MULGĂTOR, -OARE adj., subst. 1. Adj. (Și substantivat, f.) (Oaie, vacă etc.) care dă lapte, care se mulge; (regional) mulgară (1, v. m u l g a r 1), mulgăreață (1). Și luo elu de la turmele oilor; și de la mulgătoare (c e s e m u l g v) luo elu. PSALT. 162. Mieii și. . . oile ceale mulgătoare. ECONOMIA, 87/5. O vacă mulgătoare Și-o găină ouătoare. MARIAN, NU. 754, cf. H III 310, 387, XIII 3, 151, 406. Am o vacă stearpă și una mulgătoare. Com. MARIAN. Dă-mi Doamne, ce-oi cere eu . . . O junincă mulgătoare Și-o muiere grijitoare. RETEGANUL, TR. 136. Portița pe unde intră mulgătorile din ocol în strungă. CHEST. V 16/10, cf. ALR I 1 778/77, 295, 305, 378, 381, 748, 934, 960, ANT. LIT. POP. I, 453, A I 20. 2. S. m. și f. Persoană care mulge oile, vacile etc. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DAMÉ, T. 69. În seara dintîi fiecare își mulge oile cu mulgători (mulgași) streini, ca să fie mulse toate bine. PRECUP, P. 7. Este de trei ani mulgător fruntaș la gospodăria colectivă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 850. O deschizătură pe unde ies oile una cîte una pentru ca mulgătorul să le poată mulge. H VII 422. ◊ Compus:(Ornit.) mulgătorul-caprelor = lipitoare (Hirudo medicinalis). MARIAN, O. I, 65, cf. DDRF. 3. S. f. (Regional) Deschizătura de la strungă, pe unde trec oile la muls (STOIAN, PĂST. 48, CHEST. v/25) ; p. g e n e r. strungă (CHEST. v/10, ALR I 1 796/305, 596, 610). 4. S. f. (Regional) Parte a după-amiezii (în jurul orei 6), cînd se mulg oile. HEM 1 114. – Pl.: (m.) mulgători și (f.) mulgătoare, (regional) mulgători. - Mulge + suf. -ător.$