zdruncinat², ~ă a [At: CORESI, EV. 468 / V: zdruncit, (îvr) str~, struncit, (reg) strânciunat, (îvr) străncenat / S și: sd~ / Pl: ~ați, ~e / E: zdruncina] 1 (D. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau d. părți ale lor) Zguduit² (1). 2 (D. obiecte) Care s-a deteriorat în urma unor zguduituri, a unor lovituri puternice etc. Si: zguduit² (2). 3 (D. oameni) Care nu mai este hotărât Si: zguduit² (3), clătinat² (3), șovăitor. 4 (Îrg; d. ființe, mai ales d. oameni și facultățile lor psihice) Zdrobit² (8). 5 (D. oameni) Care și-a pierdut trăinicia, forța etc. Si: clătinat² (6), slăbit, șubrezit, zguduit² (4). 6 (Rar; d. oameni) Zbuciumat (1). 7 (Rar; d. oameni) Îndurerat.

zdruncinat¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: zdruncina] (Rar) Zguduitură (1).

zdruncinat, -ă adj. 1 (despre obiecte, construcții etc.) Care este zguduit, clătinat, hurducat. ◊ (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Calul... mă tîrăște în partea ailaltă... Pe cînd mă ridic zdruncinat, auz foșneală printre coceni (CAR.). 2 (despre obiecte) Care este deteriorat, zdrobit, strivit (în urma unor lovituri puternice). Trebuie să urci o scară strîmbă și zdruncinată (CA. PETR.). 3 (despre oameni) Care și-a pierdut forța, care este șubrezit, slăbit. După o zăcere de friguri și aiureli, băiatul rămăsese zdruncinat (VOIC.). 4 Fig. (despre oameni) Care este tulburat (sufletește). Eram prea zdruncinat sufletește ca să-mi ardă de învățătură (H. LOV.). • pl. -ți, – te. /v. zdruncina.

ZDRUNCINAT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. 1. Zguduit, clătinat, zgîlțîit; hurducat. S-a ridicat zdruncinat de căzătură. CARAGIALE, O. III 58. ♦ Zdrobit, sfărîmat, strivit. Foi de iederă și varză sărată și zdruncinată. I. CR. II 296. ♦ Șubrezit, slăbit. Sănătate zdruncinată. 2. Fig. Nehotărît, tulburat, clintit (în convingeri, într-o hotărîre). Milescu se uită repede la Mihai și apoi la sine însuși. Un moment păru zdruncinat în hotărîrea lui. ZAMFIRESCU, R. 72. – Variantă: struncinat, -ă (NEGRUZZI, S. II 267) adj.

ZDRUNCINAT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. Tulburat sufletește. – V. zdruncina.

ZDRUNCINAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ZDRUNCINA și A SE ZDRUNCINA. 2) Care se află într-o stare de tulburare sufletească puternică. /v. a zdruncina

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

străncenat, ~ă a vz zdruncinat²

străncina v vz zdruncina

strănciuna v vz zdruncina

strâncena v vz zdruncina

strâncina v vz zdruncina

strâncinat^[1], ~ă a vz zdruncinat²

strânciuna v vz zdruncina

struncena v vz zdruncina

strunci v vz zdruncina

struncina v vz zdruncina

struncinat, ~ă a vz zdruncinat²

strunciuna v vz zdruncina

strunciura v vz zdruncina

zdrâncina v vz zdruncina

zdrucina v vz zdruncina

zdrunci v vz zdruncina

zdruncina [At: CANTEMIR, I. I. II, 232 / V: (înv) străn~, strănciuna, strâncena, strânciuna, strunci, st~ (Pzi: struncin, struncinez), struciuna, strunciura, (reg) zdruncini (Pzi: zdruncinesc), zdrunci, zdrunciuna, zdruc~, zdrânc~, strânc~, struncena / S și: sd~ / Pzi: zdruncin și (îrg) ~nez / E: nct] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) zgudui (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A (se) zgudui (11-12). 13 vt (Pex) A zgudui (13). 14 vt (Fig) A zgudui (14). 15-16 vt (Rar; c. i. ființe; mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17).

zdruncini v vz zdruncina

zdruncit, ~ă a vz zdruncinat²

zdrunciuna v vz zdruncina

zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.

zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor. ◊ (tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.

zdruncini vb. IV. v. zdruncina.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

STRUNCINA vb. I v. zdruncina.

STRUNCINAT, -Ă adj. v. zdruncinat.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) struncina (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgîlțîi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

A ZDRUNCINA zdruncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.

sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].

sdruncinat a. fig. agitat: vieațâ sdruncinată.

strîncĭun și -cen, V. zdruncin.

strúncin și strúncĭur V. zdruncin.

zdrîncin, V. zdruncin.

2) zdrúncin, a -á v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 zdruncină; conj. prez. 1 sg. să zdruncin, 3 să zdruncine

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 3 zdruncină

zdruncina vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 sg. și pl. zdruncină

zdruncina

ZDRUNCINAT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

ZDRUNCINAT adj. v. dezechilibrat.

ZDRUNCINAT adj. dezechilibrat, tulburat, (fig.) dezaxat, (livr. fig.) detracat. (Om cu mintea ~.)

ZDRUNCINAT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)

ZDRUNCINA vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.

ZDRUNCINA vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.

zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

sdruncina (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblînzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tîmpi(na), etc.)