*marafét n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu marifet, d. turc. ar. ma’rifet, talent, geniŭ, abilitate, artă, știință, calitate). Vechĭ. Dibăcie, pricepere. Mijlocire, intermediŭ. Maĭ pe urmă. Artificiŭ, șiretlic, tertip. Azĭ. Fam. Lucru accesoriŭ, ornament saŭ ceva căruĭa nu-ĭ găseștĭ nume imediat: mașina avea la roată un marafet care o făcea să meargă bine. Pl. Mofturĭ, marazurĭ, nazurĭ, fasolelĭ: a face, a umbla cu marafeturĭ.