Definiția cu ID-ul 926431:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PAS1, pași, s. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele pentru a înainta. Pînă să facă Huțan un pas, eu făceam trei și totuși mergeam alăturea. HOGAȘ, M. N. 200. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbe de mișcare) Pas cu pas = încetul cu încetul, treptat; mereu, neîncetat, necontenit. Se ține pas cu pas de ele. CARAGIALE, O. III 258. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 168. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesei rochii, id. ib. 142. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare, pretutindeni; mereu, neîncetat. Toată familia îi repetăm la fiecare pas: e pace, e pace! SAHIA, N. 25. Nici (un) pas (învechit nici de-un pas) = de loc, nicidecum. Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. ALECSANDRI, P. III 161. Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. id. P. P. 324. ◊ Expr. A face primul pas în lume = a-și face apariția în societate. (Mai ales în construcții negative) A avea (sau a da cuiva) pas (să)... = a avea (sau a da cuiva) posibilitate, îngăduință, putință să facă un lucru. Voința măriei-tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. DELAVRANCEA, A. 129. Cei ce n-au avut pas să intre se trîntesc... la pămînt. CARAGIALE, O.III 144. Voi dați pas unui dușman îngrozit și în risipă a-și aduna puterile. BĂLCESCU, O. II 246. Dar și Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Că la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 511. A face (sau a păși cu) pași mari (sau a păși cu pas mare)= a înainta repede, a progresa mult. Iată! Lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare către-un țel de mult dorit. ALECSANDRI, P. II 6. A face un pas greșit = a se poticni în mers; fig. a săvîrși o greșeală. A-și îndrepta pasul (sau pașii) v. îndrepta. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte, a se lăsa depășit (în mers sau în acțiuni). În toate ocaziunile îi cedau pasul. GHICA, A. 38. ♦ Zgomotul produs de cel care merge. Pașii i se mai auziră pe uliță. REBREANU, I. 119. S-aud pași. Vin boierii. DELAVRANCEA, O. II 132. ♦ Fig. (Mai ales în construcție cu verbele «a face», «a întreprinde») Acțiune, act. Te rog să întreprinzi negreșit acest pas, i se adresă președintele. VORNIC, P. 156. Pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Trebuia un monstru pentru a face un asemenea pas. HASDEU, I. V. 165. 2. Mod de a umbla; mers, umblet. Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemînd p-afară. COȘBUC, P. I 101. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. Mergînd cu un pas repede, curînd a ajuns la portița unei case. NEGRUZZI, S. I 27. Hai, murgule, în pas mai tare, S-ajungem în sat cu soare; Hai, murgule-n pas lupește, Că mi-a dat puica nădejde. ȘEZ. I 10. ◊ Fig. Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. EMINESCU, O. I 69. Pas de manevră = mers normal al unei trupe. Pas alergător = mers în fugă. Pornim în pas alergător. SAHIA, N. 121. Pas de front sau de defilare = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș sau pas de voie = mers ostășesc, obișnuit în marșuri lungi, fără efortul de a păși energic, cadențat. Pornim pe drumul lung în pas de voie. SADOVEANU, O. VI 232. A ține pasul (sau cadența) = a nu ieși din ritmul mersului; a păstra cadența. A merge în pas (cu cineva) = a avea același mers, aceeași cadență (cu cineva). În pasul calului (sau cailor) sau la pas = în mersul liber, în voie, al calului. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. Caii mergeau la pas, și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. SADOVEANU, O. VII 321. Am ținut la pas încetinel, fluierind un cîntec de lume, ca pentru mine singur. CARAGIALE, P. 37. Doi tineri mergeau alăturea la pas. Unul, călare pe un armăsar negru, purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. A se ține de pasul cuiva = a se ține de cineva, a urmări pe cineva. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău. EMINESCU, O. I 18. A ține pas (sau pasul) cu... = a merge sau, fig., a progresa în aceeași măsură, cu aceeași iuțeală ca altcineva. A da pas = a se grăbi. Fetele grăbesc la rînduiala casei, iar flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la pășune. EMINESCU, N. 139. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. Pas de vals.Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor. COȘBUC, P. I 57. 3. Măsură de lungime (de 4-6 palme) echivalentă cu distanța dintre picioare în mersul obișnuit al unui om. Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 31. Pămîntul între răzeși se vinde cu pasul, și pasul are 6 palme: un pas se da cu un galben. I. IONESCU, P. 379. Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. A da cu pasul = a măsura un teren. 4. Urmă lăsată de picior în mers. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă, nici un pas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a urma sau a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva. (Atestat în forma de pl. păsuri) Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stăvili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimăurmăm pe păsurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. După moartea lui Ștefan vv., în Moldova, Bogdan, fiul său, și Petru Rareș calcă pe păsurile lui. id. ib. II 17. 5. (Tehn.) Distanța dintre două puncte consecutive ale unei elice geometrice situate pe o paralelă la axa acesteia. ◊ Pas de filet = distanță axială dintre o spiră a unui filet și prima, a doua, a treia spiră, după cum filetul are unul, două sau mai multe începuturi. ♦ Distanța dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate, măsurată perpendicular pe direcția dinților în dreptul cercului primitiv. ◊ Pus unghiular = unghiul la centru corespunzător pasului de dințare la roțile dințate cilindrice cu dinți drepți. – Pl. și: (învechit, n.) păsuri (EMINESCU, O. I 95, ALECSANDRI, P. I 143, ALEXANDRESCU, M. 30).