zdruncinat¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: zdruncina] (Rar) Zguduitură (1).

zdruncinat², ~ă a [At: CORESI, EV. 468 / V: zdruncit, (îvr) str~, struncit, (reg) strânciunat, (îvr) străncenat / S și: sd~ / Pl: ~ați, ~e / E: zdruncina] 1 (D. obiecte, construcții, ființe, arbori etc. sau d. părți ale lor) Zguduit² (1). 2 (D. obiecte) Care s-a deteriorat în urma unor zguduituri, a unor lovituri puternice etc. Si: zguduit² (2). 3 (D. oameni) Care nu mai este hotărât Si: zguduit² (3), clătinat² (3), șovăitor. 4 (Îrg; d. ființe, mai ales d. oameni și facultățile lor psihice) Zdrobit² (8). 5 (D. oameni) Care și-a pierdut trăinicia, forța etc. Si: clătinat² (6), slăbit, șubrezit, zguduit² (4). 6 (Rar; d. oameni) Zbuciumat (1). 7 (Rar; d. oameni) Îndurerat.

zdruncinat, -ă adj. 1 (despre obiecte, construcții etc.) Care este zguduit, clătinat, hurducat. ◊ (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Calul... mă tîrăște în partea ailaltă... Pe cînd mă ridic zdruncinat, auz foșneală printre coceni (CAR.). 2 (despre obiecte) Care este deteriorat, zdrobit, strivit (în urma unor lovituri puternice). Trebuie să urci o scară strîmbă și zdruncinată (CA. PETR.). 3 (despre oameni) Care și-a pierdut forța, care este șubrezit, slăbit. După o zăcere de friguri și aiureli, băiatul rămăsese zdruncinat (VOIC.). 4 Fig. (despre oameni) Care este tulburat (sufletește). Eram prea zdruncinat sufletește ca să-mi ardă de învățătură (H. LOV.). • pl. -ți, – te. /v. zdruncina.

ZDRUNCINAT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. 1. Zguduit, clătinat, zgîlțîit; hurducat. S-a ridicat zdruncinat de căzătură. CARAGIALE, O. III 58. ♦ Zdrobit, sfărîmat, strivit. Foi de iederă și varză sărată și zdruncinată. I. CR. II 296. ♦ Șubrezit, slăbit. Sănătate zdruncinată. 2. Fig. Nehotărît, tulburat, clintit (în convingeri, într-o hotărîre). Milescu se uită repede la Mihai și apoi la sine însuși. Un moment păru zdruncinat în hotărîrea lui. ZAMFIRESCU, R. 72. – Variantă: struncinat, -ă (NEGRUZZI, S. II 267) adj.

ZDRUNCINAT, -Ă, zdruncinați, -te, adj. Tulburat sufletește. – V. zdruncina.

ZDRUNCINAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ZDRUNCINA și A SE ZDRUNCINA. 2) Care se află într-o stare de tulburare sufletească puternică. /v. a zdruncina

străncenat, ~ă a vz zdruncinat²

strâncinat^[1], ~ă a vz zdruncinat²

struncinat, ~ă a vz zdruncinat²

zdruncit, ~ă a vz zdruncinat²

STRUNCINAT, -Ă adj. v. zdruncinat.

sdruncinat a. fig. agitat: vieațâ sdruncinată.

ZDRUNCINAT adj. v. dezechilibrat.

ZDRUNCINAT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

ZDRUNCINAT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)

ZDRUNCINAT adj. dezechilibrat, tulburat, (fig.) dezaxat, (livr. fig.) detracat. (Om cu mintea ~.)