12 definiții pentru sfărâmat (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sfărâmat2, a [At: (a. 1654) GCR I, 167/6 / V: (îvp) ~rm~, (înv) ~răm~, (reg) ~rmit / Pl: ~ați, ~e / E: sfărâma] 1 (Mai ales d. obiecte) Care a fost prefăcut (cu violență) în bucăți, în părți (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăștiindu-se etc. Si: fărâmițat, risipit2, strivit, zdrobit, (pop) fărâmat, zdrumicat, zobit, (reg) storât, zdrucit. 2 (Reg; d. boabele de pe știuletele de porumb) Dezghiocat2 (3). 3 (Rar; fig; d. senzații, stări, sentimente sau d. însușiri, relații, obstacole etc.) Distrus (5). 4 (Fig; d. oameni) Copleșit (de durere). 5 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost lovit puternic, provocându-i-se distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 6 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost deformat prin apăsare, prin strângere etc., căpătând o formă plată și provocându-i-se modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 7 (Asr; d. elemente de construcție) Dărâmat2 (5). 8 (Rar; d. stânci sau d. forme de relief înalte) Prăbușit. 9 (Rar; d. trupe sau d. formații de luptă) Înfrânt. 10 (Rar; pex; d. trupe sau d. formații de luptă) Exterminat2.

SFĂRÂMAT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.

SFARÂMAT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.

SFĂRMAT2, -Ă adj. v. sfărâmat2.

SFĂRMAT2, -Ă adj. v. sfărâmat2.

SFĂRĂMAT2, -Ă adj. v. sfărîmat2.

SFĂRÎMAT2, -Ă, sfărîmați, -te, adj. (Și în forma sfărmat) Zdrobit. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul, Iar puii morți în drum. COȘBUC, P. I 278. Ih! ce mai pietre sfărmate, strigă băiatul, împiedicîndu-se de una. POPESCU, B. II 86. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. – Variante: sfărmat, -ă, sfărămat, -ă adj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFĂRÂMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stânci ~.) 4. fărâmițat, mărunțit. (Un aliment ~ în gură.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărâmat, zdrobit. (Cu capul ~.)

SFĂRÎMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stînci ~.) 4. mărunțit. (Un material solid ~.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărîmat, zdrobit. (Cu capul ~.)

Intrare: sfărâmat (adj.)
sfărâmat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărâmat
  • sfărâmatul
  • sfărâmatu‑
  • sfărâma
  • sfărâmata
plural
  • sfărâmați
  • sfărâmații
  • sfărâmate
  • sfărâmatele
genitiv-dativ singular
  • sfărâmat
  • sfărâmatului
  • sfărâmate
  • sfărâmatei
plural
  • sfărâmați
  • sfărâmaților
  • sfărâmate
  • sfărâmatelor
vocativ singular
plural
sfărmat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărmat
  • sfărmatul
  • sfărmatu‑
  • sfărma
  • sfărmata
plural
  • sfărmați
  • sfărmații
  • sfărmate
  • sfărmatele
genitiv-dativ singular
  • sfărmat
  • sfărmatului
  • sfărmate
  • sfărmatei
plural
  • sfărmați
  • sfărmaților
  • sfărmate
  • sfărmatelor
vocativ singular
plural
sfărmit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfărămat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfărămat
  • sfărămatul
  • sfărămatu‑
  • sfărăma
  • sfărămata
plural
  • sfărămați
  • sfărămații
  • sfărămate
  • sfărămatele
genitiv-dativ singular
  • sfărămat
  • sfărămatului
  • sfărămate
  • sfărămatei
plural
  • sfărămați
  • sfărămaților
  • sfărămate
  • sfărămatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfărâmat, sfărâmaadjectiv

  • 1. (Despre lucruri) Făcut fărâme. DEX '09 DLRLC
    • format_quote La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul, Iar puii morți în drum. COȘBUC, P. I 278. DLRLC
    • format_quote Ih! ce mai pietre sfărmate, strigă băiatul, împiedicîndu-se de una. POPESCU, B. II 86. DLRLC
    • format_quote Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfărâma DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.