OBSCUR, -Ă adj. 1. (În opoziție cu luminos) Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. Cf. polizu. Plecarăm împreună printr-un coridor obscur, trecurăm prin mai multe apartamente iarăși obscure, filimon, o. ii, 164. Regret... Văile misterioase, adîncite și obscuri. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. ȘĂINEANU, alexi, w. Intrarea pare cam obscură. topîrceanu, b. 96. Nemuritoare-n cripta lor obscură, Tiparele statuii s-au păstrat, arghezi, vers. 23. (fig.) Și lacrimi din obscura durerii adîncime, Ca niște diamante să strălucească-n rime. topîrceanu, p. o. 17. ◊ (Fiz.) Corp obscur = (în opoziție cu corp translucid) corp opac. cf. barasch, m. ii, 88/8. Cameră obscură v. cameră. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, de neînțeles; ascuns, tainic. Cele mai abstracte și obscure idei. episcupescu, o. î. 138/8. Vorbele-i era obscure, heliade, d. j. 5/18, cf. stamati, d. Originea unui popor este cîteodată obscură. hasdeu, i. c. i, 49. Poeții cei buni sînt uneori prea conciși și chiar obscuri în expresiunile lor. maiorescu, cr. i, 60. Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit. eminescu, n. 45, cf. 81, șăineanu, alexi, w. Un instinct obscur îi spunea... că noul venit în casa lor nu e decît un parazit, anghel, pr. 42. O lectură mai obscură, mai încîlcită, poate da naștere alteia mai clare. bul. com. ist. i, 51. Antichitatea clasică, clară, „rațională”, nu este subiect romantic, ca obscurul, fabulosul, medievalul Orient. ibrăileanu, s. l. 218. Prin concizia abruptă a stilului, prin adîncimea gîndirii și prin vigoarea și originalitatea expresiei, Tacit a fost privit întotdeauna ca unul din cei mai obscuri scriitori ai antichității romane. lovinescu, c. vii, 161. Sînt obscuri autorii cari, dorind să se exprime cît mai complet și mai profund, nu mai ajung să comunice cu alții. vianu, a. p. 19. De unde veneau aceste elemente, pe ce misterioase și obscure tendințe se efectua împreunarea lor, puțini se întrebau. ralea, s. t. ii, 9. 3. Fig. (În opoziție cu faimos, vestit, celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. Meritul acesta era pentru moment rezervat unui june obscur, ce abia pusese piciorul pe prima treaptă a ierarhiei boierești. filimon, o. i, 119, cf. 315. Deși de o naștere cu totul obscură, dar averea mare ce-i rămăsese de la părinți făcu să fie primit cu oarecare egalitate în societatea privilegiaților, bolintineanu, o. 419, cf. șăineanu, alexi, w. Și după acest obscur apostol, ...veniră alții, iorga, l. i, 518. Îi era scîrbă că trebuie să muncească mai rău ca un hamal la un ziar obscur, rebreanu, r. 1, 182. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. galaction, o. 121. Fu făcut prizonier și dus în Franța, unde muri obscur, oțetea, r. 160, cf. călinescu, e. o. ii, 81. Deși era... foarte cunoscut, Ladima nu putea să scrie decît la foi sărace, mai curînd obscure. camil petrescu, n. 37. ◊ (Substantivat) Ce să ne mirăm de cei obscuri, cînd însuși d. Cipariu... afirmă că nu cunoaște scrierile lui Max Müller. maiorescu, cr. i, 347. – PI.: obscuri, -e (din necesități de rimă, și obscuri f.). – Și: (învechit) oscur, -ă adj. staMATI, f. 93, LĂZĂRESCU, S. 10. – Din fr. obscur. – Oscur < it. oscuro.