mesteacăn sm [At: PALIA (1581), 121/18 / V: (reg) măstac, măstacăn, măsteac, măs~, mesteac, mesteacă sf, ~ăl / Pl: -eceni, (reg) meșteceni, ~tecăni, ~tecini / E: ml mastichinus „de mastic”] 1 Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile și cu frunze verzi-cenușii, care crește în regiunile deluroase și subalpine Si: (liv) betulă (Betula verrucosa). 2 (Îc) ~-alb Specie de mesteacăn cu scoarța de culoare albă vie, strălucitoare (Betula alba). 3 (Îc) ~-negru Specie de mesteacăn cu scoarța de culoare brună (Betula carpatica). 4 (Îc) ~-mic Specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). 5 (Îc) ~-pitic Specie de mesteacăn, arbust înalt până la o jumătate de metru (Betula nana). 6 (Îc) ~-pufos Specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie, cu pete albe Si: mestecănaș (2) (Betulapubescens). 7 (Reg; îe) A-i ieși (cuiva) mestecenii A încărunți. 8 Lemn de mesteacăn (1-3, 6). 9 Crengi flexibile de mesteacăn (1-6). 10 (Bot, Olt) Oțetar. 11 (Bot; reg) Salcâm. 12 (Reg) Cal de culoare albă. 13 (Trs; art.) Vânt care bate dinspre nord.