STEJAR ~i m. 1) Arbore cu tulpina înaltă și groasă, cu scoarța adânc brăzdată, cu coroana larg ramificată, cu frunze neregulat crestate, cu fructul ghindă și cu lemn foarte dur și rezistent, întrebuințat în industrie și la construcții. 2) Lemnul acestui arbore. /Orig. nec.

ZAD/Ă ~ e f. 1) Arbore conifer cu frunze căzătoare în formă de ace și cu lemn elastic și rezistent, folosit în industrie și la construcții. 2) Lemn al acestui arbore. [G.-D. zadei] /<lat. daeda

PALAFITĂ s. f. locuință lacustră pe o platformă sprijinită pe stâlpi de lemn; construcție pe un teren, întărit cu pari. (< fr. palafitte, it. palafitta)

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

BAMBUS, bambuși, s. m. Nume generic pentru plantele exotice arborescente cu tulpină lemnoasă, prevăzută cu noduri și goală pe dinăuntru (Bambusa). ♦ P. restr. Tulpina acestor plante utilizată ca lemn de construcție, vargă de pescuit etc. – Din germ. Bambus, fr. bambou.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Fig. Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer² (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei craniene. Boltă palatină = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

BUDĂ, bude și buzi, s. f. (Reg.) 1. Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. 2. Prăvălioară. 3. Closet (rudimentar). – Din rus., pol., magh. buda.

ȚAMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau a unei fântâni. – Din pol. cembra.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.

PARMACLÂC, parmaclâcuri, s. n. 1. Construcție de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosită pentru a mărgini o altă construcție sau un element de construcție. 2. Gard, grilaj; (rar) fiecare dintre scândurile, barele etc. care formează un gard sau un grilaj. [Var.: parmalâc s. n.] – Din tc. parmaklık.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului și care se folosește în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi pus în funcție de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. [Var.: signal, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

MOAZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Fiecare dintre componentele unei perechi de grinzi care formează un element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.

SCRÂNCIOB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așază^[1] două persoane, pentru a se legăna. [Pl. și: scrâncioabe] – Et. nec. corectat(ă)

GARD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. * ~ viu împrejmuire formată din plantații dese de arbuști. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiștea în ~ a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situație; a da greș. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a găsi ieșire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru a opri peștele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu

GLAF ~uri n. 1) Ornament executat cu dalta pe suprafața unei coloane. 2) Material de construcție (din lemn, marmură sau beton) ornamentat cu mozaic, cu care se căptușește golul unei ferestre în partea inferioară. /<bulg. glah.

GRINDĂ ~zi f. Element de construcție (din lemn, beton armat, oțel), având lungimea mai mare în raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o construcție, servește drept piesă de rezistență. * A însemna (sau a încresta) în ~ (ceva) a însemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda

PALPLANȘĂ ~e f. Element de construcție din lemn, oțel sau beton, având forma unei scânduri și servind, împreună cu altele identice, la executarea unui perete de susținere sau de etanșare. /<fr. palplanche

POD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de metal etc.) care asigură continuitatea unei căi de comunicație peste un obstacol natural (râu, râpă) sau artificial (canal, cale ferată etc.). ◊ ~ umblător (sau plutitor) platformă plutitoare pentru trecerea peste un curs de apă; bac; brudină. ~ de vase (sau de pontoane) pod improvizat care are platforma montată pe ambarcații ancorate. ~ul palmei v. PALMĂ. A face ~ cu palma mâinii a pune streașină la ochi pentru a vedea mai bine. 2) pop. Suprafață orizontală care formează partea superioară a unei încăperi; bagdadie; tavan; plafon. ◊ A sări până în ~ de bucurie a simți o mare bucurie. 3) Spațiu închis cuprins între tavan și acoperișul unei case. ◊ Gura ~ului ușa podului. A cădea din ~ a fi buimăcit, dezorientat. 4) Parte a unei macarale pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. 5) înv. Pavaj din scânduri groase (de stejar) cu care se acoperă străzile. 6) înv. Stradă acoperită cu un astfel de pavaj. 7) înv. Punte a unei nave. 8) reg. bis. Bucată de pânză (broboadă, șervet etc.) cu un colac și o lumânare pe ea, care se așterne în anumite locuri (de fiecare dată alta) în drumul cortegiului mortuar, fiind dată apoi cuiva pomană. /<sl. podu

TAPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].

ARMĂTURĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă].

FERMĂ² s.f. Construcție de lemn, de metal sau de beton destinată să susțină greutatea acoperișului unei construcții. [< fr. ferme].

leț, lețuri, s.n. (reg.) șipcă, fâșie de lemn pentru construcții.

podlaș, podlașuri, s.n. (reg.) 1. pod la tinda caselor țărănești sau la șură. 2. construcție rudimentară de deasupra vetrei țărănești pentru evacuarea fumului și scânteilor; fumar, ursoaie, babură, capră. 3. (în forma „potlaj”) suport de lemn pe care se clădește o stivă de lemne, pentru a o feri de umezeală. 4. (în forma „poclaj”) partea de jos a stogului de fân; podină. 5. (în forma „potlaj”) construcție din lemne așezate transversal pe căile de acces forestiere. 6. (în forma „poclaș”) masă pe care se ține cașul la stână. 7. (în forma „poclaș”) vreasc, gătej.

cherestea (cherestele), s. f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea).

dulgher (dulgheri), s. m. – Meseriaș care execută lemnărie, construcții din lemn. – Mr. dulgher. Tc. dülger (Roesler 591; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 553), cf. alb. düljger, bg. diulger(in), sb. dulger. – Der. dulgherie, s. f. (meseria dulgherului; atelierul dulgherului).

ARMĂTURĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane. 4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric. 5. înveliș metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)

BARĂ s. f. 1. drug de metal (destinat prelucrării). ◊ piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. ◊ (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. 2. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive. ◊ șut în stâlpul porții de fotbal. 3. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției. 4. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text. ◊ linie verticală care separă măsurile unui portativ. ◊ ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite. 6. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare. 7. mascaret. (< fr. barre)

CHESON s. n. 1. vehicul cu două roți, compartimentat, în trecut pentru transportul muniției (de artilerie). 2. fiecare dintre încăperile etanșe create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica pătrunderea masivă a apei în tot vasul în caz de avarie. ◊ dulap pentru ținerea proviziilor și a ustensilelor pe bordul unei nave. 3. construcție de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrări subacvatice ori în terenuri cu multă umiditate. 4. piesă prefabricată din beton armat, având forma unei plăci cu nervuri de întărire, folosită ca element de rezistență la planșee și acoperișuri. 5. (arhit.) casetă (4). (< fr. caisson)

CRIB s. n. construcție de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu, pentru protecția unui sorb. (< germ. Kribbe)

TAPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape)

lemn (lemne), s. n. – 1. Buștean. – 2. Arbore. – 3. Trunchi, buturugă, ciot. – 4. Surcea, țandără, retezătură. – 5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). – 6. (Înv.) Crucea lui Iisus. – 7. (Rar) Coșciug, sicriu. – Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR), cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în lat. tîrzie și în it.; explicarea acestui sens prin influența sl. drĕvo (Șeineanu, Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament. Der. lemnuș, s. n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant; Trans., fosfor); lemnușcă, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnos, adj. (de lemn, tare), cu suf. -os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos); lemnoasă, s. f. (varietate de struguri); lemniu, adj. (culoarea lemnului crud); lemnie, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnar, s. n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu suf. -ar (după REW 5032 și DAR, din lat. lĭgnārium); lemnar, s. m. (dulgher, tîmplar), cu același suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar); lemnăreasă, s. f. (nevasta dulgherului); lemnărie, s. f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție); lemnărit, s. n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne); lemnamă, s. f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat; lemnet, s. n. (Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu suf. -et; lemnitură, s. f. (Trans., armătură care susține galeria unei mine); înlemni (var. lemni), vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf); lemnoșa (var. lemnoși), vb. refl. (a se face fibros). – Cf. untdelemn.

AMERICÁN, -Ă (< America), adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. (la m. pl.) Națiune constituită pe terit. S.U.A. din populații eterogene, de religie creștină (majoritatea populației). Există c. 260 de confesiuni religioase. ♦ Persoană aparținînd populației S.U.A. 2. Adj. Care aparține Americilor sau populației acestora, privitor la Americi sau la populațiile lor; (mai ales) care aparține S.U.A. sau populației lor, privitor la S.U.A. sau la populația lor. ♦ Arta a. = arta care s-a dezvoltat pe teritoriul S.U.A. și al Canadei și care a apărut o dată cu primii colonizatori. În arhitectură, în sec. 17 și 18 este caracteristic „stilul colonial” (construcții în lemn). Către sfîrșitul sec. 18 se impune în arhitectura oficială neoclasicismul („Capitoliul” din Washington), căruia i se adaugă în prima jumătate a sec. 19 neogoticul. Din a doua jumătate a sec. 19 se afirmă în construcțiile publice și de locuit arhitectura funcțională (cea mai semnificativă creație fiind „zgîrie-norii”). Folosirea scheletului de oțel, a betonului armat și a sticlei a dat posibilitatea unor soluții noi, formele evoluînd către simplitate și eleganță (Școala din Chicago-Louis Sullivan). Artele plastice s-au dezvoltat sub influența europeană, mai ales olandeză și engleză. În sec. 17-18, John Smibert crează un realism figurativ care durează aproape un secol, avînd ca reprezentanți principali pe: John Singleton Copley, Robert Feke, Benjamin West. Sec. 19 este dominat de influența neoclasică și și romantică, constînd în apariția peisajului „cu adevărat american” și în descoperirea „bunului sălbatic”. Se remarcă George Catlin, George Caleb Bingham și, după războiul de Secesiune, Thomas Eakins și Winslow Homer. Impresionismul, reprezentat mai ales de Mary Cassat nu are o importanță deosebită în evoluția a. a.. Sec. 20 începe cu o criză de identitate a artei, a cărei depășire o încearcă Școala celor opt („Școala lăzii de gunoi”) condusă de Robert Henri. Momentul intrării a. a. în contextul artei moderne îl constituie apariția Galeriei Stieglitz (Armony show). Sub influența marilor artiști postimpresioniști din Europa lucrează – încercînd în același timp o situare prin subiect în lumea americană – Arhur B. Dove, John Marin, Georgia O’Keefe. Perioada interbelică este dominată de așa-numitul „Imn al dinamului”, acceptare și deificare a industrialului ce va determina apariția stilului „Hard edge” și a trei artiști majori: Stuart Devis, folosind în lucrări sale colajul, schematismul decorativ și variațiunile abstracte, Alexander Calder cu „Stabilele” și „Mobilele” sale realizate în metal și David Smith cu sculpturile ideografice. În timpul și după al doilea război mondial, sub influența Bauhausului, F.L. Wright caută să creeze în spirit modern o arhitectură organică. I se adaugă o suită de pionieri ai arhitecturii moderne veniți din Europa: W. Gropius, Mies van der Rohe, E. Saarinen, R. Neutra. În artele plastice, Galeria „Arta secolului” a lui Peggy Guggenheim duce la apariția expresionismului abstract (Arshile Gorky), a picturii gestuale (Jackson Pollack) și a unui expresionism de nuanță brutal-tragică (Willem de Kooning). Prin arta abstractă a lui Rothko și Barnett Newman se ajunge la Noua Școală din New York, în cadrul căreia se dezvoltă curentele Op art (Noland), sculptura minimalistă, Pop Art (Rauschenberg, George Segal) și hiperrealismul anilor ’70 (Charles Close, Noël Mahaffey, Tony Smith).

ASHINARA [așinára], Yoshinobu (n. 1918), arhitect japonez. Dă expresie structurilor de beton aparente, integrînd în construcție și lemnul, material tradițional în arhitectura japoneză (Turnul de control „Komazawa” din Tokyo; pavilionul japonez din Expoziția universală Montreal). Lucrări teoretice: „Spațiul exterior în arhitectură”, „Estetica peisajului urban”.

SCARĂ PROGRESIVĂ construcție din lemn sau din metal, prevăzută cu mai multe platforme așezate la diferite înălțimi (până la 4 m), la baza căreia se află o groapă umplută cu nisip. Scara progresivă este destinată antrenării parașutiștilor în vederea amortizării șocurilor aterizării la contactul cu solul.

CONIFÉR (< fr., lat. conifer, din conus „con” + fero „a purta”) s. n. (La pl.) Ordin de plante lemnoase cu canale secretoare de rășină, frunze aciculare sau solzoase, în general persistente, flori unisexuate dispuse în conuri și semințe aripate; constituie etajul superior al pădurilor din munții României, avînd importanță în industria lemnului, în construcții etc.; (și la sg.) arbore sau arbust din acest ordin (ex. bradul). Sin. rășinos.

SAN MARINO, Serenisima Republică ~ (Serenissima Repubblica di San Marino), stat în S Europei, formând o enclavă în NE Pen. Italice; 61,19 km²; 28.8 mii loc. (2005). Limba oficială: italiana. Religia: creștină (romano-catolici 88,7%, penticostali 1,8%) 90,5%, alte religii atei 9,5%. Capitala: San Marino. Unul din ministatele Europei, S. m. are un relief de coline atașat sectorului nordic al munților Apenini, dominat de Monte Titano (739 m alt. max.) cu trei vârfuri calcaroase. Râul Marano se varsă în M. Adriatică la 18 km E, pe teritoriul Italiei. Climă mediteraneană cu temp. ce ajung vara la 30°C, iarna coborând uneori până la -10°C. Vegetația naturală forestieră (sub 4%) a fost practic înlocuită de plante de cultură și pajiști secundare. Sectorul serviciilor este dominant (c. 2/3 din populația activă) cu precădere turismul. Sectorul financiar-bancar a luat amploare în ultimele decenii, grație unei legislații liberale. Filatelia și numismatica contribuie și ele semnificativ la veniturile statului. Se cultivă grâu, orz, pomi fructiferi, viță de vie și se cresc mici efective de bovine și porcine. Ind. creată în ultimele decenii, este foarte diversă – confecții, pielărie, cauciuc sintetic, ciment, mobilă, textile, instrumente muzicale, coloranți, cosmetice, aparataj electric – dar cu producții reduse. Mai cunoscute sunt produsele din porțelan obținute la Borgo Maggiore. Întreaga energie necesară este importată din Italia, țară cu care S. m. alcătuiește din 1862, o uniune vamală. Infrastructura rutieră numără 252 km, gradul de motorizare fiind foarte ridicat; lipsesc căile ferate, iar legăturile aeriene externe (pe relația S. m. – Rimini, Italia) sunt mijlocite (în perioada de vară, în plin sezon turistic) de un heliport. Turismul beneficiază și el de poziția geografică de enclavă în terit. Italiei, una din destinațiile majore ale turismului mondial. Principalele zone și obiective: Capitala țării (Palazzo del Governo, Palazzo Valoni) – un adevărat oraș muzeu, cu biserici vechi (Basilica del Santo), fortificații din sec. 10-17, palate, grupuri statuare, muzee (inclusiv unul al autoturismelor de epocă), apoi orașul Borgo Maggiore (biserica San Antimo, palate, Muzeul filatelic și numismatic într-un palat din sec. 16 ș.a.), amenajările sportive (inclusiv un circuit de Formula 1). Moneda: 1 Euro = 100 cent. Balanța comercială este echilibrată. Export: produse electronice, mărci poștale, ceramică fină, articole de pielărie, vinuri, grâu, materiale de construcție, mobilă, lemn ș.a. Import: bunuri manufacturate diverse, produse petroliere, energie electrică, aur ș.a. Principalul partener este Italia (aproape 90% din întregul comerț exterior sanmarinez). – Istoric. Întemeiat ca oraș în anul 301 d. Hr. a devenit în 1263 republică independentă, recunoscută pe plan internațional de Congresul de la Viena (1814-1815). În mart. 1862 s-a instituit de facto protectoratul Italiei asupra rep. S. m. După 1945 S. m. a fost condusă de guverne de coaliție, formate din comuniști și socialiști. În 1971, protectoratul Italiei a încetat, statului S. m. recunoscându-i-se și dreptul de a bate monedă proprie. În 1988, aderă la Consiliul Europei; membru al O.N.U. (2 mart. 1992). La 1 ian. 2002, S. m. a înlocuit lira italiană ca monedă națională cu euro. Organul suprem al puterii este Marele Consiliu General, parlament unicameral ales pe cinci ani; acesta alege, din șase în șase ani, doi căpitani regenți, care sunt șefii statului și guvernului (Congresul Statului). Republică parlamentară. 2. Cap. Republicii San Marino; 4,4 mii loc. (2003, cu suburbiile). Emisiuni de mărci poștale. Monumente: ruinele a trei rânduri de fortificații (sec. 13-16), dominate de trei turnuri. Muzeu. Turism.

OBIHIRO, oraș în Japonia, în parte de E a ins. Hokkaidō, de dr. râului Tokachi, la 160 km E de Sapporo; 173 mii loc. (2000). Centru comercial. Lemn de construcție. Produse agricole. Ind. alim. (conserve, zahăr, lactate, alcool). Fundat în 1883.

SAHARNA, sat în raionul Rezina, jud. Orhei (Republica Moldova), pe malul drept al Nistrului. Menționat documentar din 24 ian. 1495. În apropiere de S., pe malul abrupt al albiei vechi a Nistrului au fost descoperite două așezări getice din sec. 4-3 î. Hr., împrejmuite cu valuri de pământ și de șanțuri. În partea de V a S. există mănăstirea S., declarată monument de arhitectură, care a avut ca nucleu un schit rupestru (din 1776) și o biserică legată cu chiliile printr-un pridvor. În 1777, alături a fost constr. mănăstirea Sf. Treime; în prima jumătate a sec. 19 construcțiile din lemn au fost înlocuite cu clădiri din piatră. Complexul monastic bisericile Sf. Treime (1818-1821) și Adormirea Maicii Domnului (1863).

LIGNODESTRUCTÓRI ({s} lat. lignum „lemn” + destructor) s. m. pl. (BIOL.) Organisme (ciuperci, insecte) care se hrănesc cu lemn și provoacă distrugerea lui; au un rol pozitiv în ecosistemele naturale, mineralizând substanța lemnoasă, și negativ în construcțiile de lemn efectuate de om, pe care le pot distruge. Sin. lignivore.

budă, buzi, s.f. – Construcție de lemn, într-o apă, amplasată la o oarecare depărtare de casă, în incinta gospodăriei, care servește drept closet. – Din rus. buda „colibă”, cf. magh. buda (DER).

butinărit, s.n. – Activitatea de exploatare a lemnului în pădure: „Pădurile au început să cadă sub loviturile săcurilor, să se transforme în plute ce coborau la vale, să se încarce în căruțe sau trenuri și să se vândă pentru pită în țară sau străinătate. Așa s-a născut butinăritul” (Georgeoni 1936: 15). „Perioada optimă de tăiere a lemnului de construcții este între 1 octombrie și 31 martie, adică perioada de întrerupere a vegetației. Vara, activitatea era mai redusă și chiar întreruptă, deoarece prin exploatare s-ar distruge puieții” (Dăncuș 1986: 65). Butinăritul era o ocupație secundară, după creșterea animalelor și agricultura (de tip rudimentar). – Din butinar + -it.

composesorat, -uri, s.n. – Organizare politico-socială, creație specific maramureșeană; gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice. În sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu 1940: 28). Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor, practicată de maramureșeni. – Lat. compossessoratus.

șopron, șoproane, (șopru), s.n. – Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. „Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m., legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m. (...) Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm. de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide” (idem). Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceiași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). – Din germ. Schoppen (DER, DEX).

INDIÁN¹, -Ă (< fr.) s. m.; i f., adj. 1. S. m. și f. Locuitor al Indiei. 2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei. ◊ Arta i. = arat care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului al IV-lea î. Hr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și brahmanismului. Cunoaște mai multe perioade în evoluția sa. Cele mai vechi vestigii de arhitectură sunt cele rupestre (sanctuare, mănăstiri). Din sec. 4 î. Hr. apar construcții în lemn, cărămidă și piatră, ale căror proporții cresc mereu în secolele următoare, decorația devenind din ce în ce mai abundentă. Legate de arhitectură, se dezvoltă sculptura (reliefuri narative, de ex. la Gandhara, sec. 2-4; Ajanta, Ellora, sec. 6-8) și pictura murală, care atinge apogeul la Ajanta. Importante sunt și sculpturile în ronde-bosse reprezentând zeități (Buddha, Șiva) de o mare puritate a formelor, pline de grație, armonie și virtuozitate în redarea mișcării. Alături de artele decorative, cultivate în toate epocile, în sec. 16-18 cunoaște o mare înflorire miniatura (Școala din Bengal, sec. 12-19, Școala mongolă, sec. 17). Astăzi, a.i. se dezvoltă atât în sensul vechilor tradiții locale, cât și al asimilării celor mai noi tendințe ale artei moderne a sec. 20.

RICHMOND [rítʃmənd], oraș în E S.U.A., centrul ad-tiv al statului Virginia, port pe James River; 197,7 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroport. Important centru financiar-bancar și comercial. Ind. metalurgică, chimico-farmaceutică, poligrafică, textilă, de prelucr. a lemnului și a tutunului, hârtiei și alim. Trei universități (1804, 1832, 1865). Muzeul Valentine (1812), cu exponate referitoare la istoria orașului și o vastă colecție de costume de epocă; Muzeul de Artă (1934); Muzeul „Edgar Allan Poe”, amenajat într-o casă care datează din 1737; Muzeul Confederației; Muzeul Științelor. Teatru; Orchestră simfonică. Festival anual de artă iun.-aug.); 25 de parcuri cu o supr. totală de 1.600 ha, din care James River Park are 1.200 ha. Arenă de tenis; stadion (21.000 locuri). Fortul Charles (1645); biserica St. John (1741, cea mai veche construcție din lemn din statul Virginia) și biserica episcopală St. Paul (1818); Capitoliu (1785-1792), în stil neoclasic, cu colonade asemănătoare templelor romane; statuile ecvestre ale liderilor Confederației, respectiv ale generalului-maior Jeb Stuart și generalului Robert E. Lee. Zona actuală a orașului a fost vizitată în 1607 de căpitanul englez Christopher Newport și John Smith, care s-au stabilit aici, întemeind așezarea Jamestown. În 1609, căpitanul Francis West a construit un fort care, după conflictele cu indienii, a fost abandonat. În 1637, Thomas Stegg a stabilit aici un punct comercial pentru tutun, iar după masacrarea indienilor (în 1644) a construit fortul Charles (1645). Numele de azi datează din 1733. Oraș din 1742, a devenit capitală de stat în 1779, iar în timpul Războiului civil american a fost proclamată capitală a Confederației Statelor Americane de Sud. Cucerit în 3 apr. 1865, de generalul U.S. Grant, a suferit importante distrugeri.

ȚAMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra.

BAMBUS, bambuși, s. m. Nume generic pentru plantele exotice lemnoase cu tulpină dreaptă, goală pe dinăuntru (Bambusa). ♦ P. restr. Tulpina acestor plante, utilizată ca lemn de construcție, vargă de pescuit etc. – Din germ. Bambus, fr. bambou.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

BOLTĂ, bolți, s. f. 1. Zidărie sau construcție cu partea superioară arcuită în formă de semicerc sau numai bombată în sus. ♦ Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. ♦ Construcție de lemn sau de vergele de fier în formă de arc, care servește de sprijin plantelor agățătoare. ♦ Arc de verdeață format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Boltă cerească sau bolta cerului = cer² (1). 2. (În sintagmele) Boltă craniană = partea superioară a cutiei osoase craniene. Boltă palatină = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Prăvălie, dugheană. [Var.: (reg.) boaltă s. f.] – Din sb. bolta, magh. bolt.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla.

BUDĂ, bude, s. f. (Reg.) 1. Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. 2. Prăvălioară. 3. Closet (rudimentar). [Pl. și: buzi] – Din rus., pol., ung. buda.

SCOABĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

SCRÂNCIOB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așază^[1] două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec. corectat(ă)

SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne folosite pentru a transmite la distanță o înștiințare, o informație, un avertisment, o comandă etc. ◊ Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră, vizibilă la distanță, care fixează poziția unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulația în orașe, pe căile ferate etc. Semnal de cale ferată = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comandă pentru circulația pe căile ferate. Semnal rutier = indicator de circulație. Semnal de alarmă = dispozitiv montat în fiecare vagon la trenurile de călători care, în caz de primejdie, poate fi acționat de orice călător. ♦ Sunet convențional de recunoaștere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ◊ Semnal orar = emisiune radio care dă ora exactă cu mare precizie, după anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea sau încetarea bătăii la vânătoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni ori îi servește ca impuls. ◊ Expr. A da semnalul = a lua inițiativa, a face începutul într-o acțiune, a da tonul. 4. (Psih.) Excitant sau stimul senzorial care declanșează un reflex condiționat. [Var.: signal, țignal s. n.] – Din fr. signal (după semn).

PARMALÂC, parmalăcuri, s. n. 1. Construcție de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosită pentru a mărgini o altă construcție sau un element de construcție. 2. Gard, grilaj; (rar) fiecare dintre scândurile, barele etc. care formează un gard sau un grilaj. [Var.: parmaclâc s. n.] – Din tc. parmaklık.

PIRON, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

MOAZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice puse în construcțiile de beton armat pentru a le mări rezistența. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc. care servește la susținerea galeriilor subterane. 2. (Învechit) Serviciu într-o unitate militară, care se ocupă cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului și muniției. Ofițer cu armătura.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Lemn de construcție; lemnăria întrebuințată într-o construcție. Sania lui Lipa, mare, greoaie, cu cheresteaua petecită într-o mie de locuri, rupea încet zăpada de. pe marginea drumului. GALAN, Z. R. 258. Vrea să-și tîrguiască lînă ori cherestea de la munte. ODOBESCU, S. I 375. 2. Fig. (Familiar) Constituție solidă; structură osoasă, osatură. Putea... să dea ascultare tovarășilor de la conducere, intrînd în sanatoriu, pentru a-fi drege, cum spunea, cheresteaua. PAS, Z. II 79. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des, barba și mustățile aspre și împîslite. CARAGIALE, O. I 287.

DULGHERI, dulgheresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face lucru de dulgher, a executa construcții de lemn. Cerbule, Cu oasele Mi-or dulgheri Casele; Cerbule, Cu pielea ta Mi-or înveli Căsuța. TEODORESCU, P. P. 62.

CONSTRUCȚIE construcții, s. f. 1. Faptul de a construi; construire. Baza dezvoltării întregii economii industria grea, și îndeosebi industria construcției de mașini, creată în anii regimului de democrație populară este în continuă creștere și produce mașini și utilaj necesar dezvoltării celorlalte ramuri ale industriei și mecanizării agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2751. Peste un sfert de ceas Crîngașu telefona la județeană, arătînd că lemnul pentru construcție a fost adus. CAMILAR, TEM. 281. ◊ (Referitor la perioada de trecere de la capitalism la socialism și de la socialism la comunism) Una din principalele probleme ale construcției de partid și de stat este problema alegerii, repartizării și educării cadrelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686. Cauza internaționalismului proletar, cauza Uniunii Sovietice sînt strîns legate de cauza construcției socialismului în fiecare țară. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 110, 1/1. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. Case în construcție. ♦ Alcătuire, compunere. Dar puterea adevărat uimitoare în mînuirea limbii romînești o arată Coșbuc în construcția strofei. GHEREA, ST. CR. III 378. 2. (Concretizat) Lucru construit (ca întreg sau ca parte constitutivă a unui întreg); (în special) clădire, casă, edificiu. Marile construcții au devenit adevărate școli de însușire a tehnicii celei mai noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2676. Podul de la Drăgășani... măsoară patru sute de metri și nenumărate picioare de piatră îi susțin lunga construcție metalică. BOGZA, C. O. 331. Ajungea lîngă uriașe construcții neisprăvite, înălțînd pereți de cărămizi roșii. C. PETRESCU, Î. II 158. 3. Alăturare a unor părți de vorbire sau de propoziție în conformitate cu regulile gramaticale. La baza limbii literare artistice stă alegerea construcțiilor gramaticale, a vocabularului, a expresiilor strîns legate de intenția, de planul și scopul lucrării artistice. L. ROM. 1953, nr. 1, 96. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) construcțiune s. f.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.

PIRON, piroane, s. n. Cui de oțel lung și gros (curbat la un capăt), folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu în perete etc. Duman parcă-și simte picioarele tremurînd, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron, mai acum cîtăva vreme. GÎRLEANU, L. 38. Cumpără... patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Să-mi faci D-o scară de fier, Cu piroane de oțel. PĂSCULESCU, L. P. 183. ◊ Expr. (Familiar) A face (la) piroane = a tremura de frig, a clănțăni din dinți, a dîrdîi. Tremurau de frig, de le clănțăneau dinții din gură și făceau la piroane și la cuie. ISPIRESCU, U. 87. A tăia (la) piroane = a spune minciuni, a spune brașoave. – Variantă: (regional) piroi, piroaie (TEODORESCU, P. P. 28), s. n.

PLANȘEU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de metal, de beton armat etc., așezat orizontal, cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni și care separă etajele unei clădiri, formează partea carosabilă a unui pod, servește ca suport pentru fixarea unei mașini etc.

TAPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere într-un zid, gard, într-o împrejmuire etc., în formă de cadru în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier, cu scopul de a permite intrarea sau ieșirea cuiva, deschizătură; deschizătura împreună cu construcția de lemn, de fier, cu balamalele etc. Radianu m-a oprit înaintea unei porți verzi, închisă ca la o cetate. SADOVEANU, O. II 332. Poarta este bine închisă, cu o bîrnă grea d-a curmezișul. CARAGIALE, O. I 290. Nici una, nici două, odată începe a bate In poartă cît ce putea. CREANGĂ, O. A. 209. ◊ Fig. Era în vara 1916. Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. EMINESCU, O. I 226. ◊ Expr. A bate la toate porțile = a se adresa tuturor, solicitînd sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. A sta, a rămîne (sau a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta, a rămîne (etc.) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate căreia nu-i poți face față). (A fi) poartă-n poartă cu cineva = (a locui) foarte aproape de cineva (alături sau peste drum). A căuta o poartă de scăpare = a căuta un mijloc pentru a ieși dintr-o situație dificilă. ♦ (Mai ales la pl.) Intrare într-o cetate sau într-un oraș (care în trecut putea fi închisă și ferecată). V. barieră. Cătră iarna anului 1614, căpitanul Tudor Șoimaru se înfățișă la porțile Iașilor cu călărime răzășască, ridicată de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 118. Crezîndu-le ajunse la porțile Bucureștilor, la Urziceni și la Afumați, părăsesc capitala. GHICA, A. 28. ◊ Poarta țarinii v. țarină. 2. Ușă mare, monumentală, la intrarea principală a unei clădiri. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Înainte de a intra pe poarta casei la Paraschiva, se întîlni cu moș Șărban. BUJOR, S. 108. ♦ Casă, gospodărie. Pentru ținerea oștilor, se orîndui ca de fiecare casă sau poartă (cum se zice în Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină și opt măsuri de ovăz sau orz. BĂLCESCU, O. II 264. 3. Cadru format din două bare (de lemn) verticale, unite la capătul de sus printr-o altă bară orizontală, și avînd o plasă în spate, instalat pe terenurile de sport și în care se marchează punctele la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 4. Vale îngustă, strîmtoare prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți. V. cheie, defileu. Pe la poarta munților, calul îi iese înainte. CREANGĂ, P. 273. Din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite, Iese – uraganul bătrîn. EMINESCU, O. IV 197. ♦ Loc îngust între pereții de stîncă ai vîrfurilor de munți, prin care se poate trece pe alt versant. Vînătorii ațin porțile, prin care pot trece caprele negre. 5. (Învechit; în feudalism, în epoca suzeranității turcești asupra țărilor romînești; mai ales determinat prin «înalta»,«sublima» etc.) Sediul, scaunul, curtea, guvernul sultanului. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Planul lui Cantemir... izbutise numai a da prepusuri Porței. NEGRUZZI, S. I 179.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton sau de metal etc., care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pămînt, pentru a permite trecerea dintr-o parte în alta. V. punte. Trecem podul peste Ozana, peste limpedea Ozană a lui moș Creangă. SADOVEANU, O. VII 200. [Rîul] poartă sloiuri mari de gheață, butuci groși, și-i aruncă de meterezele podului, zguduit la fitece lovitură. DELAVRANCEA, S. 5. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 146. ◊ Fig. [Bistrița] avea pod verde de gheață. Treceau pe el sănii cu butuci, umblau oameni cumpănindu-și topoarele. SADOVEANU, B. 113. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri, Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Pod de vase (sau plutitor) = pod demontabil, construit din bărci sau plute etc. așezate cap la cap și legate de ancore sau de piloți. Trecem Oltul pe un pod de vase. CAMIL PETRESCU, U. N. 342. S-a așternut peste Dunăre podid de vase, pe care-a trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Pod umblător (sau mișcător, plutitor) = barcă mare sau platformă așezată pe două bărci, care plutește de la un țărm la altul al unei ape curgătoare, fiind trasă printr-un cablu de curentul apei; brudină, bac. Trecem de partea ceialaltă a Oltului pe-un pod plutitor. VLAHUȚĂ, la TDRG. De aciia puțin mai înainte spre Sibiu, să trece apa Oltului cu pod mișcător. GOLESCU, Î. 27. Capra podului = porțiunea de pod care se sprijină pe țărm; capătul podului. L-a lăsat pe Manlache răzămat de capra podului și a pogorît spre postul fix. POPA, V. 120. (Expr.) Ca la capra podului, se zice despre cineva care se vaită, se plînge în gura mare (la fel cu cerșetorii care, pe vremuri, se postau la capetele podurilor). (Mil.) Cap de pod v. cap (II 2). ♦ Podul palmei = partea interioară a mîinii, de la încheietura cu brațul pînă la degete. Eu? se miră munteanca... Apoi tăcu și-și acoperi buzele cu podul palmei stîngi. SADOVEANU, B. 236. Prin șiacul aspru, își apăsa mereu cu podul palmei vraful hîrtiilor păturite în buzunarul de la piept. C. PETRESCU, A. R. 9. ◊ Expr. A face pod cu palma mîinii = a pune mîna streașină la ochi pentru a vedea mai bine. De-o-ntîlnesc în drum bătrînii, Ei fac pod cu palma mîinii Peste ochii slabi, s-o vadă. COȘBUC, P. I 98. 2. Platformă suspendată care servește drept loc de muncă, drept piesă de protecție etc. Pod lateral al locomotivei. ◊ Pod-bascul(ă) = basculă prevăzută cu o platformă pe care, în stațiile de cale, ferată, se cîntăresc mărfurile încărcate în vagoane. 3. (Tehn.) Macara cu scheletul în formă de pod pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transport al sarcinii. ◊ Pod rulant = macara compusă dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului; se folosește în ateliere, în hale de montaj, turnătorii etc. Filip a coborît la cazane. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant... El poartă prin aer, îh ghearele podului, blocuri de fier. SAHIA, N. 33. 4. (Învechit) Coverta unei nave; punte. Mulțime de oameni eram pe podul vaporului, expuși la asprimea timpului. BOLINTINEANU, O. 270. Dormea în liniștire Bosforul fără valuri... Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. ALECSANDRI, P. I 236. Aflîndu-se împreună cu prietenul său pe coverta, adecă podul corăbiei, sălta de multa bucurie. DRĂGHICI, R. 7. 5. (Învechit) Pavaj de scînduri groase de stejar, cu care se acopereau în trecut străzile; p. ext. stradă pardosită cu scînduri. În loc să te silești ă ieși la obraze, umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, C. 82. Pe jos iar Cum o să meargă Cu haina podul să șteargă? PANN, P. V. II 155. 6. (În practicile mistice populare; mai ales la pl.) Bucată de pînză care se așterne din loc în loc, pe parcursul unui cortegiu funebru. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză... și a vorbi despre... toiag, năsălie, poduri, paraoa din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Trupul să ți-l pînzuiesc, Podurile să-ți gătesc, ALECSANDRI, P. P. 137. II. 1. Spațiul cuprins între planșeul superior al unei clădiri și acoperiș, de obicei folosit pentru a se putea ține acolo diverse lucruri. Grinzile trosneau în pod de ger, de credeai că se desface casa. BUJOR, S. 55. După ce a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, O. A. 181. Aud cotcodăcind în podu grajdului! Chem pe Ioana ca să se urce în pod. ALECSANDRI, T. I 385. ◊ Expr. A călca (ca) din pod v. călca. A se uita (la cineva) ca din pod = a se uita (la cineva) de sus, cu mîndrie, cu îngîmfare. Directorul zîmbi, uitîndu-se ca din pod spre funcționarul său. DELAVRANCEA, S. 128. A fi căzut din pod = a fi buimac, zăpăcit, dezorientat. ◊ Gura podului v. gură (II 1). ♦ (Regional) Tavan. Și prin cărțile în vravuri îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. Ah! cînd ai ști cît de mult te adorează acel suflet. tu n-ai sta cufundat în gînduri triste, ci ai sări în pod. ALECSANDRI, T. I 92. 2. (Neobișnuit) Suprafață. Om ca Man tîlhariul nu s-a mai pomenit pe podul pămîntului. RETEGANUL, la CADE.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție de lemn sau de piatră, cu mai multe rînduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde se poate privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții etc. Cu ocoluri lungi am ajuns în tribuna de lîngă mausoleul lui Lenin. STANCU, U.R.S.S. 49. 2. Loc înălțat pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. V. estradă. La tribuna decorată cu salcie și stegulețe, s-au perindat, cred, mulți oratori. SAHIA, N. 20. Într-o parte, căci se urcă oratorul la tribună, Fiecare se întreabă: oare ce-o să ne mai spună? BELDICEANU, P. 118. ♦ Fig. Focar de răspîndire a unei idei, a unei experiențe. Blajul au fost o tribună, unde multe din căpetenii părea a se lupta mai mult pentru un sistem scolastic. RUSSO, S. 44.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție în formă de turn, făcînd parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor). Pe cîmpie se auzea încă tunul. Aici se vedeau doar urmele lui, case dărîmate... turla bisericii ruptă. DUMITRIU, B. F. 138. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. VII 201. Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală. IOSIF, P. 24. Mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. ODOBESCU, S. I 105. ◊ Fig. Soarele scade dinspre amiaz; Moi săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. Departe, înainte, răsar din neguri de brădet «Pietrele Doamnei», turle de castele, scînteietoare-n lumina rumănă a dimineții. VLAHUȚĂ, O. AL. I 164. 2. Construcție de lemn sau de metal, montată deasupra gurii unei sonde, pe care se montează geamblacul sondei. Se zăresc printre brazii înalți turlele sondelor, răsărite ca din pămînt în noua regiune petroliferă a țării, Pitești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785.

ȚAMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fîntîni. Era întocmai ca o ocnă, adică la gură ca puțul cu țambre. GORJAN, H. II 49. (Cu pronunțare regională) Lucrătorii... prind țambrile în păretele de sare. La TDRG.

PUTREZI, putrezesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre materii organice) A se descompune treptat, sub influența unor microorganisme (bacterii de putrefacție etc.); a intra în putrefacție, a deveni putred; (despre fructe, legume etc.) a se altera, a se strica. Morții rămîn să putrezească acolo, unul lîngă altul, ofițeri și soldați. CAMILAR, N. I 396. Pe morminte căzuseră florile și putrezeau. SADOVEANU, O. VII 167. De pe păreții-ngălbeniți se dezlipește-n pături varul Și pragului îmbătrînit începe-a-i putrezi stejarul. GOGA, P. 19. ◊ Fig. Mă duc să mă mai plimb, că am să putrezesc de atîta plictiseală. REBREANU, I. 60. Cu puterea, cu scandalul cînd cei mari se îngrădesc, Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. ◊ Refl. (Rar) Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. [Casa] a putrezit din temelie pînă în vîrf din pricina deselor înecări ale Dîmboviței. GHICA, la TDRG. ♦ (Popular, despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. A putrezit carnea pe el. 2. Fig. A fi ținut prizonier, a sta închis undeva pînă la moarte, în condiții de distrugere fizică și morală. Ionuț Păr-Negru s-a coborît împreună cu părintele Emilian în hruba unde putrezea căpitanul Gogolea. SADOVEANU, F. J. 600. De n-ai poftă să putrezești în copac, drăguță, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească, Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. ALECSANDRI, P. P. 191. ◊ Expr. A-i putrezi (cuiva) oasele v. o s. ♦ A sta mult timp într-un loc sau într-un post lipsit de perspectivă; a stagna într-o activitate; a lîncezi, a mucegai. Ce folos am eu din toată mărimea și lumina asta, dacă putrezesc aici? GALAN, Z. R. 367.

VERGELAT, -Ă, vergelați, -te, adj. (Despre construcții de lemn) Cu vergele sau cu leațuri bătute pe suprafața pereților. Cele mai multe case au poduri vergelate și cu sufituri. PAMFILE, I. C. 444.

SCRÎNCIOB, scrîncioburi, s. n. (Regional) 1. Leagăn de lemn (sau construcție de mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se mișcă înainte și înapoi sau se învîrtește în cerc și servește ca distracție; dulap¹ (2). Scaunele încărcate și felurit colorate ale scrînciobului se înălțau, se coborau. SADOVEANU, O. IV 60. S-a dus să se dea în scrînciob... un scrînciob făcut pentru Ilenuța – o frînghie dublă cu capetele legate de o creangă groasă și dreaptă, cu o scîndurică în loc de scaun. IBRĂILEANU, A. 123. Un scrînciob mai la vale pe lîngă el adună Flăcăi și fete mîndre ce rîd cu voie bună. ALECSANDRI, P. III 39. 2. Scîndură așezată pe un butuc gros, pe ale cărei capete se așază doi copii, cumpănindu-se reciproc. ◊ Fig. Ereții fugeau și ei; hărțuiți de vijelie, se dădeau în scrînciobul aripelor cîteva clipite și cădeau – săgeți. GALACTION, O. I 49.

SEMNAL, semnale, s. n. 1. Semn convențional (acustic sau optic) folosit pentru a transmite la distanță o înștiințare, o comandă. Un cornist chema cu semnale prelungi. SADOVEANU, O. VII 229. La un canton, un clopot sună muzical un semnal, iar ecoul metalic al toamnei îl prelungi îndelung deasupra miriștilor. C. PETRESCU, S. 169. Domnul P. ne spune că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40. ◊ Semnal luminos (sau electric) = semafor (3). Semnalul electric a dat drumul altui torent de trecători. C. PETRESCU, A. 324. ◊ Sunet convențional pentru recunoașterea diferitelor posturi de radio. ♦ Sunet de corn sau împușcătură prin care se anunță începerea bătăii la vînătoare sau încetarea zgomotului făcut de bătăiași. 2. Fig. Tot ceea ce anunță sau determină începerea unei acțiuni sau îi servește ca impuls. Povestea cu acest Chirilovici fusese cel dintîi semnal de vrajbă între copii. C. PETRESCU, C. V. 98. Ți-i somn... – A, nu! Și pleoapele lui mari ca două obloane de-abia se ridicau. Era semnalul plecării. BASSARABESCU, V. 19. Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară. GHICA, S. 29. ◊ Expr. A da semnalul (pentru o acțiune) = a face primul gest (menit să antreneze și pe alții într-o acțiune), a lua inițiativa, a da tonul. Semnalul popasurilor ea îl dădea, fugind înainte și așezîndu-se pe cîte-o bancă. IBRĂILEANU, A. 155. Dejaset dete semnalul aplaudării. ALECSANDRI, O. P. 131. 3. (Psih.) Indiciu, indicator al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurător care, prin intermediul scoarței cerebrale, determină organismul să reacționeze într-un anumit fel. 4. Aparat sau instalație care servește drept avertisment, semnalează o primejdie; p. ext. sunetul emis. Marfarul se mlădia, gonea din ce în ce mai repede, sunau semnalele cantoanelor. CAMILAR, N. II 230. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte și trenul se oprește. CARAGIALE, M. S. 22. ♦ Semn convențional care pune în evidență prezența și poziția unui corp, a unui loc sau a unui punct. Semnal topografic = construcție de lemn, de metal sau de piatră vizibilă la distanță, care pune în evidență poziția unui punct pe teren.

afumătoare, afumători, s.f. – Construcție de lemn utilizată la afumarea produselor de carne sau pentru uscarea fructelor; bujdei. – Din afuma (< lat. affumare) + suf. -ătoare (DLRM, DEX).

budă, buzi, s.f. – 1. Cocioabă, colibă. 2. Construcție de lemn, într-o apă, amplasată la o oarecare depărtare de casă, în incinta gospodăriei; latrină, closet, privată. ♦ (onom.) Bud, nume de familie frecvent în Budești, dar și în Groșii Țibleșului, Suciu de Sus, Tg. Lăpuș (1.941 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Buda, nume de familie frecvent în zona Băiuț, Cupșeni, Lăpuș, Tg. Lăpuș (2.275 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). – Din pol., ucr., rus. buda „colibă” (Cihac, DLRM); din rus. buda (MDA); cf. magh. buda (Galdi, cf. DER).

butinărit, s.n. – (reg.) Activitatea de exploatare a lemnului: „Pădurile au început să cadă sub loviturile săcurilor, să se transforme în plute ce coborau la vale, să se încarce în căruțe sau trenuri și să se vândă pentru pită în țară sau străinătate. Așa s-a născut butinăritul” (Georgeoni, 1936: 15). „Perioada optimă de tăiere a lemnului de construcții este între 1 octombrie și 31 martie, adică perioada de întrerupere a vegetației. Vara, activitatea era mai redusă și chiar întreruptă, deoarece prin exploatare s-ar distruge puieții” (Dăncuș, 1986: 65). Butinăritul era o ocupație secundară, după creșterea animalelor și agricultură. – Din butinări.

composesorat, composesoraturi, s.n. – (înv.) Organizare politico-socială, creație specific maramureșeană; gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice. În sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu, 1940: 28). Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor, practicată de maramureșeni. ♦ Pădurile, ca de altfel și pășunile, au fost în Maramureș dintotdeauna proprietate comună, cu drept de folosință în comun. Datorită acestui fapt, ele au primit denumirea de composesorate, iar proprietarii lor s-au numit composesori. După părerea lui Gavrilă Iuga (Spicuiri din viața composesoratelor din Maramureș, Sighet, 1936), proprietarii, respectiv composesorii, „mai demult au fost descendenții voievozilor, adică numai familiile nobile maramureșene, adică 90% a populației românești”. Același autor subliniază că „averile folosite în comun cu constătătoare din terenuri păduroase și pășuni – au fost păstrate totdeauna din generație în generație – neștirbite și cu o adevărată reverență, ca relicve rămase de la ctitorii cei vechi. De la strămoși ne-au rămas nouă, tuturor, aceste averi, cu toții frățește le folosim, așa le lăsăm mai departe generațiilor următoare, era zicala obișnuită a maramureșenilor” (Dăncuș, 1986: 64-65). – Din lat. compossessoratus (MDA).

laiță, laițe, (laviță), s.f. – (reg.) 1. Bancă din scânduri (fără spătar) așezată în lungul pereților în casele tradiționale și care servește și drept pat. „Lavița lungă, așezată lângă peretele din față, sub fereastră sau în spațiul rămas liber între cuptor și pat, lângă peretele longitudinal din spate, se încadrează în categoria pieselor a căror arie de răspândire cuprinde toate regiunile cu construcții de lemn din Europa. Construită dintr-o scândură groasă de circa 5 cm, din lemn de fag sau paltin, cu picioarele îmbinate în cepuri și de o greutate respectabilă (unele piese aveau circa 3 m lungime și 50 cm lățime), ea nu se mai mișcă din locul fixat inițial nici chiar cu ocazia văruirii anuale a pereților casei. (...) În primele decenii ale sec. XX apare în interiorul țărănesc lavița cu spătar, cu patru sau șase picioare introduse în tăblie, cu spătar uneori ornamentat prin traforare. Confecționat de cele mai multe ori cu capac, interiorul lor era folosit pentru ținut haine sau țesături, îndeplinind același rol ca lăzile” (Mirescu, 2006:121). 2. Scândura pe care se așază mortul: „Scoală-te, măicuță, scoală, / Nu durni pe laița goală” (Memoria, 2001: 113). – Var. a lui laviță (< sl. lavica „scaun”, din lava „bancă”, bg. lavica „poliță”, Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

șopron, șoproane, (șopru), s.n. – Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. „Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m, legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m (...). Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide”. Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceeași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). ♦ (onom.) Șoproni, Soproni, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din germ. Schoppen (Scriban, DER, DEX, MDA).

SPETEAZĂ, speteze, s. f. 1. Spătar de scaun, de fotoliu sau de bancă (de care își reazemă spatele cel care șade). Doamna Vorvoreanu se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, N. 84. Nașul se rezema de speteaza scaunului, asculta, se înduioșa, pe urmă se răstea la țigani. PAS, Z. I 176. Toader Cîrlan se lăsase pe speteaza scaunului și se uita cu admirație la soția lui. SADOVEANU, O. VIII 187. 2. Bucată de scîndură (îngustă și subțire) care servește ca sprijin sau ca legătură între părți la diferite construcții de lemn (mai rar ca parte principală a unei construcții): a) fiecare dintre aripile morii de vînt. Moara rămase scîrțîind și vînturîndu-și spetezele pe singurătatea dealului. SADOVEANU, O. V 124; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă. Apa morii murmura surd afară, grămădindu-se la spetezele roții din lăptoc. SADOVEANU, O. III 378; c) fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; șiștoare. Drugii sînt dăltuiți pînă la jumătate sau în întregime, spre a face loc spetezelor. PAMFILE, I. C. 133. De-acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze, că am să mîn iepele iestea de au să scapere fugind. CREANGĂ, P. 126; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului. Aceste două coarne sînt cîteodată legate printr-o punte de lemn sau de fier, numită... spetează. PAMFILE, A. R. 36; e) scîndurică cu care se ridică firele de urzeală cînd se țese cu alesături. ◊ Țesături cu speteze = țesături cu desene; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor; g) fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și pe care se fixează hîrtia. Culcăm cu grijă zmeul în șanț, să nu-i sfîșiem hîrtia, să nu-i rupem spetezele. STANCU, D. 98. Spetezele trebuie să fie bine cumpănite din ochi și din cuțit, ca să nu fie una mai grea decît alta. ISPIRESCU, la CADE; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hîrtia și ornamentele. [Steaua] a ieșit strîmbă și a costat mai scump: hîrtie, clei, speteze. PAS, Z. I 102.

bambus sm [At: CAMIL PETRESCU, V. 25 / V: (rar) -bu / Pl: ~uși / E: ger Bambus, fr bambou] 1 Plantă exotică arborescentă, cu tulpina lemnoasă prevăzută cu noduri și goală pe dinăuntru (Bambusa). 2 (Pre) Tulpina bambusului (1) folosită ca lemn de construcție, la împletitul coșurilor, al rogojinilor sau la confecționat mobilă, bastoane etc.

boltă sf [At: (a. 1643) IORGA, D. B. 75 / V: (îvp) boal~, (reg) ~ldă, (îvr) bolt sn, bold sn / Pl: ~lți, ~e / E: srb bolta, mg bolt] 1 Construcție cu partea superioară în formă de semicerc sau numai bombată. 2 Încăpere, gang sau galerie subterană cu tavanul arcuit. 3 Construcție de lemn sau metalică în formă de arc, pe care se sprijină plante agățătoare. 4 (Fig) Arc de verdeață format de ramurile copacilor. 5 Ghirlandă de flori în formă de arc. 6 (Înv) Înfoiere. 7 (Îs) ~ta cerului sau ~ cerească Cer². 8 (Îs) Cheie de ~ Piatra din mijlocul unei bolți (1) zidite, care le susține pe celelalte. 9 (Fig; îas) Partea cea mai importantă a unui lucru. 10 (Reg) Salbă de monede, pe care o poartă fetele pe cap. 11 (Înv) Beci. 12 (Reg) Prăvălie. 13 (Reg; îf boaltă, bolt) Tavanul pivniței. 14 (Reg; îf boaltă) Căruță cu coviltir. 15 (Atm; îs) ~ craniană Partea superioară a cutiei craniene. 16 (Atm; îs) ~ palatină Cerul-gurii.

dăltușa vt [At: CHEST. II, 240/44 / Pzi: ~șez / E: dăltuș] (Reg; c.i. materiale de construcții din lemn) A scobi, a cresta, a fasona cu dăltușul (15).

cherestea sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: he~, hi~, ferestrea / Pl: ~ele / E: tc keresté] 1 Lemn de construcție. 2 Lemnăria care intră într-o construcție spre a susține celelalte părți. 3 (Înv; îe) Nu-i e ~ obrazul Se zice despre omul cu obrazul subțire. 4 (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea obraz. 5 (Îae) A nu se ține de cuvânt. 6 (Îae) A nu se purta cum trebuie. 7 Construcție de lemn pe care se sprijină ceva. 8 (Fig) Construcție fizică solidă. 9 (Fig) Structură osoasă. 10 (Înv; prt) Persoană (mai ales femeie) bine făcută. 11 (Înv) Mecanism (de ceas).

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

dulap¹ sn [At: MAN. GÖTT. 40 / V: ~lac, ~laf, ~lab, dol~, dolaf / Pl: ~uri / E: tc dolap] 1 Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, vase, haine, cărți etc. Cf armar, blidar, bufet, comodă, credenț, garderobă, scrin, șifonier. 2 (Pop; îe) A întoarce pe cineva ca în ~ A batjocori (pe cineva). 3 (Pop) Unealtă (sau mecanism) în formă de roată. 4 (Reg) Firidă. 5 (Pop; îe) ~ul miresei Ladă de zestre. 6 (Mun) Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție Si: scrânciob. 7 (Mun) Flașnetă. 8 (Fig) Farsă. 9 (Reg; îe) A juca (sau a-i trage cuiva un ~ ori a lua pe cineva în ~) A amăgi. 10 (Reg; îe) A învârti ~ (sau ~uri) sau a întoarce chichițe și -uri A înșela. 11 (Pop) Roată care învârtește moara. 12 (Pop) Roată pentru trasul borangicului.

dulgher sm [At: PANN, P. V. 176 / Pl: ~i / E: tc dülger] Persoană care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții sau elemente de construcție din lemn.

dulgheri vti [At: ȘIO I, 165 / Pzi: ~resc / E: dulgher] 1 A executa lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții sau elemente de construcție din lemn. 2 (Fig) A lucra de mântuială, grosolan.

dulgherie sf [At: POLIZU / Pl: ~ii / E: dulgher + -ie] 1 Meserie prin care se execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții sau elemente de construcție din lemn Si: dulgherit¹. 2 Totalitate a lucrărilor executate de dulgher. 3 Atelier în care se execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcții sau elemente de construcție din lemn.

ecluză sf [At: AR (1830), 404²/3 / S și: (îdt, 2) ~usă / Pl: ~ze / E: fr écluse] 1 Construcție de lemn, de beton sau de fier, înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare și prevăzută cu vane care se pot închide ori deschide pentru a opri sau a lăsa să treacă apa prin ele Si: (îvp) opust, stăvilar, zăgaz. 2 Construcție hidrotehnică specială, pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porțiune cu nivel de apă mai scăzut și invers. 3 (Îs) ~ de salvare Cameră metalică, tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. 4 (Îs) ~ de aer Cameră metalică, așezată la partea superioară a sasului² unui cheson cu aer comprimat, pentru menținerea presiunii atmosferice sau a presiunii înalte în interiorul chesonului în timpul intrării ori al ieșirii personalului, materialelor Si: campană.

crestătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: cresta + -tură] 1-7 Crestare (1-7). 8 Scobire. 9-15 Crestare (9-11, 14-17). 16 Tăietură. 17 Incizie. 18-19 Semn (pe răboj) Si: crestează (3-4), crestez (2-3), încrestătură. 20 Tăietură dintr-un material cu colțuri Si: crestează (5), încrestătură. 21-22 Sculptură în lemn (cu ornament în zigzag sau) cu tăieturi egale la distanțe egale Si: crestează (6-7), crestez (4-5), încrestătură. 23 Făgaș. 24 Văgăună. 25 Tăietură într-un lemn de construcții pentru a fi îmbinat cu altul Si: crestează (10), crestez (6), încrestătură. 26-27 Deschizătură (strâmbă sau) strâmtă Si: crestează (11-12), încrestătură. 28 Semn crestat pe urechile oilor pentru a fi recunoscute. 29 (Lpl) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelire sau crestare, folosit la elemente arhitectonice, la mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc.

crib sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: eg crib] (Teh) Construcție de lemn, zidărie sau metal, executată în albia unui râu pentru protecția pompei care se alimentează din apa respectivă.

cruce sf [At: TETRAEV. (1574), ap. DA / Pl: ~uci^[1] / E: ml crux, -cis] 1 Instrument de tortură în Antichitate, format din două bucăți inegale de lemn prinse perpendicular una de cealaltă, (cea scurtă pusă orizontal) de care erau legați sau pironiți deasupra pământului condamnații la moarte prin răstignire. 2 Tortură pe cruce (1). 3 Simbol al credinței creștine, reprezentând crucea (1) pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 4 Obiect în formă de cruce (3). 5 (Fig) Suferință adâncă pe care o poartă cineva în suflet de-a lungul vieții. 6 (În Evul Mediu) Semn distinctiv simbolizând crucea (3), aplicat pe costumele și armele soldaților cruciați. 7 (Îc) ~a roșie Semn distinctiv, (cruce roșie pe fond alb) pentru spitale, ambulanțe, centre de asistență medicală etc. 8 (Îae) Organizație care, în război, are grijă de bolnavi, răniți și prizonieri, iar, în timp de pace, de sinistrați, de cei foarte săraci, de deținuții politici etc. 9 Obiect de lemn, de piatră, de metal etc. în forma crucii (3), căruia credincioșii îi atribuie proprietăți miraculoase. 10 Cruce (9) (de metal) de care se servește preotul în timpul serviciului religios creștin Si: crucifix. 11 (Îe) A fi (sau a umbla) cu ~a-n sân A fi om evlavios. 12 (Îae) A fi cinstit. 13 (Îae; irn) A fi ipocrit. 14 (Îe) A nu fi ~ (de-nchinat) A nu fi cinstit. 15 Troiță. 16 (Îs) ~a bisericii Crucea din vârful turnului bisericii. 17 (Înv; îs) ~a casei Cruce (3) pe vârful casei, la familiile de creștini. 18 Monument în formă de cruce (3), ridicat pe mormântul unui creștin. 19 Semnul crucii (3) de pe piatra mormântului. 20 (Trs; îe) A găta cu ~a A muri. 21 (D. oameni; îe) A(-i) pune ~ (sau ~a ori ~cile) A înmormânta. 22 (Îae) A omorî pe cineva, mai ales, în bătaie. 23-24 (Fig; îae) A lăsa neisprăvită o lucrare, o idee etc. 25 (Fig; îae) A sfârși cu ceva. 26 (Îe) A trage o ~ (sau cu ~a) peste (ceva) A uita. 27 (Îae) A părăsi. 28 (Mol; Buc; în superstiții; îs) ~ de aur (în casă sau cu noi) Invocație pentru a fi ferit de nenorociri, când se pomenește numele diavolului. 29 (Îe) A fi (flăcău) cât o ~ A fi (flăcău) înalt și voinic. 30 (Îe) A fi (fată) ca o ~ A fi (fată) bine făcută. 31 (Îas) Fată foarte frumoasă. 32 (Îs) ~ de voinic Bărbat viteaz și voinic. 33 (Rar; îs) ~ de muiere Femeie vrednică. 34 (Trs; rar; îas) Calificativ adresat de un bărbat iubitei sale. 35 (Trs; rar; îas) Termen cu care se adresează o femeie alteia. 36-37 Figură sau desen în formă de cruce (1), indicând decesul persoanei lângă numele căreia se află, marcând în calendar o sărbătoare creștină etc. 38 Decorații sau medalii în formă de cruce (1) Crucea „Sfântul Gheorghe”. 39 (Fig; pex) Persoane care posedă o cruce (38). 40 (Îs) ~ de Malta Cruce (3) cu brațele lățite la bază reprezentând emblema cavalerilor Ordinului Ioaniților din Malta. 41 (Îas) Dispozitiv cu patru brațe între care se angrenează butonul unui disc rotativ, transformându-se o mișcare de rotație continuă într-una intermitentă. 42 Bijuterie în formă de cruce (1). 43 Semn în formă de cruce (1) săpat, scris etc. pe un obiect sau text pentru a atrage atenția asupra acestuia. 44 Semn pus într-un text clasic grec sau latin, indicând un pasaj care nu se poate înțelege și nu poate fi corectat. 45 (La cărțile de joc, după ger Kreuz) Treflă. 46 (Trs) Steag cu cruce (3). 47 Prapur. 48 (Înv; îe) A scoate ~cile A face o procesiune (religioasă). 49 Trupă. 50 Unitate de doi până la patra soldați, obligați să plătească căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 51-52 (Înv) Grup de persoane (mai ales de negustori) obligați să plătească solidar o cotă de impozit. 53 (Înv) Impozit pe care îl plătea crucea (48). 54 (Înv; îs) ~ întreagă de voinic Cel care putea să plătescă singur crucea (49). 55 (Pop) Cunună în formă de cruce pe care fetele o împleteau la nuntă pentru mireasă și mire. 56 (Pop) Tufa de brad pe care flăcăii o împodobesc la nuntă. 57 (Trs) Model de cusătură pe umărul iei. 58 (Trs) Claie de snopi de grâu așezați în cruce (1). 59 (Înv; Mol; îs) ~ (de spic) de păpușoi, ~ care cască Jucărie făcută de copii din spic de porumb și din foaia de sub el. 60 (înv; îs) ~ de trestie Jucărie făcută de copii din trestie. 61 (Chr; îs) ~ de Malta Compresă în forma crucii (38) de Malta. 62 Parte a unui obiect în formă de cruce (1). 63-65 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinapoi Parte care formează cruce (1) cu inima căruței. 66 (Îas) Spetează care leagă capetele crăcilor piscului Si: brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. 67-69 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinainte Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap Si: cântar, cumpănă, lambă, lampă, răscruce, scară. 70 (Reg; îs) ~(a) mare Feliharț. 71 Reg; îs) ~a înaintașilor Orcic ce se leagă de capătul oiștei pentru a înhăma la aceeași căruță doi sau mai mulți cai înaintași. 72 Parte a saniei care leagă botul celor două tălpi și face cruce cu proțapul Si: bot, hobot, obăd, opleniță. 73 (Reg) Parte de la mijlocul cârcelului jugului Si: bulfei, lopățică, spetează, stinghie, scăiuș, popul cârcelului. 74 (La construcții de lemn) Căprior Si: bandură, brățar, laiznă. 75 (Lpl) Bețe puse cruciș înăuntrul stupului, ca să susțină fagurii de miere Si: pretce, preci, pretcuțe, trepce, (reg) culmi, cuiele fagurului. 76 (Reg) Bețigașe încrucișate peste care se întinde strecurătoarea pentru lapte. 77 Stinghii în formă de cruce alcătuind cadrul pentru geamurile ferestrei. 78 Gratii puse cruciș la ferestre. 79 Înflorituri cu roșu pe pereții caselor, împrejurul ferestrelor. 80 (Reg) Ramă pe gura fântânii de care se fixează stâlpii. 81 (La vârtelniță; reg) Cumpănă. 82 (Reg; îs) ~a urzelii Parte a urzitorului sau urzelii unde se împreună chingile. 83 (Reg; îs) ~a pânzei Parte cuprinsă între bețele vârâte între firele natrei. 84 (Reg; la mori) Răscruci dintre obezile roții și grindei. 85 (Reg) Pârpăriță din capătul fusului de fier care învârtește piatra alergătoare a morii. 86 (Reg) Aripi ale morii de vânt. 87 (Reg) Parte a rășchitorului nedefinită mai îndeaproape. 88 (Reg) Mestecătoare de jintiță. 89 (Reg; șîs -a de la comarnic) Sărcer. 90 (Îc) ~a vâslei Mâner de lemn transversal de la capătul vâslei. 91 (Ant; la om; îc) ~a spinării Osul sacrum. 92 (Pex) Șale. 93 (Reg; îs) În cruci Boală de om nedefinită mai îndeaproape. 94 (Reg; îs) Între cruci Boală de oi nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îs) ~a hamutului Parte a frâului nedefinită mai îndeaproape Si: strup. 96 Parângă. 97 (Mec; îs) ~cardanică Dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, pentru transmiterea mișcării circulare între doi arbori ce formează între ei un unghi oarecare. 98 Fiting cu patru căi. 99 (Ast; pop) Constelație (în formă de cruce). 100 (Ast; pop; șîs ~a fârtatului) Constelația Delfinul. 101 (Ast; pop; șîs ~a (cerului cea) mare, ~a miezului nopții) Constelația Lebăda. 102 (Bot; reg) Plantă erbacee cu florile sau cu franzele în formă de cruce. 103 (Bot; reg) Smântânică (Galium cruciata). 104 (Bot; reg; îc) ~a-florilor Dalac (Paris quadrifolia). 105 (Bot; reg; îc) ~a (sau ~ de-a) mare Plantă cu florile dispuse cruciș și cu flori albe. 106 (Bot; reg; îc) ~a pământului Plantă erbacee din familia umbeliferelor cu tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri, cu frunze mari ca niște pene, cu flori albe sau roz, dispuse în umbele, crește prin fânețe, tufișuri, poieni și păduri umede Si: brânca-ursului, talpa-ursului (Heracleum sphondylium). 107 (Bot; reg; îae) Omag galben. 108 (Bot; reg; îae) Cenușer (Ailanthus altissima). 109 (Bot; îae) Potroacă (Centarium umbellatum). 110 (Bot; reg; îae) Untișor (Lathraea squam). 111 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodim clavatum). 112 (Bot; reg; îae) Iarbă-grasă (Sedum max). 113 (Bot; reg; îc) ~a-păștii Vetrice (Tanacesum vulgare). 114 (Bot; reg; îc) ~a pâinii sau ~a popii Pristolnic (Abufilon theo). 115 (Bot; reg; spc) Plantă cu flori galbene (Heracleum sibiricum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-voinicului Plantă erbacee din familia ranuculaceelor, cu rizomul puternic, cu frunzele lungi, având fiecare 3-5 lobi, cu florile albastre, care crește prin păduri în regiunea montană și subalpină Si: norocel, voinicel (Anemone angulosa sau Hepatica angulosa ori Hepatica transilvanica). 117 (Bot; reg; îae) Varga ciobanului (Dipsacus silvestus). 118 (Bot; reg; îae) Popâlnic iepuresc (Hepatica nobilis). 119 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Hypericum perforatum). 120 (Ban; reg; îae) Rostopască (Chelidonium majus). 121 (Reg; îc) Poamă-în-~ Soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. 122 (Reg; îs) ~a babei sau după cruci Joc nedefinit mai îndeaproape în care copiii se dau de-a tumba. 123 (Pop) Cruce (34) pe care se așază pietricelele la jocul „în buși”. 124 (Cor; Trs) A zecea din cele douăsprezece figuri ale jocului de călușari. 125 (Mol) Miez de nucă în formă de cruce Si: cocoș. 126 (Pop) Răscruce. 127 (Trs; min) Loc unde se întretaie două vine de aur Si: scaun. 128 (Înv; îe) A fi în crucile satului A fi în mijlocul satului. 129 (Pop; îs) Crucile mesei Fiecare din cele două părți laterale ale mesei. 130 (Îe) A se pune ~ A se așeza în drumul cuiva pentru a-i opri înaintarea. 131 (Îae) A încerca să zădărnicească îndeplinirea unei acțiuni. 132 (Îe) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) – (ori cruci) A fi la o răspântie. 133 (Îae; fig) A da de piedici. 134 (Îae; fig) A nu mai ști încotro să meargă. 135 (Îae; fig) A nu mai putea înainta. 136 (Îe) A i se face cuiva calea ~ cu cineva A se întâlni. 137 (Îe) A da cu ~a peste cineva A întâlni (pe neașteptate). 138 (Îe) A se uita în ~a cuiva A se uita drept în ochi. 139 (îlav) (În) ~ Cruciș. 140 (Pop; îlav; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri și pe genunchi. 141 (Pop; îs) ~a amiezii, ~-amiazi, ~a miază-zi, ~a zilei Miezul zilei. 142 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 143 (Pop; îe) Uite asta-i ~ Hotărâre ultimă și definitivă. 144 Gest făcut cu trei degete ale mâinii drepte (sau cu toată palma) cu care se atinge fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng când se imploră ajutorul lui Dumnezeu, când cineva se miră, se îngrozește etc. 145 (Îe) A-și face ~ (sau semnul crucii) A se închina. 146 (Îae) A fi surprins. 147 (Îae) A fi îngrozit. 148 (Pan; îae) A mulțumi lui Dumnezeu. 149 (Îe) A-și face ~ cu stânga sau a-și face ~ cu amândouă mâinile A se mira peste măsură. 150 (Rar; îae) A cobi. 151 (În invocații; îe) ~-ajută! Doamne ajută! 152 (Îe) A înjura sau sudui de ~ sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. 153 (Pex) Înjurătură „de cruce”. 154 (În blesteme, șîe) Ucigă-l (mai ales bată-l) ~a Diavol. 155-156 (Îs) Frate (mai rar soră) de (rar pre-) ~ Prieten intim (nedespărțit). 157 (Îcs) Frăție de ~ Prietenie până la moarte, bazată pe sentimente de încredere și afecțiune deosebite. 158 Creștinism. 159 Confesiune. 160 (În jurăminte; îe) Pe ~a mea Pe legea mea. 161 (Pop; rar) Conducător. 162 (Îc) ~a (mare), înălțarea sfintei ~ci, Ziua-~cii Sărbătoare religioasă la 14 septembrie. 163 (Pop; îc) ~a mică Sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan”, celebrată la 29 august. 164 (Îc) Ziua crucii de vară sau închinarea (sau scoaterea) sfintei ~i Ziua Macabeilor, celebrată la începutul lunii august. 165 (Îc) Postul ~cii Interval de 8 zile de post, ținut (fără să fie impus de canoane) de țărani înainte de Ziua-Crucii. 166 (Reg; lpl) Scoatere a crucii din gârlă, la Bobotează. 167 (Îs) ~a căruței Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 168 (Îe) (Soarele) e ~ amiazăzi sau în ~ a miezii sau soarele e (în) cruci sau (în) ~ amiazăzi E la amiază. 169 Cruciș. 170 (Îe) A se pune ~ A se împotrivi unei acțiuni. 171 (La catolici) Drumul ~cii Ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire Si: calvar. 172 (Îe) A i se face cuiva calea ~ A se deschide înaintea cuiva o răspântie. 173 (Fig; îae) A avea de ales între mai multe soluții. 174 A se ivi piedici înaintea cuiva. corectat(ă) modificată

gard¹ sn [At: CORESI, PS. 391 / Pl: ~uri / E: vsl градъ cf alb gardh] 1 Construcție de lemn, de metal, de zidărie, din împletituri de nuiele sau ostrețe, de spini, bolovani sau târși care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. Cf cunună, stobor, uluci, zaplaz. 2 (Îc) ~ viu Plantație deasă de arbuști ca un gard (1), care împrejmuiește un loc sau are rol de element decorativ. 3 (Îe) A-i părea ~ul pârleaz A fugi mâncând pământul. 4 (Înv; îe) N-are a face banul birului cu ~ul țarinei N-are a face una cu alta. 5 (Îe) A legat cartea de ~ Nu se mai ocupă de învățătură (aproape) deloc. 6 (Îe) ~ul rău învață vita vicleană Obstacolele puse în calea cuiva din răutate împing omul să devină șmecher. 7 (Îe) Păsările fripte nu se găsesc în parii ~urilor Avantajele, indiferent de natură, nu se găsesc peste tot și cu ușurință. 8 (Pop; îs) Copil de după ~ (sau de la umbra ~ului, ori făcut după ~) Copil din flori. 9 (Pop; îe) Propteaua ~ului Persoană leneșă (și urâtă). 10 (Îe; d. bărbați) A sări (peste) ~uri A umbla după femei. 11 (Îae; d. femei) A umbla după bărbați. 12 (Îe) A-și pune ~ la gură A-și impune tăcere Si: a-și pune lacăt la gură. 13 (Îae; la imperativ) Tacă-ți gura! 14 (Îe) A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n ~ A face o gafă. 15 (Îe) A lega pe cineva la (sau de) ~ A păcăli. 16 (Îe) A se ține de ceva ca orbul de ~ A persevera într-o acțiune. 17 (Îe) A da din ~ (sau din ~ul Mântulesei sau, reg, din ~ul Oancei, Răzoarei, Bârlobrezoaei, Iloaei) A nu da cuiva ceea ce ți-a cerut. 18 (Îe) A ajunge ca ~ul A slăbi foarte rău. 19 (D. o ocupație, o afacere; îlv) A o lega la ~ A abandona Si: a o pune în cui. 20 Țarc care împrejmuiește stogul de fân. 21 Împletitură de nuiele sau de trestie. 22 Gard (21) pus de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinsul peștilor. 23 (Trs) Grădină. 24 Obstacol de la probele atletice de alergări. 25 (Lpl) Probă atletică în care se folosesc garduri (24).

glaf sn [At: ODOBESCU, S. I, 127 / Pl: ~uri / E: bg глаƃъ] (Aht) 1 Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2 Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3 Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete.

grade sf [At: LIUBA-IANA, M. 102 / V: ~die / E: srb grada] 1 (Sbm; Ban) Lemn pentru construcții. 2 (Fig) Lucru de nimic.

grindă sf [At: CANTEMIR, IST. 89 / Pl: ~nzi / E: vsl грєнда] 1 Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungime mare, folosit la asigurarea rezistenței unei construcții. 2 (Spc) Fiecare dintre bârnele orizontale pe care se sprijină greutatea acoperișului casei țărănești, vizibile din odaie. 3 (Pop; îe) A încresta în ~ A însemna sau a scrie ceva spre a-și aminti mai târziu. 4 (Pop; îe) A tăia în ~ A nu face nimic. 5 (Pop; îe) A pune ochii în ~ A fi pe moarte. 6 (Pop) Scândura care se află pe peretele dinspre nord, deasupra patului, pe care sunt așternute lăvicerele, țolurile și scoarțele în casa țărănească. 7 (Reg) Lemnul în care se opresc ciocanele de la piuă. 8 (Înv) Parte din scutul unei steme, tăiată orizontal, prin mijloc. corectat(ă)

închelba [At: PANN, P. V. I, 28/20 / V: ~erba, ~chiorba / Pzi: ~bez / E: ns pbl ml *incalvare, Incalvariare] 1-2 vtr (Mun; Olt) A (se) aduna la un loc Si: a (se) strânge, (reg) a (se) închelbăra (1-2). 3 vt (Ban; Olt; îf închiorba) A strânge cu greu banii necesari. 4 vt (Reg) A forma o horă Si: (reg) a închelbăra (5). 5 vt (Reg) A îmbina părțile componente ale unei construcții de lemn Si: (reg) a închelbăra (6). 6 vt A reuși să construiască ceva Si: a închelbăra (7).

închelbat, ~ă a [At: I. CR. V, 345 / V: (reg) ~erbat / Pl: ~ați, ~e / E: închelba] 1 (Mun; Olt) Adunat la un loc Si: strâns. 2 (Reg; d. horă) Formată. 3 (Reg; d. părțile componente ale unei construcții de lemn) Îmbinate.

năclad sn [At: DDRF/ V: ~az, na~, ne~, no~ / Pl: ~uri, ~azuri^[1], (rar, sm) ~azi / E: slv накладъ „camătă”] 1 (Pop) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului pentru ca, aprinzându-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme Si: (reg) năcăruș. 2 (Reg; pex) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. 3 (Mar) Scorbură de copac. 4 (Pop) Grindă de stejar care se așează la baza unei construcții de lemn, sub o stivă de scânduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. 5 (Reg; fig) Greutate sufletească.

moază sf [At: LTR / Pl: ~ze / E: fr moise] 1 Pereche de grinzi sau de scânduri folosite ca element de solidarizare a pieselor unei construcții de lemn. 2 (Min) Ramă metalică sau de lemn prinsă în armătura puțului, pe care se fixează barele de ghidaj și care suportă podurile din compartimentele scărilor Vz ainștraih, firung.

palplanșă sf [At: CV 1949, nr 7, 31 / Pl: ~șe / E: fr palplanche] Element de construcție din lemn, oțel sau beton, de forma unei grinzi cu lungime mare, folosit la executarea unor pereți ce susțin săpăturile, sprijină malurile înalte etc.

parmaclâc sn [At: GOLESCU, Î. 132 / V: ~alâc, (reg) ~lic / Pl: ~uri / E: tc parmaklik] 1 Construcție de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosită pentru a mărgini o altă construcție, pod, casă etc. sau un element de construcție, pridvor, balcon, scară etc. Vz balustradă, parapet, pălimar¹, plimb. 2 (Nob) Perete de sticlă colorată, mată, etc. al unei marchize. 3 Gard de leațuri. 4 Grilaj. 5 (Rar) Fiecare dintre leațurile, scândurile, barele etc. care formează un gard sau un grilaj. 6 (Reg; îf parmalâc) Pârghie.

păholț sn [At: CHEST. II, 201/46 / Pl: ~uri / E: ger Bauholz „lemn de construcție”] Fiecare dintre bârnele pe care se sprijină podeaua de lemn a casei.

SPARGHEȚ (< sparge + gheață) s. n. Construcție de lemn, din piloți și bare de solidarizare, așezată în amonte pe un picior de pod pentru a produce spargerea stratului de gheață.

plaț sn [At: AR (1830), 71/16 / V: pleaț / Pl: ~uri / E: ger Platz, srb plac] 1 (Reg) Loc pe care se poate construi o casă. 2 (Reg) Loc (împrejmuit) în jurul unei clădiri, gospodării, amenajări etc. Vz curte, ogradă. 3 (Reg) Grădină de zarzavat. 4 (Reg) Răscruce de drumuri. 5 (Reg) Piață. 6 (Trs; înv; asr) Rampă la galeria unui puț minier. 7 (Trs) Depozit de materiale, în special lemne, necesare construcțiilor miniere.

pod¹ sn [At: COD. VOR. 16/25 / Pl: ~uri / E: vsl подъ] 1 (Înv) Etaj. 2 Spațiu închis între acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. 3 (Rar; îla) Din ~ până în pivniță În întregime Si: complet, radical. 4 (Pfm; îe) A călca (sau a se uita etc.) (ca) din ~ Se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. 5 (Pfm; îe) A călca ca din ~ A merge greu și cu pași nesiguri. 6 (Pfm; îe) A cădea ca din ~ A rămâne surprins, uimit, dezorientat într-o situație neașteptată. 7 (Reg; gmț; îe) A-i face (cuiva) treabă până-n ~ A nu-i face nici o treabă. 8 (Reg; îae) A păcăli. 9 (Reg; îcs) ~ul popii Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 10 (Asr; pex) Plafon (1). 11 (Atm; rar; îs) ~ul gurii Palat² (1). 12 (Îs) ~ul mâinii Parte orientată spre exterior a mâinii. 13 (Îs) ~ul palmei Parte inferioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 14 (Îs) ~ carstic Porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată după prăbușirea acestuia. 15 Construcție din lemn, piatră, beton, metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni, susținând o cale de comunicație terestră, șosea sau cale ferată, și asigurând continuitatea peste un obstacol natural sau artificial. 16 (Îs) ~ de gheață Strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu, a unui lac, ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. 17 (Rar; îe) A face ~ cu palma A(-și) pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. 18 (Spt; îe) A face ~ul A executa o figură caracteristică de gimnastică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. 19 (Reg; îe) Că n-ăi fi la capul ~ului Se zice când cineva oferă pe ceva un preț derizoriu, față de cât se cuvine. 20 Punte suspendată mobilă la o cetate, la un castel medieval, construită peste un șanț cu apă Si: (rar) podișcă (3). 21 (Șîs ~ de vase, ~ de vase stătător, ~ stătător, ~ de luntri, îrg, ~ mereu) Pod¹ (15) demontabil dintr-o platformă așezată peste un lanț de bărci, de plute etc. legate de ancore sau de piloți. 22 (Șîs ~ umblător; ~ mișcător, ~ de vase umblător, ~ plutitor, ~ pe scripete) Platformă plutitoare care servește la transportul ființelor sau al obiectelor de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare Si: bac, (reg) brudină. 23 (Reg) Plută¹ (1). 24 (Rel; Mol) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 25 (Mol; pex) Pomană care constă din bucăți de pânză, covoare etc. 26 (Mol; îs) -ul mortului Pânză de pe fața mortului. 27 (Teh) Platformă având formă asemănătoare cu a unui pod¹ (15) folosită ca loc de lucru, de observație, ca element de protecție, ca stativ de vizare etc. Si: (îrg) podișcă (5). 28 (Spc) Macara cu scheletul în formă de pod (15), pe care se deplaseză aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. 29 (Îs) ~ rulant Macara mobilă cu o platformă metalică ce se mișcă pe o cale de rulare situată la înălțime deasupra solului, folosită în ateliere, hale de montaj, turnătorii etc. pentru ridicarea sarcinilor și deplasarea lor pe direcție orizontală. 30 (Îs) ~ul sondei Platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. 31 (Îs) ~ de siguranță Platformă cu deschidere pentru trecere, montată în puțul de mină, spre a reține o rocă desprinsă din pereți sau pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări. 32 (Îs) ~ basculant Construcție metalică mobilă cu tablierul unei deschideri ce se rotește în plan vertical, în jurul unei axe orizontale. 33 (Îas) Pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. 34 (Îc) ~-basculă Basculă cu o platformă pe care se cântăresc vehicule încărcate cu marfă. 35 (Înv) Pavaj de scânduri groase de stejar cu care se podeau străzile Si: caldarâm. 36 (Înv; pex) Stradă pavată cu scânduri de stejar groase. 37 (Înv; pgn) Stradă. 38 (Îlav) Pe ~uri Ca un cerșetor. 39 (Pex; îal) Sărac. 40 (Îal) Fără adăpost. 41 (Îlv) A bate ~urile A hoinări. 42 (Fam; îe) Treci ~u' și-nghiți nodu' Se spune când cineva este nevoit să suporte o situație neplăcută. 43 (Înv) Punte a unei nave. 44 (Înv; spc) Punte superioară a unei nave Si: covertă. 45 (Ban; Trs) Înveliș de scânduri care acoperă partea de jos a interiorului unui vehicul. 46 (Reg; spc) Pod¹ (44) al luntrei. 47 (Reg) Zid de piatră sau de cărămidă pe care e așezat cuptorul de pâine. 48 (Mun; Olt) Suprafață plană în regiune de munte sau de deal. 49 (Reg) Regiune de șes. 50 (Trs; Buc; îs) ~ul pământului Suprafață a pământului. 51 Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, alcătuită dintr-un corp de punte fixat la capete pe dinții naturali și folosită ca metodă terapeutică. 52 (Reg; pan) Platformă pe care sunt fixate pietrele la moara de apă Si: (reg) podină (10), podișor (5). 53 (Reg) Crivac la moara de apă. 54 (Reg) Piesă axată pe fusul de fier care pune în mișare pietrele de la moara de apă Si: (reg) hăitaș. 55 (Reg) Fund al scocului de la o moară de apă Si: podină (12). 56 (Reg) Scoc. 57 (Reg) Stăvilar care permite scurgerea apei când moara nu funcționează sau când la moară vine prea multă apă. 58 (Reg) Bârnă pe care se rulează, cu ajutorul unor vârtejuri, lanțurile care ridică și coboară stavilele de la moara de apă Si: (reg) fruntar, poduleț (4). 59 (Trs; Ban) Punte a stavilei de la o moară de apă. 60 (Pop) Talpă la joagăr. 61 (Reg) Parte mobilă a joagărului, care poartă bușteanul de tăiat în scânduri Si: (reg) car. 62 (Mun) Scoc la joagăr. 63 (Reg) Scândură din față de la moara de vânt, care acoperă pietrele de măcinat și în care se înțepenește vrana Si: (reg) corună, fruntar. 64 (Reg) Fiecare dintre cele două stinghii laterale de la moara de vânt, care susțin coșul. 65 (Ban; Trs; șîs ~ umblător) Bucată de lemn așezată pe perinocul osiei dinainte care, rotindu-se în jurul unui cui, menține poziția carului sau a căruței la întoarceri Si: (pop) vârtej. 66 (Reg; pex) Perinoc la car sau la căruță. 67 (Reg) Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean (3), perinoc, scaun. 68 (Mun) Grup de scânduri alăturate care se rezeamă pe dricul dinainte și dinapoi, peste osiile carului sau ale căruței. 69 (Reg) Oplean la sanie. 70 (Reg) Cruce la sanie. 71 (Reg) Plaz¹ la plug. 72 (Reg) Spetează la plug, suprapusă osiei roților, pe care se sprijină capătul grindeiului Si: (reg) așternut, broască, căluș, căpătâi, gresie, podecior, scaun, spetează. 73 (Pop) Suport pe care se clădește claia sau stogul de fân pentru a le feri de umezeală Si: (pop) pat, podină (6). 74 Platformă superioară a batozei, pe care stau lucrătorii. 75 (Mol) Platformă de scânduri așezată în fața strungii în timpul mulsului. 76 (Reg) Pat¹ la sucală. 77 (Reg) Parte a scaunului dogarului pe care se sprijină doaga în timpul lucrului. 78 (Trs) Parte a greblei în care sunt fixați dinții Si: (reg) carâmb. 79 (Trs) Pânză a secerei. 80 (Trs) Pânză a coasei. 81 (Reg) Ramă de lemn a ciurului. 82 (Nav) Întăritură transversală a zalei de lanț. 83 (Reg) Putină în care se prepară untul. 84 (Trs; Olt) Smântână din care se face untul. 85 (Reg) Strat care se ridică la suprafața laptelui, a borhotului etc. 86 (Olt) Crustă care se face deasupra prunelor puse la fermentat.

tapă¹ sf [At: DR. III, 680 / Pl: ~pe / E: rtr tappa] (Reg) 1 Tăietură făcută în trunchiul² (1) copacului pentru a-i orienta direcția de cădere la tăiere Si: (reg) tăpătură. 2 Scobitură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele.

podlaș sn [At: BUGNARIU, M. 264/208 / V: (reg) patlaj, poclaj, poclaș / Pl: ~uri / E: mg padlás] 1 (Trs) Pod¹ (2) la tinda caselor țărănești sau la șură. 2 (Trs; Buc) Construcție rudimentară de desupra vetrei țărănești, prin, care se adună și se evacuează fumul și scânteile Si: (reg) babura, capră, fumar, ursoaie. 3 (Reg; îf patlaj) Suport de lemn pe care se clădește o stivă de lemne pentru a o feri de umezeală. 4 (Mar; îf poclaj) Podină (7). 5 (Mol; Buc; îf patlaj) Construcție din lemne așezate transversal pe căile de acces forestiere pentru a ușura transportul cu tracțiune animală a buștenilor la vale. 6 (Reg; îf poclaș) Masă¹ pe care se ține cașul la stână. 7 (Reg; îaf) Vreasc.

tribună sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ne / E: fr tribune, it tribuna] 1 Platformă înălțată (fixă sau mobilă), pe care stau oratorii în timpul expunerii discursului Si: estradă. 2 (Fig) Focar de răspândire a unei idei, a unei teorii. 3 Construcție din lemn, din piatră, din beton etc., cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unor festivități, parade, competiții sportive etc. 4 (Prc) Fiecare dintre cele două laturi lungi ale tribunei (3), care au vizibilitatea cea mai bună. 5 (Aht) Balcon situat deasupra navelor laterale ale unei biserici. 6 (Aht; îs) ~na orgii Balcon rezervat orgii sau corului în biserica catolică sau reformată.