MĂNUȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele, lînă, cauciuc etc., care acoperă mîna, ferind-o de frig, de murdărie etc. Își scoase mănușile și își apropie palmele să le dezmorțească. C. PETRESCU, A. 280. În cea țară de păpuși Tîlharii poartă mănuși, Și se jură pe dreptate, Că le-s mînile curate! ALECSANDRI, T. I 96. Dă-mi, Marițo, un fulg de lînă Să-mi fac o mănușă-n mînă. BIBICESCU, P. P. 365. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a se purta cu menajamente (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. ext. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea cuiva (la duel). 2. (Regional și ca termen tehnic în arheologie) Toartă. Mănușile unei amfore. Olarul unde voiește, acolo pune mănușa. 3. Cantitate de fire de cînepă, in, grîu etc. cît poți cuprinde cu mîna. V. mănunchi. – Variantă: mînușă (CAMIL PETRESCU, N. 55, BOTEZ, ȘC. 124) s. f.