DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

PROST, PROASTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

VAI interj. Cuvânt care exteriorizează sentimente (intense) de: a) durere, suferință, deprimare, deznădejde; b) compătimire, milă, regret, necaz, ciudă; c) bucurie, plăcere, admirație, entuziasm; d) nerăbdare; e) surpriză. ♦ Loc. adj. și adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se află) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rău, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigăt jalnic; p. ext. suferință, durere. ♦ Expr. A fi vai (și amar) de = a fi rău de cineva, a se afla într-o situație grea, jalnică. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multă osteneală; abia-abia. – Cf. lat. vae.

CIUBOTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. [Var.: ciobotă, cioboată s. f.] – Din ucr. čoboty.

MÂȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formație onomatopeică. Cf. alb. mica.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află oamenii, despre obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

GROAPĂ gropi f. 1) Gaură mare în pământ. * Dă în gropi de prost (ce e) sau prost de dă în gropi foarte prost. 2) Săpătură în pământ pentru înhumarea celor decedați. * A fi cu un picior în ~ a fi aproape de moarte. A săpa ~a cuiva a unelti contra cuiva. [G.-D. gropii] /Cuv. autoht.

NOAPTE nopți f. 1) Interval de timp dintre apusul și răsăritul soarelui. ~ întunecată. ◊ ~ polară parte a anului în regiunea polilor, când soarele nu răsare deloc. ~ albă a) noapte luminoasă și scurtă de primăvară sau de vară, caracteristică pentru unele regiuni polare; b) noapte de nesomn. La ~ în noaptea care vine. Peste ~ în timpul nopții. Din ~ până în (sau până-n) ~ (sau din zori până-n ~) toată ziua; cât e ziua de mare. (Și) zi și ~ (sau toată ziua și toată ~ea sau zile și nopți) tot timpul; mereu; fără întrerupere. Se lasă ~ea (sau se face ~) amurgește, se întunecă; înnoptează. A-l apuca pe cineva ~ea a) a rămâne undeva până după căderea nopții; b) a nu reuși să termine ceva până la căderea nopții. (A se scula) cu ~ea în cap (a se scula) foarte devreme, în zori. ~ bună! a) formulă de salut folosită seara la despărțire; b) urare făcută cuiva, înainte de culcare; somn ușor. 2) și fig. Lipsă de lumină; întuneric; obscuritate; beznă. * Sub scutul nopții protejat de întunericul nopții. Prost ca ~ea foarte prost. [G.-D. nopții] /<lat. nos, noctis

PROST² proastă (proști, proaste) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestări ale lor) Care vădește lipsă de inteligență; netot; neghiob; nătărău; nătâng; nerod; tont; stupid; tâmp; năuc. ◊ Dă în gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ și jumătate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface că-i prost. 2) înv. Care se trage din popor; de jos; de rând. ◊ Soldat ~ soldat fără grad. 3) înv. Care nu știe carte; neștiutor de carte; neînvățat. 4) Care este de calitate inferioară; lipsit de valoare; nesatisfăcător; necorespunzător; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situații, știri etc.) Care provoacă neplăcere, nemulțumire; care supără; supărător. ◊ Glumă proastă glumă care nu stârnește râsul, ci jignește. Vorbă proastă vorbă care insultă. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urât; rău. 7) Care are pregătire slabă într-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerințelor unei specialități; necalificat; nepregătit. /<sl. prostu

a da în gropi expr. a fi foarte prost / imbecil.

a merge pe lângă pantof expr. a fi foarte prost.

pinguin glazurat expr. (adol.) om foarte prost.

bleot, bleoátă (eo dift.) adj. (germ. sas. blöd). Munt. Foarte prost, tîmpit. Adv. A vorbi bleot. V. plĭurd.

bórtă f. pl. e (rut. bortĭ, bort, scorbură, stup sălbatic stabilit într’o scorbură, borta, brad scorburos. Cp. cu burtă față de burduf. Cp. și cu vgr. bóthros, groapă, puț). Est. Gaură, groapă. Gaură (spărtură): bortă în scîndură. Scorbură, bortură. Fig. Casă foarte proastă.

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mă daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

2) gard n., pl. urĭ (got. gards, curte, casă, familie, de unde vine și alb. garth, gard. Înrudit cu vsl. gradŭ, zid, îngrăditură, lat. hortus, grădină, vgr. hórtos, îngrăditură. V. gardin, grădină, grajd, ogradă, pogradie). Părete de scînrurĭ (zaplaz), de nuĭele orĭ de zid făcut supt ceru liber ca să apere o curte, o grădină, o vie ș. a. Gard viu, gard făcut din copăceĭ care cresc, adică viĭ. A lega pe cineva la (saŭ de) gard, a-l amăgi, a-l înșela. A lega cartea de gard, a o părăsi (ca vechiĭ școlarĭ, care purtaŭ tartajele atîrnate de gît de groasele lor sforĭ și le lăsaŭ atîrnate de gardul școaleĭ cînd o părăseaŭ). A fi prost ca gardu, a fi foarte prost. A-țĭ pune gard la gură (saŭ guriĭ), a-țĭ stăpîni vorbele.

* dirijéz v. tr. (fr. diriger, d. lat. dirigo, dirigere, directum. V. dreg, drept). Conduc, administrez: a dirija o școală, un serviciŭ. Îndrept, îndrumez: îmĭ dirijez pașiĭ spre casă. Fig. Conduc, administrez: a dirija o școală, o fabrică, un serviciŭ. – Barb. de foarte prost gust diriguĭesc (ca și proteguĭesc).

grăúnte și (maĭ vechĭ) grăunț n., pl. numaĭ grăunțe (var. din grunț. Forma grăunte e după munte-munțĭ. Cu grîŭ n’are legătură). Bob, fir, gránul de cereale orĭ de alt-ceva: un grăunte de grîŭ, de popușoĭ, de orez, de muștar, de nisip. Pl. Est. Grăunțe de popușoĭ: a da grăunțe găinilor. Fig. Sacu cu grăunțe, traĭsta cu orz, locu de unde poțĭ trage vreun folos: toțĭ aspiraŭ la sacu cu grăunțe! A avea grăunțe în cap, a fi foarte prost. V. gărgăun.

groápă f., pl. gropĭ, maĭ rar groape (alb. gropă, groapă, d. vsl. grobŭ, groapă, mormînt, d. got. graba, groapă, germ. grab, grube, gruft, groapă, mormînt; bg. grob, mormînt, groba, ladă p. oase la tăĭetoare. V. gropniță, grobiște, hrubă, pogrebanie, gravez). Săpătură saŭ scobitură făcută în pămînt de om saŭ de natură. Mormînt: a duce pe cineva la groapă. A da (a cădea) în groapă de prost ce eștĭ, a fi foarte prost. Prov. Cine sapă groapa altuĭa, cade singur în ĭa, cine prepară cuĭva un răŭ, și-l prepară luĭ singur. V. groapă și șanț.

*insúlt, a -á v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a sălta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cuĭva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insultă auzu oamenilor, vorbește foarte prost.

încălțát, -ă adj. Care și-a pus încălțămintea în picĭoare. Se zice despre păsările care aŭ pene multe la picĭoare așa în cît par a avea încălțăminte: porumbĭ, cocoșĭ încălțațĭ. Vită încălțată, om foarte prost.

mangafá f. (turc. mankafa, pop. mangofa, cap mare, prost, foarte răcit). Est. Fam. Gogoman, prost: ĭa o mangafa și el!

oáĭe f., pl. oi (lat. óvis, oaĭe; vgr. óïs, scr. litv. ovi-s, irlandez oi. V. oĭer). Un animal domestic rumegător care aduce folos pin lînă, lapte și carne. (Masculu are coarne spirale și se numește berbece saŭ berbec, ĭar puiu mel. Femela rar are coarne). Fig. Creștin supt conducerea păstoruluĭ (preutuluĭ). Blînd ca oaĭa, foarte blînd. Deștept ca oaĭa pe zăduf, foarte prost. Aŭ mers toțĭ ca oile, s’aŭ luat unu după altu fără rațiune și aŭ greșit. A o face de oaĭe (o treabă), a lucra prea prostește orĭ prea necinstit. E prea de oaĭe (un lucru), e prea deocheat orĭ prea prost. Par’că te trezeștĭ la oĭ (orĭ la vacĭ), te porțĭ prea necĭoplit.

*oríbil, -ă adj. (lat. horribilis. V. oroare și oripilant). Groaznic, care inspiră oroare: crimă oribilă. Timp oribil, foarte răŭ. Ger oribil, mare ger. Poeziĭ oribile, foarte proaste. Adv. În mod oribil: a picta oribil.

prost, proástă adj., pl. ștĭ, ste (vsl. prostŭ, întins, neîndoit, simplu, nepriceput; rus. próstyĭ, simplu, josnic, sîrb. prost, simplu, natural; ung. paraszt, rustic). Simplu, ordinar, de rînd: călugăr, soldat prost (nu gradat). Simplu, naiv, nerafinat: un tînăr prost. Din treapta de jos, plebeŭ: femeĭe proastă. De calitate inferioară, ĭeften, uzat: haĭne proaste, marfă proastă. Fără minte, lipsit de inteligență: omu acesta e ignorant, dar nu e prost. Fără spirit, nesărat: glumă proastă. Banĭ proștĭ, potronicĭ. A nu fi prost, vorbind de ceĭa ce simțĭ, a fi mare, intens: bucuria, spaĭma, rușinea luĭ nu era proastă. E prost de dă în gropĭ, e foarte prost (fără minte). Subst. Plebeŭ, om din popor (mitocan, mahalagiŭ, țăran): acest om s’a ridicat din proștĭ. Fără minte: nu te pune cu prostu. Adv. Ca prostu (urît, fără talent, fără nobleță): a cînta prost, a te purta prost. A te purta prost (în general), a nu fi corect, a face obrăzniciĭ (ca copil, ca elev), a te îmbăta, a fura (ca servitor) ș. a. V. bleot, dobitoc, găgăuță, gogoman, idiot, motolog, nătăfleț, năuc, neghĭob, nerod, nebun, tîmpit, tont, urît, zălud, zărghit, zevzec.

RĂCHITOASA, com. în jud. Bacău, situată în colinele Tutovei, la confl. râului Răchitoasa cu Zeletin; 5.097 loc. (2005). În satul R., menționat documentar în 1452, se află biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1650, pictată în 1864) și biserica de zid Adormirea Maicii Domnului a fostei mănăstiri, construită în anii 1697-1704, reconstruită și pictată după distrugerile provocate de cutremurul din 31 mai 1739. Casele stăreției și chiliile fostei mănăstiri au fost transformate (în a doua jumătate a sec. 19) în cămin de bătrâni, iar în 1885, când se aflau în stare foarte proastă, au devenit penitenciar. Bisericile de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1640) și Sf. Dumitru (1842, reparată în 1910 și 1932), în satele Oprișești și Movilița și biserica de zid Sfinții Voievozi (1810), în satul Burdusaci.

hal n. stare, mai totdeauna rea: am ajuns în halul morților AL.: într’un hal fără de hal, într’o stare foarte proastă. [Turc. HAL].

neghiob a. și m. foarte prost. [Origină necunoscută].

prostan a. și m. foarte prost.

VAI interj. Cuvânt care exteriorizează sentimente (intense) de: a) durere, suferință, deprimare, deznădejde; b) compătimire, milă, regret, necaz, ciudă; c) bucurie, plăcere, admirație, entuziasm; d) nerăbdare; e) surpriză. Loc. adj. și adv. (Substantivat) Ca vai de lume = (care se află) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rău, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigăt jalnic; p. ext. suferința, durere. Expr. A fi vai (și amar) de... = a fi rău de cineva, a se afla într-o situație grea, jalnică. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multă osteneală; abia-abia. – Cf. lat. vae.

CIUBOTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobotă, cioboată s. f.] – Din ucr. čoboty.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

PROST, PROASTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

NOAPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

MÂȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) care se află într-o situație (materială) foarte proastă; (om) sărman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se află ființele, obiectele etc.) Care denotă o situație foarte proastă; p. ext. sărăcăcios. [Acc. și: mizer] – Din lat. miser, -a, it. misero.

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

GROAPĂ, gropi, s. f. 1. Cavitate în pămînt, mai mult sau mai puțin largă și adîncă, deschisă în partea de sus. În mijlocul parcului se deschid, rotunde, cîteva gropi proaspete. S-au uscat trei copaci. Au fost scoși din pămînt. STANCU, U.R.S.S. 40. Cum ajung în pădure, sapă o groapă adîncă de un stat de om. CREANGĂ, P. 224. Sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. Mai adesea acest loc e o cruce de piatră, strîmbată din piua ei, sau un puț cu furcă, adică o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce este), se spune despre un om foarte prost. Tu numai nu dai în gropi de prost ce ești! CREANGĂ, P. 52. 2. Cavitate săpată în pămînt, în care se îngroapă mortul; mormînt. Iar cînd norii-nvăluiesc Alba nopții doamnă, Peste groapa lui pornesc Vînturi lungi de toamnă. TOPÎRCEANU, B. 11. Din tainiță mormîntul atuncea îi apare, Și piatra de pe groapă crăpînd în două sare. EMINESCU, O. I 95. Cioclii... începură a săpa groapa. NEGRUZZI, S. I 32. ◊ Expr. A săpa (cuiva) groapa = a face intrigi, a unelti împotriva cuiva pentru a-l face să-și piardă situația. În groapă cade-acela ce altui groapa sapă. ALECSANDRI, T. II 88. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea. A băga sau a vîrî (pe cineva) în groapă v. băga. A fi cu un picior în groapă sau a fi (sau a ajunge) la marginea gropii = (despre bătrîni și bolnavi) a fi aproape de moarte. (În forma de gen. groapei) Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genuchi și-i zise. ISPIRESCU, L. 41. Văzîndu-se acuma c-un picior în groapă, și-au chemat ficiorul și fetele la sine să li spuie ce să facă după moartea lui. SBIERA, P. 48. – Gen.-dat. și: (rar) froapei. – Pl. și: (rar) groape.

CIZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte (de piele, de cauciuc sau de pîslă) cu carîmbul (aproape) pînă la genunchi; ciubotă. V. botfor. Venea legănîndu-se o făptură neobișnuită: cușmă, sprîncene, mustăți, șubă, cizme, de sus pînă jos – negru. GALAN, Z. R. 276. Intrînd Tăutul în sala marelui vizir, își trase cizmele și le dete slugii sale. BĂLCESCU, O. I 8. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost, nătîng.

HIENĂ, hiene, s. f. Mamifer carnivor din Africa și din sud-estul Asiei, foarte asemănător cu cîinele, care se hrănește mai ales cu cadavre (Hyaena). Vîntul a trecut pe lîngă cușca șacalilor și a hienelor, și bietul parfum sfios se retrage. ANGHEL, PR. 114. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbîndu-se de colo pînă colo, ca o hienă în cușca ei, și văitîndu-se de durere. CARAGIALE, O. II 339. – Pronunțat: hi-e-.

INFECT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri, p. ext. despre aer) Rău, puturos, viciat, stricat. Nu pot suporta mirosul acesta infect. C. PETRESCU, C. V. 259. Deliu, resemnat, se îndreptă spre spital, făcîndu-și în drum o nouă provizie de țigări, ca să poată suporta aerul infect din sala de autopsie. BART, E. 252. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, murdar, neîngrijit; de calitate foarte proastă. Haine infecte. 3. (Despre persoane) Cu caracter josnic, mîrșav. Să nu-i cruțați, băieți, sînt niște canalii infecte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 23.

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară, rămasă după spălatul vaselor sau rufelor; resturi de mîncare muiate în apă și folosite ca hrană pentru porci. Ioana dădea de mîncare purcelului în fundul ogrăzii, îi ținea ceaunul cu lături. REBREANU, R. I 147. Arunca lăturile prin curte. ARDELEANU, D. 16. Muma voastră e la curtea împărătească îngropată în cuhnă și servitoarele aruncă lăturile pe ea. RETEGANUL, P. II 38. Cine se amestecă în lături, îl mănîncă porcii. ♦ Fig. Termen depreciativ pentru o mîncare foarte proastă. În locul acestor lături, vei face o ihnea cu ceapă. ALECSANDRI, T. 1260.

MIZER, -Ă, mizeri, -e, adj. (Livresc) Care se află într-o situație (materială) foarte proastă, care se prezintă sub un aspect rău, urît, nenorocit; care inspiră milă, compătimire. V. lamentabil. Trecătorii nu mai goneau alungați de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î. II 179. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! EMINESCU, O. I 60.

PROST, PROASTĂ, proști, proaste, adj., 1. (În opoziție cu deștept, inteligent) Lipsit de inteligență, fără minte, fără judecată; nepriceput. Ia, acum văd și eu că nu ești prost. CREANGĂ, P. 150. Nu-l cunosc... dar mi-a spus văru Leonil că-i prost de tot. ALECSANDRI, T. I 30. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă Și că nădăjduiește Aceea ce dorește. ALEXANDRESCU, P. 127. ◊ Expr. A da în gropi de prost ce e = a fi nespus de prost, foarte prost. Oamenii p-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. ISPIRESCU, U. 103. D-apoi, cum văd eu, tu numai nu dai în gropi de prost ce ești. CREANGĂ, P. 52. ◊ (Substantivat) La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel urîcios, un pupoi fără veste. Căci la de-aceste mai tot prostul se pricepe. CREANGĂ, A. 98. M-am înșelat ca un prost, o înțăleg acum, deși cam tîrziu. ALECSANDRI, T. 1264. ◊ (Expr.) Un prost și jumătate = foarte prost. Așa-ți trebuie, dacă ești un prost și jumătate. ȘEZ. III 186. ♦ (Substantivat) Caraghios. Tu ai tras căruța la negustor și m-ai lăsat ca pe un prost în mijlocul drumului. PREDA, Î. 106. 2. (Învechit și arhaizant, în opoziție cu învățat) Lipsit de învățătură, neînvățat, ignorant. Era acolo o mulțime de oameni, și mai învățați și mai proști, care de care mai vorbăreți. SADOVEANU, E. 112. M-aș amesteca și eu, ca omul prost, de! începu Vasile Baciu. REBREANU, I. 71. Boierii ce zic că poporul e prost nu sînt și ei mai puțin proști și lipsiți de orice învățătură. BĂLCESCU, O. I 352. ◊ (Substantivat) Măi, proștilor, voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. ♦ (În opoziție cu rafinat) Lipsit de rafinament, naiv, simplu, neevoluat. După cum și norodul cel prost zice: vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. Cum ai putut crede că o proastă fețișoară mă va face să fiu necredincios acei ce singură împărățește în inima mea? NEGRUZZI, S. I 22. 3. Din popor, de jos, de rînd. Am încercat [condurul]... la femei de neam și la cele proaste, pînă și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. ISPIRESCU, L. 307. Așa o fi, fetiță. Dar el e prea sărac, Și e de proastă viță, Măcar că ți-e pe plac. BOLLIAC, O. 86. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. Neam prost v. neam². ◊ (Substantivat) Nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. NEGRUZZI, S. I 155. 4. Obișnuit, comun. Un ticălos, Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ♦ (În opoziție cu valoros) De calitate inferioară, lipsit de valoare, sărăcăcios, ordinar, de rînd. Avea străițele cele mai proaste. SBIERA, P. 130. [Paloșe] proaste mi-ai dat. TEODORESCU, P. P. 571. ♦ (Învechit și arhaizant, despre limbă, în opoziție cu literar, cult) Necizelat, comun, simplu. [Povestirile] au ajuns... la apuseni, fie în latinește, fie în limbile proaste. SADOVEANU, D. P. 5. 5. (în opoziție cu bun⁴) Care nu e așa cum trebuie, nu este în măsură să satisfacă; necorespunzător, nesatisfăcător. Mîncau puțin, de teamă să nu facă proastă impresie unchiului. CAMIL PETRESCU, U. N. 30. Tratarea cît se poate de neartistică, de proastă a subiectului. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ (Adverbial) Cum merge? – Prost, domnișoară Otilia. CĂLINESCU, E. O. I 19. Se simte ostenit. A dormit prost. C. PETRESCU, A. 466. Nici atunci cînd era Serdici n-o duceam așa de prost. SAHIA, N. 114. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemînatic (într-o îndeletnicire, meserie, profesiune). Cizmar prost. Doctor prost. ▭ Nu este... lighioaie pre pămînt mai crudă decît un vînător prost. ALECSANDRI, O. P. 58. 6. Dăunător; defavorabil, neprielnic, rău. Să știi că situația dumitale e destul de proastă... cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem și a stăruit de ne-a făcut oameni la loc. ISPIRESCU, L. 283. ◊ Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă lipsită de haz, care, în loc să înveselească, supără, jignește. Glumele erau cîteodată și proaste, mai cu seamă cînd se punea cuiva, care se sculase de la locul lui, un ac în bancă. PAS, Z. I 295. A-nceput... să rîză ca de o glumă proastă. CARAGIALE, O. III 90. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă, p. ext. ceartă. Nici o vorbă proastă n-a fost între noi. La TDRG. Porunci să-l bată peste față Pentru vorba-proastă și îndrăzneață. BUDAI-DELEANU, Ț. 172. 7. (Mold. în construcții negative, în legătură cu anumite stări sufletești) Mic, neînsemnat. La drum, era o pedeapsă de mers cu dînsul. Vai de capul viziteului care-i mîna caii. Chinurile lui nu erau proaste: «Lasă mai încet! Mînă mai tare! Fă mai la dreapta!». GANE, N. III 165. Poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva... și popîc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. CREANGĂ, P. 187. Căutară ei ba încoace, ba încolo, vodă nicăiri. Neliniștea lor nu fu proastă. ȘEZ. VIII 68. ◊ (Ironic) Și cînd m-a văzut mama și tata tuns chilug și plin de rîie, bucuria lor n-a fost proastă. CREANGĂ, O. A. 286. 8. (Învechit, în expr.) Ban (sau leu) prost = ban roșu, v. ban¹. Așa, Anico, așa; nu mai sta la gînduri, intră la curte; are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.

PULBERE, (rar) pulberi, s. f. 1. Praf (1). Prin întunerec picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. Stîrnită de un car, de-o căruță, de pașii unui pîlc de drumeți, pulberea se sălta ca un nor și rămînea în aer. PAS, L. II 247. Larma a contenit, pulberile s-au potolit. SADOVEANU, O. E. 37. ♦ (Urmat de determinări indicînd materia) În moară, pulberea albă de făină cernută mărunt se ridica pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Praful ce acolo de vînturi viscoloase În aer se ridică, e pulbere de oase Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ Fig. La asfințit, erau aburi și pulberi de foc. SADOVEANU, O. VII 123. Vînturi străine și de pretutindeni au suflat și pulberea uitării s-a așternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAȘ, H. 47. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A se face praf și pulbere sau a se alege (din cineva sau din ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. Moara ciocoiului macină oameni, de s-alege din ei pulberea. SADOVEANU, M. C. 31. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! ISPIRESCU, L. 121. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, P. 278. (În construcții negative) I-am întins un băț lung și l-am tras în sus... să-i fi dat drumu, se ducea, de nu s-alegea nici pulberea. VLAHUȚĂ, O. AL. II 56. A ridica (pe cineva) din pulbere = a înălța (pe cineva) dintr-o stare sau dintr-o situație foarte proastă, într-una bună. Meritul său singur îl ridicase din pulbere, în cea mai însemnată slujbă a țării. BĂLCESCU, O. 178. ◊ Fig. Mulțime de lucruri (mărunte sau văzute de departe foarte mici); puzderie. [Luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele. MACEDONSKI, O. I 125. Văzurăm, din înălțimea unde ne aflam, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb, în care se răsfrîngeau razele soarelui. BOLINTINEANU, O. 276. ◊ Expr. Cîtă pulbere și spuză = în cantitate foarte mare; cîtă frunză și iarbă, v. frunză. Au și început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. ♦ Praf industrial obținut prin operații de mărunțire mecanică, fizico-chimică sau chimică. 2. Praf de pușcă. (Poetic) Pulberea luptelor trecute nu intră în sîngele urmașilor spre a le răscoli instinctele. CĂLINESCU, E. 27. ♦ Expr. A aprinde butoiul cu pulbere v. butoi.

VALMĂ, vălmi, s. f. Mulțime, învălmășeală; p. ext. hărmălaie, tumult. La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelii. DELAVRANCEA, S. 95. Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frînt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. VLAHUȚĂ, O. A. 34. ◊ Loc. adj. și adv. De-a valma = laolaltă, amestecat; claie peste grămadă. Slujitoarele începură a aduce salam de Sibiu, brînzeturi, sardele, șuncă – bunătăți de-a valma. VORNIC, P. 228. O mare sală deșartă, mai ales cînd are-n fundul ei și-o scenă cu decorațiuni aruncate de-a valma, produce... o impresie foarte proastă. SLAVICI, O. I 338. Hroiot, oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze, de-a valma printre soldați, Se luptă. NEGRUZZI, S. I 122. Copiii săi creștea și era d-a valma și de o seamă cu cei boierești. PISCUPESCU, O. 24. Expr. A da valma = a da buzna, a năvăli, a se repezi. Cîțiva flăcăi... dau valma prin fete: mai le ciupesc, le mai sărută, DELAVRANCEA, S. 11.

mămăligă, mămăligi, s.f. – (gastr.) Aliment preparat din făină de porumb fiartă în apă. Elementul nutritiv principal pentru populația rurală din Maramureș, de la sfârșitul sec. XVIII și până a doua jumătate a sec. XX: „Mai ales în timpul făcutului de fân, când tot momentul e scump și nu dispun de timpul trebuincios ca să fiarbă alte mâncări, exclusiv se folosesc de mămăligă cu brânză. (...) Maramureșeanul mănâncă foarte prost și puțin nutritiv. Cea mai bună mâncare este mămăliga cu brânză. Carne rareori mănâncă. Posturile cele multe le postește cu fasole și cartofi. Pâine de grâu numai la sărbători mari mănâncă, încolo numai pâine de porumb (mălai)” (Bârlea, 1924, II: 465). ♦ (med. pop.) Mămăliga fierbinte se punea în legături la gât, contra amigdalitei; se mai aplica pe piept contra durerilor. – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă bazată pe consonanța mamă „hrană” (P. Papahagi, Capidan, Graur, cf. DER); cuvânt autohton (Hasdeu, 1894). Cuv. rom. > tc. mamaliga, srb. mamáljuga, bg. mam-, mamuliga, ucr. mamalyga, magh. mamaliga (Scriban).

așa¹ [At: COD. VOR. 16/14 / V: (îrg) așă, așe, așea, așia, (Trs) șa, (înv) ași / E: lat eccum -sic] 1 av În felul, chipul, modul acesta Si: astfel. 2 av (îlav) Fie și ~ Da¹. 3 av (îlav) Și ~ În orice caz. 4 av (Îlav) Nici ~ Nu în acest mod. 5 av (Îlav) Și (mai) ~, și (mai) ~ (sau altmintrelea) În amândouă felurile. 6 av (Îlav) Ori ori ~ (sau tiri, tui ~) Sau într-un fel sau într-altul. 7 av (Îlav) ~ o fi Probabil. 8 av După cum am zis. 9 av După cum voi zice. 10 (Pop; îlav) Iaca (sau uite) ~ În felul indicat mai jos. 11 av (Pfm) Iaca ~ Pentru că în acest fel vreau eu. 12 av (Îe) ~ să știi (sau să știți), ori ~ să-mi (sau să-ți, să ne etc.) ajute Dumnezeu etc. Sigur că da. 13 av (Îlav) -i (sau ~ este) Da¹. 14 av (Îlav) Nu-i ~ (sau nu este ~) Nu. 15 av (Pop; îe) A zice că este ~ A afirma. 16 av (Pop; îe) A zice că nu este (sau nu-i) ~ A nega. 17 av (Îlav) Chiar ~ întocmai. 18 av (Gmț; îlav) Cam (sau, reg, mai) ~ Aproximativ în felul acesta. 19 av (Gmț; îlav) ~ zău ori zău ~ Incredibil. 20 av (Pop; îlav) Hop ~ Bravo! 21 av (Îlav) da! sau (rar) Vezi, ~ Exprimă aprobarea. 22 av (îlav) ~-i?, sau ~ e?, nu-i ~ ? Exprimă solicitarea aprobării interlocutorului. 23 av (Îlav) Cum ~? Exprimă surprinderea. 24 av (Îlav) ~ stă treaba? Exprimă indignarea, mânia. 25 av (Îlav) Și ~ În concluzie Si: (și) astfel, (și) în acest fel. 26 av (Înv; îlav) ~ zicând sau ca să zic ~ Adică. 27 av (Îlc) ~ că Deci. 28 av (Îlav) ~ fiind Așadar. 29 av Întocmai. 30 av (Îlav) Tot ~ La fel. 31 av (Îlav) Mai tot ~ Cam la fel. 32 av (Îlav; arată suprapunerea a două voințe) ~..., ~... În acest chip ai fi putut. 33 av (Îcl) ~ de Atât de..., pe cât sau cum este... 34 av (Îlav) Și ~ mai departe Etcetera. 35 av (Îlav) ~ și ~ Nu prea bine. 36 av (Îal) Nu mare lucru. 37 av (Îal) Mediocru. 38 av (Îal) Prea de încredere. 39 av (Îlav) Azi ~, mâine ~ sau (rar) tot ~ și iar ~ Făcând mereu la fel. 40 av (Pop; îlav) Tot ~ și iar ~ Exprimă îndemnul pentru continuarea jocului, a dansului. 41 av (Îlav) Când (sau o dată ori, reg, ni) ~ O dată într-un fel, o dată într-alt fel. 42 av (Îlav) Nici ~, nici ~ Nici într-un fel, nici într-altul. 43 av (Îlav) Tu ~, tu ~ Nehotărât și inconstant. 44 (Îlav) ~ cum Pe când. 45 av (Îal) Cu toate că... 46 av (Și îlav ~ de) într-atât (de). 47 av Oarecum. 48 av (Îlav) Numai ~ sau (înv) ~ numai Fără motiv. 49 av (Pop; îlav) Ia, numai ~ Cu ușurință. 50 av (Pop; îlav) Ia(c’) ~ Fără rost. 51 av (Pop; îal) După bunul plac. 52 av (Trs; îal; în strigături) În acest mod. 53 av (Pop; îlav) Mai ~ Nu prea... 54 av (Îlav) ~ -zis (sau numit) Pe nedrept denumit astfel. 55 av (Îal) Convențional denumit astfel. 56 av (Construit cu adjective urmate de cum este sau cum se află) Cu toate că. 57 ain (Cu sensul reieșind din context) Foarte mult, bun(ă) etc. 58 ain Foarte bun. 59 ain Foarte puțin. 60 ain Foarte rău. 61 ain Foarte prost. 62 ain Astfel. 63 av (Îlav) ~ ceva Cam ca acesta. 64 av (Îe) A fi ~ ceva! A fi într-un mod care supără, care depășește măsura. 65 av (Pop; îlav) De ~ De acest fel. 66 av (Îlav) Dacă-i ~ treaba În aceste condiții

ciubotă sf [At: DA / V: (reg) cioboată, ciob~, ~boată / Pl: ~te / E: ucr чоботь] (Reg) 1 Cizmă. 2 Gheată. 3 (Îe) A fi prost ca o ~ A fi foarte prost. 4 (Fig) Om prost. 5 (Înv) Taxă percepută de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia.

cizmă sf [At: BIBLIA (1688), 47 / V: (înv) cismă, cișmă, cijmă / Pl: ~me / E: mg czisma^[1]] 1 Încălțăminte cu carâmbul până la (sau peste) genunchi Si: (îvp) ciubotă. 2 (Îe) E (prost ca) o ~ E foarte prost (și grosolan). 3 (Bot; reg; îc) ~ma cucului Nemțișori-de-câmp (Consolida regalis). 4 (Bot; reg; îae; șîc) ~mele cucului Bujori (Orchis palustris). 5 (Bot; reg; îae) Ciuboțica cucului (Primula veris). 6 (Bot; reg; îc) ~mele cucului Poroinic (Orchis).

dungă sf [At: (a. 1683) IORGA, ap. TDRG / Pl: ~ngi, (rar) ~nge, ~guri / E: vsl джга] 1 Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. 2 Fâșie. 3 (Îe) A trage o ~ (peste ceva) A suprima. 4 Urmă. 5 (Gmt; înv) Linie dreaptă. 6 (Înv) Linie de descendență genealogică. 7 (Reg) Miez cleios al pâinii necoapte bine Cf clic, clisă. 8 (Fig) Coloană. 9 Cută. 10 (Pop; îs) ~ngile frunzelor Nervuri ale frunzelor. 11 (Îs) ~ngile palmei Linii care se disting în palmă. 12 Muchie a unui obiect cioplit. 13 Creastă a unui deal Cf coamă, creastă, vârf 14 (Îs) ~ga pantalonului Muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 15 Margine a unui obiect sau a unei construcții. 16 Parte laterală a unui obiect, om sau animal Cf coastă, latură, (pop) rână. 17 (Pfm; îe) Pe o ~ și pe alta (sau pe ~ și pe lat) Pe o parte și pe alta. 18 (Îae) Pe toate părțile. 19 (Pfm; îe) în patru ~ngi Mare. 20 (Pfm; îe) A deschide ochii în patru ~ngi A face ochii mari. 21 (Pfm; îe) A fi într-o ~ A fi cu toane. 22 (Îae) A nu fi în toate mințile. 23 (Pfm; îla) Prost în ~ngi Foarte prost. 24 (Îal) Necioplit. 25 (Îe) A trage clopotul într-o ~ A trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, pentru a da alarma etc.). 26 (Arg; îe) Atât și-o ~ Numai atât. 27 Margine neascuțită a unor obiecte tăioase. 28 (Pfm; îlav) În ~ Într-o parte. 29 (Îal) Dintr-o parte. modificată

cur sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~i sm / E: ml culus] (Pop) 1 Șezut. 2 (Îlav) În ~ sau din ~ Șezând. 3 (Îe) Ce-mi ești bun, dacă dormi în ~! Se spune despre un om leneș. 4 (Îla) Cu ~ul în două luntre Nehotărât. 5 (Îal) Duplicitar. 6 (Irn; îe) Capul ți-a mai fost o dată la ~ Ți-e capul prost. 7 (Îe) Gura bate ~ul Vorba nesocotită se pedepsește 8 (Îe) A se da de-a ~u-n cap A se da de-a berbeleacul. 9 (Îe) A se da în ~ și-n cap A se da de-a berbeleacul. 10 (Îae) A face totul. 11 (Îe) A nu-i da ~ul de pământ (călcâie) A nu-și vedea capul de treburi Si: a nu mai prididi. 12 (D. femei; îla) Iute sau rea de ~ Desfrânată. 13 (Îe) A da averea pe ~ A cheltui banii cu desfrânatele. 14 (Îe) A se scula cu ~u-n sus A fi prost dispus. 15 (Îe) A se ține de ~ul cuiva (sau a i se băga cuiva în ~, a pune palma în ~ cuiva) A linguși pe cineva. 16 (Îe) A-și pune palma în ~ A fi nepăsător. 17 (Îe) A rămâne cu ~ul pe gheață A rămâne rușinat. 18 (Îe) Mă doare în ~ (de tine) Puțin îmi pasă (de tine)! 19 (Îe) Ce-i pasă ~ului lui? (sau ~ul lui și patru bani) Se spune despre cineva care nu se sinchisește de nimic. 20 (Îe) A pătrunde (sau a reteza) paiul cu ~ul de frică (sau a-i țâțâi ~ul de frică) A fi înspăimântat. 21 (Îe) A (se) râde lumea de cineva și cu ~ul A ajunge batjocura lumii Si: a ajunge de poveste. 22 (Îe) A-i ploua și a-i ninge în ~ A fi fără chef. 23 (Mol; îe) Din ~! Nici nu-mi pasă. 24 (Îe) În ~ după ureche Habar n-am. 25 (Îe) A întoarce (totul) cu ~u-n sus A răsturna totul. 26 (Îae) A cotrobăi. 27 (Îe) A gândi cu ~ul A judeca prost. 28 (Îe) A lucra cu ~ul (sau cu picioarele) A lucra (foarte) prost. 29 (Bot; îc) ~ul-boului Măceș (Rosacamina). 30 (Bot; îc) ~-cu-beșică Remf (Aristolochia clematitis). 31 (Bot; îc) ~ul-găinii (sau ~ul-puiului) Păpădie (Taraxacum officinale). 32 (Îae) Podbal (Tussilago farfara). 33 (Îae) Susai (Sonchus arvensis). 34 (Med; șîc) ~-de-găină Pecingine. 35 (Îc) ~-gol(ea) Om sărac. 36 (Dep; îs) ~ de muiere Femeie. 37 (Med; îc) ~-de-ou Urcior². 38 (Îs) ~ul popii Papiotă pe care se înfășoară bumbacul. 39 (Lpl îf curi) Bucă. 40 (Înv; îe) A-și bate ~rii A-și bate joc. 41 Anus. 42 (Îe) A se băga (sau vârî) ca rufa (sau cămașa) în ~ul săracului (sau ca musca în ~ul calului) A se băga nepoftit în vorbă. 43 (Îae) A se duce undeva neinvitat. 44 (D. haine, obiecte etc.; îe) A trage prin ~ A uza. 45 (Îae) A murdări. 46 (Îae) A șifona. 47 (Îe) Parcă e cu miere în ~ Se spune despre cineva extrem de atractiv. 48-49 (Îe) A avea ceva în ~ A fi preocupat (sau supărat) de ceva. 50 (Îe) A-și mânca din ~ (unul altuia sau unul de la altul) A fi nedespărțiți. 51 (Îe) A muri în ~ul cuiva A nu se despărți de cineva cu care este foarte apropiat. 52 (D. obiecte) Partea dinapoi a unui obiect. 53 (Îe) La ~ul pământului Foarte departe. 54 (Îs) ~ de stog Partea de jos a stogului. 55 (Îs) ~ de sac Sac umplut foarte puțin. 56 (Îs) ~ul lemnului Capătul gros al unui trunchi Vz buzer, butuc.

groapă sf [At: TETRAEV. (1574), 247 / Pl: gropi^[1] / E: ns cf alb gropë] 1 Cavitate săpată în pământ în care se înmormântează un cadavru. 2 (Pex) Mormânt. 3 (Fig) Moarte. 4 (Îe) A băga (sau, pop, a vârî) pe cineva în ~ A supăra pe cineva foarte tare (din aceasta trăgându-i-se moartea). 5 (Îe) A duce pe cineva la ~ A înmormânta pe cineva. 6 (D. bătrâni, bolnavi; îe) A fi (sau ajunge) la marginea gropii, sau a fi cu un picior în ~ ori (trivial) a mirosi a ~ A fi foarte aproape de moarte. 7 (Pgn) Gaură largă și adâncă în pământ. 8 (Îs) ~ de var Groapă (7) în care se stinge varul. 9 (Îs) ~ de nisip Groapă (7) din care se scoate nisip. 10 (Îas) Groapă (7) plină cu nisip unde se joacă copiii. 11 (D. oameni; îe) A fi prost de dă în gropi sau a da în gropi (de prost ce e) A fi foarte prost. 12 (Fig) Cursă. 13-14 (Fig; îe) A săpa cuiva ~pa A căuta pe ascuns distrugerea sau înlăturarea cuiva. 15 (Îae) A unelti împotriva cuiva. 16 (Îcs) ~pa cu pietre Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 17 (Îcs) Musca-n gropi Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Spc) Pivniță nezidită, pentru păstrarea cerealelor și a legumelor. 19 (Pex) Loc neted, plan, perpendicular pe panta muntelui. corectat(ă)

lamentabil, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr lamentable, lat lamentabilis] 1 Care denotă o situație foarte proastă Si: jalnic, (îvr) lamentos (1). 2 Care produce o impresie extrem de neplăcută Si: deplorabil, (îvr) lamentos (2). 3 Care inspiră milă Si: (îvr) lamentos (3). 4 Penibil. 5-6 (D. oameni) În mizerie (morală sau) materială Si: mizerabil. 7 (Înv; d. sunete, voce etc.) Care exprimă durere, suferință, tristețe Si: jalnic, trist. 8 Înduioșător. 9 De calitate foarte proastă. 10 Ticălos.

nap sm [At: LEX. MARS. 240 / V: (reg) năpci ssp / Pl: ~i / E: ml napus] (Mpl) 1 (Șîs ~i curecești) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina înaltă și frunze dispuse în formă de rozetă, a cărei rădăcină cărnoasă, de formă sferică, este comestibilă Si: gulie, (reg) broajbă (Brassica napus esculenta). 2 (Îlav) (Gol) ca un ~ (sau ca ~ul, gol ~) Complet dezbrăcat. 3 (Pex; îal) Sărac. 4 (Reg; îlav) Prost ca ~ul Foarte prost Si: imbecil, tembel. 5 (Reg) Cotor de varză. 6 (Șîs ~i porcești, -i turcești) Plantă erbacee din familia compozitelor, având rădăcina cu tuberculi, tulpina foarte aspră și dreaptă, frunze ovale și flori galbene Si: (reg) brojbe, gulie, măr-de-pământ, morcov-porcesc, pere-iernatice, picioarcă (Helianthus tuberosus). 7 (Bot; reg) Rapiță-sălbatică (Brassica rapa). 8 (Bot; reg; șîs ~ de pământ) Cartof (Solanum tuberosum). 9 (Bot; reg) Sfeclă (Beta vulgaris). 10 (Bot; reg; îc) ~i-porcești-de-pădure sau ~ii-porcului-de-pădure Fluierătoare (Tamus communis).

nenorocit, ~ă [At: CRITIL, ap. GCR II, 152/27 / Pl: ~iți, ~e / E: nenoroci] 1-2 smf, a (Ființă) care se găsește într-o situație vrednică de plâns Si: nevoiaș (3). 3-4 smf, a (Ființă) care este lipsită de noroc. 5-6 smf, a (Ființă) care este lipsită de fericire Si: nefericit (1-2). 7-8 smf, a (Ființă) care are de îndurat o mare suferință Si: nefericit, (îvr) mișelos Vz biet. 9 a (D. stări, situații etc.) Care inspiră milă Si: trist, jalnic. 10 a (D. starea, mediul în care se află cineva) Care este într-o situație foarte proastă. 11 a (Pex; d. starea, mediul în care se află cineva) Sărăcăcios. 12-13 smf, a (Îvp) (Om) sărman. 14 a Mizer. 15 a Care aduce o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (1). 16 a Care constituie o nenorocire Si: (îvr) nenorocitor (2). 17 a Dezastruos. 18 a Nefast. 19 a Tragic. 20 a Detestabil. 21-22 smf, a (Om) ticălos. 23 smf Termen de dispreț la adresa unei persoane.

mizer, ~ă [At: CN 5/32 / A și: mizer / Pl: ~i, ~e / E: lat miser, -a, it misero] (Liv) 1-2 smf, a (Om) sărman. 3 a (D. stare, mediu, d. obiecte etc.) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns. 4 (Rar) Meschin.

mizerabil, ~ă [At: HELIADE, O. I, 386 / Pl: ~i, ~e / E: fr misérable] 1-4 smf, a (Om) care se află într-o stare (materială sau) morală vrednică de plâns, jalnică, nenorocită Si: (liv) mizer, (înv) mișel, (îvr) mesericos. 5 a Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns Si: (liv) mizer. 6 a Cu aspect urât, sărac, în stare proastă Si: sărac, sărăcăcios. 7 a Neînsemnat, neglijabil ca proporții, ca valoare. 8-9 a, av (Care este) de calitate foarte proastă. 10-11 smf, a (Om) ticălos.

monument sn [At: MUMULEAN, C. 26/3 / V: (îrg) ~nam~, (înv) ~mânt, (reg) ~nom~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr monument, lat monumentum] 1 Operă de sculptură sau de arhitectură ridicată în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. 2 (Pex) Edificiu de mari proporții, cu numeroase elemente arhitectonice sau de ornamentație. 3 Construcție cu o deosebită valoare istorică. 4 (Îs) ~ al naturii Plante, animale, roci care prezintă o mare importanță prin raritatea, frumusețea etc. lor și sunt ocrotite de lege. 5 (Îas) Teritoriu pe care se află monumente (4) ale naturii. 6 (Irn; îs) ~ de prostie Om foarte prost. 7 (Fig) Document istoric de o deosebită valoare. 8 (Fig) Orice operă, document istoric sau creație culturală de mare însemnătate, care constituie mândria culturii unui popor.

tabac² [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: (îvp) tăb~, tub~ smn, (reg) ~ă, tăbacă sf, tăbag sn / Pl: (rar) ~uri / E: ngr ταμπάκσς, ger Tabak, fr tabac, mg tobák, tubák] 1 sn (Pop) Tutun (6). 2 sn (Reg; pan) Frunza altor plante, măcinată mărunt. 3 sm (Bot; Trs; Buc) Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 4 sm (Bot; reg; șîc ~-turcesc, tăbac-rotund, ~-țigănesc) Tutun(2)-turcesc (Nicotiana rustica). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Arnică (Arnica montana). 6 sm (Bot; reg; îc) Tăbacă-sălbatică Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 7 s (Arg; îe) A fl prost ~ A fi foarte prost.

prăpădit, ~ă [At: R. POPESCU, ap. CM I, 332 / Pl: ~iți, ~e / E: prăpădi] 1 a Care este distrus. 2 a Care a suferit mari pagube materiale. 3 a (D. obiecte) Care este foarte uzat. 4 a De foarte proastă calitate. 5 a (D. construcții) Care este dărăpănat sau sărăcăcios. 6 a (D. așezări) Care are clădiri dărăpănate. 7 a (D. bani, averi, bunuri materiale etc.) Consumat în mod excesiv sau fără folos Si: irosit, risipit². 8 a (D. ființe) Care și-a pierdut capacitatea de muncă în urma efortului excesiv și prelungit sau a unei boli Si: epuizat, extenuat, istovit, sfârșit, vlăguit, (reg) pandosit. 9-10 smf, a (Om) sărac. 11-12 smf, a (Om) amărât. 13-14 smf, a (Pex) (Om) chinuit. 15-16 smf, a (Om) care are un caracter josnic. 17-18 smf, a (Persoană) care comite acte josnice. 19-20 smf, a (Om) ticălos.

preaprost, ~oastă a [At: CORESI, EV. 332 / Pl: ~oști, ~oaste / E: prea + prost cdp slv прѣпростъ] (Îvr) Foarte prost.

prost, proastă [At: CORESI, EV. 347 / Pl: ~oști, ~oaste / E: slv простъ] 1 av (Îvr) Vertical. 2 av (Îvr) Din belșug. 3-4 av, a (Înv; d. oameni și manifestările lor) (În mod) inocent. 5-6 av, a (În mod) sincer. 7-8 av, a (În mod) natural. 9 a Comun (25). 10 a (Îcn) De importanță redusă. 11 av Intens.^[1] 12 a (Spc; îvr; d. ani) Care nu este bisect. 13 a (Spc; îvr; d. zile) Lucrătoare. 14 a (Spc; înv; d. cuvinte) Simplu. 15 a (Îvp; d oameni) De condiție socială modestă. 16 a (Îs) Soldat ~ Militar fără grade. 17 a (Pfm; îs) Neam ~ Persoană lipsită de bunele maniere. 18 s (Spc; îvr) Iobag. 19 smf (Trs) Țăran. 20 a (Înv; d. limbă) Popular. 21 a (D. obiecte materiale) Nesatisfăcător din punct de vedere calitativ, funcțional etc. 22-23 a, av (Spc) (Care este) de calitate inferioară. 24 a (D. creații sau manifestări ale spiritului) Lipsit de valoare. 25-26 a, av (D. stări, situații, manifestări etc.) (Care evoluează) în mod nefavorabil. 27 av (Îe) A se simți ~ A fi stânjenit. 28 av (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a pronunța”) Incorect. 29 a (Spc; d. sănătate, stare fizică a cuiva, stări fiziologice) Care lasă de dorit. 30-31 a, av (Care este) modest ca aspect Si: (înv) prostac (2), (îvr) prostatic¹ (5). 32 a (Îrg; d. oameni și înfățișarea lor) Urât. 33 a (D. bani) Care nu mai are putere de circulație. 34 a (Înv; d. bani) Care valora o pătrime dintr-un ban vechi. 35 a (Înv; îs) Palmă ~oastă Veche unitate de măsură pentru lungime, mai mică decât palma¹. 36-37 smf, a (D. oameni) (Persoană) fără știință de carte Si: neinstruit, (înv) neștiut², (îrg) prostav. 38 a (îvr; d. popoare, națiuni, colectivități umane) Înapoiat. 39 a Lipsit de rafinament. 40 a (Nob; d. limbi) Aflat într-un stadiu mai puțin evoluat decât vechile limbi clasice. 41-42 a, av (Care are) efecte nefavorabile. 43 av (Pfm; îe) A pica ~ A sosi într-un moment nepotrivit. 44 a (Spc; îvr) Prevestitor de nenorocire. 45-46 a, av (D. trai, stare materială) (Care este) cu lipsuri, greutăți și privațiuni. 47 a (Pop; d. cuvinte, afirmații) Jignitor. 48 a (Pex) Trivial. 49 a (Îs) Glumă proastă (sau de ~ gust) Glumă nepotrivită, care jignește. 50 a (Îla) De ~ gust Deplasat (3). 51 a (D. obiceiuri, deprinderi) Rău. 52 a (D. vreme) Nefavorabil. 53-54 smf, a (Cu sens atenuat) (Om) lipsit de inteligență Si: moroiman, motănos, năbârceac, (reg) năgăbui, năprui, năsărâmb, năsilnic, nătărău, nătâng, nătânt, (îvp) năuc, năvleg, năvligos, neajuns², necălit, neghiob, nerod, netot, opac², paliu³, păhui², (pop) pălăvratic, pătrășcan, pliurd, ploncios, (îrg) prostan (1-2), prostatic¹ (7-8), prostănac (1-2), prostănatic (1-2), prostovoi, puncău, tanău¹, tălășman, tărăntuc, tăul, tântăit, telepiz, tont, trașcaliu, trencheș, tronc², tutunac. 55 s (Reg; îlav) A ~oasta sau a (ori de-a) ~ul În zadar. 56 smf (Pfm; îe) A-și găsi ~ul A găsi omul pe care să-l poată înșela ușor. 57 smf (Pfm; îe) A face pe ~ul sau (reg) a se face ~ A simula prostia. 58 smf (Îe) A fi un ~ și jumătate sau a fi ~ ca noaptea A fi foarte prost. 59 (Reg; îe) A fi ~ în dungi A fi foarte prost. 60 a (Pe lângă substantive nume de profesioniști) Lipsit de pricepere sau pregătire profesională. 61 a (Spc) Lipsit de talent într-un domeniu al artei. 62-63 smf, a (Reg; d. oameni) Nebun. 64 a (Pop; d. oameni) Bădăran (1). 65 a (Reg; d. oameni; șîs ~ la gură) Flecar (2). 66 a (Reg; d. oameni) Bleg (5). 67 a (Reg; d. oameni) Mâncăcios. 68 a (Trs; d. oameni) Murdar. 69 a (Reg; d. oameni) Invidios.

prostăciune sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~ni / E: prost + -ăciune] (Reg) Om foarte prost (53).

prostălău [At: LB / Pl: ~ăi / E: prost + -ălău] 1-2 sm, a (Om) foarte prost (53-54) Si: (reg) năvrâc, (pop) prostolan (1-2), (pfm) prostovan (1). 3 a (Reg; d. oameni) Ursuz. 4 a (Reg; d. oameni) Grosolan (1). 5 sm (Reg) Om fără căpătâi.

prostoman sm [At: ȚICHINDEAL, F. 435/6 / Pl: ~i / E: prost + -oman] (Îvr) Om foarte prost (36).

prostovoi, ~oaie a [At: DLR / Pl: ~ / E: prostovan css] (Reg; rar) Foarte prost (54).

vai¹ [At: PSALT. 268 / V: (reg) văi, vâi, vui / E: ml vae cf alb vaj] 1 i Exprimă durere Si: (înv) vah (1). 2 i Exprimă suferință (fizică) Si: (înv) vah (2), (Mol) valeu (1). 3 i Exprimă dezamăgire Si: (înv) vah (3), (Mol) valeu (7). 4 i Exprimă mâhnire Si: (înv) vah (4), (Mol) valeu (6). 5 i (Îe) ~ de mine Se spune pentru a exprima consternarea. 6 i (Îae) Se spune pentru a exprima un protest politicos, pentru a înlătura prevenitor o îndoială, o rezervă a interlocutorului. 7 sn (Îlav) Cu chiu, cu ~ sau cu (mare) chiu și ~, (rar) cu ~, cu chiu, cu ~-nevoie Cu mare greutate. 8 sn (Îls) Chiu și ~ Suferință. 9 sn (Îal) Osteneală mare Si: caznă, trudă. 10 sn (Îal) Sărăcie (mare). 11 sn (Olt; îe) A fi de chiu și ~ A duce o viață împovărată de lipsuri și de boală. 12 sn (Olt; îe) A nu avea ~ de … A nu avea neplăceri din partea … 13 i (Îe) ~ de păcatele mele (sau noastre) Se spune pentru a-și exprima necazul, nemulțumirea pentru o situație neplăcută. 14 sn (Pop) Tânguire. 15 sn (Pop) Suferință. 16 sn (Pop) Vaiet (1). 17 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă compătimire. 18 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă un avertisment. 19 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă o amenințare. 20 i (De obicei urmat de determinări, substantive sau pronume, introduse prin pp „de” sau, înv, în dativ) Exprimă o imprecație. 21-22 i (Îljv) Ca ~ de el (sau de ea, de dânsul, de dânsa etc.) sau ca ~ de capul (cuiva) (Într-un mod) vrednic de compătimire. 23-24 i (Îal; șîf ca ~ de mama ori de zilele cuiva sau ca ~ de om sau de lume, de Dumnezeu (Care se află) într-o situație foarte grea. 25-26 i (Îal; și îaf) (Care este) foarte prost. 27 i (Îe) ~ de ... sau ~ și amar (de ...), ~ (și amar) de capul (sau de zilele, de mama, de sufletul, de suflețelul) (cuiva) Se spune pentru a-și exprima (auto)compătimirea. 28 i (Îe) (A fi) ~ de ... sau (a fi) ~ și amar (de ...), (a fi) ~ (și amar) de capul (sau de pielea, de steaua, de zilele, de viața, de cojocul, de sufletul) (cuiva), (a fi) ~ de lume (sau de om, reg, de mumă), (îrg) (a fi) ~ și mișel (de ...), (a fi) mișel și ~, (reg) ~ și amar pe capul (cuiva) Exprimă situația foarte grea în care se află sau se poate afla cineva. 29 si (Trs; îc) ~-de-lume (sau ~-de-loc) Persoană lipsită de energie și inițiativă, care nu inspiră încredere. 30 i Exprimă ciudă. 31 i Exprimă regret Si: (Mol) valeu (8). 32 i Exprimă mirare Si: (Mol) valeu (4). 33 i Exprimă indignare. 34 i Exprimă îngrijorare Si: (Mol) valeu (3). 35 i Exprimă spaimă Si: (Mol) valeu (2). 36 i Exprimă bucurie. 37 i Exprimă admirație Si: (Mol) valeu (5). 38 i Exprimă entuziasm. 39 i Exprimă repulsie Si: (Mol) valeu (9).

vai interj. Exclamație care exprimă: 1 Deznădejde, mîhnire, amărăciune. Vai, drăguțul mi-au murit (POP.). ◊ (constr. cu dat. pron.pers.) Vai mie! eu am cunoscut amorul (C. NEGR.). ◊ (urmat de un pron.pers. de pers. 1 precedat de prep. „de”) Vai de noi și de-a ta slavă! (HEL.). ◊ (întărit prin repetare) Își cuprinse capul cu mîinile și se lamentă disperată: Vai, vai, vai! (CĂL.). ◊ Loc.adv. (subst.) Cu chiu, cu vai sau cu (mare) chiu și vai, cu vai cu chiu, cu vai-nevoie = după multă trudă, după multe eforturi; cu osteneală, cu mult necaz, cu mare greutate. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunge la curtea boierească (ISP.). Cu chiu, cu vai a făcut băiatul cele patru clase primare (VLAH.). ◊ Expr. Vai de mine! = a) se spune pentru a exprima consternarea, revolta. Lipsește ceva dintr-o casă... – Vai de mine!... N-are Țîca obiceiul (CAR.); b) se spune pentru a exprima un protest, pentru a înlătura o rezervă a interlocutorului. Vai de mine, coconiță, cum aș putea să șez lîngă milostiva mea stăpînă? (FIL.). (subst.) Chiu și vai = suferință, chin; efort, trudă; mizerie, sărăcie, lipsă. Logofete, brînză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări (CR.). După chiu și vai, am sprijinit cheresteaua (GAL.). Vai de păcatele mele (sau ale tale, noastre etc.) cele grele! v. păcat. ♦ (pop.; subst. n) Tînguire, vaiet. Vom avea... o grijă mare, un dor și un vai de moarte (BĂR.). 2 (de obicei cu determ. în dat. sau introduse prin prep. „de”) Exprimă compătimire, milă. Vai de biata țară, cînd vom avea războaie (C. NEGR.). ◊ (capătă val. de avertisment, amenințare, imprecație) Vai... de acea nație care calcă voia lui Dumnezeu! (BĂLC.). ◊ Loc.adj., adv. Ca vai de el (sau de ea, de dînsul etc.) = a) (într-un mod) vrednic de plîns, de compătimire. Se întoarse la curte, plouat ca vai de dînsul (ODOB.); b) (și ca vai de mama cuiva ori ca vai de om sau de lume, de Dumnezeu) (care se află) într-o situație foarte grea, într-o stare rea; (care este) foarte rău, foarte prost. Un bordei ca vai de el (CR.). ◊ Expr. Vai de... sau vai și amar (de...), se spune pentru a-și exprima participarea la suferința, la necazul etc. cuiva sau pentru a-și exprima propria suferință. Vai de capul lui v. cap. A fi vai de cinstea cuiva v. cinste. Vai de cojocul lui! v. cojoc. Vai de mama mea (sau a ta, a lui etc.) v. mamă. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva v. piele. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) v. stea. Vai de sufletul tău (sau al său, al lui etc.) v. suflet. Vai de zilele mele (sau ale tale etc.) v. zi. 3 Exprimă ciudă, necaz. Vai de mine, nevastă-hăi..., ce păcat mi-am găsit cu tine (CR.). 4 Exprimă nostalgie, regret. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii (EMIN.). 5 Exprimă indignare, revoltă. Vai, ce rușine pe capul tău! 6 Exprimă îngrijorare, spaimă, teamă. Vai de mine, moș Nichifor, unde să m-ascund eu? (CR.). 7 Exprimă mirare, surpriză, uimire. Vai de mine, dumneata ești? (BAC.). 8 Exprimă bucurie, entuziasm, admirație, încîntare. Vai, ce rochie frumoasă ți-ai făcut! • și (reg.) văi, vui interj. /lat. vae; cf. alb. vaj.

buzá s.f. 1 (anat.) Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc, în afară, deschizătura gurii (sau a botului la animale) și acoperă dinții; labie. ◊ Expr. (fam.) A rămîne (sau a se întoarce) cu buza (sau buzele) umflate = a rămîne păgubit, înșelat, dezamăgit în așteptările sale. De întîrziam, rămîneam cu buza umflată (M. I. CAR.). A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A-i încremeni zîmbetul pe buze = a afla o veste foarte proastă, a fi îngrozit sau surprins neplăcut într-un moment în care cineva se simțea bine. A sufla (sau a bate, a da) în (sau din) buze = a) a fi înșelat în așteptările sale, a rămîne păcălit; b) a rămîne păgubit de ceva; a fluiera a pagubă; c) a umbla fără nici un rost. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). Într-o zi iar îi crăpa buza de cîțiva franci (CA. PETR.). A-și linge buzele (după ceva) sau a se linge pe buze = a) a-și exprima satisfacția. Sorbea cu gingășie, apoi își lingeau buzele cu poftă (M. I. CAR.); b) a pofti, a rîvni, a dori (ceva) foarte mult. A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copii) a fi gata să izbucnească în plîns. A face buze de arap = a fi bosumflat. A zbura (de)pe toate buzele = a fi cunoscut. Frînturi din versurile lui îndrăznețe zboară de pe toate buzele (SADOV.). A avea (sau a spune) (ceva) numai pe (sau din) buze = a vorbi diferit de ceea ce gîndește. A vorbi în buze = a bolborosi. A-i da cuiva ceva de luat în buze = a-i da cuiva ceva de mîncare. = A scoate din buza morții = a scăpa (pe cineva) de la moarte. A(-și) beli buzele v. beli. A lua frunza-n buză v. frunză. A lăsa pe cineva cu buzele umflate (sau cu buza umflată) v. lăsa. În buze miere și în inimă fiere (sau otravă) v. miere. A se spăla pe buze de ceva v. spăla. A-și subția buzele v. subția. (A fi) cu sufletul în (ori pe) buze v. suflet. A(-i) veni (cuiva) pe buze (ceva) v. veni. A vorbi în (sau din) vîrful buzelor v. vîrf. ♦ Sinec. Gură. Buzele lui rosteau cuvinte de laudă. 2 (entom., zool.) Buză superioară = labrum. Buză inferioară = labium. 3 (anat., med.) Buză de iepure = anomalie congenitală, care constă într-o despicătură pe verticală a buzei superioare, prin care se văd dinții. 4 Margine a unei răni (provocate de o tăietură adîncă). 5 Partea de deasupra (subțiată sau răsfrîntă) care mărginește gura unor obiecte, a unor vase, a țevilor. Pe buzele străchinii, o lingură de cositor (DELAVR.). ◊ Expr. Plin (pînă în sau la) buză = foarte plin, plin ochi. 6 Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 7 Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 8 Buză de bandaj = partea proeminentă a exteriorului roților vehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și conducerea vehiculului pe șină. • pl. -e. /cuv. autoh; cf. alb buzë.

MÍZER, -Ă adj. (Livresc) 1. (Despre ființe) Sărman, nenorocit. Săracul (miser) acela bărbat. CN 5/32. Răsună trist anticul A mizerei giunele. ASACHI, S. L. I, 155. Locuințe găurite în țărînă. . . servind drept adăpost unei mizere poporațiuni. HASDEU, I. C. I, 234. Eu nu sînt nimica alta decît un bărbat mizer și nefericit. F (1870), 292. Amar muncirăți, mizeri viața toată. EMINESCU, O. I, 59. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați. id. ib. 60. Cei mizeri și nenorociți și reprezentanții lor geniali au început să caute adevăratele cauze ale mizeriei omenești. GHEREA, ST. CR. III, 79. Cînd moartea e totuna, nebun ești dac-alegi Dintre nebuni pe-un geniu, pe-un mizer dintre regi. COȘBUC, S. 93. 2. (Despre starea, mediul în care se află ființele, despre obiecte etc.) Care denotă situație foarte proastă, vrednică de plîns; p. e x t. sărac, sărăcăcios. Neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer. CARAGIALE, N. S. 23. Căruțe de fugari. . . Gospodării mizere, Atîta cît încape Sub coviltir de rogojini. CAMIL PETRESCU, V. 87. E o întunecoasă și umedă încăpere . . . Nicăieri minciuna și sărăcia n-arată o mai mizeră haină. C. PETRESCU, C. V. 258. A fost rău impresionat DE starea „mizeră” a țăranului român. ULIERU, C. 19. Revoluția de la 1848 este explicată ca efectul mizerelor condiții economice și sociale în care robea poporul. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/ Vitrinile strălucitoare se transformă în dughene mizere. V. ROM. aprilie 1 954, 67. ♦ (RaR) Meschin (5). Trecătorii nu mai goneau, aluNgati de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î. II, 179. – Accentuat și: mizér. – Pl.: mizeri, -e. – Din lat. miser, -a, it. misero.

MIZERABIL, -Ă adj. 1. Care se află într stare (materială sau morală) vrednică de plîns, jalnică, nenorocită; care inspiră milă¹, compătimire; (livresc) mizer, (învechit) mișel (I 1) (învechit, rar) mesericos. Ajunse. . . sclavul mizerabil Al fratelui său însuși. HELIADE, O. 386. Condițiunea mizerabilă a populațiunii agricole a Moldovei merită cu atît mai mult atențiunea. KOGĂLNICEANU, S. A. 160. S-ar putea gîndi că muma sa este o mizerabilă birtășiță. MACEDONSKI, O. II, 411. ◊ Care denotă situație foarte proastă, vrednică de plîns (livresc) mizer; cu aspect urît, sărac, stare proastă, sărac, sărăcăcios. Lîngă acest dulap era un mizerabil pat de scînduri. FILIMON, O. I, 102, cf. 300. Intrăm în micul și mizerabilul port. BOLINTINEANU, O. 291. Plouă. . . Pe-un tîrg mizerabil De glod și coceni. BACOVIA, O, 120. Circiuma lui Leiba Țudic îl aștepta, mizerabil sub acoperișul ei de șindrilă muced. C. PETRESCU, A. 446, cf. id. C. V. 243. ♦ Neînsemnat, neglijabil (ca proporții, ca valoare) Și un miserabil gram de arseniu vă doboare. I. NEGRUZZI, S. VI, 157. O biată planetă mzerabilă, pe lîngă care marile stele trec fără s-o vadă. SEBASTIAN, T. 318. 2. De calitate foarte proastă. Versurile ce scrii sînt rele, – ce zic rele? ele sînt mizerabile. MACEDONSKI, O. III, 112. Teza d-tale. pe treilea, la cosmografie, este mizerabilă. SEBASTIANT, T. 212. 2. Ticălos, nemernic, infam, Se arata lumei în mizerabila și urîcioasa nuditate a sufletului său celui mic. FILIMON, O. I, 98. Dușmani neputincioși . . . voiau a-i răpi sau toată gloria sau partea-i cea mai frumoasă, împăunîndu-se ei înșiși cu mizerabilul plagiat de pene strălucite. HASDEU, I. V. 214. Demnitățile cele mai înalte se dară acelora ce promiteau a servi mai avantajos acea politică mizerabilă. BOLINTINEANU, O. 424. Cumpărară prin această supunere admirabilă, dacă n-ar fi mizerabilă. . ., blidul de linte al concesiunilor. IORGA, L. II, 56. Toți au ceva comun, prin care sînt și mizerabili și ridicoli. IBRĂILEANU, SP. CR. 233. (F i g.) Și se uită, și se uită mizerabilul destin. MACEDONSKI,O. I, 29. Știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă. TOPÎRCEANU, S. A. 70. ◊ (Substantivat) Privește, mizerabile, crimele tale. FILIMON, O. I, 104. Un mizerabil persecută de moarte pe o pereche de tineri. CARAGIALE, O. I, 11. Parveniți fără rușine, mizerabili ce la cîrmă Faceți salturi de paiațe. MACEDONSKI, O. I, 97, cf. II, 159. Izbucnește în strigătul „mizerábile” și turbat se aruncă asupra lui. GHEREA, ST. CR. I, 351. Să le trag și eu cîte o palmă la toți mizerabilii! MIRONESCU, S. A. 25. Vai ce mojicie! Mizerabilul l Doamne, cît sînt de nenorocită! BRĂESCU, V. 5. - Pl.: mizerabili, -e. – Din fr. misérable.

MONEDĂ s. f. 1. Ban (de metal sau, mai rar, de hîrtie) considerat din punctul de vedere al funcțiilor pe care le îndeplinește. Socotindu-se florinții, crăițarii și bănuții ca bani sau monete, sînt lucruri de un fealiu. ȘINCAI, Î. 1/14. Micșurarea prețului monedei (a. 1811). URICARIUL, IV, 118/17. 292 000 lei, în monedă curgătoare (a. 1813). ib. XIV, 302. În orașu Giurgiu . . . s-au înmulțit o monedă dă bani turcești foarte proastă (a. 1835). DOC. EC. 594, cf. 241. Considerațiunile care făceau necesar crearea unei monete speciale (a. 1866). URICARIUL, X, 365, cf. I, 186. Schimbul. . . îndeletnicirilor individuale . . . e moneda făcută dintr-un metal de oarecare preț. N. A. BOGDAN, C. M. 166. Cu cît cresc mai mult producția și productivitatea muncii. . . cu atît va crește puterea de cumpărare a monetei și salariul real al oamenilor muncii. CONTEMP. 1954, nr. 385, 2/3. Cu timpul, monedele cu valoare deplină. . . au fost înlocuite cu bani de hîrtie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 330. Cele mai vechi monede emise pe teritoriul de azi al României (secolele V-IV î.e.n.) sînt cele de la Histria. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. ◊ F i g. Toți pe buze avînd virtute, iar în ei monedă calpă. EMINESCU, O. I, 150. Enric al II-lea nu vedea în cele trei episcopate decît o monetă de schimb pentru Milan. OȚETEA, R. 174. ◊ E x p r. A bate (sau, rar, a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. Acest crai atît s-au fost mărit și s-au fost sumețit, cît făcînd monede de bani, la o parte era chipul său, de altă parte era leul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 183/15. Bătu și monedă în numele său. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Au făcut ca să i se bată monete de aur în Ardeal. ȘINCAI, HR. III, 235/24. Cei ce taie monedă mincinoasă. CARAGEA, L. 86/6. Țarul Alexie Mihailovici au însușit numai guvernului dritul de a tăie monetă. ASACHI, I. 214/4. Sub acest împărat a început Dacia să bată monetă de aramă cu numele ei propriu: Provincia Dacia. BOLLiAC, O. 282. Geții au învățat de la celți arta de a bate monedă proprie. PÂRVAN, G. 599. Secole de-a rîndul. . . nu se mai bătuse monedă proprie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7330. Pentru prima dată pe teritoriul României de azi au reapărut la lumină cîteva din stanțele cu care dacii băteau moneda proprie. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. A bate monedă din (sau, rar, cu) ceva = a face caz de ceva (urmărind beneficii), a specula (în favoarea sa) o situație. Cf. IORDAN, L. R. A. 260. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a adopta față de cineva atitudinea sau comportarea pe care și acesta a avut-o într-o situație similară. Și-au făcut școala literară în cercul „ Junimii” și acum vin să ne plătească . . . cu aceeași monetă. MAIORESCU, CR. II, 349. Dacă celălalt e nepoliticos . . . să-i plătească cu aceeași monedă. V. ROM. octombrie 1954, 150. (Cu schimbarea construcției) Cu astfel de monedă eu n-o să fiu plătit. ALEXANDRESCU, M. 130. Voi nu știți cu ce monedă vă plătește femeia care a primit să-i sacrificați anii voștri cei mai frumoși. FILIMON, O. I, 135. ♦ (Învechit) Cursul, valoarea curentă a banului într-o anumită țară. Ieri au strigat pristavu pentru monedă ca să nu îndrăznească cineva să o ia mai sus (a. 1821). IORGA, S. D. VIII, 149. Monedele au început ceva a scădea (a. 1824). id. ib. 92. Monedele să suie și sînt cu totul rare în piiață (a. 1824). id. ib. 162. 2. P. g e n e r. Ban de metal. Un vas cu vro trei mii monede. NEGRUZZI, S, I, 203, cf. PONTBRIANT, D., LM. Monedele ii păreau bucăți de tinichea, slavici, n. ii, 300. Erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. BACOVIA, O. 61. Nu are un singur leu în fundul unui buzunar, măcar o monedă turtită. C. PETRESCU, C. V. 129. O nesfîrșită colecție de monede, din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. S-a întors acasă cu o monedă de doi lei. id. U. 315. Primele picături mari cît niște monezi au început să cadă pe asfalt, CONTEMP. 1954, nr. 419, 2/3. O tipsiă cu monede de aur. funde seu, l. p. i, 166. 4 F i g. Cîștigul... In hohotul monedei sub boite se așază. macedonski, o. i, 45. 4 (La sg. cu înțeles de pl.) Dar tu vrei aur, titluri și tînăru-mi amor La sunetul monetei s-avîntă rîzător. BOLINTINEANU, O. 118. Se uita nedumerit. . . la strălucitoarea monedă ce curgea gîrlă în palma sa. GANE, N. III, 139. ♦ (Cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2). Ne arunca ceva monedă. NEGRUZZI, S. III, 401. – Pl.: monede și monezi. – Și: monétă s. f. – Din ngr. μονέδα. – Monetă < it. moneta, lat. moneta.

MONUMÉNT s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură ridicată în amintirea unui eveniment important sau a unei personalități; p. e x t. edificiu (de mari proporții) cu numeroase elemente arhitectonice sau de ornamentație; construcție cu o deosebită valoare istorică. Din agonisirile sale ce au cîștigat din bunul patriii, să facă vreun monument. MUMULEANU, C. 26/3. Monument (zidire spre pomenirea unei însămnate întîmplări). AR (1829), 22¹/3. Să văd astăzi pretutindenea nemuritoare monumenturi (zidiri de pomenire). ib. 23²/35, cf. 203²/2. Trista țermonie a mutării acestor trupuri. . . ín monumentul ce este nația îndatorată a le înălța spre slăvită aducere aminte. CR (1829), 148²/4. Piste o zi și o noapte am ajuns în Berlin, a căruia descripție voi trimete-o cînd voi cunoaște destul monumenturile. KOGĂLNICEANU, S. 73. Îndată ce cîștiga o izbîndă asupra neprietenilor, el nu lipsea a ridica și un monument. NEGRUZZI, S. I, 196. Cînd era să iasă din acea clădire, Vede scris cu aur p-un vechi monumînt. MUREȘANU, P. 140/12. Puțin mai înainte un monument s-arată. ALEXANDRESCU, M. 89, cf. 12. Pe drum, începui a-i vorbi de frumoasele monumente ale Florenței, ALECSANDRI, O. P. 9. Mari și glorioase monumenturi. id. ib. 287. Pentru a îmbogăți muzeele apusului, distrugeau monumentele antice ale Greciei. OȚETEA, T. V. 118. O mulțime imensă, cu mari buchete de flori, s-a îndreptat spre monumentul eroilor. SCÎNTEIA, nr. 2 707. Multe monumente păstrează amintirea eroismului cu care fiii Coreei și-au apărat patria de-a lungul veacurilor. COMTEMP. nr. 384, 6/1. Sub crengi, Lîngă pîrîul lent, Se-nalță-un simplu monument. V. ROM. ianuarie 1954, 48. ◊ Monument al naturii = nume dat plantelor, animalelor, rocilor etc. care prezintă o mare importanță (prin raritatea, frumusețea etc. lor), fiind ocrotite de lege; p. e x t. teritoriu pe care se află asemenea plante, animale, roci etc. Comisia. . . a hotărît să declare noua descoperire ca monument al naturii. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 862. ◊ F i g. În. . . dulcea mea patrie. . . am lăsat atîtea monumenturi de lucruri bune. GORJAN, H. IV, 51/24. Istoria lumei și un monument viu, mare de opt milioane de suflete, le stau dimpotrivă. RUSSO, S. 70. ♦ (Ironic) Monument de prostie = om foarte prost. 2. F i g. Document istoric de o deosebită valoare; scriere remarcabilă (care constituie mîndria culturii unui popor). Monument în limba românească cu slove latinești. MAIOR, D. 257. Mare parte . . . din monumînturi și scripturi . . . le am a mînă. id., în BV III, 80. Limba au prins rădăcini în legi, în instituții, în istorie, în monumentele scrise. RUSSO, S. 64. Modul cel mai comod de a proceda este a reproduce monumentul cu chirilică. BUL. COM. IST. I, 26. Monumentele scrise în limba latină. ROSETTI, L. R. I, 56. Cele mai vechi monumente de limbă. SCL 1950, 233, cf. 1954, 31. Metaforele nu sînt identificate în primele monumente ale literaturii. VIANU, M. 34. – Pl.: monumente și (învechit) monumenturi. - Și: (învechit și regional) monamént (COMAN, GL.), (învechit) monumînt, (regional) monomént (com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI) s. n. – Din fr. monument, lat. monumentum.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.

crește (cresc, crescut), vb. – 1. A se mări, a se dezvolta. – 2. A se mări, a căpăta volum, a deveni gros. – 3. A se umfla aluatul. – 4. A se umfla, a se ridica apa. – 5. A ridica prețul. – 6. A se mări Luna. – 7. A îngriji, a veghea dezvoltarea unei plante sau a unui copil. – 8. A educa, a instrui, a forma. – Mr. crescu, criscui, creaștire, megl. cresc, istr. crescu. Lat. crescĕre (Pușcariu 414; Candrea-Dens., 407; REW 2317; DAR); cf. it. crescere, prov. creire, fr. croître, cat. crexer, sp., port. crecer. – Der. crescînd, adj. (care crește), der. artificial, pe baza part. prez., ca fr. croissant; crescut, adj. (dezvoltat; educat; adoptat; fermentat; matur); crescut, s. n. (înv., vîrstă); necrescut, adj. (foarte tînăr; prost crescut); crescător, adj. (educator; persoană care se ocupă de creșterea animalelor); creștere, s. f. (mărire; acțiunea de a crește; înv., recoltă, educație); crescătorie, s. f. (loc unde se cresc animale; pepinieră); creștet, s. n. (vîrf, culme, creastă, vîrful capului), mr. creaștit, cu suf. -et (Pușcariu, Dacor., IX, 440; DAR; după Meyer, Alb. St., IV, 70, din alb. krešte „creastă”, opinie extrem de puțin probabilă; după Pascu, I, 70, de la un lat. *crĭstĭdum, der. puțin convingător; după Cihac, I, 62 și Scriban, de la creastă), cuvînt folosit în general (ALR, I, 5; lipsește în Mold., dar apare la Cantemir, Negruzzi, Creangă); descrește, vb. (a diminua, a micșora, a se reduce), format ca fr. décroître.

IMBECIL, -Ă s. m. f., adj. (om) cu capacități mintale foarte reduse; prost, tâmpit. (< fr. imbécile, lat. imbecillus)

minúne f. (din *mirune, lat. mirio, -ónis, om foarte urît, prost care se miră de toate. Cp. cu genune, sănun). Miracul, faptă supranaturală (contrară legilor naturiĭ): Scriptura îĭ atribue luĭ Hristos multe minunĭ. Efect a căruĭ cauză nu e înțeleasă: minunile naturiĭ. Lucru executat cu mare artă saŭ greutate: turnu Eiffel e o minune ca și cele șapte din vechime. Făcător de minunĭ, făcător de miracule, vorbind de sfințĭ. A face minunĭ, 1. a face miracule, 2. a uĭmi lumea pin talent orĭ prostie: acest dobitoc face minunĭ cu pretențiunile luĭ. Mare minune, curios lucru: Unde-s baniĭ? – Aŭ dispărut. Mare minune! De minune, admirabil, foarte: e frumoasă de minune, cîntă de minune.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: ziuă s. f.] – Lat. dies.