TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DELICAT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingaș, subțirel, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori, nuanțe) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate bună (în ceea ce privește finețea materialului și a execuției). ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă, subtilitate; gingaș. – Din fr. délicat, lat. delicatus.

STRIDENT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător, (franțuzism) criant. (Culori, nuanțe ~.)

ȚIPĂTOR adj. 1. v. strident. 2. intens, izbitor, strident, tare, violent, (rar) strigător, (franțuzism) criant. (Culori, nuanțe ~oare.)

AUTOTIPIE s.f. (Poligr.) 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și de lumină fiind redate prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. V. similigravură. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [<fr. autotypie].

TINCTURĂ s.f. Medicament lichid obținut prin dizolvarea unor substanțe (extrase din plante) în alcool sau în eter. ♦ (Fig.) Nuanță, culoare, coloratură. [< lat. tinctura, cf. fr. teinture].

TONAL, -Ă adj. (Muz.) Referitor la tonuri, la tonalitate. ◊ Sistem tonal = sistem al tonurilor. ♦ (Pict.) Referitor la tonul sau la nuanța culorilor. [Cf. fr., engl. tonal].

AUTOTIPIE s. f. procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind reduse prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. ◊ clișeul obținut. (< fr. autotypie)

TENTĂ s. f. 1. amestec, în diferite proporții, de apă și tuș sau orice alt colorant, folosit pentru a reda nuanța dorită într-o colorație. 2. (fig.) nuanță, culoare. 3. strat de culoare omogen, aplicat pe un suport. (< fr. teinte)

TINCTURĂ s. f. 1. medicament lichid obținut prin dizolvarea în alcool sau eter a unor extrase din plante, din organe de animale sau din minerale. 2. (fig.) nuanță, culoare; coloratură. (< lat. tinctura)

TONAL, -Ă adj. 1. (lingv.) referitor la ton. ♦ accent ~ = accent de înălțime. 2. (muz.) referitor la tonuri, la tonalitate. ♦ sistem ~ = sistem al tonurilor. 3. referitor la tonul, la nuanța culorilor. (< fr. tonal)

TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

AUTOTIPIE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu pentru tipărit într-o singură culoare, nuanțele de umbră și lumină fiind redate prin puncte sau (mai rar) prin linii. V. similigravură. 2. Clișeu în zinc sau alamă, sau reproducerea însăși a acestui clișeu, obținută prin procedeul arătat mai sus.

DELICAT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. Fin, gingaș, subțirel, grațios; p. ext. de calitate aleasă. Băiatul creștea ca o floare delicată într-o seră. VLAHUȚĂ, O. AL. II 20. Picioarele... [calului] era atît de delicate, încît păreau că numaidecît or să se frîngă. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ (În opoziție cu robust, viguros) Slăbuț, plăpînd, șubred. V. debil. Căpitanul Floroiu, puțintel, delicat și cu fața blondă. CAMIL PETRESCU, U. N. 10. [Era] de o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. 2. De calitate bună (în ce privește finețea materialului și a execuției). Te vedeam pe d-ta, îmbrăcată în mantie de călătorie... cu încălțăminte delicată. GALACTION, O. I 459. (Poetic) Ploaia cade potolit și rar, Țesînd o delicată broderie Pe pata albă a unui felinar. CAZIMIR, L. U. 56. ♦ (Despre nuanțe, culori) Discret, atenuat, nu prea pronunțat. Trăsurile feței [erau] de o paloare delicată, umedă, strălucită. EMINESCU, N. 39. 3. (Despre mîncări, băuturi, parfumuri etc.) Fin. Înălță nasul său fin ca să primească adierile delicate ale florilor și ale mării. SADOVEANU, Z. C. 269. [Grangurul] cu drept cuvînt este socotit în Francia ca una din cele mai delicate îmbucături ornitologice. ODOBESCU, S. III 32. 4. (Despre oameni și despre sufletul, manifestările, calitățile lor; în opoziție cu grosolan) Ales, distins, fin. Are sufletul delicat și inimă bună. IBRĂILEANU, A. 38. Delicatul poet al «Subțiricăi din vecini». GHEREA, ST. CR. III 385. ♦ (În opoziție cu brutal, dur) Plin de atenție, de grijă, lipsit de asprime, de brutalitate; prevenitor. Purtare delicată. ▭ Tu singur ești bun... inteligent și delicat. CAMIL PETRESCU, T. II 20. Mi-a reproșat apoi o mulțime de gesturi nedelicate. id. U. N. 211. ◊ (Adverbial) Îmi pare bine de cunoștință, a răspuns plotonierul-major... înapoindu-i delicat hîrtiile. SADOVEANU, P. M. 250. Vru totuși să-i spuie ceva ca să-l concedieze delicat. REBREANU, R. I 90. 5. (Despre chestiuni, probleme, situații) Care cere mare luare-aminte, băgare de seamă, prudență, rezervă; greu de rezolvat, anevoios, gingaș. V. penibil. L-ai pus într-o situație foarte delicată. CAMIL PETRESCU, T. I 36. Pricina e delicată. ALEXANDRESCU, P. 97.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj. 1. Care nu mai trăiește; decedat, defunct, răposat. O palmă îi trase... și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Nu știți că mătușa-i moartă, de cînd lupii albi.? CREANGĂ, P. 23. Cînd a venit doctorul îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A se face mort îu păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a face pe nevinovatul. Să vă faceți moarte-n popușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. A o lăsa moartă în păpușoi = a o lăsa încurcată, a o lăsa baltă; a abandona. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva; a fi doritor sau ahtiat de (sau după) ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II 452. A fi mai mult mort (decît viu)... = a fi istovit, prăpădit (de oboseală, de boală, de frică etc.). Robinson... de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10. Nici mort sau mort-tăiat = cu nici un chip, sub nici un motiv. N-ați vrea să plecați de aici? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I 109. Dar noi aveam poruncă de la Miloradovici, morți-tăiați să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. Împăratul.. dete poruncă ca, mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. N-am încotro; mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. A cădea mort = a muri. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări exprimînd o senzație fizică sau o stare sufletească, arată că acestea sînt simțite foarte intens) Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II 20. Trecui valea mort de sete. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. ◊ (Pe lîngă un adjectiv, în comparații eliptice, cu valoare de superlativ) Eram ostenit mort, abia isprăvisem șira. PREDA, Î. 20. ◊ Expr. Beat-mort sau mort (de) beat v. beat. A umbla (sau a se ține) mort după cineva (sau ceva) = a umbla mult pentru a obține un lucru rîvnit, a persevera, a se zbate. ◊ (Substantivat) Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poartă. CREANGĂ, A. 14. Din inimă-i pămîntul la morți să deie viață. EMINESCU, O. I 94. Ce aveți în car? – Un mort. NEGRUZZI, S. I 31. Morții cu morții și viii cu viii. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se zice cînd un lucru e pierdut definitiv, cînd nu mai e nădejde să-l recapeți. Ce-a făcut a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. A umbla ca după mort = a umbla încet. ♦ Apa morților v. apă. ◊ Compus: (fluture) cap-de-mort = specie de fluture mare, care are pe spate o pată brună, asemănătoare cu un craniu; strigă. ♦ (Pe lîngă verbele «a dormi», «a adormi») Fără să-și dea scama de ce se întîmplă; dus. Dormea mort. îl zgudui, îl scutură. ISPIRESCU, L. 370. Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 2. (Despre părți ale corpului) Paralizat, înțepenit. O mînă iese afară, degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II 88. ◊ Os mort = excrescență cartilaginoasă, nedureroasă, pe corp (mai ales la cai), provenită de obicei dintr-o lovitură. (Popular) Carne moartă = carne care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificații nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit. Construite din materiale moarte, ele [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, C. O. 238. -4- (Despre lucruri aflate de obicei în mișcare) Nemișcat, încremenit. Aerul era tot acela, mort, nemișcat, fierbinte. DUMITRIU, V. L. 115. Pustiul tace, aerul e mort. EMINESCU, N. 46. ◊ (Mil.) Unghi mort = loc de pe distanța de tragere a unei arme de foc pe care nu-l poate atinge proiectilul. (În pictură) Natură moartă v. natură. ♦ Liniștit, lipsit de zgomot. Îl treziră bătăi în poartă în puterea nopții, în ceasurile tîrzii și moarte dinspre dimineață. DUMITRIU, V. L. 67. ♦ (Despre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în care nu se întîmplă nimic deosebit. 5. Fig. (Despre culori, nuanțe etc.) Fără strălucire, mohorît. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecind cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. 6. (În expr.) Limbă moartă = limbă care a încetat a mai fi mijloc de comunicare. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I 140. Timp mort (mai ales la pl.) = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui să lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Inventar mort v. inventar. Linie moartă = linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru garare. Literă moartă v. literă. A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. (Despre persoane) A fi (a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai îndeplini sarcini de răspundere, a nu mai juca un rol de seamă.

UMBRIRE, umbriri, s. f. Acțiunea de a (se) umbri și rezultatul ei; umbră. O! brazii mei, veniți în vale, Veniți cu mine-n orice loc Și răspîndiți pe a mea cale Umbriri și visuri de noroc. ALECSANDRI, P. III 407. ◊ (Poetic) Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. ♦ Fig. Adăpost, ocrotire. Părăsise țara împreună cu alte familii, spre a scăpa de tirania otomană, și trecuse în Puglia, supt umbrirea craiului Spaniei. BĂLCESCU, O. II 268. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. Obrajii gălbejiți și supți căpătaseră o umbrire vineție, lucioasă. MIHALE, O. 511.

VOPSEA, vopsele, s. f. (Și în forma văpsea) 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid (apă, ulei etc.) și folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia. V. culoare. (Poetic) Jos s-așterne covorul văpsit cu mii de văpsele, Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele. HASDEU, R. V. 61. ◊ Expr. (Familiar) A ieși la vopsea = a o scoate la capăt, a ieși din încurcătură. Ne mai socotim mîine, duminică. Om vedea atunci cum ieșim la vopsea. PAS, L. II 52. ♦ Culoare folosită în pictură. Și mai dă-i, doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o smîngălească. ARGHEZI, V. 11. ◊ Fig. (Învechit) Alții au descris și vor descrie aceste întimplări mărețe, cu mai multă pompă, cu mai frumoase văpsele. ARHIVA R. I 120. Voi pune a mea silință Adevăru-a imita, Măcar în vorbele mele Să poci să găsesc văpsele. ALEXANDRESCU, M. 224. 2. (învechit) Culoare (1); nuanță. Ochii lui aveau încă o ușure văpsea de alb-albastru. NEGRUZZI, S. I 58. – Pl. și: vopseli (ISPIRESCU, L. 297). – Variante: văpsea, (învechit) văpseală (ALECSANDRI, P. II 19) s. f.

INTENS adj., adv. 1. adj. mare, puternic, strălucitor, tare, viu. (O lumină ~.) 2. adj. strălucitor, viu, (fig.) aprins. (Culori ~.) 3. adj. izbitor, strident, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.) 4. adj. puternic, răsunător, ridicat, tare. (Voce ~; zgomot ~.) 5. adj. puternic, răsunător, sonor. (Dangătul ~ al clopotului.) 6. adv. puternic, tare. (Inima îi bătea ~.) 7. adj. pătrunzător, puternic, tare, (livr.) penetrant. (Un miros ~.) 8. adj. aprig, mare, puternic, strașnic, tare, violent, zdravăn. (Un vînt ~.) 9. adv. bine, puternic, tare, vîrtos, zdravăn. (Plouă ~.) 10. adj. chinuitor, puternic, străpungător, violent, viu, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere ~.) 11. adj. acut, adînc, ascuțit, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O suferință morală ~.) 12. adv. mult, tare. (A suferit ~.) 13. adj. adînc, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 14. adj. puternic, viu, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 15. adj. febril, încordat, însuflețit, viu. (Ritm ~ de muncă.) erată

IZBITOR adj. 1. intens, strident, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. frapant, surprinzător, șocant, uimitor, (livr.) sesizant. (O asemănare ~.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, vădit. (Un adevăr ~.)

autotipie sf [At: SBIERA, F. S. 50 / P: a-u-to-ti-pi-e / Pl: ~ii / E: fr autotypie] 1 Procedeu fotochimic de executare a unui clișeu într-o singură culoare, nuanțele fiind redate prin descompunerea imaginii în puncte sau linii Cf similigr avură. 2 Clișeu obținut prin autotipie (1) Cf similigr avură.

STRIDENT adj. 1. discordant, disonant, distonant, nearmonios. (Sunete ~.) 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

ȚIPĂTOR adj. 1. strident. (Un glas ~.) 2. intens, izbitor, strident, tare, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

VIOLENT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpînit, (fam. fig.) belicos. (De ce ești atît de ~?) 2. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, salbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 3. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 4. adj. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O înfruntare ~.) 5. adj. aprig, înverșunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticește. (Îl apucă ~ de mînă.) 7. adj. brutal, forțat, silnic. (Mijloace, măsuri ~.) 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieșire ~.) 9. adj. aspru, brutal, greu, tare, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 10. adj. vehement, viguros, virulent. (Un protest ~.) 11. adj. chinuitor, intens, puternic, străpungător, viu, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere ~.) 12. adj. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, viu. (O suferință morală ~.) 13. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, sălbatic. (O pasiune ~ îl măcina.) 14. adj. aprig, intens, mare, puternic, strașnic, tare, zdravăn. (Un vînt ~.) 15. adj. intens, izbitor, strident, tare, țipător, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

delicat, ~ă a [At: BELDIMAN, A. 14/3 / V: (înv) delecat, dilicat / Pl: ~ați, ~e / E: fr délicat] 1 (D. probleme, situații etc.) Care cere mare prudență și subtilitate. 2 (D. ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Grațios. 3 (Pex) Fragil. 4 (Pan; d. plante și părți ale lor) Plăpând. 5 (Îoc robust) Șubred. 6 (D. lucruri) De calitate bună. 7 (D. culori, nuanțe) Discret. 8 (D. mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin. 9 (D. oameni și d. manifestările lor) Plin de atenție. 10 Politicos.

discret, ~ă [At: HELIADE, D. J. 43/15 / Pl: ~eți, ~e / E: fr discret] 1 a (D. oameni) Care știe să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredințat. 2 a (D. oameni) Rezervat în vorbe, în fapte și în acțiuni Si: reținut. 3-4 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1-2). 5 a (Fig) Care nu atrage atenția. 6 a Care este abia perceptibil (datorită intensității, dimensiunii). 7 a Distins. 8 a Sobru. 9 a (D. nuanțe, culori) Care este puțin intens Si: delicat, pal. 10 a (D. locuri) Izolat și liniștit. 11 smf (Îvr) Călugăr sau călugăriță care făcea parte dintr-un discretoriu (1). 12 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care este alcătuit din elemente separate, distincte. 13 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care variază în salturi Si: discontinuu (2).

mort, moartă [At: COD. VOR. 98/3 / Pl: ~rți, moarte, (reg) ~uri / E: ml mortuus] 1 a (D. ființe) Care nu mai trăiește Vz decedat, defunct, răposat. 2 a (Îlv) A cădea sau a rămâne ~ pe loc sau, reg, din picioare A muri subit. 3 a (Îe) (A fi) mai mult ~ decât viu sau a fi (pe) jumătate ~ A fi într-o stare de epuizare maximă din cauza fricii, a bolii etc. 4 a (Îe) A fi ~ după... sau fără...) A ține foarte mult la... 5 a (Îae) A dori foarte mult să obțină, să aibă... 6 a (Îae) A fi foarte îndrăgostit de... 7 a (Îe) A umbla sau a se ține ~ după... A depune toate eforturile pentru a obține ceva. 8 a (Îae) A-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. 9 a (Îe) A umbla după (a căuta) potcoave de cai ~rți sau a umbla după (ori a căuta) cai ~rți, să le iei potcoavele A umbla după lucruri fără valoare, după himere. 10 sm, a (Îe) A se face ~ (sau a face pe ~ul) în păpușoi A se face că este neștiutor sau neimplicat în legătură cu un lucru, cu o întâmplare etc. 11 a (Îe) A o lăsa moartă în păpușoi (sau, rar, în cânepă) A lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. 12 a (Îe) A rămâne sau a ședea moartă A rămâne pe loc, a nu progresa. 13 a (Îlav) Mort-copt Cu orice preț Si: neapărat. 14 a (Îal) Vrând-nevrând. 15 a (Îal) Cu chiu cu vai. 16 a (Îlav) Nici ~ sau (rar) ~ tăiat Cu nici un chip. 17 a (D. persoane; îla) ~ de viu sau ~ pe picioare Foarte slăbit. 18 a (Reg; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îal) Putred. 19 a (Reg, d. țesături etc.; îal) Rărit. 20 a (Îla) Beat ~ sau ~ de beat, (rar) ~-beat Foarte beat. 21 a (Îe) A dormi (sau a adormi) ~ A dormi profund. 22 a (Îs) Limbă moartă Limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. 23 a (Îs) Inventar ~ Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei întreprinderi. 24 a (Îs) Linie moartă Linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru gararea terenurilor. 25 a (Îe) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă A fi înlăturat ca necorespunzător dintr-un post de răspundere 26 a (Îae) A fi considerat inutil sau inutilizabil. 27 a (Îs) Unghi ~ Loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge proiectilul. 28 a (Îs) Punct ~ Poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse 29 a (Îe) A ajunge la un sau într-un punct ~ A fi în imposibilitatea de a găsi o soluție. 30 a (Îs) Timp ~ Lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul când ar trebui să lucreze. 31 a (îas) întrerupere neprevăzută a muncii. 32 a (Reg; îs) Fier ~ Fier de calitate inferioară. 33 a Colontitlu ~ Cifră care cuprinde numărul unei pagini, fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. 34 a (Mtp; reg; îs) Apă moartă Apă care este adusă din timpul când mortul era neîngropat. 35 a (Mtp; îcr apă vie, îas) Apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. 36 a (Îs) Mare moartă Mare în care nu trăiesc viețuitoare. 37 a (Reg; îs) Mămăligă moartă Fel de mâncare preparat din mămăligă și ulei Vz topșă. 38 a (Fam; d. aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 39 a (D. părți ale corpului) Cu funcțiile vitale total sau parțial oprite Si: țeapăn, inert. 40 a (Gmț) Mânușiță moartă cine mi te poartă? Taica burete Tup de părete Se spune copiilor de către oamenii mai în vârstă care se joacă cu mâna lor, legănând-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. 41 a (Reg; îs) Os ~ Excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor Si: exostoză. 42 a (Îs) Carne (sau piele) moartă Carne sau piele care se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. 43 a (D. plante) Uscat. 44 a (D. frunze) Veșted. 45 a (Fig; d. diverse obiecte, accentuând sensul de inanimat) Fără viață. 46 a (Fig) Încremenit. 47 a (Îs) Natură moartă Pictură care reprezintă obiecte, flori, fructe, vaze, cărți etc. gmpate sau aranjate într-un anumit decor. 48 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate, de zgomot. 49 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) În sau pe care nu se întâmplă nimic deosebit. 50-51 a (Fig; d. foc) (Lipsit de intensitate sau) stins. 52 a (Fig; d. noțiuni abstracte) Lipsit de orice valoare, de importanță. 53 a (Fig; d. culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire Si: șters. 54 smf Persoană care a murit Vz defunct, decedat. 55 smf Trup neînsuflețit al unei persoane, așezat în cosciug, pe catafalc sau înmormântat. 56 smp (Îe) ~rțil cu ~rții, viii cu viii Se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. 57 smp (Îe) A scula (sau a trezi, a deștepta) și ~rții (sau din ~rți) Se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. 58 sm (Îe) A mirosi a ~ A fi pe moarte. 59 sm (Îae; arg, în legătură cu o afacere) A fi pe punctul de a eșua. 60 sm (Reg; îe) A da cu ~ peste viu Se spune când se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. 61 sm (În legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”; îlav) Ca la ~ În număr mare. 62 sm (Îe) A umbla (sau a merge) ca după ~ A merge foarte încet. 63 smp (Îs) Ziua morților Zi anumită în calendarul creștin, a cărei dată variză după regiuni și confesiuni, când se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați Vz moș¹. 64 sm (Arg; îs) Locul ~ului Loc din mașină situat în față, lângă șofer. 65 sm (Pop) Cortegiu mortuar. 66 sn (Reg) Înmormântare. 67 sma (Reg) Joc obișnuit la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (1). 68 (îe) ~ul de la groapă nu se mai dezgroapă Se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat.

VĂPSEA s.f. (Mold.) Nuanță, culoare. Nuări. . . de aur, în toate feliurile de văpsele podobiți și frumoși. VARLAAM. Spicul părului și asămănarea văpselii, pre Vidră vreodată Breb să fie fost o dovedește ? CANTEMIR, IST. Curcubău pre ceriu în cîteva văpsele. N. COSTIN; cf. AETHIOPICA. Etimologie: sg. refăcut după pl. văpsele (< văpsi + suf. -eală).

MORT, MOÁRTĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu (mai) trăiește, care și-a încetat toate funcțiile vitale, care a murit. V. d e c e d a t, d e f u n c t, r ă p o s a t. Va cădea de năprasnă mortu. COD. VOR. 98/3. Muiarea. . . născuse un cocon mort. MOXA, 355/18. Iară Petrea Șutra [scris probabil după modelul slavon: mărtu] (a. 1600). IORGA, S. N. 56. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc, de va fi undeva vătămat sau și mort atuncea. . . va spune stăpînu-său. PRAV. 5. Au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în război. NECULCE, L. 105, cf. ANON. CAR. Au pețit pe . . . Amalia . . ., a tria fiică a mortului duca de Leihtenberg. AR (1829), 54¹/38. O turturică de lîngă soția moartă. CONACHI, P. 87, cf. ALEXANDRIA, 121/19. Pămîntul era acoperit de darmâturi și de trupuri moarte. RUSSO, S. 147. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I, 62, cf. 54. Aoleo ! . . . să mă fac că-s mort, ca să nu mă mînînce. ALECSANDRI, T. I , 458. Nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi ? CREANGĂ, P. 23. Lișițile, nefiind chioare nici moarte, au zburat. id. ib. 46. Chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile sale. ISPIRESCU, L. 41. E mort de-un veac. COȘBUC, F. 71, cf. 76, 77. Îl aștepta mereu pe bărbatu-său, deși i se spunea mereu că e mort. CAMIL PETRESCU, O. I, 17. Să mă vezi pe mine moartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 83, 152. Mai bine un cîine viu decît un leu mort. ZANNE, P. I, 378. (În imprecații) Îmi făcea semne să tac, că se-ntristează pasărea, întrista-s-ar mort ! ap. IORDAN, STIL. 321. ◊ (Ca termen de comparație) Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui. EMINESCU, N. 11. Hîrca i-a trimes laptele; și cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit, ca mort. CREANGĂ P. 97. Făclii s-aprindeți, căci un suflet Ca mort va fi atuncea pentru voi. DENSUSIANU, L. A. 107. F i g. Să fim morți păcatului și să fim vii lui Hnstos. CORESI, EV. 69. Oameni morți pentru societate și pentru omenie. CONTEMPORANUL, III, 573. Mă uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp . . ., ca inima mea moartă. EMINESCU, G. P. 99. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de față. id. O. I, 125. Trecutul mort se deștepta. SADOVEANU, O. I, 64. ◊ E x p r. A cădea (sau a rămîne) mort (pe loc sau, regional, din picioare) = a muri (subit). Va cădea de năprasnă morrtu. COD. VOR. 98/2. O palmă îi trase. . . și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Rămase mort pe loc. id. ib. 31. A căzut moartă din picioare. ȘEZ. IV, 182. (A fi) mai mult mort (decît viu) sau (a fi) (pe) jumătate mort = (a fi) într-o stare de sfîrșeală totală, de epuizare maximă (din cauza fricii, a bolii etc.). Robinson. . . de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10/11, cf. PONTBRIANT, D. Puterile îi slăbiră și sateliții tiranului ducîndu-l pe poarta curții mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I, 156. [Hoțul] își căută de treabă, lăsînd pe bietul Leuștean mai mult mort decît viu. GANE, N. III, 166. Eram amîndouă mai mult moarte decît vii. V. ROM. iunie 1954, 111. A fi mort după . . . (sau fără. . .) = a) a ține foarte mult la . . ., a dori foarte mult să obțină, să aibă . . . E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II, 452; b) a fi foarte îndrăgostit de . . . A umbla (sau a se ține) mort după. . . = a) a depune toate eforturile pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. Răducanu . . . se ținea mort după ea. CAMIL PETRESCU, O. II, 289. A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morți sau a umbla după (ori a căuta) cai morți, să le iei potcoavele v. p o t c o a v ă. (F a m.) A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic în legătură cu un lucru, cu o întîmplare etc., a face pe prostul. Să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13, cf. PAMFILE, J. II, 161, ZANNE, P. I, 265. A o lăsa moartă (în păpușoi sau, rar, în cînepă) = a renunța la ceva, a abandona ceva, a o lăsa încurcată, baltă. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Biata fată s-a speriat și era sâ-l reclame la minister, dacă directorul liceului n-ar fi rugat-o s-o lase moartă. I. BOTEZ, B. I, 213, cf. ȘEZ. II, 75, PAMFILE, J. II, 409, com. din PIATRA NEAMȚ. A rămíne (sau a ședea) moartă = a rămíne pe loc, a nu progresa, a nu se rezolva, a rămíne baltă. N-or mai ședea lucrurile tot așa moarte, cum sînt. CREANGĂ, P. 230. Afacerea a rămas moartă, SADOVEANU, O. IX, 413. Mort-copt = cu orice preț, neapărat; vrînd-nevrînd, cu chiu cu vai. După cinci zile de chin, mort-copt am sosit la Cahul. ALECSANDRI, T. 113. La crîșmă mort-copt trebuie să steie. CREANGĂ, P. 109. N-am încotro, mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. id. ib. 203. Morți-copți, trebuie să mergem înainte. GANE, N. II, 116. Mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. Mort-copt trebuie să mă duc. PAMFILE, J. II, 155. Nici mort sau (rar) mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un chip, cu nici un preț, în nici un caz. Nu te las nici mort data asta. ap. TDRG. Noi avem poruncă de la Miloradovici, morți-tăieți să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I, 109. N-ați vrea să plecați de aici ? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. O să-mi stai pă cap aci ? – Iaca așa. . . nici moartă nu plec ! CAMIL PETRESCU, O. III, 243. Mort de viu sau mort pe picioare = a) (despre persoane) foarte slăbit; b) (regional; despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) putred; rărit. Stamba asta e moartă de vie. CIAUȘANU, GL., cf. MAT. DIALECT, I, 231. ◊ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, dă sens superlativ unor senzații sau unor stări sufletești) Află boii nepăscuți și morți de foame. VARLAAM, C. 249. Mai morți de frică, au început a-și frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Vrei să mă găsești moartă de frică oare, cînd îi veni ? CREANGĂ, P. 132. Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II, 20. Iau merele, mort de sete cum sînt, și le mănînc. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Sînt mort de foame și trudă ! SADOVEANU, O. III, 162. Eram ostenit mort. PREDA, Î. 20. (E x p r.) Beat-mort sau mort de beat, (rar) mort-beat = foarte beat, Nalați, mort de beat, au îngenunchiat înaintea lui Apafi. ȘINCAI, HR. III, 118/26. Păzitoriul cu toți jurații sînt toți morți de beați. BĂRAC, 11/25, cf. PAMFILE, J. I, 128. Toți creștii zăceau. . . morți-beți pe jos. ȘEZ. VIII, 67. A dormi (sau a adormi) mort = a dormi (sau adormi) profund, adînc. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. Pe loc cade jos și adoarme mort. id. P. 215. Acesta dormea mort. ISPIRESCU, L. 370. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. Amețiți de limbe moarte. . . Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. 140. O limbă care a încetat de a mai fi mijioc de comunicare. . . devine limbă moartă, GRAUR, I. L. 24, cf. 20. Literă moartă v. l i t e r ă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Trecea la „inventarul viu și mort”. GALAN, B. I, 59. Linie moartă = linie de cale ferată care înfundă, servind numai pentru gararea trenurilor. (E x p r.) A fi (sau a se afla, a trece pe linie moartă) = a fi înlăturat (ca necorespunzător) dintr-un post de răspundere, a considerat inutil sau inutilizabil. Unghi mort = loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge.proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Se spune că sistemul a ajuns într-un punct mort. SOARE, MAȘ. 198. (E x p r.) A ajunge Ia un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, a fi în imposibilitate de a găsi o soluție. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui i lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Trebuie dusă lupta pentru întărirea disciplinei în muncă . . . contra timpilor morți, contra risipei timpului de lucru. LEG. EC. PL. 474. (Regional) Fier mort = fier de calitate inferioară. Cf. PAMFILE, j. II, 144, ALR SN II h 579. Colontitlu mort = cifră care cuprinde numărul unei pagini fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. Cf. V. MOLIN, V. T. 29, CV 1949, nr. 3, 34. Apă moartă = a) (regional, în superstiții) „apă ce este adusă din timpul cînd mortul era neîngropat”. MARIAN, Î. 277; b) (în basme; de obicei în corelație cu a p ă v i e) apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părți corpului unui om tăiat în bucăți. Să-mi aducă . . . apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete, CREANGĂ, P. 272. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Mare moartă = mare în care nu trăiesc viețuitoare. Cf. PONTBRIANT, D., LM. (Regional) Mămăligă moartă = fel de mîncare preparat din mămăligă și ulei. V. t o p ș ă. Cf. VICIU, GL. 58. ♦ (Familiar, despre aparate, motoare etc.) Care nu (mai) funcționează. 2. (Despre părți ale corpului; adesea prin exagerare) Cu funcțiile vitale total sau parțial pierdute; lipsit de vigoare; țeapăn, inert. Ea strînge c-o mînă mai de tot moartă La inima sa pe maică. DACIA LIT. 148/1. Capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv. EMINESCU, P. 50. O mînă iese afară – degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II, 88. îți lași mîinile moarte s-atîrne peste pat. COȘBUC, S. 45. Se oprea deseori pierdută, cu brațele moarte, cu ochii aiurea, fără să vadă și fără să audă. REBREANU, I. 378. Ai să rămîi cu o mînă moartă sau cu un picior țeapăn. ARDELEANU, V. P. 187. (Glumeț) Mânușiță moartă cine mi te poartă ? Taica burete Tup de părete, se spune copiilor de către oamenii mai în vîrstă care se joacă cu mîna lor, legănînd-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. Cf. ZANNE, P. III, 289. ◊ (Regional) Os mort = excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor; exostoză. Cf. ENC. AGR., DER II, 324, ȘEZ. IV, 124, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Carne (sau piele) moartă = carne ce se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. Cf. COSTINESCU. 3. (Despre frunze) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. id. O. I, 74. De subt frunze moarte ies în umbră viorele, TOPÎRCEANU, B. 8. 4. F i g. (Despre diverse obiecte, accentuînd sensul de inanimat) Fără viață, neînsuflețit. Ești mîndru pentru că simulezi viața pe pînză moartă. I. NEGRUZZI, S. V, 431. Pămîntul e-o moară deșartă Cu larve cerșind adăpost, Mișcîndu-se-n pulberea moartă Ce-n haos mereu se deșartă, ARGHEZI, V. 29. Construite din materiale moarte,. . . [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, O. 238. ♦ Nemișcat, încremenit. Tot se arată mort. MARCOVICI, C. 8/16. Pustiul tace. . . aerul e mort. EMINESCU, G. P. 24. Aerul camerei era mort și trist. id. ib. 51. în arcane de pădure. . . [este] noapte moartă, cer opac. MACEDONSKI, O. I, 115. Huruitul roatelor se înecă. . . în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, N. 81. Alunecăm încet pe apa moartă a portului. BART, S. M. 39. ◊ Natură moartă = pictură care înfățișează obiecte (flori, fructe, vaze, cărți etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II, 69. Erau două naturi moarte de o absurdă împerechere: un pepene verde tăiat, alături de o mînușe și o pereche de ochelari; trei mere lîngă o pălărie. C. PETRESCU, C. V. 90. Natura moartă nu lipsește din lunga și importanta listă a operelor [lui Theodor Aman]. CONTEMP. 1956, nr. 494, 4/3. Cîteva tablouri în rame masive: un asfinții violet, o natură moartă cu pești, struguri și o pipă. T. POPOVICI, S. 54. (F i g.) Psihologia lui nu e rece, pur-teoreticâ, studiu de „naturâ- moartă” ca a lui Bain. IBRĂILEANU, S. 225. ♦ (Deșpre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în sau pe care nu se întîmplă nimic deosebit. Acum Piatra era moartă; vremea băilor trecuse de mult. XENOPOL, ap. TDRG. ♦ (Despre foc) Lipsit de intensitate, (aproape) stins. Cf. ALRM II/I h 395. ♦ (Despre noțiuni abstracte) Lipsit de (orice) valoare, de importanță. Credința fără fapte moartă iaste. N. TEST. (1648), 177^v/24. Curăți-va știința voastră din faptele moarte ? ib. 297^r/31, cf. HELIADE, O. I, 184. ♦ (Despre culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire, de viață; șters. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecînd cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane, așezat în coșciug (pe catafalc) sau înmormîntat. Mîncară cumăndarile morților. PSALT. 225, cf. 52, 180. Și fu ca un mort. CORESI, EV. 81. Veți mearge la murmîntele morților voștri de veți plînge (a. 1600). CUV. D. BĂTR. 49/21. Voi învie morții. N. COSTIN, L. 61. După ce-au slăbit de tot Să lăsă ca un mort (a. 1777). GCR II, 117/10. Ce aveți în car ? – Un mort. NEGRUZZI, S. I, 31. Păgînii nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. Cîmp . . . acoperit cu morți. ALECSANDRI, P. 4. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă. EMINESCU, O. I, 88, cf. 94, 192. Începură . . . a vorbi despre. .. paraua din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Și foarte des. . . Chemînd pe morți ce dorm în pace I-ascult. MACEDONSKI, O. I, 32. Morții nu se mai întorc din cale. VLAHUȚĂ, O. A. I, 34. La miez de noapte morții-n cor își cîntă jalnic imnul lor. COȘBUC, B. 70. El se numea acum Alexandru Comăneșteanu, cum dorise mortul. D. ZAMFIRESCU, R. 282. Ne-am întílnit într-o sară amîndoi: Eu ca un mort întîrziat prin viață, Tu ca un copil în cea dintăi dimineață. D. BOTEZ, P. O. 75. Între mușchi și pulberile morților creșteau colonii de bureți. SADOVEANU, O. IX, 79. Făcu ochi mari privind la mîna moartei care atîrna verzuie, BART, E. 253. Au ridicat o cruce pentru toate moartele. STANCU, D. 11. Cînd bei primul pahar, trebuie să verși jos puțin, ca să beie morții. ȘEZ. III, 46, cf. 45, 123. Abia au scăpat. . . din mînile morților. HODOȘ, P.P. 243. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune cînd nu mai poți îndrepta o faptă, un gest etc. sau cînd pierzi o ocazie. Ce-a făcut, a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. ◊ (În imprecații) Morții tăi de codru des. RETEGANUL, TR. 35, cf. DOINE, 116. Morți tăi d'e om bogat. ALEXICI, L. P. 46. F i g. Sînt mort cu viață. CONACHI, P. 104. ◊ E x p r. Morții cu morții, viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. A mirosi a mort = a) a fi pe moarte, a mirosi a pămînt, v. m i r o s i; b) (argotic, în legătură cu o afacere) a fi lipsit de perspectivă, a fi pe punctul de a eșua. (Regional) A da cu mort peste viu, se spune cînd se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”) în număr mare. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. ◊ Ziua morților = zi anumită în calendarul creștin (a cărei dată variază după regiuni și confesiuni), cînd se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați. V. m o ș¹ (I 5). Cf. COSTINESCU. (Argotic) Locul mortului = locul din mașină situat în față, lîngă șofer. 2. S. m. (Popular) Cortegiu mortuar. Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră. CREANGĂ, A. 14. Să nu tai calea mortului. PAMFILE, B. 10. 3. S. n. (Regional) Înmormîntare. Părintele are astăzi două morturi. Com. din BRAȘOV. 4. S. m. art. (Regional) Numele unor jocuri obișnuite la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (I 1). Mortul se joacă pe la priveghiuri. PAMFILE, J. I, 26, cf. ȘEZ. VIII, 123, IX, 75. – Pl.: morți, moarte și (regional, II 3) morturi. – Lat. mortuus.

lin², lină adj., adv., s.n. A adj. I 1 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lent, liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lin. 2 (despre vreme, momente ale zilei etc.) liniștit, plăcut, <pop.> moale, <înv.> liniștos. Este o noapte lină de iunie. 3 (despre modul de viață al oamenilor, despre momente din viața lor etc.) bun, calm², liniștit, netulburat, pașnic, plăcut, tihnit, <înv. > liniștos, <fig.> limpede, senin, <fig.; înv.> seninos. Toți își doresc o bătrânețe lină, fără griji. 4 (în opoz. cu „agitat”, „neliniștit”; despre somn) calm², liniștit, odihnitor, ușor², <fig.> dulce. Dimineața, somnul este cel mai lin. 5 (rar; despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) v. Blând. Moderat. Potrivit. Temperat. 6 (în opoz. cu „violent”; înv.; despre ființe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Pașnic. 7 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; poetic; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat, Înseninat. Limpede. Pur². Senin. Străveziu. 8 fig. (înv.; despre suflet) v. Senin. 9 fig. (înv.; despre locuri, adăposturi, refugii) v. Liniștit. Pașnic. Tihnit. II 1 (despre lumină) moale, plăcut, <fig.> blând, dulce. Poate citi numai la o lumină lină. Simte căldura razelor line ale soarelui. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit², scăzut, slab, stins², tainic, ușor², astăzi rar> scoborât, <înv. și reg.> linicel, <înv.> tăinicit, <fig.> leșinat², plăpând, somnoros, <fig.; rar> confuz, înecat, <fig.; înv. și pop.> slăbănogit, sleit², <fig.; fam.> slăbănog. Vorbește cu vocea lină. De departe se aude freamătul lin al pădurii. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm², domol, lânced, liniștit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit², slab, ușor², <înv. și reg.> linicel, <fig.; înv.> înstrunat. După furtună adie un vânt lin. 4 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, ușor², <fig.> blând, dulce, molatic. A coborât repede panta lină a dealului. 5 (despre suprafețe de pământ) întins², neted, plan, șes, <rar> nud, <înv. și pop.> luciu², <reg.> șeștin. Platouri line luaseră locul colinelor. 6 (în opoz. cu „strident”; rar; despre culori, nuanțe etc.) v. Discret. Estompat. Pal. Palid. Sfumat. Spălăcit. Stins². Șters. Tern. 7 (rar; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Discret. Pal. Palid. Slab. Spălăcit. Stins². 8 (pop.; despre drumuri, șosele etc.) v. Neted. Plat². 9 (în opoz. cu „creț”; pop.; despre păr) v. Drept. Întins². Neîncrețit. Neondulat. Netezit². 10 fig. (rar; despre acțiuni, activități etc.) v. Facil. Necomplicat. Nedificil. Nesofisticat. Simplu. Ușor². B adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lent, liniștit, ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge lin spre casă. 2 blând, ușor², <înv. și pop.> molcomiș. Noaptea se lasă lin peste munți. 3 încet. Îi vorbește lin, ca să nu-l sperie. domol, liniștit, <fig.> ușor². Afară plouă lin. liniștit, plăcut, <fig.> ușor². Vântul adie lin. liniștit, netulburat, pașnic, tihnit. Viața celor doi se desfășoară lin. C s.n. 1 (înv. și pop.) v. Acalmie. Calm². Liniște. Pace. Serenitate. Tăcere. 2 (înv.) v. Blândețe. Bunătate. 3 (înv.) v. Delicatețe. Eleganță. Finețe. Gingășie. Grație. Suavitate. warning  de reparat intrările

luminat², -ă adj., adv. I adj. 1 (despre spații, obiecte) <înv. și reg.> vederos. În timpul nopții, holul blocului rămâne luminat. 2 (înv. și pop.; despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) v. Briant. Licăritor². Lucios. Lucitor. Luciu². Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. 3 fig. (rar; despre culori, nuanțe) v. Aprins². Incendiar. Intens. Împurpurat. Strălucitor. Viu. 4 fig. (înv.; despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Prețios. Princiar. Scump. II adj. (înv. și pop.; precedă adesea termenul calificat) 1 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelați etc.; de obicei precedat de „prea”) v. Ilustrisim. Mărit³. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Serenisim. Slăvit. 2 (mai ales în titulatura dată Divinității, suveranilor sau prelaților) v. Lăudat. Mărit³. Preaînălțat. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. Venerat. III adj. fig. 1 (despre oameni) citit², cult², cultivat, doct, erudit, învățat², savant. Studenții îl apreciază pentru că este un profesor luminat. 2 (despre personalități) progresist. Nicolae Bălcescu a fost unul dintre intelectualii luminați ai epocii sale. Milescu a fost unul dintre cei mai luminați boieri ai țării. 3 (despre curente, mișcări, publicații etc.) progresist. Școala Ardeleană a fost o mișcare luminată în Transilvania. O publicație luminată promovează și susține progresul social, economic, politic și cultural. 4 (despre oameni) clarificat, dumirit, edificat, lămurit. Luminat, a întrerupt orice legătură cu el. 5 (înv. și pop.; despre oameni sau despre inima, sufletul etc. lor) v. Bucuros. Mulțumit. Satisfăcut. Vesel. Voios. 6 (înv. și pop.; despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) v. Binecuvântat. Glorificat. Lăudat. Mărit³. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. 7 (înv. și pop.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creații, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârșit. Excelent. Excepțional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 8 (pop. și fam.; despre ochi privire) v. Aprins². Fulgurant, Înfocat. Învăpăiat. Licăritor². Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit². 9 (înv.; despre familie, neam, nume, viță) v. Ales². Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. Înalt. Mare¹. Nobil. Slăvit. 10 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; înv.; despre idei, informații, concepții, argumente, reprezentări de fapte etc.) v. Clar. Coerent. Comprehensibil. Comprehensiv. Deslușit. Explicit. Expres². Inteligibil. Lămurit. Limpede. Luminos. Net². Precis. Răspicat. Transparent. IV adv. (modal) 1 (pop.; în legătură cu vb. ale percepției, ale distingerii) v. Bine. Clar. Deslușit. Distinct. Lămurit. Limpede. 2 (înv.) v. Convingător. Elocvent. Serios.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DESCHIS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = specie de scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicare de mâini. Sedință(sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. ◊ Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e împreunat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva. ♦ (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu gura mai deschisă decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchis, -ă adj.] – V. deschide.

A AVIVA ~ez tranz. (țesături sau piei) A trata cu coloranți pentru a da o nuanță de culoare mai vie. /<fr. aviver

NUANȚAT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) v. A NUANȚA. 2) Care are diferite nuanțe de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat după nuanțe, într-o anumită gradație. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanța

COLORIT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (Fig.) Nuanță expresivă, varietate, strălucire (în imagini etc.). [Cf. fr. coloris, germ. Kolorit].

SEMITON s.n. 1. Interval de o jumătate de ton. 2. Nuanță de culoare care face trecerea de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori. [Cf. it. semitono, fr. demiton].

TON s.n. 1. Gradul de înălțime al unui sunet. ♦ Intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ♦ A da tonul = a) a stabili tonalitatea unei cîntări vocale, folosind diapazonul; b) a iniția ceva. 2. Mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. Fel de a spune, de a-și exprima gîndurile. ♦ Felul în care se prezintă, în general, o scriere (literară). ♦ Fel de a fi, de a se purta în general. 4. Nuanță a culorilor (într-un tablou). ♦ Culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. [Pl. -uri. / cf. fr. ton, it. tono, lat. tonus].

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. Intonație deosebită, în unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanță a culorilor. 2. Trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri. [Cf. fr. tonalité].

IRIZAȚIE s. f. ansamblu de culori și nuanțe variabile pe care le reflectă unele cristale prin interferență; descompunerea luminii albe prin difracție, dispersie sau interferență; iridescență. (< fr. irisation)

NUANȚA vb. tr. 1. a reda nuanțele unei culori, unui ton etc. 2. (fig.) a exprima prin treceri subtile, gradate. (< fr. nuancer)

SFUMATURĂ s. f. 1. estompare, nuanțare (de culoare, de sunet). 2. (fig.) nuanță, deosebire imperceptibilă. (< it. sfumatura)

TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus)

TONALITATE s. f. 1. (muz.) complex de relații de natură armonică stabilit între sunetele modurilor major și minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. intonație, modulație a vorbirii. 3. nuanță a culorilor; ambianță cromatică a unei picturi. 4. trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri, a gândirii, a unei stări sufletești etc. (< fr. tonalité)

mov-negru, -neagră adj. Nuanță de mov foarte închis ◊ „Printre mulțimea de flori de aici și-au deschis petalele nu mai puțin de 40 de varietăți de lalele, în cele mai diverse culori și nuanțe, de la alb imaculat până la mov-negru.” Sc. 7 V 74 p. 2 (din mov + negru)

CULOARE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloare s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

DESCHIS, -Ă, deschiși, -se, adj. 1. (Despre uși, porți, capace etc.) Dat la o parte spre a lăsa descoperită o deschizătură. 2. (Despre încăperi, lăzi etc.) Cu ușa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ◊ Expr. Aplauze la scenă deschisă = aplauze în timpul desfășurării unui spectacol. A avea (sau a ține) casă deschisă = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisă = scrisoare cu conținut polemic, destinată publicității. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe față, prin ridicarea mâinii. Ședință (sau adunare) deschisă = ședință (sau adunare) la care sunt invitate și persoane din afara organizației respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzișuri, de fățărnicie; franc, sincer. Expr. Deschis la vorbă sau cu sufletul deschis, cu inima deschisă = sincer, fără ascunzișuri. Deschis la minte (sau la cap) = deștept, receptiv. Cu pieptul deschis = fără teamă, plin de curaj. ♦ (Despre războaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu părțile componente) desfăcute, îndepărtate; care nu mai e îmbinat sau strâns. A lăsa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea liberă; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ◊ Expr. A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent. ♦ (Despre mână) Cu degetele întinse, răsfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brațe) Desfăcut în lături pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbrățișa pe cineva.** (Despre aripi) Desfăcut, întins pentru zbor. ♦ (Despre răni) Care sângerează sau supurează, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngrădit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanță; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fără obstacole. ◊ Oraș deschis = oraș nefortificat sau neapărat, care, potrivit dreptului internațional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Port deschis = port în care au acces navele de orice naționalitate. 6. (În sintagmele) Vocală deschisă = vocală pronunțată cu maxilarele mai îndepărtate decât în cazul vocalelor închise. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanță mai apropiată de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deșchis, -ă adj.] – V. deschide.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

ÎNCHIDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide. 1. Mișcare (a unui capac, a unei uși, a unei porți etc.) spre a acoperi o deschizătură. ◊ (Cu determinări variate, sensul reieșind din acestea) Închiderea parantezei. Închiderea cărții. 2. Întrerupere, oprire (temporară sau definitivă) a activității unei instituții, unei întreprinderi etc. A sosit ora închiderii [muzeului]. STANCU, U.R.S.S. 63. La 6 decembrie 1873, Eminescu se înscrie din nou la universitate și urmează foarte serios cursurile celor două semestre pînă la închiderea lor. CĂLINESCU, E. 237. ◊ (Jur.) Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unui proces, a unei acțiuni judiciare. 3. Întunecare a nuanței unei culori. Leac pentru închiderea feței părului. PISCUPESCU, O. 317.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. A reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc. ♦ Fig. A introduce variații expresive. A-și nuanța stilul. ◊ Intranz. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul. MACEDONSKI, O. IV 112.

TENTĂ, tente, s. f. Amestec de tuș și de apă sau de o culoare și de apă, folosit pentru a reda nuanța de culoare dorită. ♦ Nuanță a unei culori.

TON², tonuri, s. n. I. 1. (Muz.) Sunet muzical; interval între două sunete (situate la distanță de o secundă mare) reprezentînd cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale unei game. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cîntări vocale orientîndu-se după diapazon; fig. a fi inițiatorul unei mode, al unui anumit fel de a fi, de a gîndi. La Neamț, tonul îl dă corpul didactic. IBRĂILEANU, A. 128. Așadar acest cerc literar... ar trebui să dea tonul întregii mișcări literare. GHEREA, ST. CR. II 98. 3. (Impropriu) Sunet. Niște acorduri nalte... tonuri zburdalnice și minunat de colorate. CONTEMPORANUL, IV 84. Pe tonurile duioase și întunecate ale trîmbiței metalice se juca o veselie săltăreață. ODOBESCU, S. III 96. II. 1. Felul în care se ridică și se coboară glasul în timpul vorbirii, potrivit cu starea de spirit a vorbitorului; mlădiere a vocii, inflexiune, intonație. Aceasta nu ascultase decît primele cuvinte și pricepuse tonul de imputare. DUMITRIU, N. 47. Mama... te-a întrebat: – «Așa de tîrziu?» dar fără ton de mustrare. PAS, Z. I 313. Apoi da – făcu glasul ascuțit de adineaori, cu un ton care putea fi și afirmativ și negativ. REBREANU, R. I 235. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța pe care o are felul în care se spune ceva. A ridica tonul v. ridica (II 5). A schimba tonul = a-și schimba felul de a vorbi, a-și schimba atitudinea. 2. Atmosfera care reiese din cuprinsul unei scrieri, notă dominantă a stilului sau a vorbirii. Toată poezia ieșeană a acelei epoci cîntă în ton minor. SADOVEANU, E. 6. Această glumă și viclenie, tonul ușor de batjocură dispar îndată ce simțimîntul puternic al dragostei cuprinde sufletul. GHEREA, ST. CR. III 281. În sfîrșit, să mai culegem dintre puținele versuri rămase de la acest părinte al limbii noastre o frumoasă canțonetă de ton elegiac. ODOBESCU, S. I 295. 3. Nuanță a culorilor. Tonurile sînt prea uscate, conturele prea închistate, imaginea rămîne statică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 11/2. Șesurile întinse, în lumina lunii, îmbrăcau tonuri viorii strălucite. SADOVEANU, O. I 400. Razele de soare să se topească în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților. HOGAȘ, M. N. 13. 4. (Învechit, în expr.) A-și da ton = a-și da aere. Am văzut... lipscani și bogasieri... dîndu-și ton de mari capitaliști. FILIMON, C. 37. 5. (Învechit) Accent. Se știe că la cele mai multe vorbe turcii tonul îl au la sfîrșit. PANN, P. V. II 164.

TONALITATE, tonalități, s. f. I. 1. (Muz.) Ansamblul legilor care stau la baza gamelor; sistem de funcțiuni care converg în jurul tonicii și se subordonează acesteia. 2. (În unele limbi) Intonație deosebită a unor cuvinte, care, deși sînt la fel, au sensuri diferite. Cuvintele care sînt la fel, dar au un înțeles diferit, se pronunță cu o intonație deosebită. Această așa-zisă tonalitate constituie o particularitate a limbii chineze. L. ROM. 1953, nr. 4, 19. II. 1. Nuanță a culorilor. Pictorul folosise tonalități întunecate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6. 2. Trăsătură dominantă, notă specifică a unei opere literare. Tonalitatea sumbră, apăsătoare, imaginile halucinante și triviale, erau nota comună a poeziei decadente. V. ROM. aprilie 1953, 240.

UȘURE, ușuri, adj. (Învechit și arhaizant) 1. Cu greutate mică, ușor; (poetic) gingaș, fin, delicat. Peste podul cel ușure, zîna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul. EMINESCU, O. IV 127. 2. (Despre mîncări) Care se digeră lesne; ușor. Și mănîncă mai mult bucate ușuri și ca de post, decît grase și unturoase. GORJAN, H. II 140. 3. Lipsit, scăpat de..., fără de... Pînă ce se va milostivi norocul tău de tine și îți va arăta altă mesărie mai ușure de necazuri. GORJAN, H. I 114. 4. Sprinten; ușor. (Adverbial) Sări ca o pisică de ușure peste prag. ISPIRESCU, L. 30. 5. Fără putere; slab, domol, lin. La zgomotul ușure de-aripi de vîntulețe... Răpit de fericire, într-un suspin să mor! BOLINTINEANU, O. 199. ◊ (Adverbial) Ridică ușure, cu două degete, brățara... și, înainte de a o cerceta, o trecu pe încheietura mîinii. C. PETRESCU, R. DR. 65. ♦ (Despre culori) Slab nuanțat, neaccentuat; spălăcit. Ochii lui aveau încă o ușure văpsea de alb-albastru. NEGRUZZI, S. I 58. 6. (Despre oameni și manifestările lor) Ușuratic, frivol. Se putea lesne bănui că mîine poate acest om ușure... se va căi. BĂLCESCU, O. II 190. – Formă gramaticală: f. pl. și ușure (C. PETRESCU, A. R. 45).

SEMITON, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumătate de ton; cel mai mic interval în gama diatonică. 2. Nuanță de culoare care face trecerea, în pictură și în artele decorative, de la un ton mai închis la unul mai deschis.

FREESIA Klatt, FRESIA, fam. Iridaceae. Gen originar din Africa de S, 2 specii, erbacee, perene, cu tuberobulbi mici, piriformi, alungiți sau aproape sferici, protejați de un înveliș pergamentos. Rădăcini subțiri care pătrund adîn.c în sol. Frunze așezate pe 2 rînduri, înguste, liniar-lanceolate, sesile, cu nervuri paradele. Flori constituite pe tip 3, alogame, hermafrodite, protogine, grupate, cca 12, într-o inflorescență în formă de spic unilateral. Tijă florală subțire, uneori curbată. Inflorescențe decorative, plăcut mirositoare, cu o gamă destul de mare de culori și nuanțe, de la cele mai închise (albastru, violet, mov, roșu) la mai deschise (roz, galben, crem). și apoi la albul imaculat. Flori simple sau invoalte de mărimi diferite. Fruct, capsulă trivalvulară cu cca 15 semințe brun-roșiatice, colțuroase sau rotunde.

TULIPA L., LALEA, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa, Asia și Europa, cca 100 specii și cîteva mii de hibrizi, ale căror plante, sînt erbacee, vivace cu bulbi. Toate speciile înfloresc primăvara. Partea subterană a plantei, bulbul, alungit-eliptic sau ovat, baza orbiculară și vîrf ascuțit, brun-negru, brun-roșiatie sau castaniu-roșcat, tunicile care acoperă bulbul și care-i dau culoarea, îndeplinesc rolul de organ de protecție, precum și de acumulare a substanțelor nutritive. Frunzele întregi, deseori cu nervuri paralele, cresc de la suprafața solului pînă la jumătatea tijei florale (tulpină aeriană), cele de la partea inferioară sînt mari, alungite, lanceolate sau lat-ovate, adeseori cu marginea ondulată și, uneori, chiar îndoite, iar cele superioare sînt mai înguste și mai mici, toate verzi-deschis pînă la nuanța de vînăt. Tija florală este de formă cilindrică, erectă, avînd, o înălțime de 5-100 cm, în funcție de specie și soi, purtînd în vîrf o floare mare, dreaptă, iar la unele specii o inflorescență cu 2-5 flori. Floarea poate fi simplă sau învoaltă, campanulată, infundibuliformă, stelată etc. învelișul floral, perigonul, cu 6 foliole libere din care 3 exterioare și 3 interioare, ovoide, orbiculare, de culori și nuanțe diferite, uneori în combinație, 6 stamine mari, galbene, pur- purii-maro sau negre și antere de aceeași culoare, stigmat aproape sesil cu 3 lobi, fără stil. Fructul este o capsulă alungită cu numeroase semințe de culoare cafenie.

meșă sf [At: TEODOREANU, M. U. 28 / Pl: ~șe / E: fr mèche] 1 Șuviță de păr, adesea de altă culoare sau nuanță decât restul părului. 2 Șuviță de păr atașată la părul natural, pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța. 3 (Pgn; la bărbați) Perucă. 4 (Med) Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană, pentru a o drena.

nuanța vt(a) [At: PONTBRIANT, D. / P: nu-an~ / Pzi: ~țez / E: nuanță cf fr nuancer] 1 A colora, parcurgând progresiv gama nuanțelor unei culori. 2 A armoniza culori. 3 A colora în nuanțe diferite. 4 (Fig) A pune în evidență, prin treceri subtile, gradate Si: a colora. 5 (Fig) A da expresie.

nuanțare sf [At: NEGULICI / P: nu-an~ / Pl: ~țări / E: nuanța] 1 Colorare prin parcurgerea progresivă a gamei nuanțelor unei culori. 2 Armonizare a culorilor. 3 Colorare în nuanțe diferite. 4 (Fig) Punere în evidență (prin treceri subtile, gradate) Si: colorare.

modulare sf [At: AGÂRBICEANU, A. 350 / Pl: ~lări / E: modula] 1 Trecere de la o tonalitate la alta, după regulile armoniei Si: modulație (1). 2 Emitere cu modulații Si: modulație (2). 3 Imitare a unei modulații Si: modulație (3). 4 (Rar) Armonizare a culorilor, a nuanțelor. 5 (Fiz) Operație de modificare a anumitor elemente caracterisice ale unei oscilații, pentru a transmite astfel semnale purtătoare de informații.

umbrire sf [At: CORESI, EV. 494 / V: (înv) ~rare / Pl: ~ri / E: umbri] 1 Adumbrire (1). 2 (Înv; fig) Apărare (2). 3 (Înv; fig) Laudă. 4 (Rar) Umbrar (1). 5 Culoare sau nuanță (mai) închisă Si: umbră (25). 6 (Fig) Posomorâre. 7 (Fig) Lipsă de claritate în exprimare. 8 (Îvr) Umbră (51).

ușor⁴, ~oară [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 416/3 / V: (reg) iș~ a, (îrg) i~ a, av, (înv) iușur av, ușur a, av, (îvp) ușure a, av / Pl: ~i, ~oare a / E: *iu (<ml levis) + -șor] 1 a (Îoc greu) Care are greutate mică, redusă. 2 a (Fiz; d. materiale) Cu greutate specifică mică. 3 a (Îs) Industrie ~oară Industrie care are ca obiect producția de textile, confecții, încălțăminte, produse de sticlă, produse finite de materiale plastice etc. 4 a (Îs) Categorie ~oară Categorie de box, haltere și lupte, care cuprinde sportivii cu greutatea corpului între 57 și 61 de kg. 5 a Care nu poartă greutăți Si: neîmpovărat Si: (rar) ușuratic (1). 6 a Care este eliberat de ceva. 7 a Care nu (mai) este obsedat de ceva. 8 a (Îe) (A fi) cu inima ~oară (A fi) bine dispus. 9 a (Îae) A fi liniștit. 10 a (Înv; îe) A fi ~ din bir A fi scutit de bir. 11 a (Îvr) Fără alai. 12 a (D. trupe) Care poartă armament puțin, având posibilitatea de a se deplasa repede. 13 a (Fig; d. persoane) Fără bani Si: lefter. 14 a (Fig; d. starea materială) Precar. 15 s (Îe) A rămâne pe ~ A rămâne fără bani. 16 a (Îae) A ajunge lefter. 17 a (D. alimente) Care se digeră cu ușurință. 18 a Iute. 19 a (Îe) A fi ~ de (sau la) cap (sau minte) sau a avea un cap ~ A pricepe cu ușurință. 20 a (Îae) A fi deștept. 21 a (Îe) (A fi) ~ de picior (A fi) sprinten la mers. 22 a (Îe) A fi ~ la fugă A fugi repede. 23 a (Reg; îe) A fi ~ de gură A fi vorbăreț. 24 a (Înv; îe) (A fi) ~ la... (A fi) îndemânatic la... 25 a Suplu. 26 a Gingaș (1). 27 a (D. pas; pex d. mers) Făcut în vârful picioarelor. 28 a Fără zgomot. 29 a Lin. 30 a (Îoc adânc, apăsat; d. urme, linii) Care este (sau pare a fi) făcut dintr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate mică. 31 a (D. culori) Slab nuanțat Si: șters, estompat (1), spălăcit. 32 a Redus ca volum, amploare, intensitate, consistență Si: slab. 33 a Abia perceptibil Si: mic, puțin, slab. 34 a (D. somn; îoc adânc, greu) Din care te trezești cu ușurință la orice zgomot sau mișcare. 35 a (Pex) Odihnitor. 36 a (D. reliefuri) Lin. 37 a (D. țesături) Fin¹ (3). 38 a Care este lesne de îndurat Si: suportabil. 39 a (D. anotimpuri) Moderat. 40 a (D. boli) Lipsit de gravitate. 41 a (D. obligații materiale, prețuri etc.) Care nu împovărează Si: mic, neînsemnat. 42 a (D. legi, pedepse) Lipsit de severitate Si: indulgent. 43 a (D. trai, viață) Fără greutăți materiale Si: comod¹ (4), plăcut. 44 sn (Înv) Ușurare (3). 45 sn (Înv) Milă. 46 a Care nu prezintă greutăți Si: simplu. 47 a Care se poate realiza fară dificultăți Si: simplu. 48 a (Îs) Muzică ~oară Gen muzical cult (vocal sau instrumental), larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. 49 a (înv; îla) ~ la credință Care poate fi convins fără dificultate Si: credul (2), naiv. 50 a (Reg) Care se poate face fără dificultăți Si: lesnicios. 51 a (Îrg; îlav) Pe (sau cu, din) ~ sau cu ~ul Cu ușurință Si: lesne, comod¹ (5). 52 sn (Înv; îlav) Mai cu i~ Mai degrabă Si: preferabil. 53 sn (Reg; îlav) Din ~ Cu grijă Si: încetișor. 54 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) (mai) pe ușure A acorda (cuiva) condiții (mai) convenabile. 55 sn (Reg; îe) A lua (pe cineva) pe ușure A lua (pe cineva) pe ocolite. 56 a (D. dramuri) în stare bună Si: practicabil. 57 a (D. drumuri) Pe care se poate circula fără dificultăți Si: practicabil. 58 a Lipsit de importanță Si: neînsemnat. 59 a (D. oameni și manifestările lor) Lipsit de seriozitate Si: ușuratic (3), flușturatic (2), frivol (1), superficial. 60 a (Îs) Femeie de moravuri ~oare sau (iuz) femeie ~oară Femeie cu o atitudine care contravine moralei. 61 a (Îe) ~ de (sau la) minte Lipsit de judecată Si: superficial, flușturatic (2). 62 a Lipsit de profunzime Si: ușurel (34). 63 sn (Înv) Netemeinicie. 64 av Fără zgomot Si: încet, domol (22), lin. 65 av Fără duritate Si: încet, domol (11). 66 av Puțin. 67 av Cu grijă. 68 av Cu atenție. 69 av Fără efort Si: comod¹ (5), simplu, (înv) cu ușurătate, cu ușurință. 70 av (Îe) (Reg) A-i fi (cuiva) ~ A o duce bine. 71 av (Îe) A se lăsa ~ A ceda fără multă împotrivire. 72 av (Înv; îe) A-l lăsa (pe cineva) ~ A-l solicita puțin. 73 av Vioi. 74 av Abia schițat Si: puțin. 75 av (Îe) A se îmbrăca ~ A se îmbrăca cu haine puține, subțiri. 76 av (Înv; îf iușor, iușur) Fără severitate Si: moderat. 77 av Fără seriozitate Si: ușuratic (3). 78 av Cu ușurătate Si: ușuratic (4). 79 av (Îe) A lua ~ un lucru sau a trece ~ peste un lucru A nu da importanța cuvenită unui lucra. 80 av (Îe) A lua viața ~ A trece cu nepăsare peste orice. 81 av (Îae) A nu-și face griji.

vopsea sf [At: VARLAAM, C. 24 / V: (îvp) văp~, văpseală, ~lă, (reg) vapsa, văcsa, văcsală, văcsea, văcseală, văpsa, văpsală, văpsană, văpsă, văpseauă, vep~, ~sa, vocsea, vopsă, ~lă / Pl: ~ele, (pop) ~eli, (reg) ~eluri / E: vopsele (pll vopseală < vopsi + -eală)] 1 Substanță colorantă, naturală sau sintetică, obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte Si: (înv) șar¹, (reg) boia (1), farbă (2). 2-3 (Fam; îe) A (nu) ieși (bine) la ~ A (nu) duce ceva la bun sfârșit. 4 (Îrg; îe) A ieși altfel la ~ A obține un rezultat diferit față de cel așteptat. 5 (Reg; îe) A scoate (pe cineva) la văp~ A scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură. 6 (Spc) Culoare folosită în pictură. 7 (Înv; azi fam; dep) Fard. 8 (Îvr; lpl) Țesături vopsite. 9 (Fig) Aparență (1). 10 (Fig) Modalitate de a descrie pe cineva (sau ceva). 11 (Îrg) Culoare (1). 12 (Îrg) Nuanță. 13 (Înv) Cartier într-un oraș (mare) (denumit în funcție de culoarea tăblițelor de la case).

semiton sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~uri / E: fr semi-ton] 1 (Muz) Cel mai mic interval dintre două sunete alăturate în sistemul muzical temperat. 2 (Muz) Interval de o jumătate de ton. 3 (Îs) ~ diatonic Interval format între două trepte cu denumiri diferite. 4 (Îs) ~ cromatic Interval format între două trepte cu aceeași denumire, dintre care una alterată. 5 (Pct) Nuanță de culoare intermediară, care face trecerea de la un ton închis la unul deschis al aceleiași culori.

MÉȘĂ s. f. 1. Șuviță de păr, adesea de altă culoare sau nuanță decît restul părului; șuviță de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). Purta pieptene și oglindă rotundă, pe care le întrebuința mereu, potrivindu-și ba cărarea, ba meșa de pe frunte, ba cravata. TEODOREANU, M. U. 28. 2. (Med.) Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană, pentru a o drena. DICȚ. - Pl.: meșe. – Din fr. méche.

MODULARE s. f. Acțiunea de a (se) m o d u l a. 1. Modulație (1). Popescu îi cunoștea acuma toate mișcările, toate privirile, toate modulările vocii. AGÎRBICEANU, A. 350. Comandă răsunător . . . cu modulare de călăreț. BRĂESCU, A. 151. ♦ (Rar) Armonizare a culorilor, a nuanțelor. Clarobscurul lui Leonardo operase ca un dizolvant al calităților celor mai caracteristice ale picturii florentine: desenul și modularea. OȚETEA, R. 286. 2. (Fiz.),Operație de modificare a anumitor elemente caracteristice ale unei oscilații, pentru a transmite astfel semnale purtătoare de informații. Cf. LTR². – Pl.: modulări. – V. modula.

NUANȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția cromatică a luminii; p. gener. culoare. v. ton, tonalitate, (rar) tentă. Cf. I.golescu, c., valian, v., negulici, stamati, d. Pietrele agate... sînt foarte variabile în nuanțele... lor. barasch, i. n. 44/6, cf. lm. El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise vii sau argintate de soare. demetrescu, o. 144. Toate nuanțele bejului pînă la ivoire. f (1903), 154, cf. 70. Din oglinzi, piciorul fin, Pe mătasa moale, Se răsfrînge ca un crin Cu nuanțe pale. topîrceanu, p. o. 100. Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefuri puțin tocite. c. petrescu, a. 325. Să cercetăm imediat locul unde a stat vînatul, căutînd stropii de sînge, să vedem de ce nuanță sînt. stoica, vîn. 67. Procovețele, batiste de mătase, brodate scump... sînt măiestrite după o regulă sufletească, în nuanțele obișnuite acestor ore de lumini stinse și de culori rostite totdeauna în vecinătate cu negrul. arghezi, b. 37. Nici o armonie nu lipsește în felul cum, pe deasupra lor, sînt distribuite culorile. bogza, c. o. 280. Pielița tare... este de culoare galbenă-aurie, cu o nuanță verzuie. bordeianu, p. 80. E naiv... să credem că peștii pot deosebi toate nuanțele de culori ale „muștelor” artificiale. c. antonescu, p. 46. Sol... bun cu nuanță ruginie. agrotehnica, i, 490. ◊ (Prin analogie) Niciodată natura nu combinase mai multe nuanțe de frumusețe într-o ființă umană. filimon, o. i, 105. 2. Fig. Fiecare dintre aspectele puțin deosebite între ele pe care le poate lua sau cu care poate fi înzestrat un lucru, o ființă, un fenomen (făcîndu-l expresiv); deosebire ușoară între elemente de același fel. Aflarea unei arte sau meșteșug dovedesc geniul aflătorului, iar cercetarea nuanțelor, desăvîrșirea amănuntelor dovedesc gustul și formează frumosul. heliade, o. ii, 213. [Actorul] trebuia să arate toate nuansele unui părinte ce voiește... a exersa puterea de stăpîn și de părinte. gtn (1835), 8²/25. Între exprimarea bucuriei și a întristării, între rîs și plîns, nu este decît o nuanță. f (1897), 27.Urbanitatea de ton... nu exclude fermitatea de convingeri, simțul nuanței, ironia, sentimentul relativității. lovinescu, c. v, 180. Situații se fac și se desfac prin femei, nu iubite ci dorite. Nu e aici numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. camil petrescu, u. n. 71. Cel care a scris minunea aceea care se numește „Moș Nichifor Coțcariul” putea prinde din zbor cele mai fine nuanțe. sadoveanu, e. 133, cf. arghezi, b. 11. Atenția... pentru toate nuanțele lumii percepute prin simțuri exprimă una din tendințele dezvoltării în timp a liricii eminesciene. vianu, s. 55. ♦ Spec. Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvînt. Din momentul în care pentru același fel de idei sînt mai multe vorbe într-o limbă... fiecare din ele va avea o nuanță de înțeles. maiorescu, cr, ii, 80. „Matale”, care se întrebuințează neobișnuit de des, mai cu seamă prin Moldova... exprimă o nuanță diferită în comparație cu „dumneata”. iordan, g. 132. Nu este oare lexicograful obligat, atunci cînd clasifică sensurile cuvintelor, să noteze pe cele figurate, poetice, familiare, vulgare, pe cele peiorative, ironice, hipocoristice, eufemistice, solemne etc., adică de fapt tot atîtea nuanțe? vianu, m. 127, cf. 133.** Spec. Aspect particular al unei opinii (politice). O puternică armă... în lupta împotriva naționalismului de toate nuanțele. lupta de clasă, 1953, nr. 1, 36. Un partid de nuanță clericală. ib. 1961, nr. 12, 72.** Variantă; varietate. Repetarea acelorași fapte cu alte nuanțe însă, într-o serie de așa mică întindere, constituie încă o dovadă... despre originea deosebită a capitolelor respective. bul. com. ist. ii, 108. La Proust, densitatea e obținută prin multele nuanțe ale aceluiași fapt. ibrăileanu, s. l. 66. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificîndu-l ușor; caracter, notă particulară (imperceptibil marcată), accent. Se mărginește a perifraza pe „Strategicul lui Onosander”, fără a pune de la sine măcar o nuanță proprie. hasdeu, i. v. 240. O frază de nuanță lirică, fie chiar din partea unui medicinist, șade bine. caragiale, o. i, 60. Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele. d. zamfirescu, r. 63. Domnul... avea cătră unii boieri ai săi o nuanță de bună dispoziție și deosebită bunăvoință. sadoveanu, z. c. 138. Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. galaction, o. 209. Denumirea aceasta implică o nuanță de ironie. oprescu, i. a. iii, 17. În partea sud-vestică a R.P.R. clima are o nuanță mediteraneană. agrotehnica, i, 266. Rîse jovial și cu o ușoară nuanță de respect. t. popovici, se. 165, cf. 228. 3. Spec. Variație de intensitate a sunetului. Maestrul suna numai violina și indica celorlalți timpul muzicei și diferitele nuanțe de efect. filimon, o. i, 197, cf. tim. popovici, d.m. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțe. – Și: (învechit) nuansă s. f., niuansuri (j. cihac, i. n. 360) subst. pl. – Din fr. nuance.

lovi vb. IV. I 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a da², a izbi, a trage, <pop.> a împunge, a păli². A lovit cu toporul în butuc pentru a-l despica. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a bate, a izbi, a trânti, <înv. și reg.> a zupăi, <reg.> a șupi¹. Furios, lovește cu piciorul în ușă. 3 refl. (despre ape, valuri; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică țărmuri, diguri etc.) a bate, a se izbi, <înv. și reg.> a se clăti. Valurile mării se lovesc de țărmul stâncos. 4 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) izbi, a (se) tampona, <rar> a se întreciocni, <pop. și fam.> a (se) pocni. Două mașini s-au lovit. Mașina a lovit o căruță. 5 refl. (despre ființe) <reg.> a se luși, a se plesura, <înv.> a se poticni, <fig.; înv. și reg.> a se ucide. S-a împiedicat și s-a lovit de perete. 6 refl. (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se împiedica, a se poticni, <reg.> a se scăpăta. S-a lovit de o piatră și a căzut. 7 refl. (înv. și pop.; despre ființe, stări, obiecte etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna². 8 tr., refl. (pop. și fam.; compl. sau sub. indică culori sau nuanțe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanța. Potrivi. 9 refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Asemăna. Asemui. Compara. Potrivi. 10 refl. (pop.; despre date, mărturii, realități, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. 11 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. Împăca. Înțelege. Învoi. 12 refl. (înv.; despre oameni, popoare, țări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Învecina. Mărgini II (predomină ideea de agresiune) 1 tr. (compl. indică ființe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a izbi, a pocni, <înv. și reg.> a răzbi, <reg.> a toca, <înv.> a detuna, a jigni. Îl lovește în spate. L-a lovit de ușă. 2 tr. (compl. indică ființe) a atinge, a bate, <pop. și fam.> a chelfăni, a ciomăgi, a muștrului, <pop.> a surchidi, <fam.> a aranja, a cafti, <fam.; glum. sau iron.> a lămuri, <reg.> a cetlui, a cosorî, a găbji, a hicăi, a meci³, a morări, a murseca, a percea, a șciupăi, a șperge, a șupi¹, a târnosi², a toroipăni, a tuji¹, a tupăi, <înv.> a pozderi, <iron.> a omeni, <fig.; rar> a jintui, <fig.; pop. și fam.> a arcui, a școli, <fig.; pop.> a îmblăti, a molitvi, <fig.; pop.; glum.> a încărca, <fig.; fam.> a articula, a căpăci, a căptuși, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a șterge, a turci, a țesăla, a umfla, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a aghesmui, a altoi², a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi², a dezmierda, a freca, a încinge², a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a târnui, <fig.; reg.> a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteși¹, <arg.> a ajusta, a apreta, a bubui, a bufi, a cardi, a ghidona, a înflori, a însemna, a înșuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a șifona, a tencui. Nu lovi câinele, că nu are nicio vină! 3 tr. (compl. indică ființe sau părți ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii) a izbi, a plesni, a pocni, <fam.> a dili, <reg.> a tufăi, <fig.; fam.> a blagoslovi, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a sfinți¹, <fig.; reg.> a obli, <arg.> a dichisi, a vopsi. Te lovesc de nu te vezi, dacă nu te potolești! L-a lovit cu palma peste gură. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) a (se) bate, a (se) izbi, <reg.> a (se) dicăsi. L-a lovit cu capul de perete. Se lovește cu pumnii în piept. 5 intr. (despre animale, mai ales despre cai și măgari) a arunca, a azvârli, a izbi, a zvârli. Calul nărăvaș lovește cu copitele. 6 tr. (milit.; compl. indică unități sau subunități militare) a ataca, a izbi, <înv. și pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost lovită ariergarda. 7 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică ființe) a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi², a pocni, <pop.> a păli², a picni, <reg.> a tălăli, a tâlni. Glonțul l-a lovit în picior. 8 refl. (înv. și pop.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război³. 9 intr. (înv. și pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 10 intr. (pop. și fam.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. 11 intr., tr. (înv. și reg.; despre unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.; compl. indică ființe) v. Ajunge. Apuca. Găsi. Prinde. Surprinde. 12 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi. 13 tr. (înv.; compl. indică obiecte, ființe, pământul etc.) v. Dogori. Încinge¹. Înfierbânta. III refl. (despre fructe, legume foarte coapte sau așezate unele peste altele) a se bate, a se bătuci, a se fleșcăi, a se muia, a se sparge, a se strivi, a se terciui, a se zdrobi, <pop.> a se cofleși, a se coleși, <reg.> a se chifligi, a se chirfosi, a se fleci, a se fleciui, a seflecui, a se meci³, a se motoci, a se pistosi, a se stârfoci, a se storci, a se storcoși, a se toflegi, a se toroști, a se zdroboli, a zdruci, <înv.) a se stropși. A scăpat sacoșa plină cu roșii și toate s-au lovit. IV fig. 1 refl. (mai ales despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică dificultăți, piedici etc.) a se confrunta, <fig.> a întâlni, a întâmpina. În viață s-a lovit de numeroase greutăți. 2 tr. (compl. indică oameni sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a vătăma, <fig.> a atinge, a păgubi. Un comportament ușuratic a lovit imaginea pe care cu greu și-a construit-o. 3 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, <fig.> a aspersa, a atinge, a împroșca, a leza, a răni, a stropi, a ulcera, <fig.; înv. și reg.> a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost lovit public, într-o emisiune televizată. 4 tr. (despre stări fizice; compl. indică ființe) a copleși, a covârși, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi¹, <fig.> a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolți, a înfrânge, a învinge, a năpăstui, a umple. Era gata să-l lovească somnul când a sunat telefonul. 5 tr. (compl. indică oameni) a frapa, a surprinde, a șoca, <fig.> a izbi. A lovit-o atitudinea lui. L-a lovit paloarea ei. 6 tr. (fam.; compl. indică atenția, privirea etc. cuiva) v. Atrage.

NUANȚA vb. I. Tranz. 1. A colora, parcurgînd progresiv gama nuanțelor (1) unei culori; a armoniza (culori); a colora în nuanțe diferite. cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora. v. accentua. [Epitetele] îngăduie poetului să nuanțeze caracterizările sale în forma cea mai concisă cu putință. VIANU, s. 45, cf. id. m. 192. Privirea lui, nuanțată de surîs, părea să spuie lung prelungit: biata fată. CAMIL PETRESCU, O. III, 164. ◊ Absol. El vibra de patriotism și de iubirea aproapelui. Poate că uneori nu nuanța destul și se avecina cîteodată cu ridicolul. Macedonski, o. IV, 112. – Pronunțat: nu-an-. – prez. ind.: nuanțez. – v. nuanță. cf. fr. nuancer.

NUANȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția cromatică a luminii; p. gener. culoare. v. ton, tonalitate, (rar) tentă. Cf. I.golescu, c., valian, v., negulici, stamati, d. Pietrele agate... sînt foarte variabile în nuanțele... lor. barasch, i. n. 44/6, cf. lm. El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise vii sau argintate de soare. demetrescu, o. 144. Toate nuanțele bejului pînă la ivoire. f (1903), 154, cf. 70. Din oglinzi, piciorul fin, Pe mătasa moale, Se răsfrînge ca un crin Cu nuanțe pale. topîrceanu, p. o. 100. Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefuri puțin tocite. c. petrescu, a. 325. Să cercetăm imediat locul unde a stat vînatul, căutînd stropii de sînge, să vedem de ce nuanță sînt. stoica, vîn. 67. Procovețele, batiste de mătase, brodate scump... sînt măiestrite după o regulă sufletească, în nuanțele obișnuite acestor ore de lumini stinse și de culori rostite totdeauna în vecinătate cu negrul. arghezi, b. 37. Nici o armonie nu lipsește în felul cum, pe deasupra lor, sînt distribuite culorile. bogza, c. o. 280. Pielița tare... este de culoare galbenă-aurie, cu o nuanță verzuie. bordeianu, p. 80. E naiv... să credem că peștii pot deosebi toate nuanțele de culori ale „muștelor” artificiale. c. antonescu, p. 46. Sol... bun cu nuanță ruginie. agrotehnica, i, 490. ◊ (Prin analogie) Niciodată natura nu combinase mai multe nuanțe de frumusețe într-o ființă umană. filimon, o. i, 105. 2. Fig. Fiecare dintre aspectele puțin deosebite între ele pe care le poate lua sau cu care poate fi înzestrat un lucru, o ființă, un fenomen (făcîndu-l expresiv); deosebire ușoară între elemente de același fel. Aflarea unei arte sau meșteșug dovedesc geniul aflătorului, iar cercetarea nuanțelor, desăvîrșirea amănuntelor dovedesc gustul și formează frumosul. heliade, o. ii, 213. [Actorul] trebuia să arate toate nuansele unui părinte ce voiește... a exersa puterea de stăpîn și de părinte. gtn (1835), 8²/25. Între exprimarea bucuriei și a întristării, între rîs și plîns, nu este decît o nuanță. f (1897), 27. Urbanitatea de ton... nu exclude fermitatea de convingeri, simțul nuanței, ironia, sentimentul relativității. lovinescu, c. v, 180. Situații se fac și se desfac prin femei, nu iubite ci dorite. Nu e aici numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. camil petrescu, u. n. 71. Cel care a scris minunea aceea care se numește „Moș Nichifor Coțcariul” putea prinde din zbor cele mai fine nuanțe. sadoveanu, e. 133, cf. arghezi, b. 11. Atenția... pentru toate nuanțele lumii percepute prin simțuri exprimă una din tendințele dezvoltării în timp a liricii eminesciene. vianu, s. 55. ♦ Spec. Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvînt. Din momentul în care pentru același fel de idei sînt mai multe vorbe într-o limbă... fiecare din ele va avea o nuanță de înțeles. maiorescu, cr, ii, 80. „Matale”, care se întrebuințează neobișnuit de des, mai cu seamă prin Moldova... exprimă o nuanță diferită în comparație cu „dumneata”. iordan, g. 132. Nu este oare lexicograful obligat, atunci cînd clasifică sensurile cuvintelor, să noteze pe cele figurate, poetice, familiare, vulgare, pe cele peiorative, ironice, hipocoristice, eufemistice, solemne etc., adică de fapt tot atîtea nuanțe? vianu, m. 127, cf. 133. ♦ Spec. Aspect particular al unei opinii (politice). O puternică armă... în lupta împotriva naționalismului de toate nuanțele. lupta de clasă, 1953, nr. 1, 36. Un partid de nuanță clericală. ib. 1961, nr. 12, 72. ♦ Variantă; varietate. Repetarea acelorași fapte cu alte nuanțe însă, într-o serie de așa mică întindere, constituie încă o dovadă... despre originea deosebită a capitolelor respective. bul. com. ist. ii, 108. La Proust, densitatea e obținută prin multele nuanțe ale aceluiași fapt. ibrăileanu, s. l. 66. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificîndu-l ușor; caracter, notă particulară (imperceptibil marcată), accent. Se mărginește a perifraza pe „Strategicul lui Onosander”, fără a pune de la sine măcar o nuanță proprie. hasdeu, i. v. 240. O frază de nuanță lirică, fie chiar din partea unui medicinist, șade bine. caragiale, o. i, 60. Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele. d. zamfirescu, r. 63. Domnul... avea cătră unii boieri ai săi o nuanță de bună dispoziție și deosebită bunăvoință. sadoveanu, z. c. 138. Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. galaction, o. 209. Denumirea aceasta implică o nuanță de ironie. oprescu, i. a. iii, 17. În partea sud-vestică a R.P.R. clima are o nuanță mediteraneană. agrotehnica, i, 266. Rîse jovial și cu o ușoară nuanță de respect. t. popovici, se. 165, cf. 228. 3. Spec. Variație de intensitate a sunetului. Maestrul suna numai violina și indica celorlalți timpul muzicei și diferitele nuanțe de efect. filimon, o. i, 197, cf. tim. popovici, d.m. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțe. – Și: (învechit) nuansă s. f., niuansuri (j. cihac, i. n. 360) subst. pl. – Din fr. nuance.

CLAROBSCUR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural cu ajutorul căruia se obține redarea volumelor prin distribuirea gradată a umbrei și a luminii sau prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur.

CORAI adj. invar. (Adesea substantivat) De culoare roșie cu nuanțe de galben. – Din fr. corail.

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. v. susținut. 16. v. veșnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.

CLAROBSCUR n. 1) (în pictură și grafică) Procedeu de distribuire gradată a luminii și a umbrelor pentru a obține efectul dorit. 2) Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. /clar + obscur

CORAI adj. invar. și substantival Care este de culoare roșie cu nuanțe de galben. [Sil. -rai] /<fr. corail

KAKI adj. invar. Care este de culoare cafenie cu nuanțe galben-verzui. /< fr. kaki

A NUANȚA ~ez tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer

PALISANDRU ~i m. 1) Arbore exotic cu lemn aromat, tare și greu, de culoare violetă, cu nuanțe negre și galbene, folosit la confecționarea mobilei scumpe și a unor instrumente muzicale. 2) Lemnul acestui arbore. /<fr. palissandre

RUMENIU ~e (~i) Care are culoare roșiatică; cu nuanță rumenă. /rumen + suf. ~iu

VÂNĂT vânătă (vineți, vinete) Care este de culoare albastră-închisă, bătând în violet. 2) (despre persoane) Care a căpătat o culoare albastră-închisă, bătând în violet; învinețit. 3) (despre pene sau păr de animale) Care are o culoare cenușie cu nuanță de albastru. /<lat. venetus

DOMINANTĂ s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricărei game diatonice. 2. Parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ♦ Nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 3. Focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].

GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

IRIZAȚIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori și de nuanțe variabile pe care le reflectă unele cristale prin interferență; descompunerea luminii albe prin difracție, dispersie sau interferență. [Gen. iei, var. irizațiune s.f. / < fr. irisation].

ȘANJANT, -Ă adj. (Franțuzism; despre culori) A cărui nuanță se schimbă după timp, lumină etc. [< fr. changeant].

TENTĂ s.f. (Pict.) 1. Amestec, în diferite proporții, de apă și tuș sau orice alt colorant, folosit pentru a reda nuanța dorită într-o colorație; nuanță a unei culori. 2. Suprafață a unei imagini realizată în tentă (1). [< fr. teinte].

DOMINANT, -Ă I. adj. care domină; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ◊ nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă. 3. focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză. (< fr. dominant)

SFUMAT, -Ă adj. (despre culori, sunete) estompat; nuanțat. (< it. sfumato)

caolin, (engl.= kaoline) argilă oligomictică reziduală alcătuită preponderent din caolinit și subordonat din halloysit, monotermit, cuarț și hematit. Este, de obicei, compact, fin pământos, gras la pipăit, de culoare albă cu nuanță gălbuie, verzuie sau roz, datorită impurificațiilor. C. este plastic și refractar, iar capacitatea de absorbție și schimb ionic sunt moderate. C. se formează prin alterarea rocilor magmatice și metamorfice bogate în feldspați și feldspatoizi. Se utilizează în industria ceramicii fine, în industria refractarelor, a hârtiei, a unor vopsele și lacuri etc.

BRUN, -Ă (< fr.) adj., subst. 1. Adj., s. n. Cafeniu-închis. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu părul negru, cu ten negricios; (om) brunet, oacheș, smead, negricios. 3. S. f. Brună de Maramureș = rasă autohtonă de taurine, formată (începînd din 1881) prin încrucișarea de absorbție a animalelor din rasa de munte (mocăniță) cu tauri schwyz; este de culoare brună cu nuanțe de la brun-argintiu pînă la brun-închis, crescută pentru producția mixtă (lapte-carne).

AVIVA, avivez, vb. I. Tranz. A da o nuanță mai vie culorii țesăturilor sau pieilor, prin tratarea cu anumite substanțe. – Fr. aviver.

CERUZIT (lat. cerusa „alb”) s. n. Carbonat natural de plumb, de culoare albă cu nuanțe cenușii-gălbui, cu luciu adamantin și aspect de mase compacte granulare, rar stalactitice. Este format în zonele de oxidare a zăcămintelor de sulfuri de plumb, în special galenă, și uneori pe cale hidrotermală. Important minereu de plumb (83,5 % PbO).

repertoriza vb. I A înscrie într-un repertoriu, a înregistra ◊ „Un aparat destinat să «repertorizeze», pe cale matematică, atât culorile cât și nuanțele lor, a fost prezentat la salonul de inovații «Inova ’73» de la Paris.” R.l. 22 VI 73 p. 6 (din repertoriu + -iza; cf. fr. répertorier; DEX-S – și repertoria; S. Șora, RLR 52/88 p. 12)

AUTOTIPIE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

CAOLIN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

CLAROBSCUR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur.

CORAI adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare roșie cu nuanțe de galben. 2. S. n. Culoare corai (1). – Din fr. corail.

GRADA, gradez, vb. I. Tranz. 1. A marca diviziunile pe o scară de măsură, a împărți în grade. A grada un termometru. 2. A dispune în raport cu o scară fixă; a nuanța. A grada culorile. ◊ Expr. A grada o pedeapsă = a mări sau a micșora o pedeapsă în raport cu gravitatea culpei încadrată în prevederile legii.

IRIZAȚIE, irizații, s. f. Ansamblu de culori și de nuanțe variabile care apare în lame subțiri, la suprafața unor cristale, datorită fenomenelor de interferență.

KAKI adj. invar. De culoare cafenie cu nuanță galben-verzuie (obișnuită pentru uniformele militare). Veston kaki. – Variantă: kakiu, -ie (CAMILAR, N. II 50) adj.

NUANȚAT, -Ă, nuanțați, -te, adj. Cu varietăți de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. A fost încîntat întăi de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. SADOVEANU, E. 133. Dimineața-ncremenită sta în cer pe pragul porții Și muia cu lacrimi negre nuanțatul ei buchet. MACEDONSKI, O. I 77. ◊ (Adverbial) Citește nuanțat.

VARIAȚIE, variații, s. f. (Și în forma variațiune) Faptul că un lucru se poate prezenta sub aspecte diferite (ca urmare a unor împrejurări diferite); trecere de la un aspect la altul; înfățișare deosebită sub care se poate prezenta unul și același lucru. Variație de temperatură. ▭ Aspectele și variațiile ei (= ale naturii) trebuie să fie pentru noi tot așa de interesante ca și manifestările pasiunilor omenești. SADOVEANU, E. 174. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor. GALACTION, O. I 346. ♦ Diversitate, felurime. Nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe. GALACTION, O. I 93. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calculul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calculul diferențial). 2. (Muz.; numai în forma variațiune, mai ales la pl.) Modificare a unei teme muzicale sub raportul ritmului, măsurii, armoniei, tonalității etc., păstrîndu-se în mod obligator legătura cu tema principală. «Carnavalul de Veneția» cu variațiuni! CARAGIALE, O. I 377. – Variantă: variațiune s. f.

VEȘTED, -Ă, veșteji și veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante și părți ale lor, p. ext. despre locul unde cresc plantele) Care și-a pierdut prospețimea; care a început să se usuce; veștejit, ofilit. Și cine s-ar opri să plîngă O frunză veștedă-n cărare, Cînd codrii freamătă alături Și rid în răsărit de soare. GOGA, C. P. 119. Ce triste-mi stați acuma și zdrobite!.. Flori veștede, flori moarte, flori iubite. IOSIF, P. 37. În cîmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ (Rar, despre crengi) Lipsit de frunze, despuiat. Codru-i jalnic ca și mine... Pică-i frunza, toată bine, Cu crengi veștede rămîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorît. Deprins cu toamna veștedă din șes, nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe... cu care toamna de sub munți înveșmînta grădinile. GALACTION, O. I 93. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de prospețime sau de vioiciune; uscat, ofilit. Cu inima veștedă am trecut mai departe pe linia satului. SADOVEANU, A. L. 183. Atunci din ochii veștezi... Tăcind a șters femeia o lacrimă. COȘBUC, P. I 142. Pe cîmpiile tale și pe drumuri, trec fețe serbede și veștede, fluierînd doine dureroase. RUSSO, O. 42. ◊ (Substantivat, popular) Te rog și pe mine a mă scrie... Cu viii, cu rumenii, Nu cu morții, veștezii. MARIAN, Î. 179. 3. Fig. (Despre culori) Palid, șters, mort. Înaripata molie... bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În umerii obrajilor slomnea acea roșață veștedă a ofticoșilor. VLAHUȚĂ, N. 150.

bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. (MED.) deschis, necicatrizat, nevindecat, sîngerînd. (Rană ~.) 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. intens, mare, puternic, strălucitor, tare. (O lumină ~.) 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. chinuitor, intens, puternic, străpungător, violent, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere fizică ~.) 9. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent. (O suferință morală ~.) 10. adînc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. însuflețit, vioi, vivace. (Tempo ~ de execuție a unei bucăți muzicale.) 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 16. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 17. evocativ, evocator, expresiv, nuanțat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

clarobscur [At: MACEDONSKI, O. I, 65 / Pl: ~uri, ~e sn / E: fr clair-obscur] 1 sn Procedeu grafic și pictural cu care se redau volumele prin distribuirea gradată a umbrei și a luminii sau prin efecte de contrast puternice. 2 sn Pictură sau gravură de lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. 3-4 smf, a (Spațiu) în care lumina se amestecă cu întunericul.

flamingo sm [At: EMINESCU, P. 70 / V: (rar) flaming / Pl: ~ngi / E: ger Flamingo] Pasăre migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și cu picioarele foarte lungi și cu pene de culoare albă cu nuanțe roz (Phoenicopterus ruber).

glauc, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~uci, ~uce / E: fr glauque, lat glaucus] (Liv) Care este de culoare albastră cu nuanță de verde Si: albastru-verzui.

kaki^[1] [At: DN³ / V: kak, ~iu / E: fr kaki] 1 ain De culoare galbenă-cafenie cu nuanțe verzui. 2 sn Culoare galbenă-cafenie cu nuanțe verzui. corectat(ă)

întunecare sf [At: CORESI, EV. 28/10 / V: (înv) ~nic~, ~cire / Pl: ~cări / E: întuneca] 1 Lipsire de lumină Si: întunecat¹ (1), (înv) întunerecare, întunerecat 2-3 Acoperire (de întuneric sau) de umbră Si: întunecat¹ (2-3), întunerecat (2-3). 4 Înnoptare. 5 Întunecime. 6 Înnorare. 7 Distingere tot mai dificilă a obiectelor Si: întunecat¹ (7). 8 Surprindere a unei persoane pe drum de către venirea nopții Si: întunecat¹ (8). 9 Oprire a luminii de a ajunge la alt corp de către corpuri opace Si: întunecat¹ (9). 10 (Șfg) Eclipsare. 11 Pierdere temporară a strălucirii de către corpurile cerești care suferă o eclipsă Si: întunecat¹ (11). 12 (Fig) Scădere a faimei Si: întunecat¹ (12). 13 (Îs) ~a ochilor Orbire. 14-15 Lipsire de (strălucire sau) de claritate Si: întunecat¹ (14-15). 16 (Pop; îs) ~ de soare Eclipsă. 17 (Fig) Tulburare a minții Si: întunecat¹ (17), (pop) întuneceală. 18 Împiedicare a percepției unui fenomen Si: întunecat¹ (18). 19 Cenzurare a manifestărilor unui sentiment Si: întunecat¹ (19). 20 (Fig) Ignoranță. 21 (Fig) Nedreptate. 22 (Fig) întristare. 23 (Jur; fig) Încurcare a unei afaceri Si: întunecat¹ (23). 24 (Înv) Viciere a unei fapte bune Si: întunecat¹ (24). 25 (Înv) Pierdere a sănătății Si: întunecat¹ (25). 26 Căpătare de către culori a unei nuanțe mai închise Si: întunecat¹ (26). 27 (Cig) Fondu.