POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton sau de metal etc., care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pămînt, pentru a permite trecerea dintr-o parte în alta. V. punte. Trecem podul peste Ozana, peste limpedea Ozană a lui moș Creangă. SADOVEANU, O. VII 200. [Rîul] poartă sloiuri mari de gheață, butuci groși, și-i aruncă de meterezele podului, zguduit la fitece lovitură. DELAVRANCEA, S. 5. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 146. ◊ Fig. [Bistrița] avea pod verde de gheață. Treceau pe el sănii cu butuci, umblau oameni cumpănindu-și topoarele. SADOVEANU, B. 113. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri, Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Pod de vase (sau plutitor) = pod demontabil, construit din bărci sau plute etc. așezate cap la cap și legate de ancore sau de piloți. Trecem Oltul pe un pod de vase. CAMIL PETRESCU, U. N. 342. S-a așternut peste Dunăre podid de vase, pe care-a trecut armata romînă în cîmpiile Bulgariei. VLAHUȚĂ, R. P. 15. Pod umblător (sau mișcător, plutitor) = barcă mare sau platformă așezată pe două bărci, care plutește de la un țărm la altul al unei ape curgătoare, fiind trasă printr-un cablu de curentul apei; brudină, bac. Trecem de partea ceialaltă a Oltului pe-un pod plutitor. VLAHUȚĂ, la TDRG. De aciia puțin mai înainte spre Sibiu, să trece apa Oltului cu pod mișcător. GOLESCU, Î. 27. Capra podului = porțiunea de pod care se sprijină pe țărm; capătul podului. L-a lăsat pe Manlache răzămat de capra podului și a pogorît spre postul fix. POPA, V. 120. (Expr.) Ca la capra podului, se zice despre cineva care se vaită, se plînge în gura mare (la fel cu cerșetorii care, pe vremuri, se postau la capetele podurilor). (Mil.) Cap de pod v. cap (II 2). ♦ Podul palmei = partea interioară a mîinii, de la încheietura cu brațul pînă la degete. Eu? se miră munteanca... Apoi tăcu și-și acoperi buzele cu podul palmei stîngi. SADOVEANU, B. 236. Prin șiacul aspru, își apăsa mereu cu podul palmei vraful hîrtiilor păturite în buzunarul de la piept. C. PETRESCU, A. R. 9. ◊ Expr. A face pod cu palma mîinii = a pune mîna streașină la ochi pentru a vedea mai bine. De-o-ntîlnesc în drum bătrînii, Ei fac pod cu palma mîinii Peste ochii slabi, s-o vadă. COȘBUC, P. I 98. 2. Platformă suspendată care servește drept loc de muncă, drept piesă de protecție etc. Pod lateral al locomotivei. ◊ Pod-bascul(ă) = basculă prevăzută cu o platformă pe care, în stațiile de cale, ferată, se cîntăresc mărfurile încărcate în vagoane. 3. (Tehn.) Macara cu scheletul în formă de pod pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transport al sarcinii. ◊ Pod rulant = macara compusă dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului; se folosește în ateliere, în hale de montaj, turnătorii etc. Filip a coborît la cazane. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant... El poartă prin aer, îh ghearele podului, blocuri de fier. SAHIA, N. 33. 4. (Învechit) Coverta unei nave; punte. Mulțime de oameni eram pe podul vaporului, expuși la asprimea timpului. BOLINTINEANU, O. 270. Dormea în liniștire Bosforul fără valuri... Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. ALECSANDRI, P. I 236. Aflîndu-se împreună cu prietenul său pe coverta, adecă podul corăbiei, sălta de multa bucurie. DRĂGHICI, R. 7. 5. (Învechit) Pavaj de scînduri groase de stejar, cu care se acopereau în trecut străzile; p. ext. stradă pardosită cu scînduri. În loc să te silești ă ieși la obraze, umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, C. 82. Pe jos iar Cum o să meargă Cu haina podul să șteargă? PANN, P. V. II 155. 6. (În practicile mistice populare; mai ales la pl.) Bucată de pînză care se așterne din loc în loc, pe parcursul unui cortegiu funebru. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză... și a vorbi despre... toiag, năsălie, poduri, paraoa din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Trupul să ți-l pînzuiesc, Podurile să-ți gătesc, ALECSANDRI, P. P. 137. II. 1. Spațiul cuprins între planșeul superior al unei clădiri și acoperiș, de obicei folosit pentru a se putea ține acolo diverse lucruri. Grinzile trosneau în pod de ger, de credeai că se desface casa. BUJOR, S. 55. După ce a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, O. A. 181. Aud cotcodăcind în podu grajdului! Chem pe Ioana ca să se urce în pod. ALECSANDRI, T. I 385. ◊ Expr. A călca (ca) din pod v. călca. A se uita (la cineva) ca din pod = a se uita (la cineva) de sus, cu mîndrie, cu îngîmfare. Directorul zîmbi, uitîndu-se ca din pod spre funcționarul său. DELAVRANCEA, S. 128. A fi căzut din pod = a fi buimac, zăpăcit, dezorientat. ◊ Gura podului v. gură (II 1). ♦ (Regional) Tavan. Și prin cărțile în vravuri îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. Ah! cînd ai ști cît de mult te adorează acel suflet. tu n-ai sta cufundat în gînduri triste, ci ai sări în pod. ALECSANDRI, T. I 92. 2. (Neobișnuit) Suprafață. Om ca Man tîlhariul nu s-a mai pomenit pe podul pămîntului. RETEGANUL, la CADE.