POLEIALĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei; strat de metal, mai ales de aur sau de argint, cu care se poleiește. (Atestat în forma polială) Pereții erau numai oglinzi, tavanurile numai polială și pardoseala numai chilimuri și catifele. POPESCU, B. II 61. ♦ Foaie subțire de metal de culoare aurie sau argintie cu care se învelesc unele obiecte. Șocolată învelită în poleială. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de conținut; lustru, spoială. O inteligență foarte puțin pătrunzătoare, foarte slabă, dar cu poleială franțuzească. GHEREA, ST. CR. I 281. Ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. CARAGIALE, N. S. I 7. 2. Cizelare, șlefuire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice. Fiindcă această comedie are să facă parte din repertoriul meu dramatic... aș dori să-i dau cea mai de pe urmă poleială. ALECSANDRI, S. 63. – Variantă: polială s. f.