ȘIC², șicuri, s. n. (Reg.) Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din sb. šik, magh. sik.

șic² sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ~lu / Pl: ~uri / E: mg sík, srb šik] 1 (Reg) Foiță de metal, mai ales din staniol, care se aplică ca podoabă pe unele haine femeiești Si: paietă, (pop) poleială, (reg) șicuială (1). 2 (Trs; îf șiclu) Hârtie poleită. 3 (Trs; înv) Piele poleită.

ȘIC², șicuri, s. n. Fiecare dintre micile foițe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeiești; fluture, paietă. – Din scr. šik, magh. sik.

ȘIC², șicuri, s. n. (Mai ales la pl.) Mici foițe de metal lucios care se aplică ca podoabă, în special pe unele haine femeiești. V. fluture. La această casă Naltă și frumoasă, Cu var văruită, Cu șic șicuită, Cu aur boltită. PAMFILE, la CADE.

ȘIC³ ~uri n. Placă mică de metal lucios, care se aplică pe unele haine ca podoabă; paietă, fluture. /<sb. šik, ung. sik

șic n. foițe fine de alamă, zinc, beteală. [Ung. SIK].

1) șic n., pl. urĭ (sîrb. slovac, ceh. šik, pol. szyk; ung. sik). Vechĭ. Fluturĭ ornamentalĭ: șic alb și galben (col.). Azĭ. Trans. și rar Munt. (Bz.). Staniol.

șiclu² sn vz șic²

șic³ (poleială; paietă) (reg.) s. n., pl. șicuri

șic³ (poleială, paietă) (reg.) s. n., pl. șicuri

șic (poleială, paietă) s. n., pl. șicuri

ȘIC s. v. bun-gust, distincție, eleganță, fluturaș, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.

șic s. v. BUN-GUST. DISTINCȚIE. ELEGANȚĂ. FLUTURAȘ. FLUTURE. PAIETĂ. POLEIALĂ. RAFINAMENT. STANIOL.