CIORPAC, ciorpace, s. n. 1. (Regional) Unealtă de pescuit, formată dintr-un săculeț, de plasă prins de un cerc de sîrmă, prevăzută cu coadă de lemn; mincioc. Se născuse pe apă, crescuse pe apă, învățase să mîie luntrea, să tragă cu ciorpacul, să spele puntea și să lege odgonul. DUNĂREANU, N. 100. Moșneagul... mereu lasă ciorpacul în apă și mereu îl scoate. DUNĂREANU, CH. 83. 2. Căuș cu coada lungă, linguroi folosit mai ales la stînă.