VOLOC, voloace, s. n. Plasă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu cîte un băț gros, cu ajutorul cărora se întinde în apă. V. mreajă. Să nu cumva să vă mai vîrîți cu voloacele în iazul de la Miroslava. SADOVEANU, N. P. 358. Abia de mai ținea în ițele ei învechita haină a lăutarului, sămănînd mai mult a voloc decît a antereu. GANE, N. II 151. ♦ Mulțime compactă de pești sau, figurat, de oameni. Au înțesat tăriile codrului de dincolo de Șiret cu voloc de oameni. SADOVEANU, N. P. 66. Țăranii lui Tomșa făcuseră voloc și cercetau prin zăvoaiele Prutului pe fugari. id. o. VII 15. – Variantă: volog (ISPIRESCU, L. 179) s. n.