Definiția cu ID-ul 442834:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

crește (cresc, crescut), vb.1. A se mări, a se dezvolta. – 2. A se mări, a căpăta volum, a deveni gros. – 3. A se umfla aluatul. – 4. A se umfla, a se ridica apa. – 5. A ridica prețul. – 6. A se mări Luna. – 7. A îngriji, a veghea dezvoltarea unei plante sau a unui copil. – 8. A educa, a instrui, a forma. – Mr. crescu, criscui, creaștire, megl. cresc, istr. crescu. Lat. crescĕre (Pușcariu 414; Candrea-Dens., 407; REW 2317; DAR); cf. it. crescere, prov. creire, fr. croître, cat. crexer, sp., port. crecer.Der. crescînd, adj. (care crește), der. artificial, pe baza part. prez., ca fr. croissant; crescut, adj. (dezvoltat; educat; adoptat; fermentat; matur); crescut, s. n. (înv., vîrstă); necrescut, adj. (foarte tînăr; prost crescut); crescător, adj. (educator; persoană care se ocupă de creșterea animalelor); creștere, s. f. (mărire; acțiunea de a crește; înv., recoltă, educație); crescătorie, s. f. (loc unde se cresc animale; pepinieră); creștet, s. n. (vîrf, culme, creastă, vîrful capului), mr. creaștit, cu suf. -et (Pușcariu, Dacor., IX, 440; DAR; după Meyer, Alb. St., IV, 70, din alb. krešte „creastă”, opinie extrem de puțin probabilă; după Pascu, I, 70, de la un lat. *crĭstĭdum, der. puțin convingător; după Cihac, I, 62 și Scriban, de la creastă), cuvînt folosit în general (ALR, I, 5; lipsește în Mold., dar apare la Cantemir, Negruzzi, Creangă); descrește, vb. (a diminua, a micșora, a se reduce), format ca fr. décroître.