Definiția cu ID-ul 918468:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
LOVI, lovesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge brusc și cu putere, a aplica o lovitură, a izbi. Dac-aș putea să-l lovesc și eu cu același baltag, în locul unde l-a pălit el pe Nechifor Lipan, m-aș simți mai ușurată. SADOVEANU, B. 264. Și cum era și rupt de osteneală... adormi, cum puse capul jos, da parcă l-ai fi lovit cu muchia în cap. ISPIRESCU, E. 212. ◊ Fig. Vorbele lui Ilie loviseră pe Gheorghe drept în suflet. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. (Familiar) A lovi (pe cineva) în pălărie v. pălărie. A fi lovit cu leuca (în cap) v. leucă. ◊ Intranz. Și îndată [știuca], lovind din coadă, făcu pe Aleodor un cosăcel și îl ascunse pe fundul mării, printre ceilalți cosăcei. ISPIRESCU, L. 45. Un vînt de biruință... lovește rînduri-rînduri în frunzișul sunător. EMINESCU, O. I 144. ◊ Refl. Împăratul făcu un pas înapoi, se lovi cu palma peste frunte, se uită la împărăteasă cu mînie. RETEGANUL, P. II 30. Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva. CREANGĂ, A. 134. ♦ A bate. Ion, scos din fire, se repezi la ea s-o lovească. REBREANU, I. 91. Fetele împăratului întîmplîndu-se de față cînd a lovit pe Harap-Alb, li s-au făcut milă. CREANGĂ, O. A. 209. ♦ A aduce prejudicii, pagube. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea însă, meseriile sînt lovite greu de concurența fabricatelor. IST. R.P.R. 435. ◊ (Intranz., urmat de determinări introduse prin prep. «în») Orice încălcare a legii lovește în interesele poporului muncitor, în munca lui de construire a unei vieți fericite. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 17. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd obstacolul) A întîlni un zăgaz în cale, a da peste o piedică, a se izbi de... În sălița mică, aproape să mă lovesc de ordonanțele care scoteau tacîmurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 16. Cu mîinile tot în șele Nu m-oi lovi de tînjele; Și prin pod fără lumină Nu m-oi lovi de slănină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobîndi experiență în urma unor întîmplări nefericite. ◊ Fig. Dezvoltarea producției capitaliste se lovește de puterea de cumpărare limitată a populației, ceea ce duce la crize periodice de supraproducție, la creșterea șomajului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. 3. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc., a nimeri ceea ce s-a ochit. Făt-Frumos... era gata a o lovi cu a doua săgeată. ISPIRESCU, L. 5. Petreceri cinegetice în care vînătorul n-are nevoie... să lovească fiara sau pasărea în fugă ori în zbor. ODOBESCU, S. III 15. Vînătorii ies cu puștile și lovesc știuci. I. IONESCU, D. 57. ◊ (Subiectul este proiectilul) Fulgeră-n cer o săgeată, Vîjîie, vine, lovește Scutul. ALECSANDRI, P. II 13. 4. Tranz. A atinge (fără violență), a ajunge pînă la... Razele pătrunseră printr-o ușă și-i loviră fața. EMINESCU, N. 34. Paserea ușoară Ce-n faptul dimineții... zboară, Lovind a sa aripă de rouă și de flori. ALECSANDRI, P. I 139. ◊ Refl. Crescut-au [doi brazi]... Pîn-au dat să se lovească De fereastra-mpărătească. ALECSANDRI, P. II 185. 5. Refl. (Învechit, despre țări, terenuri etc.) A se atinge hotar cu hotar, a se învecina. Partea aceasta de moșie se lovește cu răzășii Satului Nou și cu malul cel mare. I. IONESCU, P. 483. ◊ Fig. Vin-aci, lîngă fereastră, Uite: dincolo de zare, Unde se lovește cerul cu pămîntul în hotare. DAVILA, V. V. 100. 6. Tranz. (Despre boli, fenomene fiziologice) A veni brusc asupra cuiva, a da peste cineva, a cuprinde, a apuca. L-a lovit damblaua. ▭ Dar cînd bătrînul gîrbovit Sfîrși romanța, m-a lovit Pe negîndite plînsul. IOSIF, PATR. 40. Unde-l lovea foamea, punea lădița jos. RETEGANUL, P. II 12. Privind a sale fapte, ades mă lovea rîsul. NEGRUZZI, S. II 240. ◊ (Despre abstracte) Te va lovi un dor de maică, soră, frați, prietini și cunoscuți. RETEGANUL, P. V 38. Blăstemînd gîndul ce-l lovise să se însoare. NEGRUZZI, S. I 79. 7. Refl. (Învechit și popular) A se asemăna, a fi la fel, a se potrivi. Se lovesc amîndoi și s-or învoi tare bine în viața lor. SBIERA, P. 151. Uite șaua, ia să văd de se lovește Și s-o pun pe cal. CONTEMPORANUL, I 851. Bade, cu cin’ te iubești, Nici un pic nu te lovești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Să nu fie cu supărare, cucoane, dacă iarăși nu ne lovim în păreri, zău așa! REBREANU, R. I 38. 8. Tranz. (Învechit) A năvăli asupra cuiva; a ataca. Au pornit cazacii de-au lovit pe oamenii lui Cantemir. SADOVEANU, O. VII 150. Un sol turc ajunge ș-astfel le vorbește: Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește. BOLINTINEANU, O. 69. Lovind pre acei ostași fără veste, i-au spart. NEGRUZZI, S. I 179. ♦ Refl. reciproc. (Despre adversari în luptă) A se bate, a se lupta. În buzdugane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. ISPIRESCU, L. 42. Turcii, adaugă cronicarul, văzînd aceasta, începură a face meșteșuguri; cînd se lovea cu creștinii, ei îndată da dosul. BĂLCESCU, O. I 26.