PĂLMUI, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (pe cineva) cu palmele peste obraz, a da (cuiva) palme. Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Metaforic) E lung cel șir de osîndiți! Pe vînăta lor față Necontenit sînt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață. ALECSANDRI, P. III 269. ◊ Fig. El vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. AL. I 270.

tampona [At: ALEXI, W. / Pzi: ~nez / E: fr tamponner] 1 vt A astupa cu un tampon (1). 2 vt A atinge ușor și în repetate rânduri, cu ajutorul unui tampon (1) sau cu alt obiect, o parte a suprafeței corpului, pentru a absorbi transpirația sau secrețiile unei răni. 3 vr (D. vehicule, d. lemnele care vin pe uluc) A se ciocni (9). 4 vt (Arg) A da palme cuiva. 5 vt (Arg; pex) A bate (1).

ȘTERGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid sau o substanță străină care îl acoperă. ◊ Expr. (Fam.) A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate. (Refl.; fam.) A se șterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă un text scris, un desen, răzând cu o gumă, trăgând linii deasupra etc. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării o greșeală a cuiva, a ierta. ♦ A scoate din evidență; a anula. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. ♦ A-și pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. și refl. A face să nu mai existe sau a înceta să mai existe, a (se) pierde fără urmă, a face să dispară sau a dispărea din amintire, din minte. ◊ Expr. (Tranz.) A șterge de pe fața pământului = a omorî; a distruge. 5. Refl. și tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l ușor. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi. ◊ Expr. (Fam.) A șterge (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a șterpeli. [Perf. s. ștersei, part. șters] – Lat. extergere.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba sau mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

A LIPI ~esc tranz. 1) (obiecte sau părți ale unui obiect) A uni cu ajutorul unei substanțe cleioase; a împreuna cu ajutorul cleiului. 2) (scrisori, plicuri) A închide, umezind marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă. 3) (piese metalice) A uni prin topire sau prin presare în stare incandescentă; a suda. 4) (urmat de prepozițiile de, în, la) A apropia, alăturând strâns. ~ fruntea de geam. ◊ ~ (cuiva) o palmă a lovi cu palma pe cineva; a da (cuiva) o palmă. 5) A face să se lipească. 6) (pereți, crăpături de pe pereți) A acoperi cu un strat de lut frământat cu apă (în scopuri protectoare); a murui. /<sl. lĕpiti

a da (cuiva) o palmă expr. a împrumuta (cuiva) o mie de lei.

a rade (cuiva) o palmă expr. a da (cuiva) o palmă.

oltoni, oltonesc, (oltoi), vb. tranz. – 1. A „lipi”, printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: „Grădina ți-o îngrăde. / Și pomii ți-i oltone” (Memoria 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALR 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. – Din magh. oltani (< magh. olt „a altoi; a vaccina”).

ȘTERGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid sau o substanță străină care îl acoperă. ◊ Expr. (Fam.) A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate. (Refl.; fam.) A se șterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă un text scris, un desen, răzând cu o gumă, trăgând linii deasupra etc. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării o greșeală a cuiva, a ierta. ♦ A înlătura o înregistrare anterioară de pe banda magnetică, în vederea unei noi înregistrări. ♦ A scoate din evidență; a anula. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. ♦ A-și pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. și refl. A face să nu mai existe sau a înceta să mai existe, a (se) pierde fără urmă, a face să dispară sau a dispărea din amintire, din minte. ◊ Expr. (Tranz.) A șterge de pe fața pământului = a omorî; a distruge. 5. Refl. și tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l ușor. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi. ◊ Expr. (Fam.) A șterge (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a șterpeli. [Perf. s. ștersei, part. șters] – Lat. extergere.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba ori mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

LIPI, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele două sau mai multe obiecte (sau părți de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secreții patologice; fig. a se închide fără voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ◊ Expr. A se lipi învățătura (de cineva) = a asimila ușor învățătura, a putea învăța ușor. 5. Tranz. și refl. A (se) apropia strâns, a (se) alătura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palmă = a trage, a da cuiva o palmă. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufletește (de cineva sau de ceva), a intra în relații strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma udă, un strat de lut pe podeaua sau pe pereții caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crăpăturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.

CÎRPI, cîrpesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la un obiect de îmbrăcăminte rupt sau descusut) A petici, a repara, a coase. Omul... umbla cu mîinile în buzunarul unor pantaloni cu genunchii cîrpiți. DUMITRIU, N. 234. Plugarul, într-un cojoc cîrpit, cu cușmă împănată de răsuflători, sta în car, lîngă plugul lui de lemn. CAMILAR, TEM. 47. Știi ce-am auzit?... Că-ți cîrpești singur ciorapii. SEBASTIAN, T. 282. ◊ (Poetic) Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri; Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ◊ (Cu privire la o persoană) Nevasta mă premenește, Mă spală și mă cîrpește. TEODORESCU, P. P. 294. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte sparte sau crăpate) A drege, a repara. Nu mai izbutea să cîrpească sticla de lampă. CAMILAR, N. I 83. Se lipeau de ferestruici strîmbe cîrpite cu hîrtie... se uitau lung-lung, la pruncii lăsați singuri. CAMILAR, N. I 67. În căsuța babei tot mai lucea o lumină roșiatică prin geamurile cîrpite cu hîrtie. DUNĂREANU, N. 22. ◊ Fig. Nu ți-ai prăsit un ban, să-ți poți cîrpi o nevoie la o vreme grea. VLAHUȚĂ, N. 129. Giudecă tu singură, Măriuco, dacă-mi mai este iertat a hrăni visuri de căsătorie... A zice lumea că m-am uitat la banii tăi, pentru ca să-mi cîrpesc sărăcia. ALECSANDRI, T. 1579. ◊ Expr. A-ți cîrpi viața (sau traiul) = a trăi greu. Vatra în jurul căreia și-au cîrpit zi cu zi traiul, indrugînd povești și basme. DELAVRANCEA, S. 203. Cu ochii cîrpiți de somn = nemaiputîndu-și ține ochii deschiși de somn. Copiii, cu ochii cîrpiți de somn, se duceau la culcare. PAS, Z. IV 28. Ea se sfiește să-i iasă înainte, cu ochii cîrpiți de somn. VLAHUȚĂ, O. AL. II 125. 3. Tranz. (Cu privire la oameni) A lovi, a bate. Și tu îi mai dai și dreptate, în loc s-o cîrpești. DUMITRIU, B. F. 41. Grădinarul voind să-l cîrpească, fu oprit de fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 152. ♦ Fig. (Determinat prin «o palmă») A trage, a da (cuiva) o palmă. S-a apropiat de Miai și i-a cîrpit o palmă peste urechi. PREDA, Î. 122. 4. Tranz. Fig. A născoci, a inventa. Ajunge în sat la frate-său, și pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 5. Refl. Fig. A se ajuta, a-și împlini lipsurile, a se alege cu ceva.

RADE, rad, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la păr, barbă sau mustăți) A tăia pînă la piele, cu briciul sau cu mașina de ras; a bărbieri. După cîtăva vreme și-a ras mustățile. I. BOTEZ, ȘC. 107. Pe puntea de comandă se plimba singur, tăcut, un ofițer tînăr, cu barba și mustățile rase. BART, S. M. 50. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă. ALEXANDRESCU, M. 326. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi razi (sau radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. Baba asta, dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața. SADOVEANU, O. I 47. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se taie barba, mustățile) Urîtă vreme! grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură dintr-o bucată de coasă, cu care rădea pe Sandu. MIRONESCU, S. A. 41. Mușterii mulți... l-ai ras, i-ai tras dunga [pe bilet], te culci pe urechea aia și nu-i mai ții altă socoteală. CARAGIALE, O. I 183. (Expr., familiar, ironic) A rade pe cineva fără săpun = a ataca pe cineva violent, a-l critica foarte aspru. Carp nu vedea altă scăpare decît o intervenție străină. Gazetele liberale îl rad acum fără săpun. CARAGIALE, O. VII 67. ◊ Refl. Se rade în fiecare dimineață. ♦ A da jos părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. Horc, horc, horc! ca un om care trage să moară, face piatra sub custura de oțel cu care o rade de solzi, ca pe un pește. I. BOTEZ, ȘC. 204. (Refl. pas.) La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie... ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei. CREANGĂ, A. 41. 2. A răzui, a curăța, a îndepărta (cu un instrument) un strat subțire de pe un obiect. A rade vopseaua de pe zid. ▭ La mal d-ajungea, Caicul găsea, De mușchi îl rădea, Frumos că-l făcea Și-n el s-arunca. TEODORESCU, P. P. 650. ◊ Expr. (Familiar) A rade putina sau a o rade la (sau de) fugă = a fugi repede; a o lua la sănătoasa; a spăla putina, a șterge putina. [Fata] a îmbrăcat iute cu hainele sale un stîlp... și-apoi o rase la fugă. SBIERA, P. 278. Lupul a ras-o de fugă după dracu, să-l mănînce. ȘEZ. III 191. ♦ A șterge (cu guma, cu un briceag) ceva scris. ♦ A freca pe răzătoare. A rade hreanul. ▭ Și-o rădeam pe răzătoare. ȘEZ. III 60. 3. Fig. A distruge, a nimici, a dărîma (din temelie) lăsînd locul gol, a șterge (de pe suprafața pămîntului). Satele acelea vor fi complect rase cu tunul, domnule general. REBREANU, R. II 228. A ras războiul casele de-a rîndul. D. BOTEZ, F. S. 30. Și mai întîi Kiraly, din porunca domnului, asedie Orașul de Floci, ce era neîntărit, și-l rase din temelie. BĂLCESCU, O. II 46. 4. Fig. A bate, a nimici, a da gata (pe adversar); (în special) a bate pe cineva la un joc de cărți, luîndu-i toți banii. Am să te rad în proțesul tău cu Lipicescu. ALECSANDRI, T. 1436. Toderică i-a ras pre toți. NEGRUZZI, S. I 87. 5. (Popular) A reteza, a tăia. Cînd a dat zmeul să iasă, [Făt-Frumos] i-a și ras capul. SBIERA, P. 65. ♦ A da jos cu o mișcare bruscă. Era o creangă mai îndrăzneață, care sau căuta să-mi mîngîie fața, sau năzuia chiar să-mi radă pălăria de pe cap. HOGAȘ, M. N. 96. 6. (Cu complementul «fața pămîntului» sau «a apei») A atinge ușor, la suprafață. Pasărea rade pămîntul cu aripile. ◊ Expr. (Familiar) A rade (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă; a șterge o palmă, v. șterge. Îi rase o palmă. RETEGANUL, P. II 14. Ți-oi rade, sărmane, o palmă. MARIAN, T. 316. – Forme gramaticale: perf. s. răsei, part. ras.

oltoni, oltonesc, (altoi, oltoi), vb. tranz. – (reg.) 1. A „lipi”, printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: „Grădina ți-o îngrăde / Și pomii ți-i oltone” (Memoria, 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALRRM, 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. – Din magh. oltani (Scriban, Șăineanu; DA, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX).

administrat, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 111 / Pl: ~ați, ~e / E: administra] 1 Condus. 2 (D. o instituție, afaceri etc.) Supravegheat. 3 (D. medicamente) Dat unui bolnav. 4 (Irn; d. o palmă, bătaie) Dat cuiva. 5 (Jur; d. o probă) Folosită ca dovadă într-un proces.

mânji [At: ANON. CAR. / V: (reg) măji, muji / Pzi: ~jesc / E: slv мазати, мажѫ] 1-2 vtr A (se) murdări. 3 vt ( Rar; îe) Nici cât te-ai ~ la un ochi Foarte puțin. 4 vt (Olt) A spăla prost Si: a mozoli, 5 vt (Rar) A mâzgăli (5). 6-7 vtr A (se) acoperi cu un strat de... 8-9 vtr (Reg) A (se) unge cu un medicament. 10 vt (Îvr) A contamina. 11 vt (Arg) A mitui. 12 vt (Reg; c. i. pereți, case etc.) A unge cu lut și baligă. 13 vt A spoi. 14 vt (Reg) A polei. 15 vt (Reg) A unge cu mânjeală (4) firele de urzeală de cânepă. 16 vt (Reg; c. i. obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mânjeală (5) Si: a mânjeli (2). 17 vt (Gmț) A bate. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă. 19 vt (Reg; îe) A o ~ la ceafă A spune un lucru cu totul nepotrivit. 20 vt (Îae) A face o mare prostie. 21-22 vtr (Fam) (A corupe sau) a se lăsa corupt.

rade [At: MOXA, ap. GCR, I, 60/9 / Pzi: rad, (îrg) raz / Ps: răsei / Cj și: (îrg) să raz / Imt: rade / Par: ras / Grz: râzând / E: ml radere] 1 vt A îndepărta (cu un instrument) un strat subțire de pe un obiect Si: a răzui (1). 2 vt (Îe) A ~ putina sau a o ~ (Ia sau de fugă) A fugi din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. 3 vt (Înv) A tortura pe cineva zgâriindu-i carnea de pe corp cu un instrument special. 4 vt A da pe râzătoare. 5 vt A șterge (cu guma, cu lama etc.) ceva scris. 6 vt A anula. 7 vt (Spc) A șterge numele cuiva de pe o listă, dintr-un catalog etc. pentru a scoate din evidență Si: radia² (1). 8-9 vtr A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba, mustața până la piele Si: a (se) bărbieri (1-2). 10 vt (Fam; îe) A-i ~ cuiva o mustață A-și bate joc de cineva. 11 vt (Fam; îe) Să-mi razi (sau să-mi radă, să-mi radeți) mustața (sau mustățile) (dacă nu...) Se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. 12 vt (Fam; îe) A ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă. 13 vt (Înv; îe) A ~ fața cuiva A ucide. 14 vt (Fam; irn; îe) A ~ pe cineva fără săpun A critica aspru pe cineva. 15 vr (Arg) A se lăuda în mod exagerat. 16 vr (Arg) A minți. 17 vt (Pop) A reteza. 18 vt A atinge ușor din mers sau din zbor suprafața pământului sau a apei. 19 vt (Fig; întărit prin „din temelie”) A dărâma lăsând locul gol. 20 vt (Fig; întărit prin „din temelie”) A nimici. 21 vt (Fig; c. i. un adversar) A învinge pe cineva într-o competiție. 22 (Fig; spc) A lua cuiva toți banii la un joc de cărți sau printr-un șiretlic.

tămânji vt [At: SEVASTOS, N. 307 / V: (reg) ~măji, tom~ / Pzi: ~jesc / E: ns cf mânji] (Reg) 1 A mânji. 2 (Îe) A-i ~ cuiva una A-i da (cuiva) o palmă. 3 (Irn) A picta neîndemânatic Si: a mâzgăli.

țipa² [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

smulge [At: COD. VOR.² 12^v/5 / V: zm~ / Pzi: smulg / Par: și: (înv) smult / E: ml exmulgere] 1-2 vtrp (C. i. plante) A (se) trage cu putere afară din pământ Si: a scoate. 3-4 vtrp (Pex; d. plante) A (se) rupe din tulpină prin smucituri. 5 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat Si: a scoate. 6-7 vtir (C. i. fire de păr) A (se) trage cu putere (pentru a scoate din rădăcină sau a rupe). 8 vt (Îe) A-și ~ părul (sau perii, barba ori, înv, căruntețele, cosicioara) (din cap) A-și manifesta puternic durerea sau desperarea. 9 vt (Îae) A fi foarte supărat. 10 vt (Reg; îe) A ~ barba cuiva A batjocori pe cineva. 11 vt (Îvp; c. i. pene, fulgi) A jumuli. 12 vt (Îvr; îe) A ~ o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă. 13 vt (Îvp; c. i. păsări) A jumuli. 14 vrp (Îvr; d. pielea capului) A rămâne fără păr. 15-16 vtrp (Îrg; c. i. lâna, inul etc.) A trage din caier sau din fuior. 17 vt (Reg; c. i. cânepa) A culege (1). 18 vt (Reg; c. i. porumbul) A copili (1). 19-20 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) desprinde cu violență din locul în care se află. 21 vt (Îvr) A zgâria. 22-23 vtrp A smuci (1-2). 24 vr A se îndepărta brusc de lângă cineva sau de undeva. 25 vt (Îvr) A extrage (7). 26-27 vtr A (se) smuci (8-9). 28-29 vtr (Udp „din”) A face să iasă sau a ieși dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică etc.). 30 vt (Reg; îe) ~-o! Pleacă!. 31-32 vtrp A (se) lua cu forța sau prin vicleșug Si: a jefui, a răpi². 33-34 vtrp (Pex) A-și însuși pe nedrept. 35 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, mărturisiri etc.) A obține cu greutate, prin forță, șiretenie etc. Si: a scoate, a stoarce. 36-37 vtrp (Fig) A (se) obține în urma unor eforturi susținute.

ARDE (ard și arz, pf. arsei, part. ars) I. vb. intr. 1 A se mistui prin foc, a se preface în cenușă; proverb: pe lîngă copacii uscați, ard și cei verzi sau pe lîngă lemnul uscat, arde și cel verde, pe lîngă cei răi sufer și cei buni, pe lîngă oamenii harnici și din munca acestora trăesc și cei leneși; proverb: satul arde și baba se piaptănă, se zice cînd cineva face ceva ce nu-i potrivit, pentru care nu-i momentul ¶ 2 A fi aprins (vorb. de foc); proverb: arde focul în paie ude, se zice despre cineva care pare potolit, dar poate fi primejdios, despre unul care se laudă cu ce nu poate face, care se arată grozav ¶ 3 A fi aprins (vorb. de o lumină): în cameră ardeau mai multe lumînări ¶ 4 A produce căldură mare, a dogorî: soarele ardea ca în luna lui Cuptor (ISP.) ¶ 5 A fi fierbinte: apa arde ¶ 6 A simți căldură, usturime, etc. într’o parte a corpului, a avea fierbințeală: îmi arde capul; îi ard mîinile ¶ 7 Fig. A fi stăpînit de o sensație puternică ori de un sentiment adînc, etc.: ard de sete; ard de nerăbdare; a-i ~ inima, a) a dori ceva cu înfocare, b) a fi cu gîndul la ceva, a fi cu voie bună, a avea chef pentru ceva, a fi dispus să facă ceva: de asta-mi arde mie inima acum? mai adesea elipt.: de povești ne arde nouă? (VLAH.). II. vb. tr. 1 A mistui prin foc, a preface în cenușă: ardeau și prădau tot ce întîIneau în cale ¶ 2 A întrebuința o anumită substanță pentru a se încălzi, pentru a găti bucate, etc., a face foc cu ceva: ~ lemne; ~ cărbuni ¶ 3 A întrebuința anumite substanțe pentru a da lumină: ~ lumînări de ceară ¶ 4 A frige (vorb, de o mîncare prea fierbinte): măcar de te-ar ~ o zamă bună, dar o zamă de raci! (RET.) ¶ 5 ~ cărămida, a supune la acțiunea focului bucățile de lut din care se face cărămida ¶ 6 ~ cuptorul, a încălzi bine cuptorul pentru copt ¶ 7 🍽 A înnegri bucatele lăsîndu-le prea mult la foc, sau punîndu-le la un foc prea mare: a ars friptura ¶ 8 ~ cu fierul, a face semn cu fierul roșu, a înfiera ¶ 9 🩺 ~ o rană, a cauteriza ¶ 10 Arză-l (sau arde-l-ar) focul! a) blestem, b) pop. expr. care se adaugă pe lîngă o apreciere măgulitoare asupra cuiva: Ard’o focul răzeșie! Eu chiteam că-i boierie, Și-i numai o sărăcie (ALECS.-P.); da frumoasă mai e, arz’o focul! ¶ 11 A înnegri fața, a pîrli: l-a ars soarele ¶ 12 A suferi o durere mare, ca și cînd ar fi atins de foc: mă arde rana ¶ 13 A pricinui o usturime mare, a frige (vorb. de o substanță introdusă în corp, de o băutură, etc.): băutura aceasta mi-a ars tot gîtlejul ¶ 14 Fig. A fi stăpînit de un sentiment puternic: mă arde un dor nespus de casă; ~ cuiva inima, a-l face să sufere: cum a ars el inima unei mame, așa să-i ardă inima sf. Foca de astăzi (CRG.) ¶ 15 ~ la inimă, a da o emoțiune puternică, o mulțumire: trăgea Dinică cu arcușul de te ardea la inimă (I.-GH.) ¶ 16 familiar A lovi, a bate pe cineva: se primbla pe dinaintea băieților înarmat cu o vargă lungă, arzînd cînd pe unul cînd pe altul (I.-GH.); ~ o palmă, un biciu, etc., a da cuiva o palmă, o lovitură de biciu, etc. ¶ 17 familiar A-i spune cuiva ceva neplăcut, așa ca să nu mai aibă ce răspunde, a-l pune la locul lui: dar știi că m’ai ars, Haldeule, zise părintele Duhu (CRG.). II. vb. refl. 1 A simți durere atingînd ceva aprins, a se frige cu bucate prea calde ¶ 2 🍽 A se înnegri stînd prea mult la foc (vorb. de bucate) ¶ 3 A se înnegri la față de soare, a se pîrli ¶ 4 familiar A păți ceva neplăcut, a se păcăli [lat. ardĕre].

oltoní, oltonesc, (altoi, oltoi), v.t. (reg.) 1. A „lipi”, printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: „Grădina ți-o îngrădé / Și pomii ți-i oltoné” (Memoria, 2001: 113). 2. A vaccina copiii pentru prevenirea unor boli. 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. – Din magh. oltani (Șăineanu, DLRM, DEX).

A BATE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul să meargă. ~ peste obraji. ◊ ~ măr a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cădea de acord într-o tranzacție. Bătut în cap prost, țicnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicăli; a necăji întruna pe cineva. A-și ~ capul cu ceva a-și frământa mintea. ~ la ochi a atrage atenția; a fi suspect. A-și ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-și ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuți, a-l înfige în ceva etc.). ~ frișca. ◊ Bate fierul până-i (sau cât îi) cald acționează până nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi ușor cu palma umărul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția sau pentru a-i arăta bunăvoința. 5) (toba, toaca etc.) A face să răsune. * ~ toba a răspândi zvonuri; a nu păstra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curăța de praf (lovind repetat cu un băț, cu bătătorul etc.). 7) (suprafețe, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept și neted; a bătători; a bătuci; a tăpși. 8) A lovi ca să cadă de pe copac. ~ nucile. ◊ ~ tactul (sau măsura) a marca tactul unei bucăți muzicale prin lovirea ușoară a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fără rost; a hoinări; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ~ câmpii a vorbi fără nici o legătură logică; a vorbi aiurea. ~ mătănii a face mătănii. 9) (la războiul de țesut) A presa cu spata firele de băteală. 2. intranz. 1) A lovi o dată sau repetat în ceva (la poartă, la ușă etc.). ~ la fereastră. ◊ ~ la ușa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a mișca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ◊ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipă. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pământ; b) a se răsti; a porunci. ~ din buze a rămâne înșelat în așteptările sale. 3) (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (făcând stricăciuni în agricultură). 4) (despre vânt) A purta curenții de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critică) la ceva. 6) (despre inimă, puls) A-și intensifica bătăile; a se mișca neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hămăi; a lătra. 9) (despre Soare, Lună) A atrage cu razele, răspândind lumină, căldură. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul până într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanță de... /<lat. batt[u]ere

MÎNJI vb. IV. (Cea mai veche atestare datează de pe la 1700, cf. ANON. CAR.) 1. T r a n z. și r e f l. A (se) murdări, a (se) păta. Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 185. Tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz . . . și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de lumînare, PETRESCU, L. 376, cf. DDRF. Fochistul are șapcă ponosită de cărbuni; el însuși e mînjit pe obraz, pe mîini și pe haine. SP. POPESCU, M. G. 34. Scutur tufișul, țîșnind îmi împroașcădeodată dintr-însul Sîngele vînăt mînjind cu picurii putrezi pămîntul. COȘBUC, AE. 49. Cînd mînînc ouă moi, mă mînjesc pîn-la urechi. HOGAȘ, DR. I, 177, cf. 163. Hainele îi erau mînjite de pămînt, iar pe față parcă purta o mască de lut. REBREANU, R. II, 200, cf. I, 262. Muncitorii aproape goi. . ., mînjiți cu funingine și unsoare. . ., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33, cf. PRIBEAGUL, P. R. 57. Sînt mînjiți de noroi, mai ales de la brîu în jos. STANCU, D. 156. Aduceai ciorba. . . în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu se mînjească pereții farfuriei, PAS, Z. I, 269. Uite ce rău m-am mînjit. BANUȘ, P. 26. Hainele sale, după ce că erau mînjite cu uleiuri, mai erau și îmbibate cu pospai alb de făină, PREDA, D. 32. Nici nu mi-ar fi putut trece prin minte așa ceva ! – mi-a spus, mîngîindu-mi mîinile încă mînjite de ulei. V. ROM. iunie 1958, 46. Ploaia care se întețise și bătea acum oblic, mînjise nenumăratele ferestre care dădeau spre stradă, T. POPOVICI, SE. 79. Văzînd pe tatăl său amețit de vin, l-a mînjit cu baligă. ȘEZ. I. 213, cf. IV, 156, ALR I 640, ALR II 3 209, 3 363, 5 774. Te-ai mujit pă haińi. CV 1951, nr. 3-4, 46. Cine strînge cărbuni cu mîna altuia, nici să mînjaște nici să arde. ZANNE, P. I, 133. Umblă cu miere în mînă și să nu se mînjascâ pe degete? id. ib. iii, 669. Cu păcurarul cînd trăiești Trebuie să te mînjești. id. ib. V, 490. ◊ E x p r. (Rar) Nici cît te-ai mînji la un ochi = foarte puțin, aproape de loc. N-are bani nici cît te-ai mînji la un ochi. ZANNE, P. II, 351, cf. 363. ◊ F i g. S-au întors cătră unul din curtezanii săi carile fusăsi odată la prepus că s-ar fi mînjit cu sfaturi răle împotriva lui. IST. CAROL XII, 78^r/25, cf. BELDIMAN, E. 32/12. Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri, Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I, 35. Ne mînjește sau ne ucide idealurile. DEMETRESCU, O. 108. Nici o pată nu mînjise individualitatea morală. D. ZAMFIRESCU, Î. 182, cf. 250, SCRIBAN, Figura poetului a fost mînjită cu noroiul celor mai josnice apartenențe, CONTEMP. 1949, nr. 120, 4/1. Numele cinstit pe care l-am moștenit de la părinți, eu îl mînjesc. STANCU, R. A. IV, 107. ♦ T r a n z. (Prin Olt.) A spăla prost, superficial; a mozoli. Cf. BOCEANU, GL. ♦ T r a n z. (Rar) A mîzgăli (2). Ferice de acela ce stînd pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul. NEGRUZZI, S. II, 269. ◊ A b s o l. Și mai dă-i, Doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o zmîngălească. ARGHEZI, V. 11. ♦ A (se) acoperi cu un strat de. . .; (regional) a (se) unge (cu un medicament). Văzui pe toți dracii în pielea goală Cu coarne în frunte, cu nas de cîne, Păstă tot mîngiți cu neagră smoală, BUDAI-DELEANU, Ț. 316. Se amestecă toate la un loc și se mînjește cu el de sperietură, N. LEON, MED. 103. Vagoanele nu circulau decît cu perdelele trase sau, dacă nu erau perdele, cu geamurile mînjite cu vopsea albă. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Cu această apă. . . se mînjește cel bolnav peste tot corpul. MAT. FOLK. 578. Pe unele (oi) din cele scăpate de cuțit, s-au apucat să le mînjească cu negru. RĂDULESCU-CODIN, Î. 37. Da fuga-n crîng, să mînja cu cărbune pe ochi. GRAIUL, I, 71. ♦ T r a n z. (Învechit, rar) A contamina, a infecta, a molipsi. Prin curețenie, de multe ori, mulți oameni mânjiți fiind de boalele lipicioase, scapă de boală. CALENDARIU, (1844), 70/7. ♦ T r a n z. (Argotic) A mitui. Com. din ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODA. 2. T r a n z. (Regional; complementul indică pereți, case etc.) A unge cu lut (și baligă), a murui, a lipi; a spoi, a vărui. Că [badea] sparge ferestrele și mînjește casele. DOINE, 240, cf. ALRM II/I h 279, 280, LEXIC REG. 17. ♦ (Urmat de determinări care indică materia) A polei. Cf. ALR II 4 254/316. Mînjit cu aur. ALRM SN I h 386, cf. ALR SN h 572. 3. T r a n z. (Regional) A unge cu mînjeală (II 2) firele de urzeală de cînepă. Cf. LB, POLIZU. O harnică nevastă luînd catrința-n brîu, Urzeala o mînjește cu aluat de grîu. BELDICEANU, P. 68, cf. GHEȚIE, R. M., com. MARIAN, ȘEZ. V, 106. [Cînepă] o năvădescu, o mînjăscu, o țăs, o dau prin spată, prin iță, am țăsut-o, am nălghit-o. GRAIUL, I, 293, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 290/103, A I 22. 4. T r a n z. (Regional; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mînjeală (II 3); (regional) a mînjeli (2). Hainele mînjite (unse) cu ursuc, spălîndu-le, se fac cu mult mai frumoase decît cu altă mînjală. PRECUP, P. 21, cf. com. MARIAN. 5. T r a n z. (Glumeț) A lovi, a bate. Cf. ȚICHINDEAL, F. 331/22, PAMFILE, J. II, 153, IORDAN, STIL. 366, LEXIC REG. 83. ◊ I n t r a n z. Au înșfăcat repede vătrariul și au ieșit afară, și unde n-au prins să mînjască în țigan cu dînsul. SBIERA, P. 293. ◊ E x p r. A mînjí (cuiva) o palmă = a da, a trage (cuiva) o palmă. (Regional) A o mînji la ceafă = a spune un lucru (cu totul) nepotrivit, a face o (mare) prostie, a da cu oiștea în gard. Cf. LEXIC REG. 83. – Prez. ind.: mînjesc. – Și: (regional) măji (ALRM II/I h 280/346), muji vb. IV. – Din V. sl. мазати, мажѫ.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut. ▭ Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.

căra [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.

labă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 246 / V: (reg) lea~ / Pl: ~be / E: mg láb] 1 Parte a piciorului, inferioară gleznei, pe care calcă bipedele și patrupedele. 2 Parte a piciorului pe care calcă păsările. 3 (Pgn) Picior. 4 (Pop; îe) A pune ~ba pe cineva A prinde. 5 (Pop; îe) A pune ~ba pe ceva A apuca. 6 (Îae) A-și însuși. 7 (Pop; îe) A avea la ~ pe cineva sau a juca în ~be pe cineva A dispune de cineva. 8 (Pop; îe) A-i încăpea (sau a-i pica, a-i cădea) în ~ (sau în ~be) A pune mâna pe ceva Si: a prinde. 9 (Îae) A ajunge la discreția cuiva. 10 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) cu botul pe ~be A pune la punct pe cineva, reducându-l la tăcere. 11 (Rar; îe) A-și pune botul pe ~be A se resemna. 12 (Pfm; îla) Cu botul (așternut) pe ~be Resemnat. 13 (Pop; îe) A lua în (sau la) ~be (pe cineva) A bate. 14 (Pop; îe) A-și mușca ~bele A se căi amarnic pentru o faptă. 15 (Pop; îe) A mânca ~be de pui A purta vorba dintr-un loc în altul. 16 (Îae) A fi indiscret. 17 (Pop; irn; îe) A se scula în două ~be (împotriva cuiva sau a ceva) A se revolta. 18 (Pop; îe) A-și bate ~bele A pierde timpul. 19 (Teh; îc) ~-de-iepure Șină curbată care face parte din dispozitivul de schimbare a direcției pe calea ferată. 20 (Mrn; îc) ~-de-gâscă Nod alcătuit prin legarea a două sau trei parâme. 21 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Piciorul-cocoșului (Ranunculus acris). 22 (Bot; reg; îc) ~ba-găinii Troscot (Polyganum aviculare). 23 (Fam; îc) ~ba-gâștei Scris negljijent, dezordonat. 24 (Atm; înv; îac) Țesut alcătuit din prelungirile fibroase cu care se fixează tendoanele pe oase. 25 (Îac; șîc) ~-de-gâscă Riduri formate la coada ochiului. 26 (Bot; îae) Lobodă (Chenopodium album). 27 (Bot; reg; îac) Antonică (Chaerophillum aromaticum). 28 (Bot; Trs; îac) Granat (Chrysantheum parthenim). 29 (Bot; reg; îac) Calcea-calului (Caltha palustris). 30 (Bot; Trs; îae) Priboi (Geranium macrorrhisum). 31 (Bot; reg; îac) Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos). 32 (Bot; Trs; îac) Coada-racului (Potentilla anserina). 33 (Buc; îac) Plantă erbacee cu flori roșii purpurii, așezate câte două pe un peduncul, care crește mai ales prin tufișuri (Geranium dissectum). 34 (Bot; Ban; îac) Ceapa-ciorii (Muscari comosum). 35 (Bot; reg; îac) Zambilă (Muscari tenuifolium). 36 (Bot; reg; îac) Porumbel (Muscari botroydes). 37 (Bot; Trs; îc) ~ba-lupului Talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 38 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului, ~ba-mâței Pedicuță (Lycopodium clavatum). 39 (Bot; reg; îc) ~ba mâței, ~ba-ursului Burete-de-conopidă (Ramaria coralloides). 40 (Bot; reg; îc) ~ba-mâței Barba-caprei (Ramaria flava). 41 (Bot; reg; îac) Drobușor (Isatis tinctoria). 42 (Bot; reg; îac) Parpian (Antenaria dioica). 43 (Bot; reg; îac) Măceș (Rosa canina). 44 (Bot; reg; îac) Crețișoară (Dryodon coralloides). 45 (Bot; îrg; îc) ~ba-pisicii Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 46 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului Specie de ciuperci comestibile din genul Clavaria, cu corpul cărnos și ramificat Si: iarba-ursului (Ramaria aurea). 47 (Bot; reg; îac) Specie de ciuperci comestibile din genul Clavaria, cu corpul cărnos și ramificat (Ramaria condensata). 48 (Bot; îac) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 49 (Bot; reg; îac) Cucuruz (24) (Petasites albus). 50 (Bot; reg; îac) Brădișor (7) (Lycopodium selago). 51 (Bot; Olt; îac) Piciorul-caprei (Aegopodium podagria). 52 (Bot; Trs; îac) Ferigă (Dryopteris fillix-mas). 53 (Îrg; îac) Plantă cu rădăcina pivotantă care se cultivă pentru căpățâna ei comestibilă (Sium sisarum). 54 (Bot; îvr; îac) Talpa-ursului (Acanthus longifolius). 55 (Bot; înv; îc) ~ba-ursului-(de-munte) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 56 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului-roșie Brusture (5) (Petasites hybridus). 57 (Pgn) Apendice de artropod. 58 (Reg) Încheietură a piciorului calului. 59 (Cu determinări) Model pentru ouăle încondeiate. 60 (Îlav) În (sau pe) (patru) ~be De-a bușilea. 61 Parte a piciorului omului de la gleznă la degete. 62 (Rar) Urmă lăsată de talpa piciorului. 63 (Reg) Parte a ciorapului care acoperă piciorul de la gleznă în jos. 64 (Dep) Mână. 65 (Dep) Palmă. 66 (Pfm; îe) A da cuiva peste ~be A admonesta o persoană obraznică. 67 (Pfm; îe) A bate ~ba A-și strânge mâna în semn de înțelegere. 68 Lovitură dată cuiva cu mâna. 69 (Reg; dep) Picior mare. 70 (Reg; îs) ~ de picior Patină confecționată dintr-o scândură cu ținte. 71 (Îrg) Ramificație aeriană a rădăcinii plantelor. 72 (Arg; lpl) Cizme. 73 (Arg; lpl) Pantofi. 74 (Arg; lpl) Ghete. 75 (Arg) Cifra cinci. 76 (Arg; îs) Fratele ~bei Cifra patru. 77 (Arg; îlv) A face ~ba A fura. 78 (Arg; îal) A se masturba. 79 (Buc) Întăritură din lemne, pietriș, crengi etc., de o parte și de alta a pârâului, aproape de maluri. 80 (Olt) Pană fixată în fusul pivei, care ridică ciocanul. 81 (Reg) Leucă. 82 (Reg) Fiecare dintre cele două mânere ale cleștelui. 83 (Reg) Fiecare din cele două vârfuri ale scoabei. 84 Leaț provizoriu cu care se fixează grinzile și amnarii când se alcătuiește scheletul unei case. 85 (Reg) Chingă la căpriori. 86 (Reg) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, având rolul de a împinge roata dințată a joagărului. 87 (Tip; iuz) Dispozitiv care apasă hârtia pe litere.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gîndi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sîcîi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mîndri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mîngîia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producînd răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A cîștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul pînă-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspîndi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pămîntul. ♦ A azvîrli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate cîmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vînt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcîie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cît ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin „din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre cîini; determinat prin „din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțînd ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre cîini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

administrare sf [At: (a. 1774) URICARIUL I, 182 / Pl: ~rări / E: administra] 1 Conducere. 2 Supraveghere a unei instituții, afaceri etc. 3 Dare de medicamente unui bolnav. 4 (Irn) Dare a unei bătăi, palme etc. cuiva. 5 (Jur; îs) ~ a unei probe Folosire a unei dovezi într-un proces.

cărăbăni¹ [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 83 / Pzi: ~nesc / E: ns pbl tc çec arabayi] 1-2 vr (Pfm) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (fum) a se căra (13), a o șterge, a o tuli. 3 vt (Reg) A căra (1). 4-5 vti (Fam; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau a ~ cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) A da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.)

ceafă sf [At: ANON. CAR. / Pl: cefe / E: alb kafe] 1 Parte de dinapoi a gâtului. 2 (Pex) Parte de dinapoi a capului Cf cerbice, grumaz. 3 (Îla) Gros la ~ Bogat. 4 (Îal) Cu influență. 5 (Îla) Tare de ~ Obraznic. 6 (Îe) A făcut ~ S-a îngrășat. 7 (Îe) A strica (sau a scărpina) (pe cineva) la ~ A-i da câteva palme. 8 (Îe) A-i muta cuiva ~fa Ceafa (7). 9 (Îe) Să nu ne stricăm la ~ Să nu ne certăm. 10 (Îe) A pune la ~ A da uitării. 11 (Îae) A nu-i păsa de ceva. 12 (Îae) A nesocoti un ordin. 13 (Pan) Parte de deasupra a jugului, ce vine pe ceafa boului Si: cerbice, jug, butuc, sul, grindei, drug. 14 (Pan) Bârnă pe care se reazemă vatalele jugului, la joagăr. 15 Curea de frâu care vine în spatele urechilor calului Si: (reg) comarul căpețelei. 16 Măsea a leucii.

poceancă sf [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 153 / Pl: ? / E: cf pocinog] (Ban) 1 Saftea. 2 (Îe) A da ~ca cu cineva A bate palma cu cineva la o tranzacție.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

flintă, -e, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu 1941: 12). Flintaru, poreclă în Moisei (Coman 2004). – Din germ. Flinte, cf. magh. flinta.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

flintă, flinte, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu, 1941: 12). ♦ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). – Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins „cremene”, cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).

bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.

șters², ștearsă [At: ANON. CAR. / V: (îvr) st~ / Pl: ~rși, ~e / E: șterge] 1 a (D. obiecte, părți ale corpului etc.) Care a fost supus ștergerii (1). 2 a (D. cuvinte, fragmente dintr-un text, desene etc.) Care nu se mai vede (fiind ras cu o gumă, tăiat cu o linie etc.). 3 a (Pex; d. un text, un fișier etc.) Care este suprimat Si: eliminat². 4 a (D. obiecte) Care și-a pierdut (total) strălucirea, culoarea etc. (sub acțiunea unor cauze exterioare). 5 a (D. culori, lumină etc.) Care este lipsit de intensitate Si: palid, stins, (pop) spălăcit. 6 a (Fig; d. obiecte, chipuri) Care este lipsit de contur, de claritate, de culoare (din cauza depărtării, a întunericului etc.) Si: estompat (1), neclar. 1 a (Fig; d. amintiri, imagini) Vag. 8 a (Fig; d. oameni sau d. înfățișarea, privirea lor) Care nu atrage atenția prin nimic Si: inexpresiv. 9 a (Fig; d. oameni) Care nu se remarcă în nici un fel. 10 a (Fig; d. oameni) Fără calități Si: mediocru. 11 a (Fig; d. sunete, glas, vorbire) Cu sonoritate slabă Si: stins. 12 a (D. casete audio, video) De pe care s-a anulat înregistrarea. 13 sf (Buc; Mol; fam) Lovitură dată cuiva cu palma. 14 sf (Mun; îe) A da o ~ A-și face drum (pe undeva sau pe la cineva). 15 sf (Trs; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 16 sf (Trs; art.) Melodie după care se execută ștearsa (15).

scatoalcă sf [At: DDRF / V: ~tol~, ~tul~ (Pl: scatulci), (reg) ~lfă, ~oflă, scafo~, scaltoafă, scârtoafă^[1], scofo~ / Pl: ~lce, (rar) ~olci / E: rs скатулка] 1 (Pfm; mpl; de obicei construit cu verbele „a trage”, „a da”, „a arde”) Lovitură dată cuiva cu palma, cu pumnul, prin înghiontire etc. 2 (Pgn) Bătaie dată cuiva. 3 (Reg) Retevei. 4 (Reg) Bâtă. 5 (Reg; îf scafoalcă) Epitet injurios dat unei femei ușuratice, flecare sau intrigante. 6 (Reg; îf scatolcă și scatolci) Baborniță (1). corectat(ă)

ateriza vi [At: CAZIMIR, P. 151 / V: ~isa / Pzi: ~zez / E: fr atterrir] 1 (D. avioane) A efectua toate operațiile necesare pentru a reveni și a se opri pe sol. 2 (D. oameni; fig) A sosi pe neașteptate. 3 (Arg; îe) A-i ~ cuiva vreo două focuri A-i da câteva palme. 4 (Înv; îe) A ~ cu briciul A poticni briciul de obraz, la bărbierit, lăsând semne. 5 (Mrn; d. nave) A se apropia de țărm și a acosta. 6 (Mrn) A descoperi, de pe mare, țărmul, și a însemna pe hartă punctul unde nava va acosta. 7 (Spt) A atinge pământul după un salt.

MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. * Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se întoarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. * ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. * De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

tiflă sf [At: R. POPESCU, CM I, 404 / Pl: ~le / E: ngr τύφλα] 1 Gest batjocoritor constând din apropierea degetului mare de vârful nasului, cu palma întinsă, mișcând celelalte degete. 2 (Îe) A(-i) da (cuiva) cu ~la (sau o rar, ~la) sau (rar) a arunca (cuiva) o ~ A arăta cuiva tifla (1). 3 (Fig; îae) A-și arăta disprețul. 4 (Fig; îae) A batjocori pe cineva. 5 (Fig; îae) A face în ciudă Si: a sfida. 6 (Fig; îae) A renunța cu dispreț la ceva. 7 (Fam; îe) A cădea (sau a da) ~la peste cineva A da în mod neașteptat norocul peste cineva.

PALMĂ¹ ~e f. 1) (la om și la maimuțe) Partea interioară a mâinii, cuprinsă între încheietura cu antebrațul și vârful degetelor. ◊ Lat de ~ unitate de măsură populară egală cu lățimea unei palme cu degetele lipite. Podul ~ei partea interioară a mâinii cuprinsă între încheietura cu antebrațul și degete. Dosul ~ei v. DOS. A bate din ~e a aplauda. Cât ai bate din ~e foarte repede. A ține (sau a duce, a purta) pe cineva ca pe (sau ca în) ~ (sau ~e) a manifesta o grijă deosebită față de cineva. A-l mânca pe cineva ~a (sau ~ele) a avea chef de a bate pe cineva. A bate ~a a încheia un târg; a cădea de acord. Când va crește păr în ~ nicicând. Cât păr în ~ nimic; nimeni. Ca-n ~ a) fără asperități; drept; plan; b) foarte amănunțit; detaliat. 2) Lovitură dată de cineva cu această parte a mâinii. * A lua pe cineva la ~e a pălmui pe cineva. A trage (sau a da, a șterge) cuiva o ~ a lovi pe cineva cu palma (mai ales peste obraz). A mânca o ~ a primi o lovitură de palmă (mai ales peste față). 3) (în trecut) Unitate de măsură a lungimii egală cu distanța dintre vârful degetului mare și al celui mic depărtate la maximum unul de altul (aproximativ 25-28 centimetri). ◊ De o ~ de mărime foarte mică sau foarte mare (în funcție de dimensiunile obiectului comparat cu palma). O ~ de pământ (sau de loc) o suprafață de pământ (sau o distanță) foarte mică. 4) Obiect cu care se bat covoarele; bătător. [G.-D. palmei] /<lat. palma

GRIJĂ, griji, s. f. 1. Neliniște, teamă pricinuită de gîndul unei eventuale primejdii sau întîmplări neplăcute; îngrijorare. Plăcut, plăcut e ceasul de griji ne-ntunecat, Și dulce este viața ce curge lin. ALECSANDRI, P. I 132. N-aibi nici o grijă! îmi răspunse. NEGRUZZI, S. I 39. Marcu bea și nu prea bea, Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (Adesea construit cu verbul «a avea», urmat de determinări în genitiv, indicînd cauza îngrijorării cuiva) Vom fi la adăpost de grijile vieții de toate zilele. REBREANU, I. 87. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. ◊ Loc. adj. și adv. Fără grijă (de ceva sau de cineva) = fără teamă, fără să-i pese (de ceva sau de cineva). Gardurile cădeau, fără proptele, și vechilii și vătavii trăiau ca niște hoțomani, de capul lor, fără milă, fără grijă. SADOVEANU, O. VII 272. De-acum, jupîneșică, dormi fără grijă; că îndată se face ziuă. CREANGĂ, P. 132. ◊ Expr. A intra la (sau în) grijă = a începe să fie îngrijorat. Fata intră la grijă că a să fie biruită. ISPIRESCU, L. 45. Ceilalți... intrînd în grijă mare, și-au ridicat glasurile lor împotriva apucăturii cu Roșu-mpărat. CARAGIALE, O. III 93. ♦ Cauza îngrijorării cuiva. Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. 2. Interes viu pentru cineva sau ceva, atenție deosebită față de cineva sau ceva, preocupare de cineva sau ceva; solicitudine. Marea grijă față de om, specifică regimului socialist, este oglindită în proiectul noii Constituții prin garantarea dreptului la odihnă, prin garantarea dreptului de a se bucura de asigurarea materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 66. ◊ (Urmat de determinări în genitiv, indicînd obiectul interesului cuiva) Nu mă face să te-aștept prea mult: mai am și alte treburi, nu numa grija dumitale. CARAGIALE, P. 91. Grija noastră n-aib-o nime, Cui, ce-i pasă că-mi ești drag? EMINESCU, O. I 55. ◊ Loc. adv. Cu (mare) grijă = cu mare băgare de seamă, cu multă atenție, cu prudență. Cosițele negre cu grijă le-a prins Sub bască, ștrengara de fată. FRUNZĂ, S. 18. ◊ Expr. A purta grijă de (cineva sau ceva) sau a-i purta (cuiva) de grijă, (rar) a purta de grijă despre (ceva) sau a purta grija (cuiva) = a îngriji (pe cineva sau de ceva). I-am învățat... să facă altoi, să poarte grijă de stupi. SLAVICI, la TDRG. La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți? EMINESCU, O. I 127. Cine-ți poartă de grijă acolo, cine-ți face prînzul? GHICA, S. 249. Trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal. ALECSANDRI, T. I 131. Purtare de grijă = preocupare, îngrijire de cineva sau de ceva. Las’ că am eu purtare de grijă pentru dînsul. CREANGĂ, la TDRG. A avea grijă (de cineva sau ceva) = a) a îngriji (de cineva sau de ceva). Să aibă grijă de casă, iar dacă iese, să încuie bine. REBREANU, R. I 243. Toate soacrele veneau, La nurori prînz aduceau; Soacra mea, muiere rea, De mine grijă n-avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170; b) a supraveghea, a păzi (pe cineva sau ceva). Du-te și le adă – zice avocatul – îți vom avea noi grijă de coșarcă pînă vii cu ele. RETEGANUL, P. I 86. A nu avea grijă (de cineva sau ceva) = a) a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau ceva). Ei prînzea și veselea, De nime grijă n-avea. ALECSANDRI, P. P. 98; b) (mai ales la imperativ) a nu avea teamă, a nu fi îngrijorat. Ai să te înzdrăvenești, n-ai grijă. SADOVEANU, O. I 343. A avea grijă (să...) = (mai ales la imperativ) a băga de seamă, a lua seama, a fi atent. Ai grijă, mamă, să nu ți se întîmple ceva. SAHIA, N. 118. Hîrca... avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului. CREANGĂ, P. 97. Adă luntrea și mă treci... Aibi grijă să nu mă-neci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 139. A da (sau a lăsa) în grija cuiva (ceva sau pe cineva) = a încredința (ceva sau pe cineva) cuiva, a da sau a lăsa (ceva sau pe cineva) cuiva în seamă. Nu-mi vine să-i las în grijă agoniseala mea. SADOVEANU, O. VII 269. Las totul în grija oamenilor, și, ca un bolnav, îmi lipesc palmele de mușchii dureroși. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. A da (cuiva) de (sau în) grijă ca să... = a recomanda, a atrage atenția. Se culcă, spuind nurorilor să fie harnice și dîndu-le de grijă ca nu cumva să adoarmă. CREANGĂ, P. 7. Tata mi-a dat în grijă... ca să mă feresc de omul roșu. id. ib. 202. A duce grija v. duce.

PALMĂ¹, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mîinii, de la încheietură pînă la vîrful degetelor. Tudor Șoimaru sta cu fruntea răzimată în palme și cu coatele pe genunchi. SADOVEANU, O. VII 65. Nu pot mînca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vint, afară, Că-mi arde capul tot, Și-ngrop în palme capid Și-mi cînt amarul tot. COȘBUC, P. I 60. ◊ (Metaforic) Cădeți cu dărnicie, ploi proaspete de toamnă, Cîmpiile întinse vă prind în palma lor. DRAGOMIR, P. 60. Podul palmei v. pod. Dosul palmei v. dos. Muchia palmei v. muchie. Loc. adv. Ca-n palmă = a) foarte bine, în cele mai mici amănunte. [Călăuza] cunoștea ca în palmă toate cotiturile munților. La TDRG. O! cunosc țara ca-n palmă, cu drumurile, cu ascunzătorîle. DELAVRANCEA, O. II 246; b) cu suprafața netedă; (în legătură cu pielea omului) fără păr, chel. Au rămas preoteasa pe cap ca-n palmă. La TDRG. Calcă bine... Nu-ți fie teamă, e ca-n palmă. DELAVRANCEA, O. II 288; c) de loc, nimic, nicăieri. Dau în dreapta, întreabă-n stînga... Sora nu-i ca-n palmă! RETEGANUL, P. V 23. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca-n palmă. CREANGĂ, A. 86. Ca din palmă = pe nevăzute, repede. Am răpit pe Sînziana, fata lui Papură-împărat, și cînd să mă bucur de prada mea, vine un hoț și mi-o fură ca din palmă. ALECSANDRI, T. I 456. ◊ Expr. (A lucra) cu palma sau cu palmele = a face zile de muncă lucrînd numai cu brațele, fără vite, căruță sau unelte agricole. Chemarea la primărie înseamnă bir mai mare... zile de muncă cu palmele pentru pălmași. STANCU, D. 54. Socotesc ei ce socotesc, boierul cu vechilul, și-l scot dator cu două fălci de arat, una de prașilă și treizeci de zile cu palma. VLAHUȚĂ, O. A. 356. A bate din (sau în) palme v. bate (VI 1). A face (ceva) bătînd din palme sau cît ai bate din (mai rar în) palme = a face ceva repede. Asta nu se poate face bătînd din palme. Am lucruri de predat. DEMETRIUS, C. 58. Cîte alte lucruri de gospodărie, făcute de mîna lui Chirică cît ai bate din palme! CREANGĂ, P. 153. Prăpădi... cît ai bate în palme tot ce cîștigase și moștenirea lui tată-său pe deasupra. NEGRUZZI, S. I 81. A bate palma cu cineva v. bate. A fi în palmă = a fi la îndemînă, în apropiere, aproape. Iașul e departe, nu-i colea în palmă. La TDRG. (A ține sau a duce, a purta pe cineva) ca pe palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine (de cineva), a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic. Pentru că mi-ai curățit casa de draci, am să te țin ca pe palmă. CREANGĂ, P. 307. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreția sa, în puterea sa, a-l domina. Mult m-ai purtat... de nas, da... de-acu te am și eu în palmă. La TDRG. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția, în puterea, în stăpînirea cuiva. Las’ pe mine, mi-a cădea-n palmă. La TDRG. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune de cineva după bunul plac. Cînd va crește păr în palmă = niciodată. A-l mînca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea dorința de a bate pe cineva. A ghici în palmă = a ghici cuiva viitorul după liniile palmei. 2. (În construcție cu verbele «a da», «a trage»,«a cîrpi», «a arde») Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma (1). Și ești copilul meu Și te iubeam! Nu știu cui trebuie să-i dau palme, ție sau mie. DEMETRIUS, C. 68. Cocoana s-a ridicat și dumneaei și s-a năpustit asupra dumnealui, să-i arză o palmă. CARAGIALE, O. III 36. Se vîră, el știe cum și pe unde, în odaie la Ivan și-i șterge o palmă prin somn cît ce poate. CREANGĂ, P. 303. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a lua (pe cineva) la bătaie, a pălmui. A purta sau a duce (pe cineva) în palme = a bate într-una pe cineva, în mers. Văzindu-se astfel înșelat, într-atîta s-a turburat, de-i purta în palme ca pe niște mere pe amîndoi voinicii. RETEGANUL, P. V 41. 3. Veche unitate de măsură pentru lungimi (de aproximativ 25 cm în Muntenia și 28 cm în Moldova), egală cu distanța dintre extremitatea degetului celui mare și a celui mic, bine întinse în lături. Spicul grîului crește lung de-o palmă. GHICA, S. A. 89. În cap avea un șlic de o circonferență cel puțin de șepte palme. NEGRUZZI, S. I 16. Și-i de-o palmă lat în frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungimi, mai mare cu aproximativ 3 cm decît palma. Chimiru-i lat de o palmă domnească... îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, DR. II 98. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. ISPIRESCU, L. 59. Un lat de palmă = lățimea palmei cînd degetele sînt lipite unul de altul. Era cu un lat de palmă mai înaltă ca dînsul. C. PETRESCU, Î. II 213. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cît ar trebui sau cît ne-am aștepta să fie). în cabinele cochet vopsite în culori felurite, cu perdeluțe la ferestre de-o palmă... trăiesc familii întregi cu toată gospodăria lor. BART, E. 330. ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică. De la Neamț la Fălticeni și de la Folticeni la Neamț era pentru noi atunci o palmă de loc. CREANGĂ, O. A. 91; b) o suprafață mică de pămînt cultivabil. Fiecare om are o palmă de loc. BOGZA, Ț. 42. (Eliptic) El, în Tătărăști, n-avea nici o palmă. PREDA, Î. 113. 4. Bătător (de covoare). – Pl. și: (Transilv.) pălmi.

PREZICEREA VIITORULUI. Subst. Ghicit, ghicire, prezicere, prevestire, profeție, prorocire, prorocie (rar), divinație (livr.), oracol (ant.), vaticinație (rar), vaticiniu. Astrologie; capnomanție (rar); ghicit în cărți; cartomanție; chiromanție; dactilomanție (rar); enoptromanție; extispiciu (ant.); geomanție; giromancie; hidromanție; hipomanție; iatromanție; meteoromanție (livr.); necromanție; nefelomancie (livr.); ornitomanție (ant.); pegomanție; piromanție; psihomanție; rabdomanție; teomanție. Ghicitor, cărturăreasă, vidmă (reg.), prezicător, prevestitor, profet, proroc, prorocitor (înv.), vaticinator, vates (ant.), mag, cititor în stele, astrolog, zodier; chiromant; haruspiciu (ant.); necromant; piromant; pitonisă, sibilă. Carte de zodii, zodiac, zodiar, rojdanic, gromovnic, horoscop. Adj. Profetic, prorocesc (înv.), oracular (rar), vaticinant (rar); divinatoriu. Prorocitor, prevestitor. Vb. A ghici, a prevesti, a prezice viitorul, a proroci, a profetiza, a profeți, a vaticina. A da în cărți, a da în bobi, a trage (a întinde, a pune) bobii, a-i da (cuiva) în zodii, a da cu ghiocul, a căta (cuiva) în ghioc, a ghici în palmă, a ghici în cafea, a-i citi (cuiva) în stele. V. destin, posibilitate, viitor, vrăjitorie.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

administra vt [At: BĂLCESCU, M. V. 413 / Pzi: ~rez / E: fr administrer, lat administrare] 1 A conduce. 2 (C.i. instituții, afaceri) A supraveghea. 3 A da unui bolnav un medicament. 4 (Irn) A trage o palmă, o bătaie cuiva. 5 (Jur; îe) A ~ o probă A folosi o dovadă într-un proces.

FALCĂ (pl. fălci) sf. 1 🫀 Fie-care din cele două bucăți osoase și încovoiate în care sînt înfipți dinții omului și ai vertebratelor (🖼 2030): falca de sus, falca de jos; cu fălcile intrate unele într’altele, de macre ce erau ISP.; am căscat de mi-au trosnit fălcile CAR.; familiar: a da fălci, a mînca cu lăcomie; pop.: a muta cuiva fălcile din loc, a-i strîmba fălcile, a-i da o palmă sdravănă; proverb: cu o ~ în cer și cu alta în pămînt, într’o fugă nebună; necăjit foc, gata să prăpădească tot ce întîlnește în cale (în spec. în limba basmelor, vorbind de balauri, zmei și zmeoaice) ¶ 2 pr. ext. 🫀 Partea cărnoasă a obrazului care acopere fălcile: de te va lovi cineva preste falca dreaptă, tu să întorci și cea stîngă PRV. -MB ¶ 3 🔧 pr. anal. pl. Se aplică la diferite obiecte sau unelte, prin asemănarea ce prezintă cu fălcile omului sau ale animalelor, sau prin funcțiunea ce au de a apuca ceva: fălcile carului, cracii de la furca carului; fălcile saniei, tălpile de lemn cu care alunecă sania pe zăpadă (👉 🖼 SANIE); fălcile corabiei, laturile încovoiate care alcătuesc partea dinainte a corăbiei; fălcile cleștelor, între care se apucă cuiul (🖼 1291), etc. [refăcut din pl. ‡falci, sg. falce < lat. falx, falcem „coasă”, din cauza asemănării ce prezintă încovoietura acesteia cu falca].<br />

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. (În opoziție cu băga; folosit și absolut) 1. A lua ceva dintr-o cantitate mai mare, dintr-un anumit loc sau din locul unde se află. Fiul pașei din Ianina de la piept o floare scoate. COȘBUC, P. I 62. Atunci scoase apă din fîntînă cu o vadră. RETEGANUL, P. IV 48. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. A doua zi profesorul veni și... scoase din sîn o broșură cartonată cu hîrtie pestriță. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Fig. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare – Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. TOPÎRCEANU, B. 70. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. A scoate apă (sau lapte) din piatră (seacă) = a face lucruri neobișnuite, imposibil de realizat, dovedind vrednicie, istețime mare. Spuse zmeul bătrînei numai la ureche ca să nu mai tragă nădejde de oi, că acum fu Stan Bolovan la stînă, care e așa de tare, de scoate apă din piatră. RETEGANUL, P. IV 17. Noi însă, pre limba noastră a strămoșească, zicem unui... om că este romîn dezghețat care scoate lapte dulce din piatră seacă. ISPIRESCU, U. 89. A-și scoate în farfurie = a se servi din mîncare, a lua mîncare, a-și pune în farfurie. Își scotea a doua oară în farfurie. C. PETRESCU, Î. I 95. ◊ Refl. pas. Un puț cu furcă, adică o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful. ODOBESCU, S. III 16. 2. A extrage dintr-un spațiu sau dintr-un înveliș, pentru a elibera sau a utiliza. Să știi că din bute nu vei ieși pînă ce nu te-a scoate Mandalina mea. RETEGANUL, P. V 72. Îl scoase din sicriu și, cum îl luă în brațe, tăcu. ISPIRESCU, L. 146. Să ieși din raclă cînd te-a scoate bunica din groapă. CREANGĂ, P. 323. ◊ Expr. A scoate castanele din foc (sau din spuză) cu mîna altuia v. castană. ◊ (Complementul indică o armă) Prin pădure nu erau poteci. Stoicea mergea pe de-a-ntregul. Pe unde agurizarii înfrățeau prea strîns și-l încurcau, Stoicea scotea cuțitul. GALACTION, O. I 46. Scoateți spada și jurați. ALECSANDRI, P. II 84. Scoțîndu-și toporul, sta cu dînsul gata în mînă, ca în loc de sabie. DRĂGHICI, R. 65. Turcii rău se mînia, Paloșele toți scotea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A face să iasă trăgînd, depunînd un efort; a da (cu forța) afară. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră pe fata cea mare. ISPIRESCU, L. 88. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piperi. CREANGĂ, P. 13. ◊ Expr. Ce intră în gura lupului, nu se mai poate scoate = un lucru intrat în stăpînirea altuia greu se mai recapătă. ◊ Refl. reciproc. Să facă un colac de secară Să-l dea la fete-n cămară, Că se bat de-alaltăseară Și se scot de plete-afară. TEODORESCU, P. P. 143. ♦ A desprinde ceva de la locul lui. Atunci Ipate scoate plosca de la oblînc, dă babei vro cîteva gîturi de rachiu și apoi îi mai întinde și o pungă toșcă de bani. CREANGĂ, P. 171. ◊ Expr. A scoate luleaua do la ciubuc = a se enerva, a-și schimba atitudinea (în rău), a-și înăspri purtarea. Mai dăunăzi mă-ntîlnește unul ce-i zic Clevetici, și mă-ntreabă nitam-nisam, de sînt ca dînsul, demagog? Dă, măi, Gogule! i-am răspuns și eu, cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc. ALECSANDRI, T. I 238. ♦ A elibera dintr-o strînsoare; a degaja. Veniră mai mulți păzitori... de-l scoaseră din glodul unde se nomolise. ISPIRESCU, L. 374. 3. A pune la vedere, a înfățișa, a da la iveală; a expune. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. Fă-mă cîrpă d-ale mari, La bădița-n buzunari, Să mă scoată-n tîrguri mari. HODOȘ, P. P. 55. ◊ Expr. A scoate la vînzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vînzare (la licitație). Lucrurile au fost scoase la mezat. C. PETRESCU, Î. II 122. A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag, la medean) = a face cunoscut, a da la iveală. Am descoperit noi un secret, după îndeletniciri cărturărești de patruzeci de ani, care, cu ajutorul lor, ne-a îngăduit să scoatem în vileag povestea cea adevărată. SADOVEANU, D. P. 6. 4. (Complementul indică un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc.) A dezbrăca (sau a descălța), a îndepărta de la sine, a se despodobi. Lăsasem frîul și scosesem mănușile, ca să răsucesc o țigară. SADOVEANU, O. VIII 199. Începu să-și scoată fracul. SAHIA, N. 101. Iute mi-am scos ciubotele din picioare. CREANGĂ, O. A. 44. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic, Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. ◊ Expr. Pe unde scot (scoți etc.) cămașa? = cum aș (ai etc.) putea să ies (să ieși etc.) din încurcătură, cum să mă descurc (să te descurci etc.) sau să scap (să scapi etc.) de belea? E, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strîmbată de îngrijorare. REBREANU, R. I 97. A-și scoate căciula v. căciulă. 5. A trage afară cu forța, a smulge, a extrage. N-are un ochi de loc. I l-a scos cu sulița un călăreț teuton la Cosmin. DELAVRANCEA, A. 55. Aici este la bărbierul unde mi-a scos măseaua nevinovată. CARAGIALE, O. I 225. Dac-aș avea mai multă putere, ți-o spun drept că ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan. CREANGĂ, P. 318. Corb la corb nu-și scoate ochii. ◊ Expr. Prinde orbul, scoate-i ochii, se spune cînd îți scapă cineva și nu-l mai poți trage la răspundere. Pînă să-și dea turcii cu socoteala... Geantă trecuse bariera în fuga calului... Prinde orbul, scoate-i ochii! STANCU, D. 23. Acum prinde orbul, scoate-i ochii, necazu și mînia erau de surda. POPESCU, B. III 151. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). Mă chinuiește, îmi scoate sufletul cu atîta dragoste. NEGRUZZI, S. I 47. A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune mult suflet, a se extenua. Eu îmi scot sufletul și m-am abrutizat. C. PETRESCU, R. DR. 301. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i face (cuiva) mustrări grele. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă, că hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A-și scoate ochii unul altuia = a se certa, a se bate. Nu vă scoateți ochii... că ar fi păcat de așa ochișori drăgălași. T. 666. De departe calu-ți bate, de aproape ochii-ți scoate = aparențele sînt uneori înșelătoare. A-și scoate un foc de la inimă v. foc. A scoate mahmurul (din cineva) v. mahmur. A-și scoate sau a scoate altuia (ceva) din gînd v. gînd (4). A scoate (cuiva) și dinții din gură v. dinte. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) v. gărgăun. A-i scoate cuiva (ceva) pe nas v. nas. ♦ Fig. A obține, a stoarce, a căpăta. Și înainte de a-l da justiției omenești, ea îi scoate cu cleștele mărturisirea. GHEREA, ST. CR. II 260. Să puse ea cu lingușire să scoată vorba de la el. RETEGANUL, P. V 12. Nu putea scoate de la dînsa nici un răspuns. SBIERA, P. 139. 6. (Cu privire la oameni și la animale) A izgoni dintr-un anumit loc, a goni, a alunga; a da afară. Acuma ați vrea să ne scoateți de tot de pe moșia ce ne-a mai rămas. REBREANU, R. II 89. Voi ne-ați scos Din case, goi în ger și-n vînt, Ne-ați scos și morții din mormînt. COȘBUC, P. I 208. Era o beznă... de nu-ți vedeai nici mîna, și ploua și sufla un vînt cît să nu scoți nici cînele afară. RETEGANUL, P. IV 75. ◊ Tranz. fact. Primăvara scotea lumea la soare ca pe șopîrle. CAMIL PETRESCU, U. N. 94. ♦ A face să iasă în calea sau în întîmpinarea cuiva. Pesemne păcatele mi te-au scos înainte, măi Chirică. CREANGĂ, P. 164. Vai de tine Macovei, Cin’ te-a scos în ochii mei. BIBICESCU, P. P. 336. Foaie verde fir de linte... Scoate-mi puica înainte. ȘEZ. III 154. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce pe cineva la o petrecere, la un spectacol. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară, a destitui. Pe mine, zău, tot mișeii din vistierie m-au scos. HASDEU, R. V. 126. O proclamație vestind că el a venit... a scoate din scaun pe Andrei Bathori. BĂLCESCU, O. II 233. ◊ Expr. A scoate la pensie = a face pe cineva să părăsească locul de muncă pentru a deveni pensionar. ♦ A elimina dintr-o serie, un șir, o listă. ◊ Expr. A scoate din circuit = a elimina un aparat sau o instalație dintr-un circuit, întrerupînd legăturile. A scoate (pe cineva) din circulație = a îndepărta (pe cineva) din activitate, a-l sili să stea în rezervă, în umbră. După cît cunosc eu cuprinsul acestor scrisori, ar fi destul una singură ca să-l scoată definitiv din circulație pe Gică. C. PETRESCU, C. V. 338. A scoate corecturile = a îndepărta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. ◊ Refl. pas. Nu știți că s-a scos claca? CAMIL PETRESCU, O. II 541. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. Dar lelea Sofe îl scoase de pe gînduri. RETEGANUL, P. I 43. Îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. Maica din friguri mă scoate Dar din dragoste nu poate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din răbdări (sau din fire, din sărite, din balamale, din țîțîni) = a enerva peste măsură, a face să-și piardă răbdarea. Își dădu seama îndată că numai graiul romînesc l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări. REBREANU, P. S. 70. Cînd trecui pe lîngă ea, striga ca scoasă din fire. DELAVRANCEA, O. II 255. Incăpățînarea lui m-a scos din răbdări. CARAGIALE, O. II 199. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite și să mă faci – cîteodată – să-mi ies din răbuș afară. CREANGĂ, P. 152. A scoate (pe cineva) din minte (sau din minți, mai rar din simțiri) = a face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, judecata, calmul; a zăpăci (pe cineva). Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. M-ai scos din simțiri... căci cînd te zăresc... ia așa-mi scapără pe dinaintea ochilor. ALECSANDRI, T. I 200. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a lua viața cuiva, a omorî pe cineva. Cînd mi l-au apucat pe drac cu labele sale, au fost să-l scoată din viață. SBIERA, P. 260. Moarte, moarte, unde ești, în ce parte locuiești? Și ce faci de nu mai vii Să mă scoți dintre cei vii! HODOȘ, P. P. 155. A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, o poreclă, un calificativ injurios, depreciativ. Cînd a mărturisit a lor săi că vrea să ajungă cîntăreț, artist, ai săi s-au încredințat într-adevăr că e nebun și din nebunul nu l-au mai scos. PAS, Z. I 179. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. I-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușă afară. CARAGIALE, O. I 184. A scoate (cuiva) peri albi = a face cuiva necazuri, a-l îmbătrîni. Duceți-vă de pe capul mieu, că mi-ați scos peri albi de cînd ați venit. CREANGĂ, P. 270. ♦ A face pe cineva să vină (forțat) într-un loc; a convoca (cu forța). Țăranii nu-și întrerupeau munca... Vătavii și feciorii boierești îi scoteau primăvara; vătavii boierești îi scoteau vara. SADOVEANU, O. VII 274. Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la clacă. CREANGĂ, O. A. 37. Dumnezeu zice că a scos pre toate vietățile pămîntului la făcutul cărărilor. ȘEZ. V 127. ♦ (Cu privire la animale de tracțiune) A lua din ham sau din jug, a deshăma, a dejuga. ◊ Expr. A scoate boii (din jug) fără coarne = a termina rău o treabă, a scăpa cu greu dintr-o situație. Ș-a pus el... boii în cîrd cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne. CREANGĂ, P. 250. 9. (Despre drumuri) A duce pe călători într-un anumit loc; a conduce. După aceea au mai umblat ei prin pădure cît au umblat și-au dat de-o potecă care i-au scos din pădure. RETEGANUL, P. II 73. Poteca pe care... apucase îl scoase drept la un eleșteu mare. ISPIRESCU, L. 34. O potecuță strîmtă... scotea pînă în vîrful muntelui. GORJAN, H. I 132. ◊ (În contexte figurate) Unde mă va scoate drumul pe care umblu astăzi? GALACTION, O. I 102. ◊ (Subiectul este omul sau animalul care duce pe călător) Vreai să te scot la drumul mare? AGÎRBICEANU, S. P. 20. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată Să mă uit la lumea toată. ALECSANDRI, P. P. 311. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) la covrigi (rar la boi breji sau la drum de boi) = a ruina (pe cineva). Las’ pe dînșii, că ne scot ei la covrigi. CREANGĂ, A. 154. Aste cărți le rup pe toate Și le-arunc în foc. Pe alții măcar... nu vor scoate La boi breji, precum pe mine. CONTEMPORANUL, II 26. A scoate la lecție v. lecție. A o scoate la capăt v. capăt. 10. A face pe cineva să iasă dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a scăpa, a salva. Nu știi din ce ananghie mă scoți. DUMITRIU, N. 115. Pină acuma m-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia. CREANGĂ, P. 81. Ba, giuncanii nu-ți dau eu, Că mi i-au dat dumnezeu Să mă scoață de la greu. ALECSANDRI, P. P. 99. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din iarnă = a da (cuiva) hrană și adăpost în timpul iernii, a ajuta (pe cineva) să poată ieși din iarnă. Că-mi mor copiii de foame, N-am cu ce-i scoate din iarnă. TEODORESCU, P. P. 289. A scoate pe cineva (cu) obraz curat v. obraz. A scoate (pe cineva) basma curată v. basma. A scoate (pe cineva) din oprele v. opreală. 11. A obține un produs din ceva, a extrage, a fabrica. Și cu cîtă iscusință singură a scoate știe [albina] Dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. CONACHI, P. 269. ◊ Refl. pas. Pe urmă să se scoată paie pentru a doua oară. PAMFILE, A. R. 210. 12. A dobîndi, a cîștiga, a obține. Pesemne că s-au dus să-i arate zestrea pe care crede că o s-o scoată de la Hristache. CAMIL PETRESCU, O. II 168. Dacă-i vorba să scot banii de la tine, apoi slabă nădejde. REBREANU, I. 32. Noauă buți de vin o stors Și nice un ban n-o scos. ȘEZ. IV 8. ◊ Expr. A-și scoate pîinea (sau, rar, mămăliga) = a-și cîștiga traiul zilnic, a dobîndi cele necesare traiului. Doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia își puteau scoate mămăliga. CREANGĂ, A. 26. Pe cît poate pîinea-și scoate. PANN, P. V. O 171. Nu poți în orașul acesta să îți scoți nici pînea cea din toate zilele. GORJAN, H. I 114. ♦ A lua înapoi, a recupera. Se împrumutase... cu camete foarte mari și cu făgăduință de a-i lăsa să-și trămită ei oamenii lor în țeară, ca să le scoață datoria. ISPIRESCU, M. V. 4. ◊ Expr. A-și scoate din capete v. cap¹ (I 3). 13. A lua, a ridica (ceva) dintr-un anumit loc. Liceul nu-l mai văzu decît în ziua cînd veni să-și scoată certificatul de patru clase. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. (Rar) A scoate voie = a cere permisiune. Mergem noi la mitropolie și-ți scoatem voie. STĂNOIU, C. I. 24. 14. A face pe cineva să obțină o situație mai bună; a promova. Meștere, cînd ai de gînd să mă scoți calfă? ISPIRESCU, L. 369. ◊ Fig. Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul cînd nimic nu e de scos? EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A scoate (un) om din cineva = a face pe cineva să devină om de treabă, om cumsecade. Vreau să scot un om din tine. La TDRG. A scoate (pe cineva) mincinos v. mincinos. 15. (Cu complementul «fotografie») A fotografia. El însă umbla să scoată fotografie a bisericii Movileștilor. CĂLINESCU, E. 7. ◊ (Complementul indică persoana fotografiată) Dedesubt, între-amîndouă, poza lui Cănuță, scos la Duschek de la Episcopie. BASSARABESCU, S. N. 16. 16. (Cu privire la cărți, reviste etc.) A face să apară, a tipări, a publica. ◊ Expr. (Învechit) A scoate afară o proclamație = a da o proclamație, a face cunoscut; a promulga. La 23 octomvrie, Mihai scoase afară o proclamație. BĂLCESCU, O. II 233. II. 1. A face să iasă în afară, a da la iveală. În mînia lui, boierul își scoase în afară pieptul. SADOVEANU, O. VII 46. Bărbatul scoase capul pe fereastră să vază ce este. RETEGANUL, P. III 3. Ajungînd zmăoaica la apă, zise rățoiului:... scoate căpșorul din apă și uită-te la mama. ȘEZ. I 229. ◊ (În contexte figurate) Cu cîtă băgare de seamă smulge buruienile ce aveau nenorocul să scoată capul în stratul cu pricina. STĂNOIU, C. I. 124. Luna, scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare; fig. se ferește din răsputeri (de o situație grea, neplăcută etc.). Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. Pe care l-a zări nu mai scapă cu viață. De aceea fuge lumea de dînsul de-și scoate ochii. id. ib. 217. ♦ A face să emane, a produce. Țigarea era umedă și tare, nu scotea fum. C. PETRESCU, Î. II 130. Cîmpia scoate aburi; pe umedul pămînt Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vînt. ALECSANDRI, O. 174. ♦ A azvîrli, a arunca, a trimite. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, P. III 291. 2. A rosti, a pronunța, a face să se audă. Din cînd în cînd scot cîte-un guițat. SADOVEANU, O. VIII 177. Tînărul Herdelea nu scosese nici un cuvînt. REBREANU, R. I 173. Scoteam cîte-un suspin adînc. CREANGĂ, A. 124. (Acțiunea este făcută cu ajutorul unui instrument) Scotea, nene, bojogarul de zeu niște țiuituri din naiul lui de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ◊ Fig. Crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. A scoate (cuiva) nume (rău) sau veste, vorbe v. nume. ♦ A formula, a spune, a zice. Atunci căzură în genunche și scoaseră niște rugăminți fierbinți. ISPIRESCU, L. 99. 3. A născoci, a inventa. Cei mai pricopsiți dintre dînșii i-au scos și cîntec. ISPIRESCU, U. 81. Poporul a scos pe socoteala lui o mulțime de anecdote. ȘEZ. I 214. ♦ (Învechit) A institui. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. 4. (Despre păsări cu complementul «pui») A cloci și a face să iasă pui din ouă. Pajura... pe fiecare an scoate 12 pui, și nici de unu n-are parte, căci, cînd se duce după mîncare, vine un balaur și-i mînîncă. ȘEZ. II 206. Și să nu scoți pui în coji de alun La margini de drum. TEODORESCU, P. P. 454. ◊ (În contexte figurate) Multe nopți am văzut în zilele mele, dar ca asta mai puține – a făcut oftînd. Atîtea stele sînt, de parcă au scos pui cele care erau pînă acum. VORNIC, O. 147. Clocești și scoți pui de tirani. CONACHI, P. 302. ♦ (Rar) A naște. O! biată mamă, tare a țipat înainte să mă scoață. DELAVRANCEA, O. II 45. 5. (Despre plante) A face să răsară, a lăsa să crească. Iarba zbucnește din adîncuri, scoțînd colți verzi. STANCU, D. 21. Popușoiul a îmbătrînit de-o palmă și a scos spic. SADOVEANU, la TDRG. Nici mărăcinele struguri scoate, nici scaietele smochine. – Prez. ind. și: scoț (TEODORESCU, P. P. 328, ALECSANDRI, P. P. 344).