Definiția cu ID-ul 949292:

Regionalisme / arhaisme

butinărit, s.n. – (reg.) Activitatea de exploatare a lemnului: „Pădurile au început să cadă sub loviturile săcurilor, să se transforme în plute ce coborau la vale, să se încarce în căruțe sau trenuri și să se vândă pentru pită în țară sau străinătate. Așa s-a născut butinăritul” (Georgeoni, 1936: 15). „Perioada optimă de tăiere a lemnului de construcții este între 1 octombrie și 31 martie, adică perioada de întrerupere a vegetației. Vara, activitatea era mai redusă și chiar întreruptă, deoarece prin exploatare s-ar distruge puieții” (Dăncuș, 1986: 65). Butinăritul era o ocupație secundară, după creșterea animalelor și agricultură. – Din butinări.