13 definiții pentru poleială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală.

POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală.

POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei; strat de metal, mai ales de aur sau de argint, cu care se poleiește. (Atestat în forma polială) Pereții erau numai oglinzi, tavanurile numai polială și pardoseala numai chilimuri și catifele. POPESCU, B. II 61. ♦ Foaie subțire de metal de culoare aurie sau argintie cu care se învelesc unele obiecte. Șocolată învelită în poleială.Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de conținut; lustru, spoială. O inteligență foarte puțin pătrunzătoare, foarte slabă, dar cu poleială franțuzească. GHEREA, ST. CR. I 281. Ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. CARAGIALE, N. S. I 7. 2. Cizelare, șlefuire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice. Fiindcă această comedie are să facă parte din repertoriul meu dramatic... aș dori să-i dau cea mai de pe urmă poleială. ALECSANDRI, S. 63. – Variantă: poliálă s. f.

POLEIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A POLEI. 2) Strat subțire de metal nobil cu care este poleit un obiect. 3) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) care produce o impresie înșelătoare; spoială; pospăială; lustru. /a polei + suf. ~eală

poleială f. 1. daurire: strălucind de poleieli; 2. fig. lustru, spoială: poleiala lumii.

poleĭálă f., pl. ĭelĭ. Substanță care poleĭește, văpsea aurie saŭ argintie. Fig. Lustru, spoĭală, cĭoplire, civilizare: a avea poleĭala lumiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli

poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLEIÁLĂ s. v. staniol.

POLEIÁLĂ s. v. ghețuș, polei.

POLEIA s. staniol, (reg.) șic. (Ciocolată învelită în ~.)

poleia s. v. GHEȚUȘ. POLEI.

Intrare: poleială
poleială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poleia
  • poleiala
plural
  • poleieli
  • poleielile
genitiv-dativ singular
  • poleieli
  • poleielii
plural
  • poleieli
  • poleielilor
vocativ singular
plural