei cu carăle și bagajele, fiind astfel Intru tot șapte pînze de oști. BĂLCESCU, O. II 110. ♦ Fig. Șuviță, fascicul. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc cu spițe fine. DUMITRIU, N. 31. 2. Bucată de pînză (1), avînd diferite întrebuințări: a) Țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. Așa este, măicuță, răspunse Harap-Alb galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz, CREANGĂ, P. 222. Tu iei mămăliga din gura copiilor. Ești în stare să iei și pînza de pe obrazul mortului. CONTEMPORANUL, VIII 102. Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz; la pînza de pe picioare Și vezi moartea-nșelătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. b) (La pl.) Albituri, cearșafuri. În umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in. EMINESCU, O. I 154. c) (Mai ales la pl.) Bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vînt, face să înainteze vasul; velă. Colo, la răsărit, pe mare, se legăna cu înclinări repezi o luntre albă cu două pînze. DUNĂREANU, N. 200. N-a trecut mult; a-nceput să sufle vîntul așteptat, s-au umflat pînzele și am pornit. CARAGIALE, P. 68. Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. d) Bucată de țesătură deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou pictat. Pîlpîiala [flăcării]... însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți. M. I. CARAGIALE, C. 101. [Tablourile] par a fi făcute mai curînd după pînzele unor pictori decît după natură. GHEREA, ST. CR. III 286. A creat pe pînza goală pe madona dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 29. e) (În expr.) Pînză de cort = foaie de cort, v.. cort. Mergem la cumătrul Grigore, care ține restaurant în Moși, sub un umbrar din pînză de cort. PAS, Z. I 19. (Rar) Pînză de masă = față (II 6) de masă. Pînza mesei și șervetele erau de filaliu, țesute în casă. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Țesătură pe care o face păianjenul. Luă două cămăși... mai subțiri decît pînza păianjenului. ISPIRESCU, L. 118. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. 4. Țesătură sau împletitură specială, din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. Pînză de filtru. Pînză cauciucată. ◊ Pînză de calc = pînză subțire și transparentă pe care se desenează planuri. Pînză ceruită = mușama. Bătrînul, cu pipa stinsă dintre dinți, își îndesă șapca pe urechi, își încheie mantaua de ploaie făcută din pînză cernită. BART, E. 235. II. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. Toarnă apă de trei ori pe pînza coasei. La TDRG. Un cuțit cu pînza tare, subțirică și fără plăsele. ȘEZ. II 225. ◊ Pînză de ferăstrău = joagăr. Poseda două pînze de ferăstraie cu pădurea necesară lucrului lor. I. IONESCU, P. 360. III. Corp sau strat de grosime aproximativ constantă și foarte mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Pînză de apă = strat de apă în sol sau la suprafață, provenit din apa de infiltrație.- Pl. și: (învechit) pînzi (ALECSANDRI, P. I 194).

lăptaș¹ sn [At: DDRF / V: (reg) ~aci / E: bg лапташ] Unealtă de pescuit alcătuită din una sau din mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă.

VOLÓC ~oáce n. Unealtă de pescuit, folosită în ape puțin adânci, constând dintr-o plasă întinsă pe un suport de lemn, care este trasă prin apă. /<rus. volok

PLÁSĂ², plase, s. f. Nume dat diverselor obiecte făcute dintr-o împletitură (cu ochiuri rare) de sfoară, de sîrmă etc. a) Unealtă de pescuit, formată dintr-o împletitură (dreptunghiulară) de cînepă, iută etc., fixată la un băț gros de care se ține. V. voloc. I-am plătit plasele cît nu face, fiindcă-i locul bun [de pescuit]. DAVIDOGLU, O. 87. Pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne, și plasa o scufundau în pripă. PERPESSICIUS, S. 7. Erau bărcile mici și negre ale pescarilor ce se duceau la plasele și cîrligele așezate departe în mare. BART, S. M. 70. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina. TOPÎRCEANU, B. 82. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela (pe cineva), a amăgi, a seduce; a prinde în cursă, v. cursă. b) Cursă pentru păsări, animale etc. c) Rețea de frînghie folosită pentru a îngrădi porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal și de handbal. Mingea s-a oprit în plasă. ♦ Rețea de frînghie fixată între doi stîlpi, la mijlocul terenului și peste care se trece mingea la jocurile de volei și de tenis, rețea la tenisul de masă. d) Rețea pe care se așază valizele într-un compartiment de tren. Întoarse rama de piele, în care se afla agățată de mînerul valizei din plasă, carta de vizită. C. PETRESCU, C. V. 8. e) Săculeț de mînă făcut dintr-o rețea de sfoară sau de mătase folosit pentru a purta diferite obiecte; fileu. f) Rețea peste care se mai pune adesea iarbă, crăci etc., folosită pentru a camufla obiective, lucrări, puncte strategice militare. g) Împletitură de sfori prin care trec ițele la războiul de țesut manual; ostrețe.

SETCĂ, setci, s. f. (Regional) Plasă (de forme și de dimensiuni variate) întrebuințată la pescuit. V. mreajă, năvod.

chepcél sn [At: (a. 1691) MĂRGĂRITARE, ap. Ccr 200 / V: chip~ / Pl: ~e / E: ns cf căpcea, chepcea] 1 (Reg) Cauc. 2 (Pes) Instrument de pescuit, în forma unei linguri foarte mari, învelite în plasă.

leasă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) leață, (reg) lează / Pl: lese, (pop) leși, (reg) lesuri, (reg) lesă / E: slv лѣса, bg, rs леса, mg lésza] 1 Unealtă de pescuit din nuiele de răchită împletite sub forma unei plase, cu o lungime variind între 40 cm și 2 m, cu un capăt mai lat și drept, prins pe fundul apei și cu celălalt capăt îndreptat spre valea râului. 2 Instrument de pescuit format din două garduri oblice, care pot fi ridicate sau coborâte în funcție de nivelul apei. 3 (Îe) A cădea (sau a prinde ori a da) în ~ A intra într-o încurcătură. 4 (Îae) A da de necaz. 5 Baraj făcut din gard de nuiele pe cursul unei ape pentru a-l bara sau devia, în scopul prevenirii inundațiilor sau pentru irigații. 6 (Pex) Porțiune de teren irigată cu ajutorul leasei (5). 7 (Reg) Strat în care se seamănă ceapa. 8 Clocitoare de pești. 9 Împletitură din nuiele de dimensiuni reduse, folosită în diferite scopuri gospodărești precum uscarea fructelor, afumarea peștelui, depozitarea sau transportarea unor lucruri etc. 10 (Îvp) Pătul. 11 Împletitură de nuiele cu care se dublează sau se prelungesc loitrele și fundul căruței, carului, trăsurii etc. 12 (Pop) Loteț de bătut porumbul. 13 (Îe) A bate (sau a face) ~ A snopi pe cineva în bătaie. 14 (Pop) Împletitură de nuiele cu care se acoperă un bordei. 15 (Pex) Bordei. 16 (Pop) Hăitaș. 17 (Pop) Cursă de prins păsări. 18-19 (Pop) (Perete sau) podea de hambar. 20 (Pex) Șopron. 21 (Pop) Gard mobil folosit la stână Si: leastă. 22 (Buc; Trs) Mătură cu coadă lungă folosită la alegerea plevei de grâu Si: feleritoare, vânturătoare. 23 (Reg) Ușă la strungă. 24 (Mol) Despărțitură a stânii unde se depozitează cașul. 25 (Trs; Mol) Poartă a curții. 26 (Reg) Șireaglă. 27 (Reg) Desiș într-o pădure Si: mărăciniș, (reg) huceag. 28 (Reg; îe) A face (sau a turna ori a rămâne) ~ A culca o plantă cultivată la pământ Si: a strivi. 29 (Îae; fig) A ucide. 30 (Îe) A fi (sau) a se face (beat) ~ A se îmbăta foarte tare. 31 Desiș format din ramurile bogate ale unui arbore. 32 (Îvp) Broderie. 33 (Îvp) Podoabă împletită din mărgele sau cusută cu fir, bani, pietre prețioase etc. pe o bandă de pânză, purtată de femei pe cap sau la gât. 34 (Dob; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 (Dob; art.) Melodie după care se execută acest dans.

VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din scr. vrša.

JUVÉLNIC ~ce n. 1) Unealtă de pescuit în formă de coș sau de sac, confecționată din plasă sau din nuiele. 2) Construcție în formă de îngrăditură (din scânduri, nuiele etc.), făcută în apă pentru a păstra viu peștele prins. /Orig. nec.

ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.

VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

SÉTCĂ (< rus.) s. f. Unealtă de pescuit (în special pentru scrumbie și cegă) formată dintr-o plasă mare (cu lungimea de 20-50 cm și lățimea de 1,5-5 m) confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți.

alamán sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: nct] Unealtă de pescuit dintr-un sac central cu mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.

VÂRȘĂ ~e f. Unealtă de pescuit, constând dintr-un coș în formă de pâlnie, confecționat din plasă sau din nuiele. [G.-D. vârșei] /< sb. vrša

VÎ́RȘĂ, vîrșe și vîrși, s. f. Unealtă de pescuit în formă de capcană, alcătuită dintr-un sac (făcut din plasă, v. vintir, sau din nuiele de răchită împletite) întins pe mai multe cercuri, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pîlnie. Pe cînd lucea luna pe negurile Șiretului, eu vegheam lîngă vîrșe, pe malul apei, cu oameni vechi. SADOVEANU, O. III 430. Arternie are vîrși cu care prinde pește. STĂNOIU, C. I. 6. Se înfățișează și Ivan... cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vîrșă. CREANGĂ, P. 305.

crâsnic² [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кpъcтъ „cruce”, bg кpъcтник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

igliță sf [At: CARAGIALE, M. 308 / V: ~țe, ing~ / Pl: ~țe / E: srb iglica „ac mic”] 1 (Mun) Ac mare cu vârful în formă de cârlig, cu care se fac dantele Vz croșetă. 2 (Pes) Instrument de împletit năvoade Si: suveică de plasă. 3 (Pes) Prăjină cu care se împing pe sub gheață frânghiile năvodului. 4 (Reg) Scândurică îngustă, scobită la ambele capete, pe care se deapănă ața și cu care se formează și se înnoadă ochiuri de plasă. 5 (Reg) Furculiță fixată de capătul unei prăjini, cu care se pescuiește. 6 (Reg) Balustradă a scării.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee.

POSĂDÍRE, posădiri, s. f. (Reg.) Montarea plaselor pescărești pe frânghii sau pe odgoane, în vederea confecționării diverselor unelte de pescuit. – Din posădi.

POSĂDÍRE, posădiri, s. f. (Regional) Montarea plaselor pescărești pe frînghii sau pe odgoane în vederea confecționării diverselor unelte de pescuit.

avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare].

PESCUIT. Subst. Pescuit, pescărie (înv. și reg.), pescărit (reg.); arta pescuitului, halieutică; pescuire, undire, undit, năvodire (rar), năvodit, văpăit (reg.). Pescar, pescăraș (dim., rar), pescuitor, măjar (înv. și reg.), undițar (rar), muscar, năvodar, setcar (reg.), orier (rar), zătonar (reg.), vîrșar, vintiragiu; păraș (reg.); păstrăvar. Unelte de pescuit: Undiță, undișoară (dim.), spining, lansetă; mulinetă; cîrlig, hapcă, pripon, zancă (reg.); carmac, perimet, periteag, visilă (reg.); ostie, timleac, harpon; plasă pescărească, orie, zăgaștină (reg.), plavă, mreajă, plopovăț (reg.), rară (reg.), setcă (reg.), avă, tifan; lăptaș; năvod, talian (reg.); reșcă, tîrboc; opritoare; prostovol, năpastă (reg.), plașcă (reg.), trandada; voloc, volocel (dim.); leasă, selnic; crîsnic, halău (reg.), năpatcă (reg.); minciog, meredeu (reg.), ciorpac; sirec (reg.), radină (reg.); vîrșă, vintir, țăpoiacă (reg.); țiclă. Pescărie, păstrăvărie. Piscicultură. Piscicultor. Adj. Pescăresc, de pescărie, de pescuit. Vb. A pescui, a undi, a năvodi (rar), a prinde pește; a arunca undița, a arunca harponul, a arunca plasa; a întinde toana (năvodul, mreaja), a închide toana. Adv. Pescărește. V. pești.

KIRIBATI, Republica ~ (Republic of ~), stat insular în Pacificul Central (Oceania), situat de o parte și de alta a Ecuatorului; 811 km² (supr. insulelor); 77,9 mii loc. (1996). Limba oficială: engleza; limba uzuală: gilbertana. Religia: creștină (catolici 52%, protestanți 41%), bahai. Cap.: Baikiri. Localit. pr.: Abaokoro, Bikinebeu și Betio (pe ins. Tarawa). Terit. este alcătuit din 3 arh. coraligene (Gilbert, Phoenix și Line) și ins. Banaba (Ocean) din arh. Gilbert, de origine vulcanică (81 m alt. max.), răspândite toate pe c. 5 mil. km². Climă ecuatorială, cu temp. medii anuale ridicate (27°C) și precipitații ce variază între 1.000 mm în atolii sudici și 2.000-2.500 mm în cei nordici ai arh. Gilbert. Vegetație de cocotieri și pandanus. Economia statului, bazată pe expl. depozitelor de fosfați (epuizate la sfârșitul anilor ’80) de pe ins. Banaba și Christmas (Kiritimati), care asigurau peste 50% din veniturile țării și 80-90%din exporturi, se axează pe drepturile de pescuit (vândute Japoniei), veniturile salariaților ce lucrează la minele din Nauru sau ca marinari, ajutorul extern și „fondul de rezervă” plasat în Australia, rezultat din prof. de fosfați. Agricultura se bazează pe culturile arborescente (50% din supr. țării): cocotieri (copra reprezintă peste 90% din valoarea exportului), pandanus, arborele de pâine, banane, papaya, taro, legume. Se cresc porcine. Pescuit intens (în principal thon). Căi rutiere: 640 km. Aeroportul Bonriki (arh. Gilbert). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Export: copra, pește. Import: produse agro-alim., bunuri de consum, mașini și echipament de transport. – Istoric. Populate încă din sec. 13 de micronezieni, insulele au fost descoperite și explorate de navigatorii britanici John Byron (1765), James Cook (1777), Thomas Gilbert, John Marshall (1788) și căpitanul american Edmund Fanning (1798). Protectorat britanic din 1892, ins. Gilbert devin, în 1916, împreună cu ins. Ellice (Tuvalu), colonie a Coroanei. În timpul celui de-al doilea război mondial sunt ocupate de japonezi (dec. 1941-nov. 1943), atolul Tarawa fiind, în 1943, scena unuia dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului din Oc. Pacific. Eliberate de forțele navale americane, dobândesc (1 ian. 1972) statutul de colonie separată, sub denumirea de Gilbert și Ellice. În urma referendum-ului din 1974, se separă administrativ de ins. Gilbert, sub denumirea de Tuvalu (1976). Ins. Gilbert își dobândesc autonomia internă în 1977, iar în 1979 își proclamă independența, ca membru în Commonwealth, sub numele de K. Republică prezidențială, potrivit Constituției din 12 iul. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de președinte și un guvern numit și condus de acesta.

HELSINGØR [hélseŋö:r], oraș în Danemarca (Sjæland), la N de Copenhaga, port la str. Øresund; 57,4 mii loc. (1996). Constr. navale. Ind. chimică, textilă, a cauciucului și a berii. Pescuit. Este legat prin feribot de orașul suedez Helsingborg. Biserici gotice. Muzeu. Aici se află castelul Kronborg (1574-1585), unde W. Shakespeare și-a plasat acțiunea tragediei „Hamlet”. Se mai numește Elsinore.

cercálă² sf [At: ANTIPA, P. 114 / Pl: ~le / E: cerc] 1 Unealtă în formă de sac. 2 Unealtă pentru pescuit, constând în două nuiele îndoite în formă de arcuri, așezate cruciș și legate la mijloc, de capetele cărora se prinde o plasă pătrată Si: crâsnic de-mână (sau fără coadă), crâstaș fără coadă, ghelbereu.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ.

comehér, -e, s.n. – Plasă dreptunghiulară ale cărei colțuri sunt prinse de capetele a două corzi de nuiele groase de alun sau răchită, dispuse cruciș. Introducerea comeherului în apă se făcea cu o prăjină sau cu o furcă de lemn. Cu comeherul se pescuia atunci când apa era mare (Șainelic 1986: 47). – Et. nec.

comehér, comehere, (comher), s.n. – (reg.) Plasă dreptunghiulară ale cărei colțuri sunt prinse de capetele a două corzi de nuiele groase de alun sau răchită, dispuse cruciș. Introducerea comeherului în apă se făcea cu o prăjină sau cu o furcă de lemn. Cu comeherul se pescuia atunci când apa era mare (Șainelic, 1986: 47). – Et. nec.

coș³ sn [At: PSALT., 168/5 / Pl: ~uri / E: vsl кoшь] 1 Obiect portativ de diferite forme, cu sau fără mânere, din papură sau din nuiele împletite, în care se păstrează sau se cară provizii sau obiecte Si: (reg) corfa, coșară (1), coșarcă (1), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 2 Conținutul unui coș³ (1) Si: (reg) corfă, coșară (2), coșarcă (2), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 3 (Pex; șîs ~ de gunoi) Coș^J (1) sau cazan din material plastic, tablă etc. pentru depozitarea gunoiului. 4 (Îe) A arunca la ~ A renunța la păstrarea unui obiect lipsit de valoare. 5 (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat la înălțime pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să treacă mingea pentru a se marca un punct. 6 Punct marcat la baschet. 7 (Îs) ~ propriu Coșul³ (5) echipei proprii, care trebuie apărat. 8 (Îs) ~ advers Coșul³ (5) echipei adverse, în care trebuie introdusă mingea. 9 (Îe) A reuși ~ul A reuși să marchezi un punct. 10 (Spc) Unealtă de pescuit pentru prinderea peștilor mici, împletită din nuiele de răchită sau de mlajă, având diferite forme și dimensiuni Si: coșarcă (5), cutița-lesei, leagăn, spele, târnog, vârșă, vintire. 11 (Spc; îs) ~ de raci Unealtă din nuiele pentru prinderea racilor. 12 (Rar) Stup. 13 Împletitură de nuiele umplută cu pământ sau cu bolovani, folosită la construirea unor diguri contra inundațiilor sau în fortificații provizorii contra proiectilelor Si: coteț. 14 (Reg) Coșar¹ (7). 15 Ladă mare de nuiele sau de scânduri în care se păstrează cereale Si: hambar, sâsâiac, tron. 16 (Înv) Coșciug. 17 Împletitură de nuiele care se așază pe loitrele unui car, când se transportă legume, fructe, cereale etc. Si: coșar¹ (9). 18 (Pex) Platformă a căruței care seamănă cu o ladă și care servește la transportul diferitelor materiale. 19 (Lpl) Cele două funduri împletite care se pun la căruță numai când se transportă lucruri mărunte Si: chelnă, codirlă. 20 Dric. 21 Acoperiș de pânză sau de piele al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge Si: burduf cobâră, coviltir, podit. 22 Parte a morii de forma unei pâlnii mari în care se toarnă grăunțele de măcinat. 23 (Pop; îe) A băga (sau a turna) în ~ A căpăta rând la moară. 24 (Îae) A începe să macini. 25 (Fig; îae) A-ți veni rândul să faci ceva. 26 (Înv; îe) I-a căzut (sau i-a picat) din ~ A sărăcit. 27 (Înv; îe) A Ie lua din ~ A începe să piardă din noroc. 28 (Înv; îae) A da de mare necaz. 29 Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. 30 Ladă a teascului în care se toarnă boabele de struguri și se strivesc. 31 (Pex) Coșar¹ (10). 32 (Pex) Plasă pe care se îmblătește. 33 Cilindru făcut din coajă de brad și legat cu sfori de tei în care baciul pune brânză sau caș la dospit. 34 Îmbrăcăminte în care se pun penele unei perne. 35 Colac al fântânii Si: ghizd. 36 (Mol; înv; îs) ~ de piatră Unitate de măsură a pietrei egală cu un stânjen sau 4 fârtaie. 37 (Trs; Țes) Urzitor. 38 Cavitate prin care trece fumul din sobă spre a ieși în afara casei Si: horn. 39 Parte de deasupra vetrei țărănești, sprijinită de stâlpi, care trage fumul spre a-l elimina Si: bageac, buduroi, fumar, hogeac, horn, urloi. 40 Construcție deasupra acoperișului, pe unde iese fumul din sobe. 41 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul la un vapor cu aburi. 42 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul unei locomotive cu aburi. 43 (Pex) Conductă pe unde sunt evacuate gazele de ardere dintr-o instalație cu focar. 44 (Pop; îla) Tras pe ~ Murdar. 45 (Fam; îe) A șters ~ul A pățit-o. 46 (D. oameni; pop; îe) Parcă-i pus pe ~ Este (foarte) slab. 47 (Pop; îae) Pare afumat. 48 (Atm; îs) ~ul pieptului Torace. 49 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi puternic. 50 (Îae) A fi sănătos. 51 (Pop; îe) A rupe pe cineva în ~ A-i trage cuiva o bătaie strașnică. 52 (Pop; îe) A se rupe în ~ A munci cu sârguință. 53 (Pop; îe) A fi rupt (sau fript) în ~ A fi foarte flămând. 54 (Îae) A fi prăpădit de foame și de sete. 55 (Pex) Carapace a racului.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuieie, papură, rafie etc., cu sau fără torți, servind la transportarea diverselor obiecte. V. paner, coșniță, coșarcă. Cărau de la Constanța și din capitală trufandale în coșuri de papură. PETRESCU, Î. 1 8. Țăranii și țărăncile... au adus coșuri cu legume, fructe, flori. SAHIA, U.R.S.S. 161. Să nu lăsați vătaful să ia dijma cu coșul boieresc; să dați dijma cu același coș cu care luați partea noastră. SP. POPESCU, M. G. 23. Îi așeza merinde în coș, sub care puse primeneli. ISPIRESCU, L. 395. ♦ Conținutul unui asemenea obiect. Să-mi dai două coșuri de alune. ȘEZ. IV 171. ♦ (Adesea determinat prin «de hîrtie») Cutie sau coș în care se aruncă hîrtii lipsite de valoare, resturi etc. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a înlătura, a lepăda, ca fiind lipsit de valoare. 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc. făcută din împletitură de nuiele sau mlajă, servind la prinderea peștilor mici. Așeza omul în niște bălți ca acestea ba niște... coșuri, ba niște cotețe. SADOVEANU, Î. A. 109. Săracii din Dorohoi se hrănesc cu pește din Iezer, avînd dreptul... de a prinde pește cu cotețe, coșuri, afară de năvoade. I. IONESCU, D. 56. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă, prin care trebuie să treacă mingea pentru a se înregistra un punct. 4. Parte a unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. Cînd n-avea de lucru la coșuri, se trăgea într-un colț și se lăsa să-l fure somnul. SLAVICI, V. P. 92. Turna deasupra-n coș Grîu mărunțel de cel roș. ALECSANDRI, P. P. 390. ♦ Pîlnie piramidală la mașina de treierat în care se bagă snopii spre a fi treierați. La coș, pe batoză, e munca cea mai grea. PREDA, Î. 21. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe un car, pe o căruță etc. cînd se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperămînt de piele sau de pînză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strînge cu ajutorul unui dispozitiv; (Mold.) poclit. Picurii [de ploaie] bombăneau în coșurile trăsurilor. C. PETRESCU, Î. II 158. Comăneșteanu scoase capul de sub coșul trăsurii și se uită la ferestrele luminate. D. ZAMFIRESCU, R. 17. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. 7. (Adesea determinat prin «al pieptului») Cavitatea toracică; torace. Simți, o căldură ș-o amărăciune în coșul pieptului. SADOVEANU, P. S. 100. Mă doare în coș și parcă mi se îneacă sufletu. BUJOR, S. 75. În coșul pieptului simțea o durere grea și îndesată care-i curma viața. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ◊ Expr. A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte, flămînd. Așteptau cu neastîmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete. CREANGĂ, P. 261. (Regional) A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. Luminată împărăteasă! măria-ta ești tare în coș, și pe la noi nu-i obiceiul acela ca să se trimeată după moașă ca să ajute la născut. SBIERA, P. 109. 8. Canal îngust făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc. (v. horn); canal sau mic tub izolat prin care se evacuează fumul rezultat dintr-o ardere. Cîți nu sînt. din aceia care n-au văzut coșul fabricii. SAHIA, N. 31. Amîndoi s-au oprit, privind cu admirație un vapor cu două coșuri, ancorat pe malul opus. BART, E. 94. Două scînteioare se strecurară pe coș și picară în grădină. ISPIRESCU, L. 65. Să nu-i scoață pe ferestri, ci pe coș să-i tragă-n sus. PANN, P. V. II 37.

INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km²; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km²), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m³ lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î. Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus bazele Imperiului Marilor Moghuli (1526-1858), cu capitala la Agra și, ulterior, la Delhi, consolidat sub domnia lui Akbar (1556-1605), susținător al hinduismului. Perioada este caracterizată de o înflorire fără precedent a artelor. În 1600 este înființată Compania britanică a Indiilor Orientale, iar în 1664, Compania franceză a Indiilor Orientale. După încercările de implantare și expansiune ale portughezilor (Goa, Damān și Diu) și olandezilor (Kochi), care au creat mici colonii. I. a fost disputată între Franța (Pondichéry, Chandernagor) și Marea Britanie (Bombay, Calcutta, Madras), care reușește, în cele din urmă, începând din 1763, în urma Războiului de 7 Ani, să-și extindă stăpânirea asupra întregii I. Dominația britanică a contribuit la progresul și occidentalizarea I., dar, prin caracterul ei brutal, a provocat proteste și răscoale, dintre care cea mai importantă a fost Răscoala șipailor (1857-1859), reprimată sângeros. Pentru a face față nemulțumirilor, autoritățile britanice au declarat I. colonie a Coroanei (1858), condusă de un vicerege. Mișcarea de emancipare națională a înregistrat însemnate progrese, grație constituirii partidelor: Congresul Național Indian (1885) și Liga Musulmană (1906). După Primul Război Mondial, sub conducerea liderilor Congresului Național Indian, Mahatma Gandhi și Jawaharlal Nehru, mișcarea anticolonialistă s-a intensificat și diversificat (rezistență pasivă, boicotul produselor britanice etc.). Sub presiunea acestei mișcări, în 1935, britanicii au promulgat o Constituție (India Act) care acorda o oarecare autonomie; ulterior, Marea Britanie a fost constrânsă să admită independența I. (15 aug. 1947), pe care a divizat-o, însă, pe criterii confesionale, în dominioanele: Uniunea indiană, locuită de hinduși, și Pakistan, locuită de musulmani (Kashmirul devenind o sursă de tensiuni continue între cele două state). La 26 ian. 1950, I. s-a proclamat republică federală, rămânând membră a Commonwealth-ului. În anii confruntării dintre cele două blocuri militare (N.A.T.O.și Tratatul de la Varșovia), I. a fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării de nealiniere. În 1961 au fost incluse în statul indian coloniile portugheze Goa, Damān și Diu, iar în 1975 a fost inclus și fostul regat Sikkim. Aflat timp îndelungat la putere (din 1947, cu întreruperi, 1977-1980, 1989-1991), Congresul Național Indian, prin liderii săi, J. Nehru și fiica acestuia, Indira Gandhi, a reușit să facă din I. o țară democratică, datorită bunei funcționări a instituțiilor statului, în ciud existenței unui mozaic de limbi și dialecte (peste 200) și a rivalității dintre confesiunea hindusă (majoritară) și cea musulmană, și a decalajelor economice dintre reg. Deși potențialul economic al țării a progresat masiv, un mare număr de locuitori trăiesc în condiții materiale precare. Situația I. a fost agravată în interior de acțiunile separatiștilor sikh (care au asasinat-o pe Indira Gandhi), iar în exterior de conflictul cu China (1956, 1959, 1962), care a îmbrăcat forma unor războaie de frontieră, și cu Pakistanul (1947-1948, 1965, 1971), pentru stăpânirea Kashmir-ului. Asasinarea fiului Indirei, Rajiv Gandhi (1991), prim-min. (1984-1989), de către separatiștii tamili, a relevat amploarea mișcărilor subversive, dar nu a destabilizat regimul democratic, care nu a putut eradica însă corupția. Anii ’80-’90 au fost marcați de tensionarea treptată a vieții interne. Mișcări insurecționale, teroriste locale, cu tendințe secesioniste, s-au manifestat în Punjab, Assam, Jammu și Kashmir. În urma alegerilor parlamentare din 1993, 1996 și 1998, partidul Congresul Național Indian și-a pierdut supremația în defavoarea partidului de dreapta, Bharatiya Janata. În 1998, I. a realizat mai multe experiențe nucleare prin care și-a confirmat statutul de țară deținătoare a armei nucleare. Acțiunea a provocat repica imediată a Pakistanului și dezaprobarea din partea opiniei publice internaționale. Republică prezidențială potrivit Constituției din 26 ian. 1950. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral compus din Consiliul Statelor și Camera Poporului, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. V. Hindustan.

SÎN², (1, 2, 3, 5, 6, 7) sînuri, s. n., și (4) sîni, s. m. 1. Parte a cămășii (sau a bluzei) care acoperă pieptul, formînd deasupra brîului crețuri, și în care se pot ține lucruri ca într-o pungă; spațiul dintre piept și cămașă (sau bluză), la omul încins. Fata coborî repede în pivniță și ieși cu sînul plin de mere. SADOVEANU, E, 124. Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. Niculaie ia scrisoarea, o bagă în sîn și pleacă cu dînsa la București. GHICA, S. A. 32. Seara vii, seara te duci Și nimica nu-mi aduci, Fără sînul plin de nuci; Tu le-aduci, Tu le mănînci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sîn sau a vîrî pe dracu-n sîn = a ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sîn = a se înfiora de frică sau de spaimă. A fi (sau a umbla) cu frica în sîn v. frică. A sta (sau a fi) cu mîinile în sîn = a nu întreprinde nimic, a sta inactiv, a nu lucra. A stat cu mîinile-n sîn atîta vreme. GALAN, B. I 87. Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mîinile în sîn. REBREANU, R. I 113. A băga (pe cineva) în sîn v. băga (I 1). A umbla (sau a fi) cu crucea-n sîn = a fi bun, cucernic, evlavios; (ironic) a fi fățarnic, ipocrit. Prea erai cu crucea-n sîn!... Iertai pe ucenici, pe simbriași și pe pungașii ăia de calfe cînd prăpădeau lucrurile. DELAVRANCEA, O. II 340. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sînul lui Avram (sau, rar, al lui dumnezeu) = a trăi bine, fericit. Mi s-a părut că mă aflu în sînul lui dumnezeu. CREANGĂ, A. 68. A-și scuipa (sau a-și stupi) în sîn = a face gestul de a scuipa, prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. Alții mai fricoși își stupeau în sîn. CREANGĂ, P. 233. ♦ Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. Plasa rămîne aici încrețită și formează sînul... năvodului. ANTIPA, P. 464. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. Pe sînul lui Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre, limpezi și uimite – ochii miresei lui. id. N. 11. ◊ Fig. Niciodată el nu se simțise așa de dulce legănat pe sînul Brateșului. GANE, N. II 76. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci mărețe, vechi, nestrămutate Și-n cascade albe saltă pe-a lor sîn... ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Expr. (Rar) A muri cu zile-n sîn = a muri înainte de vreme. (Atestat în forma sin) Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin, În cetate, la Hotin? ALECSANDRI, P. II 106. 3. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. Cu sînul plin de un fel de orgoliu, pășea hotărîtă, împinsă de un avînt eroic. BART, E. 250. Sfetnicii rîdeau în taină de tot ce Craiul vorbea, Dar în sînul lor mînie fără de capăt ardea. COȘBUC, P. II 126. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sîn, Să vezi marea-i de mîhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu. EMINESCU, O. IV 21. Toată veselia din sînul tău să piară. ALECSANDRI, T. II 170. 4. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; cele două mamele ale femeii împreună. Nevasta se ridică în picioare, își pături pe ea catrința și-și strînse subt sîni bîrneața. SADOVEANU, B. 30. Sînii... tremură sub iile albe. REBREANU, I. 12. Părul ei cel galbăn ca aurul cel mai frumos cădea pe sînii ei albi și rotunzi. EMINESCU, N. 3. ◊ Expr. A fi bun ca sînul mamei = a fi foarte bun. ◊ Fig. Am trăit o mare parte din viața mea la sînul nevinovat al naturii. HOGAȘ, H. 106. 5. Locul din corpul femeii unde este zămislit și purtat copilul; pîntece. O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. ◊ Fig. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întăiași dată, din sînul adînc al apelor creațiunii. HOGAȘ, M. N. 179. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer, S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. Cînd nențeleasa natură, din sînu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor... Hotărăște deodată și felul scrierii lui? ALEXANDRESCU, P. 47. 6. Parte interioară, interior, mijloc, centru, miez, adînc. Mormîntul proaspăt, negru, primi în sînul lui, pentru vecie, trupul acela pe care marea îl respinsese, aruncîndu-l la țărm. BART, E. 258. Aerul răcoros, plin de miresme, ce se ridica din sînul codrilor, îi străbătea adînc în piept. GANE, N. I 87. Ne mînă mereu pe cîmpul de bătaie, în mijlocul vînătoarii, în sînul codrilor. ODOBESCU, S. III 135. Soarele se ridica măreț din sînul valurilor. ALECSANDRI, O. P. 312. ◊ (În legătură cu cuvinte exprimînd colectivități) În sînul... = între..., în..., în interiorul..., în mijlocul..., în rîndurile... Din sînul... = dintre..., din mijlocul... 7. (Învechit, și în forma sin, adesea determinat prin «de mare») Golf. Ostroave a mării Atlantice în sinul Mexicului, care ostroave la un loc se numesc Vest-India. DRĂGHICI, R. 32. Odată, într-o dimineață, ieșind un pescar cu luntrișoara sa la pescuit, după obiceiul mesăriei sale, și întrînd într-un sîn de marea, își aruncă mreaja sa, cu nădejde că va prinde ceva vînat. GORJAN, H. I 40. – Pl. și: (4 n.) sînuri (MACEDONSKI, O. I 60). – Variantă: (Mold.; învechit) sin s. n. și m.