14 definiții pentru marafet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marafet sn [At: (a. 1776) URICARIUL, XIX, 346 / V: (înv) ~rif~ / Pl: ~uri / E: ngr μαραφέτι, tc marifet] 1 (Înv) Iscusință. 2 (Înv) Profesie. 3 (Înv; lpl) Acțiuni, manevre care dovedesc iscusință, virtuozitate. 4 (Înv; precedat de pp „de” și urmat de un genitiv) Procedeu iscusit. 5 (Înv; ccr) Dispozitiv ingenios Si: (pop) meșteșug. 6 (Înv; dep) Înșelătorie. 7 (Fam; dep; mpl) Diverse lucruri mărunte și lipsite de importanță Si: chițibușuri, dichisuri, fleacuri, nimicuri. 8 (Dep; mpl) Mofturi. 9 (Reg) Ghidușie.

MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.[1]

  1. Argotic, se folosește și „marafeți” (doar la plural), cu sensul de „cantitate de bani”. Sinonime: biștari, lovele — raduborza

MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Fasoane, nazuri, mofturi, fandoseli. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? PAS, Z. II 115. Vin-încoace, Guguleo, ce atîtea marafeturi? ALECSANDRI, T. I 162. Lasă marafeturile, deschide-ți inima. NEGRUZZI, S. III 11. ♦ Gesturi, mișcări ostentative (pentru a-și arăta anumite însușiri); strîmbături. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu și cîteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară, FILIMON, C. 44. 2. (Mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă) întrebuințată ca garnitură la haine. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 231. ♦ Lucruri mărunte, fleacuri, nimicuri. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, E. I 79. 3. Meșteșug, dibăcie, abilitate, măiestrie. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. SEVASTOS, N. 287. Adică-i greu marafet de a să-mprieteni cu copiii! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Mijloc, procedeu; p. ext. truc, artificiu. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARAFÉT s. v. abilitate, capriciu, chef, destoinicie, dexteritate, dibăcie, fandoseală, fantezie, fason, fiță, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, maimuțăreală, mașinație, meserie, moft, naz, ocupație, poftă, pricepere, profesiune, prosteală, sclifoseală, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, știință, talent, tertip, toană, truc, uneltire, ușurință, viclenie, vicleșug.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

marafét (maraféturi), s. n.1. (Înv.) Îndemînare, dibăcie. – 2. (Înv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, vicleșug. – 4. Capcană, cursă, prefăcătorie, intrigă. – Mr. murafete, megl. murafet. Tc. marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Șeineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „mijloc”, alb. marifet, bg. murafet și rus. marafety podpuskatĭ „a-și bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 îl consideră de origine obscură și care pare a proveni din rom.Der. marafetos, adj. (viclean, înșelător); marafetui, vb. refl. (a se purta).

MARAFÉT ~uri n. pop. 1) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; maraz; moft; naz; toană; capriciu. 2) Obiect lipsit de valoare; fleac. 3) Podoabă prețioasă. 4) înv. Capacitate de a lucra cu multă ușurință și dexteritate; dibăcie; măiestrie; iscusință; pricepere. /<ngr. maraféti, turc. marifet

marafet n. 1. măestrie, mijloc viclean: atunci găsise alt marafet de a-i necăji GHICA; 2. pl. fasoane, nazuri: ian lasă marafeturile, deschide-ți inima NEGR. [Vechiu-rom. marifet, pricepere, talent = turc. MARIFET].

*marafét n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu marifet, d. turc. ar. ma’rifet, talent, geniŭ, abilitate, artă, știință, calitate). Vechĭ. Dibăcie, pricepere. Mijlocire, intermediŭ. Maĭ pe urmă. Artificiŭ, șiretlic, tertip. Azĭ. Fam. Lucru accesoriŭ, ornament saŭ ceva căruĭa nu-ĭ găseștĭ nume imediat: mașina avea la roată un marafet care o făcea să meargă bine. Pl. Mofturĭ, marazurĭ, nazurĭ, fasolelĭ: a face, a umbla cu marafeturĭ.

marafét s. n., pl. maraféturi

marafet s. v. ABILITATE. CAPRICIU. CHEF. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MAIMUȚĂREALĂ. MAȘINAȚIE. MESERIE. MOFT. NAZ. OCUPAȚIE. POFTĂ. PRICEPERE. PROFESIUNE. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. ȘTIINȚĂ. TALENT. TERTIP. TOANĂ. TRUC. UNELTIRE. UȘURINȚĂ. VICLENIE. VICLEȘUG.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

marafet, marafeturi s. n. 1. (pop. – la pl.) mofturi; nazuri 2. (pop. – mai ales la pl.) podoabă pretențioasă 3. (er.) penis

marafeți s. m. pl. bani.

Intrare: marafet
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marafet
  • marafetul
  • marafetu‑
plural
  • marafeturi
  • marafeturile
genitiv-dativ singular
  • marafet
  • marafetului
plural
  • marafeturi
  • marafeturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)