TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).

RUDAR, rudari, s. m. Denumire dată, în țările românești, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

SANTAL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ♦ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei. [Var.: sandal s. m. ] – Din fr. santal.

LEMN-ALB s. v. salcâm.

SALCÂM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acățar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacație, lemn-alb, (Transilv.) acaț, (Ban.) băgrin, (Olt. și Munt.) dafin, (prin Transilv. și Ban.) pănar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobițel, drob, grozamă-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acație-boierească; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.

ARȚAR ~i m. Arbore cu frunze late, ovale și adânc dințate, cu lemnul alb și rezistent, cu fructe aripate. /<lat. arciarium

CARPEN ~i m. Arbore înalt cu frunze ovale și dințate, cu flori în amenți, fructul o samară, cu lemnul alb și rezistent, folosit în construcții. /<lat. carpinus

JUGASTRU ~ștri m. Arbore înalt, cu frunze palmate și flori verzi, cu lemnul alb și tare, folosit în tâmplărie sau pentru foc. [Sil. -gas-tru] /<lat. jugaster

PALTIN ~i m. 1) Arbore cu tulpină înaltă, cu frunze lobate, cu flori verzui, al cărui lemn alb, dur și cu textură frumoasă este pe larg întrebuințat în industrie. 2) Lemnul acestui arbore. /<lat. platanus

TEI¹ ~ m. 1) Arbore cu scoarța brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimțate și cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescențe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roșiatic, cu coroana deasă și cu frunze cenușii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia

arțar (-ri), s. m. – Arbore cu lemnul alb și tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arțar(iu), ațar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puțin numele arborelui, acer (Pușcariu 131; Pușcariu, Lat. ti, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” și, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care inițial se obținea prin ținerea în apă a unei bucăți de lemn de arțar pînă se întărea și astfel putea fi folosită la ascuțit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toți cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Pușcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er.

SANTAL s. m. arbore tropical cu flori dispuse în racem și cu lemn alb sau brun-roșiatic, dens și mirositor, din care se extrage un ulei folosit în parfumerie și farmacie. ◊ lemnul acestui arbore, din care se fac mobile de lux. (< fr. santal)

jug (juguri), s. n. – 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. – 2. Suprafață pe care o poate ara o pereche de vite într-o zi. – 3. Povară, tiranie, robie. – 4. Gîtar, hamut. – 5. Jujeu. – 6. Cadru la ferăstrăul acționat de forța apei. – 7. Grindă. – 8. Dispozitiv de prindere la războiul de țesut. – 9. Suport de lemn pentru năvod. – Var. (Mold.) giug. Mr. giug, megl., istr. jug. Lat. iŭgum (Pușcariu 916; Candrea-Dens., 913; DAR; REW 4610), cf. it. giogo, prov. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, port. jugo. Der. jugan, s. m. (bou; cal castrat), în sensul de „devenit bun de jug”, întrucît taurii și caii necastrați nu sînt buni ca animale de povară (după Tiktin, de la procedeul castrării, care se făcea cu ajutorul unui clește în formă de jug; însă acest uz nu pare să poată fi documentat); jugăni, vb. (a castra); jugăneală, s. f. (castrare); jugănitor, s. m. (persoană care castrează animale); jugănar, s. m. (persoană care castrează animale); jugar, adj. (bun de jug), cu suf. -ar (după Pușcariu 917, REW 4604 și Candrea-Dens., 916, din lat. iŭgārius); jugărit, s. n. (preț al lemnului pe care îl pot căra din pădure o pereche de boi înjugați); jugărel (var. jugurel, jugureț), s. m. (dumbeț, sclipeț, Teucrium Chamaedrys); jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga); înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi; refl., a se dedica în exclusivitate; refl., a se uni; Arg., a fugi, a scăpa), cf. lat. iŭgāre; înjugătură, s. f. (pereche de animale înjugate); înjugător, adj. (bun de jug, bou destinat aratului); desjuga, vb. (a scoate din jug); subjuga, vb. (a oprima, a împila), format pe baza fr. subjuguer; jugastru, s. m. (arbore cu lemnul alb și tare, Acer campestre), mr. giugastru, megl. jugastru, de la jug cu suf. -astru, sau poate de la un lat. *iŭgāster (Pușcariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605; DAR), deoarece se folosea la confecționarea jugurilor (este greșită der. propusă de Cihac, II, 511, din mag. javor < sl. javorŭ; după Diculescu, Elementele, 482, din gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν „ulm”; cf. Rosetti, I, 168).

ARȚAR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Lat. *arciarium (< acer).

arțár m. (rudă cu lat. acer, arțar). Un fel de copac din neamu paltinuluĭ și jugastruluĭ (acer platanoídes). Are un lemn alb și tare, din care se fac rîndele, coade de topor ș. a.

frásin m. (lat. fráxinus, it. frássino, pv. fraisse, fr. frêne, cat. frexe, sp. fresno, pg. freixo). Un frumos arbore oleaceŭ (fráxinus excelsior) care are un lemn alb și dur bun de făcut roate și ajunge pînă la o înălțime de 38 de metri. Scoarța luĭ posedă proprietățĭ aperitive și febrifuge. Pe el trăĭește cantarida. – În Ban. frápsăn, mrom. frápsin (cp. cu coapsă). V. mojdrean.

jugástru m. (d. jug și suf. -astru). Un fel de arțar cu scoarța roșiatică, cu lemnu alb și tare și bun de făcut jugurĭ (acer campestre).

molíd, molídv, molívd și molíft m. (alb. *molĭidhă, un col. care înseamnă „lemn întunecat saŭ roș”, molĭikă, brad, de unde și bg. molika, brădișor, molikva, boabe de ĭenupăr). Un fel de brad cu lemnu alb (și inima roșie), care formează cea maĭ mare parte a brădeturilor Româniiĭ și care se întrebuințează la clădirĭ și la facerea instrumentelor și a hîrtiiĭ (ábies [saŭ pícea] excelsa). – În Ml. moliv (Cod. M. N. 97). V. brad.

PÁLTIN (lat. platanus) s. m. Numele mai multor arbori din genul Acer. ◊ P. de câmp (arțar) = arbore din familia aceraceelor, înalt până la 25 m, cu frunze subțiri, palmat-lobate, și fructe disamare cu aripile în unghi obtuz; are lemnul alb, elastic și rezistent (Acer platanoides). Crește în pădurile de foioase de la câmpie și deal. Este cultivat în plantații forestiere, parcuri și pe marginea străzilor. ◊ P. de munte = arbore înalt până la 40 m, cu frunze groase, palmat-lobate și fructe disamare cu aripile în unghi obtuz; lemnul, de calitate superioară, foarte rezistent, elstic și fin, de culoare albă, este folosit în industria mobilei și a instrumentelor muzicale (Acer pseudoplatanus). Crește diseminat în păduri de fag sau de amestec de fag cu brad și molid, adesea la baza versanților stâncoși. ◊ P. argintiu = arbore exotic din America de Nord, rezistent la ger, înalt până la 25 m, cu lujeri roșcați, muguri roșii și frunze palmat-lobate verzi pe fața superioară și argintii pe cea inferioară (Acer saccharinum). Cultivat ca arbore decorativ pentru forma și culoarea frunzelor. Lemnul este folosit pentru parchete și mobilă.

belì v. 1. a jupui: a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce: el ne belește și ne pradă NEGR.; 3. a lua scoarța de pe plante; 4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v. bili)].

teiu m. 1. arbore mare și frumos al cărui lemn alb, moale și ușor, se întrebuințează în ebenisterie (Tilia platyphyllos); 2. floarea-i plăcut mirositoare, din care se fac infuziuni antispasmodice și sudorifice; 3. scoarța de teiu din care se fac funii: curmeiu de teiu. [Lat. TILIA].

rudar m. 1. țigan aurar; 2. țigan ce lucrează scule groase de lemn (albii, linguri, fuse). [Țigănește, rudar e sinonim cu aurar].

TEI, (1) tei, s. m., (2) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, utilizate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).

SANTAL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandal s. m.] – Din fr. santal.

RUDAR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

ARȚAR, arțari, s. m. Arbore înrudit cu paltinul și cu jugastrul, cu lemnul alb și tare și cu frunze caracteristice, late; crește prin regiunile muntoase, dar se cultivă adesea și ca plantă ornamentală (Acer platanoides). Ca o fantomă neagră, un arțar își răsucește brațe chinuite. CAZIMIR, L. U. 19. Pe cărare, sub arțari, Mă-ntîlnii cu doi tîlhari. NECULUȚĂ, Ț. D. 36. Salcia pletoasă, socul mirositor, alunii mlădioși, arțarii cu pojghițe roșii, carpenii stufoși... cresc amestecați. ODOBESCU, S. X 147.

JUGASTRU, jugaștri și jugastri, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, cu scoarța roșiatică și cu frunze palmate, care crește în regiunile de cîmpie și de dealuri joase (Acer campestre). Mi s-au stricat dopul la fluier! Dar iartă-mi să caut un jugastru și să-mi fac din inima lui un dop. SBIERA, P. 36. O văz fugind prin codrul cel verde-ntre jugaștri. CARAGIALE, O. III 113. Acolo salcia pletoasă, socul mirositor... salba moale și teii cresc amestecați cu falnicii jugaștri, cu plopi nalți și subțiri, cu anini ușurei. ODOBESCU, S. I 147.

RUDAR, rudari, s. m. Meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. A intrat noaptea în coșar, a dezlegat cîrlanul de la iesle, l-a scos afară din curte de căpăstru, a sărit pe el și pe-aci ți-e drumul. L-a vîndut rudarilor la tîrg. STANCU, D. 253. [Țiganii de laie] se deosebeau, după meseriile ce ezersau, în rudari, ursari, cărămidari, fierari, spoitori și salahori la zidiri. GHICA, S. A. 35.

PLOP, plopi, s. m. Arbore înalt, din familia salicaceelor, cu ramuri subțiri și îndreptate în sus; crește în regiunile temperate ale emisferei boreale, prin lunci și păduri sau cultivat (Populus). La Curțile-Nouă, din capăt de țară, Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58. Săniuța e durată Dintr-un lemn ușor de plop. ALECSANDRI, P. A. 186. Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. Cucoana Sevastița, mătușă cam de plop a lui Andrei, o femeie mică, uscățivă. HOGAȘ, DR. 216. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie, cu frunzele argintii pe dos (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn alb și moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra). Din plopul-negru, răzimat în aer Noaptea pe șesuri se desface lină. ARGHEZI, V. 50. Plop-negru, încrustat în ger Și-ncremenit subt lună Cu rămuriș de zgură și de fier. TOPÎRCEANU, B. 86; plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze mătăsoase tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula ); plop-plutaș (sau -piramidal) = plută (2). Parcul meu se compune de doi plopi-plutași. NEGRUZZI, S. I 96.

SANTAL, santali, s. m. (Și în forma sandal) Arbore originar din Extremul Orient, avînd, după varietăți, lemnul alb, dens și aromatic sau brun-roșiatic și fără miros (Santalum). A fost cîndva un neguțător... care a aflat prin oameni pribegi cum că în cetatea Basora, la malul mării, are preț mare lemnul de santal. SADOVEANU, D. P. 149. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și rădăcina varietății albe de santal, și întrebuințată în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tîmplăria de lux. Pune pe măsuța de santal din stînga lui o listă. CAMIL PETRESCU, O. II 321. În lădițe de sandal, Floarea tainică de lotus întristat se vestejește. MACEDONSKI, O. I 104. Iat-o joncă aurită pe albastrul apei line, Cu vîntreli de rogojină și cu vîsle de sandal. ALECSANDRI, P. III 84. – Variantă: sandal s. m.

beli, belesc, vb. tranz. – 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009; Săpânța). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi”, de unde a-l face alb lemnul, adică a-l decoji (Scriban, Șăineanu, MDA).

jugastru, jugaștri, s.m. – (bot.) Arbore cu lemn alb și tare, cu scoarța roșiatică (Acer campestre). ♦ (top.) Jugăstreni, sat aparținând de comuna Vima Mică (zona Chioar). – Lat. *jugaster (< jugum „jug”) (DEX, MDA); mai demult, jugurile se faceau preponderent din lemn de arțar (v. Scriban, 1939).

Abies nordmanniana Spach, « Bradul de Caucaz ». Specie care atinge înălțimi de cca 60 m, scoarță gri-închis, lemnul alb, ușor, elastic, lujeri maro-închis-cenușii, lucioși. Mugurii fără rășină. Acele așezate pe 2 rînduri (lungi de 25-35 mm), îndreptate spre vîrful lujerului, pe partea inferioară cu 2 dungi albe de stomate, cea superioară de un verde-întunecat-lucios. Conuri (cca 18 cm lungime) cilindrice. Carpelele mai scurte decît bracteele.

lemn-alb s. v. SALCÎM.

arțar¹ sm [At: DAMÉ, T. / V: (îvp) ~iu, h~, arcer(iu)¹, arciar(iu)^[1], arțar^[2] / Pl: ~i / E: nct] 1 (Șîc ~ coaje, mic) Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, care crește prin pădurile montane și este adesea cultivat ca plantă ornamentală (Acer platanoides). 2 (Bot; reg) Jugastru (Acer campestre). 3 (Bot; reg; șîs ~ american, ~ alb¹, ~ frăsiniu) Arborele (Acer negundo). 4 (Bot; reg; șîs ~ tătăresc) Gladiș (Acer tataricum). 5 (Bot; reg) Salcâm. 6 (Bot; reg; șîs ~ alb², ~ de codru) Paltin (Acer pseudoplatanus). 7 (Pop; îf arțariu) Drug mic, subțirel și rotund sau în patru muchii, care se pune de-a curmezișul laturilor din față ale stativelor. corectat(ă)

SALCÎM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acățar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacație, lemn-alb, (Transilv.) acaț, (Ban.) băgrin, (Olt. și Munt.) dafin, (prin Transilv. și Ban.) pănar. 2. salcîm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobițel, drob, grozamă-mare; salcîm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcîm-boieresc, (reg.) acație-boierească; salcîm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.

jugastru sm [At: (a. 1563) CUV. D. BĂTR. 248 / V: ~grast / Pl: ~aștri / E: lp *jugaster, -astrum] Arbore cu lemn alb și tare, înalt până la 15 m, cu scoarța roșiatică, cu frunze palmate și cu flori verzi, care crește în regiunile de câmpie și de dealuri (Acer campestre).

lemn sn [At: COD. VOR.² 75^v/6 / Pl: ~e / E: ml lignum] 1 (Îvr) Arbore (1). 2 (Îvr) Arbust. 3 (Rel; cu determinările „vieții”, „cunoștinței binelui și răului”) Pom aflat în rai, din ale cărui fructe Dumnezeu le-a interzis lui Adam și Evei să mănânce. 4 (Înv; fig; îs) ~ul vieții Credință creștină. 5 (Trs; șîs ~ sălbatic) Portaltoi. 6 Trunchi sau ramuri ale unui arbore tăiat, care servește la construcții, drept combustibil etc. 7 Bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau ramurile unui arbore sau arbust. 8 (Prc) Trunchi de arbore tăiat și curățat de crengi Si: buștean (2). 9 (Îe) A crăpa ~ele de ger sau a fi (un) ger de crapă ~ele A fi foarte frig. 10 (Îe) A da ~e la cel de îngrădește A face lucruri inutile. 11 (Îe) A încurca ~ele degeaba A nu face nimic. 12 (Îe) A o pune de mămăligă cu ~e verzi A acționa ineficient. 13 (Îe) A intra în ~e de Crăciun A cădea pe gânduri. 14 (Mun; îs) ~ de ouă Bucățele de lemn, îmbibate cu o substanță roșie, care se folosesc la vopsitul ouălor de Paști. 15 (Mun; îlav) A ~e seci Foarte tare. 16 (Mun; pex; îal) Exagerat. 17 (Îe) A rămâne (de) ~ (sau ca de ~) A rămâne nemișcat din cauza surprizei, a unei emoții puternice etc. Si: a încremeni, a înlemni. 18 (Îe) A fi de ~ (sau ca ~ul) A nu simți nimic. 19 (Fig; îae) A fi insensibil la ceva. 20 (Îae) A rămâne imobil. 21 (Îe) A se face de ~ A înțepeni. 22 (Îae) A deveni dur. 23 (Fam; îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 24 (Îe) A îngheța ~ A îngheța foarte tare. 25 (Îe) A dormi ~ (sau ca ~ul) A dormi profund. 26 (Îe) A tăcea ~ A nu scoate nici o vorbă. 27 (Îe) A sta de ~ (Tănase) A sta degeaba. 28 (D. oameni; îe) A fi de ~ (Tănase) A fi lipsit de energie și de inițiativă. 29 (D. oameni; îae) A fi prost. 30 (Îe) A fi ~ de tufă A nu fi bun de nimic. 31 (Mol; d. oameni; îe) A sta (sau a ședea) ca găina (sau curca) în ~e A fi posac. 32 (Mol; d. oameni; îae) A fi tăcut. 33 (Îe) A fi ~ A fi foarte beat. 34 (Îe) A dormi de poți tăia ~e pe el Se spune despre cineva care doarme foarte adânc. 35 (Lsg; csc) Material compact, solid și fibros, provenit din prelucrarea trunchiului sau a ramurilor arborilor, care diferă ca rezistență, compoziție și culoare de la o specie la alta și care este folosit la construcții, la confecționarea mobilei, a unor obiecte decorative sau de uz casnic etc. 36 (Îs) ~ verde Lemn (35) abia tăiat, din care nu s-a evaporat apa. 37 (Îs) ~ alb Lemn (35) de brad. 38 (Îs) ~ rotund Tip de material lemnos constituit din trunchiuri nefasonate de arbori, care servesc în special la construirea podurilor și a acoperișurilor de la case. 39 (Ent; Trs; Olt; îc) Vierme-de-~ (sau, reg, codat-din-~, carete-de-~) Car-de-pădure (Bostryohus tipygraphus). 40 (Ent; reg; îc) Tăietor-de-~e Scripcar (Saperda carcharia). 41 (Ent; reg; îc) Stelniță-de-~ Vaca-domnului (Pyrrhocoris apterus). 42 (Ent; Trs; îs) Păduche-de-~ Ploșniță (Cimex lectularius). 43 (Îlv) A ajunge (ori a rămâne, a aduce, a lăsa pe cineva) în sapă de ~ A sărăci. 44 (Îe) A porni (sau a începe) de la lingură de ~ A porni în viață fără avere. 45 (D. diverse alimente, carne, etc.; îe) A sta ~ A rămâne tare în urma fierberii. 46 (Bot; lsg) Țesut conducător și mecanic dur, compact sau fîbros, format din trahee, parenchim și fibre de lignină, care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor. 47 (Pex) Structură vegetală lemnoasă. 48 Obiecte sau părți ale acestora confecționate din lemn (46). 49 (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri pentru implantarea semințelor în pământ Si: chitonag. 50 (Reg; îs) Cioc de ~ Ac mare folosit la confecționarea mănușilor. 51 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 52 (Reg) Băț cu care se duce o greutate pe umăr Si: (reg) cobiliță. 53 (Trs; Mol) Butuc al nicovalei. 54 (Reg) Talpă la joagăr. 55 (Mol) Tălpi la războiul de țesut. 56 (Pop; mpl; șîs ~le scării) Carâmbi ai scării. 57 (Reg; lpl) Stâlpi care alcătuiesc stăvilarul la moară. 58 (Mar; Mun) Bârnă. 59 (Reg; lpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așează de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân, pentru a le face să reziste împotriva vântului, a furtunii etc. Si: (reg) păianjen, martac. 60 (Pop) Placă lemnoasă pe care sunt fixați colții greblei. 61 (Pop; șîs ~ de pisat) Pisău. 62 (Reg; îs) ~ cu ghiulea Mai². 63 (Reg) Schiuri rudimentare. 64 (Îvr; îs) ~ adâncat Barcă primitivă obținută prin scobirea unui trunchi de copac. 65 (Ban; Trs) Scaun al coșului de la moară. 66 (Trs) Strat de care este prinsă broasca la moară. 67 (Reg; îs) ~ul sobei Vătrai. 68 (Olt) Tindeche la plug. 69 (Trs) Pod la gealău. 70 (Reg) Jujeu. 71 (Reg; îs) Mâță de ~ Cursă pentru șoareci. 72 (Reg; îs) ~ de țigară Țigaret. 73 (Rel; înv) Crace ca instrument de tortură. 74 (Rel; înv; îs) ~ sfânt Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 75 (Pop) Sicriu. 76 (Pop; fig) Moarte. 77 (Îc) ~-câinesc (sau ~ul câinelui, ~-de-câine) Arbust din familia oleaceelor, cu frunze mici și groase, cu flori albe, cultivat prin grădini ca gard viu Si: (reg) măliniță, mălin-negru (Ligustrum vulgare). 78 (Bot; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 79 (Bot; reg; îac) Dafin (Daphne laureola). 80 (Reg; îac) Planta Daphne odora. 81 (Bot; reg; îac) Lămâiță (Daphne cneorum). 82 (Bot; reg; îac) Crușân (Rhamnus frangula). 83 (Bot; reg; îac) Verigar (Rhamnus cathartica). 84 (Bot; reg; îac) Salbă-moale (Evonymus europaeus). 85 (Reg; îac) Planta Evonymus latifolius. 86 (Bot; reg; îac) Scoruș (Sorbus aucuparia). 87 (Bot; reg; îac) Drimoc (Viburnum lantana). 88 (Bot; reg; îac) Caprifoi (Lonicera xylosteum). 89 (Îc) ~ul-Domnului (sau ~ul-lui-Dumnezeu, ~-domnesc) Arbust din familia compozitelor, cu flori galbene, dispuse în mici capitule sferice, cu miros de lămâie, cultivat prin grădini și folosit în medicina populară împotriva afecțiunilor digestive Si: lemnuș (12), (reg) rozmarin (Artemisia abrotanum). 90 (Bot; reg; îac) Pelin (Artemisia absinthium). 91 (Bot; reg; îac; șîc ~ul-Maicii- Domnului) Peliniță (Artemisia annua). 92 (Bot; reg; îac) Veninariță (Gratiola offîcinalis). 93 (Bot; reg; îac) Lumânărică (Verbascum thapsus). 94 (Bot; reg; îac) Cimișir (Buxus sempervirens). 95 (Bot; reg; îac) Levănțică (Lavandula angustifolia). 96 (Bot; reg; îac) Jneapăn (Pinus mugo). 97 (Îc) ~ul-Maicii-Domnului, ~-sfânt Plantă ornamentală, foarte aromată, din familia compozitelor, originară din regiunile mediteraneene, cu tulpină ramificată, înaltă până la un metru, cu frunze persistente, cu flori galbene sau albastre, dispuse în mici capitule Si: limbricariță (Santolina chamaecyparissus). 98 (Bot; reg; îc) ~-sfânt Guaiac (Guaiacum officinale). 99 (Îc) ~-dulce Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori mici liliachii, cu fructul legumă spinoasă Si: (reg) ciorâng, ciorângan, ciorânglav, fîruță, reglisă, zeliznec (Glycyrhiza echinata). 100 (Îac) Plantă erbacee cu flori albastre sau albe, a cărei rădăcină, cu gust dulce, se folosește în industria farmaceutică Si: (reg) dulcișor, reglisă (Glycyrrhiza glabra). 101 (Bot; reg; îac) Feriguță (Polypodium vulgare). 102 (Bot; reg; îac) Răculeț (Polygonum bistorta). 103 (Bot; îc) ~ galben Dracilă (Berberis vulgaris). 104 (Îc) ~-pucios Arbore mic din familia rozaceelor, cu frunze imparipenate, cu flori albe și frunze de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust Si: (reg) merișor, scoruj, sorb (Sorbus aucuparia). 105 (Îac) Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunze, de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe, negre Si: sânger (Cornus sanguinea). 106 (Reg; îc) ~-râios, ~u-caprei Arbust cu flori albe-verzui sau gălbui, cu fructul o capsulă cu semințe negre (Evonymus verrucosus). 107 (Îc) ~ul-vântului Arbust ornamental din familia oleaceelor, cu frunze ovale și cu flori violete Si: (reg) călin, iorgovan, liliac, melin, orgoian, scumpie (Syringa josikaea). 108 (Trs; îc) ~-pipărat Arbust originar din America a cărui rădăcină se folosește în industria farmaceutică (Lignum sassafras). 109 (Îc) ~ul-bobului Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene-aurii și fructe păstăi Si: drob (Cytisus nigricans). 110 (Reg; îac) Mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene Si: drob-de-munte (Cytisus hirsutus). 111 (Reg; îac) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit Si: drobiță (Genista tinctoria). 112 (Bot; reg; îac) Salcâm-galben (Liburnum anagyroides). 113 (Îc) ~-amar Arbore din familia simarubaceelor, care se folosește în industria farmaceutică (Quassia amara). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei Siminoc (Helichrysum arenarium). 115 (Bot; Trs; îc) ~-tătărăsc Arțar (Acer tataricum). 116 (Bot; reg; îc) ~-cu-boabe-albe Hurmuz (Symphoricarpus albus). 117 (Bot; reg; îc) ~-tare Stejar-pufos (Quercus pubescens). 118 (Bot; reg; îc) ~-nelemn Fluierătoare (Tamus communis). 119 (Bot; reg; îc) ~-acru, ~-domestic Cenușar (Ailanthus altissima). 120 (Reg; îc) ~ul-lui-Avram Arbust decorativ, cu flori violete, frumos mirositoare Si: mielărea (Vitex agnus castus). 121 (Reg; îc) ~-de-cuișoare Plantă ornamentală, originară din America, cu flori galbene-aurii, cu fructul comestibil, galben sau negru, cultivată prin grădini Si: cuișor; (reg) angruz, bufte, (Ribes aureum). 122 (Reg; îc) ~-de-aloe Gențiană (Gentiana). 123 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Cătină-mică (Myricaria germanica). 124 (Bot; reg; îac) Bucuria-casei (Impatiens balsamina). 125 (Reg; îc) ~-de-acăț, ~-alb Specie de salcâm folosită în medicina populară pentru tratarea unor afecțiuni pulmonare și digestive (Robinia pseudacacia). 126 (Bot; reg; îc) ~-alb Lămâiță (Philadelphus coronarius). 127 (Reg; îac) Arbore nedefinit mai îndeaproape. 128 (Îc) Burete-de-~ Planta Lobaria pulmonaria. 129 (Bot; îvr; îc) ~-de-oleu Măslin (Olea europaea).

limbricariță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~țe / E: limbric + -ariță] 1 (Med; pop) Ascarioză. 2 (Bot; reg; șîc) ~-albă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina Chamaecyparissus). 3 (Bot) Planta Achillea Crithmifolia. 4-5 (Înv) (Substanță obținută mai ales din) sămânța unor specii de plante, folosită în medicina populară ca vermifug Si: (pop) limbricarniță (1-2).

mesteacăn sm [At: PALIA (1581), 121/18 / V: (reg) măstac, măstacăn, măsteac, măs~, mesteac, mesteacă sf, ~ăl / Pl: -eceni, (reg) meșteceni, ~tecăni, ~tecini / E: ml mastichinus „de mastic”] 1 Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile și cu frunze verzi-cenușii, care crește în regiunile deluroase și subalpine Si: (liv) betulă (Betula verrucosa). 2 (Îc) ~-alb Specie de mesteacăn cu scoarța de culoare albă vie, strălucitoare (Betula alba). 3 (Îc) ~-negru Specie de mesteacăn cu scoarța de culoare brună (Betula carpatica). 4 (Îc) ~-mic Specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). 5 (Îc) ~-pitic Specie de mesteacăn, arbust înalt până la o jumătate de metru (Betula nana). 6 (Îc) ~-pufos Specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie, cu pete albe Si: mestecănaș (2) (Betulapubescens). 7 (Reg; îe) A-i ieși (cuiva) mestecenii A încărunți. 8 Lemn de mesteacăn (1-3, 6). 9 Crengi flexibile de mesteacăn (1-6). 10 (Bot, Olt) Oțetar. 11 (Bot; reg) Salcâm. 12 (Reg) Cal de culoare albă. 13 (Trs; art.) Vânt care bate dinspre nord.

mușchi¹ smi [At: ANON. CAR. / E: ml musculus] 1 (Bot) Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stânci, pe scoarța arborilor. 2 (Îe) Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde ~ Se spune despre cei nestatornici care încep multe și nu termină nimic. 3 (Imp; șîc ~-de-munte, ~-creți, ~-de-piatră) Plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus). 4 (Imp; șîc ~u-fagului, ~-de-copaci) Plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată pe un suport și cu partea superioară cu mici adâncituri (Lobaria pulmonaria). 5 (Bot; reg; imp; șîs ~-ul-pomului, ~-de-lemn, ~-alb) Pletele-muierii (Usnea barbata). 6 (Bot; reg; imp; șîc ~-de-fântână) Gălbează (Marcantia polymorpha). 7 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Mătasea-broaștei. 8 (Bot; reg; îc) ~-de-lac Iarbă-de-lac. 9 (Bot; reg) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre). 10 (Bot; reg) Măcriș (Oxalis acetosella). 11 (Reg) Pământ rău. 12 (Reg) Coamă pe mijlocul arăturii Si: hat, hotar, răzor.

rudar¹ sm [At: (a. 1701) IORGA, S. D. V, 3356 / V: ~iu, (reg) rodar / Pl: ~i / E: bg рудар] 1 Lucrător (țigan) care extrăgea aur din nisipul râurilor Si: aurar¹ (6), băieș (5). 2 Meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. Si: (reg) rudaș³.

pin² sm [At: VARLAAM, C. 439 / V: (reg) chin, spcin / Pl: ~i / E: ml pinus] 1 (Șîc ~-de-munte, ~-roșu, ~-silvestru) Arbore înalt, cu coroană mare, cu ramurile întinse orizontal, cu scoarța roșie-cărămizie, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi de 4-7 cm, de culoare verde-albăstruie sau cenușie, dispuse câte două, și cu inflorescența sub formă de conuri de culoare brună-cenușie Si: (reg) brad, brad-de-munte, cățuni, cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete², molid, schin, silhă, sosenca, zadă, (Pinus silvestris). 2 (Bot; reg; șîc ~-mic, ~u-ăl-mic, ~-pitic, ~-de-piatră, ~-strâmb, ~-târâtor) Jneapăn (Pinus mugo). 3 (Bot; reg; șîc ~-de-munte) Zâmbru (Pinus cembra). 4 (Șîc ~-de-Banat, ~-negru-de-Banat) Arbore înalt, cu coroana largă, neregulată și tabulară, cu ramurile orizontale, cu frunzele persistente, în formă de ace rigide, cu inflorescență sub formă de conuri de culoare galbenă-verzuie (Pinus pallasiana banatica). 5 (Îc) ~-strob (sau ~-moale, ~-american, ~-mirositor) Arbore înalt, cu coroană regulată, piramidală, cu scoarța de culoare verzuie-cenușie, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi, de culoare verzuie-albăstruie dispuse câte cinci, cu inflorescența în formă de conuri lungi și ușor încovoiate (Pinus strobus). 6 (Îc) ~-negru (sau ~-austriac, ~-negru-austriac) Arbore înalt, cu coroana largă, cu trunchiul drept și adânc brăzdat, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi, rigide și de culoare verde întunecată, dispuse câte cinci, cu inflorescența sub formă de conuri lungi de culoare brună-cenușie Si: (reg) brăduiță (Pinus nigra). 7 (Îc) ~-maritim Pin (1) cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). 8 (Bot; reg; șîc chin-înalt, ~-roșu) Molid (Picea excelsa). 9 (Bot; înv; șîc ~-alb) Brad (Abies alba). 10 Lemn de pin² (1-9), folosit în industrie, construcții sau drept combustibil.

tei [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 9^r/1 / Pl: ~ sm, ~e sn / E: ml tilia] 1 sm (Șîc ~-argintiu, ~-bun, ~-căpresc, ~-câinesc, ~-de-deal, ~-fluturesc, ~-de-mijloc, ~-pădureț, ~-roșu, ~-de-toamnă, ~-de-vară, ~-verde) Arbore din familia tiliaceelor, cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, întrebuințate în medicină, care crește în păduri sau este cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos). 2 sm (Îc) ~-alb Tei (1) cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). 3 sm (Îc) ~-pucios Tei (1) înalt până la 20 m (Tilia cordata). 4 sm (Bot; reg; îc) ~-ul-lupului Tulichină (1) (Daphne mezereum). 5 sm (Reg; pex) Flori de tei (1-3). 6 sm (Reg; pex) Ceai preparat din flori de tei (1-3). 7 sn (Lsg; csc) Fibră din scoarță de tei (1-3), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. 8 sn (Pex; lsg; csc) Obiect (sfoară sau frânghie) făcut din tei (7) Cf curmei² (3). 9 sn (Pop; îe) A lega două în ~ A reuși să adune ceva avere. 10 sn (Pop; îe) A găsi (sau a lega) ~ de curmei A găsi pretexte. 11 sn (Pop; îae) A înșira vorbe fară rost. 12 sn (Pop; îae) A fi sărac. 13 sn (Pop; îe) A nădi (sau a face) din ~ curmei A încerca toate mijloacele. 14 av (Reg; îe) A fi (sau a se face) beat ~ A se îmbăta foarte tare. 15 sn (Reg; îe) A fi pus (sau a juca) pe ~-belit A fi pus pe stricăciuni, pe rele. 16 sn (Reg; îs) Cui de ~ Lucru în care nu te poți încrede. 17 sn (Reg; îe) A se scurta ~ele A fi timp puțin. 18 sn (Reg; îe) A mai lungi cuiva ~ele A amâna executarea unui lucru. 19 sn (Reg; îae) A păsui pe cineva. 20 sn (Reg; îe) A nu-l ține (pe cineva) ~ele A nu avea curaj. 21 sn (Reg; îe) A lega (două lucruri sau ființe) într-un ~ A le considera la fel de lipsite de valoare. 22 sn (Înv) Pânză din fibre de tei (1-3). 23 sn (Înv; pex) Fir textil al unei plante. 24 sn (Olt) Ață la păstaia de fasole. 25 sm (Reg) Specie de strugure nedefinită mai îndeaproape.

salcâm [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lchim, (reg) ~p, ~leân, ~câz / Pl: ~i / E: tc salchim] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-altoit, reg, ~-rotund). Arbore din familia leguminoaselor, cu ramurile brune, prevăzute cu câte doi spini la baza frunzelor imparipenate-compuse, cu florile albe, plăcut mirositoare, melifere, grupate în raceme lungi, cu fructele păstăi, care, în perdele de protecție, este folosit pentru fixarea terenurilor nisipoase și al cărui lemn, tare și rezistent, este utilizat pentru obiecte de uz gospodăresc și pentru foc Si: (reg) acaț, băgrin (1), dafin (6), lemn-alb, liliac, mălin, mălinaș, păsuiele, pânar, rug¹, (înv) setim (Roboinia pseudacacia). 2-3 sm (Îc) ~-roșu Doi arbori scunzi din familia leguminoaselor, originari din America de Nord, cu flori roz sau roșii dispuse în raceme, cultivați ca plante ornamentale (Robinia hispida și viscosa). 4 sm (Rar; îe) A umbla cu vorbe pe după ~ A vorbi pe ocolite. 5 av (Reg; îe) A vorbi (mai) ~ A vorbi mieros, cu amabilitate exagerată și falsă. 6 sm (Prc) Floare de salcâm (1). 7 sm (Înv; îs) Apă de ~ Loțiune obținută din florile de salcâm (1), cu diverse întrebuințări în cosmetică. 8 sm (Îc) ~-albastru Plantă cățărătoare din familia leguminoaselor, cultivată pentru ornament (Wistaria sinensis). 9 sm (Îc) ~-galben Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trilobate și cu flori galbene dispuse în raceme, adesea cultivat ca plantă ornamentală și din lemnul căruia se confecționează obiecte de artă și mobilă fină Si: (reg) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului (Laburnum anagyroides). 10 sm (Bot; reg) Bășicoasă (3) (Colutea arborescens). 11 sm (Îc) ~-japonez (sau, pop, -boieresc) Arbore din familia leguminoaselor, cu coroană rotundă, umbroasă, cu frunze mici înguste, lucioase și bogate, cu fructul păstăi, adesea cultivat ca plantă ornamentală Si: (rar) soforă, (reg) acație-boierească (Sophora japonica). 12 sm (Îc) ~-mic Arbust din familia leguminoaselor originar din America de Nord, cu florile purpurii-violacee închis dispuse în raceme de forma unor spice, adesea cultivat ca plantă ornamentală (Amorpha fruticosa). 13 sm (Bot; reg; șîs ~-boieresc) Glădiță (Gleditschia triacanthos).

MESTEACĂN s. m. I. (Bot.) 1. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile și cu frunze verzi-cenușii, care crește în regiunile deluroase și subalpine; (livresc) betulă (Betula verrucosa). Iacov iară luo nuiale verzi de mesteacăn, de alun și de castan. PALIA (1 581), 121/18, cf. CUV. D. BĂTR. I, 293. Are atîția măstacăni crescuți, cît să pare că iaste o grădină pe un munte de piatră. CANTEMIR, HR. 374, cf. GCR I, 356/33, IORGA, S. D. XIV, 270, BUDAI-DELEANU, LEX. Acel sat îi aproape de un codru foarte frumos cu mulți măstacăni. KOGĂLNICEANU, S. 5. Mastacănul jalnic se zbuciumă, se-ndoiește Scrîșnește și plesnind cade. DACIA LIT. 145/3. Pădure mare de gîrneațâ, fag și mesteacăn, ca de o palmă în retez (diametru). I. IONESCU, P. 492. O dumbravă de mesteceni formează poarta acestui rai pămîntesc. BOLINTINEANU, O. 321. Pădurile de brad și de mesteacăn ale Rusiei sînt pline de această prețioasă zburătoare. ODOBESCU, S. III, 33, cf. BARONZI, L. 138. A scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. Își tremură frunzulița cîțiva mesteacăni subțiri, crescuți pe vîrfurile munților. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Muguri de mesteacăn. BIANU, D. S. Am văzut felezeie făcute. . . din mlădițe subțiri de mesteacăn. PAMFILE, A. R. 216. Înainte de a se colora lucrurile în roșu, se colorează galben prin ajutorul frunzei de mesteacăn. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 119. Cosașii dormeau sub mesteceni, pe deal. GALACTION, O. 344. Printre mesteacănii și fagii subțiri, se vedea satul. C. PETRESCU, R. DR. 53. Flăcăi chipeși, mlădioși și înalți ca niște pui de mesteacăni. I. BOTEZ, B. I, 122. Mestecenii din deal, de la spatele casei, spre asfințit, stăteau neclintiți, cu crengile răsfirate în jos. SADOVEANU, O. V, 333. Vîntul trecu șușuind prin crengile subțiri ale mestecenilor din preajmă. id. ib. X, 523, cf. V. ROM. septembrie 1 954,125. Locurile. . . erau toate împănate cu păduri de fagi, paltini, carpeni, mesteceni. MARIAN, T. 279. Ungerea cu dohot, care se capătă din arderea coajei de mesteacăni. ȘEZ. II, 69, cf. XV, 84. Huci de mesteacăn. ALRM SN I h 405. ◊ Mesteacăn (alb) = specie de mesteacăn cu scoarța de culoare albă vie, strălucitoare (Betula alba). Cf. COTEANU, PL. 31, LB, LM. Mesteacănul (Betula alba) crește și la munți, printre brazi. ȘEZ. XV, 84. Mesteacăn negru = specie de mesteacăn cu scoarța de culoare brună (Betula carpatica). PANȚU, PL., cf. SIMIONESCU, FL. 85. Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt pînă la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Cf. SIMIONESCU, FL. 292. Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust înalt pînă la o jumătate de metru (Betula nana). Cf. id. ib. 292, DS. Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (2) (Betula pubescens). Cf. PANȚU, PL., DS. ◊ F i g. (Cu aluzie la scoarța de culoare albă a arborelui) Nu mai sînt așa de tînăr, nu mai sînt așa de sprinten, Văd la tîmpla mea mesteceni. LESTEA, A. 139. (E x p r., regional) A-i ieși (cuiva) mestecenii = a încărunți. BREBENEL, GR. P. Nu te mai ținea tînăr, că ți-o ieșit mestecenii. id. ib. ♦ Lemn de mesteacăn (I 1). M-am oprit să mă gîndesc pe o bancă de mesteacăn. CAMIL PETRESCU, U. N. 241. Pe o vatră veche de foc ardeau bucăți mari de mesteacăn. SADOVEANU, O. VII, 273. ♦ Crengi (flexibile) de mesteacăn (I 1). Mătură de mastacăn. ALR II/I MN 150, 3 934/836. 2. (Prin Olt.) „Oțetar, salcîm”. LEXIC REG. 42. II. (Regional) Epitet dat unui cal de culoare albă (Mateiaș-Rupea). Cf. UN. V, 211. De unde ai cumpărat mesteacănul ăla? ib. III. (Prin Transilv.) Numele unui vînt (H XVII 10) care bate dinspre nord (ib. XVIII 106). – Pl.: mesteceni (regional meșteceni, VÎRCOL, V. 96), mesteacăni și (regional) mestecini. – Și: (regional) mesteácăl (ALR I 1 930/156) s. m., mesteácă (DR. IV, 481, ALR I 1 930/231, 516, ALR II 6 397/95) s. f., mesteác (ALR I 1 930/402, 420, 708, ALR II/I MN 150, 3 934/414), măsteăcăn, măstcác, măstăcăn, măstác (GR. S. I, 179, ALR I 1 930/24, 30, 35, ALR II/I MN 150, 3 934, ALR II 6 397/29) s. m. – Lat. mastichinus „de mastic”. Pentru explicarea formei românești, cf. CDDE.

beli, belesc, v.t. 1. A jupui: „Pă lume cât am trăit / Multe oi eu am belit” (Farcaș, 2009). 2. A curăța coaja, scoarța. 3. A deschide ochii mari. 4. (fig.) A jefui. – Din sl. běliti „a albi” (Șăineanu, MDA), de unde: a face lemnul alb, adică a-l decoji (Scriban).

cărpiniș, cărpinișuri, s.n. Pădurice de carpeni. ■ (top.) Cărpiniș, sat aparținător de com. Copalnic-Mănăștur (a.d. 1405, în var. Karpenys). – Din carpen „arbore înalt, cu lemn alb” + suf. -iș (DEX, MDA).

ANIN sm. 🌿 1 Arbore cu frunze ovale, ascuțite la vîrf, dedesubt albicioase și acoperite cu peri moi, cu flori verzui-roșietice, dispuse în amente; crește prin luncile și pe malurile torentelor și rîurilor de la munte, atingînd o înălțime de 8-10 metri; scoarța lui, de coloare cenușie, e întrebuințată în industrie ca tinctorială; e numit și ~ ALB, ~-CENUȘIU, ~-ROȘU (Alnus incana) (🖼 134,135): iazul umbrit de sălcii și de ~i (BR.-VN.) ¶ 2 Arbore de 20-30 metri înălțime, cu frunze rotunde, cuneiforme la bază, foarte obtuze la vîrf și neegal dințate pe margine, cu flori verzui-roșietice dispuse în amente, cu lemnul alb și greu; crește pe malurile apelor și prin pădurile umede din șesuri; scoarța lui conține mult tanin și e întrebuințată în industrie pentru coloarea cea neagră durabilă, obținută prin amestecul cu sulfatul de fier; e numit și ~-NEGRU (Alnus glutinosa) (🖼 136).

MÎZGĂ s. f. 1. (Popular) Sevă; s p e c. seva arborilor (aflată sub coajă), (regional) m î z g a l ă (1); (popular) mustăreață (1), must (I 6), (regional) mursă¹ (2), muc (I 3). Frunza lui. . . are mîzgă subțire, curgătoare și rășinoasă. COD. SILV. 21. Mlădițele trebuie tăiate cu cuțit foarte ascuțit. . . ca mîzga care cură din tăietură se nu cură pre ochii mlădiței. ECONOMIA, 152/6, cf. 37/13. [Păstăile] mai înaintite în creștere trag la sine toată mîzga. I. IONESCU, C. 117/21, cf. 94/28. [Cîrligele de vie] se pun în gropi. . . mai nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. id. P. 247. Storc și mîzga din tufă, numa să iasă bani. JIPESCU, O. 57, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 56. Cînd nuielele lasă. . . un fel de mîzg (suc) negru, gras și gros, – babele iau cu degetul din această negreală și ung pe bolnav la bube. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 34, cf. MUSCEL, 44. Se jupoaie de pe crengile de arțar coaja, mai ales primăvara, cînd este plină de must, mîzgă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 137, cf. PAMFILE, J. I, 127. Îngrămădi mîzga în puținele rădăcini rămase. COMȘA, N. Z. 38. Că-mi scade trupu mereu, ca pomu care și-o pierdut mîzga. BĂNUȚ, T. P. 178, cf. H IV 104, 267, X 67, XII 18, 365, XVIII 138. Leacu din ce să-i fie? Din rădăcină de boz Și mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 393. Primăvara, cînd dă mîzga în copaci. ȘEZ. II, 95, cf. IX, 149, VICIU, GL., VÎRCOL, M. 87, BREBENEL, GR. P., PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, V. 179. Îi lemnu în măzg. ALR I 957/12. Din mîzga lui se face rășină. ALR II 6 397/836, cf. ALR II/I MN 15, 6913/172, ALR SN I h 221, ib. SN III h 629, A I 13, II 6, III 1, 2, 3, V 8, VI 26, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Face nazuri ca țiganu de mîzgă de anineM se zice despre cel mofturos. Cf. ZANNE, P. VI, 378, cf. IX, 491. ♦ (Prin Transilv.) Rășină de brad. Cf. ALR II 6 397/574, A III 17. ♦ P. anal. (Regional) Cerumen (Zidurile-Găiești). ALR I 49/750. 2. (Regional) Complex de vase prin care circulă seva; partea interioară a scoarței plantelor lemnoase care cuprinde aceste vase. Opinci împletite din mîzgă de tei. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 187. Sapă rădăcină din porumbel, curăță-i coaja neagră după dasupra, iar mîzga rade-o într-o oală mică. ȘEZ. VIII, 151. Părțile arborelui sînt: coaja. . ., mîzga, albul lemnului. H III 116. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Mină de creion. De trei ori s-a rupt mîzga cînd am ascuțit creionul. CV 1950, nr. 1, 33, cf. nr. 2, 31. 3. (Regional) Pojghiță moale, cleioasă sau unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au fost anumite alimente. Cașul pentru brînză e lăsat să se dospească opt, nouă zile, după care e curățat de „mîsga” prinsă deasupra. STOIAN, PĂST. 57. Se ia mîzgă de icre negre (ceea ce rămíne pe butoi). MAT. FOLK. 701. N-are mîzga la casa și se laudă că mîncă plăcinte, se spune despre cei săraci și lăudăroși. PAȘCA, GL. ◊ E x p r. A prinde mîzgă = a se îmbogăți; a prinde cheag, v. c h e a g. Apucîndu-se de lucru . . . prinseră cu încetul mîzgă și în cele din urmă se aleseră negustori mari, de se îmbălau în galbeni. REV. CRIT. I, 135. ♦ F i g. Bogăție, avere. Mîzga familiei Batorești. . . din vistiria aceasta s-au tras. ȘINCAI, HR. II, 91/2. 4. Strat (de alge, mușchi, mîl) care acoperă pietrele expuse la umezeală. Puțul. . . cu ghizdurile mîncate de mîzga verde ce se-nalțâ din fund. I. BOTEZ, B. I, 33, cf. 97. Apă albă și frumoasă ! Cum speli toate pietrele De mușchi, De mîzgă, Așa să mă speli pe mine. PĂSCULESCU, L. P. 128, cf. ALR II 2 503/27. 5. Noroi moale, lipicios și alunecos. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și un ghețuș de nu te mai poți de feliu ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. Cei din șanțuri, în mîzga pămîntului și în răceala nopții. SADOVEANU, P. S. 127. Trecui prin mîna stîngă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului. id. O. III, 666, cf. X, 528, XIII, 574, id. B. 34, id. N. F. 55. Cu sprintenele glezne înțepenite-n mîzgă. LESNEA, I. 113. De pe toate ușile magaziilor năvăleau oamenii în cămăși. . . ude și zdrențuite, plini de mîzgă. CAMIL PETRESCU, O. II, 449. Zăpada s-a așternut de-a dreptul peste mîzgă. V. ROM. noiembrie 1 953, 103, cf. I. CR. III, 187, PĂSCULESCU, L. P. 359, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 61/542/a, A VI 26. ♦ Murdărie, jeg. E plin de mîzg pe mîini. REV. CRTT. III, 160, cf. ALRM I/I h 184. ◊ Fig. Ca mai deplin să se spele de mîzga pe care i-o lăsase lipiciosul amic, mergea dinadins prin mijlocul uliții. PETRESCU, A. R. 45. 6. (Învechit și regional) Ploaie măruntă (amestecată cu ninsoare). V. l a p o v i ț ă. Neputința plămădirii noastre, că s-au făcut din tină și are gata obiceaiu a să răsîpi lesne de mizguri, de soare și de vînturi greale. DOSOFTEI, V. S. decembrie, 209^r/3, cf. 208^v/33. E mîsg afară; am venit pe mîsg. REV. CRIT. III, 160, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. Să nu să strice la obraz de măzgă. ALR II 2833/29. – Scris și: mîsgă. - Și: (regional) mîzg s. n., măzgă (A I 12) s. f., măzg s. n., mézgă (ALR I 957/75, 85), mizgă (ib. 957/159), mijgă (LEXIC REG. 83) s. f., mizg (pl. mizguri) s. n., zmígă (ALR I 957/266) s. f. – Din slavonul мѣзга, bg. мъзга, мезга.

lămâiță s.f. (bot.) I lămâioără. II 1 Philadelphus coronarius; sirinderică, <reg.> căjmină, iasmin-de-grădină, lemn-alb, mălin, pom, pom-alb, pomul-raiului (v. pom), scumpină, sipică, zevios. 2 Lippia citriodora; lămâioără. 3 (reg.) v. Cimbrișor (Thymus vulgaris). 4 (reg.) v. Cimbru (Satureja hortensis). 5 (reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniță (Melissa officinalis). 6 (reg.) v. Hurmuz (Symphoricarpus albus). 7 (reg.) v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum). 8 (reg.) v. Mușcată¹ (Pelargonium odoratissimum). 9 (reg.) v. Pitacul-dracului (v. pitac¹) (Discina venosa sau Peziza venosa).

lemn s.n. I 1 (bot.) lemn-câinesc = a Ligustrum vulgare; <înv. și reg.> cașie, <reg.> lemnul-câinelui, mălin, măliniță, <înv.> leuștean, leuștean-de-pădure, taulă, tulichioară; b (reg.) v. Crușin (Rhamnus frangula); c (reg.) v. Liliac-de pădure (v. liliac¹). Liliac-sălbatic (v. liliac¹). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum); d (reg.) v. Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaș (Rhamnus cathartica); e (reg.) v. Salbă-moale (Evonymus latifolius); f (reg.) v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus); g (reg.) v. Scoruș. Scoruș-de-munte. Scoruș-păsăresc. Scoruș-sălbatic (Sorbus aucuparia); lemn-dulce = a Glycyrrhiza echinata; <reg.> ciorânglav, firuță, iarba-lui-Daraboi (v. iarbă), iarbă-dulce, iarbă-tare, plutitoare (v. plutitor), rădăcină-dulce, unghia-găii (v. unghie¹); b Glycyrrhiza glabra; <reg.> licviriție; c (reg.) v. Răculeț. Șerpariță (Polygonum bistorta); lemn-râios = a Evonymus verrucosus; salbă-râioasă, <reg.> cerceii-babei (v. cercel), salbă-moale, vonicer; b (reg.) v. Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaș (Rhamnus cathartica); (art.) lemnul-bobului = a Cytisus nigricans; salcâm-galben, <reg.> bobițel, drob², grozamă-mare, piciorul-găinii (v. picior); b (reg.) v. Salcâm-galben (Laburnum anagyroides); lemnul-Domnului = a Artemisia abrotanum; <reg.> alimon, iarba-lui-Dumnezeu (v. iarbă), lămâiță, lemnuș, lemnuș-verde, pelin-domnesc, rozmarin; b (reg.) v. Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium); c (reg.) v. Lavandă. Levănțică (Lavandula angustifolia); d (reg.) v. Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus); e (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus); f (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniță (Artemisia annua); lemnul-Maicii-Domnului = Santolina chamaecyparissus; <reg.> iarbă-sfântă, lemn-sfânt, lemnul-Domnului, limba-vecinei (v. limbă), limbricariță, limbricariță-albă, poala-Maicii-Domnului (v. poală); lemnul-vântului = Syringa josikaea; liliac¹, liliac-românesc (v. liliac¹), <reg.> orgoian, pană, scumpie¹; (rar) lemn-cu-boabele-albe v. Hurmuz (Symphoricarpus albus); (reg.) lemn-acru v. Cenușar. Oțetar-fals (Ailanthus altissima sau Ailanthus glandulosa); lemn-alb v. a Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia); b Lămâiță. Sirinderică (Philadelphus coronarius); lemn-de-aloe v. Fierea-pământului (v. fiere) (Marchantia polymorpha); lemn-de-apă v. a Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina); b Cătină. Cătină-mică. Cătină-roșie. Tamariscă (Tamarix germanica sau Myricaria germanica); lemn-galben v. Dracilă (Berberis vulgaris); lemn-nelemn v. Fluierătoare (v. fluierător) (Tamus communis); lemn-pucios v. a Scoruș. Scoruș-de-munte. Scoruș-păsăresc. Scoruș-sălbatic (Sorbus aucuparia); b Sânger (Cornus sanguinea); lemn-sfânt v. a Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus); b Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-Rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium); c Rugină (Senecio jacobaea); lemn-tare v. Stejar-pufos. Tufan (Quercus pubescens); lemn-tătăresc v. Arțar-tătăresc. Gladiș (Acer tataricum); (art.) lemnul-câinelui v. a Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare); b Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaș (Rhamnus cathartica); c Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). 2 (bot.; înv. și pop.) v. Arbore. Copac. Pom. 3 (pop.) v. Coșciug. Sarcofag. Sicriu. 4 (la pl. lemne; tehn.; la războiul de țesut; reg.) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz¹). Tălpi (v. talpă). II (art.; relig.; înv.) lemnul cunoașterii binelui și răului = lemnul științei binelui și răului v. Pomul cunoașterii binelui și răului (v. pom). Pomul cunoștinței binelui și răului (v. pom). Pomul științei binelui și răului (v. pom); lemnul vieții v. Pomul raiului (v. pom). Pomul vieții (v. pom).

JUGASTRU sm. 🌿 Arbust cu scoarța roșiatică, cu lemnul alb și tare din care se fac juguri (Acer campestre) (🖼 2747) [lat. *jugaster < jugum].

* GRUND, * GRUNT sbst. Întîia coloare care se dă pe lemnul alb, înainte de a-l vopsi cu uleiu, etc. [germ. Grund].

HURMUZ s. (BOT.; Symphoricarpus albus) (rar) corale-albe (pl.), lemn-cu-boabele-albe.

druete (-eți), s. m. Par, bîtă. Origine necunoscută. După Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, îl pune în legătură cu alb. dru „lemn”.

LINGURÍȚĂ (< lingură) s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (1); lingură mică. 2. Lingurița-zânei = ciupercă din familia poliporaceelor, brună-roșiatică, lucioasă, în formă de evantai, care crește vara pe trunchiurile și pe rădăcinile de stejar, mai rar pe alte esențe (Ganoderma lucidum). Produce putregaiul alb al lemnului.

PĂSTRĂV (< bg., scr.) s. m. 1. Pește salmonid dulcicol, de 20-40 cm lungime, cu spatele verde-măsliniu, presărat cu pete negre și roșii, și cu burta gălbuie; gura este mare, cu dinți puternici (Salmo trutta fario). Are carnea gustoasă. Trăiește în România, în ape limpezi și reci de munte. Sin. păstrăv de munte, păstrăv indigen. ◊ P.-curcubeu sau p. american = pește salmonid de 25-30 cm, cu spatele albăstrui-violet și cu o dungă lată, roz-sidefie în lungul corpului (Salmo gairdneri iredeus). Originar din America de Nord. În România trăiește în crescătorii speciale, dar a fost introdus și în unele ape curgătoare. ◊ P. de lac = pește salmonid de c. 60 cm lungime, cu pete circulare portocalii sau ruginii pe corp (Salmo trutta lacustris). Introdus în România în câteva lacuri de munte. ◊ P. de mare = pește teleostean salmonid marin, de c. 20-30 cm lungime, cu numeroase puncte și pete portocalii pe pe spate și în lungul corpului (Salmo trutta labrax). Rar în Marea Neagră; pătrunde și pe gurile Dunării. ◊ P. fântânel v. fântânel.. 2. Ciupercă comestibilă din familia agariceelor în formă de scoică, cu sau fără picior, de culoare cenușie-negricioasă (Pleurotus ostreatus). Trăiește pe trunchiurile arborilor, producând un putregai alb al lemnului.

IÁSCĂ (lat. esca „hrană, medicament”) s. f. Numele a două genuri de ciuperci (Fomes și Phellinus) din familia poliporaceelor, în formă de copită sau de poliță, tari, lemnoase, multianuale. Trăiesc pe diferiți arbori, producând putregaiul alb al lemnului. În trecut, după un tratament special, i. era folosită pentru aprins focul și ca hemostatic în medicina populară. Prin fierbere în lapte se obține un material moale, din care se confecționează obiecte de artizanat (poșete, șepci etc.).

albeț n. partea cea albă a lemnului dintre inima și scoarța unui arbore.

crușân n. arbust cu florile albe-verzui; lemnul său dă un cărbune excelent pentru fabricarea prafului de pușca (Rhamnus frangula). [Dela crușì, a roși ca sângele: fructele-i sunt la început roșii].

DONICIOARĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. Se apucase într-o zi să facă linguri și albii de lemn și donicioare, cu crestături frumoase. PAS, Z. I 159. Obuzele înseși, pe cari le știm cît niște donicioare, vin izbind de-a dreptul înspre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. Domnișoarele... suflau de moarte... atîrnînd de brațul «cavalerului» ca donicioare de urechile cobilițelor oltenești. ARDELEANU, D. 159. [Cerboaicele] așteaptă răbdătoare Mîni frumoase de fecioare De le mulg în donicioare. EMINESCU, L. P. 121.

năclad, năclazi, s.m. – (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu, 1999). 4. Grămadă, stivă de lemne (Biserica Albă). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, Tiktin, cf. DER).

HURMUZ s. (BOT.; Symphoricarpus albus) (rar) corale-albe (pl.), lemn-cu-boabele-albe.

tec sm [At: M. D. ENC. / S și: teck / Pl: teci / E: fr teck] 1 Arbore exotic din India și Oceania, înalt, cu frunze opuse, întregi, cu flori albe, cu lemn foarte tare, care se întrebuințează în special la construcții navale (Tectona grandis). 2 (Pex) Lemnul de tec (1).

limbricariță s.f. I 1 (înv. și reg.) <înv. și reg.> limbricar, <reg.> limbricarniță. Libricarița, o substanță extrasă din semințele unor plante, este folosită ca vermifug. 2 (bot.; reg.; și limbricariță-albă) v. Lemnul-Maicii-Domnului (v. lemn) (Santolina chamaecyparissus). II (med., med. vet.; pop.) v. Ascaridioză.

NUMĂRA¹ vb. I. Tranz. 1. A considera una câte una unitățile dintr-un șir sau dintr-un tot, numindu-le cu numere la rând, începând cu unu; a socoti câte unități sunt într-un tot, a face numărătoarea (1) a...; p. ext. (învechit și popular) a calcula, a socoti. Numărară toate coastele mele. PSALT. HUR. 17^v/6, cf. PSALT. 37. 7 săptămîni număra iudeii și acest praznic făcea, CORESI, EV. 190. Cugetul tău numără carnetele, id. ib. 327. Caută în ceriu și numără stealele; poți-le număra, și zice lui: așa va fi sămînța ta. PALIA (1581), 57/1. Mulți bogați... cînd le aduc săracii bani, ei [î]i numără de doao și de ire[i] ori (a. 1642). GCR I, 95/13. Număra galbenii. Și află 300 tocma. VAARLAM, C. 388. Vor număra zeace zile, de cînd au luat-o. PRAV. 191, cf. 133. Iară perii capului vostru încă-s numărați toți. n. TEST. (1648), 13^v/II. Stravon... numai pre ostașii vremii aceia care era asupra vrăjmașilor țărăi îi numără, BIBLIA (1688), [prefață] 8/30, cf. ANON. CAR. Numai în bătaie, cîți au căzut numărîndu-i, s-au aflat 580 000. C. CANTACUZINO, CM I, 27, cf. LEX. MARS. 202, 231. Ți-am trimis doi saci de mac să-l numeri, ALEXANDRIA (1784), 48/2. Noi nu numărăm ceasurile, fără numai după ce le-am pierdut. MARCOVICI, C. 10/5. Lunile... le număra pe degitile mînilor. DRĂGHICI, R. 55/10. Pe douăzeci de rose îmi număr anii mei, BILINTINEANU, O. 4. Cînd pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile ei numeri, EMINESCU, O. I, 82. Încete clipe numărînd. COȘBUC, P. I, 282, cf. ISPIRESCU, L. 66. O măsura cu ochii în tăcere ținînd-o de mînă ca să-i poată număra bătăile pulsului, (1906), 1. Tot mai aprinse sărutări își dau, N-aveau răgaz să cugete la ele, Nici vreme să le numere n-aveau. CERNA, p. 26. [După secerat] numără jitarii (adică snopii care se cuvin paznicilor). PAMFILE, a. R. 140. Străchinile nouă,... numărate pe căciuli, stăteau fiecare alăturea cu cîte o lingură albă de lemn. HOGAȘ, DR. I, 47. Am numărat oile și Alexa Baciul le-a însemnat la răbuș, SADOVEANU, B. 59. Numărînd în gînd Cadența picăturilor de ploaie. MINULESCU, v. 136. Numărînd pe nume, fabuliștii nu-s Decît cinci sau șase. ARGHEZI, S. P. 12. Își număra pașii. STANCU, R. a. III, 113. Mălin îi număra cu voce tare din doi în doi. GALAN, Z. R. 91. După ce numără banii, cu migală și cu un fel de teamă, Gherasim îi puse înapoi, în pungă, TUDORAN, P. 169. Mulgea vaca, număra puii, căuta găinile de ou. T. POPOVICI, SE. 45. Stau pe capul meu. Îmi numără hîrtiile. Pînă la urmă tot îi păcălesc eu. BARBU, Ș. n. 91; Atunci te voi lua, Cînd voi două-ți număra Frunzele de pe doi nuci, Penele de pe doi cuci. JARNIK-BÎRSEANU, D. 270. Lupul mănîncă și (din) oile numărate (= de omul necinstit nu te poți apăra niciodată suficient). cf. ZANNE, P. I, 524. Cine numără foile nu mai mănîncă plăcintă (= cine se gândește prea mult la greutățile legate de un proiect, nu-l mai întreprinde). cf. id. ib. IV, 88, cf. 89. Banii îi găsești în drum și tot trebuie să-i numeri, id. ib. v, 48, cf. 472. Cine-ș numără banii adesă, nu sărăcești (a. 1779). GCR II, 121/18. ◊ refl. pas. Firele se numeră [și] se fac jerbe. ALR I 1276/540. Cînd s-o lumăra firele aștea în lung și-n lat, atunci copilu mieu să fie dăochiat. ALR II/I MN 64, 4226/886. Toamna se numără bobocii (= rezultatele unei munci nu pot fi judecate decât la sfârșit). cf. ZANNE, P. I, 82. ◊ refl. recipr. Toți se numărau, mirîndu-se că sînt atît de mulți. C. PETRESCU, C. v. 293. ◊ expr. A (putea) număra (ceva) pe degete (sau pe o mînă), se spune pentru a arăta că este vorba de un număr (foarte) mic de obiecte sau de ființe. [Piese originale] sînt așa de puține că le-am putea număra pe degete, CARAGIALE, O. v, 247, cf. ZANNE, P. II, 109. A număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mănâncă; a da cuiva mâncarea cu zgârcenie, cu părere de rău. cf. ZANNE, P. III, 498. Slab (sau, ironic, gras) de-i numeri coastele = foarte slab. Iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal grebănos, dupuros și slab de-i numărai coastele. CREANGĂ, P. 194, cf. 286, ZANNE, P. II, 91. (Rar) A număra pașii cuiva = a supraveghea pe cineva de aproape, a ține socoteală de toate mișcările cuiva. Prințipiasă... Suspinul tău îl ascultă și pașii ți-au numărat. BELDIMAN, O. 75/17. A număra pietrele (sau pavelele) = a umbla fără treabă, fără rost. cf. NEGRUZZI, S. I, 320, ZANNE, P. I, 254, 160, VI, 99, DR. IV, 176, DM. ♦ A spune numerele¹ (la rând) în ordinea lor crescândă sau descrescândă. Numărătoriul iaste cu care numire a lucrure numărăm, cumu e: unul, doi, trei și alte. ST. LEX. 223. ◊ absol. Începînd de la unul numărăm pînă la zeace. ȘINCAI, L. 3. Îș bat mîinile unu cu altu și lumără. ALR II 4 338/876. ◊ expr. (absol.; familiar) Pînă numeri (la) trei = într-o clipă. Nu poți să-l dregi? Ba bine că nu. Pînă numeri trei e gata. SEBASTIAN, T. 53. 2. (Învechit și popular) A da cu număr¹, socotind; a plăti, a achita. Să socotească giudețul tot venitul ce va fi fost, dentr-acea ocină, deci jumătate den tot să numere și să facă să fie capete, să se iușureaze den datorie, PRAV. 5. Numărînd în mînile credincioșilor slugilor sale talantul cel de trebuință, BIBLIA (1688), [prefață] 3/10. Amar de gazda aceea, bani de n-ar fi numărat. BELDIMAN, E. 114/3. Să înștiințează toți răvnitorii... să binevoiască a număra bani la locurile arătate, CR (1830), 334²/16. Baron Sina... va număra la asemene întreprindere păn’la 3 milioane fiorini argint. AR (1837), 781/6. Arghir tremura de frică Și nu ascundea nimică, Ci să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce are. BĂRAC, a. 36/6. Își ia dobînda la niște bani pe care nu mi i-a numărat încă. DELAVRANCEA, O. II, 355. li număra cîte douăzeci și cinci de lei pe lună. CIAUȘANU, R. SCUT. 13. Tu ceri să-ți numere toate Și el dator te mai socoate, se spune despre omul gâlcevitor și de rea-credință. ZANNE, P. v, 257. ◊ refl. pas. S-au notat apoi cîte 200 fl. școalelor de fete înființate la Blaj și la Sibiu, care s-au și numărat într-o serie de ani. BARIȚIU, P. a. III, 143. ♦ A administra, a aplica (o serie de lovituri). (refl. pas.) Vînzătorul prins cu oca mică era întins în mijlocul stradei, și în fața dughenei lui i se număra regulamentar pînă la douăzeci și cinci de lovituri. n. a. BOGDAN, C. m. 183. 3. (Învechit) A înșira, a enumera. Acele păcate mari ce vătămasă pre Dumnezău svinta scriptură le numără: întîi, urîciunea... n. COSTIN, L. 58. Au doară socotești, creștine, că toate aceastea care acum le numărai, la ceasul cel de pre urmă lesne se pot împlini? MAIOR, P. 61. 4. A reuni, a îngloba un anumit număr¹ (I 1) de..., a se compune dintr-un anumit număr¹ de...; p. ext. a avea, a dispune de un (mare) număr¹ de... Au năvălit asupra cetei lui gen. Sachen, carile nu număra atunci mai mult de 3 000 ostași. AR (1831), 791/42. Plînă vei fi fericit număra-vei amici o mulțime. EMINESCU, O. IV, 382. Săhăstria număra vreo șase viețuitoare de soiul arătat mai sus. HOGAȘ, DR. I, 25. Crescătoria de porci peste care Mihai era sămădău număra la patru mii de capete. T. POPOVICI, SE. 19. Cine nu prețuiește filerul nu va număra florinul (= din economii mici se realizează lucruri mari). cf. ZANNE, P. v, 290. ◊ expr. A nu număra zile multe sau (rar) a număra puțin = a mai avea puțin de trăit; a trăi puțin. Arta [doctorului]... e neputincioasă: zile multe n-ai să numeri! MACEDONSKI, O. I, 241. Dar păstrăvul e prea trecător și numără puțin; de asemenea noi păstrăvarii sîntem trecători și legați de timp scurt, SADOVEANU, v. f. 111. ♦ refl. A fi în număr¹ (I 1) de..., a se cifra la... Se numără în tot trupul omului 260 de oase. CALENDARIU (1814), 105/2. Se numără cu zecile și sutele acei actori, regizori, autori de scenarii cinematografice. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898. ♦ intranz. (Regional) A conta, a valora, a prețui. Așadar eu nu număr nimic în casa asta? AGÎRBICEANU, L. T. 380. 5. (Învechit) A socoti, a crede. De la singur Dumnezeu au numărat că este izbînda. URECHE, LET. I, 127/44. ◊ refl. Se numără de neam mare / Dară cinste de catîr are, se spune când purtarea cuiva nu se potrivește cu pretențiile lui. cf. ZANNE, P. IV, 486. 6. A pune, a socoti printre..., a cuprinde în numărul¹ (I 1)...; a considera în aceeași categorie cu... De care pod mulți istoriesc și mulți între alte minuni ce să vedea alet lumii îl numără, C. CANTACUZINO, CM I, 15. Te păzești să nu superi P-altul între proști să-l numeri. PANN, H. 28/2. N-ai socotit de cuviință a număra și turturica printre păsările de vînat. ODOBESCU, S. III, 37. Tăietorii de stuf din Deltă, numărați printre plugarii și pescarii locurilor de o statistică nu prea veche, CONTEMP. 1962, nr. 796, 2/2. ♦ refl. A face parte din sau a intra în numărul¹ (I 1)..., în categoria..., a se socoti printre..., a se pune sau a se găsi în rândul... Nu mă voiu număra cu aleși[i] lor. PSALT. HUR. 119^r/26. Pătru... derept ce că se lepădase, dereptu aceea nu se număra el cu ucenicii. CORESI, EV. 140. În mijlocul celor fără de lege se numără, ca să te ducă pre tine să viețuiești în mijlocul luminaților îngeri (a. 1642). GCR I, 102/22. Am trudit din zi, din noapte,... ca să nu mă număr în rîndul leneșei slugi, ANTIM, P. XXV. Chinuindu-te te-ai numărat cu ceatele mucenicilor veselindu-te. MINEIUL (1776), 96^v1/5, cf. 99^r1/6. Primește volintirile înrolații... spre a sluji în arme sau a se număra în corpusurile ce din nou se înfățoșază pentru Africa, AR (1832), 3²/5. Dă-mi voie dar să mă număr și eu de acum pîntre prietenii d-tale. ALECSANDRI, T. I, 67. Uzinele metalurgice... se numără printre întreprinderile importante ale patriei noastre, SCÎNTEIA, 1952, nr. 2361. Printre procedeele tehnologice... se numără sudarea în atmosferă de bioxid de carbon, LUPTA DE CLASĂ, 1962, nr. 1, 14. Un tînăr de la Giurgiu... se numără astăzi printre inovatorii uzinei, CONTEMP. 1962, nr. 736, 1/4. – prez. ind.: număr. – Și: (regional) numera, anumăra (ALR I 1 582/273), lumăra vb. I. – lat. numerare.

LEMN-CU-BOABELE-ALBE s. v. hurmuz.

codru (codri), s. m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum „pătrat” (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Crețu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 și Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influență eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăți, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, și care este aceeași cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος „loc” și τόπος „curte”. Astfel, după cum fr. quart(ier) și sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărțit în patru”, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepția de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din același etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 și 2 ca în rom. (și sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuși, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată”, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicații foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 și Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 și Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influență semantică a sl. dĕlŭ „parte” și „munte”, după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 și Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë „colină” după Cihac, II, 716; Meyer 193; Șeineanu, Semasiol., 166; Pușcariu 392; din sl. krada „grămadă de lemne”, după Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s. m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s. m. (plantă, Melampyrum arvense).

MIRT s. m. arbust ornamental mediteranean, cu frunze lanceolate, persistente, aromate, cu flori mici, albe și cu lemnul greu, fin. (< fr. myrte, lat. myrtus, gr. myrtos)

AVRAM IANCU 1. Com. în jud. Alba; 2.165 loc. (1991). Prelucr. lemnului (cherestea). Casa memorială „Avram Iancu”. 2. Com. în jud. Bihor; 3.411 loc. (1991).

CARPEN, carpeni, s. m. Arbore cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adîncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie (Carpinus betulus). – Lat. carpinus.

CIRÉȘ (lat. *ceresius) s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, înalt de 8-12 m, cu trunchiul brun-cenușiu, frunze alungit-ovale și flori albe (Cerasus avium). Lemnul este folosit în industria mobilei.

KREMLINUL DIN MOSCOVA, ansamblu arhitectural fortificat situat pe o colină din centrul Moscovei. A fost construit în mai multe etape, începând din sec. 12, folosindu-se ca material lemnul, apoi piatra albă și, în cele din urmă, cărămida. K. a fost reședința marilor cneji moscoviți, a țarilor și împăraților, a guvernului sovietic, a președintelui Federației Ruse și a servit ca loc de desfășurare a unor ceremonii solemne (încoronări). Este unul dintre cele mai frumoase ansambluri arhitectonice din lume, care cuprinde în incinta sa monumente reprezentative pentru arhitectura rusă, printre care catedrala Uspenski (1475-1479), Blagoveșcenski (1484-1489, cu picturi de Rubliov), Arhangelski (1505-1508, cu necropola țarilor etc.), palatele Granovitaia (1487-1491) și Teremnoi (1635-1636), clădirea Senatului (1776-1787), Palatul Congreselor (1959-1961, azi Palatul de Stat al Kremlinului) ș.a. Tot în incintă se mai află „tunul țarului” (sec. 16) și „clopotul țarului” (sec. 18). Între cele 20 turnuri ale K., cele mai cunoscute sunt Spaski (cu orologiu), Nikolski ș.a.

molift m. brad alb al cărui lemn se întrebuințează la clădiri, la instrumente muzicale și la facerea hârtiei (Abies excelsa). [Și molid: bulg. MOLIKA, brădișor (MOLIKVA, boabă de ienupăr)].

salcâm m. arbore cu flori albe în ciorchine, lemnu-i foarte tare, e rezistent la umezeală (Robinia pseudoacacia). [Turc. SALKYM]. ║ adv. dulceag (ca florile salcâmului): a vorbi mai salcâm.

CARPEN, carpeni, s. m. Arbore cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adîncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie (Carpinus betulus). La umbra unui carpen joi Trubadurul să poposim. DELAVRANCEA, T. 14. Carpenii stufoși, salba moale și teii cresc amestecați cu falnici jugaștri. ODOBESCU, S. I 147. El mi se culcă... Prin molifți uscați, Prin carpeni vărgați. TEODORESCU, P. P. 65. – Variantă: carpăn (SADOVEANU, F. J. 367) s. m.

lemn-cu-boabele-albe s. v. HURMUZ.

carpen sm [At: ANON. CAR. / V: ~păn, ~pân, ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ml carpinus] 1 Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie Si: cărpinar (Carpinus betulus). 2 (Bot; reg) Vetrice (Tanacetum vulgare). 3 (Bot; reg; îs) ~ de pietriș Cărpiniță (Carpinus orientalis). 4 (Bot; reg; îf -pin) Calopăr (Tanacetum balsamita).

drob¹ sm [At: I. IONESCU, D. 143 / V: ~oc, ~og, ~op / Pl: ~i / E: rs, ucr дрок] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, frunzele cu peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia). 2 (Îc) ~-mărunt Drobușor (1) (Isatis tinctoria). 3 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu tulpina dreaptă, foarte ramificată și păroasă, cu flori galbene, în umbele, la vârful ramurilor, cu frunze trifoliate (Cytisus heuffeli). 4 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu flori albe (Cytisus leucanthus). 5 Lemnul-bobului (Cytisus hirsutus). 6 Plantă din familia leguminoase (Cytisus leucotrichus). 7 Plantă din familia leguminoase (Cytisus ratisbonensis). 8 Ginistru (Genista oligosperma). 9 Drobiță¹ (Genista tinctoria). 10 Plantă nedefinită mai de aproape (Genista pillosa). 11 (Îc) ~-de-munte Mic arbust cu flori galbene, cu ramuri lungi și subțiri, acoperite cu peri aspri (Cytisus hirsutus). 12 (Îc) ~-mare Sulfină (Melilotus officinalis). 13 Ghizdei (Lothus corniculatus). 14 (Trs) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina).

mălin sm [At: BRANDZA, FL. 541 / V: (reg, 3-5, 7) ~ă sf / Pl: ~i / E: drr mălină¹] 1 (Bot; șîc ~-alb, ~-negru) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este utilizată în medicina populară Si: (reg) prun sălbatic (Prunus Padus). 2 (Bot; reg) Vișin-turcesc (Prunus maraleb). 3 (Bot; Trs; Mar; șîc ~-roșu) Liliac (Syringa vulgaris). 4 (Bot; Buc; îc) ~-alb Liliac alb (Syringa vulgaris alba). 5 (Bot; Buc; îc) ~-verde Liliac franțuzesc (Syringa persica). 6 (Bot; reg; șîc ~-negru) Lemn-câinesc (Lygustrum vulgare) 7 (Bot; reg; șîc ~-alb-de-pă-lemn) Sirinderică (Philadelphus coronarius). 8 (Bot; reg; șîc ~-roșu) Verigar (Rhamnus cathartica). 9 (Bot; reg; îae) Crușin (Rhamnus frangula). 10 (Bot; reg) Mesteacăn alb (Betiila alba). 11 (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudacacia). 12 (Bot; reg) Năfurică (Artemisici annua). 13 (Bot; reg) Brad (Abies alba). 14 (Bot; Trs) Pin (Pinus). 15 (Bot; reg) Jneapăn (Juniperus communis). 16 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Arbust cu flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Dentizia crenata). 17 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Tulichină (Daphne mezereum). 18 (Bot; reg; îc) ~-negru Arin-negru (Alrinus ghetinosa). 19 (Bot; reg; îc) ~-roșu Soc (Sambucus nigra). 20 (Sst) Zmeur (Rubus idaeus). 21 (Med; reg; csnp) Erizipel.

mirt sm [At: AMFILOHIE, G. 212/8 / V: (pop) ~ă, (reg) mir / Pl: ~rți, (înv) ~i / E: gr μύρτον, μύρτος, lat myrtus, it mirto, fr myrte, ger Myrte] Arbust parfumat, totdeauna verde, cu flori mici, albe, cultivat pentru lemnul lui sau ca plantă ornamentală Si: (înv) mirsină (Myrtus communis). corectat(ă)

nuc sm [At: ST. LEX. 170 / V: (îvr) noc / Pl: nuci / E: drr nucă] 1 Pom fructifer originar din Asia, cu coroana bogată, flori monoice și frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător, din care se extrag substanțe tanante și coloranți, fructe drupe cu miez comestibil (Juglans regia). 2 (Îs) ~ american (sau negru) Varietate de nuc (1) originară din America de Nord, cu lemnul negru, poros (Juglanus nigra). 3 (Îs) ~ (american) cenușiu Varietate de nuc (1) cultivată mai ales ca arbore ornamental (Juglans cinerea). 4 (Îs) ~ alb Varietate de nuc (1) cultivată pentru lemnul său (Carya alba). 5 (Reg; îc) ~-de-mare Castan (Castanea vesca). 6 Lemn de nuc (1) folosit la fabricarea mobilei.

MĂLÍN s. m. I. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mălin alb, lb, mălin negru, BRANDZA, FL. 541, PANȚU, pl.) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este întrebuințată în medicina populară ; (regional) prun sălbatic (Prunus padus). Iată mintă, săbiuță . . ., sălvie. . . Toate într-un smoc de flori de salcîm, de mălin și de liliac. NEGRUZZI, S. I, 98. Frunză verde ș-un mălin, Prin tufarii de arin, Se rotește coasa bine. BELDICEANU, P. 88. În fund sînt mălinii cu frunze întunecate sub care am plîns în serile triste. PETICĂ, O. 280. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZiMIR, L. U. 9. Culeseră din pădure ramuri de tei și de mălin cu care împodobiră luntrea. STĂNOIU, C. I. 96. Înălțat în ceru-albastru și senin, Se ridică-n floare albă un mălin. BOTEZ, P. O. 164. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I, 85. ♦ Vișin-turcesc (Prunus mahaleb). Cf. GRECESCU, FL. 197, PANȚU, PL. 2. (Transilv. și Maram. ; și în sintagma mălin roșu) Liliac (Syringa vulgaris). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, PANȚU, PL. Liliacul (Syringa vulgaris), numit prin unele locuri mălin roșu, iorgovan, scriuțe, e destul de cunoscut în popor. ȘEZ. XV, 56. Frunză verde de mălin, Plecat-a stîna Dunchii Și cu fratele Bercii. BUD, P. P. 20, cf. 79. Cînd îi ieși din grădină, Rumpe-o creangă de mălină. BÎRLEA, B. 126, cf. ALR I 1 917/100, 170, 223, 350, 381. ◊ (Prin Bucov.) Mălin alb = liliac alb (Syringa vulgaris alba). Cf. PANȚU, pl., BUJOREAN, B. L. (Prin Bucov.) Mălin verde = liliac franțuzesc (Syringa persica). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional ; și în sintagma mălin negru) Lemn-cîinesc (Lygustrum vulgare). Cf. LB, PONTBRIANT, D. Lemnul-cînesc, mălinul negru sau lemnul-cîinelui face niște fructe negre, niște bobițe din cari se capătă un negru pentru boirea vinului. PAMFILE, I. C. 224, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 215, PANȚU, PL. 4. (Regional; și în sintagma mălin alb de pă lemn, BULET. GRĂD. BOT. V, 65) Sirinderică (Philadelphus coronarius). Cf. PONTBRIANT, D. 5. (Regional) Numele a doi arbuști: a) (și în sintagma mălin roșu. DAMÉ, T_,2, 38) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. CIHAC, II, 185, DAMÉ, T_.2, 38 ; b) crușîn (Rhamnus frangula). Cf. CIHAC, ii, 185, DDRF. 6. (Regional) Mesteacăn alb (Betula alba). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 7. (Regional) Salcîm (Robinia pseudacacia). Com. din RUDARI-BĂILEȘTI. 8. (Regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 54, PANȚU, PL. 9. (Regional) Numele mai multor specii de conifere: a) brad (Abies alia) (Ștei-Hunedoara). ALR I 1 950/Í16 ; b) (prin Transilv.) pin (Pinus). ALR I 1 949/87, cf. 1 949/138 ; c) jneapăn (Juniperus communis). Vine marea mare, Vine-n tulburare. . . Unda se aduce Lumea s-o îmbuce: Tot mălini, călini, Brazi din rădăcini. MARIAN, Î. 107, cf. ALR I 1 947/138, 320. 10. Compuse: mălin-de-grădină = arbust cu. flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Deutzia crenata). PANȚU, PL. ; mălin-sălbatic = tulichină (Daphne mezereum). ib. ; mălin-negru = arin-negru (Alnus glutinosa). DDRF ; mălin-roșu = soc (Sambucus nigra). LM. 11. (Suspect, sens etimologic) Zmeur (Rubus-idaeuș). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II. (Regional, cu sens neprecizat, probabil) Erizipel (Petrestii de Jos-Turda). ALR II/I MN 61, 4 206/250. – Pl.: mălini. – Și: (regional, I 2, 4) mălină s. f. – Derivat regresiv de la mălină¹.

MIRT s. m. Arbust parfumat, totdeauna verde, cu flori mici, albe, cultivat pentru lemnul lui sau ca plantă ornamentală; (învechit) mirsină (Myrtus communis). Cf. AMFILOHIE, G. 212/8. Cu întrăurite haine bisericești și cu mirtă îmbrăcîndu-l . . . l-au dus la biserica cea românească. ȘINCAI, HR. III, 199/18, cf. BUDAI- DELEANU, LEX. Ramuri de mirtă și de dafin. AR (1829), 70¹/31. Locul este plin de cele mai frumoase plante (pomi), precum aloe (odagaciu), smochini, mirti și altele. CR (1830), 131¹/27, cf. POLIZU. Și mirtul ce stă trîndav, împletit împrejurul cununei sale. NEGRUZZI, S. II, 42. Subt via înflorită A căria mlădițe cu mirți se mărită. ALEXANDRESCU, M. 158, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară Mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I, 30. Și-n pâru-i poartă o cunună de mirt. IOSIF, PATR. 64. Pretutindenea buchete de mirt, rodii și portocale. BART, S. M. 47, cf. VORNIC, P. 179. Comanacu-i de bumbac, Cu trei flori în comanac, Una-i floarea mirului, Alta-i vița vinului, Una spicul grîului. POP., ap. GCR II, 327. Cunună de mirtă creață Să i-o slobozim pe față. MARIAN, NU. 300. Frunză verde-a mirtelor. HODOȘ, P. P. 208. Cunună de mńir în cap pune-ț-oi. T. PAPAHAGI, M. 137, cf. ALR II 3278/365. - Pl.: mirți și (învechit) mirti. – Și: (popular) mirtă s. f., (regional) mir s. n. – Din gr. μύρτον, μύρτος, lat. myrtus, it. mirto, fr. myrte, germ. Myrte.

NUC s. m. 1. Arbore cu tulpina dreaptă și cu coroana rotată, cu frunze compuse, flori monoice și fructe comestibile (Juglans regia). cf. st. lex. 170. Am vîndut o vie... cu nuci și cu cireși în vie (a. 1686). uricariul, xxv, 278, cf. anon. car. Are toată hrana călugărească, poieni și livezi, nuci și alți pomi roditori. anon. cantac., cm i, 109, cf. gcr i, 357/1, coteanu, pl. 31, budai-deleanu, lex., clemens, baronzi, l. 139. Pe marginea uliței, deasupra zaplazurilor, atîrnau cîte-o jumătate din ramurile arborilor grădinelor..., șiruri de nuci cu frunze late. eminescu, n. 57. Uite-l, verde și rotund, Nucul din grădină! coșbuc, p. i, 261. Sub nucul de pe promenadă, așteptînd ora scăldatului, stau de vorbă c-un amic. f (1903), 159. Zadarnic plînge vîntul și nucii plîng, bătrînii, goga, p. 99, cf. 70, 104. Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise. iosif, v. 110, cf. id. p. 7. Bătrînii și copiii bat nucii pe la vii, cîmpuri și prin grădini. pamfile, s. t. 34, cf. pamfile-lupescu, crom. 133. Hai, Gheorghe, să ne așezăm sub nuc. bujor, s. 61, cf. 78. Andrei zări pe cineva venind spre nucul din fundul grădinii. hogaș, dr. ii, 71. Nucii bătrîni de lîngă șură țin umbră. rebreanu, i. 11. De multe ori... sta sub nucul din ograda boierească. galaction, o. 69. Nuci mari se ridicau dintre vii. sadoveanu, o. vii, 60, cf. 101. Lungul șir de nuci împînzeau cerul cu crăcile lor groase, strîmbe și negre. camil petrescu, o. i, 56. Sub rotatul nuc, în curte, Baș-vătaful stă la masă. v. rom. iunie 1954, 6. În grădina cu nuci și pruni de pe malul Dîmboviței, aduna vreo douăzeci de copii. tudoran, p. 46. Totul mirosea nespus de puternic: iarba grasă, frunzele amare ale nucului. t. popovici, se. 137, cf. h ii 11. Tu te duci, bădiță, duci Pe sub fagi și pe sub nuci! jarnik-bîrseanu, d. 109. Așa-mi zice frunza-n nuc. hodoș, p. p. 106. Nalt ca casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul cu nucile). sbiera, p. 323. ◊ (Ca termen de comparație, sugerează vigoarea, aspectul impunător) De-ar fi badea ca ș-un nuc. jarnik-bîrseanu, d. 148. Bărbățelu-i ca ș-un nuc. id. ib. 464. Am bărbat cît un nuc. doine, 279. ◊ (Cu sens generic) Din muguri și frunze de nuc... se face cerneală. șez. xv, 93. Răsucind o țigară de tutun amestecată cu foi de nuc..., întrebă. brăescu, a. 31. Micșorarea suprafețelor ocupate astăzi de prun se va face în favoarea culturii mărului, pârului, nucului. bordeianu, p. 7. ◊ Nuc american (sau negru) = varietate de nuc (1) originară din America de Nord, cu lemnul negru, poros (Juglans nigra). cf. ds, ltr². Nuc (american) cenușiu = varietate de nuc (1) cultivată mai ales ca arbore ornamental (Juglans cinerea). cf. ds, ltr². Nuc alb = varietate de nuc (1) cultivată pentru lemnul său (Carya alba). cf. ds. ♦ Compus: (regional) nuc-de-mare = castan (Castanea vesca). teaha, c. n. 247. 2. Lemn de nuc (1). Masă de nuc. lb, cf. lm. Se opri în fața unui tînăr ce sta deoparte la o mescioară de nuc. vlahuță, o. a. iii, 9. Pătrunde timidă tristețea-nserării Pe mobile negre și triste de nuc. minulescu, v. 237, cf. 205. Stihurile ei sînt împăturite ca o rufărie foarte curată, aromată cu sulfină, într-un dulap adînc de nuc. arghezi, t. c. 79. Cade pe un scaun, cu coatele pe masa mare de nuc. camil petrescu, o ii, 470. La făgădăul de nuc Beau voinicii și se duc. jarnik-bîrseanu, d. 288. Cîntă cucu-n par de nuc, Vint-a vremea să mă duc. id. ib. 302. – pl.: nuci. – Și: (învechit, rar) noc s. m. man. gött. - Derivat regresiv de la nucă.

MIRT ~ți m. Arbust decorativ din regiunile meridionale, cu frunze persistente, cu flori mici, albe, parfumate și cu lemnul prețios. /<lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte

brad m., pl. ĭ (lat. bratus, un copac perpertuŭ verde, care, ca și vgr. bráhty, un fel de ĭenupăr, și alb. breth, art. bredhi, vine d. ebr. beroš, sirian berot, ar. brot, chiparis, înrudit cu vsl. berza, mesteacăn. Ar putea veni și din alb. bredhi, rom. pl. brazĭ, apoĭ sing. brad. V. breaz). Un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la 50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata). Lemnu luĭ: o masă de brad. Fig. Un brad de flăcăŭ, un flăcăŭ înalt, drept și robust. V. molid, pin, cetină, sihlă, cucuruz, rășină, terebint.

PUCHENI, com. în jud. Dâmbovița, situată la poalele SE ale m-ților Leoata, pe cursul superior al râului Alb; 2.276 loc. (2003). Pomicultură. Prelucr. lemnului. Punct muzeal cu colecții de istorie și etnografie (în satul P.).

ÎNTREGALDE, com. în jud. Alba; 951 loc. (1998). Bisericile de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (1742, pictată în sec. 18) și Sf. Ilie (1774, pictată în 1789), în satele Dealu Geoagiului și Întregalde.

leandru m. arbust cultivat adesea la noi ca plantă ornamentală pentru florile sale mari, frumoase, roșii sau albe; frunzele, scoarța și lemnul său sunt întrebuințate în medicină, iar laptele-i galben conține substanțe veninoase (Nerium oleander).

plop m. arbore înalt cu scoarța crăpată ce crește în locuri umede: 1. (alb), v. plută; 2. (negru), lemnu-i moale e întrebuințat în industrie (Populus nigra). [Lat. POPULUS].

*stîrcĭóg m. (cp. cu stîrc și cu rus. staričók, bătrînel și „o pasăre marină palmipedă cu zbor foarte ager”, fr. pétrel). Stîrc mic alb (Cdr.). Fusu vîrtelnițeĭ, lemnu vertical în care-s înfipte cele doŭă speteze care formează crucea. V. pocĭumb.

NICHELAT, -Ă, nichelați, -te, adj. Acoperit cu un strat de nichel. Era un revolver frumos... Gloanțele nichelate parcă rîdeau în deschiderea butoiașului. SADOVEANU, O. VIII 244. Barul era alb, lăcuit, geometric; numai lemn lustruit și metal nichelat. C. PETRESCU, C. V. 307.

SICOMOR, sicomori, s. m. Copac exotic gigant din aceeași familie cu duzii, cu lemn tare, cu fructe albe-gălbui, dulci, comestibile, de forma smochinelor (Ficus sycomorus). Uită țara voastră unde nu-nflorește Sicomorul verde. BOLINTINEANU, O. 108. Colo sub sicomori tineri... se zărește minareaua. NEGRUZZI, S. II 131.

bârsă, bârse, s.f. – Element din compunerea plugului de lemn. Bucata de fier care leagă cureaua și brăzdarul de grindei: „Uitându-mă după dânsa / Mi s-o rupt plazu și bârsa. / Eu făcându-mi bârsă nouă / Mni s-o rupt grindeiu’n doauă” (Țiplea, 1906: 493). – Cf. alb. vërz „răzuitoare de lemn, rindea” (Scriban, NDU, MDA); cf. alb. vercë (Frățilă). Drăganu (1920: 27) propune sensul de „mesteacăn” (în limba traco-dacică): bârsa plugului putea fi confecționată din lemn de mesteacăn sau frasin.

gard¹ sn [At: CORESI, PS. 391 / Pl: ~uri / E: vsl градъ cf alb gardh] 1 Construcție de lemn, de metal, de zidărie, din împletituri de nuiele sau ostrețe, de spini, bolovani sau târși care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. Cf cunună, stobor, uluci, zaplaz. 2 (Îc) ~ viu Plantație deasă de arbuști ca un gard (1), care împrejmuiește un loc sau are rol de element decorativ. 3 (Îe) A-i părea ~ul pârleaz A fugi mâncând pământul. 4 (Înv; îe) N-are a face banul birului cu ~ul țarinei N-are a face una cu alta. 5 (Îe) A legat cartea de ~ Nu se mai ocupă de învățătură (aproape) deloc. 6 (Îe) ~ul rău învață vita vicleană Obstacolele puse în calea cuiva din răutate împing omul să devină șmecher. 7 (Îe) Păsările fripte nu se găsesc în parii ~urilor Avantajele, indiferent de natură, nu se găsesc peste tot și cu ușurință. 8 (Pop; îs) Copil de după ~ (sau de la umbra ~ului, ori făcut după ~) Copil din flori. 9 (Pop; îe) Propteaua ~ului Persoană leneșă (și urâtă). 10 (Îe; d. bărbați) A sări (peste) ~uri A umbla după femei. 11 (Îae; d. femei) A umbla după bărbați. 12 (Îe) A-și pune ~ la gură A-și impune tăcere Si: a-și pune lacăt la gură. 13 (Îae; la imperativ) Tacă-ți gura! 14 (Îe) A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n ~ A face o gafă. 15 (Îe) A lega pe cineva la (sau de) ~ A păcăli. 16 (Îe) A se ține de ceva ca orbul de ~ A persevera într-o acțiune. 17 (Îe) A da din ~ (sau din ~ul Mântulesei sau, reg, din ~ul Oancei, Răzoarei, Bârlobrezoaei, Iloaei) A nu da cuiva ceea ce ți-a cerut. 18 (Îe) A ajunge ca ~ul A slăbi foarte rău. 19 (D. o ocupație, o afacere; îlv) A o lega la ~ A abandona Si: a o pune în cui. 20 Țarc care împrejmuiește stogul de fân. 21 Împletitură de nuiele sau de trestie. 22 Gard (21) pus de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinsul peștilor. 23 (Trs) Grădină. 24 Obstacol de la probele atletice de alergări. 25 (Lpl) Probă atletică în care se folosesc garduri (24).

hurcă [At: VICIU, GL. / Pl: ~rci / E: nct] (Trs) Planșă de lemn acoperită cu pânză albă pentru alesul aurului din nisip, prin turnarea apei până când nisipul se duce, iar aurul, fiind mai greu, se lasă la fund.

păducel sm [At: DOSOFTEI, PS. 190/1 / V: (îrg) ped~ / E: ml peducellus] 1-2 Păduche (mic). 3 (Îc) ~-de-lemn Specie de furnică albă (Termes bellicosus). 4 Insectă parazită care trăiește pe plante și care, mai ales toamna, atacă și animalele, provocându-le erupții purulente, uneori mortale (Leptus autumnalis). 5 (Șîc ~-mic, ~-alb) Arbust spinos din familia rozaceelor, înalt până la 8 m, cu flori albe mirosind a migdale, dispuse în buchețele, cu frunze ascuțite și crestate și cu fructul globulos, care se cultivă ca plantă ornamentală sau în perdele de protecție Vz (reg) căcădară, gherghin, mărăcine (Crataegus monogyna). 6 Arbust din aceeași familie, cu frunze rotunjite și fructe ovale, cu aceleași utilizări Vz (reg) gherghin, măceș, (înv) ramn (Crataegus oxycanthai). 7 (Îc) ~-negru Specie de păducel care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra). 8 (Îc) ~-pătat Plantă asemănătoare cu păducelul (1) (Mespilis melanocaspa). 9 Boală de piele care se manifestă prin mâncărime puternică pe tălpi sau între degetele picioarelor și care provoacă îngroșarea pielii în locul respectiv Si: (reg) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță (4), trântitură. 10 (Pgn; reg) Bătătură. 11 (Mun; Olt) Umflătură care se face sub pielea de la gâtul unor vite de tracțiune, din cauza jugului. 12 (Olt; lpl) Râie la vite. 13 (Reg) Panarițiu.

santal [At: LEON ASACHI, B. 25/29 / V: (înv) ~oz, ~ndal, (îvr) ~ndalis s, (nob) ~ndol sm / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: fr santal, ngr σάνταλον, tc sandal] 1 sm Nume dat mai multor varietăți de arbori exotici tropicali, puțin înalți, cu frunze mari, opuse și cu flori dispuse în raceme. 2 sn Colorant (roșu sau galben) extras din lemnul de santal (1). 3 sn Esență extrasă (prin distilare) din lemnul (și din rădăcina varietății albe) de santal (1), folosită în medicină și în parfumerie. 4 sn Lemnul santalului (1), de culoare albă sau brună-roșiatică, dens și parfumat, folosit mai ales în tâmplăria de lux și la extragerea santalului (2).

bârsă, bârse, s.f. Element din compunerea plugului de lemn; bucata de fier care leagă cureaua și brăzdarul de grindei: „Uitându-mă după dânsa / Mi s-o rupt plazu și bârsa. / Eu făcându-mi bârsă nouă / Mni s-o rupt grindeiun doauă” (Țiplea, 1906: 493). – Cf. alb. vërz „răzuitoare de lemn, rindea” (Scriban, MDA); cf. alb. vercë (Frățilă).

ARȚAR sm. 1 🌿 Arbore înrudit cu paltinul și cu jugastrul; crește prin pădurile din regiunea muntoasă și se cultivă adesea ca plantă ornamentală, obținîndu-se prin cultură numeroase varietăți; lemnul lui, vîrtos și alb, se întrebuințează mult în tîmplărie, precum și la facerea de rindele, coade de topor, etc. (Acer platanoides) (🖼 238) ¶ 2 Olten. Băn. (HASD.) (SEZ.) Bățul orizontal, făcut din lemn de arțar, care ține brîglele la războiul de țesut (👉 BRÎGLĂ).

PĂR s. (BOT.) părul-ciutei (Rhamnus cathartica) = verigar, salbă-moale, (reg.) crasici, crușân, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cânesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; părul-fetei (Adianthum capillus veneris) = (reg.) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, părul-orfanei, percica-fetei; părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum) = (reg.) părul-fetei, părul-Maicii-Preciste, părul-Sfintei-Marii.

S'ALBĂ s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gâtul bovinelor.) 4. (BOT.) salbă-moale = a) (Evonymus europaea) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuță, grujarcă, sănger, voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-câinesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, părul-ciutei, (reg.) crasici, crușân, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; salbă-râioasă (Evonymus verrucosa) = lemn-râios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).

VERIGAR s. (BOT.; Rhamnus catharticus) părul-ciutei, salbă-moale, (reg.) crasici, crușin, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului.

calapod (calapoade), s. n. – 1. Formă. – 2. Formă de lemn pentru pălării. – 3. Tipar, în general. Mr. călăpode. Ngr. ϰαλαπόδι, din gr. ϰαλόπους „picior de lemn” (Meyer 167; REW 1525; Gáldi 157), cf. alb. kalimpodhjë. Cf. calibru și calup.

bîrsă f. pl. e (cp. cu alb. verz, verts, răzuitoare de lemn). Feru cel lat din stînga înfipt perpendicular pe grindeĭu pluguluĭ și mărginit jos de plaz. El, unit cu cúcura (cormana), formează un unghĭ care taie pământu.

GURAHONȚ 1. Depr. intramontană, de origine tectono-erozivă, în V României, între M-ții Zarand și Codru-Moma, pe cursul superior al Crișului Alb. Supr.: c. 200 km². Relief de luncă. și terase. 2. Com. în jud. Arad, pe Crișu Alb; 4.924 loc. (1995). Produse alim.; prelucr. lemnului. Centru pomicol. Stație de c. f. Castel în stil neoclasic (sec. 19). Parc dendrologic. Rezervația botanică Dosul Laurului (31 ha), în satul Zimbru.

*termít m. și termítă f., pl. e (fr. termite [m.]. d. lat. tarmes, tármitis, car, larvă din lemn). Un fel de furnică albă dustrugătoare care trăĭește pin țările calde. – Termițiĭ evită lumina și lucrează maĭ ales în lemn saŭ în pămînt. Eĭ îs insecte inferioare furnicilor și albinelor, avînd metamorfozele mult maĭ simple: larvele abea ĭeșite din oŭ, seamănă mult cu părințiĭ. Eĭ se împart în: lucrătorĭ (de amîndoŭă sexele), marĭ de vre-o 12 milimetri; soldațĭ, marĭ de vre-o 2 centimetri; bărbațĭ (unu într’o colonie), ceva maĭ marĭ de cît soldațiĭ și înaripațĭ în tinereță timp de cîte-va ore; regine (una într’o colonie), înaripată și ĭa puțin timp. După ce lucrătoriĭ clădesc cîte-va camere de locuit, regele și regina rămîn închișĭ pe vĭață într’o cameră mare centrală cu multe ușĭ, dar așa de strîmte, în cît regina nu maĭ poate trece pin ele după fecundare, că se deformează de tot: capu și peptu rămîn micĭ, ĭar pîntecele ajunge cît un castravecĭor. – Moșoroĭu lor e o movilă înaltă de 5-6 metri, făcută din pămînt și din saliva lor, cu multe turnurĭ și turnulețe, cu sute și miĭ de camere și coridoare, și așa de rezistentă, în cît de multe orĭ vre-un bivol sălbatic care face paza turmeĭ luĭ stă deasupra eĭ. – Indigeniĭ fără haĭne și încălțăminte se tem grozav de mușcăturile termiților soldațĭ. – Moșoroaĭele lor roĭesc: înainte de sezonu ploilor, ĭese milioane de larve înaripate. După cîteva ore, aripile li se veștezesc și toate cad la pămînt, pradă animalelor și maĭ ales indigenilor, care le mănîncă. Cîte scapă, îs escortate de lucrătorĭ și soldațĭ, care le clădesc camere și fac începutu unuĭ noŭ moșoroĭ.

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membru superior al corpului omenesc care se articulează la umăr și se termină cu degetele; (în înțeles mai restrîns) partea membrului superior de la umăr pînă la încheietura mîinii; (Anat., în opoziție cu antebraț) partea membrului superior de la umăr pînă la cot. Condicile de sub braț îi căzură. PAS, L. I 31. Mama Anghelina m-a auzit. Tocmai intra cu brațele încărcate de farfurii. SADOVEANU, N. F. 22. Brațul meu e slăbănogit, nu mai poate să învîrtească paloșul. ISPIRESCU, L. I 12. Puternicele brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. Brațu-i stîng era-ncordat Sub un scut de fier săpat. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ (Poetic) De-aș avea tărie, aș cerca s-o cuprind [țara mea] cu brațele amîndouă. DEȘLIU, în POEZ. N. 170. ◊ Fig. Blăstem pe tine, braț dușman. COȘBUC, P. I 101. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi Mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a ține», «a lua»,«a prinde», «a cuprinde» etc.) În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strînge la piept în semn de iubire sau spre a-l purta pe sus). Tată-său, cuprinzîndu-l în brațe, îl sărută. CREANGĂ, P. 198. Judecă-un fecior pe-o fată. Judecata-i și făcută: Strînge-o-n brațe și-o sărută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. (În legătură cu verbele «a merge», «a se plimba» etc.) (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. Tata merge înainte, cu mama la braț. SAHIA, N. 54. Braț de braț pășesc alături. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. A da (sau a primi, a oferi, a lua cuiva) brațul (spre a merge cu el la braț). Dă-mi brațul să sui scările. ALECSANDRI, T. I 40. Primiți deocamdată brațele noastre, ca să vă ducem la gazdă. ALECSANDRI, T. I 120. Vara mea luă brațul bărbatului său. NEGRUZZI, S. I 38. A duce (pe cineva) de (sau la) braț (spre a-l sprijini). A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc.) cu mare dragoste, cu mare plăcere. Mai bine haidem la culcare, că ne așteaptă omul împăratului cu masa întinsă, făcliile aprinse și cu brațele deschise. CREANGĂ, P. 251. A sta (sau a ședea etc.) cu brațele încrucișate v. încrucișat. A fi brațul, (drept al) cuiva =a fi sprijinul sau omul de încredere al cuiva. Gruie, vechiul meu tovarăș, pavăza și brațul meu, Iacă zorile ce-n neguri Le zăream doar tu și eu. DAVILA, V. V. 184. A ajunge (sau a aduce, a arunca) pe cineva în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția, la bunul plac sau în puterea cuiva. 2. (La pl., prin metonimie, uneori determinat prin «de muncă») Muncitori, lucrători. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. 3. Cantitate (de lemne, fîn etc.) care se poate cuprinde și duce în brațe. Smulsei din zmeuriș și-i adusei, pentru noapte, un braț zdravăn de iarbă fragedă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 168. Puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braț de vreascuri. NEGRUZZI, S. I 92. 4. Obiect sau parte a unui obiect, a unei unelte sau a unei mașini care, prin forma, poziția sau funcția îndeplinită, seamănă cu brațul omului. Braț de macara. Brațul manivelei. Brațul pîrghiei. Brațul balanței. ▭ Mă uitam, fără să văd, pe maidanul cu basculă, spre bariera cu brațul de lemn, vopsit în roșu și alb, ridicat ca o amenințare pentru căruțele ce treceau, mici și încărcate. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 60. Se înfundă între brațele fotoliului moale, aprinde țigara, citește și tace. C. PETRESCU, A. 489. Văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe. Și-n fiecare braț ardea cîte o stea de foc. EMINESCU, N. 6. 5. Ramificație a cursului principal al unui fluviu, al unui rîu etc. În fața portului Hîrșova, așezat pe malul drept, la poalele dealului Ciobanu, se împreună cele două brațe ale Dunării. VLAHUȚĂ, O. AL. I 122.

PĂR s. (BOT.) părul-ciutei (Rhamnus cathartica) = verigar, salbă-moale, (reg.) crasici, crușîn, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cînesc, lemn-rîios, lemnul-cîinelui, poama-cîinelui, spin-alb, spinele-cerbului; părul-fetei (Adianthum capillus veneris) = (reg.) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, părul-orfanei, percica-fetei; părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum) = (reg.) părul-fetei, pă-rul-Maicii-Preciste, părul-Sfintei-Marii.

S'ALBĂ s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gîtul bovinelor.) 4. (BOT.) salbă-moale = a) (Evonymus europaea) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuță, grujarcă, sînger, voinicar, lemn-cîinesc, lemnul-cîinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sînger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-cîinesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, părul-ciutei, (reg.) crasici, crușîn, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cînesc, lemn-rîios, lemnul-cîinelui, poama-cîinelui, spin-alb, spinele-cerbului; salbă-rîioasă (Evonymus verrucosa) = lemn-rîios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).

VERIGAR s. (BOT.; Rhamnus cathartica) părul-ciutei, salbă-moale, (reg.) crasici, crușîn, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cînesc, lemn-rîios, lemnul-cîinelui, poama-cîinelui, spin-alb, spinele-cerbului.

druete sm [At: CHEST. II, 78/84 / V: droe~ / Pl: ~eți / E: alb dru] (Reg) 1 Buștean. 2 (Lpl) Lemne rotunde cu care se construiesc pereții casei. 3 Drug (17).

sânger [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~njăr / Pl: ~i sm / E: sânge + -er] 1 sm Arbust din familia cornaceelor, cu ramuri drepte, roșii toamna și vara, cu frunze de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre cu puncte albe Si: (reg) sângerel, sânginel, lemn-pucios (Cornus sanguinea). 2 sm (Bot; reg; șîc pomiță de ~) Salbă (11)-moale (Evonymus europaeus). 3 sn (Bot; reg; șîc ~ pătrat) Iarbă-împușcată (Hypochoeris maculata). 4 sm (Trs) Sânge (68). 5 sm (Prin confuzie) Hanger (1). 6-7 a (Îvr) Sângeros (1-2).

scăfiță sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) scaf~, scof~ / Pl: ~țe, ~ți / E: scafă + -iță] 1-4 (Șhp) Scafă (1, 5) (mică) Si: (reg) scăfică (1-4). 5-6 Conținutul unei scăfițe (1-2) (folosit, uneori, ca unitate de măsură) Si: (reg) scăfică (5-6). 7 Conținutul împreună cu vasul Si: (reg) scăfică (7). 8 Căuș mic de lemn cu care se scoate apa din luntre Cf scafă (10). 9 (Reg) Sertar mic de masă. 10 (Olt) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 11 (Într-un descântec; csnp) Articulație (1). 12-13 (Bot; reg) Ciupercă necomestibilă, mică, cu corpul aproape cilindric, de culoare galbenă-brună, și cu pălăria galbenă sau portocalie, care crește, de obicei, pe lemnele putrede din păduri (Cyathus striatus sau crucibulum). 14 (Bot; reg) Ciupercă necomestibilă, mică, cu corpul de formă cilindrică, de culoare albă-cenușie sau albă-gălbuie, care crește pe lemne putrede (Nidularia granulifera).

stavă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 100 / V: stea~ (Pl: steve) / Pl: ~ve, (reg) stăvi, steve / E: ns cf lat stalla, alb stavë „mulțime; grămadă de lemne”] 1 (Îrg) Herghelie (1). 2 (Reg) Îngrăditură în care se țin, mai ales în timpul verii, caii la pășunat. 3 (Reg) Loc (răcoros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii oilor sau lângă o apă unde se odihnesc, de obicei noaptea, vitele Si: (pop) staniște (1), (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziște, meriziștină, merizuș, torină, toriște. 4 (Reg) Loc unde pasc caii. 5 (Olt) Grămadă de snopi făcută pe câmp (formată de obicei din 13 snopi) Si: (reg) pletiță.

❍ALBIER sm. 🛞 Cel ce face albii și alte obiecte de lemn (nume dat mai ales Țiganilor cari au această ocupațiune).

lingurar s.m. rudar¹, țigan de vatră, țigan rudar, <reg.> rudaș¹. Lingurarii fac albii, linguri, fuse etc. din lemn.

MUȘCHI¹ s. m. I. (Bot.) 1. Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori, și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stînci, pe scoarța arborilor. Cf. ANON. CAR. Acmu au crescut pre acele petre mușchi. N. COSTIN, LET. I A, 82/40. Acest munte are forma unui con . . . acoperit de copaci pînă aproape de vîrf, unde mai mult nu mai este nici un fel de iarbă, decît numai mușchi. CR (1829), 274¹/28. Mușchiul ce-l calci cu piciorul, este iarba din vechime. CONACHI, P. 114. Ne pregătisem un așternut de mușchi. NEGRUZZI, S. I, 99. De iederă bătrînă, de mușchi acoperit. ALEXANDRESCU, M. 9, cf. 13. Munții vechi întinerea Și cu mușchi s-acoperea. ALECSANDRI, P. I, 94. Iată mușchi verde la tulpina copacilor, iată și un izvor. id. O. P. 350, cf. 164. Priviți acele ziduri ce mușchiul învelește. BOLINTINEANU, O. 242. Streașină porții învălită cu blăni putrezite de stejar se acoperise cu mușchi. ODOBESCU, S. I, 148. Streșina de șindilă . . . acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. EMINESCU, N. 37, cf. id. O. I, 99. O căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Nu făcuși din piatra stearpă să țîșnească alb izvor, Care a curs ca rîu de lapte pe al mușchilor covor ? MACEDONSKI, O. I, 100, cf. 18. Rîd, petrec, beau pe mușchiul moale . . . ca o catifea verde. DELAVRANCEA, T. 184. [Casele] pentru a fi apărate de frig, între bîrne se pune mușchi de copaci. PAMFILE, I. C. 451. Peste pragul vechei case, Mușchiul verde s-a întins. PETICĂ, N. 103. Cărămida roșie începuse să prindă ici, colo mușchi. CAMIL PETRESCU, N. 103. Nu stai ? îl întrebă ea, așezîndu-se în iarbă și-n mușchiul moale. SADOVEANU, O. IX, 133, cf. X, 373. Verde-i mușchiul pe tulpine Ca un smarald împărătesc ! V. ROM. octombrie 1954, 33. Mușchiul, planta veșnic verde, se mai numește și bungeac. ȘEZ. XV, 89. Porecla se lipi de om ca mușchiul de pom. ZANNE, P. I, 223. Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde mușchi, se spune despre cei nestatornici care Încep multe și nu termină nimic. Cf. id. ib. 249. 2. (Impropriu) Numele unor licheni asemănători cu mușchii (I 1): a) (și în sintagmele mușchi de munte, PĂCALĂ, M. R. 26, PANȚU, PL., mușchi creți, PANȚU, PL., mușchi de piatră, IONESCU, M. 38, BUJOREAN, B. L. 385) plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus); b) (și în sintagmele mușchiu fagului, PANȚU, PL., mușchi de copaci, COTEANU, PL. 33, LB, BARCIANU) plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată de un suport și cu partea superioară cu mici adîncituri (Lobaria pulmonar ia); c) (și în sintagmele mușchiul pomului, PANȚU, PL., mușchi de lemn, PĂCALĂ, M. R. 26, mușchi alb, ȚOPA, C. 223) pletele-muierii (Usnea barbata), (și în sintagma mușchi de fîntînă, PANȚU, PL.) gălbează (Marchantia polymorpha). 3. C o m p u s e: (regional) mușchi-de-apă = mătasea-broaștei. ALR SN III h 832/157; mușchi-de-lac = „iarbă-de-lac”. I. GOLESCU, C. 4. (Regional) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre), BUJOREAN, B. I. 385. 5. (Regional) Măcriș (2) (Oxalis acetosella) (Meziad-Reiuș). ALR I 1916/308. II. (Regional) 1. Pămînt „rău” (Roșia-Beiuș). ALR II 5 062/310. Coamă pe mijlocul arăturii (ALR SN I h 31); hat, răzor, hotar (LEXIC REG. 49). – Pl.: mușchi și (rar, n.) mușchiuri. – Lat. musculus (< muscus).

mătreață s.f. I (med.) pitiriazis, <reg.> hâră², pleasnă, plesnete (v. plesnet), tărâțar, tărâță, <fran.; înv.> peliculă. Pentru combaterea mătreții se folosesc șampoane speciale. II (bot.) 1 mătreață-de-arbori = Usnea barbata; <reg.> lână-de-brad, mătasea-bradului (v. mătase), mătreața-bradului, mușchi-alb (v. mușchi²), mușchi-de-lemn (v. mușchi²), pletele-muierii (v. pleată); (art.; reg.) mătreața-bradului v. Mătreață-de-arbori (Usnea barbata). 2 (reg.; și mătreață-de-apă, mătreață-de-baltă, mătreață-verde) v. Mătasea-broaștei (v. mătase) (Conferva rivularia). 3 (reg.) v. Măcriș (Oxalis acetosella). III (entom.; arg.; glum.) mătreață-cu-mațe v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis).

JALON ~oane n. 1) Tijă lungă (de lemn sau de metal) cu dungi albe și roșii, folosită în lucrările de topografie pentru marcarea unei linii, a unor puncte sau a unei direcții pe teren. 2) fig. Element care marchează un moment semnificativ sau crucial în desfășurarea unei acțiuni, unui proces etc. /<fr. jalon

MESTEACĂN ~eceni m. 1) Arbore cu scoarța albă, cu frunze argintii și cu lemnul moale, care crește în țările cu climă temperată și rece. 2) Lemnul acestui copac. /<lat. mastichinus

pălăríe și (Olt. Munt. Dobr.) părălíe f. (alb. pălĭaré și paralĭé, strachină de lemn, d. lat. *pariólum [cuv. celtic], it. pajuolo, căldare; sîrb. poralija, strachină. Cp. cu devlă, țeastă și coĭf). Acoperemînt de cap contra călduriĭ saŭ luminiĭ soareluĭ. (Pălăria are marginĭ de jur în prejur și e purtată maĭ ales de bărbațĭ, care, fiind tunșĭ, aŭ maĭ multă nevoĭe de ĭa. Dintre femeĭ, o poartă cele din clasa de sus și mijlocie, ĭar cele-lalte umblă cu capu gol saŭ îmbrobodite. În armata românească, o poartă numaĭ vînătoriĭ): îmĭ pun pălăria (în cap), îmĭ scot pălăria (din cap). Fam. M’a lovit în pălărie, mĭ-a turtit fesu, m’a ofensat, m’a insultat. V. căcĭulă, capelă, chipiŭ, șapcă, tichie, găvan.

scoruș, -i, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. Se folosește în medicina populară la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza 1968: 163). – Der. regr. din scorușă, „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša).

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

ȚINTIRIM, țintirimuri, s. n. (Transilv., Mold.) Cimitir. Mormîntul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare. SADOVEANU, O. VIII 125. Mă duc acolo-n țintirimul unde-n poleiul alb al lunii, Sub cruci de lemn slăbit de vremuri, își dorm odihna lor străbunii. GOGA, C. P. 12. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69. – Variante: ținterim (CREANGĂ, A. 142, RUSSO, S. 100), cintirim (NEGRUZZI, S. II 77) s. n.^[1]

cățel, căței, s.m. – 1. (bot.) Parte dintr-o căpățână de usturoi. 2. (la constr.) Locul de îmbinare, printr-un șanț cioplit, a două bârne (Biserica Albă). 3. În căței = mod de îmbinare a bârnelor unei construcții (Biserica Albă, Apșa de Jos). 4. Vagonet de lemn (v. hont¹). – Lat. catellus „cățeluș” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DLRM, MDA). Cuv rom. > magh. kecel (Candrea, Edelspacher, cf. DER).

scoruș, scoruși, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. ♦ (med. pop.) Se folosește la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza, 1968: 163). ♦ (onom.) Scoruș, nume de familie în Maramureș. – Der. regr. din scorușă „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Cinnamomum camphora Nees et Eberm. (syn. Laurus camphora L.) « Camfor ». Specie cu flori mici, albe. Frunze persistente, coriacee, 3-nervate, Din lemnul arborelui sau arbustului se extrage camforul care se folosește în medicină.

scorúș, scoruși, s.m. (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L); lemn câinesc, merișor, pomul-ursului, sorb. ■ (med. pop.) Se folosește la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge. ■ (onom.) Scoruș, nume de familie în jud. Maram. – Der. regr. din scorușă „fructul scorușului” (Scriban, DEX, MDA).

IASOMIE sf. 🌿 Mic arbust acățător, originar din India și cultivat la noi pentru florile-i albe, frumoase și foarte mirositoare; din lemnul ei se fac, în Turcia și în Egipt, ciubuce pentru lulele (Jasminum officinale) (🖼 2605): iasomii... încadrau ferestrele și ușa de la scară, de păreau niște tablouri (I.-GH.); alee cu bolți de verdeață... ulucile îmbrăcate cu ~ (BR.-VN.); se vedeau o mulțime de ciubuce de antop și de ~ (FIL.) [ngr.].

ALBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.

RUDAR ~i m. Meșter care face albii, linguri, fuse și alte obiecte de lemn. /< bulg. rudar

SCORUȘ ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. /Din scorușă

botă (bote), s. f. – 1. Butoi, ciubăr. – 2. Vas de lemn, doniță. – Var. boată. Cuvînt romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich, Lexicon, 49, din sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt tîrziu în sl. Din per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac).

drug (-gi), s. m. – 1. Par, bîtă, bară. – 2. Loitre de car. – 3. Bîrnă în general. – 4. Știulete de porumb. – Var. (Mold.) druc. Sl. drǫgŭ, probabil prin intermediul v. sb. și sb. drug (Cihac, II, 102; Skok 68), cf. drîng, var. din rut. druk. – Der. drugă, s. f. (băț; fus; fir tors; știulete de porumb), cf. sb. druga, bg. deruga (› mr., megl. drugà, ngr. δροῦγα, alb. drugë); dîrg, s. m. (ciocan de lemn folosit de zidari); drughineață, s. f. (Mold., băț); drugălău, s. m. (Munt., știulete); drugăleață, s. f. (fus); drughineață, s. f. (Mold., băț, par); drăgare, s. f. (grinda principală); îndruga, vb. (a țese urzeala; a țese gros; a vorbi prea mult, a pălăvrăgi); îndrugătură, s. f. (cantitate de lînă toarsă).

ALBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

JALON, jaloane, s. n. Bară lungă de lemn sau de metal, vopsită alternativ cu alb și roșu, care se înfige în pămînt pentru a servi la indicarea unei direcții sau la diverse operații topometrice. Pe urmă, într-o dimineață, au sosit ingineri cu lanțuri și panglici de fier, cu jaloane tărcate alb și roșu, cu instrumente de măsurat. C. PETRESCU, R. DR. 238. Inginerul își așeză nivelatorul, spunînd elevului să se ducă cu jaloanele înaintea lui. BUJOR, S. 126. ♦ Fig. Ceea ce servește pentru a marca un punct sau o etapă în desfășurarea unei activități sau a unei acțiuni. Adoptarea noii constituții, în care sînt înscrise noile drepturi ale poporului eliberat de sub jugul capitalismului, constituie un jalon important pe calea consolidării statului nostru democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547.

VIȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). Prin vișin vîntul în grădină, Cătind culcuș mai bate-abia Din aripi, și-n curînd s-alină. COȘBUC, P. II 50. Așa joacă tinerii, Cind înfloresc vișinii. TEODORESCU, P. P. 332. ◊ Compuse: vișin-sălbatic = vișinel (2); vișin-turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu flori albe, cu fructe mici, negre, amărui, cu lemnul tare, întrebuințat la confecționarea lulelelor, cu frunzele, frumos mirositoare, întrebuințate ca condiment (Prunus mahaleb ). – Variantă: vișen (NEGRUZZI, S. I 96) s. m.