CONTABILITATE s. (prin Transilv.) sămădușag. (Lucrează la ~; serviciul ~.)

JOB [GIOB] s. n. 1. lucrare plătită. 2. afacere cu caracter privat sau oficial. ◊ slujbă, serviciu. 3. (cib.) lucru în formare, alcătuind un tot din una sau mai multe etape. (< engl. job)

CARTARE, cartări, s. f. Acțiunea de a carta; clasare a scrisorilor după adresă. Lucrează la serviciul de cartare.

ÎMBRĂCĂMINTE. Subst. Îmbrăcăminte, îmbrăcare (rar), haine, veșminte, albituri, rufărie, straie (pop.), țoale (pop.), șube (reg.); hăinărie. Haină nouă; haină veche, vechitură, flenderiță (reg.), fleandură, buleandră (pop. și fam.), zdreanță, gioarsă (fam.), țoală (depr.). Ținută, port, costum; haine orășenești, haine nemțești (înv.), straie nemțești (înv.); port popular, costum popular, port național, costum național; ținută de casă, îmbrăcăminte de casă, haine de casă; mică ținută, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de serviciu (de lucru), haine de tăvăleală, haine de strapat; mare ținută, ținută de ceremonie, ținută de gală, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de sărbătoare (de paradă), găteală. Îmbrăcăminte de protecție. Uniformă, uniformă școlară, uniformă militară. Veșminte bisericești, odăjdii. Haine de vară; haine de iarnă. Haine de comandă; haine (de) gata, confecții. Îmbrăcăminte bărbătească, costum, (un) rînd de haine; îmbrăcăminte femeiască (de damă), costum, taior. Lenjerie de corp, rufărie de corp. Haină, hăinuță (dim.), hăinișoară (rar), sacou, veston, surtuc, surtucel (dim.), surtucaș; hanorac, jachetă, jachețică (dim.), jachetuță (rar); polcă (reg.), polcuță (dim., reg.), tunică, chiton (ant.), ulancă; șubeică (reg.); redingotă, gheroc (rar); bonjur (înv.); spențer (înv. și reg.); fermenea, fermenuță (dim., rar); șubă, șubuliță (dim.), șubuță; mintean; dolman; cațaveică, scurteică, scurteicuță (dim.), mindir (reg.), zoavă (reg.), burnuz (reg.); scurtă; camizol (înv.); bundă, bundiță (dim.), burcă (reg.), burcușoară (dim., reg.); talar (înv.); biniș (înv.). Palton, paltonaș (dim.), roc (reg.); pardesiu, pardesiaș (dim.), trenci, trencicot, ulster (rar), macferlan, denfiu, raglan, loden, mantou. Mintie (reg.), minteuță (dim., reg.); cabaniță (înv.), ipingea (înv.), tătarcă; șabană (înv.); caftan (înv.), căftănel (dim.), capot (înv.); suman, sumăieș (dim., reg.), sumănel, sumănuț (reg.), sărdac (reg.), genuncher (reg.), țundră (reg.), țundriță (dim., reg.), sarică, zeghe, ghebă, zăbun, zăbunaș (dim.), zăbunel. Cojocel, bundă (reg.), ilic, ilicel (dim.), pieptar, pieptăraș (dim.), pieptărel, pieptăruț (reg.), tivilichie. Manta, măntăluță (dim.), abolla (ant.), burnuz, lacernă, palium, poncho, reno (ant.), sagum. Pelerină, pelerinuță (dim.), mantelă (înv.), manteluță (dim., înv.), capă, mantilă (înv.), feregea, mantie, mantă (înv.), dalmatică, paludamentum, sirmă, rantie, peplu, robă, tunică, hlamidă, togă, reverendă, anteriu; rasă, sacos. Halat de casă, haină (rar), capot, capoțel (dim.), chimono. Vestă, hocheton, jiletcă, jiletcel (dim.), laibăr, lăibăraș (dim.), lăibăruț, prusluc (reg.), mintean; bolero. Pulover, jerseu, sveter, flanelă, flaneluță (dim.), gemper. Pantaloni, șort, blugi, nădragi (pop. și fam.), poturi (înv. și pop.), poturei (dim., înv. și pop.); ițari, ițărași (dim., rar), cioareci, berneveci (reg.); ceacșiri (înv.); șalvari. Rochie, rochiță (dim.), rochioară (rar); vigan (reg.). Fustă, fustișoară (dim.), fustiță, fustanelă, jupă, jupon, poale (pop.), foi, sucnă (pop.), sucniță (dim., pop.); fotă, fotiță (dim.), opreg, catrință, zadie, androc (reg.), prigitoare (reg.), vîlnic, zâvelcă, zăvelcuță (dim.); șorț, șorțuleț (dim.), pestelcă (pop.), pestelcuță (dim., pop.); crinolină, malacof. Cămașă, cămășuță (dim.), cămășuică, cămeșoi (augm.), bluză, bluzuliță (dim.), ie, iișoară (dim.), spăcel (reg.), șemizetă (rar), cazacă. Tricou, tricot, maiou. Combinezon, furou. Sutien; corset; burtieră; portjartier. Chiloți, chiloței (dim.); slip, bikini, costum de baie. Izmene, indispensabili. Cămașă de noapte; pijama. Ciorapi, șosete; obiele. Fular, eșarfă, șal, gear (înv.), tarabulus (înv.). Cravată, lavalieră, papion; jabou. Mănușă, mitenă. Manșon. V. acoperămînt de cap, cingătoare, îmbrăcare, împodobire, încălțăminte, lux, meșteșug, modă, podoabă, țesătură.

CONTABILITATE s. (prin Transilv.) samădușag. (Lucrează la ~; serviciul ~.)

recepționer, ~ă smf [At: NOM. PROF. 4 / V: ~nar / Pl: ~i, ~e / E: recepționa + -ar, cf fr réceptionnaire] 1 Persoană care are însărcinarea de a recepționa o lucrare, un material etc. 2 (Spc) Persoană care are misiunea de a primi obiectele expediate prin (poștă) Si: (rar) recepționist. 3 (Spc) Persoană care lucrează la serviciul de recepție (6) al unui hotel.

serviciu sn [At: AR (1829), 132¹/13 / V: servici, (înv) ~is, ~iț, ~ițion^[1], ~ițiu, (reg) sărvici, (îvr) ~rbițiu, ~iție sf / Pl: ~ii și (înv) ~ri, (îvr) ~ie, ~ice / E: fr service, lat servitium] 1 Activitate limitată la un anumit orar, pe care o desfășoară cineva ca angajat într-o instituție, întreprindere, la o persoană particulară etc., în schimbul unui salariu, unei retribuții etc. Si: slujbă, (rar) servit¹ (5). 2 Îndatorire care revine cuiva care prestează un serviciu (1) Si: sarcină, misiune, (rar) servit¹ (6). 3 Loc, domeniu etc. în care se desfășoară o astfel de activitate Si: post² (1), (îrg) tistie, tistuire, (înv) cin, huzmet, mansup, poslușanie (2), (reg) servit¹ (7), breaslă. 4 (Îs) ~ comandat Misiune specială încredințată cuiva spre îndeplinire. 5 (Înv; îla) În ~ie Actual (1). 6-7 (Îljv) De ~ (Care se află) în tură de lucru la serviciu (1). 8-9 (Îal) (Care se află) în folosința curentă, efectivă (și zilnică) a unei întreprinderi, a unei instituții etc. 10-11 (Îal) Care se referă la serviciu (1-2). 12 (Îs) Om (sau femeie) de ~ Persoană angajată, retribuită pentru a efectua diverse munci de curățenie, de întreținere gospodărească etc. într-un local public, într-o instituție etc. Si: (rar) servitor (2), (reg) servitoreasă (2), slujitor. 13 (Îs) Scară de ~ Scară secundară într-un imobil, de obicei pentru acces la dependințe. 14 (Îs) Poartă (sau ușă) de ~ Poartă (secundară) a unei întreprinderi, fabrici etc. prin care, de obicei, trec vehiculele transportând diverse materiale, mărfuri etc. 15 (Îs) Cameră de ~ Cameră într-un imobil (sau într-o instituție) în care locuiește un servitor (sau destinată persoanelor angajate pentru muncile de curățenie, de întreținere etc.). 16 (Spc; lpl) Munci pe care trebuia să le efectueze un iobag în folosul feudalului. 17 (Șîs ~ militar, sau, înv, serviție militărească) Obligație prevăzută de lege pentru cetățenii (de sex masculin ai) unui stat de a se instrui din punct de vedere militar în cadrul forțelor armate. 18 (Pgn) Oficiu. 19 (Îvr; îf serviție) Funcție. 20 Activitate desfășurată în cadrul unor întreprinderi, instituții, unități comerciale, turistice etc. (în scopul servirii populației). 21 (Spc) Servire a musafirilor sau a clienților la masă (de către servitori, chelneri etc.). 22 (De obicei cu determinări) Ramură, domeniu etc. în care se desfășoară o activitate utilă în vederea satisfacerii unor nevoi sociale (nematerializate în produse). 23 Instituție aparținând unei ramuri, unui domeniu, unui sector de activitate. 24 Subdiviziune administrativă (fără personalitate juridică) într-o instituție, întreprindere etc. 25 (Pex) Colectivul de muncă al unui serviciu (24). 26 Loc în care își desfășoară activitatea un serviciu (24) (și colectivul lui). 27 Ansamblu de activități care se desfășoară în cadrul unui serviciu (24). 28 (Adesea construit cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune, activitate făcută în folosul, în interesul cuiva sau a ceva. 29 Folos adus cuiva. 30 Rol util îndeplinit de cineva sau de ceva Si: (înv) priință (3). 31 (Îlpp) În ~l cuiva (sau a ceva) La dispoziția cuiva (sau a ceva). 32 (Îal) Pentru a susține pe cineva (sau ceva). 33 (Îe) A face un prost (sau rău) ~ cuiva A face cuiva (fără voie) un rău. 34 (Reg) Însărcinare dată unei persoane de a îndeplini o acțiune în folosul cuiva Si: comision. 35 (Adesea determinat prin „divin”, „religios” etc.) Îndeplinire solemnă de către un preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători religioase Si: ceremonie, oficiu, slujbă (15). 36 Avantajul de a pune mingea în joc, la unele jocuri sportive cu mingea Si: (rar) servă. 37 (Udp „de”) Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială.

voluntar, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru. Îl înecau sudori reci cînd se întîmpla să-i intre în birou cîte-un corespondent voluntar (PER.). 2 (despre acțiuni, stări etc. ale oamenilor) Care se face, se acceptă de bunăvoie, fără constrîngere, care rezultă dintr-o decizie liber aleasă și neimpusă. Fă-ți întîi orele de muncă voluntară și pe urmă ține-te de fuste (H. LOV.). ◊ (adv.) Fără să fie împins de societate se retrage voluntar într-o viață modestă (RALEA). 3 Care este făcut în mod conștient, voit; liber consimțit. Ea închise și deschise ochii în mod voluntar (PRED.). ◊ (adv.) Părea a juca..., cu acea perversă atracție a tinereții voluntar deghizate, un rol capricios de bunică (PAPAD.). ◊ Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. Nici un curial nu putea, printr-un act personal și voluntar, a ieși din condițiunea sa (BARO.). 4 (despre oameni) Care are voință (fermă); care își impune propria voință; autoritar; încăpățînat, îndărătnic. Cea mai mare avea 19 ani, era neagră, ochioasă, voluntară (E. BAR.). ♦ Care exprimă, denotă voință, fermitate. Are o fire foarte voluntară (REBR.). II s.m., s.f. 1 Persoană care se înrolează, din proprie dorință, în armată pentru a face serviciul militar (înainte sau după limita de vîrstă cerută); (înv.) volontir. ♦ Ext. Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri..., conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre, la război (CAR.). 2 Persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. Voluntarii au mers la un centru de plasament pentru a le duce copiilor cadouri de Crăciun. • pl. -i, -e. și (înv.) voluntariu, – ie, volontar, -ă adj., s.m. /<lat. voluntarius, -a, -um, fr. volontaire, it. volontario.

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. 3. Organul executiv și conducătorul activității curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politică și organizatorică a partidului între două adunări plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

A SLUJI ~esc 1. intranz. 1) înv. A fi slugă; a argăți; a slugărnici. 2) A lucra într-un serviciu. 3) pop. A face stagiul militar; a cătăni. 4) (despre obiecte) A fi util; a fi de folos; a folosi; a servi. 5) (despre slujitori ai cultelor) A oficia serviciul divin. 2. tranz. (persoane, cauze, idealuri etc.) A susține printr-o activitate permanentă; a servi. /<sl. služiti

BIROU s.n. I. 1. Masă mare de scris, cu sertare (în care se țin hîrtii, documente etc.). 2. Cameră, sală, încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective; mobilier pentru o astfel de cameră. ♦ Instituție, serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc.; (p. ext.) funcționarii unei astfel de instituții. II. 1. Organul executiv și conducător al muncii unei organizații politice, de masă, obștești, științifice, internaționale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunări însărcinat să conducă adunarea respectivă. ♦ Reunirea președintelui, a vicepreședinților și a secretarilor unei adunări legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

BIROU s. n. 1. masă de scris, cu sertare. 2. încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective. ◊ serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc. 3. organ executiv și conducător al activității curente a unei organizații politice, de masă, obștești, științifice, internaționale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunări, însărcinat să conducă adunarea respectivă. ◊ reunire a președintelui, a vicepreședinților și a secretarilor unei adunări legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

CABINET s. n. I. 1. încăpere de lucru într-un apartament, într-o instituție. 2. birou (într-o întreprindere sau instituție) unde lucrează cineva. 3. secție, serviciu într-o întreprindere sau instituție destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activității metodice; b) secție de îndrumare și informare în bibliotecile mari și în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi, unități școlare etc. 4. gen de muzeu care păstrează piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele țări) consiliu de miniștri, guvern. III. mobilă stil, bogat ornată și cu sertare pentru păstrarea de obiecte prețioase. (< fr. cabinet)

caderist, caderiști s. m. (înv.) persoană care lucrează într-un serviciu de cadre / de personal.

BON (< fr.) s. n. Document (cu valabilitate limitată în timp) care conferă deținătorului său dreptul de aprimi ceva sau de a beneficia de ceva; notă de plată pe baza căreia se achită mărfuri sau servicii ♦ B. de lucru = document pe baza căruia se execută o lucrare și care servește la evidența muncii prestate, precum și la calculul plății cuvenite pentru ea. ♦ Bonuri de tezaur = titluri de împrumut (purtătoare de dobîndă) emise de ministerul finanțelor sau de tezaur pentru a obține fonduri de la cetățeni sau de la bănci, în vederea acoperirii unor goluri bugetare. ♦ Bonuri de casă = titluri emise mai ales de întreprinderi sau de bănci pentru procurarea de fonduri pe termen scurt. După natura emisiunii, publice sau private, există b. la purtător sau la ordin. B. de c. au același regim fiscal ca al obligațiunilor. ♦ B. de subscripție = titluri atașate obligațiunilor, conferind dreptul subscrierii acelei obligațiuni unei acțiuni. Condițiile de subscriere sînt stabilite de la început. Dacă bonul este separat de obligațiune face obiectul unei cotații separate.

retribuți(un)e f. plată pentru un serviciu, pentru o lucrare.

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

SĂRBĂTOARE, sărbători, s. f. 1. Solemnitate, sărbătorire; ziua consacrată acestei solemnități. ♦ Zi în care nu se lucrează. ◊ Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile și instituțiile nu lucrează. Sărbătoare națională = zi (de odihnă) în care se cinstește un eveniment important din istoria țării. ◊ Loc. adj. și adv. De sărbătoare sau de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ◊ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); p. restr. în timpul Paștilor sau al Crăciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (1). Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Zi consacrată serviciului divin pentru celebrarea unui eveniment religios sau pentru sărbătorirea unui sfânt. – Serba + suf. -ătoare.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

BIROU¹, birouri, s. n. 1. Masă de scris cu sertare și compartimente pentru ținut hîrtii, acte etc. Căută mult, deschizînd ușile și sertarele biroului. DUMITRIU, B. F. 93. Lecțiile mi le făceam în camera tatei, la o măsuță așezată lîngă biroul său de inginer. SADOVEANU, N. F. 24. Deliu se așeză comod la birou, scoase o cutie de lemn încrustată cu arabescuri de sidef. BART, E. 244. Ea îi făcuse ordine pe birou, călimara de cristal era spălată frumos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 180. 2. Cameră în care are cineva masa de lucru și în care lucrează. Îmi părea rău că-l las [pe tata] neguros și obosit în biroul său. SADOVEANU, N. F. 47. Necunoscutul a coborît în birou. C. PETRESCU, A. 292. ♦ Mobilă pentru o astfel de cameră. Industria lemnului și mobilei expune în standurile ce le sînt rezervate diferite tipuri de mobilă elegantă, lucrată din cel mai bun lemn. Sînt expuse de-a lungul pavilionului dormitoare, sufragerii, birouri, camere pentru copii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. 3. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează funcționarii unui serviciu public (sau, în trecut, ai unei întreprinderi particulare); (în special) serviciul respectiv. În biroul registraturii generale a unei mari administrațiuni, impiegatul își pregătește registrul. CARAGIALE, O. II 211. ◊ Lucrări de birou = lucrări cu caracter administrativ. (în trecut) Birou de avocatură= asociație de mai mulți avocați, avînd un sediu comun. Un birou de avocatură, deschis în asociație... n-a durat decît vreo trei luni. VLAHUȚĂ, O. A. 221. Birou de mișcare v. mișcare. ◊ Expr. (A lucra) din birou = (a lucra) de la distanță, fără deplasare pe teren și fără observarea și cunoașterea realităților. Au întocmit planul de reparații din birou, apreciind numărul mașinilor și uneltelor agricole care au nevoie de reparații după datele de anul trecut. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2886. – Variantă: (pe cale de dispariție) biurou (SADOVEANU, M. 122, SAHIA, U.R.S.S. 37) s. n.

atașament sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr attachement] 1 (Fig) Sentiment de afecțiune puternică față de cineva sau ceva. 2 Dependență sufletească de cineva sau ceva. 3 (Teh; îs) Carnet de - Registru sau jurnal de șantier, în care se țin în evidență, prin notări zilnice, toate operațiunile efectuate la o lucrare. 4 (Teh) Atribuția serviciului de investiții al unei întreprinderi.

birou s.n. 1 Masă de scris, cu sertare și compartimente (în care se țin hîrtii, documente etc.). 2 Local, parte dintr-un local sau încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris. ♦ Mobilierul necesar unei astfel de încăperi. 3 Serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc. ◊ Expr. (A lucra sau a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Ext Funcționarii unui astfel de serviciu. 4 Grup de persoane cu funcții de conducere executivă a unor organizații politice, de masă, obștești, științifice, internaționale, a unui organ administrativ. 5 Grup de membri ai unei adunări, însărcinat să conducă lucrările (sau activitatea) acesteia. ♦ Reunire a președintelui, a vicepreședinților și a secretarilor unei adunări legiuitoare. 6 Birou de plasare = birou care se ocupă cu plasarea șomerilor într-un serviciu. Birou de bagaje v. bagaj. Birou de mișcare v. mișcare. • pl. -uri. /<fr. bureau.

*ACTIV I. adj. 1 Care lucrează; muncitor, harnic, silitor, sîrguitor; viață ~ă, pe care o petrece cineva lucrînd neîncetat ¶ 2 Care are puterea de a lucra, puternic: remediu ~ ¶ 3 🎖️ Serviciu ~, timpul în care soldatul e sub drapel ¶ 4 📖 Forma ~ă a verbului, care exprimă acțiunea ¶ 5 A lua parte ~ă la ceva, a lucra cu sîrguință la ceva, a ajuta cu munca, cu influența sa, la înaintarea unei întreprinderi la realizarea unui scop ¶ ¶ contr. INACTIV, NEACTIV. II. sbst. ⚚ Suma la care se ridică averea unui negustor, socotindu-se ceea ce i se datorește și marfa pe care o posedă: ~ul casei se ridică la cinci sute de mii de lei [fr. < lat.].

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ◊ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoane care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuita în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

BENEFICIAR, -Ă s. m. f. cel care beneficiază de ceva. ◊ persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii. (< fr. bénéficiaire, lat. beneficiarius)

BIROU, birouri, s. n. I. 1. Masă de scris cu sertare și compartimente pentru ținut hîrtii, acte etc. 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează funcționarii; (în special) serviciul respectiv. ◊ Lucrări de birou = lucrări cu caracter administrativ. ◊ Expr. (A lucra) din birou = (a lucra) de la distanță, fără observarea și cunoașterea realităților. ♦ Cameră în care are cineva birou (1) și în care lucrează sau profesează; p. ext. masa de lucru a cuiva. II. 1. Organul executiv și conducătorul întregii munci curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, avînd ca sarcină conducerea muncii politice și organizatorice a acestuia între adunările plenare ale Comitetului Central. Birou de partid = organ compus dintr-un număr restrîns de persoane, alese dintre membrii unui comitet de partid și însărcinat cu rezolvarea problemelor curente și cu aplicarea hotărîrilor comitetului. 2. Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să organizeze lucrările acesteia și să urmărească buna lor desfășurare. – Fr. bureau.

MÚZICĂ (< lat., it., fr., germ.) s. f. 1. Artă ale cărei mijloace de exprimare sunt sunetele. 2. Știința sunetelor și a organizării acestora conform unor sisteme (privind modul, tonalitatea, ritmul) și unor norme de compoziție (privind, melodia, armonia, polifonia, forma). 3. Operă muzicală, producție aparținând muzicii. ◊ M. vocală = m. concepută pentru voce. M. instrumentală = m. destinată unui instrument sau unui ansamblu instrumental. M. de cameră = m. destinată unui grup restrâns de interpreți. M. simfonică = m. concepută pentru orchestra simfonică. M. vocal-simfonică = m. concepută pentru un ansamblu mare, compus din orchestră și cor. M. programatică v. programatic. M. religioasă = m. vocală sau vocal-instrumentală compusă pe texte de rugăciuni, cântată în timpul serviciului divin. M. concretă = lucrare muzicală realizată prin înregistrarea pe bandă de magnetofon a unor sunete din natură sau produse artificial, care apoi sunt transformate sau montate; inventatorul ei este inginerul și muzicianul francez P. Schaeffer, care a realizat primele experiențe în 1948. M. serială v. dodecafonism. M. ușoară = m. de largă accesibilitate, bazându-se pe intonații de cântec, pe ritmuri de dans sau de marș. M. populară = m. de largă circulație, caracterizată prin faptul că este o creație colectivă și anonimă. M. de teatru = m. originală, concepută pentru a acompania desfășurarea unei reprezentații teatrale. M. de film = m. înregistrată, ce constituie coloana sonoră a unei pelicule cinematografice. Mai există m. de dans, m. corală, m. pop, m. rock, m. folk, m. de jaz, m. electronică etc. 4. Formație instrumentală. ◊ M. militară = fanfară.

salariu n. plată pentru un lucru sau pentru un serviciu.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DEPLASA, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva din locul în care se găsește și a-l pune în alt loc, a schimba locul unui obiect sau al unei persoane; a muta. Ema... îi tot deplasează pe cei din fața ei ca să vadă mai bine sala. CAMIL PETRESCU, T. II 95. El rezistă puțin, cum ar rezista un bolnav căruia îi deplasezi o mînă scrîntită. SEBASTIAN, T. 90. 2. Refl. (Despre funcționari în exercițiul funcțiunii) A se duce undeva pentru a face o cercetare, pentru a lucra în interes de serviciu. Judecătorul s-a deplasat la locul crimei. O echipă sanitară se va deplasa pe teren pentru depistarea bolnavilor. ♦ A trece dintr-o poziție în alta, a aluneca; a se disloca. Terenuri care se deplasează. I s-a deplasat un rinichi. ▭ Mase compacte de aer, deplasîndu-se cu o viteză îngrozitoare... lovesc năprasnic muntele, încercînd să-l distrugă. BOGZA, C. O. 57.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, Î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere (de stat sau particulară) și care este remunerată cu o sumă dinainte fixată; serviciu, funcție, post. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. Desigur, îmi ziceam, trebuie să aibă o slujbă foarte bine plătită, căci îl vedeam întotdeauna elegant. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Tot aici ești, Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. Dar unde gîndeai să fiu, cînd asta mi-e slujba? CREANGĂ, P. 314. D-nu Răzvrătescu îi dat afară din slujbă. ALECSANDRI, T. 269. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ (Urmat de determinări în genitiv arătînd unde sau la cine se servește) Domnul Bazgu, om vechi în slujba portului, fost sergent în marină, era știut că are inimă bună. BART, E. 290. Pînă acum ț-a fost mai greu, dar de-acum înainte tot așa are să-ți fie, pînă ce-i ieși din slujba spînului. CREANGĂ, P. 222. ◊ Loc. adj. De slujbă = în legătură cu slujba. Am o chestie de slujbă cu tine. DUMITRIU, N. 116. ◊ Expr. A fi, a se pune (sau a pune pe cineva) în slujba cuiva (sau a ceva) = a sta, a se pune (sau a pune pe cineva) la dispoziția, în serviciul unei persoane sau al unei idei, a servi (sau a pune să servească) interesele cuiva. Capitalismul se folosește de intelectuali pentru a pune știința și cultura în slujba sa. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2041. Vorbea... de eforturile oamenilor sovietici, puse în slujba patriei și a păcii. STANCU, U.R.S.S. 48. (Învechit) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. [Zîna] îi dete un săpun, un pieptene și o perie, ca să-i fie de slujbă. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Rar) Serviciu militar. Feciorul dascălului Andrei... face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. 2. (Astăzi rar) Însărcinare, sarcină, atribuție, misiune. Preamărite împărate! m-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef. CARAGIALE, O. III 162. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă; deși este foarte cu anevoie de mers pînă acolo. CREANGĂ, P. 93. [Domnul] îl luă pe lîngă sine și îl întrebuință în multe slujbe însemnate. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Serviciu făcut cuiva, îndatorire, favoare. Doresc mult de vei putea a le găsi și îmi vei face o mare slujbă. GHICA, A. 569. Dragă madam Franț, am să te rog să-mi faci o slujbă. ALECSANDRI, T. 299. ♦ Treabă, muncă, lucru. Neavînd altă slujbă, lucra neîncetat. DRĂGHICI, R. 154. 3. Serviciu religios. [Preotul] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. Copiii se întoarseră de la biserică, deși nu se isprăvise slujba, căci li se făcuse foame. ISPIRESCU, L. 271. ◊ (Însoțit de diverse precizări sau calificative) Era clopotul schitului, care vestea... ceasul slujbei de sară. HOGAȘ, M. N. 133. Să stea în genunchi la slujba sfințirii. CARAGIALE, O. III 90. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. De moarte să mă gătesc Și s-ascult slujba cea mare. ALECSANDRI, P. P. 90.

birou sn [At: SADOVEANU, P. M. 122 / V: biurou, (îrg) birău / Pl: ~ri / E: fr bureau, rs биро] 1 Masă de scris (cu sertare și alte accesorii). 2 (Înv; îe) A depune (un proiect) pe ~ul unei adunări A prezenta un proiect. 3-5 Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. 6 Serviciu public. 7 Persoanele care lucrează într-un birou (3-5). 8-9 (Îe) (A lucra, a rezolva etc) din ~ (A lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile. 10 Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare pentru a-i organiza lucrările.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc.; a avea comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. – Fr. commander.

OFICIA vb. I. 1. tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. cf. șăineanu, alexi, w. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. galaction, o. 90. ◊ absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. vlahuță, o. a. iii, 54. Să fi văzut pe părintele Amfilohie cum oficia. sadoveanu, o. ix, 74. Să nu năvălească mulțimea peste vorbitori și peste cei care vor oficia. camil petbescu, o. ii, 352. ♦ A săvîrși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie; a celebra. Notarul Stoessel primi pe distinșii nuntași cu toate onorurile, oficiind mai patetic formele cununiei civile. rebreanu, i. 251. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. sahia, u.b.s.s. 114. ◊ refl. pas. Se oficiază un act solemn. vlahuță, d. 187. Îi potrivi o odaie de culcare la primărie în cabinetul unde se oficiau căsătoriile civile. Rebreanu, i. 205. 2. Intranz. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu, a face un lucru oarecare. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. sadoveanu, e. 170, cf. id. o. ix, 256. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. pas, l. i, 94. – Pronunțat: -ci-a. – prez. ind.: oficiez. – Din fr. officier.

CONTRACT s. n. 1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ♦ ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ŭlui social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni. 3. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător. (< lat. contractus, fr. contrat)

intermitent, -ă s. m. f. Persoană care nu lucrează regulat într-un anumit serviciu ◊ „[...] Greva «intermitenților spectacolului» care sunt artiști dar și tehnicieni [...]” R.l. 23 X 92 p. 4 (din fr. intermittent; DEX – adj.)

gratificați(un)e f. sumă de bani acordată în afară de leafă, ca recompensă pentru o lucrare suplimentară sau pentru un serviciu adus.

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

activitate f. 1. puterea de a lucra: activitatea focului; 2. vioiciune sau promptitudine la lucru: a desfășura o mare activitate; 3. serviciu activ.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = cultul divinității exprimat prin cuvinte și gesturi ritualice. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) în tură de lucru la locul de muncă; de gardă. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva prin altcineva sau a ceva prin altceva (de aceeași natură). Schimbul santinelelor se face din două în două ore. ◊ (Tehn). Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, care se vinde izolat și e menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată. Îmi cer cheia unei magazii unde sînt ascunse piesele de schimb. DEMETRIUS, C. 18. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sînge oxigen și se elimină bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = înlocuindu-se unul pe altul; pe rînd. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă (de călărași sau de dorobanți) în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic (în intervale fiind lăsați la vatră). A umblat băietanul încoace și încolo, a cheltuit doar l-or da în trupa cu schimbul, dar unde a fost chip! DUNĂREANU, CH. 181. Soldat (sau călăraș) cu schimbul = soldat care făcea parte din trupa cu schimbul. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. Fără existența și dezvoltarea unei industrii socialiste este cu neputință un schimb socialist între oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 59. Mă duc să-ntîlnesc pe cel cu mărgeaua, doară vom putea face schimb. RETEGANUL, P. I 5. Nu vrei să facem schimb? să-ți dau capra asta și să-mi dai gîsca. CREANGĂ, P. 43. ◊ Fig. De am fi putut răscumpăra, pierderea lui... cu jertfa a zece alții... nu ne-am fi stînjenit a face acest schimb. NEGRUZZI, S. I 244. ◊ Liber schimb = comerț exterior neîngrădit de taxe vamale sau de restricții la import și la export. ♦ Echivalent, compensație. Dacă socotești că nu poți aștepta trei ani, atuncea lasă marfa în sama noastră. Ți-om da un schimb potrivit, după vremuri. SADOVEANU, D. P. 153. ◊ Loc. adv. În schimb sau (loc. prep.) în schimbul... = drept compensație, ca echivalent, în loc de aceasta, pentru. Poezia avea strofe mai puține, dar în schimb versurile erau ceva mai lungi. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Tu-mi ceri chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare? EMINESCU, O. I 173. Sultanul... mi-ar da averea-i mie În schimb pe calul meu. ALECSANDRI, P. II 66. ♦ Transformarea unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constînd din alte monede. ◊ Casă de schimb = întreprindere autorizată să schimbe bani. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească celui indicat în act sau prepusului său o sumă de bani. Agent de schimb = (în regimul capitalist) intermediar care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd obiectul în discuție) Transmitere cu caracter de reciprocitate. Toate fenomenele chimice se produc cu schimb de căldură. Schimb de note diplomatice. ◊ Expr. Schimb de cuvinte v. cuvînt (9). 4. Totalitatea lucrătorilor care se găsesc în același timp de lucru într-o secție, într-un serviciu etc.; echipă de lucrători sau persoană care după un interval de timp determinat înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; intervalul de timp cît lucrează o echipă (după care este înlocuită de alta). Schimb de noapte. ▭ Să lucrăm în două schimburi: tu cu ajutorii – ziua, iar Moise Coman cu tractoriștii – noaptea. MIHALE, O. 427. Vreau să mai prind schimbul lui Toni; să-l văd ce poate. DAVIDOGLU, M. 9. 5. (Mai ales la pl.) Albituri de corp, rufe de primeneală; primeneli. Serdici n-are haine pe el. Un schimb de rufe, de la reformă, îi acoperă trupul lung. SAHIA, N. 120. Se uită la cufăr. Acolo era tot ce avea el; un rînd de haine, schimburi și cărți. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Își ia merinde și bani de ajuns, schimburi în desagi și o ploscă plină cu apă. CREANGĂ, P. 198.

SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, îndatoriri față de cineva. Dacă voi mai revedea vreodată patria mea, va fi numai pentru ca s-o servesc și să-mi jertfesc viața pentru ea, dacă va fi nevoie. KOGĂLNICEANU, S. A. 35. ◊ (Complementul indică timpul servit) Inspectorul îi mai făgădui să-i socotească și anii ce-i servise pînă atunci. REBREANU, I. 82. ◊ Intranz. (Construit cu complementul în dativ) Doi oameni scumpi patriei comune pentru cunoștințele cele întinse, talentele și zelul de a-i servi. GHICA, A. 763. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... Fusese condamnat ca să servească șapte ani ca soldat în regimentul de artilerie din Synope. BART, S. M. 25. ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. A servit trei ani la oraș. ♦ A lucra pentru..., în interesul, în slujba cuiva; a sprijini. La 1848... serveam și interesele mișcării. SADOVEANU, O. I 419. ♦ A fi de folos, util, a aduce servicii cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «ca», «de» sau «drept») A folosi la..., a avea rolul de..., a fi utilizat ca... O altă odaie dindărăt va fi servit de dormitor copiilor, avînd aspectul nud al unei săli de internat, cu lucruri puține și tari. CĂLINESCU, E. 50. Pînă în clasa cincea liceală n-am știut la ce poate servi o perie de dinți. C. PETRESCU, Î. II 53. Cu toate aceste, nevinovata poveste servi de pretext tartufilor politici ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. ♦ Refl. A se folosi, a face uz de... Manfred și Faust, adînci cugetători, Fantasme ce-n veghere ședeați pînă la zori... Urcatu-v-ați prin lumea de umbre și de vise, Servitu-v-ați de cuget ca punte peste-abise. MACEDONSKI, O. I 48. ♦ Refl. (Neobișnuit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A întrebuința. O stațiune preistorică ai cărei lăcuitori se serveau cu arme de piatră nelustruită și de os. ODOBESCU, S. II 421. 3. Tranz. (Complementul indică lucruri de mîncare, de băut) A pune, a aduce la masă. (Refl. pas.) S-a servit friptura. SAHIA, N. 59. ♦ (Complementul indică lucrul oferit sau persoana căreia i se oferă) A prezenta cuiva o mîncare ca să ia dintr-însa, a da cuiva dintr-o mîncare, a trata pe cineva. Izbuti să-i așeze și să le servească cîte ceva. REBREANU, R. I 193. Din cînd în cînd se scula să-și servească musafirii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. ♦ Fig. A da, a transmite. Încercă să-i servească ultimele noutăți despre Nadina. REBREANU, R. I 254. ♦ Refl. A lua să mănînce. Scoase din buzunarul vestei o cutiuță de email cu pastile parfumate și, înainte de a se servi, o întinse Sabinei. C. PETRESCU, C. V. 14. ♦ (Impropriu) A lua dintr-o mîncare sau o băutură oferită; a mînca, a bea. Acum servește dulceață! C. PETRESCU, Î. I 38. ♦ (Despre vînzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; (în special) a executa o comandă. Ceru o cafea neagră, dar chelnerul nu se grăbi să-l servească. C. PETRESCU, C. V. 313. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Opt ascensoare, în mișcare continuă, se ridică și se coboară, servind cele 19 etaje. BART, S. M. 41. ♦ Tranz. (Folosit și absolut) (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune (mingea sau cartea) în joc. Se aude din culise glasul Corinei: «20-20. Eu servesc». Pe urmă cîteva scurte bătăi de minge și apoi tot glasul ei: «21-20». SEBASTIAN, T. 85. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Prez. ind. și: (învechit) serv (CARAGIALE, O. III 146, ALECSANDRI, S. 6).

oficia [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 54 / P: ~ci-a / V: (înv) ~iția / Pzi: ~iez / E: fr officier] 1 vt A celebra slujba bisericească. 2 vt A săvârși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie Si: a celebra. 3 A presta un serviciu. 4 vi (Gmț) A face un lucru oarecare.

lucrare s.f. I 1 efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvârșire, <înv.> înființare, săvârșit¹, umplere, umplut¹. Pentru lucrarea în bune condiții a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 acțiune, operație. Muncitorii efectuau lucrarea de îndepărtare a dărâmăturilor. 3 (la pl.; adm.) lucrări publice = <înv.> lucrări de bine public. Construirea autostrăzilor, consolidarea blocurilor, repararea șoselelor sunt lucrări publice; (înv.) lucrări de bine public v. Lucrări publice. 4 (mai ales pop.) prelucrare, prelucrat¹, <înv. și pop.> lucrat¹. Lucrarea metalelor prețioase l-a pasionat din tinerețe. 5 (agric.) cultivare, cultură, lucrat¹. Lucrarea pământului se face pentru a se obține produse agricole. 6 (art.; agric.) lucrarea pământului = agricultură. Cei mai mulți dintre țărani se ocupă cu lucrarea pământului. 7 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 8 (înv. și pop.) v. Caznă. Chin. Efort. Forțare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforțare. Silință. Strădanie. Străduință. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 9 (înv.) lucrare-dimpreună = lucrare-laolaltă v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperație. 10 (milit.; înv.) lucrare în oaste v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 11 (înv.) v. Act¹. Acțiune. Faptă. 12 (art.; agric.; înv.) lucrarea plugului v. Arare. Arat¹. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. 13 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Calcul. Socoteală. 14 (înv.) v. Acțiune. Efect. Influență¹. Înrâurire. Rezultat. 15 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) v. Fenomen. Proces. 16 (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creștere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. Îmbogățire. Lărgime. Lărgire. Mărire. 17 (tehn.; înv.) v. Funcționare. Mers. 18 fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală. II (concr.) 1 creație, operă, producție, <fam.> lucru, <înv.> producere, product, <grec.; înv.> singramă. Scriitorul a lansat o nouă lucrare valoroasă. 2 înfăptuire, operă, realizare. Sculptorul este mândru de lucrările sale. 3 (arhit.) operă. Lucrările arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. 4 carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, <livr.> op, <reg.> poflioagă. Are un număr mare de lucrări ale clasicilor literaturii universale. 5 (lit.) lucrare dramatică = operă dramatică, piesă, scriere dramatică, <german. înv.> ștuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă lucrările dramatice ale lui Caragiale. 6 studiu. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe lucrări de lingvistică. 7 operă, scriere, text, <livr.> op, <rar> pagini (v. pagină), <înv. și pop.> scriptură, <înv.> operat¹, scriitură, scrisoare, uvraj, <fig.; peior.> maculatură¹. Și-a predat lucrarea la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (pedag.) lucrare de control = lucrare scrisă = extemporal¹. Au dat astăzi lucrare de control la matematică; lucrare de diplomă = lucrare de licență; lucrare de licență = lucrare de diplomă. Lucrarea sa de licență a primit nota maximă. 9 (înv.) v. Organizare. Structură.

MARE¹ ~i adj. 1) Care are dimensiuni ce întrec pe cele obișnuite; de proporții considerabile. Râu ~. Sat ~. ◊ Literă ~ literă inițială a substantivelor proprii și a cuvintelor de la începutul unei propoziții. A face ochi ~i a se mira; a privi uluit. În linii ~i (sau în ~) în general. Degetul ~ primul deget de la mână și de la picior. Casa (cea) ~ odaie împodobită în care se primesc oaspeții. 2) Care întrece cantitatea obișnuită. Recoltă ~. 3) (despre intervale de timp) Care durează mult; îndelung. Nopți ~i. ◊ Ziua în amiaza ~ în toiul zilei. 4) Care se manifestă cu intensitate. Temperatură ~. Furtună ~. 5) (despre sunete) Care se aude tare; puternic. ◊ A vorbi (sau a striga) în gura ~ a vorbi tare, cu glas ridicat. 6) (despre fenomene ale naturii, despre calamități) Care se produce pe neașteptate, cu repeziciune și violență. Vânt ~. Cutremur ~. Secetă ~. 7) (despre ființe) Care a ajuns la vârsta maturității. Băiat ~. Fată ~. ◊ A se face ~ a crește; a se dezvolta. Tată ~ bunic. Mamă ~ bunică. Socru (soacră) ~ tata (mama) mirelui. 8) Care posedă calități excepționale și se bucură de o faimă deosebită; celebru. ~ artist. 9) Care este de o importanță sau de o valoare deosebită. Zi ~. Faptă ~. 10) Care ocupă o treaptă mai înaltă într-o ierarhie; superior. Funcționar ~. ◊ ~ și tare care are putere și influență. A se ține ~ a fi mândru. Mai ~ele șeful; conducătorul. Să crești ~! urare cu care o persoană mai în vârstă mulțumește unui copil pentru un serviciu. Vorbe ~i cuvinte pompoase; promisiuni deșarte. Lucru ~ lucru important, valoros. ~ lucru, ~ socoteală lucru fără importanță, care nu merită atenție. Cu ~ ce cu greu. Săptămâna ~ săptămâna care precedă sărbătoarea Paștilor la creștini; Săptămâna Patimilor. /Probabil lat. mas, maris

liturghie (leturghie) f. 1. serviciu divin, săvârșirea sf. taine (Dumineca și sărbătorile): a merge la liturghie; fam. leturghie cu braga, lucru prost făcut; 2. carte ce conține rândueala serviciului divin: Liturghia Sf-lui Vasile cel Mare; 3. bani dați preotului pentru săvârșirea liturghiei. [Gr. mod.].

GARDĂ, gărzi, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a fi», «a face», «a se afla») Pază efectuată într-o instituție civilă sau (mai ales) într-o unitate militară, la un obiectiv militar etc.; (concretizat) persoană sau grup de persoane care asigură paza. La ora 10 se schimbă garda. ▭ Sergentul milițian Neonil Roșca a fost concentrat gardă la podurile de pe linia Galați. SADOVEANU, P. M. 103. Domnul Bazu, furtunos, se îndreptă spre pichet să scoată garda portului afară. BART, E. 293. ◊ Gardă de onoare = pază simbolică, instituită în semn de respect la ocazii solemne. Gardă personală = gardă însărcinată, în anumite împrejurări, cu paza vieții unui înalt demnitar. Garda personală a comandantului armatei de vest. D. ZAMFIRESCU, R. 257. (Eliptic) Cînd mă vor vedea fără nici o gardă la spate, atunci au să se năpustească asupra mea ca fiarele. C. PETRESCU, A. 388. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = gardă compusă din cetățeni recrutați voluntar, care asigurau paza unui oraș. În anume orășele s-au format gărzi naționale pentru a se apăra. REBREANU, R. II 77. Persoana de căpetenie în «Noaptea furtunoasă» este Dumitrache... cherestegiu... și căpitan în garda civică. GHEREA, ST. CR. I 334. Pe vremea ultimei conflagrațiuni orientale am servit în garda civică. CARAGIALE, O. II 75. Garda pieței = gardă însărcinată cu paza localului și arestului unei garnizoane; localul unde se află această instituție. Vrei numaidecît să te odihnești la garda pieței? La TDRG. Gărzile albe v. alb. ◊ Loc. adj. (Despre persoane) De gardă = care este însărcinat cu paza, care stă de pază. Soldat de gardă. ◊ Corp de gardă v. corp. ◊ Expr. A se pune în gardă = (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; fig. a-și lua toate măsurile spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. ♦ Medic (sau soră) de gardă = medic (sau soră) de serviciu într-o instituție spitalicească, care asigură serviciul medical în afara orelor obișnuite de lucru, pentru cazurile urgente. Farmacie de gardă = farmacie de serviciu, care este deschisă (pentru cazurile urgente) în afara orelor normale de lucru. ♦ (În expr.) Garda veche (sau vechea gardă) = cei ce au participat în trecut la o acțiune socială, politică, la un eveniment deosebit. Forța revoluției noastre constă în faptul că la noi nu există un dezacord între vechea și noua generație de revoluționari. Noi învingem pentru că garda veche și cea nouă merg la noi alături, într-un front unic, în același rînd atît împotriva dușmanilor dinăuntru cît și împotriva celor din afară. STALIN, O. XI 85. 2. Apărătoare metalică, rotundă, între mînerul și lama unei săbii, unei spade etc., care protejează mîna împotriva loviturilor adversarului. Tell ridică din umeri uimit și rămîne cu pumnul înțepenit pe garda săbiei. V. ROM. octombrie 1953, 76. Își trase sabia... și i-o întinse cu garda înainte. CAMIL PETRESCU, O. II 24. Puse mîna pe garda săbiei. D. ZAMFIRESCU, R. 260. – Variante: (învechit) gvardie (CAMIL PETRESCU, B. 127), guardie (CAMIL PETRESCU, B. 106) s. f.

INTRA, intru, vb. I. Intranz. (Și în forma regională întra) I. (Despre ființe) 1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis în unul închis, a veni de afară într-un anumit loc; a se introduce, a se băga. Îl dădu la o parte și intră. DUMITRIU, N. 125. Coborau și urcau, intrînd și ieșind, pasageri grăbiți. C. PETRESCU, C. V. 124. Cred... că ar fi timpul să intrăm, a spus mama cu vocea tăiată. SAHIA, N. 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «întru») În vîrful degetelor, intră în cămara zmeului. ISPIRESCU, L. 20. I se deschide poarta și drumeața întră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ Expr. A intra în spital = a se interna (în spital). O luase sub ocrotirea ei pe Evantia, din ziua în care intrase în spital. BART, E. 376. Parcă a intrat în pămînt = a dispărut fără urme, fără a putea fi găsit. Am strigat la el, pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i, parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU, B. 56. Parc-au intrat în pămînt... Unde să fie, unde să fie? CREANGĂ, P. 24. A intra în pămînt de rușine = a-i fi tare rușine (de parc-ar dori să nu-l mai vadă nimeni). Iară eu intram în pămînt de rușine. CREANGĂ, A. 67. A intra în foc (pentru cineva sau ceva) v. foc. A intra în cîrd (cu cineva) v. cîrd. ◊ (Construit cu prep. «pe») Am intrat și eu pe portiță. SADOVEANU, N. F. 37. Intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Cum vorbeau ei, numai iaca întră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ (Construit cu prep. «la») Vin’pe colo, pe sub coastă, Pînă la căsuța noastă! – Dar la tin’ cum să întru? – Întră, bade, ca gîndu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ♦ A se năpusti. În dușmanii Moldovei acu să-ntrați năvală. ALECSANDRI, P. III 222. 2. Fig. A pătrunde. Comăneșteanu nu pricepea ce voia să zică. Milescu însă intra, cu puterea lui de intuiție, în explicarea unei cauze. D. ZAMFIRESCU, R. 218. ◊ Expr. A intra cuiva în voie = (de obicei la negativ) a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. Nu-i mai intra nimeni în voie. ISPIRESCU, L. 51. Nu știe cum să ne mai între în voie. CREANGĂ, P. 259. (Familiar) A intra (cuiva) (pe) sub piele = a cîștiga prin fel de fel de insistențe și servicii bunăvoința cuiva, a se pune bine cu cineva. Umbla să-i intre sub piele. DUMITRIU, N. 129. Pînă la urmă țața Niculina izbutise să intre pe sub piele. PAS, Z. I 84. A intra în grațiile cuiva v. grație. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. Codrul, izvoarele, satul din vale intraseră de mult în sufletul lui Eminescu. CĂLINESCU, E. 54. 3. Fig. A ajunge într-o anumită situație. (Mai ales în expr.) A intra în păcat v. păcat. A intra într-o belea (sau încurcătură, chichion, impas, necaz) = a da peste un necaz (sau o încurcătură etc.); a avea de îndurat o neplăcere. Acum iaca în ce chichion am intrat. CREANGĂ, P. 84. Iaca în ce încurcătură am intrat... Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte numai peste pustietăți dai. id. ib. 201. A intra pe mîna cuiva v. mînă. A intra în groază (sau în toate grozile morții) v. groază. A intra în (sau la) cheltuială (sau cheltuieli) = a face, a suporta cheltuieli mari. Te-ai hotărît a intra în cheltuiala unei nunți? ALECSANDRI, T. 768. ♦ (Construit cu prep. «în»; cu privire la o epocă, vîrstă etc.) A ajunge în..., a apuca. Am intrat în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Am intrat în primăvară. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A îmbrățișa o îndeletnicire, o ocupație, a ocupa un post; a se angaja într-o slujbă. Te-ai hotărît să intri și tu la Socec, unde lucra Bică. PAS, Z. I 260. Intră în serviciu, fu... subgrefier. NEGRUZZI, S. I 110. (Dacă) ai intrat în horă, trebuie să joci. ◊ Expr. A intra la stăpîn v. stăpîn. A intra în gura satului (sau a lumii) v. gură. 5. A adera, a se înscrie pentru a activa într-o organizație, asociație etc. A ajuta pe oamenii muncii cinstiți și a le da posibilitatea să intre în partid, a nu alerga după cantitate și a ridica în permanență calitatea membrului de partid este una din sarcinile primordiale ale organizațiilor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 43. 6. (Indică începutul unei acțiuni, în expr.) A intra în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție cu cineva. Mă duc la ea într-o seară, o chem la poartă și intru în vorbă cu ea. PREDA, Î. 48. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale, intră deodată-n vorbă omul cel nalt. SADOVEANU, B. 96. Se sculă... și intră în vorbă c-un necunoscut. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A intra în vorbă cu o fată = a începe să facă curte unei fete; p. ext. a-i face propuneri de căsătorie. Miai al nostru intră în vorbă cu Aristița lui Bîzdoveică. PREDA, Î. 114. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un birou etc. Neagu ieși pe punte fiind anunțat că intră de servici. BART, E. 211. A intra în război (sau în luptă, în conflict, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). [Dromichete] a intrat în conflict cu Lisimah, rege al Traciei, după moartea lui Alexandru Macedon. IST. R.P.R. 34. Credem că nu intrăm azi sau mîine în luptă. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. A intra la idei (sau la idee) v. idee. A intra în materie v. materie. II. (Despre lucruri, idei etc.) 1. A ajunge din afară înăuntru, a străbate, a pătrunde. Lumina nu intra decît pe ușă și pe o fereastră, din zidul celălalt, dinspre curte. DUMITRIU, P. F. 48. Iordache clipi iute ca și cum i-ar fi intrat ceva în ochi. id. N. 93. ♦ A se împlînta. Nu mă omorî... ci mai bine scoate-mi stepul ce mi-a intrat în labă. ISPIRESCU, L. 326. 2. Fig. A pătrunde; a-și face loc, a se strecura; a ajunge în... Vor intra în viață visele sale albastre. BOUREANU, S. P. 8. Banii strîngătorului intră în mîna cheltuitorului. NEGRUZZI, S. I 247. Neamurile trec prin ispite și cercări, pînă ce întră priceperea într-însele și se înțăleg. RUSSO, O. 29. ◊ Expr. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a da boala în cineva, a se îmbolnăvi. Mare boală-mi intră-n oasă (= oase). ȘEZ. I 111. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap v. cap. N-a intrat vremea (sau zilele) în sac = avem timp, n-a trecut vremea. Răbdare, tînărule! n-a intrat vremea-n sac. CARAGIALE, O. II 244. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. Numai la numele lui ne intra groaza în oase. SADOVEANU, O. VII 376. Groaza intrase în inimile protivnicilor. ISPIRESCU, L. 156. A intra în (sau sub) stăpînirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sînge = a deveni un obicei, o necesitate. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. ◊ (Despre un drum, o cale etc.) Șoseaua intra în București dinspre sud. DUMITRIU, N. 274. Și merg... pînă ce, de la o vreme, le întră calea în codru. CREANGĂ, P. 199. 3. A încăpea. Ajunse la o văgăună... mare, de putea să intre șapte cetăți într-însa. ISPIRESCU, L. 58. ♦ (Aritm.) A se cuprinde. Doi intră în patru de două ori. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui (pentru a confecționa ceva). La haina asta intră postav mult. ▭ Cine socotește cîte foi intră-n plăcintă nu mănîncă niciodată plăcintă. 5. (In expr.) A intra la spălat = (despre țesături) a-și micșora dimensiunile prin spălare; a se strîmta, a se micșora. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre oameni) a ajunge într-o situație grea. 6. (Despre legi, pacturi etc., în expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei anumite părți dintr-o bucată muzicală. V. ataca. La ultimele acorduri ale pianului intră orchestra. – Variantă: întra vb. I.

job sn [At: DN³ / P: giob / Pl: ~uri / E: eg job] (Agm) 1 Serviciu. 2 Afacere cu caracter privat sau oficial. 3 Lucrare plătită.

SPOR² (< sl.) s. n. 1. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment. S. migratoriu = diferența dintre numărul persoanelor venite și cele plecate definitiv dintr-o țară, reg., localit. într-un anumit interval (de obicei un an) raportată la numărul total de locuitori; se exprimă în valori relative (‰). S. natural = diferența dintre numărul născuților vii și numărul deceselor într-un anumit interval de timp (de obice un an) raportat la numărul de locuitori; se exprimă în valori relative (‰). Poate fi pozitiv sau negativ (dacă numărul deceselor din anul respectiv îl depășește pe cel al nașterilor). Prin însumarea cu s. migratoriu indică rata de creștere a populației respective. ♦ (La pl.) Sume de bani plătite angajaților peste salariul tarifar, pentru vechime în muncă, condiții grele de muncă, ore suplimentare, muncă de noapte etc. ◊ Loc. Cu spor = repede, spornic. Fără spor = puțin, încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp scurt, a fi operativ. Spor la lucru! = urare adresată cuiva care merge la serviciu. 2. Belșug, prosperitate; câștig, folos.

INTRA (intru) ‡ și ❍ ÎNTRA (întru) vb. intr. 1 A merge înăuntru, a veni înăuntru (C. „A IEȘI”): ~ în casă; ~ în oraș; ~ în baie; ~ pe ușă, pe fereastră; Ⓕ: ~ în viață, a se naște ¶ 2 Ⓕ A fi primit, admis: ~ într’o societate, într’o familie, la Academie ¶ 3 A se băga, a se amesteca, a lua parte: ~ în joc, în horă, într’o afacere; ~ în vorbă; ~ la stăpîn, a se băga slugă; ~ în armată, a se face soldat; ~ în pușcărie, a fi băgat la închisoare ¶ 4 🎭 ~ în scenă, a veni pe scenă, spre a-și juca rolul; b) Ⓕ a lua parte la ceva, după ce a fost simplu spectator ¶ 5 A pătrunde: cuiul a intrat numai pe jumătate în zid; ~ în pământ ¶ 6 A încăpea, a fi cuprins, conținut: nu intră pe ușă, de gras ce e; două în opt intră de patru ori; Ⓕ: a-i ~ în cap, ia minte, în gînd ¶ 7 A face parte integrantă: în această băutură intră și alcool ¶ 8 A începe să lucreze, să se ocupe de ceva: ~ în serviciu; ~ în slujbă; ~ în materie, a începe să trateze subiectul ¶ 9 A începe să fie: ~ în războiul; ~ în iarna; ~ în convalescență, în agonie; a intrat în 50 de ani ¶ 10 A ajunge, a cădea într’o situație grea, neplăcută: ~ în belea, în bocluc, ~ în păcat(e) ¶ 11 A fi cuprins de un sentiment neplăcut: a intrat frica într’însul; intrase spaima în păgîni (ISP.); ~ la grije ¶ 12 ♠️ 🎲 A fi păgubit (la joc), a pierde, a cădea platcă: vream să-mi scot banii pierduți, și am intrat cu alți două sute de lei ¶ 13 A se strînge, a se micșora, a se îngusta: rufele au intrat la spălat [lat. intrare].

GARDĂ gărzi f. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital în afara orelor de lucru. 2) Persoană, grup de persoane sau subunitate militară care păzește un obiectiv sau persoane aflate sub arest; pază; strajă. * ~ de onoare subunitate militară care dă onorurile cu anumite ocazii. ~ personală gardă având însărcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotică (sau națională) gardă alcătuită din detașamente de voluntari care participă la asigurarea independenței și securității patriei. 3) (la box, scrimă etc.) Poziție de apărare în vederea evitării unei lovituri. * A se pune în ~ a lua măsurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situație neplăcută. 4) (la săbii, la spade) Apărătoare metalică fixată între mâner și lamă. /<fr. garde

POSTLUDIU s.n. Secțiune suplimentară de sine stătătoare a unei lucrări muzicale, care urmează după secțiunile ei de bază; încheiere instrumentală după cînt. ♦ Lucrare pentru orgă care se execută la încheierea serviciului divin. [Pron. -diu. / cf. germ. Postludium, fr. postlude < lat. post – după, ludus – joc].

CABINET s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decît celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernămînt; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].

PUTIN, Vladimir Vladimirovici (n. 1952), om politic rus. Președinte al Federației Ruse (2000-2008; din 2012). A lucrat în K.G.B. (1975-1991) și din (1998) în Serviciul Federal de Securitate. Prim-ministru (1999-2000; 2008-2012).

OBLIGAT adj. 1. dator. (Sînt ~ să fac acest lucru.) 2. îndatorat, recunoscător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămîn ~ pentru serviciul făcut.)

postludiu sn [At: M. D. ENC. / Pl: ~ii / E: ger Postludium] (Muz) 1 (Îoc preludiu) Episod final al unei compoziții muzicale, în care sunt reluate teme din cuprinsul ei. 2 Secțiune suplimentară, de sine stătătoare, a unei lucrări muzicale, care urmează după secțiunile ei de bază. 3 Lucrare pentru orgă care se execută la încheierea serviciului divin.

SLOBOZI, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legătură care imobilizează. ♦ Refl. (Despre obiectul care leagă) A se slăbi, a se desface. 2. A lăsa un animal în libertate. 3. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. ◊ A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. 4. A da drumul, a lăsa să cadă. 5. A descărca o armă de foc; a arunca săgeți dintr-un arc. 6. A răspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigăt, un cuvânt. – Din slobod.

DIURNĂ ~e f. Sumă de bani, plătită cuiva de către întreprinderea sau instituția unde lucrează, pentru acoperirea cheltuielilor zilnice, făcute în interes de serviciu într-o deplasare (delegație) în altă localitate. [Sil. di-ur-] /<fr. diurne, lat. diurnus

JOB s.n. 1. Lucrare plătită. 2. Afacere cu caracter privat sau oficial. ♦ Slujbă, serviciu. [Pron. giob. / < engl., fr. job].

PERMANENȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

tocmì v. 1. a lua în serviciu: a tocmi o slugă; 2. a desbate prețul unui lucru: se tocmește prea mult; 3. a face o tocmeală. [Slav. TŬKŬMITI, a face deopotrivă].

SLOBOZI, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate; a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legătură care imobilizează. ♦ Refl. (Despre obiectul care leagă) A se slăbi, a se desface. 2. A lăsa un animal în libertate. 3. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. ◊ A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. 4. A da drumul, a lăsa să cadă. 5. A descărca o armă de foc; a arunca săgeți dintr-un arc. 6. A răspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigăt, un cuvânt. – Din slobod.

ÎNȚELEGERE, înțelegeri, s. f. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. 1. Facultate, putere de a pricepe, de a pătrunde un fenomen, o situație, o idee. Deodată, privind pieziș la ochii ei, avu înțelegerea că ea de mult bănuiește toate. SADOVEANU, B. 160. Să se ducă la școlile de adulți ca să învețe și să-și ascută înțelegerea. id. E. 26. Poeziile pe care le învață [copiii] pe dinafară... rămîn departe de înțelegerea lor. VLAHUȚĂ, O. A. 188. ♦ (Învechit) Pricepere. Mihai avea destulă înțelegere spre a constitui acest stat. BĂLCESCU, O. II 289. 2. Bunăvoință față de situatia (grea a) cuiva, faptul de a lua parte la necazurile cuiva, de a le împărtăși. În ochii lui Matei, pînă atunci reci și răi ca niște ochi de șarpe, scăpără o luminiță de înțelegere, de interes. GALAN, B. I 413. Robenii, ori de cîte ori le-a stat în putință, s-au arătat oameni cu suflet și cu înțelegere pentru cumpenile vieții. id. Z. R. 45. 3. Aranjament, acord, învoială. Pe estradă, după înțelegere, s-a urcat întîi Toma Ganovici, pe vremuri ceferist. GALAN, Z. R. 17. ◊ Expr. A lua înțelegere (cu cineva) = a cădea de acord, a ajunge la învoială (cu cineva asupra unui lucru). Venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. REBREANU, P. S. 63. ♦ Relații pașnice, prietenie, pace. Oamenii sovietici sînt încredințați că colaborarea culturală internațională contribuie la progresul științei, culturii, artei, la înțelegerea între popoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 1/3. ◊ Bună înțelegere = acord deplin.

dispecerat sn [At: SCÂNTEIA, 1975, nr. 10347 / Pl: ~e / E: fr dispecer] 1-2 Serviciu în care își desfășoară activitatea dispecerul (1-2). 3-4 Camera unde lucrează dispecerul (1-2).

jonglerie s.f. fig. intrigă, mașinație, uneltire,<fig.> cabală, manevră, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de jongleriile colegilor de serviciu.

manevră s.f. I 1 manevrare, manipulare, manipulație, mânuire. 2 (mai ales la pl. manevre; milit.) aplicație, <înv.> manoperă. Generalii au participat la manevrele trupelor din cele două garnizoane. II fig. 1 intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, jonglerie, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam. > îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de manevrele colegilor de serviciu. 2 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). Învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Șiretenie¹. Șiretlic. Șmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleșug. Vulpenie.

manoperă s.f. I (înv.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 (mai ales la pl. manopere; milit.) v. Aplicație. Manevră. II fig. intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, jonglerie, manevră, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de manoperele colegilor de serviciu.

mașinație s.f. 1 intrigă, uneltire, <fam.> fitileală, mișculație, tertip, <înv. și reg.> marghiolie, <reg.> șcort, <înv.> amestec, diavolie, geambașie, marafet, tehnă, tocmeală, umblet, urzitură, zavistie, <fig.> cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig..; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de mașinațiile colegilor de serviciu. 2 complot, conjurație, conspirație, intrigă, uneltire, <rar> complotare, <înv. și pop.> meșteșug, meșteșugire, <înv.> bont¹, coaliție de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, <fig.> cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, <fig.; înv.> urzitură, <arg.> iudalâc. Domnitorul a fost victima unei mașinații.

PONTONIER s.m. 1. Militar care lucrează la construirea pontoanelor pentru o armată. 2. Funcționar care face serviciul la ponton. [Pron. -ni-er. / < fr. pontonnier].

SERVITOR, -OARE s.m. și f. Cel care este angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoană care lucrează la stăpîn; slugă. [< fr. serviteur, it. servitore, lat. servitor].

SERVITOR, -OARE s. m. f. angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoană care lucrează la stăpân; slugă. (< fr. serviteur, lat. servitor)

REDACȚIE, redacții, s. f. 1. Redactare. Eu m-am declarat pentru cea din urmă redacție. BĂLCESCU, la GHICA, A. 434. ♦ Felul, forma în care e redactată o publicație. «Romînia literară»... are toate simpatiele noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție. RUSSO, S. 149. 2. Colectiv de redactori de la un ziar, o revistă etc.; serviciu al unui ziar, al unei reviste etc. la care lucrează un asemenea colectiv. A doua zi se duse la «Drapelul». Un băiat îl introduse la secretarul de redacție. REBREANU, R. I 182. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor. BOLINTINEANU, O. 247. Acest memoriu s-a îndreptat... apoi pe la redacțiile jurnalelor. La GHICA, A. 802. ♦ Local sau parte a unui local în care se găsesc birourile redactorilor unui ziar, ale unei reviste etc. Am ieșit într-o zi din redacție și, prins ca de-o spaimă, am plecat la țară, la un prieten. ANGHEL, PR. 56. – Variantă: (învechit) redacțiune, redacțiuni (HASDEU, I. V. 255), s. f.

ARMA vb. I. tr. 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].

gratuitate sf [At: DL / Pl: ~ități / E: fr gratuité, lat gratuitas, -atis] 1 Însușirea de a fi gratuit (1). 2 (Ccr) Obiect care se acordă gratuit (2). 3 Obiecte sau servicii care se acordă gratuit (1) unui angajat de instituția la care lucrează. 4 (Fig) Inutilitate. 5 (Fig) Lipsă de temei. 6-7 (Ccr; lpl) Vorbe inutile (sau nefondate).

personal a. 1. particular unei persoane: opiniune personală; 2. care atinge persoana: insultă personală; 3. Gram. care arată persoana: pronume personal: mod personal, altul decât infinitivul. ║ adv. în propria persoană: a lucra personal. ║ n. toate persoanele ocupate într’o administrațiune sau într’un serviciu: personalul uzinei.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea de a servi; muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. Zece ani de serviciu. A renunța la serviciile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. ♦ (În construcție cu verbele «a face», «a aduce») Faptă, acțiune care avantajează, servește pe cineva; îndatorire. Ce fericit era cînd avea de făcut un mic serviciu pentru Dan. VLAHUȚĂ, O. AL. II 81. Am mare nevoie să te văz pentru a-ți cere să-mi faci un serviciu de adevărat prieten. CARAGIALE, O. VII 331. Nicu Bălcescu, prin activitatea sa, a făcut multe servicii «Societății literare». GHICA, S. A. 149. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu (cuiva) = a face (cuiva) un rău (fără voie). Mușat, neînsurat, îl lua adesea cu el acasă, îl scutea de unele sarcini mai grele și-i făcea, din prietenie, cel mai rău serviciu cu putință. GALACTION, O. I 132. ♦ Scară de serviciu = scară de acces la dependințele unui imobil. Pe această săliță, de unde începe scara de serviciu a casei, se află un dulap. STANCU, U.R.S.S. 44. 2. Ocupație, îndeletnicire (cu caracter organizat și permanent) pe care o are cineva în calitate de salariat al statului sau al unui particular; slujbă. Este, pot să spun, primul meu șef... în primul meu serviciu. GALAN, B. I 81. Sura mi-a adus vestea că ți-ai găsit serviciu. SAHIA, N. 95. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitatea sa de slujbaș; îndeplinirea, executarea acestei îndatoriri. Ofițerii de la diverse depozite și comandamente... își lasă și ei serviciul. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. ◊ Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Ca să plece undeva, are nevoie de bilet special, și fără îndoială că acum s-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. Serviciu militar v. militar. Serviciu divin (sau religios) = slujbă religioasă. La cimitir serviciul religios a fost lung. C. PETRESCU, C. V. 299. ◊ Expr. A intra în serviciu = a deveni slujbaș. Intră în serviciu; fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect. NEGRUZZI, S. I 110. (A fi) de serviciu = (a fi) însărcinat cu o misiune specială care revine (pe timp limitat și prin rotație) salariaților unei instituții, în cadrul obligațiilor lor profesionale. Trimesese numai un ofițer de serviciu... să vadă despre ce e vorba și să-l ție la curent prin ștafete. CAMIL PETRESCU, O. II 227. ♦ (Cu o determinare introdusă prin prep. «de» și arătînd natura slujbei) Funcție. Serviciul de casier. 3. Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc., cuprinzînd mai multe secții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. Serviciul administrativ. ▭ În afară de cele trei odăi... restul este ocupat de serviciile guvernului. CAMIL PETRESCU, O. II 403. 4. (De obicei cu o determinare introdusă prin prep. «de») Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Slujnica a adus serviciul de cafea pe tablaua de alamă. C. PETRESCU, A. 451. Cel dintîi lucru care-i atrase privirea în biroul lui Mirel Alcaz fu un serviciu de ceai cu paharul golit. id. C. V. 130. – Pl. și: (învechit) serviciuri (ALECSANDRI, T. I 295). – Variantă: (4, franțuzism învechit) servis, servisuri (KOGĂLNICEANU, S. 94), s. n.

valoare sf [At: HELIADE, O. II, 76 / V: (înv) valor sn, ~loră (Pl: ~re) sf, (îvr) ~lore (Pl: ~lore) sn / Pl: ~ori, (îvr) ~ / G-D: și: (înv) ~i, ~rii / E: lat valor, -ris, fr valeur, it valore] 1 Calitate sau ansamblu de calități (deosebite) ale unor obiecte, fenomene, idei etc. raportate la normele ideale ale tipului sau la necesitățile sociale și la idealurile generate de acestea. 2 Importanță atribuită unor obiecte, fenomene, idei etc. în funcție de corespondența lor cu necesitățile și idealurile individuale sau sociale Si: însemnătate, merit, preț. 3 Ceea ce este considerat, în mod obiectiv, just, bun, frumos de către un individ, o societate, o epocă, servind ca referință, ca principiu moral, estetic etc. 4 (Îs) Scara ~orilor sau scară de ~ori Ierarhie stabilită între principiile morale, estetice etc. Si: scară valorică (10), (rar) scară de valorificare (4). 5 (Îs) Judecată de ~ Judecată (normativă) care enunță o apreciere Si: (rar) judecată de valorizare (5). 6 (Flz) Ceea ce este obiectivat ca referință și finalitate a acțiunii umane. 7 (Flz; îs) Teoria ~orilor Axiologie (1). 8 (Log; îs) ~ de adevăr Proprietate a unei funcții propoziționale de a fi adevărată sau falsă. 9 (Îla) De ~ Care prezintă importanță într-un anumit domeniu. 10 (Îal) Care are un preț ridicat Si: prețios, scump, valoros (7). 11 (D. oameni; îal) Merituos. 12 (Îe) A(-și) pune (sau a scoate) (ceva) în ~ A(-și) arăta calitățile esențiale Si: a evidenția, a releva, a sublinia. 13 (Ccr; mpl) Ceea ce este important, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere social, moral, artistic etc.). 14 (Înv) Curaj (1). 15 Ceea ce face ca o persoană să fie demnă de stimă, de laudă (din punct de vedere moral, intelectual, profesional, social) Si: merit. 16 (Ccr) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 17 Eficacitate (1). 18 Rentabilitate. 19 Preț estimat al unui obiect susceptibil de a fi dorit, de a fi schimbat sau vândut. 20 Sumă de bani care se cere sau care se plătește pentru un obiect, un bun etc. Si: preț. 21 (Cmr; Fin; îs) ~ comercială (sau de circulație) Echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață. 22 (Cmr; Fin; îs) ~ intrinsecă Valoare (19) pe care o are un lucru prin el însuși, indiferent de convenție. 23 (Cmr; Fin; îs) ~ extrinsecă Valoare (19) atribuită în mod convențional unui lucru. 24 (Îla) În ~ de ... sau (înv) de o ~oră de ..., de ~oră până la ... Valorând. 25-27 (Îe) A pune în ~ A valorifica (4-6). 28-30 (Îs) Punere în ~ Valorificare (5-7). 31 (Ccr) Ceea ce poate fi convertit în bani. 32 (Cmr; Fin) Cursul¹ curent al banului dintr-o anumită țară. 33 (Cmr; Fin) Puterea de cumpărare sau de circulație a monedei Si: curs¹ (19). 34 (Fin) Înscris (cec¹, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. 35 (Îs) ~ mobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). 36 (Îs) ~ imobiliară Înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). 37 Exprimare în bani a costului unei acțiuni, a unui cec etc. 38 (Ecp; îs) Analiza ~orii Analiză care pune în relație utilitatea și costul unui produs pentru a-i determina valoarea (19). 39 (Ecp; îs) ~ adăugată Diferența dintre prețul unei mărfi pe piață și prețul materiilor prime și al serviciilor utilizate pentru producerea sa. 40 (Ecp; îs) ~ de întrebuințare Proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate individuală sau socială. 41 (Ecp; îs) ~ de schimb Raport în care o cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 42 (Ecp; ccr; și îas) Marfă. 43 (Ecp; îs) Teoria valorii Teorie elaborată de Karl Marx care urmărește să stabilească fundamentul economic al utilizării și al schimbului de mărfuri. 44 (Ecp; în concepția marxistă; șîs ~a mărfii) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. 45 (Ecp; în concepția marxistă; îs) ~ a forței de muncă Cantitatea mijloacelor (de subzistență) necesare producerii și reproducerii forței de muncă. 46 (Ecp; în concepția marxistă; îs) Legea ~orii Lege obiectivă a producției de mărfuri potrivit căreia producția și schimbul de mărfuri au loc pe baza timpului de muncă socialmente necesar. 47 (Mat) Expresie numerică sau algebrică reprezentând o necunoscută sau un stadiu al unei variabile. 48 (Mat) Măsura mărimii unei valori (47). 49 (Mat) Element al unei mulțimi care formează domeniul unei variabile. 50 (Mat) Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice. 51 (Mat; îs) ~ absolută Valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau –) pe care îl are. 52 (Fiz) Număr asociat unei mărimi fizice în urma unei operații de măsurare, permițând compararea ei cu alte mărimi de aceeași natură. 53 (Lin) Conținut semantic al unui cuvânt, într-un context dat. 54 (Lin) Nuanță de sens. 55 (Lin) Întrebuințare a unui element fonetic, grafic, lexical etc. 56 (Muz) Durată absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 57 (Pct) Proporția de lumină și umbră pe care o conține un ton². 58 (Pct) Sugerare a volumului prin alăturarea a două tonuri² diferite, dar apropiate calitativ.

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, hei” etc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doru” etc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodă” etc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).

PERMANENȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

STAGIU, stagii, s. n. 1. Timp în care lucrează începătorii într-un domeniu de activitate, pentru a dobîndi experiență și a-și dovedi aptitudinile profesionale sau pentru a da posibilitatea să li se aprecieze capacitatea de muncă. ◊ A-și face stagiul = a lucra în calitate de stagiar. ◊ Stagiu militar = timp în care un tînăr își face serviciul militar. Fusesem chemat să-mi fac stagiul militar. SADOVEANU, E. 7. 2. Perioadă de timp constituind o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. Stagiu de muncă.

NOU (f. nouă; – pl. m. noi; f. nouă, Munt. noi) I. adj. 1 Care există sau e cunoscut numai de curînd, care e făcut, dobîndit, întrebuințat de puțină vreme: carte ~ă; casă ~ă; pălărie ~ă; haine ~ă (Munt. haine noi); vin ~; lege ~; metodă ~ă; o idee ~ă; o descoperire ~ă; lumea ~ă, ~l continent, America; vorbă ~ă, neologism, vorbă introdusă de puțină vreme în limbă; ~l director, directorul venit sau numit de curînd; slugă ~ă, slugă intrată de curînd în serviciu ¶ 2 Anul ~ 👉 AN I. 21 ¶ 3 Craiu ~ 👉 CRAIU6; lună ~ă 👉 LUNĂ1 ¶ 4 Noul Testament, cărțile care vorbesc despre viața și învățăturile Mîntuitorului și ale apostolilor săi ¶ 5 (P): a rămînea ca vițelul la poarta ~ă 👉 VIȚEL; mătura ~ă mătură bine sau sita cît (e) ~ă se pune în cuiu, a) ni se pare că un lucru, că un servitor, etc. e mai de preț, că ne aduce mai multe servicii, cînd îl avem de prea puțină vreme; b) un funcționar, o slugă își îndeplinește foarte bine slujba în primele zile ¶ 6 Nou nouț 👉 NOUȚ ¶ 7 Nou-născut, nou-venit, născut, venit de curînd ¶ 8 Din ~ loc. adv. încă odată, iarăși. II. sbst. Lucru nou, noutate: ce mai (e) ~ pe la voi? nimic ~ sub soare [lat. novus].

LUCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă, situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).

mulțam [At: ȚICHINDEAL, F. 342/26 / V: mol~, ~țăm, (abr) țam, țum / A și: mul~ / Pl: (3-5) ~țămuri, (rar, sm) ~țămi / E: mulțămi drr] 1-2 i Cuvânt prin care (se exprimă satisfacția, recunoștința sau) se adresează unei persoane mulțumiri pentru un dar, un serviciu, o îndatorire etc. Si: a mulțumi (4), (frm) mersi. 3 sn Formulă de politețe prin care se răspunde unei urări. 4 sn Formulă de politețe prin care se răspunde la primirea unui dar, unui serviciu etc. 5 sn (Pop; îe) Cum îi bună ziua, așa-i ~țămu Cum faci un lucru, așa ți se răspunde.

PERSONAL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane, care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). II. S. n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DESERVI¹, deservesc, vb. IV. Tranz. 1. A servi o colectivitate, a executa un serviciu în folos obștesc. Se îndreptară spre peretele din fund, pe care aveau harta ariei de lucru a stațiunii [de tractoare], cu comunele ce le deserveau. MIHALE, O. 132. Îndeobște trenurile ce deservesc liniile secundare sînt micuțe, locomotivele lor sînt adevărate samovare. CĂLUGĂRU, O. P. 53. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Această conductă va deservi în același timp cu gaz metan unele regiuni din țara noastră. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2386. 2. A îngriji o mașină în timpul funcționării ei.

SUSTRAGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage. 1. Însușire a unui lucru străin; furt. Sustragere de documente. 2. Folosirea șireteniei sau a fraudei pentru a nu presta un serviciu datorat legal; eschivare. Sustragere de la prestarea serviciului militar.

vistavoi sm [At: VLAHUȚĂ, S. A. I, 104 / V: ri~ / Pl: ~ / E: rs вестовой] 1 (Mil; iuz) Ordonanță. 2 (Mun; îe; îf ristavoi) A sta ri~ A sta în permanență la dispoziția cuiva. 3 (Mol; îe) A veni fără ~ A veni pe neașteptate. 4 (Dep) Subofițer de poliție (care lucrează la circulație) Si: sticlete, tablagiu. 5 (Mun; iuz) Vătășel la primărie. 6 (Mun; iuz; irn) Om de serviciu (la o curte boierească). 7 (Dep) Om lingușitor, slugalnic.

militărie s.f. (milit.) 1 armată, <înv. și pop.> ostășie, <pop.> cătănie, <reg.> miliție, <înv.> voinicie. Nu a vrut să meargă în militărie. 2 armată, serviciu militar, stagiu, stagiu militar, <rar> slujbă, <înv. și pop.> oaste, oștire, <pop.> cătănie, miliție, <înv. > lucrare în oaste, oștenie, soldăție, vitejie. Face milităria la geniști.

INIȚIA, inițiez, vb. I. Tranz. 1. A introduce pe cineva într-un domeniu de activitate în care n-a lucrat încă, a da cuiva primele noțiuni. V. instrui, învăța. Datoria lui e să mă inițieze în serviciul special al acelui județ dobrogean. SADOVEANU, P. M. 114. ◊ Refl. S-a inițiat repede în noua muncă. 2. A face începutul într-o acțiune, a organiza o mișcare, o activitate, o teorie, o doctrină. O muncă este științifică dacă inițiază doctrine, teorii. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. – Pronunțat: -ți-a.

cumpărare sf [At: HERODOT (1645) 369 / Pl: ~rări / E: cumpăra] 1 Intrare în posesiunea unui lucru prin plata contravalorii lui în bani Si: cumpărat¹ (1). 2 (Ecn; îs) Putere de - Cantitate de mărfuri sau servicii accesibile populației. 3 (Ecn; îe) Putere de ~ a banilor Cantitate de mărfuri sau de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești. 4 (Ecn; îs) Vânzare ~ Strămutare a proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț.

*ACTIVITATE sf. 1 Putere de a lucra: era înzestrat cu o ~ uimitoare ¶ 2 Muncă: a desfășurat o ~ extraordinară ¶ 3 A fi în ~ sau în ~ de serviciu, a fi în slujbă (vorb. de un funcționar, de un militar) ¶ 4 Fig. Sferă de ~, întinderea întreprinderilor, lucrărilor, proiectelor cu care se ocupă cineva: sfera Iui de ~ nu e așa de restrînsă cum crezi ¶ 5 În plină ~, în toiul lucrării ¶¶ contr. NEACTIVITATE, INACTIVITATE [fr. < lat.].

aplicà v. a pune un lucru peste altul; 2. a pune în practică, a întrebuința: a aplica o lege; 3. a pune o știință în serviciul alteia: a aplica geografiei astronomia; 4. a se deda: se aplică medicinei.

MIJLOCÍ vb. IV. 1. Intranz. (De obicei cu determinări care arată scopul, introduse prin prep. „pe lîngă” sau „la”, învechit, „către” sau urmat de propoziții finale) A stărui pe lîngă cineva (spre a obține ceva, mai ales o favoare); a interveni. Cf. mijloc (II 1). Mijloceaște cea plină de dar. . . și ceare. . . mulțime de îndurări. mineiul (1776), 201^r1/34. Au mijlocit la domnul să-l trimeață în țara Ungurească (sfîrșitul sec. XVIII), ap. DDRF. Videți la ce hal am sosit. Mijlociți, nu mă lăsați, Și răsplătire să-i dați Celui ce m-au urgesît (cca 1800). GCR II, 182/30. Caimacamul. . . Cătră pașa mijlocește, cărțile a le porni. BELDIMAN, E. 103/3. Dumneata, arhon vistier, . . . mijlocește acum către măria sa vodă ca să mă priimească șî pă mine între miniștrii măriii sale. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Și acest contract. . . iscălit de pre osfinția sa, numitul sărdariu au mijlocit a-l iscăli și de comitetul rînduit atuncea pentru pricinile streine (a. 1820). URICARIUL, I, 262. Este un an și jumătate de cînd mijlocește a i se înplini acești bani (a. 1829). DOC. EC. 429. Cînd să vor tipări întîmplările lui, voi mijloci a tipări și scrisorile voastre. DR[GHICI, R. 95/28. Majoritatea . . . mijlocește cu rugăminte cătră În[ălțimea] voastră și cere iertarea acestor mai sus arătați. . . boieri (a. 1836). URICARIUL, VIII, 164. Dacă spatariul Alecsandri are să vie cu adevărat în Franțiia, apoi mijlocește ca. . . să mă ia și pre mine la Paris. KOGĂLNICEANU, S. 65. Împăratul . . . va mijloci a i se da în căsătorie una din fetele arhiducelui. BĂLCESCU, ap. CADE. Dacă mitropolitul nu-ți dă voie să te desparți de soție, dacă nu-ți învoiește măritișul cu o rudenie. . . ești sigur că mijlocind la patriarhie ai să le capeți. NEGRUZZI, S. I, 242, cf. 51, LM, ALEXI, W. Tudoran, fost mare-vornic, boier cu mare trecere la Iași, mijlocise ca răzeșul Oarță să fie deodată dăruit cu hîrtii de boierie. SADOVEANU, P. 223. ♦ T r a nz. (Învechit, rar) A convinge, a îndupleca. Să mijlocească cu călduroasele lui rugăciuni pre . . . D-zeu ca să te păzească. . . întreg și sănătos. ANTIM, ap. TDRG. 2. I n t r a n z. (Învechit) A acționa în vederea rezolvării unei probleme; s p e c. a purta discuții. V. t r a t a. Grigorie Vodă au mijlocit cu priietini lui și iară i-au dovedit și i-au pus iară pre toți popreală. NECULCE, L. 52. Mitropolitul, boierii și consulii se unesc, La curte fac arătare, și cu toții mijlocesc. BELDIMAN, E. 5/32. Cnezii Dolgoruci avuseseră multă putere la curte sub Petru II. . . Ei mijlociră a se da corona Annei. NEGRUZZI, S. II, 145. Arhiepiscopul de Winchester, cel mai învierșunat vrăjmaș al Franciei, mijloci a se trămite împotriva acestei țări armate numeroase. ODOBESCU, S.I, 4. ♦ T r a n z. A pune la cale, a organiza; a aranja; a iniția. A triia dzi au stătut Antiohii Vodă de au mijlocit lucrul cu boierii carii fusese pribegi. NECULCE, L. 152. Au mezlocit întâlnirea lor. PONTBRIANT, D. La Pesta studenții conspirară ca în 15 martiu 1860 să mijlocească un requiem (parastas) la mormintele celor împușcați sau spmzurați. BARIȚIU, P. A. III, 17. Ilustra familie Hurmuzaki. . . mijlocise colecte de cîteva sute de galbini în aur. id. ib. 142. 3. T r a n z. (Astăzi rar) A înlesni, a ajuta; a contribui la . . ., a da posibilitatea să . . .; a provoca, a determina. Trei lucruri.. . mijlocesc stricăciunea omului. ANTIM, ap. GCR II, 6/22. Văzduhul curat dintr-ace zi. . . și liniștirea sufletului său . . . i-au mijlocit îndreptarea sănătății. DRĂGHICI, R. 139/27. Cînipa de vară se culege îndată după ce au înflorit, după ce au mijlocit rodirea cînipei de toamnă. I. IONESCU, C. 147/14. Împrejurarea a mijlocit să văz această lucrare inteligentă, zilele trecute. CARAGIALE, O. IV, 420, cf. VI, 229. Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. PETRESCU, A. R. 17. Știința marxistă mijlocește cunoașterea legilor de dezvoltare a societății. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 701. ◊ I n t r a n z. (Neobișnuit) Încredințarea deplină c-o putere cerească mijlocise la îndeplinirea [fapte]lor. OLLĂNESCU, ap. TDRG. 4. I n t r a n z. (Învechit) A apărea, a se ivi (între . . .); a exista. V. s u r v e n i. La întoarcerea noastră în Franția nu va mai mijloci vreo îndoială despre acest în faptă punt. AR (1829), 164¹/6. Între doi tineri amorul cînd mijlocește, Din desfătările sale ca să guste îi silește. PANN, I, 119/7. Din ziua aia datează prietenia lui conu Mișu cu Nicușor; e ! dar negreșit prietenia care poate să mijlocească între un boier mare și copilul unui odăiaș. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 13. ◊ T r a n z. f a c t. Măria sa Vodă știe că am cerut pe cocoana Marghiolița de soție și. . . bănuiește că poate să mijlocească vreo încurcătură de dragoste între mine și domnia ei. FILIMON, O. I, 174. 5. I n t r a n z. (Învechit) A se afla la mijloc (I 1); a se interpune. Ostile se întîlniră, mijlocind întră ele rîul. MAIOR, IST, 71/13. 6. I n t r a n z. (Învechit, despre unități de timp) A trece, a se scurge între două momente, între două evenimente etc. Cf. m i j l o c (I 6). Vremea ce a mijlocit de la încetarea aceștii gazete pînă acum a făcut să se simță. . . cît era de mîhnitoare precurmarea aceștii publicații. CR (1836), 1 1/2. între dărîmarea Troiei și între fundarea Romei mijlocește un lung spațiu de timp. LM. 7. T r a n z. (Într-un descîntec; cu sens neprecizat, probabil) A frînge, a rupe (la mijloc). Zi de trei ori la un scăiete. . . Rădăcina ți-oi secui, Mijlocul ți-oi mijloci, Vîrful ți-oi vîrfui. DENSUSIANU, Ț. H. 282. – Prez. ind.: mijlocesc. – Și: (învechit) mezlocí vb. IV. – V. mijloc.

picĭór n., pl. oare (lat. petiolus îld. pediolus, dim. d. pes, pĕdis, picĭor; it. picciuólo, pețiol, peduncul; sp. peciolo. Cp. cu fecĭor). Membru care servește omuluĭ și multor animale la susținut și la mers. (La om și la păsărĭ se numesc „picĭoare” cele doŭă membre posterioare cu care merg, ĭar la cŭndrupede se numesc așa și membrele anterioare, care corespind cu mînile la om și cu aripile la păsărĭ. Fiind-că maĭmuțele pot apuca cu membrele posterioare ca și cele anterioare, li se zice că aŭ patru mînĭ, cî-s cŭadrumane. Insectele aŭ cîte 6 picĭoare, arahnidele cîte 8 și maĭ multe, crustaceele 10). Partea de jos a picĭoruluĭ, de la gleznă în jos: acest om are picĭor mic. Partea de jos proeminentă pe care se sprijină un lucru: picĭoarele meseĭ, scaunuluĭ, patuluĭ, dulapuluĭ, picĭoru unuĭ pahar (partea inferioară a munteluĭ se numește poale, nu picĭor). O veche măsură de lungime (32 c.m. și 4 m.m., cam 1/8 din metru). O parte din vers, compusă din 2-3 silabe: exametru se numește așa fiindcă are șase picĭoare. În picĭoare, rezemîndu-te numaĭ pe picĭoare: a sta, a te scula în picĭoare. Cu picĭoarele: a călca în picĭoare (fig. = a nu respecta). A o lua la picĭor, a porni ĭute, a fugi. A sta cu ăușca la picĭor, a sta cu pușca în pozițiune de repaus (comanda: la picĭor!). A bate cuĭva din picĭor, a-ĭ porunci cu asprime. A fi pe picĭor de ducă, de războĭ, de pace, a fi gata de călătorie, a fi echipat pentru războĭ, pentru pace. A da cu picĭoru într’un lucru, unuĭ lucru saŭ uneĭ persoane, a o disprețui cînd se prezentă ocaziunea de a te folosi de ĭa: cînd era bogat îmĭ dădea cu picĭoru. A lua peste picĭor, a lua în rîs. A pune picĭoru’n prag, a te opune energic, a nu permite (V. opor). A face picĭoare (saŭ aripĭ), a dispărea vorbind de lucrurĭ saŭ persoane care nu pot umbla. A te învîrti într’un picĭor, a fi vesel față de un lucru care ți se pare ușor de făcut. A fi în picĭoare la toate, a fi gata p. toate serviciile și nevoile. A apuca pe Dumnezeŭ de picĭor, a da de o mare fericire, de un mare chilipir. A ședea picĭor peste picĭor, a ședea pe scaun c’un picĭor peste cel-lalt. (V. bimbașa). Plante: picĭoru capreĭ, 1. o plantă umbeliferă cu proprietățĭ stimulante și vulnerare și care crește pin pădurĭ și locurĭ umbroase și umede (aegopódium podagrária), 2. o plantă chenopodiacee (chenopódium album), picĭoru cocoșuluĭ; o plantă ranunculacee numită și gălbenele. (V. gălbenele); picĭoru vițeluluĭ, cocoșoaĭcă. V. crac, cocale, gĭonoate.

real², ~ă [At: FL (1838), 26¹/29 / P: re-al / V: (înv) reel / Pl: ~i, ~e / E: lat realis, ger real, fr réel] 1 a Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință. 2 a Care există în realitate Si: adevărat (2), (îvr) realnic. 3 a (Fig; îs) Imagine ~ă Imagine a unui obiect dată de un instrument optic (aparat de proiecție, aparat fotografic etc.) care poate fi prinsă pe un ecran, pe o peliculă etc. 4 a Conform cu realitatea. 5 a Incontestabil. 6 a Neprefacut. 7 a (Îs) Capital ~ Capital care funcționează efectiv în procesul producției și care are o valoare proprie. 8 a (Îs) Salariu ~ Cantitate de bunuri și de servicii care pot fi obținute cu salariul nominal. 9 a (Îs) Drept ~ Drept pe care o persoană îl exercită asupra unui lucru în mod direct și imediat. 10 a (Îs) Număr ~ Număr care poate fi exprimat ca limită a unui șir convergent de numere raționale. 11 a (Înv; îs) Științe ~e Științe exacte. 12 a (Îs) Secție ~ă Secție a unei școli de cultură generală în care se pune accentul pe științele exacte. 13 a (Îs) Liceu ~ sau școală ~ă Liceu sau școală în care se pune accentul pe științele exacte. 14 sn Ceea ce există Si: realitate (1).

MARINAR s. m. Persoană care se îndeletnicește în mod obișnuit cu navigația (v. n a v i g a t o r, c o r ă b i e r) sau care face parte din echipajul unei nave (v. m a t e l o t); s p e c. ostaș care își face serviciul militar la marină (v. m a t r o z). Să încărcasă și pistoalile, spre a se pune în lucrare hotârîrea desperată a vitejilor noștri marineri. AR (1829), 6¹/16. Iroica hotărîre a ofițărilor și marinerilor. ib. 6¹/29. Viteji marinari,. CR (1829), 248¹/31. Mărinarii sau corăbierii, rădicînd anghira, au întins vîntrele. DRĂGHICI, R. 7/7. Marinerul, după ce îi luă pe toți în corabie din caic. . . învîntă corabia. GORJAN, H. II, 7/24. Acele minuni ce le spune Sinbad marinarul în cele o mie și una de nopți. NEGRUZZI, S. I, 205. Ofițerii vaporului dau ordine marinarilor spre a se prepara pentru orice întîmplare. BOLINTINEANU, O. 270. Leon Negruzzi, înalt la statură, lat la față și la piept, cu umbletul balansat ca al marinarilor. MAIORESCU, CR. II, 333. Doream de ani de zile. . . să stau de vorbă cu copiii și marinarii Volgii. SAHIA, U.R.S.S, 19, cf. NOM. PROF. 64. Locuitorii. . . aveau faima celor mai iscusiți marinari ai lumii elenice. BART, S. M. 47. Îl atrăgeau cîrciumile portului și șantanele, în care năvăleau, puși pe chefuit și pe harțag, marinarii de pe vasele străine. STANCU, R. A. III, 167. Am și plănuit cu el să ne facem amîndoi marinari. DEMETRIUS, A. 179.* Expr. (Cu valoare de imperativ) Marinarii pe covertă, se spune la jocul de cărți sau de table, ca îndemn glumeț pentru ca jucătorii să depună miza. Te fac o tablă, pînă vine franțuzul! – Te joc la cît vrei, dar marinarii pe covertă. BUL. FIL. V, 261. ♦ (Regional) Barcagiu. ALR SN III h 843. ♦ (Adjectival, neobișnuit) Marinăresc. Nu vor să mai intre în slujbă marinară. NEGRUZZI, S. II, 182. - Pl.: marinari. – Și: (popular) mărinár (ALR SN III h 843), (învechit) marinér, mărinér, (prin Ban., Transilv.) marínăr (ALR SN III 843), mărinăr (ib.) s. m. – Marină + suf. -ar, după modelul fr. marinier. – Marinăr, mărinăr < germ. Mariner.

BIROU ~ri n. 1) Masă de scris (cu sertare). 2) Cameră într-o instituție, unde este instalată masa de scris și mobilierul necesar și unde lucrează funcționarul acestei instituții; cabinet. ~l directorului. 3) Secție administrativ-cancelărească a unei instituții. 4) Instituție cu caracter gospodăresc și financiar, care prestează anumite servicii populației. 5) Organ electiv de conducere al unor organizații politice, de masă, obștești. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro

tură¹ sf [At: BARCIANU / Pl: ~re / E: fr tour] 1 Serviciu succesiv, alternativ. 2 Totalitatea salariaților care muncesc în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează în mai multe schimburi Si: schimb. 3 Interval de timp cât lucrează o tură¹ (2) Si: schimb. 4 (Îrg) Tura¹ (5).

stagiu sn [At: DDRF / Pl: ~ii, (rar) ~uri / E: lat stagium, fr stage] 1 Perioadă de timp, stabilită prin lege, în care o persoană prestează serviciul militar activ Si: armată¹ (2), (îvp) ostășie, soldăție, (pfm) militărie, (înv) oștenie, (reg) cătănie (1). 2 Perioadă de timp în cursul căreia un începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa, pentru a-și dovedi aptitudinile și capacitatea de muncă Si: stagiatură. 3 Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 4 Perioadă de timp care constitue o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.

sistemist s. m. Persoană care lucrează în sistemul energetic național ◊ „Experiența pe care am acumulat-o în cariera mea de «sistemist» – am fost dispecer energetic și inginer de serviciu în centrale mulți ani – mi-a arătat că unii dintre [oameni] depășesc consumurile normate nu din lipsă de bunăvoință de a se încadra în aceste norme, ci pentru că n-au instrumente corespunzătoare de gestiune operațională în timp real care să le permită să ia decizii corespunzătoare.” R.l. 14 VII 84 p. 2 (din it. sistemista; DPN 1960)

ODOR¹, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.

ODOR¹, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. ♦ (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din sb. odor „pradă”.

arvuni [At: DOSOFTEI, ap. HEM / V: (Mol) ~voni / Pzi: ~nesc / E: arvună] 1 vi (a) A confirma contractul prin darea înainte a unei sume din prețul total convenit. 2 vt A angaja munca sau serviciile cuiva ca lucrător, ca servitor, ca lăutar etc. dându-i arvună (1) Si: (înv) arvuna. 3 vt A da cuiva arvună (1) în vederea achiziționării unui lucru. 4 vt (Buc) A găsi nași pentru nuntă. 5 vt (Înv; spc) A logodi. 6 (Reg) A lua de la cineva un angajament în schimbul unei favori acordate. 7 vr A(-și) lua un angajament mutual.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba.

EFECTUA vb. 1. v. desfășura. 2. v. executa. 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. v. opera. 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a(-și) executa, a(-și) face, a(-și) îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)

OBIÉCT (< lat.) s. n. 1. Orice corp solid, de obicei prelucrat, folosit în diverse împrejurări; lucru (1). ◊ (CONT.) Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durată mai mică de un an, independent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (de ex. echipamentele de protecție și de lucru, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control etc.). 2. Ceea ce formează materia unei discipline; disciplină de studiu. 3. (FILOZ.) Ceea ce există în afara subiectului, adică în afara omului ca ființă activă și conștientă, independent de el, și este modificat prin activitatea lui practică. ♦ Spec. (În gnoseologie) Conținutul spre care se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut (în opoziție cu subiectul cunoscător). 3. 4. (PSIH., la S. Freud) Un lucru, o persoană, o aparte a unei persoane (ex. sânul matern), reale sau fantasmatice, în care și prin care o pulsiune a subiectului caută să-și atingă scopul; o persoană, o entitate, un ideal cu care subiectul ca totalitate intră în relație (obiectuală) și pentru care el simte iubire sau ură. 5. Fig. Țintă, scop, țel. 6. (LINGV.) O. direct = complement direct. ◊ O. indirect = complement indirect.

ÎNDELETNICIRE. Subst. Îndeletnicire, ocupație, ocupare, treabă, activitate, muncă, lucru, lucrare, lucrat, roboteală, robotit. Sarcină, însărcinare, misiune, rol, atribuție, datorie, datorință (înv.), îndatorire, îndatorință (înv.), obligație. Meserie, meșteșug, zănat (reg.), profesiune, carieră; profesare (rar); profesionism, profesionalism (rar). Serviciu, slujbă, slujbuliță (dim.), slujbușoară, funcție, post; angajare. Poziție, situație, stare, treaptă (fig.), rang, obraz (înv.). Om al muncii, muncitor, lucrător; salariat, angajat, funcționar, slujbaș; meșteșugar, maistru, meșter, meseriaș; profesionist. Adj. Muncitor, lucrător. Vb. A se îndeletnici, a se ocupa cu ceva, a fi ocupat, a avea o ocupație, a avea treabă, a avea de lucru, a nu-și mai vedea capul de, a nu ști unde e (unde-i stă) capul, a munci, a lucra; a trebălui, a roboti. A face o meserie, a profesa; a exercita (a practica) o meserie (o profesiune); a îndeplini o funcție, a funcționa în calitate de...; a avea o slujbă, a sluji (înv.); a fi în slujbă, a-și face serviciul; a mînca (din) pita lui vodă. A-și alege (a îmbrățișa) o meserie (o profesiune), a se angaja, a intra în serviciu. V. meșteșug, meșteșugar, muncă, obligație, pescuit.

liturghie sf [At: CORESI, ap. DLR ms / V: (îrg) lat~, lăt~, lător~, lăturgie, let~, leturgie, leturvie, ~rgie, lut~ / Pl: ~ii / E: slv литоургиꙗ, lat liturgia, ngr λειτουργία (2)] 1 (Bis) Parte principală a serviciului divin creștin, oficiat de preot în biserică, duminica și în timpul sărbătorilor religioase. 2 (Înv; îe) A face (sau a fi) ~ cu bragă (A face un lucru sau) a fi superficial, contrar regulilor stabilite. 3 (Reg) Vecernie. 4 (Îe) A da (o) ~ A plăti preotului o sumă de bani, pentru a pomeni numele rudelor sau celor apropiați, în viață sau decedați, cu prilejul oficierii liturghiei (1). 5 (Înv; pex) Liturghier. 6 Melodie cântată de cor în timpul liturghiei (1). 7 (Pop) Prescură.

Honni soit qui mal y pense (fr. în traducere exactă: „Rușine aceluia care de rău gîndește”; sau mai liberă: „Afurisit fie cel ce se gîndește la rele!”) – Deși franțuzești, aceste vorbe ne vin de la... englezi. Ele alcătuiesc deviza celei mai înalte decorații britanice: Ordinul Jartierei, care în principiu nu-i acordat decît suveranilor, șefilor de state, membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25. Această deviză e brodată în argint pe o jartieră de catifea albastră, pe care bărbații o poartă la genunchiul stîng, iar femeile, la brațul stîng. Expresia, foarte cunoscută și răspîndită pretutindeni, a împlinit respectabila vîrstă de șase sute de ani. Într-adevăr, „Order of the Garter” (Ordinul Jartierei) a fost instituit în anul 1348 de către regele Eduard al III-lea al Angliei, în urma unei nostime întîmplări petrecute la curte cu ocazia unui bal. În timpul dansului, contesa Joan de Salisbury, favorita regelui, a scăpat pe jos jartiera ei albastră. Regele s-a aplecat, a ridicat-o și, spre a abate atenția invitaților de la contesa foarte rușinată, și-a legat jartiera la genunchiul său, exclamînd în franțuzește (căci atunci domneau regi de origine franceză la curtea Angliei, și el era fiul Isabelei a Franței): Honni soit qui mal y pense, cu alte cuvinte: „Cine se gîndește la blestemății, să fie el blestemat!” Cum totuși curtenii nu și-au putut opri un zîmbet, regele, spre a-și consola favorita, i-a făgăduit „să ridice jartiera atît de sus încît pînă și cei mai înalți demnitari vor jindui s-o poarte”. Și a înființat marele ordin avînd ca deviză: Honni soit qui mal y pense. De atunci, expresia aceasta face același serviciu oricărei persoane care, citînd sau spunînd ceva ce ar putea fi înțeles și în sens rău, își previne auditoriul să nu se gîndească la un lucru trivial. Dar de multe ori, o face chiar cu intenția contrară, atrăgînd atenția tocmai asupra interpretării supuse... „afuriseniei”! IST.

PONTONIER, pontonieri, s. m. 1. Militar care face parte din trupele specializate pentru a executa treceri de rîuri, fluvii sau lacuri sau pentru a construi pontoane. Într-un ceas vine un detașament de pontonieri de la Bacău, cu luntri, cu grinzi, cu scînduri. Înainte de a înnopta, avem podul. GALAN, Z. R. 88. Pontonierii noștri nu sînt pregătiți pentru o lucrare așa de întinsă și de costisitoare. Dacă trebuie să trecem Dunărea, s-o trecem, – numai să ne găsim întîi lemnăria. D. ZAMFIRESCU, R. 209. 2. Funcționar care face serviciul la un ponton. – Pronunțat: -ni-er.

TRANSFERA vb. I. tr., refl. a (se) muta (cu serviciul) de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă. II. tr. a transmite, a trece dintr-o stare sau dintr-o parte în alta (un lucru, un drept etc.). ◊ (cont.) a face să treacă o sumă dintr-un cont în altul, prin virament. (< fr. transférer)

SECRETARIAT, secretariate, s. n. 1. Serviciu într-o instituție, o întreprindere, o organizație politică, care rezolvă lucrările (administrative) curente. ◊ (Mai ales în S.U.A.) Secretariat de stat = minister. 2. Biroul sau birourile unde lucrează secretarul și personalul său subaltern. – Pronunțat: -ri-at.

odor¹ sn [At: EUSTRATIE, ap. GCR I, 114/16 / V: (reg) h~ / Pl: ~oare și (nob, sm) ~i / E: srb odor] 1 Obiect lucrat dintr-un metal prețios, adesea împodobit cu pietre prețioase Si: giuvaer. 2 (Pex) Orice obiect de mare preț. 3 (Îvr) Comoară. 4-5 (Lpl) (Veșminte scumpe sau) obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 (Fig; lsg) Ființă iubită, neprețuită. 7 (Fig; lsg) Copil. 8 Obiect care, oferit în dar, are o anumită semnificație, ori servește pentru a garanta sau a dovedi ceva. 9 (Reg) Cadou de logodnă sau de nuntă Si: dar. 10 (Îrg) Gaj. 11 (Reg) Dovadă concretă despre realitatea unui fapt.

plată¹ sf [At: PSALT. HUR. 46^r/23 / Pl: plăți, (înv) ~te / E: plăti] 1 Ceea ce se plătește cuiva pentru munca depusă, pentru prestarea unui serviciu etc. Vz leafă, remunerare, remunerație, retribuție, salariu, simbrie. 2 (Îvp) Preț. 3 Sumă de bani care se dă drept contravaloare a unui obiect obținut sau cumpărat, a folosinței unui lucru, pentru achitarea unei datorii etc. 4 (Spc) Chirie, taxă pentru folosirea unui lucru. 5-6 (Îe) A fi bun (sau rău) de ~ A (nu)-și onora la timp datoriile. 7-8 (Îrg; îe) A-și face sau a i se face cuiva ~ A se despăgubi sau a fi despăgubit. 9 Răsplată morală cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune Si: (înv) plătire (8). 10 Pedeapsă care se dă cuiva pentru faptele sale rele Si: (înv) plătire (9). 11 (Înv; îlv) A face ~ A răsplăti. 12 (Înv; îal) A pedepsi. 13 (Îlv) A-și lua ~ta (sau ~) A fi pedepsit. 14 (Îe) A lăsa (sau, rar, a da, a părăsi pe cineva) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sfântului) A nu se mai ocupa de cineva, lăsându-l în voia soartei. 15 (Îe) A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu) A se duce sau a pleca, a merge etc. unde-i place sau unde vrea. 16 Achitare a unei sume de bani datorate. 17 (art) Cuvânt cu care este chemat cel care primește banii pentru consumație într-un local. 18 (art) Cuvânt cu care cineva cere să i se plătească pentru un serviciu. corectat(ă)

brigadă s.f. 1 Formație (stabilă) de lucru, compusă din mai multe persoane (muncitori, polițiști etc.), organizate adesea pe echipe, cu un anumit scop, cu un anumit profil, care îndeplinesc în comun anumite sarcini de serviciu; echipă. ◊ Brigadă silvică = subunitate silvică formată din unul sau mai multe cantoane și condusă de un brigadier silvic. (în trecut) Brigadă artistică = colectiv de artiști amatori, care prezentau programe artistice (scurte) inspirate din viața comunității din care faceau parte. Brigadă școlară = formă de organizare a unui colectiv de elevi cu scopul instruirii lor profesionale. 2 (milit.) Mare unitate militară, mai mică decît divizia, formată din două sau trei regimente din aceeași armă. ♦ Mare unitate navală alcătuită din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) și două-trei nave mici (vedete). 3 (ist.) Brigăzi internaționale = mari unități militare constituite, în Spania, din voluntari de diferite naționalități, în războiul din 1936-1939. Brigăzile negre = corp militar al membrilor Partidului Fascist Italian, care lupta împotriva partizanilor. • pl. -ăzi. /<fr. brigade, rus. бригада, germ. Brigade, it. brigata.

PERSONAL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întîi. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației.

EFECTUA vb. 1. a depune, a desfășura, a duce, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă.) 2. a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (A ~ tot ce i s-a dat de făcut.) 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. a face, a opera. (A ~ unele modificări pe text.) 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a executa, a face, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)

plăcere sf [At: CORESI, EV. 123 / Pl: ~ri / E: plăcea] 1 Stare afectivă fundamentală determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale. 2 Sentiment, senzație, stare de mulțumire, de bucurie, de încântare produse de ceva care satisface gustul sau dorința cuiva Si: plac (2). 3 Emoție produsă de un lucru agreabil. 4 (Ccr) Ceea ce produce plăcere (1). 5 (Îvr; îla) Plin de ~ Plăcut. 6 (În formulele de politețe; îlav) Cu ~ Bucuros! 7 (Îal) Formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. 8 (Îal) Liniștit. 9 (Îlav) Fără ~ Fără voie. 10 (Pex; îal) În silă. 11 (În formule de politețe; îe) Fă-mi ~a... Te rog... 12 (Mpl) Distracție. 13 (Mpl) Desfătare. 14 (Mpl) Veselie. 15 (Mpl) Voluptate. 16 (Îs) Călătorie (sau navigație etc.) de ~ Călătorie, navigație etc. care se face în scop recreativ. 17 (Iuz; îs) Tren de ~ Tren special pentru excursii. 18 (Cu diverse prepoziții) Dorință. 19 (Cu diverse prepoziții) Voință. 20 (Cu diverse prepoziții) Gust. 21 (Îvr; îlv) A avea (pe cineva) la ~ A agrea. 22 (Îal) A aprecia. 23 (Îlav) După (sau de) ~ După voie. 24 (Îal) După gust.

*impózit n., pl. e (lat. impósitum, lucru impus, d. impónere, a impune). Bir, dare, contribuțiune, cotizațiune pe care o plătește fie-care cetățean p. necesitățile statuluĭ orĭ comuneĭ. Fig. O obligațiune oare-care impusă cetățenilor: impozitu sîngeluĭ (serviciu militar).

CUMPĂRARE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației). Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra.

MIȘCA vb. I. I. 1. R e f l. și i n t r a n z. A ieși din starea de repaos, de imobilitate, de echilibru, a-și schimba locul, poziția; a nu sta liniștit, fix, imobil; a se clătina; a fremăta. Vedea toți cum să mișca și să strîngea cea de demult zăcută moartă Teodora (a. 1698). GCR I, 319/28, cf. ANON. CAR. Au zis între sine abiia mișcîndu-se: hai! hai!. . . ticăloșii de noi! ȚICHINDEAL, ap. GCR II, 212/18. A lumei temelie se mișcă, se clătește. ALEXANDRESCU, M. 5, cf. 13. Să nu vă mișcați, că dau. ALECSANDRI, T. I, 191. Ei trec în răpejune de rîuri fără punți. . . Naintea lor se mișcă pădurile de brad. EMINESCU, O. I, 98, cf. 152. Dacă te miști! dacă bîțîi mereu din picior ! CARAGIALE, O. II, 129. Picioarele nu se mai mișcară ca și cînd ar fi fost butucite. ISPIRESCU, L. 35. Zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III, 14. E în amurg și ceru-i stîns, iar în lumina slabă cîteva foi de viță sălbatică, uscate și roșii, se mișcă la vînt. PĂUN-PINCIO, P. 103. Nici o pasăre prin zare, Nu se mișcă-n lumea mare Nici o frunză. COȘBUC, P. I, 222, cf. DELAVRANCEA, O. II, 175. Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat. . . Din trei, două nici mișca, Iar mireasa se pleca. ALECSANDRI, P. P. 177. Atunci va învia el. . . cînd a mișca păstrăvul ista, că este fiert. ȘEZ. I, 179, cf. ALR II 2 465/141, 3 424/36. ♦ T r a n z. A face să iasă din starea de repaos, de imobilitate, de echilibru, să-și schimbe locul sau poziția, a urni din loc; a deplasa; a muta; a clătina; a face să freamăte. Cf. ANON. CAR. O furtună. . . stînci de piatră mișca, din locul lor. DRĂGHICI, R. 111/26. Cea mai ușoară adiere nu mișca frunzele. NEGRUZZI, S. I, 99. Numai ochii săi mișca Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II, 10. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I, 43. Văzîndu-i, își mișcă puțin mîna. CREANGĂ, P. 15. Mișcîndu-și degetele, a strigat îngrozit. CARAGIALE, O. II, 279. Miron, simțind răsuflarea ei caldă și undoiarea sînului mișcat de bătaia inimii, tresări. SLAVICI, N. I, 86. Și povestea încet moșneagul mișcîndu-și pletele cărunte. GOGA, C. P. 9. Lungit pe spate îmi mișc membrele încet, ca un gîndac în agonie. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Colonelul . . . înaintă pînă în dreptul lui și-l prinse de sub bărbie, mișcîndu-i capul în toate părțile. SAHIA, N. 75. De ce minți? îl întrebă Ilie mișcîndu-și greu fălcile. PREDA, D. 89. Mișca copitele Ca șoimii aripele ! ALECSANDRI, P. P. 107,Bate vîntul, mișcă crîngul. TEODORESCU, P. P.289. ◊ (În context figurat) Turnurile mișcă-n doliu a lor inimi de aramă. EMINESCU, O. I, 28, cf. IV, 45. ◊ E x p r. A mișca toate pietrele (sau toată piatra, toată coarda, tot firul) = a folosi toate mijloacele, a face tot ce este posibil pentru atingerea unui scop. Cf. ZANNE, P. IV, 315. ◊ I n t r a n z. (Despre ființe; urmat de determinări, introduse prin prep. „din”, care arată partea corpului ieșită din starea de repaos, de imobilitate) Te visai mișcînd din buză O, prea drăgălașe Muză! BĂRAC, ap. GCR II, 172/30. [Șoimul]se uită drept în soare Tot mișcînd din aripioare. ALECSANDRI, P. P. 31. Ci tu, ca neroadă, Tot mișcai din coadă Și-ți deschideai Ciocul. TEODORESCU, P. P. 454. Dă de balaur, care mai mișca din coadă. ȘEZ. II, 142. Mișcă din gene. ALR II/I MN 4, 6 822/130, cf. ALR II 3 228/172. A mînca și din barbă a nu mișca nu se poate (=nu se poate face un lucru fără osteneală). Cf. ZANNE, P. III, 625, IX, 239. (E x p r.; familiar) A mișca din urechi = a sugera cuiva că îi dai o sumă de bani (ca bacșiș) în schimbul unui serviciu, al unei favori etc.; a da o sumă de bani (de obicei un bacșiș). Pînă la urmă bancherul trebuie să miște din urechi. STANCU, R. A. IV, 359, cf. I, 63. ♦ (Despre sisteme tehnice) A fi în funcțiune; a funcționa, a merge, a umbla. Stăi, morișcă, nu mișca. TEODORESCU, P. P. 152. ◊ (Prin analogie, despre organe ale corpului) Inima mișcă. ALR II/I MN, 36, 2 203/102. T r a n z. A pune în funcțiune (un sistem tehnic), a-l face să meargă. Vijeliosul Lotru . . . mișcă mori, pive și ferăstraie. VLAHUȚĂ, O. A. II, 141. ♦ T r a n z. F i g. (Neobișnuit) A îndrepta, a dirija. Fecioară. . . mîntuiaște-ne. . . mișcînd milostivirea cea de maică cătră fiiul tău. MINEIUL (1776), 210^r2/26. ♦ P. e x t. A trăi, a viețui. Tremurul. . . să fie preste toate herile pămîntului și preste. . . toate ce să mișcă pre pămînt. DOSOFTEI, ap. GCR I, 266/34. Tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie. EMINESCU, O. I, 147. 2. R e f l. și i n t r a n z. A părăsi un loc (îndreptîndu-se într-o anumită direcție), a pleca, a porni, a se duce; a se deplasa în spațiu, a umbla, a merge; a înainta. Iară slujitorii, fiindu-le scandălă de bunătatea sv[î]nt[u]lui, nu vrea nice unul să misce să-l taie. DOSOFTEI, ap. GCR I, 258/9. În 24 de zile s-au mai mișcat și au stătut mai aproape ca un sfert de milă de la neprietin. N. COSTIN, LET. II, 67/8. Lumea începu să se miște spre cele două uși deschise. VLAHUȚĂ, O. A. III, 3. Cînd ciobanii s-au mișcat înspre crîșmă, au sosit din urmă și stăpînii. SADOVEANU, B. 166, cf. id. F. J. 580, id. D. P. 144. Nici un pas nu m-oi mișca Și altu mi-oi căpăta. JARNIK-BÎRSEANU, D. 248. Miaza-nopții, atunci, mișcă după fată s-o găsească. RĂDULESCU-CODIN, Î. 313. ◊ (Urmat, sau, rar, precedat de determinări locale care indică punctul de plecare; de obicei în construcții negative) De multă frică ce avea. . . nici din loc cuteza să să mișce. DRĂGHICI,, R. 40/4. Nu mă mai mișc de acasă; am mult de lucru. CARAGIALE, O. VII, 147, cf. 139. Nu m-am mișcat din pat. DELAVRANCEA, O. II, 356. Fără a se mișca din locul lui, se uită la munteancă. SADOVEANU, B. 77. Ți-am spus că nu mă mișc de aci. Rămîn să-i aștept, C. PETRESCU, C. V. 329. Nici din loc nu m-oi mișca Și ca tine-oi căpăta. DOINE, 185. ◊ (Familiar, la imperativ, ca termen sau în formule de îndemn; adesea peiorativ) Mișcă ! mișcă, caracudă ! – Ba nu . . . Mă rog I Fără pripă I Mai avem o socoteală. HASDEU, R. V. 70. Mișcă, băiete ! ODOBESCU, S. I, 379. Mișcă d-acolo ! o alungă Nae. TEODOREANU, M. II, 136,cf. IORDAN, STIL.168. Mișcă-te mai iute. Com. MARIAN. ◊ R e f l. A frecventa un anumit mediu, o anumită societate, a veni în contact cu ... Asemenea oameni... nu pot aparține cercurilor în cari te miști tu. eminescu, n. 72. -♦ T r a n z. (Prin nord-estul Olt.; despre insecte) A umbla (pe cineva), provocînd o senzație neplăcută (de mîncărime). Nu-ș ce lindinâ mă mișcă. CIAUȘANU, V. 119. ◊ (Prin Transilv.; despre pămînt) A se surpa. Cf. ALR I 395/140, 231. ♦ T r a n z. (Învechit, neobișnuit) A prinde viață; a se naște. Organ de sineși mișcat din suflările sfîntului duh te-ai arătat. MINEIUL (1776), 59^v2/24. R e f l. și i n t r a n z. A ieși din pasivitate, a începe să lucreze (pentru un scop), a activa; a acționa; a munci. Să mișcăm puțin și să ne apucăm a ne lumina [tîrgul] macar cu oloi. I. IONESCU 83/13. E mai demn pentru un bărbat să și să se trudească pentru binele și progresul omenirii. CARAGIALE, O. VII, 253. Știa că locotenentul Cristophi nu se mișcă fără un cuvănt din partea lui. CAMIL PETRESCU, O. II, 22. Cine se mișcă tot mai pișcă, Cine șade Coada-i cade (1888), 278, cf. CREANGĂ, P. 110, ZANNE P. II, 731. ♦ (Mai ales despre grupuri sociale, colectivități) A arăta împotrivire, revoltă; a V. r ă s c u l a, r ă z v r ă t i. Sloboade radză-n De-ngrozeaște pre păgîn să nu să miște, DOSOFTEI, ap, GCR I, 212/32. Acela carele din creștini ar cuteza a să mișca înprotiva acelor mai sus pre afurisit să fie (a. 1785). URICARIUL, I, 121. Toate popoarele se mișcă. BĂLCESCU, M. V. 581. Cînd gloatele s-au mișcat atît de tare, este nevoie a le supune fără a le mulțămi. id., ap. GHICA, A. 240. Se mișcă țara, domnul meu! Toată țara ! REBREANU, R. I, 306, cf. II, 227. ◊ T r a n z. f a c t. Crîncenele fărădelegi și amenințările turcilor mișcară toată creștinătatea, b m. v. 35. Ea-l vedea mișcînd poporul cu idei reci, îndrăznețe. EMINESCU, O. I, 52. Bălcescu se gîndi că trebuie să înceapă să miște satele dintre Breaza și Ploiești, CAMIL PETRESCU O, II, 21. 4. R e f l. A fi, a se afla în mișcare (II). Cine a dat neînsuflețitei materii puterea de a se mișca? MARCOVICI, C. 12/21. Uită-te de vezi în aer, pe pămînt ș-adînc în mare, Toată firea cum se mișcă spre a lumei întrupare. CONACHI, P. 270. II. F i g. 1. I n t r a n z. (Familiar) A face față în mod satisfăcător într-o anumită treabă; într-un domeniu de activitate, a dovedi oarecare pricepere. Începuse a mișca binișor la meseria lor. ISPIRESCU, L. 370. ♦ (Despre acțiuni, întreprinderi) A da rezultate promițătoare, satisfăcătoare. Acuma vine primăvara și afacerile încep a mișca. SADOVEANU, B. 221, cf. IORDAN, STIL. 366. 2. T r a n z. A determina pe cineva să facă ceva, a da impuls, a î n d e m n a, a î m b o l d i, a însufleți. Cui iaste de trebuință dăruiește . . . den bună voia sa mișcat și ațîțat. (a. 1 702). GCR I, 345/4, cf. II, 108/33. Pre îngerii tăi cei aleși îi mișcăm spre călduroasă rugăciune. MINEIUL (1 776), 159^r2/12, cf. ȘINCAI, HR. III 40/13. Puterea aceea carea o au de obște faptele spre a ne mișca ca să le urmăm. MAIOR II, 202/13. Cei de bun neam boieri. . . mișcați fiind de iubirea căminului strămoșesc, au binevoit de a să face predanie și științelor filosofești în limba rumânească (a. 1 826). GCR II 251/34. Aidin, mișcat fiind de dragoste mare . . . cătră fratele său .. . hotărî să-și împărțească împărăția cu acest frate al său. GORJAN, H. I, 2/7. Mișcat de încredințarea ce avem că viitoarea fericire a amîndorura Prințipaturilor . . . DOC. EC. 808. Valuri grele Ne clătină și ne mișcă la fapte bune sau rele. CONACHI, P. 279. Arabul. . . mișcat de-o înaltă și dulce gîndire Spre-a lui mîntuire Lucrează cu zel. MACEDONSKI, O. I, 16. ♦ (Jur.; învechit, cu complementul „jalobă”, „judecată”) A înainta; a intenta, a porni. Creditorii. . . au dreptate de a mișca jalobă. PRAVILA (1 814), 21/24. De la 14 ani ai vrîztii poate să mișce judecată pănă la 30 de ani. ib. 94/16. ◊ Refl. pas. Această jalobă poate a să mișca în curgere de un an. ib. 22/6, cf. 33/17. ♦ (Învechit, neobișnuit) A face să renunțe la . . . ; a abate, a îndepărta. Dacă vădzu că nu-l poate mișca de la D[o]mn[u]l H[risto]s. . . cu multe munci l-au cercat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 116^v/30. 3. T r a n z. A impresiona, a emoționa, a tulbura; a înduioșa. Treaba ritoricii iaste a afla și a zice lucruri toate vreadnice ca să îndemne, ca să miște și să încredințeze pre ascultătoriu. MOLNAR, RET. 13/19. Pe june nu-l mișcă ceea ce încîntă pe copil și pe adolescent. HELIADE, O. II, 67, cf. 37, I, 319. Stufoasa pădure, pierdute cărări. . . Tot mișcă, încîntă a noastră gîndire. ALEXANDRESCU, M. 85, cf. 86. Cereasca pasăre Modulă pe morminte Dar nu mai mișcă sufletul Acelui ce nu simte. BOLINTINEANU, O. 129. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri. EMINESCU, O. I, 201. Descrie. . . mijloacele diferite ce fiecare din aceste două arte pune în lucrare ca să intereseze, să mulțumească, să miște și să răpească pe om. ODOBESCU, S. III, 50. Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. MACEDONSKI, O. I, 108. Pentru întîia oară mă mai mișcă ceva de atunci. VLAHUȚĂ, N. 173. Nu te poate interesa, nu te poate mișca aceasta? C. PETRESCU, C. V. 148. Cum acest nume nu mă mișcă de loc, gospodina sfîrșește c-o voce misterioasă. SADOVEANU, O. VII, 288. ♦ R e f l. De fapt, nu știuse ce avea să se miște în sufletul acestui om retras, unii spuneau împietrit, alții pur și simplu bleg. V. ROM. august 1955, 18. – Prez. ind.: mișc, pers. 2 miști, conj.: pers. 3 și: (învechit) să mișce. – Etimologia necunoscută.

TRACȚIUNE s. f. 1. deplasare înainte a unui vehicul cu ajutorul unei forțe exterioare. ♦ forță de ~ = forță care pune în mișcare un vehicul. 2. (în teoria elasticității) mod de lucru al unui corp supus acțiunii unei forțe care tinde a-l lungi. 3. mișcare de gimnastică, ridicarea corpului suspendat de o bară, de inele etc. sau întins pe sol, cu ajutorul brațelor. 4. (ferov.) serviciu care dirijează locomotivele și personalul de conducere. (< fr. traction)

EXECUTA vb. 1. a face, a realiza, (pop. și fam.) a meșteri, a meșterui. 2. a confecționa, a fabrica, a face, a produce. (~ noi sortimente de îmbrăcăminte.) 3. a efectua, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 4. a efectua, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (~ o lucrare durabilă.) 5. a depune, a desfășura, a duce, a efectua, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ o muncă utilă.) 6. a efectua, a face, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (~ serviciul militar.) 7. (MUZ.) a cînta, a intona, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 8. a aplica, a îndeplini. (~ o hotărîre judecătorească.) 9. (JUR.) (pop.) a împlini, (înv.) a zapcii. (A ~ pe cineva pentru neplata datoriilor.)

povară sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (îrg) pohoară, ~voară, (înv) poghoară, (reg) pogoară, ~veară / Pl: ~veri, (îrg) ~vări / E: cf slv подъвора „targă”] 1 Obiect, ființă sau grup de obiecte ori de ființe având o greutate mare și fiind transportate cu un animal de tracțiune, cu un mijoc de transport, pe spinarea omului etc. 2 Greutate pe care o reprezintă aceste obiecte sau ființe. 3 (Pgn) Greutate pe care o are cineva de cărat Si: încărcătură, sarcină. 4 (D. animale; îla) De ~ Care este folosit pentru cărat greutăți mari. 5 (Înv; d. vehicule; îal) Destinat transportului de mărfuri. 6 (Fig) Suferință fizică sau morală Si: apăsare, chin, trudă, zbucium. 7 (Îe) A-și duce ~ra A fi obligat să îndure greutățile vieții de fiecare zi. 8 (Reg; îlv) A-și face ~ A se sătura. 9 (Trs; spc) Greutate la cumpăna fântânii. 10 (Reg) Greutate pe care o simte femeia aflată într-o stare înaintată de graviditate. 11 (Reg) Durere fizică internă manifestată ca o senzație de greutate, de apăsare. 12 (Fig) Lucru, stare, situație etc. care constituie o apăsare, o greutate materială sau morală pentru cineva. 13 (Fig) Obligație, datorie care îngreunează situația cuiva. 14 (Spc) Muncă fizică grea, istovitoare pe care o face cineva. 15 (Spc) Serviciu greu, care impune multe eforturi. 16 (Fig) Sarcină, misiune grea. 17 (Înv) Unitate de măsură pentru greutăți care varia între 100 și 125 de ocale folosită la cântărirea mărfurilor. 18 (Reg; îe) A tăia ~ra A tăia trunchiul de copac după o anumită măsură, atât cât poate fi cărat de boi. 19 (Înv) Sumă de 1000 sau, probabil, greșit, de 10.000 de galbeni. 20 (Olt) Măciniș. 21 (Pes; Olt; determinat prin „de sus” sau „de jos”) Sfoară subțire trecută prin ochiurile de la extremitatea osiei Si: (reg) obor². 22 (Îs) ~ra sacului Sfoară groasă care ține întinse marginile sacului de la sacoviște și care leagă colțurile acesteia de vârfurile crucii. 23 (Reg; îf povoară) Bucată de ață sau de frânghie.

hatâr sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 296/34 / Pl: ~uri / E: tc hatir] (Pfm) 1 Plăcere. 2 (Îlav) Pentru (sau de, în) ~ul (cuiva sau a ceva) De dragul (cuiva sau a ceva). 3 (Îlav) Pentru a face plăcere (cuiva). 4 (Înv; îlpp) De ~ul unui lucru Grație unui lucru. 5 Favoare. 6 (Îe) A face (cuiva) un ~ A acorda (cuiva) o favoare. 7 (Îae) A satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. 8 (Îae) A manifesta față de cineva o atitudine concesivă. 9 (Îae) A face un serviciu cerut. 10 Concesie. 11 (Înv; îe) A căuta ~ul cuiva A acorda (cuiva) o favoare. 12 (Înv; îe) A păzi ~ul cuiva A păstra interesul (pentru cineva). 13 (Înv; spc) Favoare acordată pe nedrept de către un funcționar. 14 Poftă. 15 (Îe) A strica ~ul cuiva A lipsi pe cineva de plăcerea la care se așteaptă.