Definiția cu ID-ul 937031:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție în formă de turn, făcînd parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor). Pe cîmpie se auzea încă tunul. Aici se vedeau doar urmele lui, case dărîmate... turla bisericii ruptă. DUMITRIU, B. F. 138. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. VII 201. Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală. IOSIF, P. 24. Mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. ODOBESCU, S. I 105. ◊ Fig. Soarele scade dinspre amiaz; Moi săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. Departe, înainte, răsar din neguri de brădet «Pietrele Doamnei», turle de castele, scînteietoare-n lumina rumănă a dimineții. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. 2. Construcție de lemn sau de metal, montată deasupra gurii unei sonde, pe care se montează geamblacul sondei. Se zăresc printre brazii înalți turlele sondelor, răsărite ca din pămînt în noua regiune petroliferă a țării, Pitești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785.