tocălie sf [At: MUMULEANU, C. 149/9 / Pl: ~ii / E: toacă + -ălie] 1 (Reg) Morișcă de lemn care, învârtită de vânt sau cu mâna, produce un zgomot, speriind păsările din lanuri sau din vii Si: (reg) tocănitoare (2). 2 (Reg) Toacă (2). 3 (Mun; Olt) Unealtă alcătuită dintr-un cârlig înfipt într-un mâner, cu ajutorul căruia se răsucesc nojițele și funiile. 4 Piesă de lemn cu crestături de care se oprește slobozitorul războiului de țesut, ca să nu se demleze sulurile Si: (reg) cățel, cordenci, piedică, proptar, răzuș. 5 (Reg) Bucată de lemn ușor, care se leagă de partea de sus a plasei de pescuit, pentru a o susține la suprafață Si: plută.