câșlărie s.f. (reg., înv.) 1. meseria câșlarului ( a celui ce strângea laptele vacilor și oilor). 2. locul de la câmp unde se strângea laptele vacilor și oilor.

vacă, vaci s. f. Animal domestic din specia bovinelor, considerată în multe mitologii ca simbol al belșugului și al fertilității; (în mitologia vedică) animal considerat sfânt, din laptele vacii primordiale fiind creată lumea. – Di lat. vacca.

mînecătoáre f., pl. orĭ (d. a mîneca). Noaptea de 22 April, cînd babele umblă cu farmece ca să oprească laptele vacilor și producțiunile cîmpuluĭ dușmanilor lor.

mănos a. 1. lăptos, care dă mult lapte: vacă mănoasă; 2. fertil: pământ mănos. [V. mană, metaforă pastorală transportată asupra solului].

sulgiu n. od. dare pe laptele vacilor: sulgiul pe vaci, goștina pe oi, desetina pe stupi. [V. sulger].

2) stîrpésc și (Dos.) sterpésc v. tr. (d. sterp). Prefac în sterp, lipsesc de copiĭ, fac să peardă copilu orĭ laptele: a stîrpi o vacă. Fac să fie avortat orĭ să se peardă laptele: a stîrpi un mînz, laptele. V. intr. Avortez orĭ perd laptele: vaca a stîrpit. – Și stă- (est).

BRÎNZĂ, (2) brînzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanți sintetici; se păstrează de obicei presată și sărată. Brînză de oaie. Brînză de capră. Brînză de burduf. ▭ Pe tavă se află o cană cu vin și un taler cu felii de pîine și cu bucăți de brînză. PAS, L. I 21. Nu se mai află pe lume asemenea brînză cum o face cuscrul Haralambie. SADOVEANU, N. F. 10. O străchinoaie de brînză cu smîntînă și mămăliguță erau gata. CREANGĂ, P. 10. Cînd e brînză, nu-i bărbînță v. bărbînță. Frate, frate, dar brînza-i pe bani (= în afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Săptămîna brînzei v. săptămînă. ◊ Brînză de Brăila (sau albă sau murată) = caș de oaie presat și conservat în zer sărat; telemea. Brînză frămîntată = brînză preparată din caș de oaie dospit, stors de zer, frămîntat și sărat. Brînză de vacă = lapte de vacă prins și stors de zer. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine, se zice despre un om cu însușiri frumoase, care însă nu le folosește în scopuri bune. A nu face brînză cu cineva = a nu face nici o ispravă cu cineva. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. A nu face nici o brînză = a) a nu face, a nu isprăvi nimic; b) a nu fi de nici un folos, a nu fi bun de nimic, a nu face două parale. Asta e altă brînză = asta e altceva. Dar de beleaua boierilor cînd scăpăm, frățiorilor? – Asta e altă brînză. PAS, L. I 268. (Ducă-se, du-te etc., sau te duci etc.) opt cu-a brînzei sau opt și cu a brînzei nouă, se zice cînd scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare, a cărei plecare nu o regreți. Te duci opt cu a brînzii! PANN, P. V. II 118. Brînză de iepure = (Mold.) halva; fig. lucru imposibil. 2. (Numai la pl.) Diferite feluri de brînză.

ÎNȚĂRCA, înțarc, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la copii sau la puii de mamifere) A opri definitiv de a mai suge lapte, a dezvăța de supt. Ar fi bine să lași copilul aci barem pănă-l va-nțărca împărăteasa. RETEGANUL, P. I 32. ◊ Refl. pas. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. După maximum trei luni, [mieii] se înțarcă și de aici încolo se numesc cîrlani. ȘEZ. VII 192. ◊ Expr. Unde și-a înțărcat dracul copiii v. drac. A fi înțărcat de dracu (sau de Scaraoțchi), se spune despre un om foarte șiret. Mare hîtru mai ești!... Să juri că te-o înțărcat Scaraoțchi. ALECSANDRI, T. 242. 2. Intranz. (Despre mamifere) A nu mai avea lapte, a pierde laptele. Vaca a înțărcat. ◊ Expr. (Popular și familiar) A înțărcat bălaia v. bălai. 3. Tranz. Fig. (Familiar) A nu mai pune cuiva la dispoziție un lucru cu care a fost obișnuit; a dezobișnui, a dezvăța (pe cineva) de ceva. După un timp, coana Liza i-a oferit țaței Niculina numai cafea. Mai tîrziu a înțărcat-o cu totul. PAS, Z. I 85. ◊ Refl. pas. Se va înțărca în școală de toate prostiile. VORNIC, P. 225.

LAPTE. Subst. Lapte, lăptișor (dim., rar), lăptic (fam.; în limbajul copiilor); lapte matern; coraslă; lapte de vacă; lapte de bivoliță; lapte de oaie; lapte de capră; lapte de iapă, lapte de cămilă. Lapte dulce, lapte pasteurizat, lapte sterilizat. Lapte acru, pocriș, chișleag (reg.), sămăchișă (reg.), smiuchișă (reg.), lapte gros, lapte închegat, lapte covăsit, lapte de putină, lapte bătut; chefir; iaurt; cumis. Lapte praf; lapte condensat. Produse lactate: Smîntînă, smîntînică (dim.), groscior (pop.), frișcă; caimac. Unt. Caș, cășuț (dim., rar); urdă; brînză; brînză de vacă, brînză de oaie; brînză dulce; brînză sărată; brînză frămîntată; brînză de burduf; brînză topită; brînză de Brăila (albă, murată); telemea; camambert; cașcaval; penteleu; șvaițer; parmezan; trapist; brînzeturi. Jintiță. Zer; jintuială, jintuit; zară; acriș (reg.). Lactofermentator; lactometru; lactofiltru. Lăptărie; iaurgerie; brînzărie. Lăptar; iaurgiu; untar; urdar; brînzar. Adj. Lăptos. Lactat; lactic, Smîntînos; untos; brînzos. Zeros. Vb. A fierbe laptele. A covăsi. a se acri, a se înăcri, a se zeri (reg.). A se brînzi, a se corăsli, a se covăsi. A se prinde, a se închega. V. acreală, alimentație, feluri de mîncare.

bosorcaie sf [At: ȘINCAI, HR. 1, 33/26 / V: bosorcă / Pl: ~căi / E: mg boszorkány] (Mit; pop; Trs; mgm) 1 Vrăjitoare ce se transformă în animal și ia laptele vacilor. 2 Strigoaică.

țărnar sm [At: ȘEZ. XV, 137 / Pl: ? / E: ns cf țarnă²] (Buc) Numele unei plante căreia i se atribuie, în credințele populare, puterea de a reda vacilor lapte.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

ACIDOFIL adj. (În sintagma) Lapte acidofil = produs lactat dietetic, de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

CAMEMBERT s. n. Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă. [Pr.: camamber] – Din fr. camembert.

IAURT, iaurturi, s. n. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. – Din tc. yoğurt.

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins² (3). ♦ Lichid alb și gras care rămâne după prepararea untului; zară. – Et. nec.

SULGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în evul mediu, în țările române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec.

CAMAMBERT n. Varietate de brânză preparată din lapte de vacă după o rețetă franceză de la Camembert. /<fr. camembert

LAPTE n. 1) Lichid alb-gălbui, secretat de glandele mamare ale femeii sau femelelor mamifere, care constituie hrana nou-născuților ~ matern. ◊ Vițel (sau purcel) de ~ vițel (sau purcel) care nu a fost încă înțărcat. ~ de pasăre desert preparat din lapte, ouă și zahăr. Calea ~lui Calea Lactee. 2) Lichid alb secretat de glandele mamare ale unor mamifere domestice folosit drept aliment. ~ de vacă. ◊ ~ acru lapte preparat prin fermentație din laptele fiert și covăsit cu smântână. ~ dulce lapte proaspăt, nefermentat. ~ praf produs lactat sub formă de pulbere. ~ prins lapte închegat. 3) Suc vegetal asemănător la aspect cu acest lichid. ~ de migdale. ~ de cocos. * (A fi) în ~ se spune despre cereale care sunt în stadiu de coacere. ~ de var amestec de var stins și apă. ~ de ciment amestec de praf de ciment și apă. ~le-câinelui plantă erbacee a cărei tulpină conține un suc asemănător laptelui; alior. ~le-cucului plantă erbacee cu flori galbene a cărei tulpină conține un suc lăptos amar. /<lat. lac, lactis

CAȘCAVAL, cașcavaluri, s.n. Sortiment de brânză românească, din pastă opărită, moale sau semitare, din lapte de vacă sau de oaie.

CHEFIR, chefiruri, s.n. Produs lactat acidofil, ușor alcoolizat, obținut prin dubla fermentare – lactică și alcoolică – a laptelui de vacă. Produsul original din țările caucaziene se face din lapte de iapă; rus. kefir.

BABEURRE s.n. Preparat alimentar dietetic, din lapte de vacă parțial degresat, pentru sugari. [Pron. -bör. / < fr. babeurre].

doică (doici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.

CHEDDAR CEDAR/ s. n. brânză engleză și americană, pe bază de lapte de vacă și ulei de bumbac, porumb, cocos sau soia, cu pastă dură și colorată. (< fr., engl. cheddar)^[1]

mulge (mulg, muls), vb. – 1. A stoarce laptele din uger. – 2. A tapa de bani. – Mr. mulgu, mulșu, muldzire, megl. mulg, mulziri. Lat. mŭlgĕre, forma populară în loc de mŭngĕre (Densusianu, Hlr., I, 147; Pușcariu 1112; Candrea-Dens., 1164; REW 5729), cf. it. mungere, v. fr. moudre, prov. molzer, cat. muñyir, astur. muñir, gal. moger, port. mungir. – Cf. smulge. Der. mulgare, s. f. (oaie cu lapte); mulzare, s. f. (oaie cu lapte), prin încrucișare cu mînzare; mulgaș, s. m. (mulgător); mulgătoare, s. f. (oaie sau vacă cu lapte); mulgător, s. m. (cel care mulge); mulgecapre, s. f. (lipitoare, Caprimulgus europaeus); muls, s. n. (mulgere); mulsoare, s. f. (acțiunea de a mulge), cu suf. -oare, cf. unsoare; mulsură, s. f. (muls), cu suf. -ură, cf. strînsură (după Pușcariu 1113; Candrea-Dens., 1166 și REW 5737, direct din lat. mŭlsūra, cf. Rosetti, II, 159).

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

ALMĂJ (ALMĂJULUI) 1. Munții ~, masiv muntos din grupa M-ților Banatului, la N de defileul Dunării, constituit din roci cristaline cu intruziuni de granite și calcare jurasice. Alt. max.: 1,224 m (vf. Svinecea Mare). Păduri de fag. 2. Depresiunea ~, zonă depresionară intramontană în sudul Banatului, între M-ții Semenicului, Almăjului și Locvei, drenată de rîul Nera. Supr.: 250 km². Relief colinar, de terase și lunci. Climă blîndă. Expl. forestiere, de calcare, de cărbuni și azbest. Culturi de cartofi și de porumb. Zonă pomicolă și de creștere a vacilor de lapte. Cunoscută și sub numele de Depresiunea Bozovici. 3. Com. în jud. Dolj; 4.115 loc. (1991). Cula Poenaru (1764); biserică (1787).

BELGIA (Regatul Belgiei), stat în V Europei; 30,5 mii km²; 9,88 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza (valona) și olandeza (flamanda). Cap. Bruxelles. Orașe pr.: Anvers = Antwerpen, Liège = Luik, Gand = Gent, Charleroi, Brugge = Bruges. Pop. urbană 95 la sută. Este împărțit în nouă prov. 80 la sută din terit. B. este format din cîmpii vălurite (C. Limburg, C. Brabant, C. Flandrei) și podișuri joase (sub 300 m). În SE se înalță masivul Ardeni (694 m), fragmentat de văi adînci. Climă temperat-oceanică. Expl. de cărbuni (1,9 mil. t, 1989) și min. de fier. Industria, puternic dezvoltată și diversificată, produce energie electrică (66,4 miliarde kWh – c. 70 la sută în atomocentrale, 1989), oțel (11,1 mil. t, 1988), fontă (9,1 mil. t, 1988), metale neferoase (zinc, plumb, cupru, aluminiu pe baza importului), locomotive, vagoane, automobile (asamblate, 1,16 mil. buc., 1989), aparate electrotehnice, echipamente electrice, prelucrează și chimizează petrolul (capacitatea rafinăriilor de petrol c. 36 mil. t). Ramurile tradiționale sînt: ind. textilă (in, lînă, bumbac), a sticlăriei și ceramicii, de prelucr. a diamantelor și ind. alim. 24,4 la sută din supr. țării se cultivă cu sfeclă de zahăr (6,2 mil. t, 1988), cartofi (2 mil. t, 1988), cereale (grîu, orz, secară) și in. Pomicultură și floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (pășunile ocupă 21,1 la sută din terit. țării) cu predominarea bovinelor (40 la sută vaci de lapte) și porcinelor. C. f.: 3.554 km (2.264 km electrificați, 1988). Căi rutiere non-urbane: 15.866 km (1.613 km autostrăzi, 1988). Navigație pe fluvii și canale (1.951 km, 1988). Moneda: 1 franc belgian = 100 centimes. Exportă utilaje, instalații ind., mijloace de transport, produse metalurgice, produse chimice, alim., textile ș.a. și importă echipament ind. și mijloace de transport, produse alim. și agricole, petrol ș.a. Turism dezvoltat. – Istoric. Locuită în antic. de triburile celtice ale belgienilor, ocupată în sec. 1 î. Hr. de romani și populată în sec. 3-4 de triburi germanice (franci, saxoni ș.a.). A făcut parte din statul france (sec. 5-9). În sec. 12-13, comitatul Flandra și ducatul Brabant de pe terit. B. au devenit cele mai dezvoltate formațiuni statale din punct de vedere industrial din Europa (orașele Gent, Brugge, Ieper ș.a., puternice comune orășenești). La sfîrșitul sec. 14 și în sec. 15 B. a fost stăpînită de ducii Burgundiei, iar la sfîrșitul sec. 15 a intrat în stăpînirea Habsburgilor spanioli. În sec. 16 s-a desfășurat Revoluția Burgheză din Țările de Jos împotriva dominației spaniole. În 1714 a fost ocupată de Austria, iar în 1795 de Franța, care a stăpînit-o pînă în 1815, cînd B. s-a unit cu Olanda; în 1830 a avut loc o revoluție burgheză împotriva dominației olandeze în urma căreia B. și-a proclamat independența de stat (4 oct.), iar în 1831 a devenit monarhie, primul rege fiind Leopold I de Saxa-Coburg (1831-1865); în același an și-a declarat neutralitatea perpetuă. În timpul ocupației de către Germania hitleristă (1940-1944), în B. s-a desfășurat o puternică mișcare de rezistență. Împreună cu Olanda și Luxemburg, B. a încheiat, în 1947, acordurile pentru crearea uniunii vamale Benelux. Viața postbelică este marcată de disputa lingvistică dintre valoni și flamanzi, exacerbată de polarizarea pe plan economic a nordului și sudului țării și reflectată în instabilitatea guvernamentală (între 1945-1983 s-au succedat 22 prim-miniștri). Tentativele de autonomie regională, pe baze lingvistice, cunosc o reglementare legiferată la 14 nov. 1978, cînd parlamentul aprobă proiectul guvernamental de reformă constituțională. Potrivit acestuia, sînt create trei regiuni autonome – Flandra, Valonia și Bruxelles – fiecare cu organe legislative proprii. B. este membru fondator al NATO (din 1967, sediul Consiliului Permanent al NATO se află la Bruxelles) și al Pieței Comune. B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Reprezentanților).

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte la prepararea brînzeturilor. ◊ Expr. A se alege brînza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins. ♦ Lichid alb și gras care rămîne după prepararea untului; zară.

ACIDOFIL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

chișleág (ea dift.) n., pl. inuz. urĭ (rut. kislĭák, id.; bg. kiselĭak, -lĭaš, băutură acră; sîrb. kiseljak, macriș, băutură acră. V. chisăliță. Est. Lapte de vacă bătut, lapte rămas după luarea smîntîniĭ și bătut. (Din el, pus la scopt în căldare, ĭese brînza). – În nord -eac.

GORGONZÓLA (< localit. Gorgonzola, Italia) s. f. Brânză preparată din lapte de vacă, cu miros specific pătrunzător și marmorație de vinișoare albastre, cauzate de ciuperca Penicillium weidemannii. Produsă mai ales în Lombardia (Italia).

lăptós, -oásă adj. (d. lapte saŭ lat. lactosus). Plin de lapte: o vacă lăptoasă, lăptuca e lăptoasă. De aspectu lapteluĭ: un suc lăptos.

EDÁM (< fr.; localit. Edam, Olanda) subst. Brânză fermentată obținută din lapte de vacă, cu gust dulce (uneori ușor sărat), de formă sferică, acoperită cu un strat subțire de parafină de culoare roșie.

curastă, -e, (corastă), s.f. – Laptele (de vacă sau de oaie) din primele zile după fătare; „lapte crud”, „jântiță di la vacă” (ALR 1971: 353). – Lat. *colasta = colostra (DEX).

lăptos a. 1. care dă lapte mult: vacă lăptoasă; 2. de coloarea laptelui; 3. fig. adevărat (cf. cu lapte): mama crezându-le toate lăptoase cum i le spusesem eu CR.

mană f. 1. nutriment miraculos (căzut din cer) al Israeliților în deșerturile Arabiei; 2. suc ce curge din unele vegetale și care formează un purgativ ușor; 3. (termen ciobănesc) lapte smântânos, lapte mult și bun: mana vitelor; poporul crede că babele vrăjitoare, în zorile zilei de Sf. Gheorghe, iau mana vacilor, atunci laptele e stricat, vânăt și nu prinde smântână: poate au luat strigoaicele mană dela vaci CR.; 4. fig. spor, belșug: cler îngrășat cu mana averilor mănăstirești AL.; 5. rouă de vară ce strică roadele și în special vița de vie; 6. Bot. mana jidovului, rug de munte sau smeur. [Lat. MANNA; sensul 3 e o aplicațiune indigenă și specială a termenului biblic].

uger n. organ ce servă de rezervoriu laptelui (la vaci). [Lat. UBEREM].

sulgíŭ n., pi. urĭ (turc. sütcü, lăptar. V. sulger). Vechĭ. Un bir pe vacile cu lapte (Xen. 5, 186). – La Tkt. și Cdr. greșit sulgĭ.

ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins. ♦ Lichid alb și gras care rămâne după prepararea untului; zară. – Et. nec.

CAMEMBERT, (2) camembert-uri, s. n. 1. Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă. 2. Sortiment, porție de camembert (1). [Pr.: camamber] – Din fr. camembert.

SULGIU, sulgiuri, s. n. Dare percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru vitele sau oile tăiate ori pentru vacile cu lapte. – Et. nec.

IAURT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1. – Din tc. yoğurt.

ACIDULAT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid, ușor acrit. Lichid acidulat. ◊ Lapte acidulat = preparat obținut din lapte de vacă amestecat cu o anumită cantitate de acid lactic, folosit ca aliment pentru sugaci.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

CHIȘLEAG s. n. (Regional) Lapte de vacă închegat (obținut prin fermentarea pe cale naturală a laptelui nefiert) care rămîne în vas după luarea smîntînii formate la suprafață; lapte prins, lapte acru. Să pregătești, Trandafiră, multe oale de lapte acru... de chișleag. CAMILAR, TEM. 92. Cînd punea mama laptele la prins... începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor... pînă ce dam de chișleag. CREANGĂ, A. 44.

RĂZOR², răzoare, s. n. 1. Arc mare de trăsură. Avea porci la îngrășare, două vaci cu lapte, căruță pe răzoare. SLAVICI, O. I 139. Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fîșîitură de roate pe răzoare. CARAGIALE, O. I 286. 2. Drug de oțel ascuțit la un capăt, folosit la facerea găurilor în gheață în vederea pescuitului cu năvodul, iarna.

ȚINTAT, -Ă, țintați, -te, adj. 1. Împodobit cu ținte (I 1); țintuit. Hangiul, într-un cămeșoi mare pînă la glezne, făcea semne felurite c-o ghioagă țintată. SADOVEANU, O. VII 29. Vaci cu lapte, Fără curele țintate! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. 2. Fig. (Despre animale, mai ales despre cai și vite; de obicei determinat prin «în frunte») Care are o pată albă în frunte. Avea și el o păreche de boi... țintați în frunte. CREANGĂ, O. A. 146. Am pe un munte Oi mii și sute, Toate sînt țintate-n frunte (Nuielele). GOROVEI, C. 247. Boi, bourei, În coadă cudălbei, În frunte țintați, în coarne-nfierați. ALECSANDRI, P. P. 102.

ZBURAT, -Ă, zburați, -te, adj. 1. Împrăștiat, risipit, spulberat (de vînt). Pe ăici frig și zăpadă zburată; nu-i de ieșit. CARAGIALE, O. VII 85. 2. (Rar, despre timp și noțiuni temporale) Care s-a dus, care a trecut. Urmele zilelor zburate. ODOBESCU, S. I 462. 3. (Mold., în expr.) Brînză zburată = brînză preparată din lapte dulce fiert, cu adaos de zer, cheag sau cuib de lapte acru. Din laptele oilor, oamenii fac cașcaval și brînză zisă zburată. I. IONESCU, D. 403. Brînza zburată se face și din lapte de oi și din lapte de vaci. ȘEZ. VII 100.

SĂMĂCHIȘĂ s. f. (Regional) Lapte prins și smîntînit; chișleag. ♦ Brînză obținută din lapte de vacă prins.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

VARIAT, -Ă, variați, -te, adj. Felurit, cu multe aspecte. Folclorul romînesc se prezintă deosebit de bogat și variat. BENIUC, P. 6. Producția comportă o agricultură variată, cu cereale, vaci de lapte, poiată de găini, legume și pomi fructiferi. RALEA, O. 121. Repertoriile teatrelor sovietice sînt extrem de variate. SAHIA, U.R.S.S. 147.

curastă, curaste, (corastă), s.f. – (reg.) Laptele (de vacă sau de oaie) din primele zile după fătare; „lapte crud”, „jântiță di la vacă” (ALRRM, 1971: 353). – Lat. colostra „primul lapte după fătare” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. kulastra, ucr. kolastra, magh. gurasztra (Scriban).

mătrăgună, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.

acidofil a [At: DEX² / E: fr acidophile] (Îs) Lapte ~ Produs lactat dietetic, de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat.

babeurre sns [At: DN³ / P: babor / E: fr babeurre] Preparat alimentar dietetic, din lapte de vacă parțial degresat, pentru sugari.

camembert sn [At: DEX² / V: ~mam~ / P: ~ber / E: fr camembert] Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă.

eledon s [At: ABC SĂN. 136 / Pl: ? / E: nct] (Înv) Aliment preparat din lapte de vacă degresat și acidulat prin fermentație lactică naturală, care se prezintă sub formă de pulbere.

groscior, ~oară [At: GRECESCU, F. 51 / V: ~șcior, ~știor / Pl: ~i, ~oare / E: gros + -cior] 1-2 (Șhp) a Grosuț. 3 (Reg) sns Smântână care se formează deasupra laptelui de vacă nefiert.

iaurt sn [At: NEGRUZZI, S. I 286 / V: (reg) igurt / A și: (înv) iaurt / Pl: ~uri / E: tc yoğurt] 1 Produs lactat cu gust ușor acid, plăcut, cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, oaie, capră sau bivoliță prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2 (Pfm; îe) A sufla și-n ~ A fi extrem de precaut. 3 (Pfm; îe) A turna ~ peste smântână A fi o gospodină nepricepută. 4-5 (Pfm; îe) A pune piper și-n ~ A-și bate joc de ceea ce ai (în cantitate mare).

țârcâită sf [At: LEXIC REG. 111 / Pl: ~te / E: țârcâi] (Buc) Vacă cu lapte puțin.

zer sn [At: N. COSTIN, LET. I A, 119/11 / V: (îrg) zăr / Pl: ~uri / E: ml serum (pad zară)] 1 Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. Si: (reg) străgheață, zară¹ (1), zăborină (1), (reg) zăroaică, (reg; hip) zăruț. 2 (Pop; îe) A se alege brânza (sau urda) din ~ (sau zăr) A se separa binele de rău. 3 (Rar; îe) A stoarce din piatră ~ (sau zăr) A realiza ceva care inițial părea imposibil. 4 Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins. 5 Lichid alb, gras și acrișor care rămâne după prepararea untului Si: zară¹ (2). 6 (Înv; șîs ~ul sângelui) Ser.

babeurre [ba’bœr] s.n. sg. (înv.) Preparat alimentar dietetic, ușor acidulat, derivat din lapte de vacă crud sau fiert, parțial degresat, folosit în alimentația sugarului. • /<fr. babeurre.

sulgiu¹ sn [At: (a.1600) IORGA, S. D. XI, 237 / V: sulj sn / A și: sulgiu / Pl: ~uri / E: ns. cf sulger] (În evul mediu, în țările române) Dare percepută pe vite sau pe oi tăiate ori pentru vacile cu lapte Vz: văcărit.

străgheață sf [At: KLEIN, D. 232 / V: (îvr) sterege~, stereg~, sterig~, stirige~, stirig~, ~ragheată, ~ragheață, ~gată, ~ată, ~ăjată, ~râghe~, ~rede~, ~rege~, ~reg~, ~rige~ / Pl: ~eți / E: ns cf lat strangulatum] 1 (Pop) Lapte închegat din care se face cașul. 2 (Pan) Lapte acru (de pe care s-a luat smântâna) Si: chișleag (1), sămăchișă (1) Vz covăsit. 3 (Reg) Laptele unei vaci în primele zile după fătare (când nu este bun de consumat) Si: coraslă. 4 (Reg) Lapte care la fiert se brânzește. 5 (Reg) Lichid galben-verzui care se separă din lapte la prepararea brânzeturilor. 6 (Pgn) Spumă care se ridică deasupra zerului laptelui închegat. 7 (Pex) Smântână de la laptele de oaie. 8 (Reg) Pastă obținută din lapte închegat și ou sau din lapte dulce, foi de pătrunjel și săpun, încălzite pe foc, și care se întrebuințează pentru vindecarea bubelor. 9 Apă în care s-a pus o cantitate foarte mică de cheag, folosit în tratamentul durerilor de cap și al bubelor. 10 (Reg) Sânge închegat. 11 (Reg) Cheag de sânge. 12 (Reg) Piftie.

stricat², ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 29/17 / Pl: ~ați, ~e / E: strica] 1 (D. obiecte) Care și-a pierdut total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc., devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau printr-o acțiune violentă Si: degradat (20), deteriorat Vz avariat, hârbuit, hodorogit, hrentuit, învechit, paradit, ponosit, rablagit, ros, rupt², uzat. 2 (D. sisteme tehnice) Care nu (mai) funcționează normal Si: avariat² (1), defect (24), defectat² (3), deranjat² (2), dereglat², (rar) detracat (1), smintit², deteriorat². 3 (Rar; d. coaja semințelor, a ouălor) Spart² (35). 4 (Îvp; d. construcții) Dărâmat² (5). 5 (Îvp) Părăginit. 7^[1] (Înv; d. teritorii) Devastat² (1). 8 (D. materii organice, în special d. hrană) Care s-a degradat sub acțiunea agenților externi Si: alterat² (3), (pop) împuțit Vz acrit, descompus, fermentat, înăcrit, putred, putrezit, rânced, râncezit, sărbezit, stătut². 9 (Reg; d. vin) Falsificat (cu apă). 10 (D. aer) Încărcat de mirosuri grele, neplăcut Si: alterat² (2), viciat Vz stătut. 11 (D. aer) Încărcat cu substanțe nocive Si: poluat. 12 (Îvp; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Bolnav (2). 13 (Îvp; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Slăbit (de bătrânețe, de oboseală etc.). 14 (Spc) Lepros. 15 (D. organe, funcții organice ale ființelor sau, pex, d. sănătate) Care nu funcționează normal Vz deranjat. 16 (Fig) Degenerat fizic. 17 (D. dinți) Cariat² (1). 18 (Înv; d. fete) Dezvirginat². 19 (Pop; în superstiții; d. vaci de lapte) Căreia i s-a luat mana prin vrăji, descântece. 20 (D. limbă, cuvinte, forme lexicale etc.) Care se abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală Si: denaturat² (3), schimonosit, schingiuit², scâlciat, stropșit, deformat² (7). 21 (Rar; d. culori) Șters². 22 (D. oameni sau d. colectivități umane) Care s-a schimbat în rău din punct de vedere moral sau care este lipsit de corectitudine, de moralitate Si: corupt² (6), decăzut² (1), pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat² (1), (pop) deșucheat (3), (îvr) rușinat, (înv) demoralizat² (1), spurcat, (reg) teșmenit. 23 (Spc; mai ales d. femei) Care duce o viață desfrânată, lăsându-se dominată de patimi Si: pierdut, depravat², desfrânat² (7), destrăbălat² (2), dezmățat² (5), imoral, (pop) parșiv. 24 (Rar; d. fapte, acțiuni, procese în desfășurare) Deranjat² (7). 25 (D. relații de prietenie, de dragoste etc.) Care a fost întrerupt Si: desfăcut² (36), rupt². 25 (Îvp; îe) A fi ~ (cu cineva) A fi certat (cu cineva). 26 (Îvr; d. învoieli, convenții etc.) Anulat² (2).

zer s.n. 1 Lichid galben-verzui, care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brînzeturilor, și care este folosit la prepararea lactozei, a urdei etc. Tot aceeași rînduială străveche poruncește ciobanilor să-și spele hainele în zer (SADOV.). ◊ Expr. A se alege brînză (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins. 2 Lichid alb și gras care rămîne după prepararea untului; (pop.) zară. • pl. -uri. și zăr s.n. /lat serum, prin apropiere de zară.

MÁMĂ s. f. I. 1. (Adesea determinat de un adj. pos.) Femeie considerată în raport cu copiii ei; maică, (regional) muică, (învechit) mușă. V. născătoare. Tatăl mieu și muma mea. PSALT. HUR. 21^v/25. Pre feciorul mumînrei sale punre blăznire. ib. 42^v/15. Den mațele mumînriei meale. ib. 118^r/l. Țițele măriei meale. PSALT. SCH. 63/4. Tatăl mieu și îma mea lăsară-me. ib. 79/13. Păcatul îmăriei lui (mumîniei C, mînresai H, mîne-sa D). PSALT. 236, cf. 242. Striin fui... fiilor mumîniei meale. CORESI, PS. 178/4, cf. 51/9, 133/7, 311/9. Mumă aceștiia zise-i, mainte de născută, id. EV. 494. Duse înlăuntru Isac pre Răveca la cortul mumîniei sale, Sarăei. PALIA (1581), 95/13, cf. 20/6. Alții să întrecea să-ș sărute mumînile. MOXA, 357/7. Să nu ne hie mai drag nice avuție, nici tată, nice îmă. VARLAAM, C. 262. Era numai unul născut mumei sale. N. TEST. (1648), 75^v/30, cf. 20^r/2, 68^v/19. Rlagoslovenia tatălui și a mumînii (a. 1652). ap. TDRG. Au grăit împărăteasăi îmmei împăratului. M. COSTIN, O. 178. Să spuie mumei lui Ștefan vodă, să-l sloboadă de la închisoare. NECULCE, L. 9. Cel ce iaste din tatăl fără mumă. MINEIUL (1776), 195^vl/16. Țerile noastre vor fi deschise lor și. . . mumînei lor. ȘINCAI, HR. II, 140/29, cf. 178/29. Copii... din deosebite mume născuți. PRAVILA (1814), 159/20. Primul object ce adoară omul . . . este mama. HELIADE, O. II, 48. Sufletu-mi s-alină cu-ncetul și ușor, Ca pruncul ce-l adoarme a mumii lui cîntare. ALEXANDRESCU, O. I, 337, cf. 161. Gîndiți la muma ce v-a născut pe toți! ALECSANDRI, T. II, 116, cf. 107. Vei spăși greșeala mumii. EMINESCU, N. 100. Lîngă tine-ngenuncheată, muma ta stetea-n uimire. id. O. IV, 191. Fără să cunoască tată și mamă. CREANGĂ, P. 139, cf. 234. Icoana bunei și iubitoarei lui mame i se lămuri în minte. VLAHUȚĂ, O. A. I, 101. Cîntînd le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. COȘBUC, P. I, 215. Mamele și babele, grămadă, forfotesc despre necazuri și-și admiră odraslele. REBREANU, I. 13. Văzu... ochii albaștri și duioși ai mamei care l-a strîns la sîn și l-a legănat. SADOVEANU, O. VII, 101, cf. ID. M. C. 198. Merg mumînile gemînd și tătînii suspinînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 303. Spuse toate acestea mume-sei. FUNDESCU, L. P. 64. Cine n-are mamă-n lume Nu mai știe cum îi bine. ȘEZ. XIX, 116. Mumîni cu prînzul venind. I. CR. IX, 248. Ce-o fi mamii o fi și tatii sau ce mi-e mama mi-e și tata, se spune spre a arăta lipsa de preferință într-o anumită alternativă. Cf. ZANNE, P. IV, 469. În față mumă și în dos ciumă, se spune despre o persoană care are o purtare ipocrită. Cf. id. ib. 476. Pentru unii mumă și pentru alții ciumă, se spune despre cineva care favorizează pe unii și năpăstuiește pe alții. Cf. id. ib. Unde dă mama, carnea crește, se spune spre a arăta că severitatea mamei pornește din dragoste și este în folosul copilului. Cf. id. ib. 466. ◊ (La vocativ, ca termen cu care se adresează cineva mamei sale) Ce să-i răspunz, mamă? ALEXANDRESCU, M. 324. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I, 129. Mamă, știi în ce chip m-am purtat un an de zile. CARAGIALE, O. II, 255. Să-mi iei [rochie] mamă, că uite cum umblu. CAMIL PETRESCU, T. II, 76. Mamă, suratele mele Ș-aseară s-au socotit. JARNIK- BÎRSEANU, D. 186. ◊ (Învechit și popular, în forma nearticulată, adesea prescurtat, urmat de un adj. pos.) Fată de mumă-sa. CORESI, EV. 205. Tatâ-mieu și mumă-mea lăsară-mă. id. PS, 65/10. Audzi mumă-sa, curse și deșchise (cea 1600). CUV. D. BĂTR. II, 192/14. Parte de ocenă-i iaste lui de pren mă-sa (a. 1641). GCR I, 91/30. Lăsat-au domnia și țeara pe sama frăține-seu. . . și a mîne-sa. URECHE, LET. I, 173/21. Cela ce-ș va ucide pre tată-său și pre îmă-sa.. . mai cumplită certare să aibă. PRAV. 95. Mumă-sa au ieșit întru întîmpinarea fie-sa. IST. Ț. R. 56. Cain... pre mumă-sa întristă (a. 1750). GCR II, 63/23. Au împărățit... subt tutela mîne-sa, a Plachidiei. ȘINCAI, HR. I, 85/15. Fiii să răped atunci cu toții în casă, la patul mîne-sa. CREANGĂ, P. 15, cf. 201. Draga tatei, iată ce-mi tot spune mă-ta de tine. id. ib. 285. Îl apucă un dor de tată-său și de mumă-sa. ISPIRESCU, L. 8. E mă-sa colo-n sat, Dar e rămasă de bărbat, Și-i tînără, și-i greu! COȘBUC, P. I, 230, cf. 224. Pe mă-sa n-a apucat-o. VLAHUȚĂ, N. 181. Mumă-mea-ntre dînșii apare. MACEDONSKI, O. I, 43. A urmărit-o și i s-a părut că mă-sa umblă pe la bijutieri, să vîndă ceva. CĂLINESCU, E. O. II, 65. Fără voia măni-sa. TEODORESCU, P. P. 623. Hai, murgule, hai,.. . Să te las mumîne-mea. MAT. FOLK. 1264. A zis mîne-sa să-i deie berbecul. PAMFILE, VĂZD. 37. Eu îs pe vatra mea, nu-s pe-a tătîni-to ori pe-a mîni-ta. ALR I 648/378. ◊ (Regional, în formă prescurtată, determinat printr-un al doilea adj. pos.) Du-te la. mă-ta ta. ALR I/II h 158. Mumă-sa lor. ALR I 1680/190. ◊ (În forma articulată, cu elipsa adjectivului posesiv de pers. 1) De mama îmi aduc aminte ca prin vis. SLAVICI, V. P. 12. Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I, 103. Noi priveam uimiți. Mama s-a sculat tremurînd. SADOVEANU, O. I, 133. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Țară de jărtfă,... mumă fără copii, ficiorii tăi, rătăciți în vijelia omenească, pribegea în toate laturile. RUSSO, S. 134. Și soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma. EMINESCU, O. I, 172. [Natura] ți-este mumă. MACEDONSKI, O. I, 239. Nedreptatea le fu mumă. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ (Determinat prin „bună” sau, regional, calc după magh. édes, „dulce”, în opoziție cu mamă vitregă) Mama mea bună nu m-ar fi vîndut. DAVIDOGLU, M. 20, cf. ALRM I/II h 215. Cînd bună mamă, cînd vitregă. ZANNE, P. IV, 471 ◊ (În formule exclamative de compătimire, de amenințare etc.) N-au și dînșii neveste și copii și necazuri, de vai de mama lor! C. PETRESCU, Î. II, 8. Vai de mama lui, că-l înțeleg, săracul! id. C. V. 85. Vai de mama ta, ciocoi! ANT. LIT. POP. I, 67. ◊ (În imprecații și în formule injurioase) Bată-v-ar mama lui Dumnezeu! EMINESCU, N. 20. Oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai chemînd? CREANGĂ, P. 245, cf. 303. Se puneau la pămînt și tăceau, bată-i mama cailor! SĂM. V, 1004, cf. 904. Pentru ce mama dracului ai alergat pînă aici după mine? AGÎRBICEANU, A. 367, cf. id. L. T. 32. Evanghelia mă-ti de putoare! sadoveanu, P. M. 68. Mama ta de pezevenghi! – gîndi Stânică, în sinea lui. CĂLINESCU, E. O. II, 280, cf. 90. Nafura mîne-sa! CAMILAR, N. I, 259. Ptiu, mama mîni-sa, mâi, asta parcă-i din poveste. GALAN, Z. R. 29, cf. ALRM II/I h 184. Mamă vitregă (sau, regional, mașteră, fiiastră, strîmbă, bătrînă, de salcă etc.) = soția tatălui considerată în raport cu copiii lui dintr-o căsătorie anterioară. Părinții vitregi și mumînile maștehă (a. 1685). GCR I, 278/4. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283, cf. DDRF. Această mamă vitregă.. . îi apăruse odinioară în copilărie.. . ca o madonă a fatalității și a relei prevestiri. GALACTION, O. 144, cf. com. din LOMAN-SEBEȘ, ALRM I/II h 156, 157, 217. (Regional) Mamă jurată v. j u r a t. Mamă Eroină = titlu acordat femeilor care au cel puțin zece copii în viață. Se conferă titlul de onoare de Mamă Eroină. . . următoarelor mame. . . BO 1954, 521. Unui mare număr de femei li s-a decernat titlul de Mamă Eroină. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. ◊ Loc. adj. De mamă sau (loc. adj. și adv.) despre mamă = (care se află) în linie maternă. Neamul și despre tată și despre mumă să trage de multe împărății. BIBLIA (1688), [prefață] 7/38. Era frate bun și de mumă cu Suleiman. VĂCĂRESCUL, IST. 254. ◊ E x p r. (De sau, rar, ca de) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. Scump de mama focului, I. IONESCU, P. 201. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. Era baba asta o zgripțoroaică urîtă și bătăioasă și rea de mama focului. VLAHUȚĂ, O. A. II, 126. Țipau și strigau de mama focului. I. NEGRUZZI, S. V, 115. Scot cu ifos piepturile înainte și-și răsucesc tuleiele de mama focului. SĂM. III, 168. Dășteaptă mama focului. DELAVRANCEA, O. II, 282. Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II, 62. Lișițele-ncep să strige Ca de mama focului. TOPÎRCEANU, B. 47. La mama dracului sau (regional) la mama săcretî = foarte departe, la capătul pămîntului, la dracu-n praznic. Avea o părere de rău neprefăcută pentru asemenea plecare bruscă tocmai cine știe unde, la mama dracului. SADOVEANU, O. IX, 161, cf. A III 19. Cum m-a (sau te-a, l-a) făcut mama = (după „gol”, „naiv”, „cinstit”, „curat” etc. indică superlativul acestora). El în viața lui nu alunecase pînă atunci, era curat cum îl făcuse mă-sa. ISPIRESCU, L. 354. De cînd mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut sau de cînd m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut mama = de cînd sînt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna; (în construcții negative) niciodată (pînă acum). Parcă era de-acolo de cînd l-a făcut mă-sa. CREANGĂ, P. 153, cf. GALAN, Z. R. 11. De (sau pe) cînd era mama fată (mare) = de foarte multă vreme, de cînd era bunica fată. Cf. ZANNE, P. IV, 477. (Popular) A cere cît pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat, a cere cît dracul pe tată-său. Am vrut să-i cumpăr boul, dar cerea cît pe mă-sa. PAMFILE, J. II, 152. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. Să le burdușească o mamă de bătaie. C. PETRESCU, R. DR. 132. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua, o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. SADOVEANU, O. X, 517. ◊ (Regional) A face mumă = a dezvirgina. MAT. DIALECT, I, 231. (Regional) Ăsta e muma banilor, se spune despre cineva care, pentru bani, este în stare de orice. Cf. ALR I 301/180. ♦ P. gener. Animal femelă în raport cu puii lui. Vițelul. . . 7 zile vor fi supt mumă-și. BIBLIA (1688), 55¹/59. De vei întâmpina cuib de pasăre înaintea obrazului tău. . . , și muma cloceaște pre golași, sau pre oao, să nu iai pre muma cu puii. ib. 142¹/25. Mînzii. . . , cît se înțearcă, trebuie depărtați de mumîni. ECONOMIA, 76/14. Vițeii alergau de colo pînă colo, căutîndu-și mamele. LUNGIANU, CL. 103. În multe povești, iapa e muma cailor năzdrăvani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 273, cf. 173. Mielul blând suge la două mumi. ROMÂNUL GLUMEȚ, 30. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Numărul vacilor cu lapte în gospodărie va ajunge la 80. . . , al oilor mame la 400 de capete. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4832. ♦ (Regional, și în sintagmele mama puilor, mama gaia, de-a mama gaia, mama cu uliul, puii mamii de trei ori) Numele unui joc de copii; cloșca, de-a puia gaia. Cf. DDRF, H II 14, 34, 82, 119, 208, VII 52, 137, 393, XII 158, 229, ALR II 4356, 4357 , 4358. ♦ (Regional, adesea determinat prin „albinelor”) Matcă (1). Despră crăiță sau muma albinelor. TOMICI, C. A. 10/1, cf. MARIAN, INS. 144, H XVIII 261, 287, ALR I 1680/9, 190, A V 14. 2. (La vocativ, adesea împreună cu alt vocativ, sau la genitiv, ca determinant al unui apelativ în cazul vocativ) Termen de dezmierdare cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. e x t., unei persoane mai tinere. Dar de ce pricină, mamă?. . . [ea] l-a întrebat. PANN, H. 64/1. De-aș avea un copilaș, Dragul mamei, îngeraș! ALECSANDRI, P. I, 80. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. I, 274, cf. 267. Radule, mamă, vezi de nu ne uita. VLAHUȚĂ, N. 7, cf. id. O. A. II, 150. Of! fetica mamii, cum ești de frumușică! POP., ap. GCR II, 362. Draga mamei torcătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448, cf. 198. 3. (Adesea determinat prin „mare” sau, regional, prin „bătrînă”, „bună” etc.) Bunică. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Scoseseră la vedere de prin lăzi vechituri de care purtaseră mamele bune. BARIȚIU, P. A. III, 24. Se bucură că a venii mama mare, fiindcă totdeauna îi aducea cîte ceva. REBREANU, NUV. 244. Cînd certa vreun copil, păstra pe chip un zâmbet și părea mai mult o mamă mare. PAS, Z. I, 109, cf. ALRM I/II h 230. Mamă soacră = soacră. Mamă soacră, Poamă acră. ZANNE, P. IV, 610. (Prin Ban.) Mamă mare = soția fratelui mai mare al tatălui. LIUBA-IANA, M. 24. Mamă mică = soția fratelui mai mic al părinților, id. ib. ♦ (Regional) (De-a) mama oarbă =de-a baba oarba, v. b a b ă. H IV, 375, cf. XII 229, ALR II 4337/836, 848, 876. 4. (De obicei urmat de un nume propriu sau de alt nume de identificare) Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vîrstă), care impune respect. Ce ceartă-i aici, mamă Bálașă? ALECSANDRI, T. 973. Mamelor preutese beția din cap nu le mai iese. CREANGĂ, A. 140. Săruta frumos mîna părintelui și mamei preotese, își lua legătura la subțioară și pleca. VLAHUȚĂ, N. 9. Privi lung pe mama Paraschiva. N. REV. R. I, nr. 1, 35. S-ajuți mamii Dochii. DELAVRANCEA, O. II, 12. Alături de părinții mei, în inima mea își are locul mama Sia. M. I. CARAGIALE, C. 73. Soarele trecuse de prînzul cel mic, și moș Matei cu mama Ioana nu mai soseau. MIRONESCU, S. A. 78, cf. H II 256, ALRM I/II h 307. II. 1. F i g. Protectoare, ocrotitoare, apărătoare. Muma ta beserica, carea te-au născut pren duhul sfînt (a. 1652). ap. TDRG. Sfînta și muma noastră beseareca. BIBLIA (1688), [prefață] 4/51. ◊ (Neobișnuit) Adunarea mumă = divanurile ad-boc, v. a d – h o c. El căzu prin votul dat de Adunarea mumă în ziua de 29 octombrie 1857. KOGĂLNICEANU, S. A. 202. 2. F i g. Punct de plecare ; început, obîrșie, izvor, origine, cauză. Muma a tuturor realelor. CORESi, EV. 245, cf. 224. Striga într-una că activitatea e mama succesului. REBREANU, I. 294. Prevederea e mama înțelepciunii. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Limba mamă = a) limbă de bază, din care s-au dezvoltat alte limbi; b) (învechit, rar) limbă maternă. Îndemnînd pe doritorii limbei mume. . . a se îndeletnici cu adunarea unor asemine cuvinte (a. 1847). URICARIUL, X, 399. 3. (Tehn.; în sintagme, atribuind calitatea ca un adjectiv) Soluție mamă = soluție lichidă rămasă în urma solidificării unui aliaj; soluție matcă. Impuritățile cu coeficient mai mare de solubilitate rămîn în soluție, formînd soluția mumă. MACAROVICI, CH. 61, cf. 23. (Calc după germ. Schraubemutter) Șurub mamă = șurub care transformă mișcarea de rotație în mișcare de translație, sau invers. Șurubul mamă de la strung, SOARE, MAȘ. 29. III. Compuse: mama (sau muma)-pădurii (sau, rar, pădurilor) sau (regional) mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor = personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrînă urîtă și rea, care umblă cîntînd sau bocindu-se prin păduri (PAMFILE, DUȘM. 212, H II 171, 292) și care ademenește, ucide și chiar mănîncă oameni (H II 171), copiilor diii leagăn le ia somnul (PAMFILE, DUȘM. 212, id. CR. 166, H II 22) etc.; (regional) pădureana, vidma-pădurii, vîlva-pădurii, fata-pădurii, surata-din-pădure. Urla prin aerul cernit mama-pădurilor cea nebună. Ochii ei, un hău căscat, dinții ei, șiruri de pietre de mori. EMINESCU, N. 7. Aoleo! cum mi-e de frig, zise muma-pădurii, îmi clănțănesc dinții. ISPIRESCU, L. 384. Muma-pădurii, zmeoaica cea bătrînă, strigoiul. . . mi-apăreau în vis. DELAVRANCEA, T. 19. Să-și lese bijogul la mama-huciului și. . . să se pornească. MARIAN, O. II, 166. Cam pe la cîntători. . . numai ce aud un chiot zdravăn în pădure; chiuise mama-pădurei. ȘEZ. VI, 147. Tu, muma-pădurii. . . Tu, urîto, Spăimîntoaso, Colțato, Despletita, Grabnico, Tu noaptea te-ai arătat. MAT. FOLK. 1604, cf. 551, 595. Tu, muma-pădurii, Colțato. . . Du-te la copiii tăi. CANDREA, F. 337. Muma-ogașîlor, Fujiț. ARH. FOLK. III, 123. Fuji. . . Muma- codrului. ib. 126. (Regional) mama-pădurii = a) boală a copiilor mici, caracterizată prin insomnie și plînsete. Cf. CANDREA, F. 165, 224, 380, H IV, 93, ȘEZ. VI, 39, XII, 169. [Dă peste copii] boala numită „mama-pădure”, adică plîng mereu, tot într-una, noaptea. GOROVEi, CR. 214, cf. 273; b) (și în compusul mama-codrului) numele unui descîntec pentru copiii mici care plîng. Cf. H II 127, ALR II 4237/29, 872, 876. (Regional) mama-pădurii = caloian. PAMFILE, VĂZD, 133. (Popular) mama-pădurii = numele mai multor plante erbacee, folosite ca plante medicinale: a) mică plantă parazită cu flori purpurii, rar albe și cu rizomul ramificat; se dezvoltă pe rădăcinile arborilor din pădurile umede; șerpariță, buricu-pămîntului, floarea-șărpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor, (Transilv.) cucuruz-de-pădure (Lathraea Squamaria). Cf. COTEANU, PL. 26, LB, BRANDZA, FL. 163, PANȚU, PL., ȘEZ. XV, 67; b) ferică-de-cîmp. Cf. BULET. GRĂD. BOT. XI, 52; c) barba-popii. Cf. BRANDZA, FL. 538, GRECESCU, FL. 200, PANȚU, PL. ; d) năprasnică (Genarium Robertianum). Cf. DDRF ; e) vinariță. Cf. BRANDZA, FL. 245, GRECESCU, FL. 268, PANȚU, PL. Iată mintă. . . sălvie. . . mama- pădurei, asperula. NEGRUZZI, S. I, 97. Prin mama-pădurii poporul înțelege o buruiană ce o întrebuințează în leacuri. H III 293, cf. 25, 116, IV 93, VI 25, IX 482, X 20, XI 496, XVI 146, 155, XVIII 71. Sînge de nouă frați, Iarba ciutei Și mama-pădurii. MARIAN, NA. 24, cf. PAMFILE, DUȘM. 228, id. B. 51, GOROVEI, CR. 39. Muma-pădurii, aia-i o buruiană, e bună și dă vaci și e bună și dă copiii care plînge noaptea. ALR II 4237/762, cf. 4237/812. (Regional) mama-ho = ființă imaginară cu care sînt amenințați copiii; gogoriță, caua. ALRM II/I h 199. (Rar) mama-mușă = vrăjitoare, ALEXI, W. mama-săcării = secară cornută. Cf. BIANU, D. S., VICIU, GL. (Regional) mama-ghici (sau gîciu) = rădăcina papurei. BQRONZI, L. 137, cf. H III 341. (Regional) mamă-mașteră = trei-frați-pătați. PĂCALĂ, M. R. 23. (Regional) mama-ploaie = pătlagină. BIANU, D. S., cf. PANȚU, PL. (Regional) mama-cucului = codobatură. ALR I 1042/305. (Regional) muma-muierii = placentă. ALRM I/II h 289. - Pl.: mame și (învechit și popular) mămîni. – Gen.-dat. sg.: mamei, mamii, (învechit și popular) mămînii, (în textele rotacizante) măriei; pl.: mamelor și (învechit și popular) mămînilor. Nom.-ac. și: (învechit și popular, numai în legătură cu un adj. pos. de pers. 2 și 3, în formele prescurtate) mă-ta (sau -sa), (învechit) ma-sa, (învechit și popular) mîne-ta (sau -sa), mîni-ta (sau -sa). Gen.-dat. sg. și: (învechit și popular, numai în legătură cu un adj. pos.) mîni mele (sau tale, sale). – Și: (învechit și popular) múmă, (învechit) ímă (scris și: îmmă) s. f. – Lat. mamma. – Mumă < mumîniei < *mămîniei, cf. DR. II, 196, DHLR II, 31, CADE; pentru a > u, v. CDDE. – Pentru formele cu î-, cf. alb. ë m ë. – Cf. TDRG, CDDE, BL XIII, 158.

MIEL s. m. I. 1. Puiul (de sex masculin al) oii, de la naștere pînă la doi ani. V. c î r l a n, c î r ț a r, n o a t e n. Ca intru ínturearece miei grași, așa se fie cu măndarea noastră între tire astădzi. PSALT. 328, cf. 314. Și săturâ ei de grîul satelor, supseră miarea den piatră . . . , unt de vacă și lapte de oaie cu grasul mieilor. CORESI, ap. GCR I, 15/21. Oi cu miei (a. 1 626). GCR I, 74/33. Ș-au spălat veșmintele sale și le-au înălbit în sîngele mielului. N. TEST. (1648), 309^r/9. Aducețî-i cu miei grași, Domnului și slavă. DOSOFTEI, PS. 86/13. Masa cea de taină iaste gata, mielul. . .pentru tine să junghe (a. 1691). GCR I, 293/25, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 187, MAN. GOTT. 132, BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Lupii și mieii nu vorbesc. HELIADE, O. II, 73. Cît sînt ele rușinate, Sărmănelele femei, La bărbați ele sînt date Spre jertfire, ca pe mei. MILLO, în PR. DRAM. 333. Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n râpigiune. ALECSANDRI, P. III, 33, cf. JIPESCU, O. 48. Îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. SLAVICI, N. I, 36. A fost odată ca niciodată, . . . de cînd se luau de gît lupii cu mieii. ISPIRESCU, L. 1, cf. 208, LIUBA-IANA, M. 110. Cînd fată oile, partea bărbătească se cheamă miel. ȘEZ. VII, 192. Carnea de miel (între 6 luni) este plăcută la gust. BIANU, D. S. 516. Mieii bolnavi se freacă la foaie cu oloiu de sămînță. PĂCALĂ, M. R. 271. Mieii fătați. . . sînt lăsați pînă în săptămînă moșilor cu mamele lor. DIACONU, P. 12, cf. 37. Oile cu miei sînt băgate în strungă, GR. S. VI, 53. Lupul, mielul, leul. . . Stau în fabulă, de sfadă, ca la teatru, cîte doi. ARGHEZI, S. P. 9. Partea bărbătească se zice mei, cîrlan, berbec. H III 96. Măi mocane, oaia mea a fătat trei miei. ib. XIII 348, cf. I, II, III, IV, V, VIII₂, IX, XIII, XV, XVI, XVIII. Uște-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara, Cînd oile sînt cu miei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 243. Ușurelu-s ușurel, C-am mîncat carne de miel. id. ib. 364, cf. ALR I 377, 1772, 1773, 1775, 1776, 1778, 1 780, 1849, ALR SN I h 251, A I, II, III. Mielul blînd suge la două oi (sau mume). PAMFILE, J. II, 154. Între lup și între miel, credință nu se păzește. ZANNE, P. I, 513. Nici oaia cu doi miei, nici lupul flâmînd. NEGRUZZI, S. I, 249, cf. ZANNE, P. I, 513. Lupul, unde a mîncat mielul, nouă ani cearcă a-și găsi hrana. ZANNE, P. I, 517. Tot mielul pe piciorul lui se spînzură (= fiecare pasăre pe limba ei piere, v. p a s ă r e), id. ib. 554. Mielul, după ce e slab, are și coada lată. id. ib. Am luat un miel și m-am văzut chel, se spune despre copiii care sînt tunși pînă la piele. Cf. id. ib. II, 518. Și mielul bine fript și frigarea să nu arză. id. ib. III, 663. Am un ocolaș Plin de miei albi (Dinții). GOROVEI, C. 132. ◊ (Ca termen de comparație) Munții giucară ca berbecii oilor și dealurile ca mieii oilor. PSALT. HUR. 99^r/9, cf. PSALT. 242, 243, CORESI, PS. 321/5. Ca un miel de giungheat pentru păcatele noastre. VARLAAM, ap. GCR I, 104/37. Iorgachi visternicul venisă. . . de bună voie, ca un miel spre giunghere. M. COSTIN, LET. I, 326/22. Acestu Dosofteiu mitropolit. . . multe limbi știe . . . și altă adîncă carte și-nvățătură. . . și blînd ca un miel. NECULCE, L. 98, cf. PAMFILE, J. I, 127, H XIV 106. ◊ (Regional) Miel sugărel v. s u g ă r e l. De-a mielul = numele unui joc de copii, care constă în azvîrlirea unui băț astfel ca acesta să atingă pe rînd pămîntul cu cele două capete. Cf. PAMFILE, J. I, 53. (Regional) Zăpada (sau omătul, neaua) mieilor sau zăpada la miel = mielușei. V. m i e l u ș e l (II). Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, 92, cf. ALR II 2440/64, 102. ◊ E x p r. A umbla ca mielul orbului = a) a umbla neîngrijit. Cf. ZANNE, P. IX, 663; b) a umbla fără rost. Cf. id. ib. A avea somnul mieilor = a dormi mult. Cf. PAMFILE, j. II, 154. A se face miel de ghindă = a fi lipsit de caracter. ZANNE, P. IX, 663. ♦ Epitet dat unei persoane bune și blînde. Cf. LM, DDRF, ZANNE, P. VI, 684. ◊ (În limbajul bisericesc) Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) - Isus Hristos. Iată mielul lui Dumnezeu carele ridică păcatul lumei. ANTIM, P. 27, cf. LM. ♦ Carne de miel (II). Ospătarul le dete borș cu miel. NEGRUZZI, S. I, 280. ♦ Blană de miel (I 1). Cf. LB. Un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. S-a ivit un voinicel. . . Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I, 10. 2. P. g e n e r. (Rar) Puiul (de sex masculin al) altor animale decît oaia. Această lamă fiind parte femeiască și întimplîndu-să a ave doi mei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99/19. Mielul caprei. GL. V. J. II. 1. (Regional, în sintagma) Miel negru = motiv decorativ cusut cu lînă neagră pe gulerul și pe mînecile cojocului. Pe guler se coase mielul negru din lînă măruntă. PĂCALĂ, M. R. 513. Tot cu miel negru și cu umplutură se provăd și brațele și mînecile. id. ib. 2. (Neobișnuit, în sintagma) Mielul cel de aur = numele unei decorații spaniole; lîna de aur. Filip II craiul Ispaniei. . . au dăruit pe Sigismund Batori cu mielul cel de aur. . . și i l-au și acățat pre piept cu mare pompă. ȘINCAI, HR. II, 265/21. – Pl.: miei. – Lat. agnellus.

lapte s.n. I 1 lapte acru = iaurt, <reg.> lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoțit, saur. Îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a <pop.> zară. Laptele bătut se obține din coagul acru sau în urma fărâmițării coagului prin mijloace mecanice; b (pop.) <pop.> zară, zer, <reg.> lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrișor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brânzit = <reg.> lapte corăslit, lapte jintițit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = <pop.> chișleag, străgheață, <reg.> lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subțire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchișă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subțire = lapte verde = lapte zburat v. Chișleag. Lapte prins. Străgheață; lapte corăslit = lapte jintițit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoțit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). II 1 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce², <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui = laptele-cucului = a Euphorbia cyparissias; alior, euforbie, <reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, <reg.> buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească, iarbă-de-râie; c Euphoria esula; alior; d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Ornithogalum umbellatum; bălușcă; b Gagea lutea; <reg.> floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii a Androsace chamaejasme; lăptișor, <reg.> primuliță; b Androsace arachnoidea; lăptișor; c Androsace lactea; lăptișor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranță. Boranță-roșie. Limba-mielului (v. limbă). Otrățel (Borrago officinalis). 3 (bot.; înv. și pop.; și, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptișor. Lăptișor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de pește v. Lapți.

*KEFIR 🍽 sbst. Lapte de vacă sau de iapă fermentat subacțiunea unui organism microbic special; întrebuințat în medicină [fr.].

❍ZOALĂ² sf. Mold. Trans. Trudă, osteneală, strădanie, frămîntare: multă răbdare și trudă și ~ se cere să pună omul pînă se vede din mai nimica la vaca cu lapte RET..

curástă, curaste, (corastă), s.f. (reg.) Laptele (de vacă sau de oaie) din primele zile după fătare; „lapte crud”, „jântiță di la vacă”. – Lat. colostra „primul lapte după fătare” (DA, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > bg. kulastra, ucr. kolastra, magh. gurasztra (Scriban).

GROSCIOR² n. pop. Smântână care se adună la suprafața laptelui crud de vacă. /gros + suf. ~cior

MAMIFER ~e n. 1) la pl. Clasă de animale vertebrate superioare, care au mamele, nasc pui, hrănindu-i cu laptele matern (reprezentanți: vaca, oaia, capra etc.). 2) Animal din această clasă. /<fr. mammifere

MĂNOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre pământ) Care dă roade bogate; cu productivitate mare; roditor; fertil; fecund. 2) (despre vaci) Care are lapte mult (și gras); cu mană; lăptos. 3) Care aduce câștig mare; care constituie o sursă de câștig mare; bănos. /mană + suf. ~os

înfățoșat, înfățoșată, adj. (reg.; despre ugerul vacii) plin cu lapte; încetărat.

scoptură, scopturi, s.f. (reg.) brânză de vacă obținută din laptele acru încălzit sau din zerul fiert; scoptătură.

mulg, muls, a múlge v. tr. (lat. mŭlgére [pop. múlgere], mulsum, vgr. amélgo, germ. melken, molk; it. múngere și múgnere, pv. molser, sp. mulger, pg. mungir. V. zmulg). Trag laptele din uger: a mulge vaca, a mulge lapte. Fig. Exploatez fără milă: Jidaniĭ mulg țara.

bosorcoaie, s.f. – Vrăjitoare, strigoaică, despre care se crede că se transformă în iepure și ia laptele de la vaci, de la oi. – Din magh. boszorkány „vrăjitoare”.

scoacă, s.f. – Brânză de vacă făcută din lapte acru încălzit. Scocari, poreclă pentru locuitorii din Peteritea (Lăpuș). – Din scoace „a arde, a răscoace” (< lat. excoguere „a coace”).

câșlărie f. Mold. locul dela câmp unde se strânge laptele dela multe vaci. [Vechiu rom. câșlă, loc pentru iernatul vitelor = turc. KYȘLÁ (din kuș, iarnă)]

sămăchișă f. Mold. și Tr. 1. lapte acru de vacă; 2. Bot. coroniște. [Ceh SAMOKYȘKA (din SAMY, însuș, și KYȘKA, lapte închiegat)].

BUN⁴, -Ă, buni, -e, adj. (În opoziție cu rău) Care are însușiri pozitive. I. (În sens moral; despre oameni și despre ceea ce ține de natura omului) 1. (Despre oameni) Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor, blînd, blajin. Maria era... frumoasă ca primăvara, bogată ca toamna și bună ca o fată mare. RETEGANUL, P. IV 64. Eu îs bun cît îs bun, dar și cînd m-a scoate cineva din răbdare! CREANGĂ, P. 253. Măria-ta, ca domn, fii bun și blînd, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători sau răi. KOGĂLNICEANU, S. A. 110. ◊ Expr. Bun la inimă = milos, milostiv, îndurător. Era bun la inimă... și nu asuprea pe văduvă, nici pe sărman. ISPIRESCU, L. 393. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. CREANGĂ, P. 298. Bun, rău = oricum ar fi. Biata baba mea, bună, rea cum este, tot a știut ce-mi trebuie la drum. CREANGĂ, P. 134. Oameni buni! formulă cu care ne adresăm unor ascultători. Oameni buni! Toate cele spuse [în hîrtia împăratului] sînt minciuni. BENIUC, V. 157. Iertați-mă, oameni buni. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ (Substantivat, în expr.) Bun și rău sau rău și bun = toată lumea, oricine (fără deosebire). Întindea masă mare pentru bun și pentru rău. ISPIRESCU, L. 80. În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. 2. Care își îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită situație. Tată bun. Soț bun. Cetățean bun. ▭ Ion al Anei... L-ai știut... E mort de-un veac! Și bun creștin, Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. 3. Îndatoritor, amabil, drăguț. Spune-mi, dacă ești bun, unde vine strada asta. ◊ Expr. Fii bun! = te rog, ai bunătatea. Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 495. 4. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți (cînd aceștia sînt în suferință, bătrîni etc.). 5. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cinstit, cuviincios, frumos; milos. Purtare bună. Vorbă bună. Suflet bun. ▭ Bunicul făcuse o faptă bună, eram și eu părtaș la ea. SADOVEANU, N. F. 28. Inima ta cea bună te ajută. CREANGĂ, P. 214. Dă-le pildă bună. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Ironic) Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia și-a luat iar bunele clasice năravuri! CARAGIALE, O. III 188. Sfat bun = sfat cuminte, înțelept. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul, cu binele; cu vorbe bune; de bunăvoie. Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! COȘBUC, P. I 226. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel. COȘBUC, P. I 96. Atunci să stăm și noi la bătaie. însă numa cînd n-ar fi cu putință Dă a scăpa ș-a să-mpăca cu buna. BUDAI-DELEANU, Ț. 109. ◊ Expr. Bun suflet de om = om bun. Bun suflet de om e acesta și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. A fi (sau a ajunge) în mîini bune = a fi (sau a ajunge) în mîini sigure. A privi (pe cineva) cu ochi buni v. ochi. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și ale educației. ◊ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc. I-a trimis poza și două certificate: unul de absolvent a două clase de seminar, și altul de bună-purtare ca fost sergent la infanterie. BASSARABESCU, S. N. 73; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 6. Caracteristic omului mulțumit, vesel. Dispoziție bună. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. (Exprimă însușirea de a produce satisfacție) Care face sau prinde bine; care face plăcere; plăcut, satisfăcător, convenabil, agreabil, îmbucurător. Primire bună. ▭ Ce mai știi de pe la tîrg? -... Ia, nu prea bune vești. CREANGĂ, P. 77. ◊ Expr. (Ironic) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un mare rău. Nu știu cine a fost pe la mine pe acasă în lipsa mea, că știu că mi-a făcut-o bună. CREANGĂ, P. 30. A o păți bună = a o păți, a da de bucluc, a da de dracul. Mai duceți-vă și la altă casă, că eu unul știu c-am pățit-o bună. CREANGĂ, P. 160. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. Buuună treabă! CREANGĂ, P. 252. Na-ți-o bună! = (exprimă uimire, ciudă) na! asta-i acum! asta mai lipsea! Prin postul cel mare se răspîndește vuiet printre dascăli despre desființarea catiheților și trecerea celor mai tineri dintre noi la Socola. – Na-ți-o bună, zise Trăsnea. CREANGĂ, A. 114. Na-ți-o bună că ți-am frînt-o! se zice aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită sau opusă celei așteptate; na-ți-o frîntă că ți-am dres-o. 2. (Despre mîncări și băuturi) Plăcut la gust, gustos. V. delicios. Vin bun. ▭ Peștele e bun numai viu, prins de mîna omului. SADOVEANU, N. F. 28. Nu era bolnav la care... să nu-i trimită ceva bun, îndată ce auzea de boala lui. RETEGANUL, P. IV 35. Bune sarmale ai mai făcut! CREANGĂ, P. 32. Găina bătrînă face zama bună. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Ex p r. (Depreciativ) Poamă bună = om de nimic, secătură. 3. Bogat, îmbelșugat. Recoltă bună. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. Trandafir cu bun miros, Drag mi-i, doamne, cel frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. 5. Liniștit, tihnit, fericit. A duce viață bună cu cineva. ▭ De atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. CREANGĂ, P. 12. De cînd maica m-a făcut, zile bune n-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22. ◊ (Ca element de formare a numeroase formule de salut și de urare) Bună ziua! (sau ziua bună!) Bună seara! Bună dimineața! Noapte bună! Noroc bun! într-un ceas bun! Drum bun! Rămas bun! etc. ▭ De-ai sosit cu gînduri bune, Noi un «bun venit» ți-om spune. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Mai bun lucru, moș Călifare! – Mulțumim d-tale, nepoate. GALACTION, O. I 47. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul, cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Bun întîlnișul, voinice! Nu ai trebuință de slugă la drum? CREANGĂ, P. 199. Bună calea, drumețule! – Bună să-ți fie inima, cum ți-i cătătura. CREANGĂ, P. 200. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! EMINESCU, O. I 84. Bun lucru, bade, la plug! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. (Familiar) La bună vedere (= la revedere), domnilor! SADOVEANU, P. M. 158. III. (Despre ființe și lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau «la») Care are calitățile proprii destinației sale. 1. Potrivit, apt (pentru ceva), corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. Pămînt bun pentru cultura bumbacului. Apă bună de băut. Vacă bună de lapte. ▭ Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemînatecă. CREANGĂ, P. 106. Ești bun de însurat. CREANGĂ, P. 154. Vreo șase salcîmi... ce nu sînt buni nici de foc, nici de umbră. NEGRUZZI, S. I 71. De nimic nu mai sînt bun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 381. ◊ Expr. Bun de tipar (sau deimprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipări o lucrare pe baza ultimei corecturi. (Substantivat) Așteptăm bunul de tipar. Bun și aprobat, formulă care se pune pe acte sub semnătură privată, ca dovadă de aprobare. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. Metalele sînt, în general, bune conducătoare de căldură și de electricitate. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiunile fiziologice) care se îndeplinește, se desfășoară normal. Ochi buni. Dinți buni. Stomac bun. Digestie bună. Respirație bună. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut, guraliv. Bună de gură Tudorița, nevasta cantonierului. STANCU, D. 232. Nu fi bun de gură!... Vorba multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I 247. Bun de mînă = îndemînatic. Și mai are încă... Voinicei Levinți Cu armele-n dinți, Feciori buni de mînă, Căliți, tari de vină. ALECSANDRI, P. P. 63. Bun de picioare = iute, sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat, puțin uzat; p. ext. nou, de zile mari, de sărbătoare. Am încălțat pantofii cei buni. ▭ Se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune. ISPIRESCU, L. 33. Săracă mîndra mea... O găsii c-o sucnă rea: Pe cea bună și-o cîrpea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. 4. (În opoziție cu prost) De calitate superioară; p. ext. prețios, scump, de preț. Marfă bună. Stofă bună. ▭ Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel bun și cu mărgăritare. ISPIRESCU, L. 38. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. 5. Veritabil, autentic; pur. Aur bun. Argint bun. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede (ceva) adevărat sau bine; a lua (ceva) în serios. Eu am făcut greșeala că te-am crescut prea moale și tu ai luat-o de bună. DUMITRIU, B. F. 45. A o ține (una și) bună= a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a ști (sau a spune) un singur lucru, a nu mai ști (sau a nu mai ține seamă) de altceva; a avea o părere hotărîtă, pe care nimic n-o poate zdruncina. Așa sînt eu în felul meu, știu una și bună. CREANGĂ, P. 203. A i se prinde (ceva) de bun = a trece drept adevărat, a fi crezut. Spinul, văzînd că i s-au prins minciunile de bune, chemă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ (Despre mărfuri; în opoziție cu alterat, falsificat) Lapte bun. Unt bun. 6. (Despre bani; în opoziție cu vechi) Care circulă, care are putere de circulație, care are curs, care umblă; (în opoziție cu fals) emis de o autoritate îndreptățită. Banii aceștia nu mai sînt buni. ◊ Expr. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație, de mare atenție și grijă (din partea cuiva), a fi foarte prețuit (de cineva). Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lîngă noi ca banul cel bun. CREANGĂ, P. 175. IV. (Despre persoane, mai ales despre profesioniști, artiști etc.) Înzestrat, talentat, priceput, capabil, destoinic, vrednic; p. ext. dibaci, iscusit, îndemînatic, abil. Mecanic bun. Profesor bun. Nuvelist bun. Tenor bun. Elev bun. ▭ Buni tîrgoveți, Nu s-ajung din preț. BENIUC, V. 162. De nu-ți fi mîncători, și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. Caută de casă, cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI, S. I 147. V. (Exprimă însușirea de a fi favorabil sau util) 1. (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. Ce vreme bună pentru semănături! DUMITRIU, B. F. 90. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 62. Dînd... un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. 2. Folositor, util, de folos. Ți-oi cădea și eu vreodată bun la ceva. ISPIRESCU, L. 19. Pribegia cui e bună? La feciorul fără mumă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. ◊ Expr. A nu-i fi de-a bună = a nu avea nici un folos (de ceva), a nu-i folosi la nimic. La vreo șaptezeci de ani a plecat la Sfîntul Munte și la Ierusalim, unde a făcut daruri scumpe... Nu i-a fost de-a bună. PAS, Z. I 157. Ce ți-e bun (sau bună)? sau la ce bun? = la ce folosește? ce folos? Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce ți-e bună? CREANGĂ, P. 274. 3. Avantajos; rentabil. Preț bun. ▭ Harabagia... e mai bună [decît cărăușia], că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale- pe jos, iar la popas- în căruță. CREANGĂ, P. 107. 4. (În credințele superstițioase, mai ales în basme; ca determinant pe lîngă «semn») Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. ◊ Expr. A nu fi (de-a) bună (cuiva sau cu cineva) = a prevesti ceva rău, a nu fi de bun augur. Mama lui clătină din cap: Nu-i a bună cu băiatul nostru! SANDU-ALDEA, D. N. 159. Ce să fie acolo?... – Ce e, nu e d-a bună. DELAVRANCEA, S. 196. VI. (Intensifică înțelesul cuvîntului pe care îl determină) 1. Zdravăn, strașnic, solid. Trage un somnuleț bun. ISPIRESCU, L. 335. Cum s-a întors... acasă, a și poruncit să-i facă un foc bun în sobă. CREANGĂ, P. 87. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia... TEODORESCU, P. P. 503. 2. (În legătură cu noțiuni cantitative) Considerabil, însemnat, mare. O sumă bună de bani. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată, un număr considerabil. Începură să răsară ca din pămînt valuri de oameni. Strada, deveni neîncăpătoare și o bună parte se urcară pe clădiri. SAHIA, N. 107. În bună parte = în mare măsură, în mare parte. Lucrul e în bună parte terminat. O bucată bună sau o bună bucată (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 3. Întreg, plin; p. ext. mai mult decît.., și mai bine. Am băut două pahare bune de vin. Pînă acolo sînt 10 kilometri buni. ▭ Pîn’la ziua albă mai erau ca două ceasuri bune și era vremea cînd plantele se umezesc. CAMILAR, TEM. 145. Pentru fiecare măr, patru sute bune [de lei]. RETEGANUL, P. II 78. ♦ (În legătură cu noțiuni abstracte) Desăvîrșit; deplin. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! EMINESCU, O. I 146. ◊ Loc. adv. De bună seamă v. seamă. ◊ Expr. Pace bună! v. pace. ◊ Compuse: bun-plac v. plac.; bună-știință = conștiință deplină în săvîrșirea unei fapte. Complicele a înlesnit delictul cu bună-știință. ♦ (Precedînd un adjectiv șî accentuînd ideea exprimată de acesta) Pe deplin, de tot, cu desăvîrșire, de-a binelea, definitiv. Ceilalți nemaiavînd încotro șovăi, diata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Crezu că ce-i găsit îi bun găsit, EMINESCU, N. 108. M-o luat bun teafăr din sat. ALECSANDRI, T. 4. ◊ Bun bucuros v. bucuros. 4. (În legătură cu noțiuni temporale, în loc. adv.) Într-o bună zi (sau dimineață) = o dată, într-o zi (sau într-o dimineață), pe neașteptate. Ai! ce s-or mișca-ntr-o bună zi Munții Apuseni! BENIUC, V. 27. Într-o bună dimineață, feciorul... îi și aduce o noră pe cuptieri, CREANGĂ, P. 8. De cu bună vreme = de timpuriu; din. timp. Pe la cina cea bună = pe înnoptate. Colo pe la cina cea bună nimerește... într-un sat. RETEGANUL, P. I 11. VII. (Despre relații de înrudire; în opoziție cu vitreg) Adevărat, de sînge. Tată bun. Mamă bună. Frate bun. ▭ Ai fi zis că e soră bună și de mumă și de tată cu celelalte două. DELAVRANCEA, S. 92. ◊ Fig. Apa e soră bună cu focul, dar apa e soră mai mare, căci biruie focul, îl stinge. ȘEZ. III 101. Înșelătorul e frate bun cu amăgitorul. ◊ (În opoziție cu văr de-al doilea, de-al treilea etc.) Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Devotat, sincer, apropiat. ▭ Calu-i alb, un bun tovarăș, Înșeuat așteapt-afară. EMINESCU, O. I 103. Feciorul de lîngă tine Era bun pretin cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244 VIII. (Reflectînd concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam, nume, viță; în opoziție cu de jos, de neam prost) Nobil, ales, distins. Familie bună. Casă bună. ▭ Asta meserie, măi... Curată, cu lume bună de la care poți să înveți multe. PAS, Z. I 278. Spune bade, maică-ta Să nu mă grăiască-n sat, Că eu nu te-am fărmecat; Cînd voi sta de-a fermeca, Nu farmec din vița ta, Ci farmec de viță bună, De-aș ședea-n temniț-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. ◊ (Substantivat) Mesenii, cu buni, cu proști, se plecară și le adunară [mărgăritarele]. ISPIRESCU, L. 40.

MĂNOS, -OASĂ, mănoși, -oase, adj. 1. Care dă rod bogat; fertil, rodnic. Pămîntul rusesc e pămînt rodnic și mănos. GHEREA, ST. CR. II 217. Mănosul plai unde răsar Măslinul iubitor de pace Și falnicul viteaz stejar. ALECSANDRI, P. III 537. Călătorul respiră mai ușor mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I ♦ Îmbelșugat. Anul ce vine are să fie mănos. ȘEZ. XII 170. 2. (Despre vacă) Care dă lapte mult și bun. Cînd untul e galbăn și frumos, vaca e mănoasă. ȘEZ. VII 98. Și mănoasă, și lăptoasă, și devreme acasă, se spune în glumă cuiva care pretinde altuia să aibă toate calitățile. 3. Fig. Care aduce profit, cîștig mare. Tîrgul Rîurenilor fusese mănos. GALACTION, O. I 260. Mai toți oamenii talentați din acest cerc literar [«Convorbiri literare»] au părăsit literatura pentru meserii mai mănoase. GHEREA, ST. CR. II 99.

ÎNDESTULA, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

PLÎNGE, plîng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, mai rar de emoție, de bucurie). Copiii speriați din somn se țineau de fustele mamelor și plîngeau. VLAHUȚĂ, O. AL. I 53. Smărăndița a mîncat papara și pe urmă ședea cu mînile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. EMINESCU, O. I 216. ◊ Fig. Vîntul plîngea prin porumb și tot lanul plîngea cu el. SANDU-ALDEA, U. P. 140. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Tranz. Parcă... Își plînsese toate lacrimile și acum privea moale, buimacă. CAMIL PETRESCU, O. II 476. (Cu complement intern) Și mai greu ofta, Plînset Că plîngea, Vaiet Că-mi scotea. TEODORESCU, P. P. 466. 2. Tranz. A jeli o persoană moartă, un. lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsînd lacrimi, tînguindu-se. Copilă dragă, nu-l mai plînge... Pe-o piatră capul el și-a pus Și pe vecie doarme dus. MACEDONSKI, O. I 156. Rămasă singură, plîngea cu lăcrîmi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era, O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. Oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. A-și plînge păcatele = a ispăși o vină. Cum îți plîngi păcatele, Că n-ai ținut vorbele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 3. Tranz. A compătimi pe cineva din toată inima, a avea milă de cineva. Plîngeam pe acea nenorocită femeie silită a bea un nou pahar de durere! NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Intranz., în expr.) A-i plînge (cuiva) de milă = a deplînge (pe cineva) din toată inima, a-i părea foarte rău de nenorocirea altuia. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! CREANGĂ, O. A. 162. Că de sus de pe movilă De-oi zvîrli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plînge chiar de milă, Măi tătare, măi tătare!... ALECSANDRI, O. 70. 4. Refl. A se văita, a se tîngui. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoși se plîng și mor. COȘBUC, P. I 194. De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Alții în visuri de înălțare Se plîng deoparte cu ah și vah! Că mereu sufăr de-o boală mare. ALECSANDRI, T. I 377. 5. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a reclama. Păgubașul s-a plîns la miliție.

scoacă, s.f. – (reg.) Brânză de vacă făcută din lapte acru încălzit. (Trans., Maram., Bucov.). – Din scoace „a arde, a răscoace” (< lat. excoquere „a coace”).

tomni, tomnesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A repara, a drege: „Și-o bătut mama pe tata / De ce n-o tomnit covata” (Calendar, 1980: 16). ♦ (mag.) Tomnitu’ vacilor, practică rituală efectuată imediat după fătare, în care se folosea o lumânare (de la botezul primului copil) și placenta vacii, pentru a împiedica luarea laptelui de la vacă (în zona Chioar). 2. A aranja, a ordona: „Zină batăr până-n prag / Și-mi tomne cununa-n cap” (Memoria, 2001: 108). 3. (refl.) A-și reveni după convalescență; a se întrema. – Din tocmi „a repara” (< sl. tŭkŭmiti) (MDA).

IMPOSIBILITATE. Subst. Imposibilitate, neputință; irealitate (rar). Dificultate, greutate, anevoință (înv.), obstacol (fig.), opreliște (fig.), stavilă (fig.), piedică, barieră (fig.), impediment, impas. Opoziție, opunere, împotrivire, împotriveală (rar). Interdicție, interzicere, oprire, restricție, prohibire, prohibiție. Utopie, vis. (fig.), himeră, iluzie (fig.). Absurditate. Lucruri imposibile, icre verzi (fig.), brînză de iepure (fig.), lapte de cuc (fig.). Adj. Imposibil, ireal, irealizabil, improbabil, neverosimil, fantezist, inimaginabil, de neconceput, de necrezut, incredibil, de neînchipuit, cu neputință; impracticabil, de nerezolvat, de netrecut; insolvabil, nesolvabil; inadmisibil, oprit, interzis, prohibit, prohibitiv, prohibitoriu. Iluzoriu, himeric, fantastic, utopic, utopist. Neputincios, incapabil. Vb. A fi imposibil, a fi de nerezolvat, a fi impracticabil, a nu se putea, a fi cu neputință, a nu avea nici o șansă, a nu avea sorți de izbîndă, a încerca imposibilul, a cere imposibilul, a cere lapte de la vacă stearpă, a se zbate în zadar, a căuta acul în carul cu fîn, a clădi castele de nisip, a trage nădejde ca broasca de păr (ca ursul de coadă, ca spînul de barbă, ca baba de dinți). A interzice, a opri, a nu încuviința, a se împotrivi, a se opune, a se pune împotrivă; a prohibi, a face imposibil, a îngrădi, a pune opreliște, a băga bețe în roate, a torpila (fig.), a contracara. Adv. Cu neputință, imposibil, peste poate, peste putință, exclus, de neconceput. Niciodată, în nici un fel, deloc, pentru nimic în lume; nici poveste (vorbă, pomeneală). V. greutate, inexistență, împotrivire, obstacol, opoziție.

doniță sf [At: BIBLIA (1688), 179¹ / V: ~iț sn, (Mol) doin~^[1] / Pl: ~țe, ~ți / E: srb dojnica] 1 Vas din doage, puțin mai larg la bază decât la gură, cu toarte (și capac), în care se ține apă sau lapte Si: cofă, (reg) botă. 2 Conținutul unei donițe (1). 3 (Pop; îe) Plouă (toarnă sau varsă) cu ~ța Plouă foarte tare. 4 Șiștar. 5 Conținutul unei donițe (4). 6 (Îvp; îs) Vacă de ~ Vacă bună de lapte. 7 (Reg) Vas pentru cărat mâncarea Si: (reg) botă, fedeleș. 8 Conținutul unei donițe (7). corectat(ă)

cruși [At: POGOR, HENR. 229 / Pzi: ~șesc / E: ucr кryщити] 1 vt A argăsi (1). 3 vtr A (se) înroși. 4 vt A vopsi (cu roșu închis). 5 vt A stropi cu sânge. 6 vt (Fig) A face de râs pe cineva. 7 vi (D. animale) A urina cu sânge. 8 vr (D. vaci) A da lapte cu sânge. 9 vr (D. dinți) A se strepezi.

lăptos, ~oasă a [At: ANON. CAR. / V: lact~ / Pl: ~oși, ~oase / E: lapte + -os] 1-2 (D. vaci și oi) Care dă (mult) lapte (2). 3 (Pop; îe) A le crede pe toate ~oase A considera toate afirmațiile adevărate. 4 (Arg; d. femei) Cu sâni mari. 5 (Arg; d. sâni) De mari dimensiuni. 6 (Trs) Căruia îi place mult laptele (2). 7 (Îvr) Care conține lapte (2). 8 (D. lichide) Care este asemănător cu laptele (2) prin aspect, consistență etc. 9 (Atm; îvr; îs) Vase ~oase Vase limfatice. 10 (D. boabele cerealelor) Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii și care conțin un lichid asemănător laptelui (1). 11 (Reg; îc) Iarbă-~oasă Plantă erbacee perenă, cu rădăcina groasă, lemnoasă, tulpina înaltă de 10-15 cm, simplă sau puțin ramificată, frunze întregi cu margini slab cartilaginoase, inflorescențe multiflore, în racem (Polygala major). 12 (Bot; Mun; Trs; îc) Burete-~ Iuțar (Lactarius piperatus). 13 (D. imagini vizuale) De culoare alburie Si: împâclit, mat, netransparent.

mănos, ~oasă [At: ANON. CAR. / Pl: ~oși, ~oase / E: mană + -os] 1 a (D. pământ) Favorabil pentru culturi Si: fertil, roditor. 2 a (D. recolte sau perioade de timp în care se face recolta) Bogat în roade Si: îmbelșugat. 3 av (Rar) Din belșug, din abundență. 4 a (Pop; d. vaci) Care dă lapte mult și bun. 5 a (Reg; d. lapte) De bună calitate. 6 a (Reg; d. lapte) Gras. 7 a (Fig) Care aduce câștig mare Si: bănos, productiv, rentabil.

țâmboiată af [At: COMAN, GL. / Pl: ~te / E: țâmboi + -at] (Reg; d. ugerul vacilor) Plin de lapte Si: (reg) înțăpoșat.

țârâi¹ [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr² + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi² (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi² (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).

țârcâi [At: TDRG / V: ~căi, țircăi, țâlcăi / Pzi: ~esc, țârcâi / E: țârc + -âi] (Reg) 1 vt (C. i. animale domestice) A mulge făcând să țâșnească câte puțin lapte din uger Si: a țârcoti (1), (reg) a țârcui (1). 2 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă cu greu, puțin câte puțin Si: (reg) a țârcoti (2), a țârcui (2). 3 va (Pan; d. oameni) A expectora, scoțând un sunet caracteristic. 4 vr (Fig) A apărea rar, cu greutate. 5 vt (Fig) A avea un câștig ocazional, neînsemnat Si: a ciupi (9). 6 vt A zice „țârc”. 7 vr A urina puțin câte puțin. 8 vt A stropi cu apă. 9 vi (D. sânge) A țâșni dintr-o rană.

țârconi vi [At: ALR SN II h 301/2 / Pzi: 3 ~coane / E: țârc + -oni] (Reg; d. vacă) A lăsa laptele să curgă puțin câte puțin.

untos, ~oasă a [At: (a. 1878) ap. TDRG / Pl: ~oși, ~oase / E: unt² + -os] 1 Care conține (mult) unt (1) Si: gras (9). 2 (Reg; într-un descântec; d. vaci) Care dă lapte gras.

sămăchișă sf [At: LB / V: (reg) samachisă, samachiș sn, ~iș sn, ~ăci~, ~ăti~, ~mci~, ~măchiște, samachi~, samochiș sn, semăti~, semechiș sn, semechi~, smechi~, sminchi~, smiuchi~, zămăti~, zămichi~, zminchi~ / Pl: ~șe / E: ucr самокиша] 1 (Reg) Lapte prins, lapte acru de vacă (de pe care s-a luat smântâna) Si: (reg) chișleag (1). 2 (Reg) Brânză (proaspătă) de vaci. 3 (Buc; Trs) Brânză de vaci cu smântână. 4 (Reg) Lapte gras cu multă smântână. 5 (Reg) Cheag pentru prinderea laptelui Si: (reg) covăseală (4), maia¹. 6 (Bot; reg) Coroniște (Coronilla varia). 7 (Bot; reg; îf sămăcișă) Brumărele (3) (Phlox paniculata). 8 (Bot; reg; îf sămătișă) Ghizdei (2) (Lotus corniculatus). 9 (Bot; reg) Saschiu (2) (Vinca minor).

vlăstos, ~oasă a [At: T. PAPAHAGI, M. / Pl: ~oși, ~oase / E: vlastă + -os] 1 (Mar; d. oi, vaci) Care dă lapte mult (și bun). 2 (Reg; d. pământ) Favorabil pentru culturi. 3 (Pex; d. pământ) Fertil (1).

scoptură sf [At: CHEST. V, 116/15 / Pl: ~ri / E: scopt + -ură] (Reg) Brânză de vacă obținută din laptele acru încălzit sau din zerul fiert Si: (reg) scoptătură.

MANĂ s. f. I. 1. (Și în sintagmele mană cerească, mana evreilor, panțu, pl.) Lichen comestibil care crește pe stînci în forma unor mici ghemuri cenușii purtate uneori de vînt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta) ; p. e x t. pîine făcută din acest lichen. Și ploo lor mannă să mărănce și pâre din ceriu deade lor. PSALT. 157. I-au hrănit cu mană în pustie. PALIA (1581), 6/12. Părinții noștri mîncară mannă în pustie. N. TEST. (1648), 113^r/1. Lada. . . în carea era vadră de aur cu mană. ib. 297^r/6. l-au hrănit în pustie cu mană din cer (începutul sec. XVIII). MAG. iIST. IV, 337. Năstrapa de aur cea cu mană. MiNEIUL (1776), 197^v1/2. L-au împodobit cu haină țesută. . . și-l hrănește. . . cu mană cerească. MOLNAR, RET. 19/23. Cîntul meu, ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 2. (Popular; și în sintagma mana albinelor, chest. VI 19 supl.) Polenul florilor de porumb, de secară etc.; polen de brad sau de fag (care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc.); (regional) moină galbenă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 62, GOROVEI, CR. 21, ATILA, P. 68, ȘEZ. II, 65, V, 105, VI, 21, ALR SN I h 107, ALR II 5053/228, 514, A V 15. 3. (Și în sintagma mana florilor) Nectar; p. e x t. miere. Fagurii albinii n-ar fi dulci, de ar fi strîns mană din toate florile, ci pentru că ea se ferește de cele rele și adună din cele bune. NEAGOE, ÎNV. 303/10. Alte timpuri, alte-Albine, De soartă mai favorite, Cu mană vor face pline Fagurile – acum urzite! ASACHI, S. L. I, 125. Intrau într-una monahi cu faguri proaspeți Și minunata mană a florilor se scurgea în vase. CAMILAR, C. P. 81. ♦ Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte (și Care este folosit ca laxativ). Cf. LB. Sirop de mană. PISCUPESCU, O. 214/22, cf. 218/11, BIANU, D. S., VOICULESCU, L. 173. ♦ Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. DICȚ. 4. Compuse: (Bot.) mană-de-apă (sau -de-ape) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule; crește prin mlaștini și pe marginea apelor; roua-cerului (Glyceria- aquatica). Cf. BARCIANU, PANȚU, PL. ; (regional) mana-cîmpului = barba-ursului. ALR I 1952/590 ; (regional) mana-pămîntului = rodul-pămîntului. H X 469, cf. ALR II 6318/537; mana-pădurii = Asphodelus odoratus. Cf. BARCIANU; mana-jidovului = a) zmeur. BRANDZA, FL. 53, PANȚU, PL. ; b) zmeură. BIANU, D. S., cf. ALR I 867; (regional) mana-albinelor = numele unei plante nedefinite mai de aproape. CHEST. VI 27 supl. 5. F i g. Recoltă bogată, belșug (în semănături) ; p. e x t. condiții prielnice pentru o recoltă bogată. Cf. POLIZU. [Norul] vine repede, minat de vînt, Și plouînd, el varsă mană, varsă aur pe pămînt. BELDICEANU, P. 65, Cf. GOROVEI, CR.447, PAMFILE, A. R. 67. Scoală, Doamne, nu dormi, De-ți dă mană cîmpului și apă izvoarelor. BIBiCESCU, P. P. 254. Din țipău de grîu Să ne sâmănăm Roada Timpului, Meana grîului. VICIU, COL. 105, cf. ȘEZ. XVIII, 49, GRAIUL, I, 463. Peste vara întreagă mană multă. COM. SAT. V, 33, cf. CHEST. VI 3. Strigoile umblă noaptea de ie mana de pe hotar. ALR II 4234/141, cf. 4240/704, 4241/172. N-are pînea mană anul acesta. A VI 26, cf. II 12. ◊ F i g. Îs înțeleși toți ca să ne ieie mai cu spor mana mînilor. CAMILAR, N. I, 145. ♦ Belșug de lapte la vite; frupt. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. Mana vitelor. ȘEZ. I, 128. Unele babe, pentru ca vacile să aibă lapte mult și bun, le descîntă de mană. ib. VII, 74. Cînd scade laptele la oi, atunci se zice că li s-a luat mana. CHEST. V 74/173. ** (Regional) Belșug de produse la recolta stupilor (Globu Craiovei-Orșova). CHEST. VI/13. 6. F i g. Cantitate mare de bunuri materiale; cîștig, profit, venit. Cu ce mană te-ai ales? ap. DDRF. Iaca, oameni buni, ce mană v-aduc vouă două sute și optzeci de vite cîte aveți aici. GALAN, Z. R. 285. ◊ E x p r. A fi de vreo mană sau a fi mare mană (de... ) = (de obicei în construcții negative) a fi de valoare sau de folos, a aduce profit. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Lasă, că nu va fi mare mană de cîștigul meu. ISPIRESCU, ap. CADE. Că nu e mană mare unu a spune dă pă carte ș-altu a asculta. JIPESCU, O. 19. II. 1. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite care, pătrunzînd în țesuturile verzi ale plantelor și localizíndu-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii. V. r u g i n ă, m ă l u r ă, t ă c i u n e, p e r e n o s p o r ă. Cf. anon. car. Săcara nu este atîta de supusă la boala numită mană râ. I. IONESCU, C. 182/2. De agriși m-am cam lăsat. . . , mana îi răpune uneori cu nemiluita. COMȘA, N. Z. 51, cf. ALRM SN I h 32, ALR II 6116. 2. Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor; p. e x t. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. Cf. COSTINESCU, LM, DDRF. ◊ (Popular, în imprecații) Mînca-te-ar mana, pămînt, Ce-am semănat n-o ieșit; Am sămănat grîu de vară Și-o ieșit neagră săcară. ȘEZ. XVIII, 31. ♦ (Regional) Un fel de rouă care cade pe plante (și care, fiind mîncată de albine, le produce o boală numită coleră) (Mărgineni-Făgăraș). CHEST. VI 19 supl. - Și: (regional) meánă s. f. – Din v. sl. мана, gr. μάννα.

MĂNÓS, -OÁSÁ adj. 1. (Despre pămînt) Favorabil pentru culturi ; p. e x t. productiv, fertil, roditor; (despre ținuturi, regiuni) cu pămînt fertil ; (despre recolte sau despre perioade de timp in care se face recolta) bogat (în roade), îmbelșugat. Cf. ANON. CAR. Nu lăsa să răsară spini și pălămidă pre cîmpul cel mănos, ce poate naște îmbelșugate roduri (a. 1 828). URICARIU, III, 33/33. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut. ASACHI, S. L. I, 48. Iar pămîntul cel obosii și vechi. . . poate să-l prifacă. . . în imașul cel mai mănos. I. IONESCU, C. 33/12. Au strîns în cei 7 ani mănoși atîta pîne cîtă să agiungă în cielalți șepte ani nerodiți. id. ib. 212/10. Mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I, 191. O, Despot, pe acest mănos pămînt, Domnea odinioară un domn viteaz și sfînt, Un Ștefan! ALECSANDRI, T. II, 65. Cît vulturul ești falnic și cît albina harnic, Cît toamna cea mănoasă, îmbelșugat și darnic! id. ib. 151, cf. id. POEZII, 537. Unul din cele mai mănoase ținuturi ale țării. VLAHUȚĂ, R. P. 24. În lumina strălucită, cît bătea ochiul, cîmpuri și costișe mănoase se vedeau. SADOVEANU, O. III, 177. Vînturile. . . poartă, din ogorul plin de mărăcini către cel mănos, ecourile mărăcinișurilor care se agită steril, incapabile de freamăt. V. ROM. ianuarie 1 954, 154, cf. ib. iulie 1 954, 43. A fost odată, într-o țară tare depărtată, frumoasă și mănoasă, un împărat mare și înțelept. ȘEZ. I, 97. Anul ce vine are să fie mănos în toate și grîul o să fie foarte bun. ib. XII, 170. Anul va fi mănos. PAMFILE, A. R. 10. Săcările. . . vor fi mănoase. GOROVEI, CR. 218. ◊ (Prin lărgirea sensului) Tîrgul Rîurenilor fusese mănos. . . fiindcă toate roadele țării se făcuseră și aveau căutare. GALACTION, O. 260. ◊ Fi g. Analile. . . ni înfățoșază o mănoasă obîrșie, cuprinzătoare de facturi vrednice de aducerea noastră aminte. ASACHI, S. L. II, 31. Și tocmai răstimpul acesta este cel mai mănos în propuneri. SBIERA, F. S. 238. ♦ (Adverbial, rar) Din belșug, din abundență. Un nor, cu milostivire, Ploaie repezi mănos, Răspîndind cu strălucire Fulger, tunet zgomotos. I. VĂCĂRESCUL, P. 169/7. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult (și bun). Cf. LM, DDRF, DAMÉ, T. 31, TDRG, ȘĂINEANU, D. U. Vacă bună de lapte se zice vacă mănoasă, iar în Moldova vacă de doniță. PAMFILE, I. C. 19. Cînd untul e galbăn și frumos, vaca e mănoasă. ȘEZ. VII, 98, cf. V, 4. ♦ (Regional, despre lapte) De bună calitate ; gras (Laura-Rădăuți). GLOSAR REG. 3. Fig. Care aduce cîștig mare ; rentabil, productiv, bănos. Au părăsit literatura pentru meserii mai mănoase. GHEREA, ST. CR. II, 99. Își dau copiii la școală ca să-i puie în stare a căpăta și ei vreun prihod mai mare și mai mănos. CONTEMPORANUL, III, 651. Era nepotul unui cafegi-bașa. . . înțolit din mănoase otcupuri. C. PETRESCU, A. R. 11. – Pl.: mănoși, -oase. – Mană + suf. -os.

cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. (reg.) 1. Cârlig, ic de fier: „Ca să poți lua laptele [de la vaci], înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146). 2. Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale. 3. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Scriban, MDA). ■ Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

MÎNZAT, -Ă subst., adj. I. S. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Vițel a cărui limită de vîrstă variază, după regiuni, între cîteva luni și doi ani; june. 3 mîndzați bivoliță (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 223. Trei mîndzate văcuță (a. 1742). IZVOADE, 252, cf. LB. De cum se face ziuă și scot mînzat-afară. . . Un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng. HELIADE, O. I, 187, cf. POLIZU, CUPARENCU, V. 15. Cît ține iarna, trebuie să se deie vițeilor, mînzaților și gonitorilor o hrană bună și îmbelșugată, I. IONESCU C. 1/12. Vitele celelalte au fost 4 483 cai, iepe, mînzi, asini, 334 tauri. . ., gonitori, mînzați. id. P. 94, cf. id. D. 370, 399, COSTINESCU, CIHAC, I, 157, LM. Ce știe ghițelu, junicea, mînzatu . . . dă beldiea ta ! JIPESCU, O. 48. [Făceau lupului ucis] felurite mustrări: care pentru un miel furat mai an din stînă; care pentru un mînzat sugrumat în ocol. GANE, N. I, 129. Ieșeai în ușă, vedeai o vacă, un mînzat, un porc. SĂM. I, 81. După vîrsta, ce se află căutînd la dinți, se zice boului: vițel cînd suge, mănzat cînd e de un an, și gonitor cînd ajunge lá vîrsta de doi ani. DAMÉ, T. 29, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mînzata noastră a rătăcit prin pădure și m-am dus s-o caut. TAFRALi, S. 7. De pe vîrful colinei vezi desfășurîndu-se . . . izlazurile, cari hrănesc cele o sută de mioare țurcane, cele douăzeci de vaci și mînzate albe. id. ib. 46. Prin ajutorul unor curele, botnița se leagă deasupra botului la mînzați (viței mari) cari caută să sugă la vaci, după ce au înțărcat. PAMFILE, I. C. 128. Du-te după vaci,. . . că intră mînzata-n porumbu arendașului și plătește tat-tău cît nu face pielea ta. PETICĂ, O. 220. Am lăsat mînzata pe cîmp. id. ib. 239, cf. NICA, L. VAM. A doua zi a pus mînzata gospodinei la teleguță. ap. CADE. Vaca cea cu mînzat mai are o leacă de lapte. SADOVEANU, O. X, 559. Veneau, să fie ei ai dracului, cu cefile lor ca de mînzați, veneau, Anghelache, mulți, mă. PREDA, Î. 85. Toarnă vin Peste pelin, Toarnă, Neago, toarnă, Că ciocoii mi-au luat boii Și mînzatul Ipistatul. TEODORESCU, P. P. 332. Foaie verde de gutîi. . . La pămînt să punem trîi, Cîte trîi ca la Sighii. Cîte patru, patru, patru, C-o mîncat lupchii mînzatu. PĂCALĂ, M. R. 238. Frunză verde matostat, Tinerel m-am însurat, Am luat fată de bogat, Cu vacă și cu mînzat. I. CR. I, 20, cf. PAMFILE, B. 42. Pe luncă a plecat Să caute mînzat, Mînzatul ăl bălan Pierdut de trei ani. PĂSCULESCU, L. P. 190, cf. GRAIUL, I, 65, 146, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI și din MARGINEA-RĂDĂUȚI, CHEST. V, ALR I 1 080, 1 081, 1 104, 1 778, ALR II 5 680, A III 1, 3, 4, 12, 17, V 15, 16, VI 3, 4, 16, 18, 22, 26, 32, IX 3. Păcatul nu e cît mînzatul, Ca să-l vază tot satul. PANN, P. V. I, 78/7. ◊ (Adjectival) Vițeii cresc mai bine, mai frumoși, mai sănătoși și mai tari la vîrtute, precum poți culeage din vițeii cei mînzați. ECONOMIA, 81/9. Vaca cu vițelul cel mînzat o vînd. VICIU, GL., cf. CHEST. v/12. Vițăl mînzat. ALR I 1 077/80. 2. S. m. (Familiar, glumeț) Epitet dat unui bărbat necăsătorit. Râu mă aflu înșelat, Pentru ce m-am însurat, De ce n-am rămas mînzat, Să mă duc seara prin sat. F (1872), 389. ♦ (Adjectival) Care este necăsătorit. Ha, ța, ța, vițel mînzat, Ziua-n ciurdă, noaptea-n sat. Ziua-n ciurdă cu juncii, Noaptea-n sat cu voinicii. MÎNDRESCU, L. P. 155. Frunză verde de bujor, Nici la toamnă nu mă-nsor, Ci rămîi vițăl mînzat, P'îngă cei ce s-o-nsurat. ȘEZ. III, 55, cf. VI, 125, MAT. FOLK. 418. 3. S. f. (Regional) Vacă cu vițel de un an. Cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 53. ◊ (Adjectival) 4 văcuțe mîndzate (a. 1 742). IZVOADE, 233, cf. 237. Vacă mînzată. CANDREA, Ț. O. 51. ♦ Mînzare (I 1). Cf. ALEXI, W., ALR I 1 778/109, 131, 136, 180, 190, 251, A II 1. ◊ (Adjectival) Oaie mînzatâ. ALR I 1 778/131, cf. 1 778/251. 4. S. f. (Regional) Juncă sau vacă stearpă. V. m î n z a r e (I 2). Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 254. ALR I 1 069/125, 335, 337, 345, 878. ♦ (Adjectival) Care este sterp. Vacile-au rămas mînzate, Iară eu cu muta-n spate. BUD, P. P. 50. Că vacile cele cu lapte Mi-o rămas, mîndră, mînzate. BÎRLEA, C. P. 259. ♦ Oaie stearpă (Hunedoara). ALR I 1 779/112. II. S. n. (Regional) Cîmp rămas necosit. Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 216, H X 317. III. Adj. (Regional, în sintagmele) Fîn mînzat = otavă. ALR I 935/223. Iarbă mînzată = iarbă îmbătrînită. GLOSAR REG. – Pl.: mînzați, -te. – Și: (regional) mânzat -ă subst., adj. – Cf. alb. m (ë) z a t.

scoácă, s.f. (reg.) Brânză de vacă făcută din lapte acru încălzit. (Trans., Maram., Bucov.). – Din scoace „a arde, a răscoace”.

tomní, tomnesc, v.t. (reg.) 1. A repara, a drege: „Și-o bătut mama pe tata / De ce n-o tomnit covata” (Calendar, 1980: 16). ■ Tomnitu' vacilor = practică rituală efectuată imediat după fătare, în care se folosea o lumânare (de la botezul primului copil) și placenta vacii, pentru a împiedica luarea laptelui de la vacă (în zona Chioar). ■ Tomnitu' pământului = operație prin care se îngunoiau terenurile agricole sau fânațele, în timpul iernii (ianuarie – februarie), fie prin transportarea (cu sania sau carul) a gunoiului de grajd, fie prin organizarea de staule pentru oi sau vite pe terenurile respective. 2. A aranja, a ordona: „Zină batăr până-n prag / Și-mi tomne cununa-n cap” (Memoria, 2001: 108). 3. (r.) A-și reveni după convalescență; a se întrema. – Din tocmi „a repara” (MDA).

UNT (pl. -turi) sn. 1 🍽 Substanță albă-gălbuie, grasă, comestibilă, care se scoate prin batere din laptele animalelor: ~ de vacă, de bivoliță, de oaie; ~ proaspăt; ~ topit; pînă nu bați laptele, nu iese ~ (ZNN.); copilul mic, cînd se apucă și se deoachie, unge-i tălpile cu ~ de vacă, că-i trece (GOR.); ~ul se sărează, pentru ca trecînd vaca o apă, să nu piardă laptele (GOR.); 👉 BATE I 3 ¶ 2 Substanță grasă, analoagă untului, care se scoate din plante, uleiu: ~ de migdale, de neft, de nuci, de ricină, etc.; ~ -de-lemn 👉 UNTDELEMN ¶ 3 🌿 UNTU(L)-VACII, plantă tuberculoasă, cu flori purpurii, liliachii sau trandafirii, dispuse într’o ciorchină la vîrful tulpinii; din tuberculele ei, se prepară salepul (👉 SALEP); numită și „untișor”, „bujorei”, „gemănariță”, „poranici”, etc. (Orchis morio) (🖼 5173) ¶ 4 🌿 FLOAREA-UNTULUI, IARBA-UNTULUI – VERIGEL [lat. ŭnctum].

colastră s.f. sg. (pop.) 1. laptele dintâi al unei vaci, după ce a fătat. 2. lapte brânzit, serbezit.

mînz (mînji), s. m. – 1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nn › nd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).

dúlce adj. (lat. dŭlcis, it. dolce, pv. dolz, fr. doux, sp. dulce, pg. doce). De gustu mĭeriĭ saŭ al zahăruluĭ. Nesărat: supă dulce. Apă dulce, apă de rîŭ orĭ de lac nesărat, în opoz. cu „apă de mare”. Lapte dulce, așa cum îl ĭeĭ de la vacă, în opoz. cu lapte acru bătut ș.a. Fig. Plăcut: voce dulce, amintirĭ dulcĭ. Blînd: privire dulce. Blînd, afabil: caracter dulce. Temperat: vînt dulce. Nu tare înclinat: povîrniș dulce. Liniștit, plăcut: somn dulce. Bube dulcĭ, un fel de bube molipsitoare. S.n. Mîncare de dulce, care nu e de post, ca carnea. Zi de dulce, zi în care se mănîncă carne. Dulcĭurĭ, prăjiturĭ, plăcinte, dulceață ș.a. Adv. În mod dulce.

înțárc, a -țărca v. tr. (d. țarc). Dezvăț de țîță: a înțărca un mel, un copil. Fig. Am înțărcat hoțiile, le-am suprimat (Amintirile Col. Salomon, Vălenĭ, 1910, 18). V. intr. Nu maĭ daŭ lapte, vorbind de mame: vaca a înțărcat. Fig. Încetez cu, sfîrșesc cu: ĭa maĭ înțarc-o cu beția! A înțărcat Bălaĭa (numele vaciĭ), s’a sfîrșit cu cutare chilipir! Unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ, foarte departe.

pregúst, a -á v. tr. (d. gust 2). Vest. Gust puțin, ĭaŭ ca un aperitiv: a pregusta un vin, niște sardele. V. refl. Mă dedulcesc, daŭ de gust, mă înfrupt: cresc marĭ unele lighioane, unde se pregustă la de-alde astea (un șarpe care sugea lapte de la o vacă. Șez. 36, 26).

mânzată, -e, s.f. – Vacă fără vițel de lapte. Mânzata, toponim în Oarța de Sus-Codru, descoperire arheologică, epoca bronzului. – Cuvânt autohton, cf. alb. mëzat.

nemnici, nemnicesc, vb. refl. – A se strica, a se distruge: „A me s-o nemnicit, o vacă. I-o luat laptele. O fost fătată de tri săptămâni și numa am văzut că n-are lapte, că-i scade laptele, până n-o fost deloc” (Memoria 2004-bis: 1283). – Din nimic (< lat. nemica), cf. nimici.

tăvărágă f., pl. ăgĭ (vsl. tvarogŭ, brînză, rus. tvoróg, boț de lapte închegat, brînză de vacă. V. sfarog). Mold. sud. Mîncare proastă, talmeș-balmeș, mormîndăŭ, torocală, heltĭugă. – În Trans. tăfăragă, brînză de vacă. V. mînzală.

LĂPTOS, -OASĂ, lăptoși, -oase, adj. 1. (Despre animale, în special despre vaci) Care are mult lapte, care dă lapte mult. Cîte pietre la fîntînă, Atîtea oale cu smîntînă, Cîte trestii groase, Atîtea vaci lăptoase. TEODORESCU, P. P. 156. ◊ Expr. A le crede toate lăptoase = a le crede pe toate adevărate, a le lua pe toate drept bune; a fi lesne crezător, a fi ușor de păcălit. Mama... crezîndu-le toate lăptoase, după răbuș, cum i le spusesem eu cu măgulele, m-a lăudat de vrednicia ce făcusem. CREANGĂ, A. 61. 2. De culoarea sau de aspectul laptelui. La răsărit o lumină alburie trecea prin nourii subțiați; în lumina slabă, se zărea o dungă mare, lăptoasă, care îmbrăca zarea. SADOVEANU, O. I 151. O pîclă rece, lăptoasă, învăluia orizontul, înfrățind cerul cu marea. BART, E. 288. Casele, arborii, dealurile, cerul, toate erau albe, scăldate într-o lumină lăptoasă. VLAHUȚĂ, O. A. 346.

MULGĂTOARE, mulgători, adj. f. (Despre oi, vaci etc.) Care se (poate) mulge, care are lapte. De la 140 de vaci mulgătoare de diferite seminții, nu se dobîndește mai mult de 4 pînă la 6 cofe de lapte. I. IONESCU, D. 369.

VĂTĂȘIȚĂ, vătășițe, s. f. (Și în forma vătăjiță) (În trecut) Soția vătafului. Purceii scroafei mele ar fi atunci ai mei, Și vaca mi-ar da lapte, găina oul său. Nu pentru a vătăjiței masă. NEGRUZZI, S. II 248. 2. (În trecut) Femeie care conducea gospodăria unei case boierești. Mama Sanda, fosta lui doică, iar acum vătășiță casei, îl pofti numaidecît la masă. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Unde e stăpînul nimene știe... Dar este o vătășiță bătrînă Ce toate ține supt a sa mînă. BUDAI-DELEANU, Ț. 147. 3. (Popular) Femeie sau fată tînără care îndeplinește diverse atribuții pe lîngă mireasă, în timpul nunții. – Variantă: vătăjiță s. f.

mânzat, s.m., f. – (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ♦ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ♦ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.

nemici, nemicesc, vb. tranz., refl. – (dial.) A se strica, a se distruge: „A me s-o nemnicit, o vacă. I-o luat laptele. O fost fătată de tri săptămâni și numa am văzut că n-are lapte, că-i scade laptele, până n-o fost deloc” (Memoria, 2004-bis: 1.283). – Cf. nimici (< nimic).

STERP, STEARPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pămînt, locuri, terenuri) Care nu rodește (suficient), neroditor, neproductiv, steril. Dar nu era nimeni în lung și-n lat decît vîntul peste stepa golașă și stearpă. DUMITRIU, P. F. 57. După ce coborîm prin sălbaticile poteci de lîngă Bursucărie, după ce prin rîpi sterpe privim deschizăturile viziunilor de viezuri, ieșim deodată la soare. SADOVEANU, O. VII 198. Și totuși furnica omenească se încăpățînează în lupta ei pentru trai, căutîndu-și hrana prin locurile aceste sterpe și secătuite. BART, S. M. 54. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp... flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28. ♦ (Despre epoci, ani agricoli) În care pămîntul n-a rodit; sărac. A fost anul sterp la toate. PANN, P. V. II 45. ♦ Fig. (Despre aspecte ale naturii, priveliști etc.) Fără viață, trist, dezolant. Peisajul... mi se pare sărăcăcios și sterp. SAHIA, U.R.S.S. 6. De pe zarea lustruită a creștetului pleșuv, ochiul luneca în văzduh ca de pe luciul sterp și gol al unei ape adormite. HOGAȘ, M. N. 32. 2. (Despre femelele animalelor, mai ales despre vaci și oi) Care nu fată (și care nu dă lapte). În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. REBREANU, I. 11. Cînd are vaca hrană, ea nu rămîne stearpă. SLAVICI, O. I 57. Să duc eu bivolițele acestea sterpe la taur. RETEGANUL, P. V 50. ◊ (În contexte care sugerează lucruri imposibile) Mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă, decît să te îndatorească o fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Mai degrabă de te-ai ruga la o vacă stearpă ți-ar da lapte, decît zgîrcitul vreun ban. ȘEZ. XII 65. ◊ (Substantivat) Sterpele și berbecii sînt aleși la o parte. EMINESCU, N. 142. 3. (Despre oameni) Care nu poate procrea; care n-are copii. În ziua aceea unele tătarce, tinere și sterpe, aprind pe furiș o făclie. SADOVEANU, O. L. 142. Temîndu-se ca nu cumva să rămîie... stearpă... căută toate chipurile... cum ar putea mai degrabă purcede grea. MARIAN, NA. 3. Să-mi faci să nască într-o noapte 50 de femei sterpe. ISPIRESCU, L. 325. ♦ (Despre căsătorie) Din care n-au rezultat copii. A fost odată un om tare nevoiaș... Pe lîngă toată sărăcia lui, i-au fost încă și căsătoria stearpă. SBIERA, P. 225. ♦ (Despre sîni) Fără lapte. Și pe pruncul tău, nepoțelul meu, L-apleacă țîță stearpă. SBIERA, P. 176. ◊ Fig. Din ochii sterpi o lacrimă să storc. CAZIMIR, L. U. 91. 4. (Despre plante sau flori) Care nu face roade sau semințe; închircit, uscat, degenerat. Doarme, ca într-un leagăn, pe un țol întins și atîrnat de ramurile a doi caiși sterpi. CAMIL PETRESCU, O. II 101. La stînga tărîmul se-nalță acoperit cu cîțiva rari copaci, mai mult frînți și uscați. Printre această stearpă pădure se zărește cerbul. ODOBESCU, S. III 59. 5. Fig. Care nu produce nimic, nu dă nici un rezultat, infructuos, zadarnic, fără succes, fără folos, fără conținut; steril (3). Suferința amintirilor e mai dulce. Prezentu-i trist și sterp. SADOVEANU, O. VIII 7. Era scris, se vede, ca hotărîrea noastră să rămîie stearpă. GALACTION, O. I 255. Duc o viață stearpă de azi pe mîine, cu speranța de a ajunge cît mai curînd la capătul cărării. GANE, N. III 127.

bun, ~ă [At: COD. VOR. 149/2 / Pl: ~i a, ~e sn, ~uri / E: lat bonus, ~a, ~um] 1 a (D. ființe, mai ales, d. oameni) Care are calități Si: (îvr) bunătățat^[1]. 2 a (D. oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți Si: binevoitor. 3 a (D. obiecte) Care funcționează bine. 4 a (D. obiecte) Care este valoros. 5 a (Îs) ~ la inimă Milostiv. 6 a (Pfm; îe) Fii ~ Te rog! 7 av (Îe) -rău Oricum ar fi. 8 sm (Îe) ~ și rău Toată lumea, fără deosebire. 9 a (îlav) ~ e Dumnezeu! Cred în bunătatea lui Dumnezeu. 10 a (Pfm; îs) Ceas ~ împrejurare norocoasă sau fericită. 11-12 a (Îe) A (nu) fi a ~ă A (nu) fi semn că este bine. 13 a (D. procese, fenomene, acțiuni) Care prevestește binele. 14 a (D. oameni) Binevoitor. 15 a (D. oameni) Amabil. 16 a (D. unelte) Cu care se lucrează bine. 17 a (D. viață, mod de trai etc.) Fericit. 18 a (în formule de salut; în formule de urare) Liniștit. 19 as (Îe) A umbla cu ~ă-dimineața A umbla cu Moș-Ajunul la Crăciun. 20 a (Bot; reg; îc) ~ă-dimineața Petunie (Petunia hybrida). 21 a (Bot; reg; îae) Pristolnic (Abutilon theophrasti). 22 a (Bot; reg; îae) Volbură (Chonvolvusus arvensia). 23 a (Bot; reg; îae) Zorele (Pharbites hederacea). 24 a Care face sau îți prinde bine Si: satisfăcător, plăcut. 25 a (D. mâncăruri) Gustos. 26 a (D. mirosuri) Plăcut. 27 a Vrednic. 28 a (D. oameni) Cinstit. 29 a (D. acțiuni, operații, manifestări etc. ale oamenilor) Cuviincios. 30 a (Pfm; îe) Poamă ~ă Om de nimic. 31 a (îas) Femeie imorală. 32 a (D. sfaturi, îndrumări, ordine) înțelept. 33 a (îlav) ~ de... Potrivit la sau pentru ceva. 34 a (îlaj) ~ de gură Vorbăreț. 35 a (îlaj) ~ de mână îndemânatic. 36 a (îlaj) ~ de picioare Iute. 37 a (D. vaci; îla) ~ă de lapte Care dă lapte mult. 38 a (îla) ~ de cules Care a fost definitivat spre a fi cules. 39 a (îla) ~ de imprimat (sau de tipar) Care are toate corecturile făcute și poate fi imprimat. 40 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor sau despre stări, procese etc. specifice oamenilor) Folositor. 41 a (D. afaceri, tranzacții comerciale etc.) Avantajos. 42 a (D. vreme, fenomene ale naturii) Favorabil. 43 a (D. relații de rudenie, îoc „vitreg”) De sânge. 44 a (Îs) Văr ~ Văr primar. 45-46 a (Îe) A o lua de(-a) (sau a o apuca, a o ținea) ~ă A crede și a ține morțiș că ceva este adevărat. 47 (Îe) A ști una și ~ A avea o părere hotărâtă, pe care nimic nu o poate schimba. 48 a (Îe) A i se prinde de ~ă A trece de adevărat și a fi crezut. 49 a (D. obiecte de vânzare sau metale prețioase; îoc „prost”) Scump. 50 a (D. haine) Pentru zile mari. 51 a (D. bani) Care circulă în prezent. 52 a (Îs) Bani ~i Bani în numerar. 53 a (Îe) A lua ceva de (sau drept) bani ~ i A privi ceva ca fiind adevărat. 54 a (Înv; d. oameni) Bogat. 55 a (D. originea cuiva și îoc „prost”) De neam. 56 (Dnț) Mare. 57 a Mult. 58 a Tare. 59 a (D. noțiuni temporale) Întreg. 60 a Mare. 61 a (Îlav) În ~ă parte În mare măsură. 62 (Reg; îlav) De cu ~ă vreme De timpuriu. 63 a (D. meșteșugari) Iscusit și harnic. 64 a (D. artiști, scriitori, oameni de știință) Capabil. 65 a (Îs) Inimă ~ă Curaj. 66 a (Îs) Voie ~ă Veselie. 67 a (Îlav) De ~ă voie (sau ~ de chef) Fără să fie silit. 68 a (Reg; îlav) În voia cea ~ă La drept vorbind. 69 a (Înv; îe) A se face ~ A se preface. 70 a (Reg; îe) A fi ~ la Dumnezeu A fi ascultat de Dumnezeu. 71 a (Reg; îe) A nu-i sta ~ă ceva cuiva A nu putea răbda să nu... 72 a (Îlav) Într-o ~ă dimineață (sau zi) Pe neașteptate. 73 a (Pop; îe) A-și face mână ~ă la (sau pe lângă) cineva A și-l face binevoitor pe cineva. 74 a (Îe) A fi (sau a ajunge) în (ori pe) mâini ~ e A fi (sau a ajunge) la o persoană de încredere. 75 a (Reg; îlav) De (sau cu, ori, înv a) ~ă seamă Desigur. 76 a (Înv; îe) ~ și aprobat Formulă care se punea pe acte private ca dovadă de aprobare. 77 sf (îlav) Cu ~ă Cu vorbe bune. 78 a (Îe) A pune vorbă ~ă pentru cineva A interveni în favoarea cuiva. 79 a (îc) ~-simț Capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. 80 a (Îc) ~ă purtare Comportare conformă normelor moralei și educației. 81 a (Iuz; îs) Certificat de ~ă purtare Certificat care atesta purtarea corectă a cuiva în serviciu. 82 a (Fig; îas) Recomandare orală (sau laudă) adusă cuiva. 83 a (D. copii) Cuminte. 84 a Caracteristic omului bine dispus. 85 a (Îe) A fi în toane ~ e A fi bine dispus. 86 a (Îe) A i-o face ~ă sau a-i face (cuiva) una ~ă A-i provoca cuiva o supărare. 87 a Una ~ă Întâmplare (spirituală) deosebită, nostimă. 88 a (Îe) A o păți ~ă A păți un necaz. 89 a (Irn; îe) ~ă treabă! Halal! 90 a (Îe) Na-ți-o ~ă! Asta mai lipsea! 91 (Îe) Na-ți-o ~ă că ți-am dres-o (sau frânt-o) Se spune într-o situație dificilă sau inoportună. 92 a (Îc) ~ gust Simț estetic. 93 a Bogat. 94 a (D. miros) Frumos. 95 a (D. organele corpului) Care funcționează bine. 96 a (Îe) ~ de gură Limbut. 97 a (Îe) A ști una și ~ă A se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 98 a (Îe) A nu-i fi de-a ~ă cuiva A(-i) prevesti ceva neplăcut. 99 a Puternic. 100 a Considerabil. 101 a Întreg. 102 a (Pex) Mai mult decât. 103 a (Îc) ~ă știință Responsabilitate deplină. 104 a (Îc) ~ă credință Obligație de comportare corectă între părțile contractante. 105 (Îae) Onestitate. 106 a (Îlaj) De ~ă credință Sincer. 107 a (D. prieteni, vecini) Devotat. 108 a Nobil. 109 sm (Pop) Bunic. 110 sf (Pop) Bunică. 111 sm (Reg) Amant. 112 sn Ceea ce este necesar societății pentru a-i asigura existența și bunăstarea. 113 sn Obiect sau valoare de importanță în circulația economică. 114 sn (Mpl) Avere. 115 sn (Îs) ~ uri de consum Produse industriale destinate consumului (larg). 116 sn (Îs) ~ corporal Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un lucru. 117 sn (Îs) ~ incorporal Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un drept. 118 sn (Îs) ~e oficii Intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pașnice a diferendelor. 119 sn Virtute. 120 sn (Rar) Rezultat. 121 av Bine. 122 a (Îc) ~-credincios Ortodox. 123 a (Iuz; îc) ~-voitor Binevoitor. 124 a (Iuz; îc) ~ă-facere Binefacere. 125 a (Iuz; îc) ~ă-norocire Viață norocoasă. 126 a (Iuz; îc) ~ă-mulțemită Modestie. corectat(ă)

mulgător, ~oare [At: PSALT. 162 / Pl: ~i, ~oare / E: mulge + -ător] 1-2 sf, af (Oaie, vacă etc.) care dă lapte, care se mulge Si: (reg) mulgară (1-2), mulgașă (1- 2), mulgăreață (1-2), (Ban) mulzare (1-2). 3 smf Persoană care mulge oile, vacile etc. 4 smf (Om; îc) ~ul~capelor Lipitoare (Hirudo medicinalis). 5 sf (Reg) Deschizătură de la strungă, pe unde trec oile la muls. 6 sf (Reg; pgn) Strungă. 7 sf (Reg) Parte a după-amiezii, în jurul orei 6, când se mulg oile.

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74^r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.