12 definiții pentru tertip


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERTÍP, tertipuri, s. n. Șiretlic, stratagemă, truc, viclenie. – Din tc. tertib.

TERTÍP, tertipuri, s. n. Șiretlic, stratagemă, truc, viclenie. – Din tc. tertib.

TERTÍP, tertipuri, s. n. (Mai ales la pl.) Șiretlic, viclenie, stratagemă, truc. Privea țintă, cercetîndu-i înfățișarea și întrebîndu-se cu ce tertipuri va fi venit la el Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 35. N-am nevoie să fac tertipuri avocățești. IONESCU-RION, C. 99. Spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția. ISPIRESCU, L. 16.

TERTÍP ~uri n. Manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; stratagemă; șotie. /<turc. tertip

tertip n. 1. (sens învechit) sistemă, plan: încât se atinge despre dreapta judecată, despre tertipul lumii AL.; 2. mijloc (mai adesea neonest): spuse fetei cu ce tertipuri umblă să-i încerce bărbăția ISP.; 3. pl. chichițe, clenciuri: nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca ISP. [Turc. TERTIB, ordin, dis-pozitiune, plan, proiect: sensurile vorbei în limba modernă au nuanțe peiorative necunoscute vechii limbi].

tertíp n., pl. urĭ (turc. ar. tertib, ordine, așezare, plan, proĭect). Vechĭ. Plan, sistemă, procedură. Azĭ. Iron. Manoperă, mijloc nepermis: a umbla cu tertipurĭ ca să înșelĭ. – Și tirtip (Flm. Cjb.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tertíp s. n., pl. tertípuri

tertíp s. n., pl. tertípuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TERTÍP s. v. subterfugiu.

TERTÍP s. v. dispoziție, hotărâre, intrigă, mașinație, ordin, plan, poruncă, proiect, uneltire.

TERTIP s. stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, truc, viclenie, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (De ce ~ a uzat?)

tertip s. v. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. ORDIN. PLAN. PORUNCĂ. PROIECT. UNELTIRE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tertíp (-puri), s. n.1. Sistem, procedeu, formă, formulă. – 2. Cursă, artificiu, șiretenie, vicleșug. – Mr. tirtipe, megl. tirtip. Tc. (arab.) tertib, tertip (Șeineanu, II, 357; Lokotsch 2041; Ronzevalle 64), cf. ngr. τερτίπι, alb., bg., sb. tertip.

Intrare: tertip
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tertip
  • tertipul
  • tertipu‑
plural
  • tertipuri
  • tertipurile
genitiv-dativ singular
  • tertip
  • tertipului
plural
  • tertipuri
  • tertipurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)